Andrei Balan, IX E
"Moartea n-ar trebui să lase ferestre deschise după trecerea ei" este fraza care îi oferă unui scriitor imortalitatea literară. În scrierea sa, Negustorul de începuturi de roman, Matei Vișniec abordează problema cea mai importantă a societății contemporane: cum va supraviețui autenticitatea în această eră a inteligenței artificiale? În parcursul ei, tehnologia și-a dezvoltat ramuri în toate domeniile, inclusiv în cel al scrisului. Astfel, în ziua de azi, un computer este capabil să compună un text asemenea unui om, fie el o simplă povestire sau un roman consistent. În acest mod, talentul își pierde semnificația, iubirea, cum o știm acum, devine doar un alt obiectiv care trebuie bifat în scriere, iar autenticitatea literară dispare. Dacă un singur creier concepe totul, indiferent de numărul de criterii introduse, poveștile se vor asemăna între ele, astfel literatura pierzându-și rostul.
Totuși, un anume Guy Courtois, în jurul căruia se desfășoară fiecare acțiune, îi oferă unui scriitor promițător șansa de a scrie un ultim roman autentic, în care fiecare sentiment vine dintr-o trăire anterioară, fiecare personaj primește o parte din sufletul autorului, în care lumea reală se combină, pentru ultima dată, cu cea a viselor. Astfel, a luat naștere un roman triplu mixt, în care elementele autobiografice se întâlnesc cu o poveste de dragoste spusă în paralel, dar și cu încercarea omenirii de a-și înțelege propria minte, acestea făcându-l inclasabil. Romanul amestecă realitatea cu oniricul, gustul pentru absurd și este însoțit de o capacitate de observare a lucrurilor în profunzime.
În căutarea autenticității
Cartea se desfășoară pe mai multe fire narative, din perspectiva mai multor personaje, care oferă o înțelegere a vieții fiecăruia. Situarea temporală a acestor perspective este, de asemenea, foarte interesantă, întrucât același narator povestește din perioada copilăriei, când trăia în umbra fratelui său mai mare, Victor, o persoană de geniu, iar apoi din perioada maturității, când este un scriitor cunoscut, ce și-a format un renume și care încearcă să-și obțină recunoașterea eternă din partea omenirii. De asemenea, în rolul naratorului apare și Victor, care toată viața a trăit cu presiunea de a-și face părinții mândri de el și de a încerca să se ridice la standardele impuse de societate. Totuși, această pregătire continuă pentru viața măreață ce avea să-l aștepte i-a schimbat complet perspectiva despre lume; acum, adult fiind, privește America precum printr-un televizor. Imaginea lui față de această superputere a lumii este distorsionată, el crezând în așa-zisul "Vis American", care l-a făcut să treacă cu vederea adevăratele greutăți ale existenței și, poate, anumite experiențe mai simple, ieșite complet din orizontul cu care a fost el învățat.
Iubirea s-a dovedit a fi o temă fundamentală a cărții, fără de care domnul M, protagonistul, nu și-ar fi putut continua călătoria prin viață. Astfel, o altă perspectivă, o altă poveste, este cea a lui și a Domnișoarei Ri. Cei doi s-au cunoscut într-o bibliotecă, iar pasiunea comună pentru scris a fost cea care i-a adus împreună. Iubirea celor doi a fost pură, întrucât atenția la detaliile cele mai mici, precum de câte ori clipește în preajma ei, modul în care o mângâie și îi vorbește, a fost observată și evidențiată de Domnișoara Ri, care, încet, s-a duplicat. Persoana ei s-a întipărit în sufletul domnului M, care în fiecare seară o găsea pe iubita sa în casa lui, fără să știe cum a intrat. Astfel, în acele momente, cum are să ne fie divulgat spre final, Domnișoara Ri își lăsa amprenta asupra fiecărei scrieri a protagonistului, mai puțin asupra poeziilor care i-au fost adresate, întrucât ele reprezentau cele mai intime și sincere gânduri, fiind scrise fără încercarea de a se încadra într-un tipar anume.
Inutilitatea singurătății și visele
Astfel, se deschide problema autorului de a face parte dintr-un tipar. Ar putea fi un autor romantic, pasionat de ficțiune sau axat pe partea de mister. Indiferent, toți trebuie să ne încadrăm undeva, fapt ce face autenticitatea să dispară. Totuși, domnul M, fiind "alesul" lui Guy Courtois, ignoră aceste obligații și îi creează povestea lui X. X este un personaj chiar simplu, un om obișnuit ce duce o viață de rutină. El este întruchiparea omului perfect. Totuși, viața lui X se schimbă complet în momentul în care rămâne singur pe lume. Toată lumea dispare, iar el rămâne doar cu vocea subconștientului său, care încearcă să-l aducă la realitate, ceea ce și reușește într-o oarecare măsură, dar după ani și ani de negare din partea lui X. În final, anecdota lui transmite ideea de inutilitate a bogăției materiale, punându-se în evidență ipostaza de a avea totul, însă singurătatea și lipsa de iubire vor fi, într-un final, fatale.
