Marinela Ciobanu - "Beyond instinct" - Expoziție de pictură la Galeria ArtEast

Vizita la Galeria ArtEast, gazda expoziției ,,Beyond instinct” a artistei Marinela Ciobanu, a însemnat o experiență plină de surpriză și încântare pentru elevii clasei a IX-a E. Au descoperit o lume delicată și subtilă, spații domestice în care elemente vegetale și animale invită la introspecție și reflecție asupra unei necesare armonii și reconcilieri între instinctele noastre latente și lumea din jur. - prof. Anda Boțoiu

Activitate în cadrul Clubului GROW CNI, 5 mai 2025

Coordonatori – prof. Anda Boțoiu, prof. Lavinia Ungureanu, prof. Lorina Iacob

Andrei Balan

În cadrul galeriei de artă „ArtEst” am avut ocazia să văd, alături de colegii mei, expoziția pictoriței Marinela Ciobanu. Am fost întâmpinat de numeroase tablouri vibrante, majoritatea având ca obiect central un animal care doarme, fiecare inspirând o anumită stare. Totuși, mie mi-a atras atenția „Silent Company”, o pictură aparte, diferită de celelalte.

Tabloul surprinde o masă văzută de sus, încărcată cu mâncăruri diverse, colorate și atent aranjate, pe un fundal cald din lemn. Lumina care cade oblic peste obiecte sugerează o atmosferă liniștită, posibil de după-amiază sau început de seară, un moment intim, de liniște sau de reflecție. Un singur scaun este prezent, amplasat în capul mesei, ceea ce poate simboliza singurătatea în mijlocul abundenței sau așteptarea cuiva drag. Deși masa e pregătită pentru mai multe persoane, absența oamenilor scoate în evidență ideea de nostalgie, de refuz al plecării sau al morții persoanei dragi.

Perspectiva, umbrele lungi și lumina caldă creează impresia unei scene înghețate în timp. Tabloul pare o amintire vie, păstrată în interiorul unei mese simple. Nu mâncarea este obiectul central, ci unicul scaun, acesta simbolizând dragostea eternă pentru persoana care nu mai este, reflectată prin prisma gesturilor mici, precum pregătitul unei mese calde după o zi grea de muncă.

Această masă poate fi comparată cu o inimă tăcută, care încă pulsează cu amintirea celor care s-au bucurat de ea, fiecare farfurie fiind o parte dintr-un întreg care este sufletul; astfel, iubirea celui ce a pregătit-o a fost împărțită în multiple părți, unele mai mici, altele mai mari. 

Daria Bortică

Expoziția „Beyond Instinct”, semnată de artista Marinela Ciobanu și găzduită de galeria ArtEast, aduce în fața privitorului o serie de lucrări ce explorează tensiunea subtilă dintre instinct și conștiință, singurătate și confort și regăsirea interioară cât și cea exterioară . Unul dintre tablourile care mi s-a părut ca ilustrează cel mai bine această perspectivă și totodată cel mai plăcut pentru mine a fost Resting Shadow.

În centrul lucrării, un lup doarme încolăcit pe un pat alb, într-un gest de liniște profundă, aproape vulnerabilă. Această imagine vorbește despre zona de confort instinctual, acolo unde ființa , fie ea umană sau animală , găsește protecție și repaus. Prezența plantelor, care invadează subtil camera, sugerează că „pădurea” nu e doar un spațiu exterior, ci și o componentă a interiorului psihic – a subconștientului, a memoriei ancestrale. Este ca și cum casa devine pădure, iar pădurea, cu tot ce înseamnă ea: mister, libertate, dar și pericol , devine casă. Cele două lumi fuzionează, sugerând o reconciliere între instinct și civilizație, între sălbăticie și domestic.

Un element remarcabil este scaunul aflat în partea dreaptă, aproape de pat. Deși lupul este, în mod tradițional, o figură a singurătății, scaunul pare să contrazică ideea de izolare completă. El poate simboliza nevoia de sprijin, de altă prezență, chiar dacă invizibilă. Poate fi locul cuiva drag, al unui „celălalt” absent, dar așteptat. Este o ancoră emoțională, un detaliu domestic care sparge imaginea unei singurătăți absolute. Chiar și cel mai sălbatic instinct tânjește, poate, după un martor al intimității sale.

Petele vișiniu închise, care apar în special în apropierea plantelor, adaugă o notă subtilă de neliniște în compoziție. Acestea par să sugereze că sălbăticia se ascunde în cele mai familiare colțuri ale confortului, infiltrată tăcut în ceea ce percepem drept „normalitate”. Este o amintire vizuală că instinctul, cu toată forța și imprevizibilitatea lui, nu dispare în spațiul domestic ci doar se ascunde în detalii, în umbrele tăcerii, gata oricând să iasă la suprafață.

  Cromatica tabloului, dominată de nuanțe de violet, galben și verde, accentuează dualitatea dintre cald și rece, lumină și umbră, artificial și natural. Această tensiune cromatică susține mesajul picturii: o permanentă oscilație între siguranță și necunoscut , între rațiune și instinct. 

Sofia Butnariu

Resting Shadow

Când privesc acest tablou simt că mă regăsesc în el și în semnificațiile pe care le ascunde. Cu cât mă uit mai mult cu atât realizez că, pentru mine, această pictură mă duce cu gândul la modul în care dormitorul reprezintă cel mai sigur loc în care putem fi vulnerabili și ne putem lăsa emoțiile să curgă. Prin simplul fapt că acesta este locul în care noi ne simțim in siguranță să închidem ochii si să plecăm pe un alt tărâm,  putem realiza cât de important este pentru fiecare persoană.

Patul este centrat in mijlocul camerei și în centrul acestuia se află un lup, unul dintre cele mai fioroase animale, care, în permanentă, trebuie sa rămână in alertă, dar atunci când este în dormitorul său poate să lase deoparte masca fioroasă și să fie vulnerabil; asta ma dus cu gândul la oameni și la modul în care nu mereu pot fi ei înșiși și uneori trebuie să își păzească spatele, iar dormitorul este locul în care fiecare dintre ei poate lăsa garda jos și devine vulnerabil.

