Ioana Diaconița, clasa a XI-a B Cartea “tot ce-i suav produce tăieturi”, de Codruța Simina, formează un univers poetic coeziv, blând, în al cărui centru se află însuși sufletul uman, ce se dovedește a fi frumos în imperfecțiunea sa și, mai presus de toate, viu, sensibil, demn de a fi îngrijit și prețuit. Într-un context artistic în care sentimentul capătă corporalitate, traducându-se prin senzații fizice de o mare intensitate, durerea continuă totuși să răzbată ca o trăire

Sofiana Daraban, clasa a IX-a E „când se iubesc, oamenii își lasă unii altora insule/în care să se poată întoarce” Atunci când lumea se va sparge în mii de bucăți, când suprafața ei va fi cuprinsă de fisuri lungi, răsfirate, poezia va ieși din crăpăturile întunecoase și va aduce lumină. Strălucirea poeziei va da naștere unui nou univers, unui refugiu în care ființa umană va găsi doar liniștea aceea calmă, confortabilă de după durere. În mintea omului, se va clădi frumusețea

Antonia Besmeciuc, clasa a X-a A „În război, n-am niciun dubiu, tutunul ține loc și de familie, și de casă, și de fete cu inima largă, și de alcool, și de cărți, și de pâinea abia scoasă din vatră” Există lucruri care, în mijlocul frontului, ajung să însemne totul. Un gest, un obicei, o amintire pot deveni singurele legături cu o viață care pare să nu mai existe. Când tot ce îți era familiar se destramă, ajungi să cauți alinare în cele mai simple lucruri, singurele care îți

Rareș Corneanu, clasa a XI-a E „M-am pricopsit cu o fierbințeală ușoară în buricele degetelor.” Acesta este, cu siguranță, primul simptom al bolii scrisului; apare pe neașteptate și te obligă, sub presiunea sufocării (cred că mai acută decât efectul unei țigări), să-ți ascuți creionul, să scoți teancurile de hârtii și să începi să-ți schițezi propriile amintiri. Astfel se întâmplă și în romanul lui Filip Florian, "Media aritmetică": Tudi (Tudor Vlădoianu), fost sublocotenent

Sofia Butnariu, X E Volumul ,,de-a bușilea prin aer” de Ștefan Ciobanu a fost o surpriză plăcută pentru mine; a venit în cel mai neașteptat moment, în care, fără să realizez, aveam nevoie. Am simțit că rezonez cu el de la început, mai ales că transformă momentele simple din realitatea de zi cu zi în ceva foarte profund și personal. Pentru mine, acest volum este precum o colecție de stări și gânduri ascunse, care dispar în clipa următoare și pe care uneori mi-e greu să le p

Sofia Butnariu, 10 E Ambiția și inteligența într-un joc nebun Spectacolul ,,Praf de rege”, adaptat de trupa ARTWORK, coordonată de Diana Roman, după Regele Lear de William Shakespeare, mi s-a părut mult mai interesant decât mă așteptam inițial. După ce am citit textul, aveam deja o idee despre personaje și despre acțiune, dar piesa de teatru a reușit să aducă totul mult mai aproape de mine. A fost o diferență mare între a citi și a vedea povestea jucată pe scenă, pentru c

Sofia Butnariu, clasa a X-a E O oglindă mișcătoare în care se reflectă destinele noastre Adesea se întâmplă ca dorințele noastre să nu se alinieze cu ceea ce ne-a pregătit destinul. Totuși, nu renunțăm. Continuăm să luptăm în fiecare zi, fie că e vorba de lucruri banale cotidiene sau, în cazul familiei Iov – de foamete, război și destrămare. De ce noi, oamenii, continuăm să ne ridicăm după fiecare căzătură? Poate că fiecare are răspunsul său, dar pe mine rom

Viața este și pe scenă, povestea este în jocul actoricesc, iar inima unui spectacol sălășluiește în mesajul pe care îl transmite și în cioburile din oglinda unei istorii ce pătrund în sufletul publicului. Cred că o piesă bună nu este doar o acțiune, un dialog între personaje, ci este modul prin care poveștile vii comunică, se contrazic, dar se reunesc sub adăpostul artei, care are rolul de a crea legături și punți între istorie și realitatea personală. „Patimile după Iov”, s

Alexia Adăscăliței, clasa a VI-a C Prietenia adevărată respectă libertatea și identitatea fiecăruia Romanul „Marea cu ferestre”, scris de Cătălin Pavel, este o carte care mi s-a părut aparte prin atmosfera ei și prin felul în care combină sensibilitatea și reflecția asupra vieții. Este un roman care nu se bazează pe acțiuni spectaculoase, ci pe emoții, observații fine și pe felul în care personajele încearcă să înțeleagă lumea din jurul lor. Încă din titlu, „

Alexie Bărbieru, clasa a IX-a A Istoricul este omul care înțelege lumea în care trăiește Elefantul lui Carol cel Mare, anti-manualul de istorie al lui Cătălin Pavel mi-a remodelat perspectiva pe care o am asupra studiului istoriei. În carte, autorul îl citează pe filosoful Friedrich Nietzsche, care spune că a învăța istoria e riscant, din cauza educației istorice greșite. Putem rămâne prea atașați de trecut, dezobișnuindu-ne să trăim clipa, nu mai putem fi as

