Teodora Udișteanu este absolventă a Colegiului Național, promoția 2023, în prezent - studentă în anul II la Facultatea de Litere a Universității Al. I. Cuza Iași, specializarea română - engleză
Cum este până acum viața de student la Litere? Ai cursuri și profesori de care te-ai atașat? Ce fel de program ai și cum sunt sesiunile de examene?
Viața la facultate, în general, este complet diferită de orice lucru confortabil de care te-ai atașat în liceu. Cred că este o experiență unică pentru fiecare în parte, dar câteva lucruri, cred eu, sunt comune. Dintr-o dată, sălile sunt mari, cu zeci, sute de studenți și holurile facultății sunt imense, iar odată cu totul, libertatea este mult mai mare. Auzeam și eu în liceu că libertatea asta e o sabie cu două tăișuri, dar nu am crezut până nu am trăit-o. Ideea e că te responsabilizează enorm. Când ai o fereastră de două ore între cursuri, chiar ești pus să alegi ce faci cu timpul tău. Sau când nu se pun note mici pentru lipsa temelor… dar dacă nu le faci, este clar că nota ta nu va fi la fel cu a celor care și le-au făcut. Asta pe larg. Foarte, foarte pe larg. Pentru că viața de student, nu numai la Litere, e grea și frumoasă în același timp. Are așa, niște particule strălucitoare, care mă fac să mă bucur, oricât de mult este de învățat.
Adevărul este că la Litere, un student are mult mai multe examene. Asta pentru că dubla specializare este obligatorie, deci automat totul va fi la dublu. Mă tot gândeam zilele astea cât de grea a devenit facultatea în anul al II-lea. De ce? Pentru că e mult, nu că e greu, de fapt. Îmi place tot ce facem, literatura, și cea română și cea engleză, chiar și gramatica. Tocmai asta e important.
Dacă alegi facultatea pe alte considerente decât că îți place 100%, nu vei rezista mult. Pentru că atunci când ai 400 de pagini de pe-o săptămână pe alta, plus teme, de învățat, de conspectat, de citit, de fișat… și eventual tot în săptămâna aceea ai programat și un test și o prezentare, nu-ți rămâne decât motivul pentru care ai venit la facultate. Dacă nu ești convins că îți place, înseamnă că nu e pentru tine.
Și încă ceva, dă-i o șansă. Când am venit prima oară la Litere, deși nu mi-am închipuit niciodată că nu-mi va plăcea această facultate, am avut șoc după șoc. Primul semestru nu m-am putut obișnui cu nimic, iar programul era ceva de domeniul filmelor horror. Vorbind cât se poate de practic, în primul rând, traseul a fost schimbat. Nu mai trebuia să ajung în centru, ci pe Copou. Nu pare distanță mare, dar traficul de dimineață nu este prietenos cu nimeni, deci din start, dimineața începea cu multă înghesuială în mijloacele de transport în comun. Însă asta a fost doar experiența mea, așa m-am acomodat eu la viața de studentă. Colegii mei au avut cu totul alte experiențe. Din ce am auzit, pentru unii semestrul I a fost de vis. Unii care nu erau din Iași au descoperit aici un oraș plin de oportunități, iar pentru ei venitul la facultate nu era o activitate care dura cel puțin o oră în trafic. Ei stăteau la cămin, deci la nici 10 minute distanță. Bineînțeles, acomodarea pentru ei a fost diferită. Oricum, din ce am auzit, studenția pentru cei care nu sunt din Iași, are valențe cu totul diferite.
Eu nu știam de ce dintr-o dată am ore de la 8 dimineața la 18 seara. Uneori chiar până la 20. Și oricât de mult sună, în realitate e și mai mult. Ajungeam la finalul zilei complet rătăcită, deshidratată, obosită, și bineînțeles, cu teme pe a doua zi. A durat până să mă obișnuit cu stilul profesorilor, cu modul de notare, care e diferit la fiecare profesor în parte, la fiecare seminar.
Ciclul acesta s-a întins pe un semestru întreg, până când lucrurile s-au așezat de la sine. Sesiunea a trecut la fel de repede cum a venit, iar faptul că am fost la ore a dat roade, bineînțeles. Ideea e că sunt trăiri absolut normale, m-am responsabilizat incredibil de mult, și am înțeles cum merg lucrurile. Nu a fost o tranziție ușoară, de la liceu la facultate, dar lucrurile au venit de la sine. Începea primăvara, semestrul al II-lea era în toi, iar eu abia descopeream cât de frumos e la facultate, cât de frumos e la Litere.
Ești președinta Asociației Studenților Jurnaliști. În ce constă activitatea voastră, ce experiențe și proiecte ați avut până acum? Aveți în derulare și un proiect cu Radio Iași. Despre ce e vorba?