Camera noastră este habitatul nostru, el ne reprezintă; așa cum în pictură cresc copaci si frunze specifice locurilor în care lupii locuiesc, așa si obiectele, culorile si mirosurile din camera noastră zic ceva despre noi.

Ceea ce m-a atras în primul rând la această pictură este faptul că imaginea este privită de sus, ca și cum atunci când plecam pe tărâmul viselor, ajungem să privim în jos, spre locul în care ne-am lăsat corpul, locul în care ne simțim cel mai în siguranță.

Această pictură surprinde perfect legătura dintre un om si dormitorul său, evidențiind nevoia de intimitate, siguranță si un spațiu în care ne putem refugia. 

Eliza Brătuleanu

Vizita la expoziția Marinelei Ciobanu, “Beyond Instinct” a fost ca o călătorie într-o lume fantastică dar neobișnuit de apropiată de realitate. La prima vedere exponatele prezintă confortul și simplitatea unei locuințe. În tablouri sunt reprezentate animale, plante și scene ale vieții cotidiene care induc o stare de relaxare și pace.

Printre picturile liniștitoare, totuși, sunt presărate reprezentări ale unor imagini reci și obscure. În timp ce restul tablourilor invită privitorul să se gândească la slăbiciunile sale, paturile goale și întunecate sunt ca o aducere bruscă la realitate. Ne sunt amintite coșmarurile ce au loc în timpul momentelor noastre vulnerabile.

Tabloul intitulat “Overgrown Dreams” mi-a atras cel mai mult atenția, care, în ciuda simplității compoziției, transmite o liniște si o nesiguranță apăsătoare. Pe fundalul negru și lipsit de detalii sunt așezate o pătură și două perne albe, ce fac contrastul dintre exteriorul amenințător și siguranța oferită de așternuturile calde. Cel mai important element al picturii, un lăstar verde ce pare a crește din inima întunericului, atrage privirea prin culorile crude, ce aproape nu se potrivesc cu celelalte elemente monocrome.

Somnul rațiunii naște monștri: odată ce omul cade pradă viselor sale, lucruri inimaginabile pot lua naștere din cele mai pure și inocente momente. Asemenea unor frunze proaspete, gândurile se transformă și cresc din adâncurile minții și ajung să pună stăpânire asupra corpului și mai târziu, asupra gândirii care le-a dat naștere.

Lăstarii reprezintă puterea și tinerețea. Pe când verdeața ar putea însemna materializarea viselor și a dorințelor născute în timpul somnului, termenul “overgrown” mă duce cu gândul la o plantă care, neîngrijită și abandonată, crește de una singură alimentându-se, în această situație, cu visurile omului, transformându-le încet in monștri, în temeri, în coșmaruri. Somnul, un ritual vital care asigură odihna și trecerea spre o nouă zi se transformă într-o rutină chinuitoare în care omul cade pradă propriilor creații și sentimente.

Astfel, artista arată fața obscură al unui moment banal ce poate deveni o povară și o teamă. În ansamblu, compoziția este o avertizare de a nu lăsa momentele de slăbiciune să ne distragă atenția de la pericolele ascunse în umbra unor intenții și gânduri aparent inocente.

Daiana Palic

Pictura care m-a impresionat cel mai mult este “Overgrown Dreams”. Imaginea este una simplă la prima vedere: un pat alb, cu așternuturile ușor răvășite, peste care s-a întins o ramură cu frunze verzi. Dar această simplitate ascunde un mesaj profund, care te poate pune pe gânduri.

Pentru mine, patul nu este doar un obiect. Este un simbol al vieții interioare , mai precis locul unde visăm, unde ne odihnim, unde ne retragem când vrem să fim singuri sau când avem nevoie de liniște. În această pictură, patul pare gol, dar în același timp încărcat de o prezență invizibilă. Cearșafurile nu sunt perfect aranjate, ceea ce sugerează că cineva a fost acolo înainte, lăsând în urmă o poveste nespusă.

Titlul picturii, “Overgrown Dreams”, poate fi văzut ca o reflecție asupra visurilor care, atunci când nu sunt gestionate, pot crește necontrolat, asemenea unei grădini sălbatice. Această metaforă sugerează că aspirațiile noastre, deși pot fi frumoase și pline de potențial, pot deveni copleșitoare și pot ascunde adevăruri importante, invitându-ne să ne reevaluăm prioritățile și să găsim un echilibru între fantezie și realitate.  Acest tablou vorbește despre cum visurile nu dispar niciodată cu totul. Ele rămân în noi, chiar dacă le uităm sau le abandonăm. Uneori, ele revin în cele mai neașteptate moduri , ca o ramură verde care pătrunde într-un loc în care nu te-ai aștepta să vezi viață. Poate pictura vrea să ne arate că natura continuă visul în locul nostru, că amintirile noastre se întorc mereu, într-o formă sau alta.

“Overgrown Dreams” este o imagine liniștită, dar încărcată de sens. Mi se pare o metaforă asupra trecerii timpului, asupra legăturii dintre om și natură ,dar și asupra visurilor care nu mor niciodată cu adevărat. Este un tablou care te face să te oprești și să te gândești la ce lași în urmă, dar și la ce mai trăiește din tine, chiar și atunci când nu mai ești acolo.

Alexandra Timofte

La Galeria ArtEast din Iași, instituție care promovează arta născută de persoanele creative ale Europei de Est, au fost expuse câteva dintre lucrările artistei Marinela Ciobanu, pictor de origine română, atingându-mi sufletul într-un mod aparte, tablouri precum „Overgrown dreams”, „Taming lesson”, „Tactile dreams” și „Unspoken”, lăsând în urma lor o impresie profundă.

