Genialitatea și suferința – fețele Întregului pe care doar dragostea le poate cuprinde
While there is life, there is hope. (Stephen Hawking)
Dacă l-ați văzut și ascultat pe Stephen Hawking (1942 – 2018) într-o conferință, vorbind despre istoria universului sau despre originea timpului, atunci vizionând filmul The Theory of Everything (Teoria întregului) veți avea o senzație profundă de autenticitate, ca și cum ați retrăi elemente dintr-un reality show cu marele savant în prim-plan. Lansat în 2014, regizat de James Marsh, filmul este o dramă biografică și romantică, axat pe emoționanta poveste de viață a fizicianului Stephen Hawking. Filmul este inspirat din fapte reale, fiind o adaptare după cartea din 2007, Travelling to Infinity: My Life with Stephen, scrisă de către Jane Hawking, care i-a fost soție timp de treizeci de ani. Filmul a fost nominalizat la cinci premii Oscar, câștigând un binemeritat premiu pentru cel mai bun actor în rol principal (Eddie Redmayne). Filmul își propune să prezinte biografia lui Stephen Hawking, unul dintre cei mai străluciți fizicieni ai tuturor timpurilor și probabil cel mai cunoscut, după Albert Einstein.
Încă de foarte tânăr, pe când era doctorand la Cambridge, Hawking a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, o boală degenerativă a neuronilor motori, cu o speranță de viață de doar doi ani. Totuși, prin iubirea devotată a soției sale Jane (interpretată de Felicity Jones), dar și prin pasiunea lui pentru știință, Hawking izbutește să își schimbe soarta, să trăiască încă 50 de ani după declanșarea bolii și să atingă împlinirea deplină. Chiar dacă la început țelurile lui păreau imposibil de realizat, acesta a reușit să își pună amprenta asupra istoriei științei, prin teoriile lui revoluționare despre timp și spațiu.
Stephen Hawking este interpretat de către Eddie Redmayne (cunoscut și din rolurile din filme ca Animale fantastice sau Mizerabilii), care reușește să creeze o portretizare autentică a fizicianului, într-un rol extrem de dificil.
Filmul se desfășoară pe două planuri: cel al lumii abstracte, urmărind evoluția științifică a lui Hawking, care stă sub semnul căutării unei teorii unificatoare ce ar explica întregul univers, de la singularitatea Big Bangului, până la expansiunea sa de astăzi și, respectiv, cel al lumii tangibile, pline de iubire, planul existenței materiale cotidiene, cu impasurile inerente ale unei vieți obișnuite, cu dureri și suferințe mai mult sau mai puțin previzibile.
În primele scene ale filmului, îl vedem pe tânărul Stephen, un student nonconformist de la Oxford, care își anunță profesorii în timpul unui examen că, dacă va obține nota maximă, își va continua studiile de doctorat la Universitatea rivală din Cambridge. Genialitatea lui Hawking iese în evidență în toate contextele din mediul academic – un moment relevant este testul aparent imposibil de rezolvat pe care coordonatorul lui de doctorat, profesorul Dennis Sciama, îl propune mai multor studenți și la care doar Hawking găsește soluțiile, însă le prezintă pe spatele unor orare de tren, expirate de ceva vreme. Incidentul prevestea cumva boala iminentă, vărsarea cafelei pe foile pe care tânărul rezolvase inițial problemele fiind un prim semn al pierderii controlului mușchilor.
Filmul conturează personalitatea deosebit de complexă a lui Stephen Hawking, care, în ciuda genialității sale, avea preocupările și stilul de viață specifice unui student obișnuit. Acesta își face intrarea în scenă pe bicicletă (plimbându-se împreună cu un prieten, iar viteza mare cu care mergea transmite puțină tensiune, parcă prevestind momentele dramatice de mai târziu). Povestea continuă cu o ieșire de seară cu prietenii, când și se îndrăgostește de Jane. Începutul relației dintre Jane și Stephen este marcat de un obiect, batista lui Jane, care semnifică o iubire clasică și pură, relevând de asemenea sensibilitatea și pasiunea fetei pentru poezia de inspirație istorică, în istorie batista fiind un simbol al atracției – o tânără își scapă batista pentru a atrage atenția pețitorilor.
