Departe... în gândurile și visurile mele

"E vorba de un departe mult mai tainic și mai plin de promisiuni, care există în fiecare zi, nu doar în cele de sărbătoare. Acel departe pe care îl bănuiește orice ființă, mică sau mare, un loc mai larg, mai cuprinzător decât cel locuit, locul pe care fiecare dintre noi îl simte pulsând înăuntru, deși el, locul, se află în afară." (Veronica D. Niculescu)

Jucându-ne cu gândurile și emoțiile trezite de textul Cum e lumea de Veronica D. Niculescu, ne-am descoperit întrebându-ne serios despre departele fiecăruia dintre noi și poveștile despre lumea la care visăm au început să se depene mai alert sau mai lent, senin sau cu o umbră de tristețe, după un ritm al inimii de copil-adult, spre o mie și unul de orizonturi...

Claude Monet, Monet's garden at Vétheuil (1880)

Matei Alexa-Dîrțu

Departe este un cuvânt care înseamnă într-un loc îndepărtat sau într-un moment temporal îndepărtat.

Pentru mine, când eram elev în clasa întâi, a ajunge în clasa a șaptea era departe, acum, acel departe mi se pare că a fost acum o lună. Departe înseamnă un loc tainic, pe care nu-l pot arăta nimănui, este un vis care se poate împlini la un moment dat. Pentru a ajunge la acel departe, mai am multe de învățat. Trebuie să descopăr alte mistere ale științei și trebuie să mă confrunt evaluări și examene. Acel departe este visul meu de a deveni medic neurochirurg.

Departe reprezintă și o dorință neîmplinită. Îmi doresc o bicicletă cu care să fac drumeții pe munte și prin pădure, dar împreună cu părinții mei, am hotărât ca vom putea cumpăra această bicicletă peste un an, urmând să o folosesc în vacanța următoare de vară. Această dorință, deși știu ca va deveni realitate, mi se pare departe deoarece trebuie să am răbdare.

Totodată, departe pentru mine sunt și momentele când am învățat să joc fotbal. Îmi aduc aminte cu drag de prima mea minge, de primul meu gol și de primul pas pășit pe stadionul din Iași.

Departe reprezintă și speranța, ceea ce mă convinge să merg mereu înainte. Este ca o lume tainică, deschisă doar pentru visurile mele. Este dorința ca toată lumea să trăiască în pace și intelegere, să nu mai fie război, să nu mai sufere și să nu mai moară oameni nevinovați.

Pierre-Auguste Renoir, Woman with a Parasol in a Garden, 1875

Victor Boghiu

Departe... acest loc poate fi oriunde. De la un oraș vecin, la o altă țară sau alt continent. Acest "departe" poate fi în lumea reală, virtuală sau chiar imaginară.

            Pentru mine, "departe" înseamnă alte locuri față de același oraș în care locuiesc și pe care îl văd zi de zi. "Departe" este când încerc feluri de mâncare noi, înțeleg tradițiile și văd monumentele altor țări. Acest cuvânt înseamnă căpot să merg în clădiri noi, pe drumuri necunoscute și nu pe acelea pe care merg aproape în fiecare zi. Acest "departe" pentru mine mai înseamnă și să am libertatea de a putea face zilnic lucruri care îmi plac și nu același program care este modificat doar de anumiți factori, cum ar fi vârsta. Un alt "departe" mai este și dorința de a dormi cât vreau eu, când somnul nu este limitat de un orar definit sau o alarmă enervantă. "Departe" este ziua în care voi studia numai ce doresc și cât doresc.

            "Departe" mai sunt și zilele în care mă jucam toată ziua cu copiii de la bloc, nu aveam teme și nici griji prea multe. Singura preocupare era să mă uit la desene animate și să construiesc Lego. Uneori o mai ajutam cu drag pe mama mea în bucătărie. Singurul meu stres erau concursurile de șah și lecțiile de înot. "Departe" sunt zilele în care credeam că există Moșul, care îmi îndeplinea toate dorințele și cel cu care mă amenința mama ca să fiu cuminte.

            "Departe" este prima zi de vacanță, în care credeam că vara nu se va sfârși niciodată. A fost una dintre cele mai frumoase vacanțe.

Marc Chagall, The Promenade (1917)

Ana Maria Burbulea

Când mă gândesc la cuvântul „departe”, îmi imaginez cum râdeam în parcurile din spatele blocului, cum mă jucam în curtea școlii cu colegii mei, cum desenam tot ce îmi venea în minte. Aceste amintiri parcă încep să dispară undeva departe, în sufletul meu, într-un loc sigur, unde pot ajunge doar cu cheia nostalgiei.

