„Sărutul pictat”, de Elizabeth Hickey
Gustav Klimt – un pictor vienez original, lider al avangardei, care nu se temea să ȋnfăţişeze lumea și adevărul exact aşa cum erau ele. Un pictor care nu își cenzura tablourile doar pentru a le face mai puţin tulburătoare, deoarece acest lucru le-ar fi compromis esenţa. Un pictor a cărui sinceritate în exprimarea prin artă era considerată strigătoare la cer, deşi creaţiile sale transmiteau idei pe care oamenilor le fusese frică să le gândească până în acel moment. Un artist în a cărui viață existau multe femei și, cu toate acestea, una singură a rămas o constantă în evoluţia lui, numele ei fiind şoptit cu ultima suflare, pe patul morţii.
În Viena luxuriantă a anului 1886, tatăl lui Emilie, o copilă de numai 12 ani, ȋl angajează pe controversatul pictor Gustav Klimt pentru a-i da fiicei sale lecţii de desen. Absolut fermecată de personalitatea sa, de viața lui boemă şi de lumea necunoscută a artiştilor și a bogaţilor decadenţi, ȋntre cei doi se leagă o strânsă prietenie complet ieşită din comun, din prisma căreia este privită evoluţia lui Emilie, care devine o tânără puternică și inteligentă, proprietara unei cunoscute case de modă.
Deşi cei doi petrec majoritatea timpului împreună și joacă roluri foarte importante unul în viața celuilalt, relația lor rămâne ambiguă, Gustav preferând să se bucure și de compania multor altora dintre modelele sale. Cu toate acestea, pentru Emilie el reprezintă singurul bărbat de care are nevoie și se lasă rănită de nenumărate ori de iluziile pe care și le face cu privinţă la viitorul lor (“Eu eram ȋndrăgostită de el, deşi nu am vrut asta. Voiam să fiu ȋndrăgostită de cineva de vârsta mea, care să ȋmi aducă flori(...) nu cineva mai mare decât mine și desfrânat, care nu m-ar lua niciodată de soţie și m-ar condamna la o viața celibatară, fără copii…nu spusese Gustav că sunt prea sensibilă pentru asta?”). În ciuda multor episoade similare, cei doi își regăsesc drumul unul spre celălalt și pictorul se străduieşte să o protejeze ascunzându-i adevărata sa personalitate. Motivul pentru care Emilie îi iartă toate greşelile este dureros de simplu: el o introdusese în societate și, în lipsa lui, totul părea lipsit de culoare; ȋmpăcarea lor însemna “întoarcerea în cafenele, discuţii cu artişti și plimbări lungi în Grădina Poporului”. Protagonista ne face cunoscut riscul de a ne clădi viaţa în jurul unui singur lucru (sau al unei singure persoane): când centrul universului nostru dispare, propria noastră prăbuşire îi va urma inevitabil. După ani întregi în care Emilie ignoră imposibilitatea relaţiei lor, realizează în sfârşit un crunt adevăr: ”Eu și Gustav puteam fi membrii unei conspiraţii, fiindcă aveam minţi asemănătoare, dar nu puteam să fim iubiţi. Mi-aş purta bănuielile în inimă ca o tumoare, și ele ar creşte și ar creşte până m-ar devora.”
Sunt capitole ce aduc în prim-plan episoade din vieţile unor modele din tablouri faimoase ale lui Klimt. Ni se conturează o imagine tulburătoare și sinceră asupra situaţiei materiale precare în care erau acestea, ieşind la suprafaţă trăsături de caracter ale pictorului care îl umanizează şi care îi destramă imaginea idealizată pe care perspectiva protagonistei o construiește. Astfel, deşi el își motivează acţiunile pe baza generozităţii, considerând că aceste femei oricum ar avea nevoie de bani, profită de ele, neimplicându-se emoţional în dramele pe care le stârneşte în viața lor (“Te joci cu sentimentele oamenilor, ştii? Tu crezi că trăieşti în picturi sau în operă, unde nu există consecințe”).
Capitolele alternează ȋntre firul poveștii ce urmăreşte relaţia celor doi și prezentul din 1944, când Emilie, ajunsă la bătrâneţe, se mută împreună cu nepoata ei în casa de vacanţa de la Attersee, pentru a scăpa de ameninţarea iminentă a arestării, cauzată de faptul că deţinea tablouri controversate ale pictorului acum decedat. Femeia priveşte împrejurimile din perspectiva amintirilor copleşitoare și realizează că acea casă a reprezentat întotdeauna o oază în viața ei, un univers alternativ în care se putea mereu refugia: în tinereţe, acela era locul în care venea cu Gustav și își petreceau vara departe de societatea vieneză elegantă și amatoare de zvonuri și scandaluri; acum, aici își găsea adapost din calea războiului.
Romanul atrage atenţia asupra slăbiciunilor fiecăruia dintre noi, punând accentul pe influenţa pe care acestea o au asupra evoluţiei noastre. Povestea neterminată a lui Gustav și a lui Emilie aduce în prim-plan faptul că nu oricare două suflete ce se iubesc sunt și compatibile.