Emilia Florea, 9B
O pictură este precum o lupă în raport cu o carte bine aleasă, este ca o poartă ce te aduce mult mai aproape de unele detalii. Astfel sunt și ilustrațiile realizate de Salvador Dali pentru ediția specială a piesei de teatru ,,Romeo și Julieta’’ din 1975 publicată de editura italiană Rizzoli puse în legătură cu opera lui William Shakespeare.
Ilustrațiile care m-au atras cel mai mult sunt trei dintre cele zece făcute pentru acea ediție.
Prima dintre picturi reprezintă în partea de sus o caricatură a personajelor secundare din piesa de teatru, iar în partea de jos sunt ilustrați Romeo și Julieta parcă reflectându-se într-o apă. Întâia oară când m-am uitat la imagine am observat roșul strident și multitudinea de figuri de oameni care se aflau în partea superioară transmițând foarte multă agitație fără noimă, o stare de conflict, de război aproape. De asemenea, multe dintre personaje par să poarte un fel de măști, însă (dacă luăm partea inferioară a picturii ca fiind un tablou) singurele trupuri ce se disting sunt cele al lui Romeo și al Julietei care se țin de mână. Tabloul reprezintă viziunea artistului, cel care creează frumos: cei doi îndrăgostiți, iubirea lor ce pare să șteargă dârele de roșu, sângele, suferința, lăsată de ura familiilor lor care nu aduce nimic bun, doar distruge, distrugere ce ajunge și în ființa personajelor; în schimb, ceea ce rămâne este doar iubirea celor doi tineri, singura care creează ceva.
Dacă ar fi să interpretăm partea de jos a imaginii ca o întindere de apă – apa care ne-ar arăta pe noi înșine când ne uităm în ea – ne dam seama că singurele personaje ce au reflexie sunt Romeo și Julieta, doar ei au un suflet al lor, o ființă a lor, pe când ceilalți sunt prea preocupați de a distruge, în a urî și s-au pierdut pe sine, în esența lor nu mai este nimic. Figurile din partea de sus a tabloului mi-au mai amintit de Regina de Cupă și alaiul ei din ,,Alice în țara minunilor’’ ducându-mă cu gândul la o lume foarte diferită de cea reală, de cum ar trebui să fie cea normală, și exact așa și este: lumea formata de Shakespeare în piesa lui de teatru este una care prezinta fix contrariul a ceea ce ar trebui să fie.
A doua pictură ce mi-a atras atenția este cea care reprezintă moartea Julietei și a lui Romeo. În aceasta, pe lângă corpurile celor doi, se observă materializate două figuri care ar putea fi sufletele celor doi îndrăgostiți ce par să se regăsească la trecerea dintre lumi, în fața morții (craniul) care parcă îi cunună. Prima dată am sesizat prezența spiralei sau poate a inimii (forma amintește de inima umană întoarsă) ce încadrează reprezentarea sufletelor celor doi îndrăgostiți. Ea este trasată cu negru precum și linia de deasupra mormântului; culoarea este una stridentă, foarte puternică și poate simboliza bariera dintre lumea celor vii și cea a morților, respectiv ușa spre cealaltă lume unde în prag toți ne întâlnim cu moartea. Observăm că în inimă este pusă reprezentarea morții de unde am putea să ne gândim că fix moartea este centrul vieții, cea care dă, de fapt, viață vieții, deoarece fără moarte viața nu ar avea însemnătate și tot ea este cea care are un impact major asupra celor vii, experiențele morții fiind semnificative în memoriile fiecăruia și acestea fiind cele ce ne modelează.
Coroana de deasupra ne duce cu gândul la o cununie unde se întâlnesc Romeo și Julieta și, în același timp, alături de spinii ce înconjoară spirala/inima fac referire la mitul cristic – jertfirea din dragoste pentru salvarea unei lumi, schimbarea, transformarea acesteia, adică ceea ce face iubirea celor doi îndrăgostiți: oprește ciclul urii dintre familiile Montague și Capulet. La marginea picturii ar părea să fie ilustrate niște cortine care pot să ne sugereze că toată piesa a fost un spectacol al morții, o operă de artă în care moartea a făcut parte din personajele principale.
Cea de-a treia pictură care m-a impresionat este cea în care se prezintă momentul când Romeo o găsește pe Julieta moartă. În ilustrație personajul cu sabia în mână poate fi Romeo după lupta cu Paris a cărui sânge formează dâra pe care calcă și adversarul său și care duce, precum un drum, spre o ieșire ce ne poate sugera imaginea porții dintre cele două lumi, unde la trecere ne întâlnim cu moartea (simbolul craniului), drum pe care îl va urma și Romeo văzându-și iubita moartă. După craniu se vede un personaj – posibil sufletul lui Paris – ce stă cu brațele întinse spre un mic bulgăre roșu emanator de lumină. Acesta ar putea reprezenta ideea mântuirii de după moarte, sufletul fiind expus ochiului divin. De asemenea, în pământ apare încețoșată imaginea unei ferestre prin care se vede o cruce, ea putând să simbolizeze imaginea lui Dumnezeu care îi veghează pe cei doi îndrăgostiți sau a călugărului ce îi caută.
Această serie de picturi create pe baza piesei ,,Romeo și Julieta’’ de William Shakespeare ne oferă o modalitate de a vedea povestea îndrăgostiților dintr-o prismă nouă, subliniind niște aspecte importante în baza cărora se formează niște înțelesuri mai adânci ale vieții.
Sursă imagini:
Comments