Deși m-am născut în Canada și am copilărit o mică parte din viața mea acolo, simt că o bună parte din copilăria mea este aici, în România, pentru că aici mă simt mai mult ca acasă. Simt cum copilăria se îndepărtează de mine. E greu să-mi imaginez cum era când eram mai mică, pentru că lumea parcă își pierde culoarea: copacii nu mai au verdele acela vesel, iarba în care ne tăvăleam e din ce în ce mai uscată, iar unele parcuri sunt distruse pentru a face loc altor blocuri sau magazine.

O parte din mine se teme să crească și să treacă peste copilărie, pentru că nu știu cum va arăta lumea peste câțiva ani. Simt că tot mai multă verdeață dispare, copacii sunt tot mai puțini, iar locurile unde acum mă joc sau mă plimb vor dispărea pentru totdeauna. Mi-e greu să-mi imaginez un viitor fără iarbă, fără flori, fără păduri. Nu vreau să las copilăria în urmă, de teamă că atunci când voi fi mare nu voi mai găsi aceleași lucruri care acum mă fac să mă simt liberă și fericită.

Cred că cea mai frumoasă etapă a vieții este și va fi mereu copilăria, pentru că e perioada în care totul pare mai simplu, mai colorat și mai curat. Nu ne gândim la problemele viitorului, ci doar la jocuri, la bucuriile mărunte și la lucrurile care ne fac fericiți. Copilăria înseamnă libertate, inocență și imaginație fără limite. Chiar dacă timpul trece și ajungem să creștem, cred că nimic nu poate egala amintirile și trăirile acestei vârste.

Vincent van Gogh, Almond Blossom (1890)

Andreea Ciubotaru

Am 13 ani și sunt în clasa a VII-a. Nu știu dacă am trăit suficient cât să pot înțelege cu adevărat viața, dar acum știu ce înseamnă departe pentru mine. Pentru mine departe este copilăria. Sunt conștientă de faptul că încă sunt copil, dar simt cum aceasta, încet-încet, începe să plece. Departe e când mă uit în trecut și când îmi dau seama cum era viața de atunci comparată cu cea din momentul actual: mai veselă, mai inocentă, mai colorată, mai lipsită de griji.

Departe e când îmi aduc aminte de cum mă bucuram de o simplă înghețată, de cum obișnuiam să stau să mă joc afară până seara târziu, de cum desenam soarele cu o față zâmbăreață și de cum îl așezam în colțul paginii, de cum obișnuiam să desenez cu creta pe asfalt în zilele de vară, de cum mă jucam toamna cu frunzele ei pictate în nuanțe de arămiu și auriu, de cum încercam să prind un fulg în mână când afară ningea cu mici steluțe înghețate sau de cum încercam să dorm seara cu fiecare pluș pe care îl aveam ca niciunul să nu se întristeze.

Copilăria mea se simte din ce în ce mai departe. Nu pentru că s-a terminat de tot, ci deoarece începe să se transforme. Am din ce în ce mai multe responsabilități și uneori uit să mă bucur de lucrurile simple din viață. Un lucru care mă liniștește este faptul că știu că aceasta nu mă va părăsi niciodată definitiv. Nu contează ce vârstă ai, dacă ești adolescent sau adult, dacă te uiți la desene animate sau la știri: tu tot copil rămâi.

Departe înseamnă a-mi fi dor de lucruri care nu mai vin înapoi exact cum vreau. Înseamnă să privesc fotografii cu mine de pe vremea când eram mică și să simt o strângere de inimă. Dar, totodată, departe înseamnă și recunoștință. Deoarece am avut o copilărie fermecătoare, plină de iubire, râsete și lumină, care va rămâne veșnic în sufletul meu de copil ca o amintire prețioasă și de un farmec deplin.

Pentru mine, departe nu este un capăt de lume. Este un loc din inima mea unde încă aud glasul mamei cântând, unde e soarele feeric și blajin, unde copilul din mine încă aleargă fericit și lipsit de griji.

François-André Vincent - Le Prêtre grec (1782)

Ioana Cîmpeanu

Astăzi la ora de română am primit ca provocare să scriem ce înseamnă cuvântul ,,departe’’ pentru noi. La început, mi s-a părut simplă, însă pe parcursul zilei, mi-am dat seama că nu era deloc așa ușor. Îmi veneau în minte tot felul de idei și nu reușeam să aleg una singură. Am tot scris și șters, am schimbat gânduri și propoziții, până când, într-un moment, mi-a venit în minte ideea perfectă. Dintr-odată, totul a prins sens.

Pentru mine cuvântul ,,departe” nu mai înseamnă doar un ideal greu de atins sau o distanță pe hartă. De când bunicul meu a plecat dintre noi, ,,departe’’ a devenit un cuvânt care doare, dar care, în același timp păstrează amintirea celui mai bun om pe care l-am cunoscut vreodată. El era omul în care aveam cea mai mare încredere. Mă asculta fără să mă judece, mă sprijinea în îndeplinirea visurilor mele, mereu îmi spunea că totul va fi bine. Nu se supăra niciodată, cu adevărat, nici măcar când făceam o năzbâtie. Ridica ușor din sprânceană, își strângea buzele într-un zâmbet abia ascuns, dar la finalul zilei tot primeam acel ,, te iubesc’’ de la el.

