top of page
Ema Obadă

Povestea mea – Șahul și călătoria


Să povestesc despre aventura mea în lumea șahului ar înseamna să pășesc aproape prin întreaga mea viață: aproape 12 ani de șah din 15 ani de viață! Momentul zero în șah abia mi-l amintesc, părinții fiind cei care mențin vie amintirea acelor ani, povestindu-mi mereu câte ceva. Experiențele mele de până acum parcă formează capitole dintr-un roman plin de savoare, acțiune și aventură.

La grădiniță, în cadrul opționalului de șah, mi-a fost deschisă perspectiva către fascinantul univers al sclipirii minții. Mi s-a spus că eram curioasă, atentă, învățam repede și imediat am făcut pasul către un club de șah, notând deja în palmares locul I obținut în grădiniță, la vârsta de 5 ani. Cursuri după cursuri și concursuri după concursuri m-au adus la primul titlu internațional: vicecampioană la Mondialul de Șah Școlar, în 2012, la vîrsta de 7 ani.

Teoria învățată la șah o aplicam în concursuri, mai întâi în Iași, apoi prin țară: Sighetul-Marmației, Brașov, Eforie-Nord, Arad, Brăila, Galați, Piatra-Neamț sunt câteva locuri în care am participat la concursuri ce mi-au oferit satisfacția cuceririi podiumului. Din păcate, pregătirea partidelor îmi ocupa cam două ore din zi, iar o partidă dura cam 4-5 ore, chiar 6, astfel că, pentru turism, timpul era insuficient de cele mai multe ori.

La 8 ani, în august 2013, am cucerit medalia de aur și primul titlu european în Cehia, la Malenovice, la Campionatul Uniunii Europene. Jucam prima oară în afara țării, emoțiile erau foarte mari, se vorbea numai în engleză, regulile erau stricte și jucam cu adversari din multe țări cu stiluri de joc diferite. Îmi amintesc cu drag festivitatea de premiere, când am urcat pe prima treaptă a podiumului, îmbrăcată în steagul țării mele, amuzată de faptul că brațele mele mici abia puteau cuprinde cupa și laptopul oferit drept premiu de organizatori.

După Cehia, a urmat la două luni distanță Campionatul European de Rapid și Blitz, în Budva, Muntenegru. Am pornit la drum chinuită de o toxiinfecție alimentară, care m-a împiedicat să termin concursul de blitz, dar am reușit să mă răzbun, câștigând locul II la rapid, atât în proba individuală, cât și în cea pe echipe. Titlul de vicecampioană europeană, pisicile care mă vizitau zilnic în balconul camerei de hotel, frumusețea golfului Kotor, munții stâncoși ce răsăreau din marea Adriatică au făcut din săptămâna petrecută în Muntenegru una fascinantă și am uitat repede de starea de rău și cele patru zile în care nu am putut mânca nimic.

Participarea, în 2014, la Campionatul European din Croația mi-a dat ocazia să joc cu adversare extrem de valoroase din Europa și să mă îndrăgostesc de Veneția, un oraș unic, pe care l-am vizitat făcând o croazieră pe marea Adriatică. A fost o excursie de o zi, în care ochii mei au făcut un adevărat maraton printre vaze și figurine din sticlă de Murano, viu colorate, măști și costume de carnaval expuse la tot pasul, gondole și gondolieri gălăgioși care te invitau să faci o plimbare pe canalele Veneției. Timpul a fost extrem de scurt, dar am terminat de vizitat Veneția în 2017 când am revenit într-o excursie de patru zile.

O altă destinație a fost Serbia, în 2015, când, în Novi Sad, la Campionatul European am ocupat locul II la șah blitz și locul III la proba de Dezlegări probleme de șah. Ajunsă acasă, am pregătit din nou bagajele pentru Festivalul Internațional de șah organizat la Salina Turda. Să vizitezi salina era la îndemâna oricui, dar să joci trei zile în Salină și să câștigi locul I a fost o adevărată provocare și o încântare.

În 2016, eram triplă campioană națională (ca și în anii anteriori) și am jucat numai în țară, căci aveam de pregătit admiterea în clasa a V-a. Ajunsă la Colegiul Național, am reușit, alături de echipa de șah, să aducem în școală, timp de trei ani consecutiv, medalia de aur la Olimpiada Națională de șah.

Campionatul Mondial de șah Școlar din 2017 desfășurat la Iași mi-a adus medalia de aur la șah blitz și mi-a reaprins plăcerea și dorința de a juca cu șahiști din întreaga lume, astfel încât, în 2018, am mers la Campionatul Mondial din Halkidiki, Grecia. Acesta a fost un concurs lung, dificil, dar și o experiență culinară deosebită. Tavernele grecești, adevărate instituții în Grecia, ne invitau să ne delectăm cu mâncarea specifică, delicioasă, aromată, inedită. Atunci am făcut cunoștință cu autenticul tzatziki, salata grecească, bifteki, souvlaki, gyros, boureki.

2019, fiind în clasa a VIII-a, a fost un an greu, bătălia s-a dat între șah și pregătirea examenului, dar cu bucurie pot spune că mi-am atins țelul propus. Titlul de campioană europeană la șah școlar, aurul câștigat cu echipa de senioare la Superligă și poziționarea în primele 20 de junioare ale lumii la Campionatul Mondial din India au fost marile provocări ale anului 2019. Un concurs nou, o țară nouă, un continent nou au fost ingredientele perfecte pentru o întâlnire de excepție cu o altă cultură și civilizație. Două săptămâni în Mumbai mi-au oferit șansa unică în viață să mă adaug și eu (temporar) celor 17 milioane de locuitori, să mă adaptez la noul fus orar, la aerul sufocant și poluat, la căldura insuportabilă. India este altceva, o destinație care îți trezește toate simțurile, nu te lasă indiferent. Am văzut cartiere rezidențiale luxoase ce alternează cu mahalalele sărăcăcioase, colorate, trafic haotic, gălăgios, mirosuri și arome uneori ciudate, și, poate ce e mai important, oameni fericiți cu puținul pe care îl au (se spune că indienii se ocupă cu trăitul pur și simplu). Puținul timp liber ce-l aveam mi l-am petrecut făcând plimbări cu tuk-tuk-ul, vizitând Poarta Indiei, Muzeul de Artă, temple hinduse și un parc național în care maimuțele erau la ele acasă.


Pandemia ce a marcat intens anul 2020 nu m-a împiedicat să câștig argintul cu echipa senioarelor la Superligă și să obțin două importante medalii europene, jucând online: aur la Balcaniadă la categoria de 18 ani (eu având 15 ani) și titlul de campioană europeană la șah rapid.

Medaliile cucerite m-au trimis de multe ori în paginile ziarelor, în fața microfoanelor pentru vreun interviu sau în emisiuni de televiziune, cea mai neașteptată și mai interesantă pentru mine fiind cea de la ”Next Star”.

Povestea mea continuă. Pasiunea pentru șah, munca depusă și rezultatele obținute, susținerea familiei și a cadrelor didactice din Colegiul Național mă motivează să merg mai departe în călătoria mea, să cuceresc noi titluri și să pășesc pe teritorii noi, descoperind frumusețe peste tot, bucurându-mă de competiții și de experiențe culturale.



Ema Obadă, clasa a IX-a C


*Ema Obadă este multiplă campioană națională și internațională în competițiile de șah școlar. Palmaresul el include numeroase titluri obținute atât individual, cât și în echipă.


Sursele imaginilor:

Arhiva personală Ema Obadă

477 views

コメント


bottom of page