Trecerea ( fragment) din „Lumea prin doi ochi”
Editura Institutul European, 2023
Tudor-Darius Mihăilă, X A
Limbi de foc ce formau ființe neîntâlnite, culori întrepătrunse de roșu intens și arzător, albastru-verzui și galben, lumini și umbre, iar noi, în jurul lor, dansând și învârtindu-ne până la starea de amețeală, încât pământul și cerul se uneau și se despărțeau, simţindu-ne corpul ușor și plutind, fără să respecte legile pământului. Sunetele ascuțite ale râsului nostru și puţinele cuvinte pe care le mai puteam rosti coerent din cântecul Sânzienelor ne însoţeau în trecerea noastră către tărâmul misterios. Iarba înaltă ne cuprindea picioarele parcă într-o îmbrățișare fină și delicată, florile din coronițele de pe capul nostru erau prinse și ele în vria care ne cuprinsese.
Entuziasmul meu atinsese un nivel atât de înalt, încât aveam senzația că sunt doar o inimă mare și agitată care bate și bate și bate și bate… O bucurie imensă și electrizantă, cum mai simțisem doar în copilăria mea îndepărtată, mă stăpânea. Imagini ale trecutului deveneau vii și reale. Avusesem asemenea trăiri doar în momentele de maximă încărcătură, când magia se strecura în viața mea și mă aducea la un tremur interior de fericire. Mi-au revenit, rând pe rând , senzațiile pe care le credeam pierdute pentru totdeauna.[…] Vâltoarea senzațiilor mele mă purta alert din amintire în amintire și toate se succedau cu repeziciune incredibilă, trecând din una în alta, comprimându-se și extinzându-se.[…]
Aveam șansa, așadar, să pot trece atât de ușor și de rapid dintr-un moment în altul, dintr-o poveste în alta și toate, părți din frumoasa poveste de viață a copilăriei mele.
Respirația mea era tot mai alertă, în timp ce corpul meu era deja coordonat într-un alt mod decât cel obișnuit în dansul și cântul meu, simțind aerul cum pătrunde adânc în plămânii mei și cum pleacă luând cu el orice urmă de luciditate. De undeva din altă lume, venea instinctual și impulsul mișcării, mă armonizam într-un cu totul alt fel și pământul și cerul deveniseră un întreg.
Un vuiet, un vânt puternic în spirală mișcătoare m-a urcat sus de tot, putând vedea pământul de la înălțime. Continuam să râd și să îmi simt corpul în mișcare, iar cerul s-a deschis, așa cum ni s-a promis că se va întâmpla în acea noapte magică de Sânziene. O poartă de jad despărțea cele două lumi și am pătruns într-un tărâm cu totul și cu totul nou.
Și s-a făcut liniște deplină, întuneric deplin, iar eu stăteam întins pe un fel de jos, căci nu exista sus și jos, ci doar senzații ale mele, ca și când amintirile, dorințele, tot ce mi-am imaginat vreodată, cunoscutul și noul erau totuna.
Simțeam cu toată ființa mea că mă aflu foarte aproape de mine, într-un fel ciudat și straniu de acasă, deși nu vedeam nimic din ceea ce încă nu era vizibil. Era ca o lume în devenire, însă care îmi aparținea într-un altfel de mod decât posesiunea unui obiect. Avea un parfum special de magie, de fantastic, de trecut și de prezent, de real și de ireal în același timp. Nu știu decât că am adormit, trecând ca într-un vis în care eram treaz și încercam să deslușesc lucrurile pe care le trăiam.
Din întuneric, o luminiță firavă și plăpândă se vedea în zare, în timp ce ochii mei s-au deschis. Ochii mei creează lumina, așa simțeam. Bucuria mea și curiozitatea aduc la viață forme, culori, chipuri. Sunetele apar într-o melodie asemănătoare unui imn de inocență și cuprind noua lume în care mă aflam. Gândurile mele se transpun în acest univers și îi dau formă și consistență. Sunt creatorul lumii. Sunt centrul ei și acest lucru mă face să mă consider miraculos de-a dreptul.[….]
Nu știam pe unde să merg, nu știam nici ce căutam și nici ce voi găsi, dar mă lăsam condus de intuiție și de o chemare internă. Era ca un glas interior care mă chema către lumea nouă și goală. Era un miraj de care mă lăsam atras și îi dădeam voie să mă învăluie, să mă cuprindă. Este ca și cum aș fi iar în perioada în care viața mea era fără limite, fără reguli și fără obstacole. Aici este ceea ce simt că vreau să regăsesc. Mirosul dulce al amintirilor mă însoțește spre un tărâm fermecat. Dar nu sunt orice fel de amintiri, sunt împletituri formate din ceea ce a fost și din ceea ce aș fi vrut să fie, sunt dorințele devenite reale și posibil de experimentat. Ce fantastic să trăiești totul așa cum ți-ai imaginat în momentele în care realitatea a fost doar parțial împlinită! Simțeam toate acestea fără să existe încă nimic în exteriorul meu, dar știam că așa este.
Pașii mei lăsau în urmă întunericul și golul, în timp ce glasul interior mă purta către un răsărit cu lumină diafană. Cerul roz-bleu-auriu cuprindea tot orizontul și treptat apăreau coame de deal, se conturau din ce în ce mai clar și o potecă în lumina suavă îmi direcționa pașii. Puteam să ating toate lucrurile care luau naștere în timp ce eu le gândeam, în timp ce apăreau în mintea mea și, imediat după aceea, în exteriorul meu. Asta înseamnă că voi putea să reconstruiesc atâtea momente ale viselor mele cu dorințe imaginate și să le dau viață.
Clar! Este lumea mea magică, este exact ceea ce simțeam că am pierdut și acum, în această zi specială, regăsesc. Este lumea construită din vise şi jocuri ale minții, este lumea care îmi aparține doar mie şi o voi experimenta pe deplin. O adevărată aventură este pe cale să înceapă.
Haideţi cu mine!
Yorumlar