„Overgrown dreams” a devenit rapid cel mai drag inimii mele, șoptind parcă prin nenumărate voci, fantastice povești. Este o pictură căreia odată ce îi acorzi suficient timp, se dezlănțuie în ființa ta și se metamorfozează, se preface într-o oglindă a ființei interioare, a matroșkăi umane, și se înfășoară precum iedera în jurul spiritului omului.  O primă variantă a interpretărilor simțite de mine se bazează pe tema care apare în mod consistent în expoziția vizitată. Sălbăticia care invadează un loc atât de intim precum patul, acest contrast inexplicabil de liniștitor, se simte precum o întoarcere acasă. Pictura reflectă felul în care mintea omului se scutură de inhibiții, idul, cea mai ascunsă parte a gândului, ieșind la iveală doar în vis, sălbatic în intimitatea somnului. Este o mărturie a instinctului primar, animalic al omului, care este, până la urmă, fundamental oricărei ființe, și care construiește temelia, împreună cu miezul naturii umane.

Dintr-un alt unghi, lucrarea aceasta poate dezvălui și opusul interpretării de mai sus, sugerând astfel mai degrabă o încălcare, o invazie a intimității omului. Sălbăticia care se prelinge pe pat este, în acest caz, o încarnare a societății crude, care înconjoară libertatea umană precum un ștreang în jurul gâtului, un călău cu sabia pregătită. Iedera, care deseori reprezintă o metaforă pentru un atașament puternic, evocă aici unul de natură toxică, aceasta, odată crescând pe un copac, ajungând să îl ucidă, să îl sufoce, în același fel în care moravurile și valorile „lumii bune” ajung să sufoce spiritul persoanelor care, în final, sunt dependente de aceasta. Într-o eră tehnologică, am devenit mai cruzi și mai feroce decât înainte, animalici chiar, pe alocuri, rețelele sociale și brutalitatea lor care pătrunde în adâncul vieților private ale oamenilor, devenind viziunea noastă asupra naturalului, a normalului.

O viziune distinctă, pune în lumina reflectoarelor o singurătate aparte. Patul nefăcut și iedera care îl acaparează sugerează o reîntoarcere a naturii, revendicarea spațiului care îi aparține. Omul nu este prezent, a abandonat așternuturile, eliminându-se singur din locul destinat libertății, din intimitatea sălbăticiei și a entității antice pe care aceasta o întruchipează. Acoperind cearșafurile încet, iedera își însușește această intimitate, ia înapoi ceea ce i se cuvine, singurătatea și liniștea care nu pot exista în echilibru cu ceea ce a devenit umanitatea prin „evoluția” sa. Aceasta oferă imaginea unei lumi lipsită de oameni, care a căzut pradă, sau, mai degrabă, a fost salvată de haosul naturii, oferind liniștea gândului că universul a înflorit și înainte de apariția civilizației noastre, și o va face și după dispariția noastră, poate chiar mai frumos, odată ce lanțurile de beton și toxine impuse de noi se rup.

Astfel, prin această mică analiză a tabloului, a inimii mele, consider că am scos în evidență puterea creației Marinelei Ciobanu, afinitatea ei de a spune povești fără cuvinte și a da publicului firele prin care să țeasă singur propria tapițerie de basme, experiențe și sentimente. Ea dă naștere unei ape care curge prin experiențele fiecărei persoane care îi privește creația, oferindu-le o reflexie a propriei persoane care nu poate fi descoperită decât prin artă.

Smaranda Cojan

Tabloul “Taming lesson” al pictoriței Marinela Ciobanu este o compoziție profund simbolică. În centrul lucrării, se află un pat văzut de sus cu cearșafurile mototolite și o vulpe ghemuită, dormind în liniște, înconjurată de așternuturile albe. Totul este învăluit de o lumină difuză, în contrast cu pata galbenă intensă de lumină care pătrunde printr-o fereastră și se reflectă pe podea. Camera pictată pare veche, poate chiar abandonată sau uitată, sugerând o memorie. Mobilierul este vechi, pereții sunt uzați, dar centrul lumii acestei lucrări este patul, un simbol al intimității, al vulnerabilității și al încrederii. Acolo, în mijlocul dezordinii, animalul stă calm și împăcat. Vulpea este adesea simbol al inteligenței, independenței, dar și al neîncrederii și sălbăticiei. A o vedea ghemuită în pat, într-un spațiu uman, intim și cald, implică o îmblânzire a instinctelor, o domesticire a fricii, poate chiar un proces de vindecare sau acceptare a propriei firi.

„Taming Lesson” este o reflecție subtilă despre încredere, spațiu personal și transformare emoțională. Vulpea ghemuită în pat devine o metaforă pentru acele părți din noi care par sălbăticite, greu de controlat, dar care, în condiții de siguranță și acceptare, pot fi îmblânzite. Este o lecție despre răbdare și despre învățarea conviețuirii cu propria vulnerabilitate. 

Maria Cot

În cadrul expoziției de la ArtEast, am avut ocazia să rezonez cu anumite sentimente umane prin intermediul vegetației sau al animalelor, un lucru neobișnuit. În acest spațiu de expunere, am simțit cum natura poate fi un canal direct pentru a exprima ceea ce nu poate fi spus în cuvinte, un mediu în care emoțiile, fragmente de iubire și dorință neîmplinită se oglindesc în formele cele mai subtile ale lumii înconjurătoare.

În centrul compoziției Between Us observăm două fotolii verzi, simboluri ale prezenței umane, dar și ale absenței, pentru că ele sunt goale. Între ele, un tufiș dens de frunziș pare să explodeze, să crească în mod necontrolat, ca o reprezentare a sentimentelor nerostite, a dorinței sau a conexiunii care nu s-a concretizat niciodată. Plantele sunt metamorfozate în vocea tăcută a celor care nu și-au putut exprima iubirea. Ele cresc nestingherit, haotic, sugerând cum sentimentele reprimate pot prinde rădăcini adânci și pot invada spațiul interior, în lipsa unei eliberări emoționale.

