"Când ești fericit, lovește primul", un roman al înțelegerii și al acceptării - Întâlnire cu Tatiana Țîbuleac la Observator cultural Lyceum, București

Tatiana Țibuleac, alături de liceenii din clasele a X-a E și a X-a B de la Colegiul Național Iași, la redacția revistei Observator cultural

Fotografii eveniment: Melania Huzum, X E și redacția revistei Observator cultural

De la stânga: Matei Martin, Tatiana Țîbuleac, Carmen Mușat, Victor Cobuz, Lavinia Ungureanu, Michael Makarovsky - la redacția revistei Observator cultural

Pictură inspirată de romanul Tatianei Țîbuleac, realizată de Emilia Florea, clasa a X-a B

Eliza Brătuleanu, X E

            Despre familie și dragoste

Am avut deosebita ocazie de a participa la o întâlnire cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, la redacția revistei Observator cultural, în cadrul proiectului Observator Lyceum, inițiat de doamna prof. univ. dr. Carmen Mușat. Am discutat despre cea mai recentă, dar și personală carte a ei, "Când ești fericit, lovește primul", o carte profundă, despre căutarea fericirii chiar și atunci când viața pare a nu fi de partea ta.

Romanul prezintă cioburile colțuroase care alcătuiesc viața Milei, o emigrantă care părăsește Republica Moldova în urma obținerii independenței, cu speranța că va reuși să găsească stabilitatea și dragostea pe care le pierduse încă din copilărie. Deși suferința este prezentă la fiecare pas, Mila găsește înțelegerea și puterea de a-i ierta pe cei care i-au greșit. "Când ești fericit, lovește primul" este o carte a înțelegerii, a memoriei, dar mai ales, un omagiu adus de către autoare tuturor persoanelor care, în ciuda faptului că fac eforturi supraomenești de a-și depăși condiția, nu reușesc să scape de durere.

În același timp, autoarea mărturisește că, prin intermediul acestei cărți, a încercat să creeze un spațiu atemporal pentru ea și tatăl său, o încercare de a recupera timpul pe care nu l-a petrecut cu el. Tatăl Milei este aproape un portret fidel al tatălui scriitoarei, în timp ce protagonista este o imagine colectivă a femeilor ce continuă să lupte până la capăt.

Îi mulțumesc Tatianei Țîbuleac pentru căldura si deschiderea cu care ne-a vorbit despre experiența vieții de după căderea Uniunii Sovietice, despre familie și dragoste. Deși cartea pe care ne-am bazat discuția este una dură și dificilă, totuși este plină de speranță și, cel mai important, de viață.

Sofia Butnariu, X E

            Bucăți de memorie

Întâlnirea cu Tatiana Țîbuleac în cadrul Observator Cultural Lyceum m-a făcut să înțeleg mult mai bine cartea ,,Când ești fericit, lovește primul”. La început, când am citit-o, mi s-a părut destul de fragmentată și uneori greu de urmărit, pentru că fiecare bucățică avea propria emoție și propriul ritm. Totuși, după discuția cu autoarea, am realizat că tocmai aceasta este ideea, fragmentele sunt ca niște bucăți de memorie.

Mi-a rămas în minte momentul când a vorbit despre cât de importantă este memoria și despre faptul că există multe lucruri care nu se spun, nici în familie, nici în societate. Atunci am înțeles că textele din carte sunt, într-un fel, încercări de a recupera aceste goluri, de a da sens unor experiențe care nu au fost niciodată explicate complet.

De asemenea, mi s-a părut foarte real ce a spus autoarea despre iubire, că uneori nu este exprimată direct, ci trebuie ,,ghicită” din gesturi mici. Asta m-a ajutat să înțeleg mai bine relațiile din carte, care par reci sau dure, dar ascund, de fapt, multă nevoie de afecțiune.

La final, am plecat cu sentimentul că această carte vorbește, de fapt, despre cum trauma și iubirea sunt mult mai legate decât par. Personajele rănesc pentru că au fost rănite, iar felul lor de a iubi este imperfect, uneori dureros. Întâlnirea m-a făcut să înțeleg că, dincolo de tot, fiecare încearcă să iubească așa cum știe, chiar dacă uneori asta înseamnă să lovească înainte de a fi rănit.

Ștefan Căciulă, X E

            O eroină care refuză să fie înfrântă

Am avut ocazia să particip la o nouă întâlnire organizată în cadrul Observator Cultural Lyceum, unde am reîntâlnit-o pe Tatiana Țîbuleac, de data aceasta prin prisma noului său roman, cutremurător și sensibil: „Când ești fericit, lovește primul”.

Cartea reconstituie întâmplările marcante și uneori fericite ale Milei, ca un caleidoscop în continuă schimbare. Autoarea explorează tema centrală a romanului prin încercările cotidiene ale protagonistei, de la viața cu un tată alcoolic și cu suflet poetic, până la refugiul interior găsit alături de prietenul ei din copilărie, Malik. Momentele de „evadare” din suferință, marcate de relația dintre fiică și tată, au o însemnătate profundă în desfășurarea acțiunii.

