Având șansa de a participa în programul Benjamin Franklin Transatlantic Fellowship, timp de o lună, cu emoții și entuziasm, am putut vizita Statele Unite ale Americii, ca reprezentantă a României. 53 am fost în total, cu vârstele cuprinse între 16 și 18 ani, 43 din Europa și 10 americani. Am stat în campusurile a două universități, Purdue (Indiana) și Georgetown (Washington D.C.), astfel că am văzut și câțiva viitori studenți ce au decis să vină mai devreme, ca să se acomodeze cu împrejurimile. Adevărul este că, pentru americani, mutarea la universitate este un eveniment extrem de important. La Georgetown, de exemplu, am văzut grupuri care se adunau pentru turul oficial al campusului, în timp ce alții cărau cutii mari și bagaje, însoțiți de părinți, vizibili emoționați și ei.
Cât timp am stat la Purdue University, am aflat câte ceva despre oameni importanți, nume răsunătoare ale celor care au studiat acolo. De exemplu, Neil Armstrong este unul dintre aceștia, alături de Amelia Earhart, o aviatoare americană, prima care a zburat singură deasupra Oceanului Atlantic. A dispărut pe data de 2 iulie 1937, când a plecat în ceea ce ar fi trebuit să fie prima călătorie în jurul lumii, în zbor, realizată de o femeie. În onoarea ei, clădirea în care am stat la Purdue îi poartă numele. De asemenea, am participat la cursuri, de luni până vineri, weekendurile fiind rezervate nouă, cât să reușim să explorăm cât mai mult cultura americană. Facilitățile campusului erau uimitoare și, oricum, nu ar fi fost loc de monotonie sau de plictiseală, pentru că Purdue Univeristy ocupă jumătate din orășelul Lafayette, anume West Lafayette. Într-una dintre multele clădiri oficiale de acolo, Burton Morgan, care a devenit atât de cunoscută pentru o lună, am studiat relații internaționale, jurnalism și rolul mass-mediei în ceea ce înseamnă democrație, desigur, cu multe alte teme adiacente (terorismul, de exemplu, cu o lecție despre 11 septembrie sau perfecțiunea, când vine vorba despre formele de guvernământ. Ar trebui ele să fie perfecte? Trebuie să credem în ce alegem?).
Cursurile aveau un nivel foarte ridicat și erau intense și concentrate în prima parte a zilei, de la 9 dimineața până în jur de 14. În funcție de modulul la care eram, aveam profesori diferiți, unii care chiar predau la Purdue, alții invitați, și astfel am putut să vedem mai multe stiluri de predare. Poate cel mai provocator din punct de vedere intelectual modul a fost cel în care am învățat despre Constituția Statelor Unite, la final fiecare trebuind să găsească diferențe față de Constituțiile din propria țară. Tot acolo am lucrat pe cazuri reale și am analizat din punct de vedere legal decizia judecătorului. La un moment dat, am pus noi în scenă un caz. Se pune foarte mult accent pe educația juridică și politică în State.
Unul dintre profesorii mei preferați, care ne-a fost și mentor pe parcursul lunii, Jeff, și-a asumat responsabilitatea să ne introducă în ceea ce a reprezentat Benjamin Franklin nu doar pentru Statele Unite din punct de vedere politic, ci și pentru moștenirea culturală, extrem de valoroasă. Astfel, în fiecare dimineață începeam cursurile cu 15-20 de minute de reflectare pe diferite teme. Întrebările erau adresate și fiecare se gândea, pentru sine, în funcție de experiența personală. Am învățat multe în acele minute, de exemplu că nu putem reduce pe nimeni la acele „bullet points“ din viață, căci astfel identitatea pălește. Suntem mai mult decât spunem și chiar decât facem. Mi-au mai plăcut sugestiile din diferite arii de interes, precum literatura sau pictura. Am analizat, astfel, câteva dintre picturile lui Thomas Cole, dar și citate ale lui Ben Franklin, „uncle Ben“ – cum îl numeam noi. De asemenea, importante au fost și momentele în care ne permiteam să fim nesiguri pe noi, în care trebuia să acceptăm că necunoscutul face parte din experiența de învățare. În aceeași idee, americanii s-au arătat extrem de impresionați de noi, europenii, căci culturile sunt diferite din multe puncte de vedere și, astfel, am făcut schimb de impresii și am dezbătut probleme actuale. Am vorbit despre istorie, despre familii și tradiții, despre prieteni și despre locuri de suflet, în timp ce, de fapt, noi legam relații la care ne gândim cu drag. Americanii mai pun mult accent pe faptul că s-a înțeles ce au încercat ei să transmită, astfel că am avut și „debriefing groups“, care s-au dovedit foarte folositoare.