Acum ,,departe’’ este locul unde s-a dus. Nu știu exact, dar știu că nu este aici. E undeva unde nu mă pot duce, dar simt că el încă mă veghează. E un loc pe care nu-l pot identifica, dar pe care inima mea îl recunoaște de fiecare dată când văd câte ceva care îmi amintește de el.

,,Departe’’ a devenit o rană deschisă, un cuvânt ce mă face să mă întreb mereu de ce oamenii sunt nevoiți să moară. Doar că prin acel ,,departe’’ el trăiește în continuare în sufletul meu. Nu mai pot să-l îmbrățișez, să-i ascult vocea povestindu-mi despre cât de năzdrăvan era tatăl meu în copilăria sa, să o hrănim pe cățelușa lui, Mona, dar pot să-l simt, ceea ce dovedește că iubirea adevărată nu moare.

Pe parcursul anilor, de când acesta a murit, ,,departe’’ nu înseamnă sfârșit! Înseamnă doar o altă formă de a fi aproape. Una nevăzută, dar profundă.

Paul Gauguin, Arearea (1892)

Eva Coslac

„Departe” e doar un simplu cuvânt, ca toate celelalte, dar totuși rodul imaginației noastre îl poate modela în atât de multe moduri...

Pentru unii e un loc anume, pentru alții, o meserie sau să fie alături de persoanele care le fac viața mai frumoasă, însă pentru mine, „departe” este deschiderea orizontului spre noi începuturi. Nu e numai o distanță fizică, e un spațiu liber, al posibilităților infinite, al visurilor și al dorințelor, e și o călătorie interioară, de a descoperi cine sunt și ce îmi doresc cu adevărat.

Atunci când mă gândesc la viața ideală pe care aș vrea să mi-o clădesc,  îmi vine în minte o casă frumoasă în Londra, dar asta e doar un lucru material, dincolo de obiectele fizice se află ceva cu mult mai prețios.

Pereții ne pot adăposti trupul, dar numai familia adăpostește sufletul, o casă este la fel ca orice alt cuvânt, dar acasă este locul unde mă simt iubită, ascultată și în siguranță. Eu nu vreau o casă, vreau un cămin pe care să îl umplu de bucurie, râsete, și clipe frumoase, pentru că aceste lucruri nu pot fi cumpărate cu bani, doar cu încredere și răbdare.

Nu am fost niciodată destul de sigură, dar o profesie pe care aș lua-o cu siguranță în considerare este neurochirurgia. Mi se pare uimitoare arta sensibilă de a da oamenilor care au nevoie de ajutor  o șansă la o viață, un nou început. Îmi doresc să pot privi oamenii în ochi și să le spun că voi face tot ce îmi stă în putere să alung moartea și să îi vindec, pentru că doctorii salvează vieți. Desigur, e foarte greu să ajungi doctor, durează să devii ceea ce îți dorești cu adevărat. Consider că este foarte important să faci ceva ce îți place, care te inspiră, să fii mândru de reușitele tale și în fiecare zi ce trece să observi viața pe care ai făcut-o pentru tine însuți și pentru familia ta cu un zâmbet pe buze.

Asta ar putea însemna cuvântul „departe”, cel puțin pentru mine. E doar una dintre posibilitățile nenumărate. Când mă gândesc la acest cuvânt, văd linia orizontului, exact ca și cum aș privi spre viitor, „departe” poate fi un fluture care e liber să zboare în lume sau poate defini sensul vieții, dar toți vedem ceva diferit.

Claude Monet, The Artist's Garden at Giverny (1900)

Maria Sophia Costea

Pentru mine, departe înseamnă un loc de poveste fără stresul și grijile care ne apasă. Mulți îl denumesc Rai, dar e greșit, căci ne pierdem în acest tărâm zilnic, seara la culcare și când ne trebuie puțină bucurie în suflet.

        Pe aceste meleaguri unde totul este posibil nu există răutate care să-i umbrească frumusețea. Aici prind viață personajele din povești și filme. Te poți juca leapșa cu Dănuț și Monica în livada de la Medeleni și poți lua parte la aventurile lui Tom și Huck. Când treci pe la biblioteca din centru, o vei vedea pe Mathilda citind liniștită într-un fotoliu de piele maro, iar serile sunt pline de muzică și veselie de la balul Cenușăresei, unde se adună prinții și prințesele din toată lumea.

         Pe străzi miroase a zambile și trandafiri datorită grădinilor atent îngrijite de pe străzile din cărămidă aurie. În acest tărâm, timpul stă pe loc și copilăria nu pleacă niciodată. Aici, este pace și liniște, fără sirene și alarme de mașini, fără câini care latră-n miez de noapte. Diminețile  miros a cafea proaspătă și a clătite cu gem sau ciocolată, iar nopțile, a ceai de mentă și cărți vechi din biblioteca bunicilor.