Astfel, vegetația adopta un rol activ, fiind o prelungire a sufletelor celor doi, o încercare tăcută, dar disperată, de a umple distanța dintre ei. Este ecoul sentimentelor, cea care face legătura între duelul sufletesc, ce continuă în interior, deoarece cel fizic s-a sfârșit de mult.

Verdele intens al fotoliilor și al vegetației sugerează viață,  poate chiar speranță, dar și stagnare, în contextul în care aceste trăiri par blocate între două entități care nu se ating. Fundalul klimtian, care pare să fie compus dintr-un auriu imaculat, pătat de regrete și gri, reflectă, în același timp, și progresul relației celor două persoane absente, a căror prezență era cândva benefică. Acum, acel aur rămâne martorul dialogului tăcut, învăluit de umbrele timpului. 

Prin absența figurii umane și forța expresivă a naturii, artista reușește să comunice o durere tăcută, o iubire nespusă care continuă să existe, să crească și să transforme spațiul interior într-un peisaj viu, dar marcat de singurătate. Este o declarație vizuală despre tăcerile care dor mai mult decât cuvintele. 

Sofia Donici

Pictura care mi a atras cel mai tare atenția este intitulată “Between Us”. Aceasta este reprezentată de două fotolii. Din propria perspectivă, fotoliile reprezintă capetele vieții: începutul și sfârșitul sau două momente importante, ele fiind separate de încurcăturile vieții.

În momentul în care noi vedem doar partea încâlcită, ne pierdem toată speranța și avem impresia că nu există cale de scăpare, însă trebuie sa ne gândim “outside the box” și să găsim partea luminoasă a situațiilor, tufișul putând fii calea de scăpare în sine, chiar dacă nu pare atât de convingătoare.

În același timp, fotoliile par să fie poziționate astfel încât să reprezinte o oră, ca niște indicații ale unor ace de ceasornic, reprezentând timpul ce schimbă lucrurile. Acest tablou pare unul banal la prima vedere, însă capătă sens pe parcurs ce îl analizăm cu atenție.

Casiana David

La Galeria ArtEast am avut deosebita plăcere de a descoperi unele dintre cele mai noi lucrări ale artistei Marinela Ciobanu.  Lucrările ei, pline de căldură și o sensibilitate aparte, sunt caracterizate de culorile vii și de explorarea momentul de intimitate, relaxare și maximă vulnerabilitate din timpul somnului precum și identitatea interioară sau ,,relația noastră cu realitatea imediată’’.

Deși toate sunt impresionante, cea care mi-a atras în mod special atenția este Beyond Desire, cei doi lei adormiți ascunzând o varietate largă de sensuri. Leii, în mod tradițional, simbolizează forța, regalitatea, protecția și autoritatea. Așezați în poziții de somn sau relaxare, par vulnerabili, umanizați. Cei doi redau ideea întregului și a armoniei având încredere totală în celălalt, iar culoarea lor roz subliniază profunzimea dragostei ca forță ce îmbină și desăvârșește. Însă lenjeria de pat în dungi pe care cei doi dorm liniștiți  sugerând spațiul domestic, intimitatea, visul, este încadrată de un fond negru. Astfel, scena reprezentată devine ilustrarea unei încercări de a scăpa de presiunile și răul lumii într-un univers al visului și a siguranței dată chiar de prezența persoanei iubite.

Aceste observații au fost raportate la stilul și posibila intenție a artistei, însă frumusețea artei constă tocmai în puterea ei de a se transforma și de a căpăta sensuri noi, pe măsură ce tot mai mulți privitori o analizează și îi acordă timp. Cearșaful dungat în alb și albastru mi-a amintit de zeghea victimelor Holocaustului, iar în acest context, materialul galben, aparent decorativ, poate fi perceput ca o trimitere subtilă la steaua galbenă impusă evreilor în timpul regimului nazist. Leii par să aibă urme de sânge pe corp, ei putând reprezenta acum victimele al căror spirit nobil (culoarea roz-purpurie) este încătușat și adus la tăcere, moartea fiind sugerată de fundalul negru. Totodată, ei sunt opresorii ce dorm liniștiți și sătui după ce au ucis și mâncat (bucata de material de la capul leoaicei, privită invers seamănă cu un picior), rămânând orbi în fața suferinței victimelor. Culoarea prea vie a acestora pare nenaturală putând sugera pete morale, nu doar visare. Somnul devine astfel o punte, avertisment al morții ce pândește natura oricărei ființe, indiferent dacă e prădător sau pradă. El este un refugiu, dar și un simbol al dualității: ce pare blând poate ascunde groază, iar ce pare monstruos poate fi capabil de tandrețe.

Din oricare punct am privi acest tablou, semnificațiile sale sunt profunde și ne invită să reflectăm asupra noastră, dar și asupra istoriei ,,din care nu putem pleca''.

Daria Dobre

Tabloul Beyond Desire surprinde un moment de liniște profundă, o intimitate ce transcende dorința fizică și se așază confortabil în spațiul fragil al afecțiunii autentice. Doi lei roz, culcați pe un pat cu cearceafuri alb-albastre, simbolizează nu doar cuplul, ci și latura lor dezgolită de armuri, sinceră, vulnerabilă și copilăroasă — culoarea roz devine aici un semn al blândeții și al copilăriei care iese la suprafață în prezența celuilalt. Este o culoare neobișnuită pentru lei, tocmai pentru că acest spațiu al iubirii adevărate este și unul al neobișnuitului, al unei libertăți care nu are nevoie să joace roluri sau să se apere. 

Patul, cu dungi moi, aproape acvatice, este locul de confort suprem — nu doar fizic, ci emoțional. Aici, două ființe altfel puternice, regale, simboluri ale forței și ale mândriei, își permit să doarmă, să se apropie, să devină vulnerabile împreună. Iar acea bucată de material galben, lăsată neglijent între ei, pare să sugereze o haină aruncată, o desprindere de exterior, de mască, de roluri sociale.

