top of page
Tudor Mihăescu

Proiect Erasmus+ „Reconstructing Individual Fates in World War One”



În cadrul proiectului Erasmus+, am avut ocazia de a cunoaște oameni sinceri, comunicativi, ce aveau o poveste de viață aparte și care proveneau din diferite locuri. Acesta a reprezentat o experiență unică din punct de vedere social, cultural și educațional, un contact inedit cu o lume deosebit de frumoasă, respectiv o conștientizare dureroasă asupra istoriei.


Tema proiectului, intitulată „Reconstructing Individual Fates in World War One” s-a bazat pe cercetarea și prezentarea destinelor soldatului de rând din cadrul Primului Război Mondial. Prin intermediul mărturiilor soldaților, respectiv veteranilor de război, am făcut cunoștință cu o nouă pagină de istorie, diferită de cea obișnuită: o pagină dedicată milioanelor de vieți care fie s-au risipit, fie s-au întors complet schimbate în urma celui care a fost Marele Război.

În perioada 19 – 23 septembrie, am avut ocazia să vizităm Croația, unul dintre teatrele de război din Balcani. Am fost însoțiți de doamnele profesoare coordonatoare ale proiectului, Elena Bărbieru și Ema Pădurariu. Experiența unică a acestui proiect a fost reprezentată de posibilitatea de a cunoaște oameni din atâtea locuri diferite, fiecare având particularitățile țării din care provine.


Programul zilei întâi s-a axat pe prezentarea temelor de către elevii implicați în proiect - povești ale unor persoane din familia sau localitățile lor, care au participat la WW I. Consider că această zi a reprezentat o oportunitate de a cunoaște atât oameni noi, cât și viața soldatului de pe continentul european în Primul Război Mondial. Proiectele au fost prezentate cu mult entuziasm, participanții fiind mereu implicați, datorită lor reușind să ne cunoaștem colegii.

În cadrului celei de-a doua zile am vizitat orașul Split care, cunoscut ca fiind o locație superbă, m-a impresionat prin arhitectura sa, deoarece clădirile italiene și cele austriece se îmbină perfect. Vizitarea Muzeului Maritim a fost benefică pentru toți participanții, deoarece am învățat despre evoluția flotei navale din Marea Adriatică.


Totodată, în cadrul Muzeului Maritim am descoperit alături de alte artefacte, un tablou cu vasul român Elisabeta (denumit după Regina Elisabeta a României, soția lui Carol I), care a participat la apărarea coastei dalmațiene de atacurile flotei italiene. Una dintre cele mai interesante zile a fost reprezentată de vizitarea orașului Zadar și de frumusețea vestigiilor sale. Prin intermediul turului ghidat al orașului Zadar am reușit să înțelegem mai bine istoria acestui loc care, deși nu este cunoscut de multă lume, este încărcat de obiective superbe.

În cea de-a patra zi am vizitat orașul Rijeka, respectiv insula Krk. Din punctul meu de vedere, participarea Croației, ca parte a Imperiului Austro-Ungar, a reprezentat un element esențial în tot ceea ce înseamnă cultura, monumente istorice și muzee. Încărcate de istorie, aceste orașe m-au impresionat prin complexitatea stilului arhitectural predominant italian. Acest oraș a constituit un teatru de luptă în cadrul războiului maritim, având loc numeroase bătălii navale purtate între austrieci și italieni. Nu întâmplător, în Rijeka a existat una dintre cele mai importante fabrici de torpile. Astăzi aceasta este dezafectată, fiind transformată într-un muzeu, în care se poate observa evoluția de la primul torpilor inventat de Robert Whitehead și până la torpile de ultimă generație.

În ziua a cincea am vizionat filmul istoric intitulat 1917, ale cărui momente m-au ținut continuu în suspans. În acest film sunt prezentate fapte reale din viața unui soldat britanic în Primul Război Mondial. Întâmplările, deși captivante, au ca mesaj importanța păcii între popoare.

Pe lângă acumularea informațiilor istorice, participarea la acest proiect a legat noi prietenii în cadrul unui mediu ce ne-a facilitat dezvoltarea personală în multe sensuri. Aceste zile au fost cu adevărat spectaculoase, mai ales că ne-au arătat valoarea armoniei între popoare, ce depinde de atitudinea fiecăruia dintre noi.


Tudor Mihăescu, clasa a XII-a E


Fotografii: Tudor Mihăescu


59 views

Comments


bottom of page