În fiecare proiect de voluntariat în care m-am implicat, am căutat să îmi regăsesc pasiunile și interesele, pe care apoi să le pot împărtăși cu cei din comunitatea mea. Arta și cultura, indiferent sub ce formă apar, trebuie să provoace reacții și să ne provoace să simțim mai mult, mai profund, pentru că atunci începem să ne încredem în frumos.
Nu am ezitat să completez formularul de înscrieri atunci când am aflat că festivalul Serile Filmului Românesc recrutează voluntari pentru ediția cu numărul treisprezece ce urma să se desfășoare în perioada 3-7 august. Cu atât mai special mi se pare acest proiect, pentru că a fost înființat de Asociația Studenților Jurnaliști, de tineri entuziaști care au conceput acest festival cu un profil unic, dedicat exclusiv cinematografiei românești. Prima ediție a avut doar trei filme și trei scurtmetraje desfășurate în decursul a trei zile, anul acesta ajungând la cinci zile, peste șaizeci de invitați și zeci de evenimente la care au participat mii de spectatori.
Următoarea etapă a fost interviul, momentul în care mi-am ales departamentul. Desfășurat la Cinema Victoria, în prezența coordonatorilor, mi-au fost adresate întrebări despre mine și activitățile anterioare de voluntariat, fiind informată cu privire la împărțirea departamentelor în: relații publice, tehnic, logistică și invitați. Primul impuls m-ar fi îndemnat să aleg relațiile publice (PR) în care mi-aș fi continuat activitatea de redactor, dar cei prezenți mi-au sugerat la final că aș fi mai potrivită pentru echipa de invitați, cea mai restrânsă cu doar nouă membri, în care este nevoie de persoane comunicative, responsabile și care să facă față situațiilor neprevăzute. Această “agitație” despre care se spunea m-a intrigat și m-a făcut să spun “da” fără să stau pe gânduri.
Timp de cinci zile am fost înconjurată de regizori, actori, scenariști, producători, directori de imagine, scriitori și muzicieni, conștientizând adevărata muncă din spatele realizării nu doar a unui festival, cât și a unui film, a unei cărți sau piese de teatru. A fost un privilegiu să cunosc adevărate personalități reprezentative pentru spațiul cultural românesc și tineri talentați, dincolo de ecranul televizorului. La finalul zilei aveam ocazia să povestim împreună, să râdem, dar și să le văd emoția după întâlnirea cu publicul. De la primele ore ale dimineții, până la ultimul film și invitat ajuns în camera de hotel, cu telefonul în mână, flori, o gură de cafea pentru forțe proaspete, verificând evenimentul care va urma, disponibilitatea invitaților de a da un interviu, dar și pe ceilalți care vor ajunge, fie douăzeci într-o zi, fie cinci în alta, cu mașinile personale sau avionul. Acesta a fost “haosul organizat” pe care abia aștept să îl retrăiesc anul viitor.
L-am descoperit pe Marcel Iureș, un actor extraordinar, pe care suntem norocoși să îl avem, un om de valoare și invitatul de onoare căruia i-a fost dedicată această ediție, având o activitate internațională impresionantă. În vernisajul expoziției de fotografii intitulată Atitudini au fost surprinse cele mai importante momente din cariera sa, pe scena teatrului unde s-a afirmat în piese precum Richard III, Visul unei nopți de vară, Hamlet, A treia țeapă. Este membru fondator al Teatrului Act, primul teatru independent cu sala proprie în perioada postcomunistă și s-a remarcat cu prisosință în filmele care au fost prezente la SFR: Războiul lui Tom Hart, O vară de neuitat (1994), Pacificatorul, precum și în rolul căpitanului Chevalle în Pirații din Caraibe 3 (La Capătul lumii).