Mila își caută alinarea în cercul de prieteni și în relația cu Malik, încercând să lase deoparte traumele familiale care o urmăresc constant în subconștient. Ea a rămas cu o traumă în urma morții mamei, o figură pe care o aprecia indiferent de reproșurile privind cariera sacrificată din cauza fiicei. Astfel, Mila devine un simbol al puterii de a merge mai departe.

Totuși, tema principală a romanului nu este doar suferința sau căutarea liniștii interioare. Tatiana Țîbuleac o transformă pe Mila într-o eroină care refuză să fie înfrântă, indiferent de situațiile dificile prin care este nevoită să treacă. Într-o lume a asediului emoțional, în care părea că Mila a lăsat garda jos, autoarea demonstrează, prin forța voinței, că aceasta nu s-a dat bătută niciodată.

Tatiana Țîbuleac a fost foarte deschisă, povestindu-ne detalii din viața sa și despre modul în care moartea tatălui a afectat-o, determinând-o să scrie această carte. Prin această sinceritate și prin detaliile bogate oferite publicului, autoarea ne-a introdus într-o lume a curajului, a determinării și a vulnerabilității.

Smaranda Cojan, X E

            O voce colectivă

Întâlnirea de la Observator Cultural Lyceum a reprezentat o nouă ocazie de a o reîntâlni pe autoarea Tatiana Țîbuleac, care a venit în fața noastră cu un nou roman profund și tulburător, „Când ești fericit, lovește primul”. Cartea urmărește povestea Milei prin prisma memoriei sale, fiind o împletire densă de fire narative care trec de la maturitate la copilărie și înapoi, un flux al amintirilor care face parcursul uneori greu de urmărit, însă aceste fluctuații redau fidel ritmul haotic al interiorității umane. Mila este reprezentarea dureroasă a primului val de emigranți din Republica Moldova, care au plecat în necunoscut, lăsându-și trecutul în spate pentru a se arunca într-o lume nouă și adesea dură. Provine dintr-o familie disfuncțională, cu o mamă care a murit pe când ea era mică și un tată dependent de alcool, dar care a iubit-o în felul lui, fără cuvinte mari, ci prin gesturi mici. Ajunsă la Paris, Mila este nevoită să își părăsească postul de profesor universitar de la Chișinău și să înceapă cu munca de jos pentru a supraviețui, îngrijindu-l pe Haim, un bărbat nevăzător, și ocupându-se în timpul liber de câini. Am perceput-o pe Mila ca pe o voce colectivă, un personaj format din lipsuri, care depinde mult de persoanele din jurul său, povestind mereu despre alții și rămânând parcă într-un plan secund al propriei vieți.

Discuția cu autoarea a fost extrem de plăcută, o prelungire a cărții, prin care am reușit să aflăm mistere din spatele textului și teme de gândire necesare. Titlul însuși, „Când ești fericit, lovește primul”, trimite către acel sentiment colectiv atât de prezent în mentalitatea noastră, și anume, frica de bine. Există această teamă adânc înrădăcinată că, atunci când ești fericit, ceva rău trebuie neapărat să urmeze, un mecanism de autoapărare, care ne împiedică să trăim . Romanul și dialogul cu Tatiana Țîbuleac ne provoacă tocmai să demontăm acest instinct, învățându-ne să acceptăm fericirea fără vinovăție și să ne bucurăm de ea atunci când apare, în loc să ne pregătim mereu pentru o lovitură iminentă.

Ana Luiza Cojocariu, X B

            Un spațiu al contradicției

În cadrul întâlnirii de la Observator Cultural București cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac am avut ocazia de aprofunda temele simbolice subînțelese ale romanului său recent, „Când ești fericit, lovește primul”, discursul autoarei, concepțiile sale asupra problemelor sociale actuale deschizând o fisură în aparența cotidianului și invitându-ne să contemplăm fericirea nu ca pe o ipostază a grației, a unei lumini pure a salvării, ci ca pe un orizont pustiit, precar, amenințat de propria sa efemeritate.

Romanul se conturează, astfel, asemenea unei meditații asupra fragilității ființei vulnerabile, în care fericirea autentică, tăioasă nu reprezintă decât o sclipire necruțătoare, suspendată între două abisuri, între două falii crescânde ale aceleiași frânturi de lume. Personajele ca ipostaze ale aceluiași gând tăinuit, însetat de bucuria împăcării depline cu sine și cu ceilalți,  reprezintă prin sine și întru sine tumultul unei vieți risipite dincolo de firescul prezentului, fiind înghițite de fluxul unei tendințe generaționale, dornice de libertate, ele ajungând inevitabil a-și reconstrui căminul și, odată cu acesta, întreg sufletul într-un spațiu al contradicției, căci deși aspiră în perpetuitate către lumină prea mare să o cuprindă, sunt iremediabil atrase în întunericul vast al rătăcirii și al suferinței.