Această imagine a adormirii împreună, în tihnă, este una care vorbește despre încredere absolută. Se spune că atunci când două persoane se iubesc cu adevărat, adorm repede una lângă cealaltă — nu pentru că sunt obosite, ci pentru că simt că nu mai au de ce să fie în gardă. Liniștea vine dintr-o conexiune profundă, nu din absența zgomotului. Este acel moment rar în care lumea dispare, iar voi doi rămâneți suspendați în propriul univers, departe de griji, frici sau norme.

Pentru mine, acest tablou a rezonat puternic cu un moment personal. Am găsit un videoclip vechi cu băiatul de care eram îndrăgostită, în care adormise cu mine. L-am trezit din greșeală, iar el s-a uitat la mine cu un zâmbet real, nefiltrat, ca și cum bucuria lui purta forma liniștii noastre împreună. Acel moment mi-a rămas în suflet ca o dovadă că iubirea adevărată nu este zgomotoasă, nu are nevoie de dovezi mari — este liniștea de a adormi lângă cineva care îți face sufletul să se odihnească.

Beyond Desire nu este un titlu întâmplător. Ne spune că, dincolo de dorință, există ceva mai rar și mai valoros: confortul absolut al prezenței celuilalt, acel spațiu în care nu mai e nevoie să fim decât cine suntem cu adevărat. Un pat, doi lei roz, o lume întreagă care se oprește pentru ca dragostea să respire în liniște. 

Rareș Corneanu

Tabloul "Beyond Desire" surprinde două figuri feline ce dorm în mijlocul unui fundal negru, pe un pat alb. Acesta este brăzdat de niște linii albastre, care, alături de cearceaful portocaliu, creează o imagine dureroasă, ce amintește de uniformele unor deținuți.

Leul și leoaica sunt cunoscuți drept cele mai temute și venerate animale ale junglei. Observând rănile și sângele de care cei doi sunt acoperiți, îi putem privi din ipostaza de tirani ai unei lumi bazate pe putere. Leii devin judecători de destine, fiecare rană reprezentând o victimă a acestora. Perspectiva ni-i prezintă în universul lor sensibil, cel al odihnei, al visului, în care putem vedea cu propriii ochi impactul pe care îl au, aflându-se deasupra celorlalți.

"Beyond Desire" ne arată o societate divizată, în care singura cale de a supraviețui este prin a domina.

Miruna Ursanu

Marinela Ciobanu se concentrează pe  complexitatea ființei umane și modul în care aceasta face față mediului în care trăiește. Picturile sunt construite pe aceeași temă, anume tema confortului, întrucât elementele cele mai comune sunt dormitoarele. Vitalitatea picturilor o constituie animalele, precum și plantele.

Această artistă creează tipologii de oameni, prin îmbinarea intimității cu animalele. Își pictează lucrările într-o manieră codificată, instigând privitorul să se identifice. Un aspect comun în toate lucrările ei este surprinderea, dintr-un unghi înalt, a momentului de odihnă. 

Pictura care mi-a provocat interesul se numește "Beyond Desire". O lucrare realizată în ulei, simplistă, formată doar dintr-un pat și doi lei: o femelă și un mascul, dormind într-o poziție asemănătoare cu "Yin și Yang". Culorile sunt reduse, însă fundalul negru le intensifică valorile. Un detaliu stringent este pictarea leilor în roz. Din această privință, "Beyond Desire" devine o lucrare unică, deosebindu-se prin elementele magice, detașate de viața cotidiană.

Așadar, poziția complementară dintre cei doi lei, unul reprezentând puterea, iar celălalt frumusețea, precum și culoarea comună, reliefează echilibrul divin regăsit în orice ființă. Rezultă că generalizarea picturii a conferit tuturor privitorilor prilejul să se recunoască, artista având grijă și la aspectul de neutralitate, punând un mascul și o femelă.

Unghiul înalt, surprinderea stării de somnolență pașnică, precum și poziția "Yin și Yang" oferă spectatorului poziția de divinitate, ca și cum toată lucrarea ar fi într-un glob de sticlă, într-un plan secundar, iar privitorul ia parte la cel mai important eveniment: formarea unei vieți. Ca și cum ai privi înăuntru sufletului, observându-i istoria și modul de formare. "Beyond Desire" este întruchiparea sufletului, esența oricărei ființe.

  Marinela Ciobanu este o artistă cu totul unică, deoarece oferă șansa de a privi în sufletul cuiva sau, mai ales, în sufletul tău, prin alegerea corectă de elemente de confort.

Ștefan Căciulă

Tabloul Glowing Echoes transmite o stare profundă de intimitate și de vulnerabilitate, prin intermediul unei compoziții aparent simple, dar pline de detalii simbolice. Atunci când privim imaginea, vedem iepurele alb, ghemuit în pat, înconjurat de o lenjerie mototolită de un galben cald, care pare să-l protejeze, iar acesta devine centrul atenției noastre imediat.

Iepurele ca simbol al fragilității, curățeniei, și poate chiar fricii este văzut dormind sau adăpostindu-se, în contrast cu haosul evident din jur. Poziția sa circulară, aproape perfect rotundă, aducând astfel o senzație de echilibru într-un spațiu care altfel pare instabil și haotic.

Culorile joacă un rol esențial în transmiterea emoției acestui tablou. Verdele închis și albastrul aproape murdar din fundal creează o atmosferă apăsătoare, rece, care sugerează o lume tulbure, poate interioară. În opoziție, galbenul razelor de soare care intră prin fereastră și se proiectează peste pat și podea aduce un strop de speranță, de căldură. Lumina pătrunde tăios, cu forme bine conturate, ca o invazie a unei realități dure într-un spațiu al visării. 