Povestea de dragoste dintre Jane și Stephen este una dintre dimensiunile esențiale ale filmului. Scenariul conturează o iubire care debutează spontan, în ciuda contrastului dintre ateismul eroului și religiozitatea profundă a eroinei. Iubirea trece brusc pe un alt nivel în momentul în care Jane insistă să se dedice total, odată cu vestea cruntă a diagnosticului primit de Stephen. Ulterior, pe tot parcursul filmului, această iubire se maturizează, fiind clădită în ani de susținere morală și spirituală și încredere, în ciuda tuturor vicisitudinilor cauzate de boală. Refuzul lui Jane de a-l decupla de la aparate, în vederea unei morți asistate, este pe de-o parte un simbol a credinței imbatabile a personajului feminin, iar pe de altă parte un simbol al faptului că decizia de a trăi sau muri nu este în mâinile noastre, ci ale unei forțe superioare nouă.
Stephen face referire la această forță superioară, despre care nu este sigur la începutul carierei dacă este o ecuație universală sau opera unui creator primordial, care a pus bazele Universului. Jane reușește mereu să îi readucă lui Stephen dorința de viață, elocvent fiind și momentul în care, prin tabla cu litere și culori, reușește să îi redea capacitatea de comunicare. Pe tot parcursul filmului, Jane este un simbol al perseverenței și al sacrificiului, iubirea dintre ei căpătând astfel dimensiuni sacre.
Prin contrastul dintre sistemul de valori dintre cele două personaje principale, știința și religia se întrepătrund în film, cosmologia fiind parcă pentru știință ceea ce este mistica pentru religie. Chiar Hawking descrie cosmologia ca pe ,,o religie pentru atei inteligenți”. Continuă spunând că ,,ne închinăm ecuației singulare, unificatoare”. Atunci când Hawking își expune teoria sa asupra radiațiilor găurilor negre, el primește în mod neașteptat sprijinul unui savant rus, în timp ce mulți dintre colegii lui părăsesc sala de conferință – un semn că și oamenii de știință au un fel de Dumnezeu al lor, în care cred și pe care o teorie științifică nouă ar putea să îl răstoarne.
Elementul central al filmului este, totuși, timpul. Scena finală ne poartă într-o călătorie înapoi în timp, în care Hawking își retrăiește viața în sens invers, în mișcări circulare iconice care simbolizează, poate, infinitul și mișcarea de rotație a galaxiilor ca urmare a exploziei inițiale. Există numeroase astfel de momente circulare, care revin în mod obsesiv în film: mișcarea scaunului, roțile bicicletei din prima scenă, dansul imaginar cu Jane, simbolizând cercul infinit al dragostei lor sau flăcările care se transformă, prin ochii lui Hawking, într-o gaură neagră din care iese lumină, așa cum lumină iese și din adâncimile genialității lui Hawking.
Deși la început timpul părea să fie dușmanul lui Steven Hawking – cei doi ani de trăit pe care îi acordau doctorii nu i-ar fi permis dezvoltarea teoriilor, până la final se dovedește că timpul i-a fost, de fapt, un aliat, pe baza căruia și-a putut fundamenta teoria asupra întregului. Timpul este mai puternic decât moartea și învinge orice altă entitate, ceea ce, în esență, încearcă Hawking să demonstreze.
Ca o concluzie a frământatei și excepționalei povești de viață, filmul se sfârșește cu o declarație de valori a personajului principal, exprimată la maturitate, într-un moment de împlinire familială și profesională, declarație care concentrează întreaga sa concepție de viață:
“E clar că nu suntem decât o rasă avansată de primate, pe o planetă mică, ce orbitează în jurul unei stele obișnuite la marginea uneia dintre cele 100 miliarde de galaxii; însă chiar de la răsăritul civilizației oamenii au tânjit după cunoașterea ordinii lucrurilor în lume.
Trebuie să existe ceva foarte special în privința granițelor universului și ce poate fi mai special decât faptul că nu există și nici străduințele omului nu ar trebui să aibă granițe.
Suntem diferiți cu toții – oricât de grea ar părea viața, există mereu un lucru pe care îl putem face bine; atât timp cât există viață, există speranță. “