Miercuri, 3 decembrie, în Sala de Festivități a Colegiului Național Iași, liceenii și gimnaziștii au avut ocazia să descopere lumea fascinantă a creațiilor din fier forjat și alte materiale mai puțin convenționale, pe care sculptorul GABRIEL BLAGA le face să capete viață în chip miraculos și să vibreze tăcut în conștiința celui care le contemplă. Între duritate și fragilitate, materia găsește o cale să se elibereze de propria greutate și să-și ia zborul. Ca un zeu al focului,

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iaşi 1984 de  George Orwell adaptare de  Robert Icke și Duncan Macmillan traducerea:  Sorana Lupu Regia și ilustrația muzicală:  Claudiu Goga Scenografia:  Ștefan Caragiu Video design:  Andrei Cozlac Aranjament muzical:  Diana Roman Distribuția: Cosmin Maxim Constantin Pușcașu Ada Lupu Călin Chirilă Ionuț Cornilă Petronela Grigorescu Adi Carauleanu Horia Veriveș Andreea Boboc Diana Roman Ce spun spectatorii... MARIA ALEXA Am avut oc

Cred că despărțirile sunt cele mai dureroase momente și, de aceea,  încerc să prelungesc ceea ce este frumos, pentru că orașul Iași și, implicit, Colegiul Național au devenit părți esențiale ale ființei mele. Nu este ușor să părăsești locul în care te-ai născut, acele puține străzi care te călăuzesc în fiecare plimbare târzie, prietenii care au fost alături de tine până și-n cele mai neguroase perioade, părinții, cărora le sunt infinit recunoscător pentru persoana care am dev

22 noiembrie 2025. Mă așez la birou în lumina difuză și boemă (cu siguranță mult prea slabă pentru un „adolescent miop”) a lampadarului și deschid laptopul. Mă uit pe geam și privesc spre Întuneric, dar tot ce văd e reflexia mea așezată la birou căutând, din lumina camerei, o idee dincolo de tot ceea ce se află în directa mea apropiere. Deci poate privesc de fapt spre Lumină. Și ce caut în Lumină?  Inspirație? Pare că mă evită supărată după ce am încuiat-o undeva, în emisfera

Scriind aceste rânduri, mă aflu în aceeași cameră în care mă pregăteam pentru examenul de admitere la Colegiul Național, la același birou, cu aceleași temeri încă neformulate și cu o nostalgie stranie, aparte, care prevestește ultimul răgaz al adolescenței mele, ca într-un jurnal fără pagini. Astăzi, după opt ani trăiți între aceleași coridoare, mă pregătesc să plec spre facultate, dar ceea ce port cu mine nu încape în nicio arhivă și în niciun dosar de admitere: sunt gânduri

MATEI APARASCHIVEI, 9 A              Cartea “Roșu, roșu, catifea” de Veronica D. Niculescu nu reprezintă o simplă poveste care ilustrează greutățile cu care se confruntau oamenii în perioada comunismului, ci este, în esență, un univers întreg, ghidat de propriile sale reguli, unde frumosul și bunătatea sunt asuprite, iar conformismul risipește până și cea mai mică fărâmă de identitate a fiecăruia.           Vă întrebați cum ar putea supraviețui oamenii într-o astfel de lume?