În jurul patului, detaliile dezordinii – un dulap răsturnat, o ușă lăsată în colț, obiecte neclare – sugerează o criză, o ruptură. Spațiul pare abandonat, ca o cameră uitată după o furtună. Cu toate acestea, în centrul haosului, iepurele doarme liniștit. Această opoziție transmite ideea unei protecții interioare, a unui refugiu pe care fiecare dintre noi și-l creează atunci când exteriorul devine amenințător. Tabloul nu este doar o scenă domestică, ci o metaforă despre fragilitate, supraviețuire și nevoia de a ne păstra un colț al nostru, oricât de dezordonată ar deveni lumea din jur.

Adrian Florescu

Tablourile Marinelei Ciobanu se remarcă prin confortul evocat și prin stilul abstract care izolează mesajul acestora, astfel, transpunând consumatorul într-un spațiu intim în care poate rezona cu capodopera. Motive precum așternuturi, materiale textile, flora și fauna ne îmbrățișează cu căldură, creațiile artistei având astfel un mare impact asupra observatorului.

Două tablouri m-au impresionat peste măsură, implicit, “Between Us” și “Glowing Echoes”. Prima pictură propune două scaune goale puse asimetric unul în fața celuilalt între care se află o plantă bogată și deasă. Opera poate părea impersonală, nefiind urmă de om, doar că respectiva plantă este de o efervescență aparte care dă impresia că susține două ființe fuzi­onând, rodind într-o relație frumoasă, afirmată de saturația frunzelor verzi. Cel de-al doilea tablou prezintă un iepure dormind într-o cameră de om pe o plapumă albă, cutată, pe timp de noapte, lumina felinarelor din oraș infiltrându-se în cameră. Plasarea acestui animal sălbatic într-un context urban îi conferă o alură omenească care sensibilizează prin simplitatea sufletului nostru care, în fond, nu diferă de puținele caracteristici cheie care definesc un astfel de animal. Totodată, ipostazierea în cel mai vulnerabil moment al nostru, somnul, evidențiază această descoperire a anumitor fețe în momentele noastre de singurătate, rămânând doar sufletul nostru la vedere, indiferent de vulnerabilitățile sale, de punctele lui forte sau de aspectul său. 

Alesia Mihoc

Arta a fost dintotdeauna un limbaj aparte, o cale tainică prin care oamenii au învățat să își exprime cele mai adânci și bine ascunse trăiri. Este o formă de autocunoaștere, dar și un mijloc subtil de a pătrunde mai bine în universul celor din jur. Nu contează dacă ne considerăm talentați sau nu, pentru că arta nu înseamnă doar frumusețe exterioară. Ea este, în esență, o fărâmă de suflet transpusă în cuvinte, mișcări sau tușe de culoare pe o pânză.Expoziția Marinelei Ciobanu pare a gravita în jurul fricilor noastre cele mai adânci și a dorinței de siguranță, folosind animale sălbatice ca simbol al faptului că până și prădătorii cei mai temuți tânjesc, la finalul unei zile, după un adăpost, un loc sigur în care să revină.

Titlul expoziției, ,,Beyond instinct”, susține această idee și subliniază că ființa umană este ghidată de mai mult decât simplul impuls primar. Acceptarea de sine, cu tot cu acele „părți întunecate”, devine astfel un act de echilibru interior și autenticitate. Am ales să vorbesc despre două lucrări care, cred eu, pot fi înțelese pe deplin doar privite împreună: ,,Between Us” și ,,Unspoken”. Acestea se completează într-un registru melancolic, plin de dor și de o disperare reținută. În prima pictură, două scaune stau față în față, despărțite de ramuri de măslin care se strecoară tăcut din pământ, acaparând încet spațiul, ca o tăcere densă ce se insinuează între doi oameni. Imaginea sugerează ruperea tăcută dintre suflete, distanțele care cresc atunci când nu sunt recunoscute. Legătura dintre doi oameni este mereu unică, modelată de felul lor de a fi și de a simți. Când această legătură se rupe, rămâne golul, fie pierderea unui sprijin esențial, fie rătăcirea propriei identități. Această lucrare poate vorbi și despre trădarea încrederii puse într-o persoană dragă, o rană născută chiar în procesul iubirii.

A doua lucrare, ,,Unspoken”, pare a fi ecoul primei. Ea ne arată urmările lipsei de comunicare, acel gol care se instalează între doi oameni care au împărțit un timp lung împreună, dar au uitat că iubirea trebuie întreținută cu sinceritate, chiar și atunci când adevărul doare. Tăcerea poate fi uneori un refugiu, o etapă de vindecare și regăsire. Alteori însă, lupta pentru cel pe care îl simți „acasă” e mai valoroasă decât liniștea falsă a resemnării. Când lucrurile rămân nespuse, oricât de puternică ar fi legătura, ea devine fragilă. Fără temelie, reprezentată de încredere, orice relație se clatină și doare mai mult atunci când încercăm, cu disperare, să o susținem în gol.

Am apreciat faptul că artista a ales să exploreze latura fragilă și intimă a existenței, acele momente în care nu vrem să demonstrăm nimic lumii, ci doar să fim acceptați, iubiți. Lucrările cu animale sălbatice m-au fascinat prin dualitatea pe care o exprimă, forță și vulnerabilitate, iar gravurile mi-au trezit imaginația, lăsându-mă să intuiesc procesul creator și emoțiile care însoțesc începerea fiecărei creații.

În esență, expoziția ,,Beyond instinct” a Marinelei Ciobanu nu este doar o colecție de imagini, ci o călătorie interioară, o meditație asupra naturii umane, a fragilității relațiilor și a nevoii profunde de a fi înțeleși. Prin metafore vizuale și simboluri pline de forță, artista ne invită să reflectăm asupra propriilor frici, dorințe și tăceri. Arta sa nu propune răspunsuri, ci deschide spații de întrebări, spații în care fiecare privitor este liber să se regăsească. Este un demers curajos și autentic, care ne amintește că dincolo de instinct, suntem construiți din emoții, din rătăciri, din dorința de apartenență și mai ales din nevoia de a fi iubiți, exact așa cum suntem. 

