Refacerea rădăcinilor în "Felix și izvorul invizibil", de Eric Emmanuel Schmitt

Relația dintre o mamă și copilul ei este una sfântă și legătura dintre cei doi nu va putea fi niciodată ruptă. Pe această idee se bazează romanul Felix și izvorul invizibil de Eric Emmanuel Schmitt, care impresionează cititorul încă de la primele pagini și îl obligă să se transpună într-o lume în care oamenii se confruntă cu greutățile vieții. Felix, un băiat obișnuit, trăiește cu mama sa, Fatou, de origine africană, în Paris. Ea deține o cafenea, iar în acest loc iau naștere prietenii. Romanul este conceput astfel încât cititorul să-și pună foarte multe întrebări, iar răspunsurile apar atunci când se așteaptă mai puțin, așa cum sunt și problemele ce pot apărea în viața noastră într-un moment în care nu credeam că se va întâmpla ceva. Fatou primește o ofertă de la domnul Tchombe, cel care deține prăvălia de lângă cafenea, care o roagă să i-o cumpere înainte să moară. El suferă de cancer pulmonar, își simte sfârșitul aproape și își dorește să îi aparțină ei, fiindcă l-a ajutat să facă investigații pentru a afla de ce este bolnav.

,,Ca o zână bună, Mami înfrumuseța viața. Cu darul ei pentru cuvinte, o vindecase de izolare pe una dintre abonatele barului nostru.’’

Numele Fatou, de origine africană, înseamnă ,,iubită de toți’’, ceea ce putem regăsi și în comportamentul personajului feminin. Ea îi încurajează pe oamenii care nu au încredere în propriile puteri și mereu vede lucrurile bune din sufletele persoanelor pe care le cunoaște. Felix o iubește și o respectă foarte mult pe mama sa, numele ei scris cu majusculă reprezentând o formă de admirație până la venerație și cred că, pentru copil, Fatou este acea forță a vieții, de esență divină, ce încearcă să îi facă pe ceilalți fericiți și niciodată nu se pune pe primul loc.

Totuși, are loc o întâmplare neașteptată ce m-a șocat, fiindcă mi-a schimbat toată imaginea asupra acelei lumi care părea liniștită și perfectă. Domnului Tchombe i s-a făcut rău, iar mai multe ambulanțe au venit în acea noapte pe bulevard. Felix a ieșit din casă, speriat de sunetele sirenelor și l-a văzut pe vecin întins pe o targă, inconștient. Fatou apare în acel tablou și aici are loc un alt moment important ce îi dă viața peste cap și i-o schimbă cu adevărat: nu îi răspunde lui Felix atunci când o cheamă și îi spune că ea l-a omorât pe bătrân, fiindcă nu i-a acceptat oferta, deoarece aflase că fostul proprietar nu plătise datoriile pe care le avea la cafenea, iar banii ar fi aparținut statului. Ea a fost sfătuită de un notar să înceapă un proces pentru a-și vinde cafeneaua, dar ea nu acceptă, nu vrea să își dea toți banii pe lupte cu legea. Consider că acest proces ar putea reprezenta nu numai înfruntarea statului, ci și a vieții, i se poate arăta calea corectă și poate învăța să învingă provocările. Bunătatea sa nu a avantajat-o în acest sens, fiindcă nu este pregătită să ducă un conflict și renunță cu ușurință la capcanele întinse. Niciodată nu vom ști câtă putere se ascunde în sufletul nostru, dacă nu ne facem curaj și nu încercăm să-i confruntăm pe cei care ne-au rănit sau subestimat. De aici izbucnește lupta cu sine a "celei iubite de toți", care începe să funcționeze ca un robot ce răspunde la anumite comenzi și dă senzația că nu mai trăiește pe pământ, se rupe de ea însăși. Ea intră într-o stare de depresie, ce se transformă în nebunie, ca și cum s-ar afla rătăcind într-un labirint din care nu mai poate ieși.

,,Fără să le dau voie, lacrimile mi s-au strecurat printre gene, lucru care m-a exasperat. Destul! Gata cu slăbiciunea! Și așa îmi venea greu să fiu un puști de doisprezece ani, nu era nevoie ca situația să fie înrăutățită devenind un căcăcios care se smiorcăie... Furia mi-a oprit lacrimile și mi-a permis să răspund:

−O ador pe Mami.’’

Felix este un băiat ce trăiește cu intensitate momentele din viața sa. Ce mi se pare trist este faptul că se forțează să fie puternic pentru el și mamă. Îi este greu să își vadă părintele în durere și se luptă cu el însuși pentru a demonstra că are o gândire profundă și matură pentru vârsta sa. Numelui lui Felix, ce înseamnă fericire în limba latină, i se schimbă deodată definiția, fiindcă este afectat de faptul că mama sa nu îi oferă afecțiune și are un sindrom denumit de el calculită, care o obligă să numere toate obiectele pe care le vede.

