Haga – de Sasha Denisova
Regie: Cristian Hadji - Culea
Scenografie: Dragoș Buhagiar și Andrada Chiriac
Adaptare și versuri: Florin Lăzărescu
Video-design: Andrei Cozlac
Muzică: Mihai Cornea
DISTRIBUȚIA
FATA – Diana ROMAN
VALENTINA MATVIENKO – Petronela GRIGORESCU
MARGARITA SIMONIAN – Ada LUPU
RAMZAN KADÎROV– Doru AFTANASIU
EVGHENI PRIGOJIN – Daniel BUSUIOC
SERGHEI ȘOIGU– Ionuț CORNILĂ
SERGHEI SUROVIKIN – Dumitru NĂSTRUȘNICU
VLADISLAV SURKOV– Dumitru GEORGESCU
NIKOLAI PATRUȘEV – Horia VERIVEȘ
IURI KOVALCIUK – Adi CARAULEANU
VLADIMIR PUTIN – Mălina LAZĂR
PROCUROAREA – Haruna CONDURACHE
AVOCATUL – Cosmin MAXIM
SOLDATUL – Răzvan CONȚU
SOȚIA SOLDATULUI – Andreea BOBOC
COMANDANTUL – Robert AGAPE
PILOTUL – Radu HOMICEANU
FEMEIA – Doina DELEANU
EXPERTUL – Radu HOMICEANU
PĂRINTELE 1 – Catinca TUDOSE
PĂRINTELE 2 – Radu GHILAȘ
CAPUL – Andrei SAVA
Ștefan Ciobanu, IX E
În fața legii, războiul și umanitatea
Spectacolul HAGA, al Teatrului Național Iași, în regia lui Cristian Hadji-Culea, prezintă conflictul ruso-ucrainean, un fenomen tragic care a început acum aproape trei ani. În această viziune artistică, liderul de la Kremlin este portretizat ca un tiran cu aspirații de atotputernicie, o figură care domină nu doar politic, ci și spiritual. Acesta este adesea prezentat în fundal, observând cu o privire rece și calculată fiecare mișcare a subordonaților săi, sugerând o putere absolută. Reprezentarea sa ca fiind deasupra Sfintei Treimi sugerează controlul nu doar asupra bisericii, ci și asupra ideologiilor care circulă printre oameni. Această poziție îl face să se considere superior divinității și legii morale, justificând astfel războiul.
Puterea inocenței strivite
Vocea poporului ucrainean este întruchipată de o fetiță inocentă, care, deși nu are nicio implicare în viața politică, devine un simbol al suferinței. Pe parcursul piesei, fetița își pierde treptat copilăria și naivitatea, din cauza deciziilor unor criminali care îi decid soarta cu stiloul pe hârtie. La începutul piesei, mama fetiței este menționată, având curajul să-și riște viața pentru a face rost de hrană. Imaginea mamei subliniază suferința celor afectați de conflict, arătând cum războiul transformă viețile oamenilor obișnuiți.
Reprezentarea poporului ucrainean prin intermediul fetiței și mamei sale reușește să transmită mesajul că aceștia sunt victimele unui conflict nedorit. Fetița îi cheamă pe subordonații lui Putin la tribunalul internațional de la Haga, explicând rolurile fiecăruia în cadrul statului. Acuzații au singură trăsătură negativă, ceea ce le limitează complexitatea și le îngustează perspectiva. Alegerea de a sublinia o singură caracteristică a personajelor diminuează nuanțele lor, făcându-i să pară mai degrabă caricaturi ale răului decât ființe profunde. Mi-ar fi plăcut ca aceste personaje să fie explorate într-un mod mai complex, depășind simpla reprezentare a unor idei.
Mecanismul distrugător al războiului
Pe parcursul spectacolului, se evidențiază cum presiunea războiului dezumanizează oamenii. Un exemplu este scena satirică în care doi soldați ceceni își sechestrează liderul și îl castrează, subliniind că, în circumstanțe extreme, valorile umane sunt deseori ignorate. Această brutalitate arată impactul devastator al conflictului asupra moralității. În același timp, fetița, împreună cu alte victime ale războiului, este forțată să se maturizeze mult mai devreme, învățând să facă față suferinței. Aceasta evidențiază cum războiul afectează inocența, transformând copiii în martori la violență și durere. Astfel, spectacolul oferă o privire amară asupra efectelor războiului asupra umanității.
Un alt concept abordat în spectacol este ,,ucrainismul’’, o idee fabricată de unul dintre subordonații lui Putin, destinată să manipuleze opinia publică din Rusia. El susține că Ucraina este, de fapt, parte din Rusia, justificând astfel conflictele armate. Această manipulare ideologică subliniază cât de departe poate merge propaganda în numele ambițiilor politice. Spectacolul reușește să evidențieze impactul nociv al minciunii și al dezinformării.