Poate părea ușor neobișnuit ca o studentă la Litere să fie tocmai președinta Asociației Studenților Jurnaliști. În ce mă privește, lucrurile s-au întâmplat organic, am fost voluntară întâi, pe departamentul de PR - cred că de atunci am simțit o apropiere de acest domeniu. Am ales ASJ-ul pentru că voiam să fac și eu parte dintr-un grup când am început anul I, iar Facultatea de Litere nu are asociație a ei. Apoi, au fost alegeri, colegii cu insistat mult să candidez, că aș fi potrivită, au spus ei. Oricum, asta contează doar în privința unor responsabilități administrative și logistice în plus. În afară de asta, în calitate de președinte, fac de toate.
Noi la ASJ suntem un trib de oameni faini, cum ne place să ne spunem. În aprilie facem 18 ani, deci ne sărbătorim majoratul. Facem workshop-uri utile pentru voluntarii din asociație, de la social media la fotojurnalism la vizite la radio, care sunt utile pentru experiență. Așa au obținut patru norocoși un loc de practică la Radio Iași. Pe ei îi ascultați dimineața la matinal, cu Adina Șuhan și George Marici. Chiar și eu am avut vara aceasta un internship la VivaFm. Mergeam de câteva ori pe săptămână, timp de o lună, în birou și mă ocupă de scriptul pentru materialele promoționale. Din când în când, mai trăgeam cu ochiul și la ce se întâmpla în studio.
Îmi aduc aminte câte emoții aveam când m-a chemat Adina Șuhan prima oară la Radio Iași. Îmi tremura vocea și eram toată îmbujorată. Noroc că la radio e doar cu voci. Între timp, am fost de atâtea ori, încât cu fiecare vizită am învățat să las emoțiile la ușă. Adevărul e că și Adina are o super-putere: în câteva minute îți dă energie pentru toată ziua. Chiar de curând m-a chemat la ea în emisie, să povestesc despre campania de Crăciun.
Workshopurile la care participăm fac parte dintr-o serie numită ASJ Afterschool. Dintre temele pe care le avem propuse pentru perioada următoare, sunt câteva titluri tare interesante - Fact-Checking: Arta de a separa adevărul de dezinformare, Psihologia titlurilor: Cum să creezi titluri care captivează fără să manipulezi. Bineînțeles, sunt doar două exemple, avem un calendar foarte bine organizat, pentru că dacă am învățat ceva, e că fără organizare, nu poți conduce o asociație.
Dacă workshopurile sunt cumva special făcute pentru interesele celor de la jurnalism sau din domenii conexe, La Iași se numără oamenii faini este un eveniment unde aducem tot felul de ieșeni, pe care îi luăm la întrebări. Astfel, cu public larg, am avut-o invitată pe Natalia Corban, fiica lui Teodor Corban și cu altă ocazie, pe Bogdan Crețu, eveniment care s-a desfășurat chiar la Cărturești.
În fiecare an, de Crăciun, organizăm campania Adoptă o scrisoare, care e un proiect de suflet. Pe scurt, cum gândim campania: alegem un loc din Iași. Anul trecut am fost pe secția de oncopediatrie de la Spitalul de copii Sf. Maria, iar anul acesta ne-am îndreptat atenția spre Fundația Hecuba. Pasul următor este să mergem fizic acolo, să scriem scrisori pentru Moș Crăciun. De fiecare dată rămânem cu emoția îmbrățișărilor copiilor și a dorințelor pe care ei și le pun. Apoi, dăm de veste lumii, adunăm cadourile și mergem la cei mici să le facem o bucurie de sărbători. Nu e mult, dar e frumos să vedem cum studenții, din puținul studențesc, se implică și pun umăr de la umăr.
Ocazional colaborăm și cu TVR Iași. Anul trecut, alături de câțiva colegi, am fost în vizită pe platouri și am avut ocazia să stăm de vorbă cu Ovidiu Mihăiuc, apoi să vedem cum e să citim știrile de pe prompter, cu intonație, lumini, cameramani. Am fost și eu invitată într-o emisiune de către Ioana Doleanu și mai apoi, colegii ASJ-iști au primit o vizită de la Ioana în studioul Radio Iași, ca să povestească cum e viața de jurnalist implicat.
Dincolo de studiu, ești mereu implicată în proiecte culturale ca voluntar și coordonator de voluntari. Povestește-ne despre FILIT, NAG, SFR... atât de multe evenimente în Iași la care ai fost nelipsită în ultimii ani. Ce te atrage de fiecare dată? Cum te-au schimbat întâlnirile cu oamenii?