„Gări. Strigăte. Bocete. Vagoane pline de oameni, de păduchi, de tristeţe, de năduf. Ba se opresc, ba pornesc. Unde? Încotro? Numai Dumnezeu ştia..” Nimeni şi nimic nu te pregăteşte pentru un drum fără nicio direcţie sau garanţie a întoarcerii, pentru regăsirea credinţei şi a speranţei într-o lume care se pierde odată cu tine, pentru întâlnirea cu o realitate în care tot ce îţi era cunoscut se destramă în tăcere. „Hora înfometaților”, carte semnată de Lilia Calancea, este d

FOTOGRAFII: MELANIA HUZUM, 10 E Elena Iordache, 9 A Reflecție asupra trecutului și confruntarea directă cu prezentul Într-o perioadă în care suntem adesea grăbiți și preocupați de lucruri practice, întâlnirea cu poezia contemporană poate deveni un moment de reflecție și descoperire. Vizita poeților Șerban Axinte și Sorina Rîndașu la școala noastră ne-a oferit ocazia de a intra în contact direct cu două voci autentice ale literaturii actuale, prin volumele ,,Scrâșnetul d

Laura Nechifor, 10 B ,,De ce te-ai născut?” ,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.“ (Evanghelia după Ioan, 1: 1 – 5). La început era teatrul… Dumnezeu ne-a născut în această lume să ne bucurăm de creația Lu

amintirea cu tine rupe ziua în bucăți, / în zorii zilei am văzut atât de mulți fluturi căzuți, / nu ți-am zis nimic, / tu mi-ai ieșit prin piele, / mai liberă de mine ca viața lăsată în urmă; / asta a fost ziua, să pășim prin ea / să ne zvârcolim în lumină răpuși de neîncredere; / să ne imaginăm lumea fără noi și să tremurăm de frică. Șerban Axinte reușește, prin intermediul volumului „Scrâșnetul dinților” , să creeze o apă învolburată a sinelui, nu sub forma unui ocean c

de aici, din centrul lucrurilor care / nu se vor întâmpla niciodată / privesc în ansamblu. / o durere mecanică / un scurtcircuit. / migrarea viermelui din capul tău / în capul meu Într-o lume în care sfârșitul pare iminent, iar transformarea, începutul este înecat în nesiguranță, o generație întreagă de suflete se desprinde de orice altă credință, întorcându-se la singura forță care mai poate bandaja din rănile acumulate: iubirea. Ea însăși se scurge ca nisipul într-o clep

dumnezeu îngăduie blasfemia / da, repet de zece ani da, / poate îmi iese viermele din cap / picioarele – șenile ale unui tanc rusesc / mă ajută să mă preling pe pământ / aerul, cal la intrare, e rece la ieșire. / îngenunchez în fața imaginii din oglindă / și scuip cu sete Cine s-ar fi gândit că visul poetic poate lua forma unei coborâri, nu a unei evadări? „Scrâșnetul dinților” nu este o lume idilică, așa cum nici poezia nu este despre acea relativă „perfecțiune”. Volumul l

noi vom ieși la plimbare când se înserează, când nimeni / nu ne vede, iar fasciculele / intermitente ale farurilor se vor stinge / până când vom trece de ele. / undeva, sub balcoanele pixelate ale acestui bloc / ne așezăm cât mai aproape / unul de celălalt, undeva, în orașul acesta / căruia îi datorez / tot ce-am trăit în liniște deplină / până acum. Cine s-ar fi gândit că frumusețea în lumea contemporană nu mai reprezintă idealurile divine, că nu mai există creația în forme

„ dacă vrei să mă spulberi,/ rupe o păpădie de la marginea drumului/ și suflă!” Putem privi viața ca pe un sanatoriu? Un spațiu unde nimic nu mai contează, unde memoria se zbate să depășească limitele, să lase să cadă în uitare și iubirea, și trauma și lumea în care trăim. Suntem internați într-un spital al subconștientului, rupți de trup și de suflet, controlați de un univers interior incert, dezordonat și haotic, unde dragostea e doar un mit, iar pentru a mai auzi, măcar o

„ce importanță are fuga atunci când/ n-are cine să te caute” Suntem ființe defecte, iubim prea mult, simțim prea profund și, totuși, realitatea nu permite existența unor astfel de erori. Ar trebui să percepem viața ca pe un sistem, un mecanism conceput din durere și abandon, din minciună și acceptare. Însă fără dragoste suntem pierduți, de fapt. Ne rătăcim între ideal și speranță, ne chinuim să căutăm un adăpost într-o lume a conflictelor care nu permite imperfecțiuni. Și un

Elevi de clasa a X-a și a XI-a de la Colegiul Național au avut ocazia de a urmări spectacolul și de a intra în dialog la final cu regizorul Cristi Avram și actorii David Decă și Dragoș Codrescu. Activitate în cadrul Clubului Grow CNI, coordonatori: prof. Lavinia Ungureanu, prof. Lorina Iacob, prof. Anda Boțoiu. Melania Huzum, X E lumina care crește Un înger deformat ți-a luat mâna în ale sale și te-a salvat de la distrugere. Dar ce e distrugerea? Ceea ce alcătuiesc zilele