Renata Norocea

The Velvet

Acest tablou, ne invită într-un spațiu profund intim: un dormitor văzut de sus, un spațiu intim, personal, unde granițele dintre realitate și visare se estompează cu delicatețe. Este o compoziție atent orchestrată, în care fiecare element pare să vorbească despre stări interioare, despre granițele fine dintre lumea reală și cea onirică.

În centrul compoziției, pe un pat alb ce contrastează cu fundalul închis, o panteră neagră doarme. Această prezență felină, simbol al forței și al misterului, pare suspendată între două lumi. În partea superioară a tabloului, contururile devin din ce în ce mai încețoșate, formele se dizolvă în nuanțe tulburi reprezentând o lume imaterială, poate un vis în desfășurare sau un fragment din subconștient . În contrast, partea inferioară este mult mai clară, cu detalii bine definite: frunzele, florile, foile împrăștiate pe podea, toate acestea oferă o senzație de ancorare în realitatea fizică.

Această juxtapunere subtilă între oniric și real este esența mesajului lucrării: în viață, suntem mereu într-o pendulare între ceea ce visăm și ceea ce trăim. Pantera, o prezență enigmatică stă exact în această zonă de tranziție, alături de vegetația densă, un alt simbol al vieții, al creșterii și al echilibrului natural. Este, astfel, un ghid tăcut care sugerează că echilibrul autentic se naște tocmai din acceptarea și împletirea acestor două dimensiuni.

Perspectiva de sus, aproape cinematografică, transformă privitorul într-un observator invizibil, martor al unei scene intime și fragile. Dormitorul, ca spațiu personal și vulnerabil, devine scena acestei reflecții existențiale. Lumina discretă și tonurile calme contribuie la starea de visare și introspecție, iar prezența lucrurilor împrăștiate sugerează o poveste nespusă, o viață în desfășurare, cu urme ale gândurilor și emoțiilor.

Titlul “The Velvet” evocă o senzație de mister și rafinament, sugerând o atmosferă învăluită, densă și introspectivă. Catifeaua, cu textura sa moale și capacitatea de a absorbi lumina, pare să se regăsească simbolic în întunericul fundalului, în marginile încețoșate ale compoziției și mai ales în prezența panterei: o figură tăcută, dar intensă, care pare o extensie vie a acestui material. Dincolo de materialitate, „velvet” devine o metaforă pentru starea psihologică transmisă de tablou: o liniște profundă, încărcată de emoții subtile, care curg lent, ca printr-o țesătură fină. Astfel, titlul nu doar numește, ci adaugă un strat simbolic care susține tema centrală: echilibrul fragil dintre vis și realitate, între forță și vulnerabilitate.

În final, acest tablou este mai mult decât o reprezentare vizuală: este o meditație asupra echilibrului pe care fiecare dintre noi trebuie să îl găsească. 

Eliza Prodan

Acest tablou The Velvet ar părea să ne invite într-un spațiu intim, personal, asemenea unei incursiuni în lumea interioară a unei persoane. Privind de sus, spațiul dezvăluie o cameră dezordonată, dar în centru căreia se află un pat alb, luminat, pur, în care o pantera neagră doarme liniștită. Această compoziție devine o metaforă puternică pentru psihicul uman: un haos exterior care contrastează cu un centru de liniște şi protecție.

Pantera ar putea reprezenta pe de o parte instinctul, forța, și sensibilitatea adesea ascunsă privirii celorlalți. Pe de o altă parte, faptul că această creatură s-a culcat într-un pat, spațiu cel mai personal, unde suntem noi înșine ,vulnerabili și autentici, sugerează că omul și-a îmblânzit latura întunecată. Pantera nu este agresivă ,ci odihnită, aproape împăcată. Această imagine ar putea simboliza o acceptare de sine, o împăcare cu propriile frici sau traume.

Lumina care cade doar pe pat ar putea întări ideea că acesta este singurul loc al siguranței și al păcii interioare. În rest, camera este confundată într-un întuneric care reflectă poate lumea exterioară, haotică, sau gândurile împrăștiate ale celui care locuiește acolo. Dezordinea din cameră obiectele împrăștiate par să vorbească despre o minte agitată, dar care își găsește alinarea în interiorul său, în locul cel mai familiar, adică patul.

Totuși, plantele și florile par să aducă un strop de viață în această lume. Florile ar putea fi simboluri ale frumuseții care persistă chiar și în condiții dure. Acestea sugerează speranță, regenerare, poate chiar iubirea sau căutarea sinelui. De asemenea, scaunul în formă de inimă întoarsă poate fi interpretat ca o aluzie subtilă la o iubire pierdută sau neîmplinită. Ceva ce a fost și acum este răsturnat, uitat sau ignorat.

Tabloul ar putea fi o invitație de a construi în lumea interioară a cuiva un loc profund, dar uman, unde haosul și liniștea coexistă, iar simbolurile vorbesc despre luptă, acceptare, dar și speranță.

Laura Pintilie

Recent, am avut ocazia inedită de a vizita Galeria de Artă ARTEAST alături de colegii mei, unde am descoperit expoziția „Beyond Instinct”, tablourile fiind realizate de Marinela Ciobanu. Am fost surprinsă să constat că majoritatea lucrărilor prezentau un concept unitar și neobișnuit: animale sălbatice surprinse în ipostaze de odihnă, în paturi care emanau un confort neașteptat. Această temă recurentă a creat o atmosferă relaxantă și plăcută în întreaga galerie, invitându-mă să admir contrastul, dar în același timp și echilibrul dintre sălbatic și domestic, dintre forță și vulnerabilitate. Deși toate acele tablouri superbe și diferite aveau câte un mesaj de transmis sau te determinau să te regăsești pe tine însuți într-unul dintre animăluțe, unul singur mi-a captivat în mod special atenția, acela fiind ,,Tactile Dreams”.