        Este un loc departe de realitate.

Camille Pissaro, The Forest (1870)

Ștefan Costin

Pentru mine, cuvântul ,,departe” nu înseamnă undeva unde, cel mai probabil, nu am să ajung vreodată. ,,Departe” înseamnă un loc în care să mă simt bine, avându-i pe cei dragi lângă mine. Înseamnă un vis care aș vrea să fie realitate, în care mă mut într-un oraș la mare, având un loc bun de muncă, trăind viața de vis împreună cu toți cei dragi. ,,Departe” pentru mine mai înseamnă o serie de etape din viață, pline de efort și de muncă, în care trebuie mereu să crești ca să poți ajunge la scopul tău dorit. Este ca o călătorie în timp, deoarece visezi să ajungi la acel lucru, crezând că va fi ușor, dar neștiind ce se va întâmpla pe parcursul vieții. În acel ,,departe”, lucrurile se pot schimba în ce îți place ție, iar mintea îți va alege cea mai bună cale pentru a ajunge la scop. Acest cuvânt nu este unul obișnuit. El arată multe, de la imaginație și vis la fapte reale, libertate și multe alte lucruri.

Anton Crețu

Pentru mine, „departe” nu este neapărat un loc unde este greu de ajuns sau un capăt de lume. „Departe” este acel loc unde mă pot rupe de viața mea monotonă, de tot ce este agitat, gălăgios sau obositor. Este locul unde liniștea  naturii mă primește cu brațele deschise.

Fiind o persoană calmă, visul meu este să ajung într-un loc simplu, în mijlocul naturii, departe de oraș și de tot ce înseamnă aglomerație. Îmi imaginez o cabană mică din lemn, un loc unde doar natura mă înțelege, aflat lângă o pădure de brazi, poate chiar lângă un lac sau un râu limpede. Acolo, aerul este curat și răcoros, iar singurele sunete sunt ciripitul păsărilor și melodia frunzelor care foșnesc ușor în vânt.

În fiecare dimineață, m-aș trezi cu razele soarelui care intră pe geam și aș ieși afară pentru a mă relaxa. M-aș plimba printre copaci, ascultând natura și lăsând grijile să dispară. Acolo nu aș avea nevoie de telefon, de internet sau de zgomot. Mi-ar fi de ajuns cerul senin, susurul apei și liniștea pădurii.

Seara, m-aș așeza pe o bancă din lemn și aș privi cum apune soarele după munți. Cerul s-ar colora în nuanțe de portocaliu și roz la apus, iar sufletul meu ar fi împăcat. „Departe”, pentru mine, nu este un loc fizic, ci un colț de natură unde mă pot regăsi.

Acolo, în liniștea naturii, mă simt cel mai bine. Acolo e locul meu ideal.

Berthe Morisot, Eugène Manet and his Daughter in the Garden (1883)

Sophia Crețu

Departe pentru mine înseamnă un loc îndepărtat în lume sau în imaginația mea, cum ar fi Neverland.

Un astfel de loc ar fi Taiwan, o insulă superbă, locuită de oameni inteligenți. Sunt convinsă că acolo sunt atâtea locuri frumoase de vizitat, unele poate ascund și mistere sau un alt loc pentru mine ar putea fi Parisul, un oraș minunat, pe care mereu am vrut să îl văd. Poate că aceste locuri sunt departe de țara unde locuiesc, dar sunt convinsă că o să le vizitez, poate acum, poate mai târziu, cu familia mea sau poate singură.

Un loc imaginar poate fi la fel de departe. Neverland, de exemplu, cum l-a gândit scriitorul poveștii lui Peter Pan, J.M. Barrie. Era locul în care se află cei dragi, care nu mai sunt aici cu noi. La fel de bine departe poate să însemne pentru mine ca în viață să las ceva în urma mea. De exemplu, pentru mine ar fi ideal să ajung veterinar, pentru că iubesc animalele, ființele necuvântătoare. Sau poate să fac ilustrații de cărți, pentru că una dintre pasiunile mele este desenul. Sunt convinsă că acest “departe” o să se îndeplinească și chiar dacă o să fie un drum lung, unele cărări vor fi mai greu de parcurs, altele mai ușor de străbătut, dar dacă o să mă pierd, o să mă regăsesc.

Odilon Redon, Evocation of Butterflies (1910-1912)

Augustin Fermeșanu

Când aud cuvântul departe, mă gândesc la multă muncă asiduă şi foarte multă trudă şi oboseală, precum şi o ambiţie de fier pentru a ajunge într-un punct impus de tine pentru a-ţi depăşi limitele. Spre exemplu, când aud pe cineva cum îmi zice Ești departe de a ajunge acolo, pe de-o parte, este foarte obositor și stresant, deoarece în unele zile, pur și simplu nu ai cheful de a te ridica din pat, ci vrei doar să lenevești, însă, pe de altă parte, mă încarcă cu voință să lucrez puțin câte puțin, măcar un pic în fiecare zi, pentru a fi cu un pas mai aproape de acel departe.