Această tensiune ontologică transformă narațiunea într-o relevare a complexității firii umane și a imperfecțiunii sale originare,  în adâncurile sinelui iubirea și violența coexistând într-o dialectică tulburătoare, generând un freamăt continuu, ce poate zgudui până și o ideală lume imaginară, care dărâmă ruinele unei existențe dezrădăcinate și orice încercare a reclădirii. Astfel, a lovi primul se dezice de a fi  un act al agresiunii brute, ci devine o încercare disperată de conservare a sinelui într-un univers al dezamăgirilor și suferințelor atât personale, cât și colective, care redefinesc percepția asupra  idealului fericirii, transformându-l într-o modalitate de conservare a vieții  prin asumarea rolului de călăuză prin infernul minții bolnave, dependente de orice manifestare insignifiantă a iubirii. Astfel, romanul capătă valențe surprinzătoare, apropiindu-se prin povestea Milei de sugestia împăcării cu sine și cu ceilalți ca o revelație asupra ipostazelor fericirii umane, adesea oglindite în libertatea inseparabilă de responsabilitatea alegerii, chiar și atunci când aceasta implică un rău iminent, dar esențial parcursului existențial.  

Într-o manieră de o brutalitate aproape incandescentă, autoarea reușește să transfigureze experiențele individuale, personale, în arhetipuri ale condiției umane, dând glas celor care, deși aparent nu s-au împlinit de-a lungul alegerilor făcute, încă găsesc o frântură de bucurie în speranța viitorului, într-o continuă luptă cu vicisitudinile vieții și cu neputința înțelegerii depline a sensului tuturor acestor suferințe, întru iertarea atât a sinelui, cât și a celor din jur, pentru toată iubirea absentă, dar și pentru cea risipită în timp, veșnic irecuperabilă.

Întâlnirea cu Tatiana Țîbuleac a revelat nu doar adâncimile romanului, ci și o conștiință artistică lucidă, înzestrată cu o capacitate creatoare de a transpune suferința în materie estetică aproape palpabilă, menită să aline sufletul rătăcitor, însă fără a putea da certitudinea unei fericiri pure, autentice, dincolo de valența sa adesea iluzorie, în virtutea căreia suntem dispuși a ne sacrifica atât umanitatea, cât și tot ceea am iubit și vom iubi.

Octavian Coțofrea, X B

            Despre înțelegere și acceptare

În acest weekend am avut ocazia să particip la întâlnirea din cadrul Observator Cultural cu autoarea Tatiana Tîbuleac, omul din spatele romanului „Când ești fericit, lovește primul“, un roman dur, al formării sinelui pe baza lipsurilor și a aspirațiilor sfărâmate, dar și al acceptării.

Volumul surprinde viața Milei, o femeie crescută de către doi părinți ce nu au reușit nimic în viață și o învinovățesc pe ea pentru apariția ei pe lume. Romanul nu este scris cronologic, în schimb sunt însemnate întâmplările sub formă de amintiri. Deși protagonista credea că i-ar fi mai bine dacă ar uita tot, dacă i s-ar șterge orice legătură cu trecutul său, ea ține de amintirile ei în continuare, devenind una dintre multele relații toxice pe care Mila le are pe parcursul narațiunii.

Autoarea a prezentat cartea ca fiind cea mai personală pentru ea, aceasta fiind cea în care a pus cele mai multe bucăți din sine.  Tatiana Tîbuleac a fost foarte deschisă în discuție cu noi, a dat detalii din copilărie pentru a explica timpurile, oferindu-ne și o imagine mai largă asupra modului în care personajele se comportă și gândesc, faptul că iubirea nu se afișează în mod direct, ci prin gesturi, faptul că refuzul din partea părinților provine din motivul că aceștia se pun pe ei pe primul loc din cauza propriilor ambiții ce nu au fost materializate. Ne-a mai vorbit și despre cum această carte este inspirată din propriile ei experiențe cu tatăl său, om care a iubit-o, dar nu a putut exprima aceasta din cauza faptului că era prea absorbit de dorințele lui.

Întâlnirea cu autoarea m-a ajutat să trec peste duritatea cărții și să văd imaginea în ansamblu, să nu îi mai condamn pe părinții Milei ca „personajele negative“ ce i-au distrus viața, dar înțelegându-i ca pe niște oameni ce și-au distrus propria viață rămânând cu dorința de a reuși să îndeplinească măcar una dintre ambițiile lor din perspectiva societății. Mila înțelege și tocmai de aceea nici ea nu-i condamnă, îi acceptă, dar în schimb, se învinovățește pe sine pentru tot.

Rareș Corneanu, X E

            Culegători de memorie

Recent, am avut ocazia să particip la o întâlnire în cadrul Observatorului Cultural, invitată fiind Tatiana Țîbuleac, alături de ultimul său volum "Când ești fericit, lovește primul". Romanul pune în lumină fragmente din viața Milei, pe care o surprinde în toate etapele existenței ei, până la vârsta de 50 de ani. Ceea ce face această carte specială este faptul că fiecare personaj este construit cu toate fațetele sale. Tatăl este cea mai proeminentă figură din viața Milei, iar pe parcursul cărții vedem prin ochii ei atât momentele de abandon și incertitudine, cât și pe cele jucăușe, primind totodată sfaturi ce se vor dovedi adevărate odată cu trecerea timpului. Astfel, observăm că aceste vieți nu pot fi judecate sau clasificate, ci înțelese. Mila însăși se împacă cu trecutul ei și, deși a trecut prin multe, este împlinită și găsește sclipiri în amintirile sale, rămânând fidelă propriilor principii.

