“Eu, o tânără lipsită de experiență, fără nimeni alături și o mulțime de contestatari, am decis să mă ridic și să lupt pentru drepturile poporului meu.”
Lansat în 2009, filmul Princess Kaiulani – Prințesa barbară este regizat de Marc Forby, având-o în rolul principal pe Q'orianka Kilcher. Filmul surprinde una dintre laturile războiului, cea a cruzimii și a vărsării de sânge, cu un impact puternic datorită contrastului cu iubirea și inocența celei care luptă pentru a-și apăra țara și poporul, ultima moștenitoare a tronului insulelor Hawaii.
Încă de la început, pare a fi evocat spiritul Aloha, surprins în imaginile alb-negru ale Hawaiiului, având pe fundal povestea prințesei Ka’iulani (pe numele ei întreg, Victoria Ka’iulani Kalaninuiahilapalapa Kawekiu i Lunalilo, 1875 – 1899), cu veridicitatea istorică a întregului context al anexării de către SUA, la finalul secolului al XIX-lea, a acestui teritoriu insular strategic, situat în Oceanul Pacific. Totul este construit pe baza ideii de datorie, cea față de familie, urmată de cea față de popor.
“And what would it fade into without me?
And what would I fade into without it?”
Prin tatăl său, Archie Cleghorn (Jimmy Yuill), un gentleman scoțian, și unchiul său, regele Kalakaua al Hawaiiului, prințesa Ka’iulani părea a avea destinul trasat de succesiunea la tron. Marcarea acestui fapt a fost realizată prin oferirea, de către familie, a onoarei de a lumina Honolulu la ceremonia festivă de la palatul Iolani. În schimb, bucuria de pe chipurile invitaților a dispărut cu rapiditatea aprinderii luminilor, căci un anume consilier, pe numele său Lorrin Thurston (Barry Pepper ), a pus la cale un atac armat, însoțit de un grup de bărbați albi. Scopul era unul clar: cel de instituire a unei noi constituții, spre a forța introducerea unei noi guvernări, schimbând astfel conceptul de drepturi depline ale cetățenilor. Din acea seară, viața lui Ka’iulani avea să capete o cu totul altă întorsătură, într-un vas în drum spre Anglia, constrânsă de tatăl ce și-a dat seama de conflictul care stătea să înceapă în Hawaii.
În fundalul vieții politice și înconjurată doar de adulți, într-un glob de protecție permanentă, cumva, odată cu apariția familiei Davies, în special a fiului Clive (Shaun Evans) și a surorii sale, începem să o descoperim pe Victoria din Ka'iulani, onorând-o astfel pe regina Angliei cu acest nume. Tocmai aceasta m-a captivat la acest film, contrastul Hawaii – Anglia, ipostaza de conducătoare cu cea de femeie. Vedem, de fapt, o întreagă evoluție în noul loc: suferința și dorul de casă, școala unde normele și strictețea i-au provocat o pierdere a identității sub care era cunoscută pe pământurile materne, urmând apoi apropierea timidă cu frații ce îi deveniseră mai mult decât străini și alături de care locuia. Ceea ce, în schimb, nu a trecut neobservat, a fost plecarea tatălui preț de câțiva ani, în care, ascunderea scrisorilor către fiica sa de către domnul Davies, a reprezentat modul de a-i prelungi fericirea. Limba hawaiiană, în care mai primea scrisori sau în care repulsia de sentimente se manifesta, completează imaginea Hawaiiului ca lume paralelă, cu impresia de vid produsă, ocrotitor și amenințător în același timp.
“Scoici ola (…)
Scoicile vieții
După care pui o amintire în fiecare
Așa că nu uiți niciodată.”