            Departe poate însemna și un loc plăcut și îndepărtat, unde oamenii, tradițiile și modul lor de trai pot fi complet diferite față de cel din țara ta. Însă imaginația nu te împiedică să visezi cu ochii deschiși. În timp ce poate tu, cel care citește, visezi la o țară de vis, în care îți dorești să mergi de foarte mult timp, un copil din acea țară visează și el să viziteze România. Astfel, deși nu vă cunoașteți personal sau nu aveți ceva în comun, amândoi aveți acest vis, un foc care mocnește înăuntru și parcă te împinge să muncești în continuare pentru acel lucru de preț. Deși cuvântul departe pare ceva relativ simplu de imaginat, acesta are zeci, sute, ba chiar mii de semnificații de la un copil la altul, fiecare cu visul lui. Trebuie să recunosc faptul că, pentru mine, departe are și o însemnătate dureroasă, deoarece cel mai îndepărtat departe este acolo unde se odihnesc cei dragi,  „în cetatea sufletelor”.

Însă, ideea de bază rămâne: un loc, cineva sau ceva ce-ți dorești din toată inima, toate acestea devenind motivație și inspirație pentru a nu te opri.

Salvador Dali, Meditative Rose (1958)

Elisa Ioniță

„Departe” pentru mine nu e doar un punct cardinal sau o distanță măsurabilă, este un vis care pulsează. La 13 ani îmi imaginez deja o carieră în psihologie: să ajut oamenii care au probleme cu sufletul, pe cei care, uneori, nu mai vor să trăiască. A fi departe înseamnă să construiesc un fel de pod între durere și speranță, să îi iau de mână pe cei pierduți și să le arăt că viața nu e atât de urâtă precum pare. Scriu despre asta ca și cum aș da un interviu despre mine însămi: am visuri mari, dar am și îndoieli. 

Mai am și eu momente când nici nu știu ce să mai fac cu viața mea, o confuzie blândă care te împiedică să găsești calea clară. Aș vrea să dau flacăra mea oamenilor. În articol, povestea mea sună simplu, dar înăuntru este o forfotă imensă: dorința de a fi utilă, combinată cu fragilitatea unei inimi de copil. Vreau să cresc și să fac ceva mare, nu pentru faimă, ci pentru sens. Să ridic oameni din groapa singurătății, să le șoptesc că mai există motive să rămâi, că sufletul poate ierta și poate renaște. Am și visuri personale: mi-ar plăcea să am un soț care mă iubește și care mă apreciază, cineva care să mă vadă și să mă prețuiască pentru ceea ce sunt.  Un alt vis, găsirea iubirii adevărate, pare aproape imposibil pentru cineva ca mine. 

Mă văd, în anii ce vin, intrând în săli tăcute, ascultând respirațiile celor triști, făcându-i să râdă din nou. Mă văd scriind cărți care țin de mână generații, dând sens departelui. „Departe” rămâne promisiunea unei vieți care se întinde dincolo de frică. E un loc unde profesia întâlnește compasiunea, iar copilăria mea se transformă treptat în vocație. Asta înseamnă „departe” pentru mine.”

Nicolae Grigorescu, Fishermen in Grandville (1884)

Matei Mera

De câte ori privesc albastrul cer, îmi imaginez cum ar fi să merg pe cealaltă parte a Pământului. Necunoscutul îmi dă fiori de emoție, dar și dorința de a descoperi lumi pe care nu le-am văzut niciodată. Oare cum reușesc oamenii de acolo să trăiască stând cu capul în jos? Mă întreb cum de nu au căzut încă. Dar casele lor or fi tot pe de-a-ndoaselea?

Îmi place să cred că acolo, pe cealaltă parte a Pământului, totul este puțin altfel. Că oamenii zâmbesc mai des, că se ajută între ei și că își împart timpul fără grabă. Că trăiesc mai liniștiți, mai aproape de natură și că nu au nevoie de atâtea lucruri, precum avem noi, pentru a fi fericiți. Distanța lungă îi face de neatins pentru mine, dar gândul că există un loc atât de  diferit mă face să mă simt de parcă aș fi lângă ei. Chiar dacă nu pot ajunge acolo acum, imaginația mă ajută să pășesc pe străzile lor, să mă plimb prin parcurile lor, să îi întâlnesc și să le aflu poveștile. Închipuirea mea colorează fiecare colț pe care ochiul nu îl vede, dar inima îl simte.