Literatura are abilitatea de a trăi chiar și după moartea autorului. Astfel, X are un vecin, la ultimul etaj, care este mort de 3 ani. Nimeni nu știe, întrucât în ziua de azi totul funcționează automat: plata facturilor, încasarea salariului, iar el nu avea prieteni care să aștepte un răspuns de la el. Astfel, printr-o fereastră deschisă au intrat zeci, chiar sute de păsări în apartament și i-au preluat viața. Vecinii nu au bănuit nimic, întrucât sunetele constante făcute de aripi și de tastele apăsate neintenționat de zburătoare i-au ținut persoana mortului „în viață”. El începuse să scrie o poveste cu ajutorul calculatorului, însă moartea sa subită a întrerupt procesul. Totuși, prin intermediul unor patchuri care monitorizează gândurile, sentimentele și chiar undele din viața de apoi, romanul a continuat să fie scris. Însă, curiozitatea naturală a păsărilor le-a condus să apese pe taste, astfel restartând povestea la infinit. În acest mod, romanul nu are să fie unul clasic, în care sunt prezentate momentele subiectului, ci unul care este ca un strigăt de ajutor, ce nu are nici început și nici final. Astfel, moartea nu ar trebui să lase ferestre deschise, întrucât viața poate fi continuată prin alte metode, iar povestea ta nu se va încheia niciodată.
O altă perspectivă ce mi-a atras atenția a fost cea a "Torționarului", responsabilul pentru visele pe care le avem. Această perspectivă este completată de cea umană, a domnului M, care de ani buni este preocupat de modul în care ne sunt date visele. Astfel, el descoperă că sunt clasate după intensitate și importanță, iar aceste informații îi aduc omului dorința de a se revolta, de a scăpa din această transă nesfârșită a iluziilor oferite de cei care se afla în spatele gândurilor noastre. El vrea ca lumea onirică să dispară, întrucât suferința provenită din oprirea unui vis în care totul merge perfect este de nedescris, iar aceste încercări continue de a obține perfecțiunea sunt cele care, în final, omoară speranța omenirii.
Ca să mergi înainte, trebuie să te întorci în trecut
Guy Courtois. Cel care a dat viață acestei narațiuni. El a fost în spatele tuturor personajelor, apărând în viața oricui. El l-a ajutat pe bătrânul Bernard, prin întâlnirea cu domnul M, să realizeze că menirea lui nu a fost să scrie un text pe care să-l ofere lumii întregi, ci vise individuale, astfel fiindu-i pusă în valoare abilitatea de a citi persoane. El a început conflictul încă din primul capitol, când l-a intrigat pe protagonist cu apropourile lui despre cum trebuie să fie un început de roman și cu promisiunea că îi va oferi ultimul și cel mai bun început din istoria agenției. Astfel, Guy l-a ajutat pe viitorul autor să pătrundă în trecutul său pentru a reuși să se cunoască, i-a oferit o poveste de iubire care l-a învățat că fiecare iubire se termină tragic în final, însă merită să îți dai o șansă la a fi fericit. Guy a apărut mereu în momentele importante, domnul M afirmând că îi poate recunoaște vocea din o mie. Deci, în final, începutul promis: "Moartea n-ar trebui să lase ferestre deschise după trecerea ei." exprimă abilitatea morții de a închide toate căile către viața unui om, el murind împreună cu secretele lui, iar ceea ce a făcut cât a fost în viață să nu fie afectat de urmările morții lui. Mai simplu, după moarte, domnul M rămâne în sufletele tuturor prin scrierile lui, iar orice ușă către cine a fost el rămâne închisă.
O carte puternică, ce, prin îmbinarea aleatorie a firelor narative, îți menține atenția pe tot parcursul lecturii. Fiecare capitol transmite un mesaj de magnitudine mare despre societatea noastră, despre cum a devenit din ce în ce mai greu să-ți găsești scopul, astfel călătoria prin viață a celui care știe că are ca destinație "stația terminus" este cea mai ușoară și lipsită de orice fel de unicitate, dezordine, haos și, implicit, de fericire.
Comments