Un alt personaj ce are un rol esențial în viața lui Felix este unchiul Bamba. El primește o scrisoare de la acesta în legătură cu starea surorii sale. Atunci când ajunge, este surprins de atitudinea ei rece și vede în ce stadiu grav se află. Fatou este dusă de către fratele ei la mai mulți vrăjitori care nu reușesc să o vindece, deși îi oferă bulgări de pământ și o placă ouija pentru a comunica cu spiritele. Pământul înseamnă viață, pentru că numai cu ajutorul lui rodește totul, iar așa ar fi putut primi o a doua viață de la Dumnezeu, o încercare de a rescrie destinul. Placa le permitea prietenilor lui Fatou să vorbească cu un duh ce știa tot ce se petrece în lumea spiritelor, dar nici în acest fel nu au putut-o vindeca pe femeie. Bamba i-a plătit pe toți doctorii în mod exagerat, dar cititorului i se dezvăluie o nouă latură a umanității: falsitatea. Oamenii ar face orice pentru bani și ar profita oricât de semenii lor pentru a câștiga în plus. Viclenia este peste tot în lume și trebuie să știm când este atins punctul maxim al ei, când trebuie să fim vigilenți și să știm că nu putem fi jucați pe degete de alții.

Momentul de ruptură al acestui volum, o secvență extrem de tensionată, este declanșat de descoperirea făcută de Felix în legătură cu unchiul Bamba. Când se duce să vadă unde sunt economiile mamei lui pentru un alt tratament, vede că toții banii pe care i-a scos din bancă nu mai erau în congelatorul frigiderului. De disperare, se duce la unchi, care îi mărturisește că i-a cheltuit pe toți la jocuri de noroc. Bamba provenea din Africa și mereu era vesel și încerca să îi facă fericiți pe prietenii lor, dar de când a văzut că Fatou nu se mai vindecă, a intrat și el într-o stare de apatie. Felix îl cheamă pe unchi din timp tocmai pentru a-i da mai mult mamei pentru a o salva, vrea să călătorească în trecut și încearcă să schimbe prezentul, pentru ca viitorul să fie unul diferit. Tristețea și furia lui Felix ies la iveală, iar băiatul începe să-l lovească pe Bamba, să-l batjocorească și îi spune că niciodată nu a fost unchiul lui, lucru care se dovedește a fi adevărat: Bamba era numai un prieten foarte bun de-al mamei sale, care a copilărit cu ea în țara lor natală.

Tensiunea crește progresiv, deoarece nebunia lui Fatou atinge cote maxime. Într-o zi, niște oameni au venit la cafenea, iar ea le-a pus clor în băutură, dorind parcă să îi otrăvească. Antreprenorii au ajuns la spital și erau pe punctul de-a muri, dar din nou, mama nu a fost afectată de ce se întâmpla în jurul ei, ba chiar a zâmbit atunci când i-a văzut strigând după ajutor. Aceasta este răzbunarea ei pe soartă, pentru că i-a fost subestimată puterea, iar bunătatea sa s-a transformat într-un dispreț izvorât dintr-o conștiință sfâșiată.

,,Mi se vor propune zero joburi, sau niște chestii mizerabile pe care până la urmă le voi accepta, dacă nu cumva deja voi fi un imbecilizat de droguri ori băgat în vreun centru de detenție. Iată cum se poate da peste cap o existență! În seara aceea mi se luaseră fericirea prezentă, fericirea de mâine, mi se luase mama. [...] M-am urcat pe pervaz. M-a inundat un val de plăcere: găsisem o soluție. Cu câteva secunde mai-nainte eram tot numai suferință. De acum, o dominam. Dețineam mijlocul de a o distruge.

Am râs. Era atât de simplu...[...] Exasperat, îmi venea să strig: ,,Lăsați-mă în pace, mă sinucid!’’ Prea târziu. [...] O siluetă înaltă se desena în penumbră.

−Bună seara, sunt Saint-Esprit.

Tata stătea-n prag.’’