Îmi place mult că "departe" mă face să visez și să sper. Dar când acest "departe" va deveni realitate, știu că îmi va fi dor de "aproape", de tot ceea ce iubesc și prețuiesc: de casa mea, de oamenii dragi, de locurile care mă fac să mă simt acasă. Bucuria descoperirii vine împreună cu nostalgia lucrurilor lăsate în urmă, dar tocmai acest amestec face ca viața să fie mai dinamică și mai frumoasă.

Acum, cât mai e vacanța de vară, plec să descopăr lumea de dincolo de orizont, să străbat drumuri noi și să adun clipe ce vor rămâne pentru totdeauna în sufletul meu.

Remedios Varo, Floral bouquet with birds (1960)

Maria Mihai

A merge mai departe este o călătorie personală și diferită pentru fiecare. Este necesar să îți iei timpul de care ai nevoie și să-ți alegi calea care ți se potrivește.

Pentru mine, departe înseamnă viitorul plin de posibilități care așteaptă să fie descoperite. Departe este momentul în care visurile noastre se vor împlini. Este acolo unde toți ne dorim să ajungem. Departe înseamnă momentul în care poți lua decizii de unul singur.

Pentru mine departe este și călătoria pe alte continente. Departe sunt și experiențele pe care le pot avea în aceste călătorii. Îmi doresc să vizitez locuri interesante și să aflu istoria lor. Când studiez globul pământesc, mă simt departe de locurile pe care le văd și pe care vreau să le vizitez. Eu cred că departe sunt de sufletul meu rudele care trăiesc în alte colțuri ale lumii, deși gândul îmi este mereu la ele și abia aștept să mă întâlnesc cu ele din nou.

Departe de zona în care locuiesc sunt locuri cu floră și faună diferită, cu alt aspect geografic: cascade, munți, golfuri, canioane. Persoanele pe care nu le cunoaștem din jurul nostru par a fi departe de noi, iar când începem să le cunoaștem mai bine, dispare distanța dintre noi. Sunt obiective și dorințe ce par a fi departe de atins, dar dacă te străduiești, vei constata că totul este posibil.

Camille Claudel, Le Dieu Envolé (1894)

Ioana Mocanu

Ce înseamnă departe pentru mine? La ora de română mi-a fost propusă această întrebare. Departe este casa bunicilor. Departe sunt stelele de noi. Departe este viitorul, dar poate nu despre acest departe vorbim.

Care îmi sunt aspirațiile și dorințele? Acestea pot însemna, de asemenea, departe. Totuși, toate visele mele par banale. Știu că pot mai mult decât ele. Pare că toată lumea știe exact ce dorește, cum dorește și când, dar oare de ce nu și eu? De ce îmi este atât de greu să răspund la această simplă întrebare: Cine doresc să ajung? Știu ce nu vreau să ajung. Nu vreau să fac ceva ce urăsc. Nu doresc să nu-mi pot folosi capacitățile la maximum. Nu vreau o viață monotonă. Vreau să scap, să evadez din această monotonie, în care mulți stau confortabil.

Oare cât de relevante pot fi răspunsurile unui copil la această întrebare, când tot ce știe el despre lume este limitat la mediul în care trăiește și la orizontul pe care și-l creează prin experiențe? Citesc romane și mă regăsesc în eroul care dorește să scape din mediocritate. Poate fi și aceasta o cale care să mă ajute să ating acel departe pe care încă nu mi-l pot imagina cu claritate.

De ce de fiecare dată când sunt întrebată cine doresc să ajung, încremenesc, mă simt de parcă sunt străină de propria persoană. De parcă nu am stat toată viața în pielea mea și îmi dau seama că nu mă cunosc deloc. De ce această întrebare mă zguduie într-un asemenea fel încât simt că mă împinge și mă lovește, dar apoi mă uit în oglindă și mă văd intactă? De ce această întrebare are un asemenea efect asupra conștiinței mele?

Tot se apropie momentul în care trebuie să decid cine vreau să fiu, dar ce să fac dacă simt că răspunsul la această dilemă este atât de departe? Acum mi s-a răcit ceaiul, mi s-a uscat cerneala și mi-a trecut timpul, iar eu încă nu știu ce să scriu. Este departe de mine răspunsul la această întrebare, dar tânjesc la momentul în care departele meu îmi va fi aproape.

Constantin Brâncuși, Domnișoara Pogany (1912-1933)

Medeea Nechifor

Am plecat departe și astăzi! Tot timpul aleg să-l iau pe ,,departe’’ cu mine când vreau să mă retrag într-o lumea a mea.

De data asta s-a întâmplat să mă însoțească în călătorie când aerul din camera mea era greu de respirat. Am închis ochii în timp ce razele soarelui îmi scăldau chipul în lumina-i caldă mai mult decât mi-aș fi dorit. Caut cu ochii minții un  loc retras și liniștitor. E întuneric încă, dar.... ,,Stai!’’ se vede departe ca într-un vis o pajiște întinsă, ce stă supusă la poalele muntelui ce-i ține de umbră. Adierea vântului îmi înfioară tot corpul. E locul în care îmi doream să ajung!       