De-a lungul întregului film, Ka’iulani poartă într-un săculeț scoicile adunate încă de când mama sa trăia, ca într-o valență dublă a amintirii, nu doar o bucurie, dar și o povară, depozitând în mod salvator memoria, devenind un puzzle identitar, cu piese disparate, dar vii. Prin ele privește, nu doar în trecut, cât și în viitor, ca printr-un caleidoscop al lumii, iar marea, leagăn al vieții, prezentă în ambii poli, reîntregește imaginea de familie, ideal.
Între timp, relația cu Clive, care la început o privea doar ca pe o “prințesă de undeva”, s-a solidificat, sentimentele inițial greu de identificat din partea ambilor făcându-și apariția în jocurile fugare la malul mării sau în grădină. Astfel, se naște o poveste de dragoste, în care o logodna urma a fi pasul firesc, până când apariția tatălui Archie, cu vești din Hawaii, a provocat tensiuni. Scrisorile ascunse au aprins furia fetei, urmând despărțirea de Clive, determinată de rănirea orgoliului și de sentimentul trădării. Veștile de acasă au părut a-i cere socoteala timpului: moartea unchiului rege, ce fusese înainte obligat să semneze o nouă constituție, lupta împotriva acesteia, pornită de băștinașii rebeli, ce au eșuat, toate sunt doar o față a suferinței. În cealaltă, mătușa Liliuokalani, devenită ulterior regină, fusese arestată, Hawaii declarându-se republică.
Liderul înnăscut din Ka’iulani probabil că a fost spiritul ce a făcut-o să ia hotărârea de a merge în Statele Unite ale Americii, spre a cere implicarea statului și a președintelui, odată făcută cunoscută situația răsturnării sistemului de conducere din locurile natale. Contrariind opiniile rasiste prin frumusețea și înfățișarea regale, cu un discurs ce denota cultura și educația aleasă, bazându-se pe fapte istorice, având hotărârea în glas aprinsă de iubirea față de popor, de sentimentul înrădăcinării într-o tradiție, prințesa celor opt insule a reușit să obțină o întâlnire cu președintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland, prin intermediul presei. Acesta i-a acordat o întrevedere la prânz, moment în care farmecul inteligenței feminine și condimentele specifice, prezentate sugestiv ca ilustrare a exotismului autentic hawaiian, precum și personalitatea ce i se înfățișa, l-au convins să se opună anexării Hawaiiului drept teritoriu american.
În schimb, după câteva săptămâni, noul președinte William McKinley se dovedește a fi adeptul propunerii lui Thurston de anexare a insulelor. Odată revenită în Hawaii, Ka’iulani află și ajunge să fie gazda unor comisari veniți din SUA, la rugămințile celor doi consilieri trădători, printre care și Sanford B. Dole. Convinsă fiind, acceptă, dar, cu o inteligență diplomatică deosebită și un curaj admirabil, depune în mod public o petiție. Aceasta avea drept scop garantarea votului universal și a drepturilor de vot ale tuturor nativilor din Hawaii, fiind pentru un amendament la tratatul de anexare. După o oarecare reticență, s-a întrunit o majoritate ce a acordat sprijin propunerii prințesei, a cărei feminitate delicată și impunătoare a acaparat seara, impresionând invitații.
Întoarcerea lui Clive a stârnit o avalanșă de emoții privind răsturnările destinului, însă firescul celor două lumi de care aparțineau tinerii a așezat dragostea sub semnul datoriei față de tradiție, patrie, popor. Finalul ne introduce în bucla nemuririi. Scoicile se întorc în mare, precum Ka’iulani, într-un ecou al vieții, purtând-o, așa cum numele ei semnifică, în ”cel mai înalt loc din Rai”.
Realizat dintr-o perspectivă romantică și totodată profundă, bazat pe emoție și pe realitatea istorică, două aspecte ce s-au contrabalansat într-o armonios, filmul Princess Ka’iulani – Prințesa barbară înșală aparențele, precum și protagonista a făcut-o, impregnând o poveste, în care se creează impresia de revenire la originar, plecând de la o realitate, în care “Trebuie să ne facem mereu loc pentru cei vii”.
Comments