În „Tactile Dreams”, absența oricărei figuri umane sau animale nu creează un gol, ci mai degrabă un spațiu plin de rezonanțe tăcute. Această alegere stilistică a artistului amplifică mesajul, eliberând privitorul de constrângerile unei picturi cu elemente clare și precise. Simplitatea subiectului – un pat dezordonat, o pernă mototolită – devine o oglindă în care fiecare  poate proiecta propriile emoții și experiențe intime .Cu toate că era diferit de restul, tema echilibrului rămâne constantă, fiind reprezentată  de contrastul dintre galbenul intens al materialului pliat și tonurile reci ale așternuturilor ce adaugă o tensiune vizuală subtilă, sugerând poate o luptă interioară sau o stare de neliniște.

Elementul principal din această pictură este patul care, în esența sa, devine un simbol al refugiului personal, un loc sacru unde ne dezbrăcăm de armura socială. Aici ne retragem în momentele de bucurie, dar și atunci când sufletul ne este greu încercat. Cutele neregulate ale lenjeriei și forma imperfectă a pernei par să păstreze ecourile nopților agitate, ale viselor tulburi sau ale dimineților leneșe. Este un spațiu al vulnerabilității, unde ne permitem să fim autentici, fără măști sau pretenții. Lumina care cade din lateral mângâie blând formele, dar nu reușește să alunge complet umbrele care se adâncesc în pliuri, sugerând poate persistența unor gânduri ascunse. Totodată privind atent perna, se pot distinge subtile modelări ale luminii și a umbrei care evocă contururi vagi de chipuri. Aceste apariții fantomatice nu sunt definite clar, ci mai degrabă sugerate, dar asta nu înseamnă că nu își pot face simțită prezența. Poate că aceste figuri efemere sunt sedimentări ale durerii, ale lacrimilor vărsate în tăcere, ale emoțiilor intense care și-au lăsat amprenta invizibilă. Astfel se adaugă un strat de melancolie și tristețe, căci  până și în somnul cel mai profund, fantomele trecutului pot persista.

Însă, elementul cel mai tulburător și dureros rămâne pata roșie, vie și intensă, care brăzdează  așternuturile. Urma de sânge introduce brusc un sentiment de violență și fragilitate în această scenă ce ar fi trebuit să fie una a protecției. Ea spulberă orice iluzie de confort absolut, amintindu-ne de vulnerabilitatea corpului și de posibilitatea ca suferința să pătrundă chiar și în sanctuarul nostru personal. Sângele devine un simbol puternic al rănilor, fie ele fizice sau emoționale, al pierderii și al cicatricilor pe care le purtăm. Prin această pată discordantă, „Tactile Dreams” ne face să ne confruntăm cu realitatea crudă a existenței, subliniind că intimitatea nu este scutită de durere, iar patul nostru, martor al bucuriilor, este și cel care absoarbe tăcut lacrimile și, uneori, sângele.

În ansamblu, tabloul „Tactile Dreams” expus la Galeria de Artă ARTEAST se dezvăluie ca o experiență artistică profundă și captivantă.  Este remarcabil cum, acordând timp acestei picturi, straturile sale narative se adâncesc, oferind noi interpretări și rezonanțe emoționale. Fiecare detaliu pare să pulseze cu o energie subtilă, iar cu cât privirea zăbovește mai mult, cu atât tabloul pare să comunice mai intens, transmițând senzații și stări din ce in ce mai expresive și mai puternice. „Tactile Dreams” nu este doar o pictură, ci un portal către propriile noastre povești, către noi. 

 Ilaria Toader

În perioada 4 aprilie - 4 mai, a fost pusă în lumină expoziția „Beyond instincts” a artistei contemporane Marinela Ciobanu, expunând societatea constant grăbită și îngrijorată cu precădere de aspectele materiale, la un moment în care este de ajuns o privire către pânzele în ulei ale artistei pentru o mutilare a cotidianității, o clipă de răgaz, o tragere cu ochiul după perdeaua identităților pe care le purtăm în afara casei, care oferă un sneak peak al vulnerabilității din spatele acestora.

„Hunger” devine o piesă centrală în colecție, conturând o meditație asupra dorinței, a lipsei și a tensiunii dintre abundență și necesitate. La o primă vedere, tabloul prezintă o natură statică neobișnuită, surprinsă dintr-o perspectivă de sus. Centrul compoziției este reprezentat de o masă lungă, din lemn, încărcată cu o varietate impresionantă de mâncăruri, o veselă bogată, cu preparate ce par a fi gătite cu grijă, sugerând o atmosferă de ospăț. Totuși, privirea noastră este atrasă spre marginea stângă a pânzei, unde ceea ce se poate identifica drept o hienă, cu contururi vagi și o textură ce evocă fragilitatea și disperarea, se întinde spre abundența ospățului.

Contrastul izbitor dintre masa îmbelșugată și creatura sălbatică devine un punct principal al mesajului. Nu mai este vorba doar despre foamea fizică, instinctivă, ci despre o lipsă mult mai profundă, scaunele goale de la masă ridicând întrebări, însăși absența participanților de la festin creând o atmosferă izolată, poate o aluzie la ierarhia socială adesea nedreaptă sau motivată politic. Cine ar trebui să se bucure de această abundență?

Titlul, „Hunger”, devine astfel un cuvânt-cheie ce deschide multiple interpretări. Înafara instinctului de supraviețuire, Marinela Ciobanu pare să exploreze o varietate de „foame” contemporane: foamea de succes, de recunoaștere, de împlinire emoțională sau chiar foamea insațiabilă de consum. În contextul expoziției „Beyond Instinct”, lucrarea ne îndeamnă să privim dincolo de motivațiile noastre imediate și să reflectăm asupra acelor dorințe ascunse care ne modelează existența.