În cadrul întâlnirii de la sediul Observatorului Cultural, am putut discuta îndeaproape cu autoarea, care ne-a răspuns cald la toate întrebările. Am aflat despre cum experiența ca jurnalistă în perioada tranziției a contribuit la conținutul cărții și la autenticitatea acesteia, povestea Milei fiind una colectivă, deoarece vorbește despre o întreagă generație. Totodată, am discutat despre rolul tânărului și al scriitorului în calitate de culegător de memorie și astfel salvator de vieți prin simplul gest de a întreba pe cei cu experiență despre propriile povești. Deși romanul nu poate fi numit autobiografic, personajele au în interiorul lor câte o fărâmă din viziunea și realitatea autoarei, redând o poveste al cărei nucleu este ancorat în trăirea autentică.

Cel de-al treilea roman al Tatianei Țîbuleac este unul luminos, în ciuda tuturor dificultăților și sentimentelor de vinovăție prin care trece Mila. Fericirea acesteia vine din faptul că a avut o viață pe care a trăit-o cât de bine a putut, cu toate alegerile pe care le-a făcut, prieteniile de pe parcurs devenind un fir salvator, de care s-a ținut mereu, cu toate sacrificiile care i s-au cerut.

Ioana Diaconița, X B

            Un univers al durerii și al sensibilității frumoase

În cadrul întâlnirii la redacția revistei Observator Cultural cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, am descoperit profunzimile lumii prezentate în cel mai recent volum al său, "Când eşti fericit, loveşte primul": un univers ficțional al durerii, dar şi al sensibilității frumoase, fragmentat de perspectiva memoriei protagonistei, Mila, un adevărat personaj al contrastelor. Prin intermediul dialogului activ cu autoarea, am descoperit faptul că nicio formă de suferință nu este finală, iar omul poate găsi speranță în propria viață atât timp cât își dorește să meargă mai departe, privind cu optimism către viitor. Astfel, Tatiana Ţîbuleac oferă o încheiere deschisă poveștii Milei, oglinda propriului sine în relație cu un tată ce nu îi poate oferi dragostea de care are nevoie: scriitoarea lasă loc și unei forme fragile a fericirii, menționată, de altfel, și în titlul cărții, care se întrepătrunde cu drama respingerii specifice emigrantului fără un cămin de suflet.

Pentru mine, un aspect fundamental al întâlnirii a constat în evidențierea reprezentării colective a traumelor umane: în acest mod, cartea scriitoarei nu prezintă numai o situație individuală, ci și o serie de probleme specifice unei întregi generații. Însăși protagonista nu trăiește doar pentru sine, ci are înglobate în suflet fragmente din viețile tuturor celor pe care i-a cunoscut, păstrate prin intermediul memoriei ce se dovedește însă a fi instabilă, disfuncțională.

Astfel, romanul Tatianei Țîbuleac capătă și rolul unui păstrător de amintiri, al unui jurnal intim prin care și autoarea însăși reușește să se reconecteze cu tatăl său după moarte, alegând calea acceptării ca unică formă de adevăr. În cadrul întâlnirii de la București, scriitoarea a dezvăluit elevilor toate aceste aspecte ale propriei vieți, demonstrând irefutabil că scrisul este o extensie a sufletului: astfel, literatura autentică, precum este cazul romanului "Când ești fericit, lovește primul", reflectă complexitatea umană în toată splendoarea ei, ceea ce atrage atenția tocmai prin dualitatea dintre suferință și fragilitatea frumuseții.

Daria Dobre, X E

            Vulnerabilitate, suferință și nevoia de iubire

Întâlnirea cu Tatiana Țîbuleac, organizată de Observator Cultural, a fost o experiență profund emoționantă, marcată de sinceritate și deschidere. Autoarea a vorbit cu multă naturalețe despre romanul său, Când ești fericit, lovește primul, pe care l-a numit cea mai personală carte scrisă până acum. Această confesiune s-a simțit în fiecare detaliu împărtășit, transformând întâlnirea într-un dialog autentic despre vulnerabilitate, suferință și nevoia de iubire.

Romanul o are în centru pe Mila, un personaj complex, marcat de pierderi și de o profundă neliniște interioară. Dorința ei de a adopta o fată nu este întâmplătoare, ci poate fi interpretată ca o încercare de a-și repara propriul trecut, de a oferi altcuiva ceea ce ei i-a lipsit: siguranță, afecțiune și stabilitate. Este un gest care vorbește despre nevoia de vindecare prin iubire, dar și despre curajul de a rupe un cerc al suferinței.

Un alt personaj important este Nina, mama vitregă a Milei, a cărei prezență aduce tensiune, dar și profunzime relației dintre ele. Nina și-a exprimat iubirea față de Mila așa cum am știut ea mai bine: i-a oferit cămășile ei de noapte, pe care ea nu a avut șansa să le folosească și mai ales îi făcea multă dulceață.

Tatăl ei, în schimb, nu prea a știut să-și arate sentimentele. Așa cum a subliniat și autoarea în cadrul întâlnirii, părinții iubesc așa cum pot și cum știu ei mai bine, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna suficient sau ușor de înțeles.

De asemenea, Tatiana Țîbuleac a împărtășit fragmente din propria experiență de viață, vorbind despre perioada în care s-a mutat la Paris. Ea a mărturisit că propriii copii au ajutat-o enorm să se acomodeze și să se integreze, ea crescând şi învățând odată cu ei. Această confesiune a adăugat autenticitate întregii întâlniri, conturând imaginea unei autoare care scrie dintr-un spațiu profund personal, unde literatura devine o formă de supraviețuire și înțelegere a lumii.

Emilia Florea, X B

            Călătoria înțelegerii și a împăcării

Participând la întâlnirea organizată de Observator Cultural Lyceum cu Tatiana Țîbuleac în cadrul căreia am avut ocazia să discutăm despre cel mai recent roman al său "Când ești fericit, lovește primul", am abordat teme precum familia, migrația și iubirea în contextul cărții. Volumul reconstituie povestea vieții Milei începând din prezent, urmând firul narativ până în copilăria ei, unde toate motivele, fricile ei se explică.

Autoarea descrie cum a construit acest personaj - Mila - ca o imagine a mai multor femei pe care le-a cunoscut, pentru că în jurul său erau foarte multe fete cu acest nume. La fel, dumneaei spune că erau în Moldova în care a copilărit multe persoane cu caracterul Ninei. Astfel cele două devin o oglindă a femeilor din acele generații, reprezentând fricile, sentimentele și evenimente marcante ce au fost prezente în special în perioada tranziției de la subordonare la independență.

Călătoria în interiorul Milei este una de înțelegere, de împăcare cu ce a fost, nu de iertare neapărat. Ni se prezintă încercarea femeii de a-și aminti, în contradicție cu faptul că voia să uite, și de a recupera memoriile cu cei dragi, respectiv de a păstra o parte din ei vie.

Dorințele Milei, complet opuse, și modul narațiunii - din prezent în trecut, iar în final, din trecut în prezent, după ce a reușit să rememoreze viața trăită, fac din această confesiune ceva mult mai profund. Prin ea, deși nu are neapărat un final, sau nu unul fericit, se poate vedea bucuria, fiindcă Mila tot alege să trăiască, să încerce în continuare, deși ar fi avut atâtea motive să renunțe la tot.

Tatiana Țîbuleac a fost foarte caldă și amabilă cu publicul, oferindu-ne o viziune mai amplă asupra personajelor sale și a surselor sale de inspirație. Astfel, am putut cunoaște mai multe despre istoria, chiar apropriată, ce au trăit-o părinții, bunicii sau străbunicii noștri și despre modul în care au fost acele vremuri și cum au afectat vieți întregi.

Adrian Florescu, X E

            Istorie, literatură, emigrare și familie

La sediul revistei Observator Cultural, plin cu tablouri și biblioteci, am avut oportunitatea de a dialoga cu Tatiana Țîbuleac despre romanul său „Când ești fericit, lovește primul”. Atât elevii, cât și scriitoarea exprimau entuziasm pentru această întâlnire, atmosfera devenind astfel propice pentru o discuție sinceră și captivantă despre istorie, literatură, emigrare și familie. S-a remarcat încă de la început sinceritatea autoarei și implicarea ei, dăruirea către publicul tânăr, fiecare răspuns fiind oferit cu deschidere în urma unei introspecții autentice.

Întâlnirea s-a transformat într-un moment de meditație asupra recunoștinței, obstacolelor vieții și timpului. Cel mai captivant răspuns al autoarei a fost despre frumusețea poveștilor de familie și despre cum avem responsabilitatea de a culege aceste fragmente subiective și originale de istorie, pentru a le transmite mai departe și, totodată, pentru a avea o bază fertilă pentru eventuale creații.

Romanul Tatianei Țîbuleac ne surprinde, din nou, în mod plăcut, prin stilul ei de a scrie poezie în proză, lucru care metamorfozează această serie de momente din viața Milei într-un exercițiu al vindecării și iertării. În același sens, naratorul subiectiv creează impresia unui jurnal de sanatoriu, accentuând posibilitatea revitalizării prin artă. De asemenea, relația dintre Mila și tatăl ei capătă o semnificație aparte. Acesta, artist și jurnalist la o redacție din Chișinău, Moldova, o încuraja constant să se dezvolte intelectual și artistic, însă absența sa profundă îngreunează evoluția interioară a personajului, generând o tensiune între sprijin și lipsă, între formare și abandon.

Melania Huzum, X E

            O rădăcină călătoare

Participarea la întâlnirea cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac în cadrul proiectului Observator Lyceum a fost o experiență ce mi-a format o nouă perspectivă asupra ființei umane, care nu este altceva decât un rătăcitor în univers și care încearcă să găsească un sens al existenței sale. Cel mai recent roman al scriitoarei, "Când ești fericit, lovește primul", construiește povestea unei emigrante din Republica Moldova prin împletirea amintirilor ei, pe baza cărora încearcă să se definească pe sine. Timpul e prețios pentru ea, fiind asociată de către autoare cu o floare care s-a prins dintr-o rădăcină călătoare, anume tatăl ei. Caută dragostea în cei din jur, uitând, însă, să se iubească întâi pe ea, întrucât consideră că și ea a făcut rău la rândul său și din cauza aceasta are parte de atât de multă suferință. Astfel, devine clar cât de prețios este timpul pentru Mila, întrucât își valorifică trecutul pentru a putea supraviețui prezentului și a-și da singură șansa la un viitor.

Romanul se conturează pe baza ideii că iubirea nu poate fi niciodată forțată sau încadrată în tipare și nimeni nu te poate învăța să iubești, precum și că iertarea este alegerea celui suferind, iar nu o obligație. Fericirea omului trebuie protejată de el însuși, însă aceasta vine și cu frica de a o simți pe deplin, întrucât societatea ar trata, altfel, ființa umană ca pe ceva vulnerabil și de neîncredere, fapt ce ajunge să sfâșie sufletul celui fericit și să îi schimbe viața, așa cum se întâmplă și cu protagonista cărții.

Tatiana Țîbuleac ne-a vorbit cu căldură și bucurie despre dorințele cele mai mari ale Milei, susținând că volumul este unul al regăsirii și al împăcării, întrucât subliniază relația tată-fiică, bazată pe legătura dintre ea și tatăl său. Totodată, romanul se întâlnește și cu primele scrieri ale dumneaei, anume cele despre emigranți, din cariera sa de jurnalistă, marcând astfel importanța unei astfel de viziuni pentru lume.

Alesia Mihoc, X E

            Există o forță interioară

Recent, am participat la o întâlnire deosebită la Observator Cultural Lyceum cu autoarea Tatiana Țîbuleac. Discuția s-a concentrat asupra romanului său, „Când ești fericit lovește primul”, o carte profundă, care explorează fragilitatea umană și urmele pe care trecutul le lasă asupra fiecăruia dintre noi.

Deși tema centrală a volumului este una dureroasă, am descoperit o poveste sinceră și intensă despre efectul traumei asupra viitorului unei persoane. Autoarea reușește să redea, cu o sensibilitate aparte, felul în care rănile nevindecate pot influența alegerile, relațiile și felul în care ne raportăm la lume. Personajele sale trăiesc sub povara unor experiențe dificile, dar în același timp caută, uneori fără să știe, o cale spre lumină.

Un alt aspect important discutat în cadrul întâlnirii a fost necesitatea iertării și a acceptării. Am înțeles că, deși trecutul nu poate fi schimbat, modul în care alegem să-l privim ne poate defini viitorul. Iertarea nu apare ca un gest simplu, ci ca un proces dificil, dar esențial pentru a merge mai departe și pentru a ne elibera de suferință.

În același timp, conversația a evidențiat cât de important este să continuăm, chiar și atunci când totul pare să fie împotriva noastră. Romanul transmite ideea că, în ciuda obstacolelor și a durerii, există o forță interioară care ne împinge să mergem înainte, să căutăm sens și să nu renunțăm.

Tatiana Țîbuleac a fost extrem de deschisă și sinceră în dialogul cu publicul, împărtășind gânduri despre procesul de scriere și despre emoțiile care au stat la baza cărții. Întâlnirea a fost nu doar o ocazie de a descoperi mai profund romanul, ci și un moment de reflecție asupra propriei noastre relații cu trecutul, suferința și speranța.

Laura Nechifor, X B

            Cu gândul că Mila era totuși fericită

Întâlnirea-dialog cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac despre ultimul său roman, ,,Când ești fericit, lovește primul”, în cadrul proiectului Observator Cultural Lyceum, la care am avut oportunitatea de a fi prezentă, a stat sub semnul înțelegerii, al poveștilor și al iubirii. Autoarea a captivat atenția, așa cum o face și în scrierile sale, prin felul realist și în același timp emoționant în care își exprimă ideile. Discuția purtată a fost un prilej perfect pentru a ne aminti de copilărie, de propriile trăiri și de experiențe ale iubirii care se metamorfozează și se răspândește prin gesturi mici, care ar părea insignifiante, dar de fapt scot la iveală adevăratele sentimente ascunse, de cele mai multe ori, în adâncul sufletului unei ființe. Povestea Milei, o femeie de 50 de ani marcată de alegeri care i-au dus viața în derivă, este valoroasă din perspectiva faptului că putem vedea astfel ce stă în spatele vieții și alegerilor unui om care, după standardele societății nu a reușit să facă nimic în viață.

Această carte, care după spusele autoarei este în primul rând, una a înțelegerii și a acceptării mai mult decât a iertării, ne arată cum poți transforma deznădejdea în putere care să te ridice, în foc care să lumineze calea de întoarcere pe drumul predestinat. Mila este un astfel de exemplu al omului care nu are o viață pusă la punct, dar care găsește fericirea în lucrurile simbolice care o leagă de locul său natal, în amintiri și în momentele petrecute alături de cei pe care îi iubește cu dăruire și grijă.

Cu gândul că Mila era totuși fericită, chiar și în ciuda loviturilor dure primite de la viață și cu dorința de a mai cunoaște și alte personaje ale Tatianei Țîbuleac care să îmi pătrundă în suflet, am părăsit sediul redacției revistei Observator Cultural.

Renata Norocea, X E

            Pentru a-i ține aproape și împreună pe toți

În cadrul Observator Lyceum, am avut onoarea să stăm de vorbă cu Tatiana Țîbuleac despre cel mai recent roman al său, „Când ești fericit, lovește primul”. Este o carte care urmărește două perspective întrepătrunse: cea a copilăriei și adolescenței Milei, personajul principal, și cea din prezent, firele narative reîntregindu-se pentru a-i ține aproape pe toți cei care i-au marcat existența.

Sunt descrise greutățile prin care Mila a trecut încă de mică, fiind forțată să se maturizeze poate prea repede. De la trauma legată de mama sa, care îi spunea constant că sarcina a oprit-o din a-și împlini visurile , „Când vorbea despre ce ar fi putut să ajungă dacă nu rămânea gravidă cu mine, mama radia. Ochii i se măreau și mai tare, iar părul ei lung sărea în toate părțile și atingea pereții ca nişte țurțuri electrizați”, până la momentul în care tatăl își reface viața cu Nina. Deși inițial reticentă, Mila găsește în Nina persoana care i-a redat speranța și un sprijin moral important, prin dulceața de toate felurile care era nelipsită din casa lor, prin hainele de mătase și in, dar mai ales prin vorbele frumoase, „pentru că în cap aveam doar cuvintele Ninei — azi tu ești mai frumoasă, azi tu ești mai frumoasă”. Nina a reușit astfel să îndulcească viața Milei, care fusese mult prea cruntă ce ea până atunci.

Tatiana Țîbuleac a dezvăluit faptul că a început acest volum de la o discuție cu tatăl său și că îi place să creadă că a scris-o împreună cu el, deși acesta nu mai este. Autoarea a dorit să creeze un spațiu comun, „un loc al nostru”. Această legătură se reflectă și în finalul romanului, când Mila descoperă în apartamentul din Chișinău zeci de mesaje ascunse, precum „Mila, în Pițunda crește un pin cu numele tău!” sau îndemnul găsit în paginile volumului „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway, „Mila, să scrii neapărat o carte despre prieteni”.

Autoarea a precizat că acest roman este unul al înțelegerii și al împăcării Milei cu sinele, întreaga sa viață fiind o încercare de a recupera lipsa iubirii și de a repara totul prin scris. Titlul pornește de la o mentalitate a generației trecute, ideea că nu trebuie să te bucuri niciodată prea tare și că este necesar să te pregătești să lovești primul pentru a nu fi tu cel lovit. Aflăm încă de la început despre boala cu care se luptă Mila, uitarea, purtând în paralel o bătălie și cu propriul trecut. Fericirea ei constă în faptul că a supraviețuit, iar sensul este găsit în amintirea tatălui și în oamenii care au crezut în ea, precum Haim, omul orb care vede în Mila un viitor și ambiția de a continua. Ideea adopției unei fetițe i-a apărut Tatianei Țîbuleac ca o ,,rază”, reprezentând pentru Mila o nouă formă de a duce mai departe ceea ce este cu adevărat esențial în devenirea sa.

Laura Pintilie, X E

            Fericirea Milei vine din supraviețuire

Participarea la întâlnirea cu Tatiana Țibuleac în cadrul proiectului Observator Lyceum a fost o experiență memorabilă, marcată de descoperirea noului său roman, „Când ești fericit, lovește primul”. Cartea este o incursiune fascinantă în mintea protagonistei, Mila, oferind cititorului un acces privilegiat la un flux al conștiinței spectaculos.

 Narațiunea nu urmează o linie dreaptă, ci se construiește prin gânduri și amintiri răzlețe, amestecate, care oglindesc haosul interior al personajului. Această structură neconvențională ne forțează să o cunoaștem pe Mila nu prin descrieri clasice, ci prin golurile lăsate de traumele sale. În final, reușim să ne formăm o imagine clară despre ea, o imagine care, așa cum sublinia autoarea, este construită mai mult din lipsuri  care i-au marcat existența.

Mila este un personaj care pare condamnat la o neșansă perpetuă, trecând constant dintr-o nefericire în alta. Cu toate acestea, ea posedă o reziliență rară, reușind să găsească o fărâmă de frumos și bucurie chiar și în cele mai gri momente. Deși rolul de menajeră nu îi aduce nicio satisfacție profesională, ea manifestă o tandrețe aparte față de fetița căreia îi este bonă, Céleste,  acesta fiind unul dintre puținele puncte de lumină din viața ei cotidiană.

Relația cu tatăl său reprezintă, însă, nucleul durerii sale. Mila este dureros de conștientă de faptul că tatăl ei nu a iubit-o niciodată pe deplin, realizând cu o luciditate amară că acesta ar fi prețuit-o mult mai mult dacă ea ar fi fost o carte în loc de o ființă umană de carne și oase, de propria lui fiică. Faptul că ea începe să scrie aceste pagini sub formă de jurnal imediat după moartea lui capătă o semnificație simbolică profundă: este o încercare disperată de a-și rescrie propria identitate. Prin acest act al scrierii, Mila încearcă să se metamorfozeze, să se tipărească în pagini de hârtie pentru a deveni, în sfârșit, obiectul pasiunii tatălui său. Este o luptă tragică de a recupera o iubire pierdută, sperând că, transformându-se într-o carte, va putea fi în sfârșit iubită de tatăl ei, chiar și dincolo de moarte.

De asemenea, încă de la începutul întâlnirii noastre, atmosfera a fost neașteptat de relaxată. Tatiana Țibuleac a transformat evenimentul într-un dialog deschis, evitând discursurile rigide. A dorit cu adevărat să ne asculte opiniile, să afle părerile noastre și să înțeleagă cum rezonează vocea Milei în rândul tinerilor cititori. Această deschidere a creat un spațiu de siguranță în care am putut analiza fragilitatea umană descrisă în paginile cărții.

În cadrul acestei întâlniri, o afirmație a autoarei a rămas întipărită în mintea tuturor: fericirea Milei vine din supraviețuire. Într-un context de viață definit de probleme, simplul fapt de a rezista și de a merge mai departe devine o victorie supremă. Pentru protagonistă, fericirea nu este o stare de euforie, ci satisfacția tăcută și aspră a celui care a reușit să nu se lase zdrobit de greutățile lumii. Astfel, supraviețuirea nu este doar o necesitate biologică, ci singura formă de împlinire pe care destinul i-o permite.

Alexandra Timofte, X E

            Un testament al relației complicate între părinți și copii

Datorită întâlnirii organizate în cadrul Observator Cultural Lyceum am avut oportunitatea de a o cunoaște pe Tatiana Țîbuleac, un pilon al literaturii române contemporane, aceasta construind prin opera sa o rară imagine a trecutului zonei estice a Europei. Imaginea acestei lumi, marcată de duritate și asprime, este totuși îmbrăcată într-o mantie a unui limbaj poetic ce nu îndulcește durerea, dar o prezintă într-un mod atât de uman și de frumos prin adevărul neprelucrat, în ciuda rigidității ce o înconjoară. „Când ești fericit lovește primul” este un testament al relației complicate între părinți și copiii lor într-un trecut nu foarte îndepărtat, unde afecțiunea era mereu ascunsă în spatele unei indiferențe și frustrări constante. Astfel se formează un ciclu al durerii, al oamenilor care, în căutare de iubire, nu reușesc niciodată să iasă din durerea care i-a crescut.

Protagonista, Mila, devine aici imaginea emigrantului care își părăsește casa în căutarea fericirii, a copilului care încearcă să se apropie de părinții care au ținut-o mereu la distanță, chiar dacă pentru a se apropia de imaginea tatălui trebuie să decadă în același viciu care îi consumă. Mila este imaginea omului ce dorește să lase o dovadă a existenței sale în ciuda inabilității de a dobândi libertatea dorită, de a ieși din condiția sa de om care nu reușește.

Acest portret este, de fapt, un tipar, după cum aflăm din cuvintele autoarei. Tatiana Țîbuleac a răspuns la întrebările puse de liceeni cu o deschidere uimitoare, explicând importanța acestui roman și a conținutului lui, inspirat chiar din propria viață. Plecând de la relația sa cu propriii părinți și experiența de a se muta în Franța și ajungând până la o uluitoare discuție despre Moldova timpurilor bunicilor noștri, aceasta a oferit nenumărate alte căi și modalități de a înțelege cea mai recentă carte a sa.

„Când ești fericit lovește primul ” este o carte a fericirii și a înțelegerii, o încercare de a da o voce unei „tipologii” umane care se află chiar la granița dintre ficțiune și autobiografie, nefiind, totuși, nici una și nici cealaltă, ci o imagine pură, nealterată a unui adevărat deseori uitat.

Riana Țuluca, X E

            Sentimentul real al pierderii

Recent, am participat la o întâlnire memorabilă cu Tatiana Țîbuleac, în cadrul Observator Cultural Lyceum, unde am explorat universul visceral al noului său roman “Când ești fericit, lovește primul”. Deși tema este una marcată de traumele trecutului, am descoperit o carte despre supraviețuire, scrisă din frici, nu din rezolvări.

Autoarea surprinde mecanismele dureroase prin care personajele încearcă să-și „curețe” destinul: de la Antoine, care dorește a-și  dezinfecta obsesiv casa pentru a ucide amintirile, până la tatăl Milei, care se spală pe mâini imediat ce atinge banii considerați “murdari”. Această curățenie sterilă, comparată cu o „morgă proaspăt renovată”, devine o metaforă pentru fuga de responsabilitatea morală și de mizeria caldă a vieții reale, pe care Tatiana o definește crud drept murdărie și teamă.

Cu toate acestea, esența discuției a fost iertarea, o alegere grea, care uneori te poate ține pe loc. Am înțeles că fericirea Milei este una născută din frică, ea fiind o floare care se ofilește în tranzitul plecărilor. Tatiana Țîbuleac a fost extrem de onestă, mărturisind că acest roman al tatălui nu ar fi existat fără experiența propriei maternități și fără sentimentul real al pierderii. A fost o întâlnire despre cum ne schimbăm noi înșine pentru a-i percepe altfel pe cei de lângă noi, transformând experiențele trecute în memorie vie.