top of page
Daria-Ștefania Palaghia

Reflecții și reflexii - Printre fluturii de la Muzeul „Grigore Antipa”

Daria-Ștefania Palaghia, clasa a XI-a D

 

To see a World in a Grain of Sand

And a Heaven in a Wild Flower 

Hold Infinity in the palm of your hand 

And Eternity in an hour...

William Blake


Vara este, fără îndoială, anotimpul preferat al oricărui adolescent, acea perioadă aflată sub semnul magic al libertății, în care fiecare zi promite o aventură nouă, modificând curgerea ireversibilă și grăbită a timpului, față de restul anului. Vara aceasta, am hotărât să explorez Bucureștiul și să redescopăr locuri pe care nu le mai văzusem de mult timp, sau poate niciodată. Dintre acestea, Muzeul „Grigore Antipa” , un loc plin de amintiri și de dovezi ale unei istorii tumultuoase, mă aștepta, taciturn, cu ceva special: o expoziție de fluturi vii.


Spațiul special amenajat din curtea muzeului mi-a captat imediat atenția. Înfășurat în pânze albe și luminate de razele blânde ale soarelui, părea o poartă către o lume fermecată. Mi-am dat seama că acest loc ascunde ceva mai mult decât o simplă colecție de insecte, fiind o incursiune într-un univers vibrant, plin de culori și povești. Cu inima bătând mai tare de emoție și curiozitate, am pășit înăuntru, gata să mă las surprinsă de spectacolul fluturilor.


Intrând în acest sanctuar al naturii, am fost întâmpinat de Clovnul comun, cu aripile sale galbene și negre. Îmi amintea de Jay Gatsby, personajul enigmatic al lui  F. Scott Fitzgerald. La fel ca acesta, a fluturele părea vesel și jucăuș la suprafață, dar, privindu-l mai atent, puteam simți o nostalgie ascunsă, o dorință de a impresiona și de a fi remarcat în mulțime. Aripile sale colorate îmi aminteau de petrecerile strălucitoare ale lui Gatsby, pline de culoare și de lumină, dar ascunzând o singurătate profundă și o dorință continuă de a-și depăși condiția.

 

Mergând mai departe, l-am întâlnit pe Leopardul cu aripi dantelate, plin de pete și dungi sofisticate. Am văzut în el reflexia lui Pip din Marile speranțe de Charles Dickens. La fel ca Pip, acest fluture părea să fie în căutarea unui statut mai înalt, dorind să fie supraapreciat și recunoscut pentru adevărata sa valoare. Fiecare bătaie de aripi părea o încercare de a atrage atenția, de a se ridica deasupra celorlalți și de a obține aprobarea celor din jur, asemenea încercării  lui Pip de a accede la societatea londoneză.

 

Într-un colt mai liniștit al cortului impunător, fluturele Zmeul de hârtie, cu aripile sale mari și delicate, m-a transportat în lumea lui Narcis din romanul lui Hermann Hesse. Aripile sale transparente și grațioase, ca sufletul personajului, reflectau o frumusețe simplă și autentică, o dorință de a fi văzut pentru ceea ce era cu adevărat. Zborul său ușor și fragil mi-a amintit de căutarea interioară a lui Narcis, de dorința de a găsi armonia dintre cine suntem și cine vrem să fim, în mijlocul unei lumi aflate într-o continuă stare de nesiguranță.

 



După alți câțiva pași, în fața mea a apărut fluturele Coada rândunicii de smarald, cu verdele său strălucitor și viu. Mi-a adus aminte de Anna Karenina, eroina tragică a romanului lui Lev Tolstoi. Aripile sale vibrante, pline de viață și energie, păreau să reflecte pasiunea intensă a Annei, dorința ei de a trăi viața din plin, de a sfida convențiile și de a-și urma inima, chiar dacă acest lucru a însemnat propria ruină. Culoarea smaraldului îmi sugera complexitatea caracterului Annei, de o frumusețe periculoasă și captivantă.


 

Remarcându-se prin unicitate, Fluturele Împărat, cu aripile sale albastre regale, m-a dus cu gândul la Prințul Mîșkin din romanul Idiotul de F. M. Dostoievski. Așa cum protagonistul era privit ca un om deosebit, aproape suprauman în bunătatea și inocența sa, tot astfel fluturele acesta părea maiestuos și pur, deasupra tuturor celorlalți, dar, în același timp, vulnerabil în frumusețea sa. Aripile sale larg deschise păreau să îmbrățișeze lumea, asemenea deschiderii și bunătății infinite ale Prințului Mîșkin față de societatea aristocratică rusească.

 

În final, fluturele Flacără vie, cu nuanțele sale de portocaliu aprins, mi-a adus aminte de Scarlett O'Hara. La fel ca acest fluture, eroina  este un simbol al forței, al pasiunii și al dorinței de supraviețuire. Aripile sale vibrante reflectau lupta interioară a lui Scarlett, încercarea  de a-și menține demnitatea și curajul de-a lungul vieții sale pline de un zbucium continuu. Flacără vie părea să sfideze orice obstacol, arzând intens, la fel cum Scarlett, în fața tragediilor și a pierderilor, rămâne neînvinsă și continuă să spună: ,,La urma urmelor, e și mâine o zi.”

 

Pe măsură ce am explorat expoziția, mi-am dat seama că fiecare fluture este o poveste vie, o reflexie a personajelor și a emoțiilor din marile opere literare. Fiecare aripă, fiecare culoare și fiecare zbor mi-au evidențiat complexitatea și frumusețea vieții, marcând modul prin care putem găsi povești în fiecare colț al naturii, dacă suntem dispuși să privim cu atenție și să ascultăm cu sufletul deschis. Această vizită la Muzeul „Grigore Antipa” nu a fost doar o plimbare printre fluturi, ci o adevărată călătorie literară, o invitație de a redescoperi și de a reinterpreta marile povești ale lumii prin intermediul fragilității frumosului.

45 views

Comments


bottom of page