La ceai cu dușmanul
În final, mama este reintrodusă în scenă, oferindu-le ceai condamnaților, care se târăsc spre familia ei printre dărâmături. Această scenă simbolizează bunătatea și umanitatea poporului ucrainean, chiar și în fața inamicului. Gestul mamei arată că, în ciuda suferinței și a distrugerii, există încă loc pentru compasiune și empatie. Totuși, alegerea de a prezenta integritatea morală a supraviețuitorilor poate părea exagerată, sugerând că războiul, în realitate, schimbă profund oamenii, iar reacțiile lor sunt mult mai complexe decât cele prezentate.
Așadar, spectacolul de teatru este o reflecție asupra conflictului ruso-ucrainean, prezentând atât suferința victimelor, cât și natura tiranică a liderului rus. Prin intermediul fetiței și al mamei sale, dramaturgul reușește să sublinieze impactul devastator al războiului asupra vieților oamenilor obișnuiți, în timp ce critică ideologia rusă și manipularea politică.
Teodor Munteanu, absolvent CNI, promoția 2024
De la Lacul lebedelor la teatrul de război al tiraniei
Haga este cel mai recent spectacol al Teatrului Național Iași, care are ca punct central conflictul curent dintre Rusia și Ucraina. Înainte de vizionarea piesei, titlul mi se părea oarecum bizar, dar ulterior am descoperit că face referire la Curtea Internațională de Justiție, instanța judecătorească supremă a ONU.
Incipitul piesei ne duce ex abrupto în mijlocul sângeroasei și zgomotoasei acțiuni. Un videoclip cu tancuri, mii de împușcături și soldați ce strigă „давай! давай!” este proiectat pe peretele din spatele sălii drept fundal pentru grămada de dărâmături din prim-planul scenei, fosta casă a unei victime a războiului, o fată, personajul din perspectiva căruia sunt percepute majoritatea evenimentelor, deci prin ochiul unui inocent împins în maturitate de ororile care îi sfâșie copilăria. După aceea, are loc „strigarea la catalog” a celor mai importanți pioni ai lui Putin de către tânăra ucraineancă. Această expozițiune îndreptată către cei ce nu cunosc mare lucru despre situația internă a Rusiei din timpul conflictului mi s-a părut folositoare în înțelegerea acțiunii, dar „băgată forțat pe gât”, așa cum a intrat și războiul în viețile oamenilor. Măștile de carton supradimensionate cu înfățișarea personalităților rusești mi-au dat constant impresia că asist la o prezentare Powerpoint, însă scopul lor ar putea fi acela de a demasca tocmai golul de umanitate al celor cuprinși de nebunia puterii.
Caruselul marionetelor politice
Așa cum mi s-a părut încă din deschidere, toate personajele în afară de ucraineancă au o singură trăsătură definitorie, ceea ce limitează interacțiunile dintre ele și duce la momente caraghioase, la un carusel grotesc al unor marionete ridicole, trimise în scenă de un păpușar criminal cu ambiții de instanță divină. De exemplu, sfătuitorul lui Putin înainte de a fi băgat de acesta în închisoare este un poet naționalist ce nu crede în existența Ucrainei, ci a curentului numit „ucrainism”, care îi determină „fără logică” pe locuitorii acelui spațiu să nu se considere ruși. Astfel, toată piesa preamărește intenționat cultura rusă, cu reprezentanți ca Dostoievski sau Ceaikovski, și denigrează tot ce nu se încadrează în ea, ca parte din megalomania conducătorului suprem. Un alt personaj tipic este americanofobul, deținător al băncii rusești. El este adeptul teoriilor conspirației ce afirmă că americanii au instalat laboratoare biochimice la granița Rusiei cu scopul de a-i infecta poporul sau că au trimis gâște ce purtau în cioc substanțe periculoase. Personajul lui Putin este un tiran mai presus de lege, stând pe un tron înalt sau, în final, pe spatele a trei preoți ce compun o caricatură a Treimii: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Ochii dictatorului din fundal îmi amintesc de Fratele cel Mare din 1984 de George Orwell. Aceștia monitorizează constant acțiunea de pe scenă și clipesc numai când un supus i se opune.
Vocea suferinței printre ruine
Ucraineanca este ca o gură de aer curat, pentru că este singura care vrea să schimbe status quo-ul și care are simțul dreptății, pe când rușii vor ca evenimentele să continue ca până atunci cu bonusul scăpării basma curată. De asemenea, ea este vocea suferinței oamenilor asupriți de o forță ce se consideră peste Dumnezeu, așadar peste moralitate. Putin nu crede că face vreun lucru greșit atunci când, din cauza ordinelor sale, zeci de mii de oameni își pierd viața, întrucât este de părere că scopurile sale sunt nobile și de fapt îi ajută pe ucraineni să-și recupereze valorile comuniste.
O scenă apropiată de final coincide cu incipitul până la un anumit punct, când oamenii lui Putin se târăsc dinspre culise înspre dărâmături, unde o întâlnesc pe tânără și pe mama ei, ce se oferă să le prepare ceai. Acest gest de bunătate față de dușman este o mărturie emoționantă despre rezistența sufletului în lupta cu ororile războiului; este un semn că victimele își vor păstra demnitatea și mărinimia, valorile umane, chiar când se confruntă cu un monstru.
Sursă imagini: https://teatrulnationaliasi.ro/spectacole/haga/
Comentarios