Serile Filmului Românesc din 2023 a fost primul meu voluntariat serios. Până atunci am mai ajutat prin școală la câteva evenimente pe care le organizau doamnele profesoare. M-am înscris doar în ideea să fac ceva productiv în vara de după bacalaureat, neștiind că vara aceea va fi cea mai frumoasă de până atunci. Am întâlnit atât de mulți oameni frumoși și am trăit atât de multe într-un timp atât de scurt, încât nu am cum sa vorbesc decât admirativ despre SFR. La SFR 14 am fost voluntară în departamentul de invitați, unde am avut-o pe doamna Tora Vasilescu. Apoi, lucrurile au decurs de-așa natură, încât anul acesta am fost în echipa de organizare, pe partea de PR, domeniu care îmi place enorm. Tot pe PR & Marketing, am coordonat Noaptea Albă a Galeriilor, edițiile din 2023 și 2024. Vedeam încă de când eram în gimnaziu că cei din liceu se duceau la NAG și am fost fascinată încă de atunci, doar că nu aveam vârsta pentru voluntariat. Pe scurt, ce am făcut în acești doi ani, a fost să mă ocupă de pagina de social media, de conținut, text, mesajul pe care vrem să îl aibă publicul după fiecare ediție și alte detalii de marketing.
Iar la Filit am rămas voluntară, în departamentul de invitați. Așa l-am cunoscut pe Radu Vancu, pe care l-am avut în grijă doi ani la rând. Asta e partea superbă la acest departament, că ai ocazia să cunoști oamenii dincolo de imaginea lor virtuală. Este ceva care te leagă de un om, atunci când faci plimbări pe Copou. Nu mai trebuie să scriu despre ce înseamnă Filitul pentru Iași, deja an de an arată cât de frumoase sunt întâlnirile culturale.
Am mai fost la Classix, festival de muzică clasică, tot pe departamentul de invitați. E frumos, acolo se cere voluntarilor să fie îmbrăcați elegant, în negru, conduita este alta. Mi-a plăcut că am stat la repetițiile câtorva invitați și am văzut cum arată culisele unui concert. Cred că este o experiență utilă pentru orice tânăr.
Romanian Mental Health Film Festival este un voluntariat care mi-a plăcut. Oricum, ideea festivalului este incredibilă, iar cei trei fondatori merită cât de multă susținere se poate. Este vorba despre niște proiecții și conferințe care abordează subiecte mai puțin discutate, sau sensibile, care au la bază tema sănătății mintale.
Dincolo de studiu și proiecte culturale, ești voluntar la ONG-ul O lacrimă de fericire. Ce fel de activitate ai acolo și ce impact a avut asupra ta?
Aș putea vorbi continuu despre O lacrimă de fericire pentru că este acel voluntariat care te construiește, chiar dacă te consumă. Am ajuns acolo dintr-o întâmplare absolut superbă. Făcuserăm iarna trecută, la ASJ, proiectul de Crăciun pe secția de oncopediatrie. Țin minte și acum emoțiile pe care le-am avut doar urcând scările spre etajul 4 de la spital. Pe scurt, vizita aceea a fost atât de puternică, încât mai voiam să intru pe secție. am fost și am vorbit și la administrație, cu doamna psiholog de pe secție, dar răspunsul era că nu se poate intra fără vreo formă legală de organizare. Eram dezamăgită, deși înțelegeam regula. Nu poate intra oricine în spital.
Și pentru că atunci mi-a fost demonstrat că dacă îți dorești ceva suficient de tare se va întâmpla, când am fost să ducem cadourile copiilor, în urma proiectului de la ASJ, am văzut un afiș pe ușa camerei de joacă. Era vorba despre o asociație și un număr de telefon. Nu știam despre ce e vorba, nici ce presupune, dar știam că eu trebuia să mai intru pe secție.
Fac în ianuarie un an de când sunt în asociație și nu îmi vine să cred când a trecut timpul. Timp de șase luni, în fiecare săptămână, de două ori pe săptămână, eram la onco. Deja mă știau copiii, mămicile, tații, doamnele asistente… nu conta ce alte activități mai aveam, că eram obosită sau că nu ajungeam acasă decât foarte târziu, eu trebuia să merg la onco. Chiar și de ziua mea, am deschis sala de joacă de la onco și am făcut curat acolo.
Până lucrurile au devenit din ce în ce mai greu de dus. Nu ascund că am colaborat la asociație și cu terapeuți specializați, pentru că atunci când ai voluntari de toate vârstele, cu experiențe diferite de viață și cu moduri diferite de a percepte realitatea din spital, situația poate deveni copleșitoare. Pentru mine așa a fost de multe ori. Cred că numai colegii voluntari de pe secție știu câte lacrimi ții în tine, nu de milă, ci de durere. Sunt multe, multe stări pe care le simți și prin care treci dacă te duci constant acolo.