Mereu pe fugă și cu fiecare zi încărcată de evenimente a fost greu să pot vedea o proiecție întreagă, dar am făcut tot posibilul să fiu prezentă la piesa de teatru. “Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” în care Marcel Iureș și George Mihăiță i-au interpretat pe Ilie Moromete și pe Cocoșilă, personajele din romanul Moromeții, într-un dialog comic, sarcastic pe alocuri, dar care în esență aduce realități ale satului românesc, ale condiției de țăran cu vitregiile sale. Am rămas impresionată de maturitatea artistică, talentul și experiența lor fiind singurele ingrediente ce au fost necesare pentru a ne cuceri doar cu un radio, o tigaie de fasole și prietenia dintre ei, chiar în prezența fiului lui Marin Preda. Mi-am dorit după piesă să aflu de la ei ce iubesc mai mult, teatrul sau filmul, iar răspunsul amândurora a fost că teatrul rămâne marea lor iubire, în care pot simți publicul, aplauzele, momentul ce depășește comercialul dorit de cele mai multe ori în televiziune.
Cu premiera filmului Regele Mihai: Drumul către casă , a fost marcat Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a reginei Maria, dar și Centenarul Marin Preda, alături de ziua Cinemaraton prin rularea filmelor: Moromeții, Cel mai iubit dintre pământeni, Imposibila iubire. Prezența regizorilor Stere Gulea, Constantin Vaeni, Șerban Marinescu, și a fiului lui Marin Preda, Alexandru Preda, a fost o plăcere și a reprezentat pentru mine, ca adolescent, o lecție unică în viață, mai presus de orice, dar și pentru cei prezenți la Liceul Varlaam Mitropolitul.
Mi-am îndeplinit un vis aflând că mă voi ocupa de o parte din distribuția R.M.N, un film dramatic al ieșeanului Cristian Mungiu, cu premiera la Cannes, pe care îl văzusem și l-am apreciat din primul moment. Adevărurile politice și problema discriminării prezentă în satele multietnice din România, lipsa de educație, nu au fost tranșate și cred că era nevoie de o astfel de producție. Actorii Macrina Bârlădeanu, Ovidiu Crișan, Cerasela Iosifescu, directorul de imagine Tudor Panduru și producătorul Tudor Reu au povestit în prezența publicului din Piața Unirii despre provocările filmării în perioada pandemiei în satul Rimetea din județul Alba.
Multe alte premiere, filme lansate în acest an care nu pot fi văzute încă în cinema sau pe internet au rulat pe ecranele din diferite locații, au fost comemorați prin expoziții și evenimente la Ateneu Ion Dichiseanu, Florina Cercel, Luminița Gheorghiu de către colegi de breaslă precum Carmen Tănase, Laurențiu Damians, Ileana Popovici. Seara special marca Las Fierbinți ne-a bucurat prin concertul lui Mihai Mărgineanu și momentele amuzante cu actorii ce își aminteau de episodul filmat cu mulți ani în urmă, Visul, unul special realizat în întregime în versuri.
Această experiență nu poate fi rezumată în doar câteva cuvinte, precum nici amintirile pe care le-am acumulat, alături de prieteniile dintre noi, voluntarii, și cei din echipa de organizare. Seară de seară Piața Unirii vibra și eu simțeam că am fost parte din acel frumos, trecând prin emoții pe care nu le mai experimentasem. M-am cunoscut mai bine pe mine și mi-am întrecut limitele, am stat în spatele scenei, de cele mai multe ori obosită sau cu gândurile în altă parte pentru ca totul să iasă bine, am pulsat cu spectatorii, dar mereu mândră să îmi aplaud invitații și să îi văd interpretându-și rolurile, conștientizând că niciodată nu aș fi putut avea această șansă dacă nu aș fi ales să îndrăznesc mai mult. SFR aduce nu doar un suflu nou în oraș, celebrează trecutul și prezentul, care vin unul în continuarea celuilalt, deschizând cortinele și făcând posibilă întâlnirea publicului cu cei care până atunci puteau fi văzuți doar pe ecran, ,dându-le astfel posibilitatea de a dialoga, de a întreba, de a cunoaște mai mult.
Ilinca Bordea, clasa a XI-a C
Sursă imagini: