„Pianistul”, de Władysław Szpilman
Plină de emoție, de speranță și de deznădejde, de frică și de revoltă, cartea Pianistul, de Władysław Szpilman, dezvăluie lumii, din perspectiva subiectivă a evreului, modul de viață la care au fost supuși oamenii de această etnie, în Varșovia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatându-și propriile amintiri.
În cele 18 capitole ale operei, autorul povestește mai întâi despre viața sa ca pianist la radio Polonia din Varșovia și despre familie. În urma capitulării orașului în războiul cu naziștii, autorul a trecut printr-o serie de schimbări, printre care se numără: îngrădirea drepturilor, confiscarea bunurilor, obligația de a purta banderole pentru a fi identificați ca evrei și transferarea tuturor într-o regiune a orașului, delimitată prin ziduri, numită ghetou. Aici Szpilman a fost nevoit să se adapteze la un stil de viață mai precar decât cel de la începutul războiului, hrana fiind mai puțină, comerțul destabilizat și oamenii înspăimântați de mișcările lipsite de rațiune ale germanilor. Aceștia făceau parte din poliția ghetoului, însă nu pentru a asigura pacea între cetățeni, ci din contră, pentru a crea un dezechilibru, prin omoruri spontane, luări în derâdere, bătăi, umilințe și ordine ce îi duceau pe evrei la epuizare. Urmează o altă încercare în viața lui Szpilman, mutarea în Umschlagplatz, întrucât, prin relații, a reușit să obțină slujbe în favoarea nemților pentru el, tatăl său și Henryk, fratele lui. În aceeași perioadă, germanii au început deportările către lagărul de exterminare Treblinka, pentru care au fost selectați și cei din familia Szpilman, mai puțin Henryk și Halina (sora lui Wladyslaw ). Însă, în ciuda permisiunii de a rămâne să muncească pentru nemți, cei doi au decis să rămână alături de familia lor.
Înfiorător și emoționant este momentul în care, un polițist evreu al ghetoului, văzându-l pe Władysław îndreptându-se spre trenul ce îi ducea la moarte, l-a tras deoparte, schimbându-i destinul. Familia sa însă nu a supraviețuit. În continuare, el a avut parte de noroc și de momente de cumpănă în care a fost pus în situația de a încerca să se salveze sau să se sinucidă, ajungând la capătul puterilor. Astfel, cu ajutorul unor cunoștințe, a reușit să găsească adăpost într-un depozit și să devină șantierist cu scopul de a fi lăsat în viață și pentru a primi puținul de mâncare ce era oferit de acest post muncitorilor pentru a supraviețui. Totodată, primind această slujbă, evreilor le-a fost permisă ieșirea din ghetou în timpul orelor de muncă. În acest fel, Władysław a luat contact cu rezistența poloneză din afara zidurilor și a început să introducă arme și muniții, pregătind revolta. Apoi, găsind niște prieteni care au acceptat să-l ascundă, bărbatul și-a început viața de fugar.
Din acest moment, el a schimbat mai multe adăposturi din cauza verificărilor făcute de germani și a unei vecine ce l-a amenințat cu denunțarea. Ajuns în ultima sa locuință, acesta a supraviețuit îmbolnăvirii de icter, unei nopți în care blocul unde stătea era în flăcări și unei lovituri de tun ce a țintit peretele apartamentului său. Odată cu venirea iernii, rămas singurul locuitor al Varșoviei ocupate de armata germană, a fost forțat să meargă să își caute de mâncare și de băut în ruinele rămase în urma revoltei.
Finalul cărții prezintă descoperirea ascunzătorii sale de către un german și fuga în căutarea alteia, pe când majoritatea clădirilor fuseseră dărâmate de tunurile germanilor, iar populația fie fugise, fie fusese ucisă.
Astfel, Władysław s-a adăpostit în ruinele unei vile, unde este găsit din nou de un ofițer german pe nume Wilm Hosenfeld. Acesta l-a ajutat să supraviețuiască, prin găsirea unei ascunzători mai bune, aducându-i o pătură și, constant, alimente și apă. La momentul retragerii trupelor nemțești, Hosenfeld și-a luat rămas-bun de la Władysław, iar în scurt timp bărbatul a fost găsit de armata rusească, rămânând singurul evreu din Varșovia din jumătatea de million aflată în vechiul ghetou.
Cartea adaugă și măsurile aplicate soldaților germani, prin perspectiva ofițerului Wilm Hosenfeld, ce moare la șapte ani de la evenimentele desfășurate în Varșovia, ajuns debil, în urma bătăilor atroce la care a fost supus în închisorile rusești. Totodată, în jurnalul său ce apare în edițiile noi ale cărții, se dezvăluie perspectiva acestui om asupra războiului, conștientizând cruzimea și imoralitatea faptelor poporului său. Astfel, odată ajuns ofițer, a încercat să îi ajute pe evrei, salvând puțini dintre cei aflați în pragul morții, asemenea lui Władysław, astfel încât să nu-i fie descoperite intențiile de către sistem.
Mesajul operei este unul complex, deoarece fiecare întâmplare pune cititorul într-o stare de cugetare profundă asupra unor teme precum discriminarea, războiul, familia, iubirea față de aproape și pierderea libertății. Totodată, prin adăugarea jurnalului căpitanului Hosenfeld, cartea întregește mesajul transmis de Władysław Szpilman, punându-se accent pe faptul că, oricât de disperată este o situație, lupta ghidată de speranță și motivația nu trebuie să piară. Ideea este evidențiată prin scenele care prezintă momentele de ezitare ale lui Władysław la gândurile sinucigașe sau în secvențe precum: “Uitați-vă, a spus el arătând mulțimea din Umschlagplatz cu un gest larg – nu suntem de fel eroi. Suntem doar niște oameni obișnuiți și de aceea preferăm să alegem riscul unei șanse de zece la sută de a rămâne în viață”. Acesta este răspunsul tatălui autorului la încercarea unuia dintre evrei de a-i îndemna la revoltă, chiar dacă ar urma să moară.
Un alt mesaj al romanului se regăsește în pasiunea bărbatului pentru pian și urmărirea acesteia indiferent de circumstanțe. Este înduioșător faptul că, într-o perioadă plină de neliniște, vocația sa de pianist îl ajută în cele mai grele circumstanțe. Astfel el a reușit să se salveze de două ori de la moarte, fiind prins de germani, să formeze relații ce s-au dovedit importante în supraviețuirea sa și să își ajute familia, câștigând bani ca pianist în cafenelele ghetoului. Mai mult, grija pentru mâinile sale în timpul războiului și rememorarea constantă a partiturilor s-au dovedit a fi unele dintre cele mai bune decizii ale sale, întrucât i-au redat mereu speranța și i-au adus alinare, iar după încheierea ororilor, și-a putut urma cariera de pianist, devenind cunoscut la nivel mondial.
Comentarios