Am văzut toate fețele pe care le are spitalul - de dimineața devreme până seara târziu, când mergeam să mai ducem câteva lucruri esențiale pe secție copiilor și părinților. Nu o dată s-a întâmplat să ne întoarcem la spital cu cumpărăturile abia făcute pentru cei de pe secție.
Am strâns și fonduri - a coincis voluntariatul acesta cu faptul că am început să alerg și așa am terminat primul meu concurs de 10km cu fonduri strânse pentru copiii de la onco. Apoi, în luna iulie, am alergat 100km pentru Cancer Research UK, la fel, în schimbul ajutorului financiar pentru onco.
La onco am primit îmbrățișări de tot felul, scurte și grăbite, lungi și strânse, speriate, pline de dor sau de nedumerire. Și am văzut și imagini grele, dar și frumoase. Am auzit râsete în camera de joacă, de veneau doamnele asistente și se întrebau ce facem de sunt copiii atât de bucuroși. Am făcut desene, am decupat, m-am costumat, am spus glume, am stat la povești, am purtat papuci roz de casă… onco m-a făcut să mai fiu o dată copil și să-mi dau seama cât de puternici sunt copiii de acolo.
Ce oportunități și opțiuni pentru carieră se conturează pentru tine până acum? Ce ți-ai dori să faci mai departe?
Uneori mă văd profesoară, alteori nu. Nu știu unde mă vor duce anii, dar știu că vreau să mă bucur de fiecare experiență în parte. Încerc de toate și cred că am crescut foarte mult, de când am terminat liceul și până acum. Orice voi face, știu sigur că va fi ceva de care să mă bucur în fiecare zi.
Ce le-ai spune tinerilor care se află la final de liceu? Cum să se orienteze pentru facultate?
Alegeți ce vă place, chiar dacă nu mai dă niciun coleg din clasă acolo, chiar dacă se intră doar cu media de la BAC sau dacă aveți de învățat câteva manuale bune pentru admitere. Când vine greul, și examenele se adună, la fel și deadline-urile, și totul e schimbat, iar programul e haotic, rămâne fix motivul pentru care ai ales acea facultate. Fiecare știe de ce.
Recomandă trei cărți elevilor de gimnaziu și trei cărți pentru liceeni, din preferințele tale, din lecturile care te-au modelat la un moment dat.
Îmi este foarte greu să recomand doar trei cărți. Mă uit în bibliotecă și îmi dau seama cât a contat fiecare carte citită.
Vara în cara mama avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac. Nu am cum să nu o recomand, este cartea care ne-a făcut să avem lacrimi în ochi în clasa a 9-a. Apoi, vara aceasta am descoperit Ochii Monei de Thomas Schlesser și cred că este extraordinar de importantă pentru elevii de liceu. De ce? Pentru că fundamentează niște coordonate esențiale în înțelegerea literaturii dincolo de limitele programei. Este foarte important să asociezi textele literare cu alte arte, iar pictura, cu siguranță, este foarte ofertantă. Autorul prezintă atât de frumos și de gingaș traseul Monei prin lumea artei, încât sunt convinsă că oricine poate aprecia frumosul din condei. De asemenea, Tetralogia Napolitană de Elena Ferrante cred că este potrivită pentru liceeni prin prisma faptului că e complexă și abordează niște teme esențiale în adolescență. În plus, are și o ecranizare, deci e ofertant.
Și una în plus, pe care trebuie neapărat să o adaug. Este vorba despre Robinson Crusoe de Daniel Defoe, carte pe care am redescoperit-o recent, într-un curs la facultate. Zic că am avut o întâlnire cel puțin interesantă cu acest text pentru că nu m-am mai apropiat de el de când eram foarte mică. Am rămas surprinsă că nici acesta nu este un text pentru copii și că, de fapt, tratează niște probleme foarte importante despre condiția umană. Pusă în paralel cu niște informații istorice, cred că poate fi o lectură potrivită pentru liceeni.
Pentru gimnaziu, Oscar și Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt este o lectură ușoară, dar frapantă și cred că este un exercițiu numai bun pentru un prim pas în lumea celor mari prin tema pe care o abordează. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman este o carte tare frumoasă, pe marginea căreia se pot începe discuții importante în maturizarea elevilor din gimnaziu. Jane și magia iubirii de Rachel Givney cred că este potrivită pentru gimnaziu. Este un prim pas în lumea lui Jane Austen, care ajunge în secolul al XXI-lea, pe străzile din Londra și Bath.
Interviu realizat de redacția Spre lumină
Comentarios