Cu șoapta lui fermecătoare, izvorul cel rece și cristalin mă cheamă aproape să-mi spună în taină povestea lui. În timp ce-l ascult, îmi las picioarele să-mi fie mângâiate de unda lui străvezie și nu-mi vine a crede cât de departe a ajuns să-și ducă cu freamăt povestea spre locuri în care e greu de ajuns. Acolo e locul în care culoarea lui își schimbă nuanța în funcție de oamenii cu care se întâlnește. Roșul ascunde o inimă aprinsă, albastrul semnifică echilibrul și limpede rămâne când sufletul e de rele neatins. Dar cât de departe am ajuns!

       Îmi sună în ureche un sunet greoi. Dispare răcoarea, ,,departe’’ mă aduce înapoi. O adiere de vânt fereastra-mi izbește, încet mă ridic să văd ce este sub soarele care acum  parcă dă răcoare, chiar nu este un vis...

Auguste Renoir, A Road in Louveciennes (1870)

Sofia Părpăuță

Pentru mine "departe" nu înseamnă case, bani sau obiecte scumpe. Nu înseamnă lucruri pe care le pot cumpăra. Acest "departe" este un vis. Visul de a deveni terapeut. Aleg asta, deoarece știu cum este să nu fii ascultat, să vorbești și să simți că nu te aude nimeni, că problemele tale nu contează pentru ceilalți. Eu nu vreau ca alți oameni să treacă prin asta, vreau să fiu acolo pentru ei, să îi ascult și să îi înțeleg.

"Departe" pentru mine e să fiu aproape de oameni. Să fiu o persoană pe care oamenii o pot căuta atunci când au nevoie de sprijin. Consider că vindecarea nu se face doar prin medicamente sau tratament, ci și prin faptul că cineva îți este alături și te iubește. De aceea când mă gândesc la "departe"  mă gândesc la viitorul și visul meu. Pentru mine "departe" nu este o destinație, este un drum.

Marinela Ciobanu, Taming Lesson (2024)

Ștefan Spiridon

Pentru mine, departe înseamnă Londra. De fiecare dată când mă gândesc la acest oraș, am impresia că pășesc într-o lume plină de mister, istorie și frumusețe. În mintea mea îl văd ca pe un loc unde străzile sunt mereu aglomerate de oameni grăbiți, unde podurile luminate se arcuiesc peste Tamisa și unde turnul Big Ben bate timpul neobosit.

Îmi imaginez cum ar fi să mă plimb pe străzi într-o zi ploioasă, cu o umbrelă în mână, ascultând picăturile care dansează pe asfalt. Aș intra în librării vechi, pline de cărți îngălbenite de timp, unde fiecare pagină ascunde povești care așteaptă să fie descoperite. Mi-ar plăcea să privesc orașul de sus, din London Eye, și să simt că lumea este atât de mare și frumoasă.

Departe, la Londra, aș vrea să ajung nu doar pentru a vizita locuri noi, ci și pentru a trăi experiențe care să-mi rămână ca amintiri prețioase. Mă gândesc la plimbări prin parcurile verzi, la vizitarea stadionului Wembley și la emoția de a trece pragul Muzeului Britanic. Aș dori să ajung într-o zi la Londra şi să o descopăr cu adevărat.

Când mă gândesc la Londra, simt bucurie și speranță, ca și cum visul meu ar fi tot mai aproape să devină realitate. Îmi doresc ca într-o zi să fiu acolo cu adevărat și să trăiesc toate emoțiile pe care acum doar mi le imaginez.

Anna Boch, En Juin (1894)

Miruna Timea Sztankovszky

Pentru mine, „departe” este precum o stea îndepărtată, răzleață, strălucind singură pe cer. „Departe” este lumina ce mă îndrumă atunci când simt că mă înec, atunci când mă scufund sub propriile griji. „Departe” este dorința mea arzătoare de a accede la universul tainic, infinit, iar la final, „departe” sunt eu. Speranța de a ajunge sus, spre absolut, să fiu unică, să fiu sclipitoare, să fiu bună cu mine însămi, să fiu eu.

            Niciodată nu m-am gândit profund la ce ar putea însemna acest „departe”. Oare să fie școala din fața casei, parcul din centrul orașului, câmpiile ce se aștern ca o ploaie de aur după Iași, munții bătrâni, poleiți cu zăpadă pe care îi vedeam de fiecare dată când mergeam cu trenul, iar atunci mă cuprindea o stare așa, de reverie, imaginându-mi că sunt o pasăre ce dorește să se înalțe sus, cât de sus poate ea, spre nesfârșit, spre ideal, spre un loc numit „departe”.

Oare „departe” este atunci când pui pentru prima oară mâna pe o carte? O deschizi ușor și o puzderie de cuvinte, poze și vibrante culori îți luminează mintea încă fragedă, de copil neștiutor. Deși, în ciuda literelor care se amestecă, tu știi deja pentru ce vei trăi. O simți caldă, înăuntrul tău. Este acea dorință de a ajunge artist sau scriitor, de exemplu. Acela este „departe” al tău.