Am vizitat orașe mari, Washington D.C., Chicago, dar și extrem de importante din punct de vedere cultural-istoric, precum Indianapolis și Philadelphia. În Philly am intrat în casa unde a fost semnată Declarația de Independență din 4 iulie 1776, la al Doilea Congres Continental. Tot acolo am văzut locul unde a fost filmat Rocky și am urcat scările în fugă, repetând astfel scena. Am văzut podul care leagă Philly de New Jersey și The Liberty Bell, un simbol important pentru independență.
Am avut și oportunitatea să trăim o experiență autentic americană pe durata a zece zile, cât am stat în familii. Am mers la un meci de baseball, am făcut canoeing, am avut un picnic în familie, am văzut autobuzele școlare, ne-am plimbat prin cartierele pitorești și am vizitat o casă de la 1930, devenită muzeu. Desigur, la toate acestea s-au adăugat micile momente și detalii, care mi-au arătat, încă o dată, cât de diferită este America.
În continuare, D.C. a fost o complet altă experiență, căci fiind capitală, a însemnat și mai multă diversitate, și mai multă aglomerație, și mai mulți oameni, distanțe mari, accente diferite. Iar Georgetown a fost o surpriză pentru europeni, întrucât cartierul aducea surprinzător de mult cu un orășel mediteraneean, o schimbare binevenită în mulțimea de clădiri imense și impozante din capitală. Am văzut Casa Albă, monumentul Washington și Lincoln, Memorialul dedicat statelor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și multe altele. Am fost și într-un tur al muzeului despre Holocaust. A fost o experiență în sine, căci adăpostește imagini și videoclipuri care nu se găsesc de obicei, pe internet, căci sunt preluate din arhive personale. România a fost, în repetate rânduri, menționată acolo, drept una dintre țările cu cei mai mulți evrei uciși în timpul Holocaustului. Tot în capitală, am fost la Capitoliul Statelor Unite, aflat pe Capitol Hill, o clădire imensă, cu scop simbolic și reprezentativ.
Mi-a rămas în minte o pictură numită Baptism of Pocahontas, de John Gadsby Chapman, realizată în 1839, care o înfățișa pe Pocahontas îngenunchind, pentru a fi botezată în religia creștină, fiind primul nativ american care ar fi făcut acest lucru. După botez, a răspuns la numele „Rebecca“. Am fost și primiți la Department of State, un loc important, căci fără ajutorul și sprijinul celor de acolo programul în care am participat nu ar fi fost posibil.
Metroul prin D.C., Chicago văzut de la înălțime, aerul condiționat dat la maximum din cauza căldurii îngrozitoare de afară, artificiile de pe podul din West Lafayette și picnicul de 4 iulie, Chicago explorat în doar două ore sunt doar câteva din prea multele amintiri pe care le rememorez cu drag. Căldură sufocantă, telefoane fără internet (doar prin autobuze sau prin cafenele), dar cu zâmbete pe fețe și ochi sclipitori, curioși. Cam așa am fost toți timp de o lună. Am adunat amintiri absolut minunate, din locuri în care nu m-am gândit că voi ajunge atât de curând. Am cunoscut 52 de oameni care m-au învățat cât de mare este lumea, cât de diferiți suntem cu toții și, paradoxal, cât de asemănători suntem, din multe, multe puncte de vedere.
Ambasada Statelor Unite acoperă costurile în întregime, întrucât programul este sub forma unei burse axate pe studiu, mai ales pe domeniile relațiilor internaționale, democrației, economiei și dezvoltarea societății civile în State. Vârsta de participare este între 16 și 18 ani, iar condițiile de înscriere diferă de la țară la țară, în România fiind important nivelul avansat de limbă engleză, potențialul de leadership, realizările academice consistente, susținute de recomandări de la profesori.
În loc de încheiere, las cuvintele cu care ni s-a deschis programul, în prima dimineață, și cu care ne-am luat rămas-bun unii de la alții, într-o îmbrățișare, dintr-o sâmbătă după-amiază, într-un aeroport aglomerat, în timp ce alte sute de oameni treceau pe lângă noi, grăbiți, zărindu-ne pentru o clipă fețele înlăcrimate – Do good.
Teodora Udișteanu, clasa a XII-a E
Sursă imagini: arhiva personală Teodora Udișteanu
Commenti