Felix ajunge în pragul disperării și începe să regrete totul, îi este frică de abandon și că va fi discriminat din cauza culorii sale în viitor și de aceea apelează la varianta cea mai la îndemână: sinuciderea. Simte că are control asupra deciziilor sale având în vedere că nu mai are pe nimeni alături, dar totuși este oprit de o bătaie la ușă. Tatăl său apare pe neașteptate. Felix nu știa de existența sa și din prima clipă îl urăște, fiindcă este un bărbat fără defecte, ceea ce i se pare un defect. Saint-Esprit este psiholog și află ceea ce s-a întâmplat cu Fatou și din Africa a venit până în Paris. Gestul său are o semnificație aparte în roman, fiindcă acesta este cel care descoperă cum s-ar putea vindeca Fatou. Nu întâmplător, numele lui înseamnă spirit/duh sfânt. Ea s-a desprins de tot ceea ce înseamnă originea sa și a lăsat în urmă un loc sacru, dar mai ales și-a uitat familia, cea care a crescut-o, a îngrijit-o și a iubit-o. El îi ia pe Felix și mamă și pornesc spre locul sfânt, pentru ca ea să fie vindecată în sfârșit, într-o călătorie de redescoperire a rădăcinilor. Chiar dacă cei doi nu mai sunt împreună ca familie contextualizată social, tatăl dă dovadă de infinită grijă și iubire față de ei și se comportă ca și cum ar fi o familie unită în spirit, ceea ce îl și definește prin nume.

Când ajung în Africa, durerile încep să o chinuie, ca și cum s-ar apropia de centrul suferinței sale, iar oamenii îl cheamă pe un vrăjitor numit Papa Loum care este șeful acelei comunități. Numele său înseamnă tatăl înțelept. El le spune că Fatou ar mai avea numai trei zile de trăit, dar că tot în același timp ar putea să o salveze. Este un timp care poate întoarce moartea către viață, ca în textul biblic. Vrăjitorul ar avea nevoie de apa lunii, fiindcă este astrul nopții ce sfințește izvorul cu ajutorul căruia Fatou s-ar putea vindeca. Apa aceea tămăduitoare reprezintă viața și evoluția omului care nu își va putea abandona cultura; nu se va putea desprinde niciodată de locul în care s-a născut, fiindcă acolo s-a dezvoltat și și-a format caracterul, acolo își are rădăcinile ființei, sursa puterii de a evolua, de a se construi pe sine și de a face în jurul lui lumea mai frumoasă.

,,Am zărit două spinări, cea a vrăjitorului și cea a tatălui meu, pe malul apei. Dar nu și pe a lui Mami.

−Mami!

Urlasem.

Și-au întors capetele în timp ce mă apropiam de ei. Mami, fără viață, zăcea pe genunchii lor. Chipurile lor livide nu mai exprimau nimic.

M-am aplecat asupra ei.

−Mami, sunt eu, Felix.

Și-a deschis ochii. Un surâs ușor i s-a desenat pe buze, apoi și-a îndreptat privirea către apă. Și surâsul i s-a conturat mai puternic’’

În final, mama lui Felix își revine, iar viața lor se întoarce încet-încet la firescul ei. Felix are totuși o misiune de îndeplinit: Papa Loum i-a spus că trebuie să aibă grijă ca Fatou să nu uite de unde provine și să se asigure că știe că Africa este continentul ei natal. Părinții ei s-au supărat pe ea, iar spiritele lor nu erau mulțumite de comportamentul ei, astfel încât ultimul lucru rămas pentru a se vindeca rămânea aruncarea cenușii lor în fluviu: timpul trebuia să-i liniștească, iar apa să le arate calea corectă pe care a găsit-o fiica lor în cele din urmă, ca o reintegrare într-o armonie fără sfârșit.

Un lucru ce m-a impresionat a fost faptul că Fatou, convinsă de prietenii ei, a acceptat să iasă la o întâlnire romantică împreună cu tatăl lui Felix. Cei doi s-au comportat ca în tinerețe, iar amintirile au fost trăite profund, clipele frumoase s-au reconstituit, iar cele două suflete ce au dat naștere "fericirii" și-au regăsit bucuria și afecțiunea și și-au acordat o nouă șansă.

Am remarcat și faptul că este aleasă perspectiva unui povestitor copil, precum în alte scrieri ale autorului (Oscar și Tanti Roz, Domnul Ibrahim și florile din Coran), ceea ce poate fi o opțiune pentru puritate și sensibilitate, pentru emoție trăită intens, pentru speranță și credință în bine, lucruri de care avem tot mai mult nevoie în lumea grăbită și adesea bolnavă în care trăim. Pentru mine, cartea lui Eric Emmanuel Schmitt înseamnă viață. Timpul nu va putea fi dat niciodată înapoi și trebuie să apreciem toate momentele pe care le trăim, nici măcar Felix nu a putut să-l întoarcă pentru a-și salva mama, dar s-a luptat până la capăt pentru ea. Oamenii trec prin încercări și experiențe dureroase și se confruntă cu acestea pentru a deveni cât mai buni, dar totodată trebuie să-și păstreze fericirea și speranța în clipele dificile, pentru că fără o sursă de încredere (precum pentru Fatou apa lunii), nu vor putea ajunge în vârful muntelui.

Teodora Giugula, clasa a VIII-a E