            Dar „departe” poate avea și un gust amar, dureros. Mă uit în fiecare zi spre văzduh și simt cum timpul îmi mai fură o clipă, și încă una. Și vor mai urma și altele, până când nisipul din clepsidra mea se va fi scurs, iar eu deja voi fi liberă, una cu stelele de pe cer. „Departe” poate fi și acel sentiment de nostalgie, tristețe sau chiar dor, care apare în suflet atunci când te uiți la un vechi prieten. Parcă nu-l mai cunoști. Parcă toate clipele pe care le-ai petrecut cu el s-au fi șters așa, într-un moment. Reflectezi și te gândești la camaraderia voastră ce-a fost dată uitării, iar acum privești la „prietenul” tău care este numai o vagă urmă în memorie în spatele amintirilor tale, undeva, „departe”.

            Dar pentru mine, „departe” este un sanctuar, un refugiu și un orizont meditativ. Este un sentiment de iubire și speranță, un ideal care iese din banalitatea cotidiană. „Departe” sunt prietenii și cărțile, care mă înveselesc de fiecare dată. În esență, „departe” este paradisul. Un paradis luxuriant și sacru, la care visăm toți în fiecare zi, fie că este un țel, o persoană sau o emoție. „Departele” suntem noi, singurele raze de soare care pot lumina viața. 

Mary Cassatt, Summertime (1894)

Eric Toma

Pentru mine, "departe" nu înseamnă un loc specific, perfect, fără durere și unde ți se îndeplinesc toate dorințele, nici un loc imaginar în care toată lumea și-ar dori să ajungă. În opinia mea, în situații critice, de exemplu când ai stat și ți-ai petrecut toată viața captiv într-o cușcă, atunci și acel mic pas pe care trebuie să-l faci în afara cuștii este departe. Acel mic si simplu pas, care nu pare să însemne multe, îți poate oferi libertate pentru tot restul vieții tale. Cele mai mici lucruri și aparent neimportante îți pot aduce fericire.

Desigur că există și un departe mai îndepărtat, unde mulți și-ar dori să ajungă, doar că nu reușesc, deoarece nu dau suficientă atenție lucrurilor simple. "Departele" nu este mereu un loc fără suferință și fără pericole, pentru că, dacă nu ai familie, nu are cine să te învețe și nu ai de unde să știi despre lumea de dincolo, de afară. Nu ai cum să afli de unul singur de unde îți poți procura hrana fără să te lupți, pentru că nu ai fi antrenat pentru așa ceva. Asta înseamnă pentru mine departe, un loc plin de libertate și de frumusețe, dar nu întotdeauna cel mai fericit, sigur sau unde este ușor de supraviețuit.

Vincent van Gogh, Roses (1890)

Mihail Van Vliet

Departe, foarte departe, chiar imposibil... Locul meu cel mai depărtat nu este unul la distanță, ci unul în viitor. Imaginați-vă o lume fără războaie, fără conflicte, fără dușmănie, fără oameni care vor putere și bani. Ar fi o lume perfectă: pace, liniște și armonie. Ce bine ar fi, însă realitatea este că suntem foarte departe sau chiar nu o să ajungem niciodată în acest loc. Acest moment în timp este cel mai îndepărtat pentru noi, deoarece probabil doar când nu o să mai existăm ca specie se va întâmpla să se ajungă la această armonie.

Până și cartea "Împăratul muștelor" ne arată cum, cât vor exista oameni, va exista și praf. Dar nu numai praful nostru, ci și cel al naturii. Deja este destul de rău că ne luptăm între noi, când ar trebui să fim uniți, dar în plus distrugem și natura. Ea avea propriul ei echilibru, până am apărut noi și am distrus tot. Gândiți-vă, ne-am omorât pe noi înșine, animalele și vegetația, doar pentru satisfacția noastră. În final, care este diferența dintre noi și niște lei, ne marcăm teritoriul, vrem să fim cei mai puternici și vânăm alte specii.   

Luând toate faptele în considerare, rolul nostru este de a ajuta ca noi toți să ajungem în locul perfect, locul în care poți dormi fără griji, locul în care poți să îți lași copilul singur prin oraș fără să fii îngrijorat, locul în care poți să ai o opinie fără a fi criticat și locul în care toți au șanse egale la o viață bună. Din copilărie voiam să ajung în locul acesta perfect, paradisul, ca armonia unei orchestre, dar tot ce pot să îmi doresc este, printr-un miracol făcut de zeii de pe Muntele Olimp, să ajut ca, pentru câteva luni, zile sau milisecunde, oamenii, tot universul imaginabil și divinitățile cerești să fie în armonie totală.             

Ștefan Câlția, Călător cu ierburi