Laura Nechifor, 10 B ,,De ce te-ai născut?”   ,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.“ (Evanghelia după Ioan, 1: 1 – 5). La început era teatrul… Dumnezeu ne-a născut în această lume să ne bucurăm de creația Lu

Fotografii: Melania Huzum, 10 E Maria Alexa, 9 A   „Ce importanță are fuga atunci când n-are cine să te caute?”   Întrebarea aceasta pare să concentreze întreaga tensiune a volumului Scrâșnetul dinților , o carte în care existența este percepută ca un spațiu al neliniștii continue, un teritoriu clinic al conștiinței, în care sensibilitatea nu este o virtute, ci o formă de vulnerabilitate expusă. Lumea descrisă de Șerban Axinte  nu este una spectaculos apocaliptică, ci una er

Fotografii: Melania Huzum, 10 E Maria Alexa, 9 A               Curiozitatea devine alternativa salvatoare   Am avut ocazia de a participa la o întâlnire cu actorul Marius Manole , în cadrul căreia am discutat despre cartea sa Fericirea este în actul următor . Volumul Fericirea e în actul următor  de Marius Manole depășește granițele unei simple biografii artistice, configurându-se drept o confesiune despre felul în care un destin se construiește din lipsă, neliniște și vulne

amintirea cu tine rupe ziua în bucăți, / în zorii zilei am văzut atât de mulți fluturi căzuți, / nu ți-am zis nimic, / tu mi-ai ieșit prin piele, / mai liberă de mine ca viața lăsată în urmă; / asta a fost ziua, să pășim prin ea / să ne zvârcolim în lumină răpuși de neîncredere; / să ne imaginăm lumea fără noi și să tremurăm de frică.   Șerban Axinte  reușește, prin intermediul volumului „Scrâșnetul dinților” , să creeze o apă învolburată a sinelui, nu sub forma unui ocean c

de aici, din centrul lucrurilor care / nu se vor întâmpla niciodată / privesc în ansamblu. / o durere mecanică / un scurtcircuit. / migrarea viermelui din capul tău / în capul meu   Într-o lume în care sfârșitul pare iminent, iar transformarea, începutul este înecat în nesiguranță, o generație întreagă de suflete se desprinde de orice altă credință, întorcându-se la singura forță care mai poate bandaja din rănile acumulate: iubirea. Ea însăși se scurge ca nisipul într-o clep

dumnezeu îngăduie blasfemia / da, repet de zece ani da, / poate îmi iese viermele din cap / picioarele – șenile ale unui tanc rusesc / mă ajută să mă preling pe pământ / aerul, cal la intrare, e rece la ieșire. / îngenunchez în fața imaginii din oglindă / și scuip cu sete Cine s-ar fi gândit că visul poetic poate lua forma unei coborâri, nu a unei evadări? „Scrâșnetul dinților” nu este o lume idilică, așa cum nici poezia nu este despre acea relativă „perfecțiune”. Volumul l