Saga timpului
- Teodora Udișteanu
- Jun 20, 2021
- 4 min read
Updated: Nov 4, 2021
Pactul faustic în lumea poveștilor
Dar... Toți acești oameni... sunt toți morți.
Da, dar... Cu toate acestea, nemuritori. (...) Sunt dincolo de orice teamă... pentru că sunt mereu tineri. Sunt Zei. Și li te poți alătura. (...) Nimic nu este permanent. Nici măcar moartea.
(Tony interpretat de Johnny Depp)
Antrenant, surprinzător, diferit. Filmul The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009) impresionează prin câteva elemente a căror unicitate creează magia care pare că se țese în jurul unei povești începute cu o mie de ani în urmă.
Totul se naște dintr-o întrebare simplă – Ce faceți voi aici? și dintr-un răspuns și mai simplu – Spunem povestea care susține Universul. În această manieră, care duce înspre spiritul oniric întemeietor de fabulos, regizorul Terry Gilliam propune unele dintre cele mai frumoase povești ale vieții, acelea ale imaginației și timpului. Dorință, timp, viață, familie, magie, iubire... sunt doar câteva cuvinte care definesc tărâmul propus de regizor.
Astfel, într-un cadru construit din elemente magice, întreg decorul copleșind prin inspirația imaginativă a detaliilor, ni se arată doctor Parnassus (Christopher Plummer), un bătrân visător, căutător și creator de povești născute din imaginația fiecăruia dintre noi, povești care promit aventuri extraordinare, avântându-se în irațional și împlinind suprarealist cele mai nebunești dorințe ale sufletelor noastre, dincolo de oglindă, în Imaginarium.
Împins de tensiunea momentului, doctorul Parnassus face un pact cu Diavolul, pentru a trăi veșnic. Anii încep să își pună amprenta asupra înfățișării, iar el se îndrăgostește, realizând povara pe care o reprezintă nemurirea. Ea este o ființă plăpândă, înveșmântată în albastru și va fi motivul următorului pact cu Diavolul. Parnassus cere tinerețe în schimbul primului său născut, când acesta va ajunge la vârsta de 16 ani. Nu a avut însă și puterea de a intui că Valentina va fi singura lui alinare, ultima ființă care îi reamintește de mama ei. Anii se scurg și doctorul este pus iarăși în situația de a încheia un pact, căci fiica sa (interpretată de Lilly Cole) se apropie de vârsta la care trebuia încredințată Diavolului. Așadar, în urma ultimei promisiuni nechibzuite, căci tentația este jocul neîntrerupt cu limitele mereu provocate, se deschide un concurs pentru cel care va stăpâni primul cinci suflete, domnul Nick (Diavolul, jucat de Tom Waits) sau Doctorul Parnassus.
Încă din primele clipe ale aventurii, cadrul se conturează sobru, în ciuda faptului că acțiunea pare că se petrece în Londra unui timp relativ recent. Cu toate acestea, lumea imaginației, care devine una paralelă, dar concomitentă celei cotidiene, are rolul de a transforma totul într-un univers atemporal. Interpretarea actorilor are o dimensiune teatrală intenționată (metafora lumii ca teatru se regăsește la final în ipostaza miniaturală a teatrului cu figurine de carton, devenit joc de copii), tocmai pentru a contura o stranie ironie asupra destinului, pe care până la urmă noi aspirăm să îl modelăm.
Trebuie menționat faptul că situația doctorului Parnassus are la bază pactul faustic, care face referire la îndeplinirea miraculoasă și imediată a tuturor aspirațiilor de cunoaștere, cucerire, evoluție ce par a fi imposibil de atins cu slabele puteri omenești. Și totuși... lumea pare a fi visul sufletului nostru, cum credea un cunoscut personaj literar, purtător al unui similar vis de dobândire a cunoașterii superioare, romanticul Dionis-Dan din proza lui Eminescu. Inevitabil, finalul aventurii nu poate fi decât tragic pentru cel implicat, căci așa cum ne-o arată chiar doctorul Faust, abaterea de la condiția inițială pe termen lung nu poate avea decât consecințe distructive.
Privitorul este antrenat în derularea evenimentelor, având să le înțeleagă complet abia pe măsură ce acțiunea avansează, căci constant sunt intercalate amintiri din tinerețea doctorului Parnassus în firul temporal cronologic. Johnny Depp se lasă așteptat, fiindcă îl joacă pe Tony din oglindă, unul dintre concurenții la inima Valentinei, iar interpretarea îi reflectă stilul caracteristic: ușor amuzant, misterios, insinuant, curios.
Un moment de tensiune care ridică semne de întrebare este acela când Tony este găsit atârnând de un pod, într-o noapte cu furtună. Circumstanțele sunt mai mult decât stranii, dar inima bună a Valentinei a făcut ca mica și neconvenționala caravană a doctorului Parnassus să aibă un nou interpret. Pe alocuri, întreaga derută aduce cu Alice în Țara Minunilor, ambele lungmetraje tratând subiecte mai profunde, precum cunoașterea adevărului, capriciile momentului, consecințele dorințelor. La un moment dat întreg cadrul devine halucinant, haotic, căci nu se mai poate distinge realul de magic, adevărul de minciună.
Apar o sumedenie de simboluri, care au scopul de a deruta tocmai pentru a deschide direcții de semnificație, dar până la urmă, oare fantezia chiar trebuie înțeleasă pe deplin? Întreg filmul stă sub semnul misterului, susținut și prin decor. Lumina scăzută, prezența umbrelor și a cadrului împânzit de elemente magice, oglinda, trăsura și vestimentația, însoțite adesea de detalii strategice precum un nai sau colierele, toate acestea fac din The imaginarium of Doctor Parnassus o saga a timpului. De ce? Pentru că nimic nu e sigur, totul se schimbă, pierzându-și sensurile în haosul cotidianului și recâștigându-și altele. Pentru că este povestea fiecăruia, care poate rămâne nemuritoare dacă alegem să conteze.
Ce e important, nu e nemurirea trupului, ci frumoasa aventură a spiritului, impulsionată, paradoxal, de prezența mefistofelică a propunătorului de amețitoare pariuri care au ca miză limitele condiției umane. Povestea, dragostea, magia rămân experiențe de cunoaștere, călătorii revelatorii fundamentale, dăruite celor cu puterea de a visa, pătrunzând în Imaginarium, și vindecându-se de dureri efemere, cu ajutorul spectacolelor construite de doctorul al cărui nume amintește de lăcașul muzelor, muntele Parnassus din Grecia. Sau cum ar spune un personaj feminin din proza fantastică a lui Mircea Eliade, Toți visăm (...) Așa începe. Ca într-un vis...
Коментарі