Bunicii mei sunt cele mai frumoase ființe din acest univers, poate chiar și dincolo de el... M-au îngrijit de când eram foarte mică, mergeam la plimbare cu ei, mâncam multe dulciuri, făceam tot ce ne trecea prin minte, eram liberă și zâmbitoare alături de ei.
Bunicul a fost o persoană foarte răbdătoare și întotdeauna îmi îndeplinea toate dorințele. Cu el mergeam adeseori în parc și ne jucam cu mingea sau mă dădea în leagăn și în balansoar, ne uitam la televizorul din sufragerie la meciurile importante ale echipei lui favorite și mâncam fructe și nuci. Bunica adora să citească, mai ales romane istorice și de dragoste (preferatul ei era Mândrie și prejudecată, de Jane Austen), să cânte la pian (cel mai des Chopin, Mozart și Beethoven) și să se uite la televizor la filme frumoase, dar sporturile nu erau pentru ea. De cele mai multe ori, bunicii nu îi plăcea să stea singură în dormitorul ei, așa că venea în sufragerie, pe fotoliul de lângă pian, și citea, indiferent cât de tare era dat televizorul pe canalul meu favorit cu desene animate.
Îmi aduc aminte perfect că mergeam în Grădina Botanică adesea cu ei. Adoram expoziția ,,Flori de toamnă’’, pentru că îmi doream să intru în serele cu bostani. Pe bunici nu prea îi încânta ideea, dar, cum voiau să mă facă fericită, intrau cu mine. Făceam poze la tot ce vedeam: flori, copaci, bostani, pereți împodobiți cu aranjamente din plante, chiar și asfaltul cu forme interesante devenea pretext pentru fotografie. Adesea bunicul chicotea cu bunica pe seama mea: ,,Uite ce nepoțică scumpă avem, draga mea. Jucăușă și curioasă la fel cum erau fetele noastre când erau mici.’’
Bunica a fost cea mai curajoasă și puternică persoană pe care o știu. Întotdeauna ne petreceam timpul împreună atunci când mama era plecată la serviciu. Îmi aduc aminte că mergeam foarte des la operă și când se pregătea pentru spectacol, stăteam cu ea în timp ce se machia. Uneori mă dădeam și eu cu puțină pudră, pentru că adoram să simt pe obraz atingerea delicată a unui pămătuf foarte pufos, pe care îl folosea bunica. Se aranja ca o regină. Uneori, când voiam să stau în stal la spectacol, mă duceam în primul rând, unde bunica avea de obicei loc. Mă așezam la buni în brațe și mă bucuram de muzică alături de ea.
După ce mâncam de prânz, mergeam într-un parc din Tătărași, unde îmi plăcea să mă joc. Ea stătea pe bancă, se uita la mine cu o privire blândă și își aranja ochelarii de soare. Mă simțeam extraordinar cu ea. Mă trata cu înghețată de la chioșcul de lângă bloc și mă scotea în fiecare dimineață la plimbare.
Seara, pentru a putea adormi, bunica îmi citea câte o fabulă sau câte un basm. Uneori îmi citea din ,,Basmele românilor’’, de Petre Ispirescu, alteori din cartea Fraților Grimm. Adoram poveștile înainte de culcare, dar de cele mai multe ori nu reușeam să le terminăm, fiindcă mi se închideau ochii pe la mijlocul aventurilor. Mă simțeam în siguranță atunci când eram cu ea, înconjurată de iubire și prețuire.
Când eram mică, îmi plăcea foarte mult să învăț limbi noi, pentru că în fiecare vacanță de vară mergeam în străinătate și voiam să dovedesc că știu și că pot să comunic, să mă descurc în diferite situații, să cer o indicație, să cumpăr ceva, să comand singură la restaurant. Bunica știa limba franceză, ceea ce îmi oferea un prilej foarte bun să fac ceea ce îmi place. Am cumpărat niște cărți pentru începători și am început zilnic să studiez cu ajutorul bunicii. La început nu mi-a plăcut și mă mai certa bunica din cauza pronunției mele. Niciodată nu o să uit când coloram împreună și făceam activitățile interactive din carte. Eram foarte bucuroasă că puteam să învăț, dar mai ales că eram cu bunica mea iubitoare.
Într-o seară, țin minte că a avut loc un cutremur. Mama nu era lângă mine în pat și am vrut să văd ce se întâmplă. Nu puteam să merg normal, fiindcă se simțea până la etajul al treilea al clădirii. Am verificat bucătăria, să văd dacă era cineva acolo, dar se simțea doar adierea vântului. Apoi am mers în dormitorul bunicii, de unde se auzea doar televizorul pornit pe programul de știri. Am intrat în sufragerie și m-am simțit ușurată atunci când le-am văzut pe mama și pe buni acolo, alături de o vecină și de Fishy, peștișorul de culoare aurie, pe care îl primisem de ziua mea. Bolul plin cu apă al micuțului meu prieten se mișca neîncetat. Nu m-am speriat, știind că eram cu ele, dimpotrivă, am rămas foarte calmă.
În acea noapte nu am mai putut dormi. Mă foiam în pătura mea, dar nu puteam să închid ochii nicio secundă. Am ieșit ușor din cameră, fără să o trezesc pe mama din somn, și m-am dus la buni în dormitor. Am ciocănit la ușă și am intrat. Am văzut că ea se uita la televizor. Fără niciun cuvânt, doar cu o privire rugătoare, m-am băgat în patul ei și am adormit imediat.
Buni și bunicul sunt acum steluțe. În fiecare seară pot să mă uit la cer și să vorbesc cu ei doi. Am fost foarte tristă când am aflat că nu mai sunt aici cu mine, dar sunt sigură că le este bine acolo, în brațele lui Dumnezeu, și că sunt fericiți. Uneori simt că ei totuși mă văd, că sunt cu mine atunci când am o durere, o tristețe sau când mă mai ceartă mama. Parcă îmi dau energie, puterea să merg mai departe și să mă bucur de momentele petrecute cu părinții și prietenii mei.
Fiecare copil ar trebui să își prețuiască bunicii. Ei ne oferă tot timpul lor, ne îngrijesc cu multă răbdare, dar mai ales ne iubesc mai mult decât orice pe lume.