So I figured, if the entire world was one big machine, I couldn't be an extra part. I had to be here for some reason. (Hugo Cabret)
If you ever wonder where your dreams come from, look around: this is where they're made. (Georges Méliès)
Hugo este un film american, dramă și aventură, bazat pe romanul The Invention of Hugo Cabret (Invenția lui Hugo Cabret) scris de Brian Selznick și publicat în 2007. Filmul apărut în 2011 a fost regizat și co-produs de Martin Scorsese și adaptat pentru ecranizare de John Logan. Din distribuție fac parte: Asa Butterfield (care îl interpretează pe băiețelul Hugo, cunoscut și pentru rolul lui Bruno din Băiatul cu pijamale în dungi), Ben Kingsley (în rolul lui Georges Méliès / Papa Georges, pe care l-am recunoscut din filmul Iron Man 3, în care l-a jucat pe Mandarin), Chloë Grace Moretz (Isabelle), Sacha Baron Cohen (Inspector Gustave Dasté), Helene McCrory (Mama Jeanne), Ray Winstone (Claude Cabret), Jude Law (Mr. Cabret) și Christopher Lee (Monsieur Labisse).
Pelicula spune povestea unui copil orfan, Hugo, care locuiește în orologiul unei gări din Paris, Gare Montparnasse, în anii 1930. Băiatul, pasionat de mecanisme, dintr-o familie de ceasornicari cu tradiție, duce o viață singuratică și monotonă, până când proprietarul unui magazin de jucării (Papa Georges) îi ia un obiect foarte drag lui și amenință că îl va arde. Este vorba despre un carnet cu desene și însemnări legate de un fascinant mecanism – jucărie (automaton), singurele amintiri palpabile rămase de la tatăl său.
Povestea lui Hugo se construiește și se desfășoară pe fundalul societății interbelice din Paris, fiind reconstituită atmosfera de epocă în detalii semnificative, de la vestimentație și arhitectură, până la mentalitatea și obiceiurile comportamentale ale societății. Gara, spațiul principal în care are loc acțiunea, este emblematică pentru ideile de socializare și evoluție. Este un loc animat, dinamic, în care se perindă oameni de toate tipurile și clasele sociale, grăbiți și preocupați de problemele urgente, impulsionați de plăceri sau dorințe, totul sub semnul timpului și al călătoriei surprinzătoare, uneori dureroase, care este viața – ceasul este simbolul central al filmului. În această aglomerație, unde toată lumea socializează, este ocupată, iese și mai mult în evidență viața solitară a lui Hugo, însă el este printre puținii care au timp să viseze și să-și refacă mecanismele sufletești, recuperând amintiri.
Copilul este obligat să trăiască în acel turn cu ceas pentru a nu fi descoperit, fiindcă orfanii erau predați poliției și apoi duși într-o instituție specială și, astfel, devine captiv în rutină, însă el o transformă în adevărata libertate, aceea a imaginației. În vreme ce oamenii evoluează social și își lărgesc orizonturile prin călătorii, în timpul care îi consumă, băiatul nu are șansa aceasta, dar are privilegiul creativității, fiind singurul care îl înțelege pe meșterul de jucării, în care îl descoperă pe primul magician al artei cinematografice, celebrul Georges Méliès. Din păcate, nimănui nu pare să îi pese de copiii orfani. Ei sunt priviți ca niște hoți, delincvenți și sunt vânați de șeful gării pentru a fi trimiși la orfelinat. Într-o lume în care războiul de abia a trecut, fiecare este prea preocupat de propria persoană pentru a se gândi la cât de greu se descurcă singuri copiii. Deși ei nu au nicio vină în legătură cu moartea părinților, sunt nevoiți să supraviețuiască pe cont propriu și sunt grav pedepsiți în cazul în care fură o bucată de pâine. Astfel, între numeroasele aspecte abordate în film, este reliefată și atitudinea societății interbelice față de cei neajutorați.
Hugo a învățat regulile supraviețuirii și s-a adaptat, resemnându-se treptat în privința singurătății, dar continuă să creadă în visul său, căutând să dezlege misterul automatonului. Copilul are un caracter puternic, este descurcăreț și, în timpul petrecut singur, și-a construit o reprezentare despre viață, care l-a ajutat să nu renunțe în fața suferinței pierderii tatălui, un reper în evoluția lui. De la tatăl său a moștenit pasiunea pentru mecanisme, iar relația afectivă foarte puternică dintre ei este sursa speranței și a forței de a lupta pentru a-și găsi, în ciuda greutăților, locul său în marele mecanism al lumii, rostul lui în jucăria misterioasă care este universul însuși. Băiatul aduce în prim-plan, în căutările sale, ideea ce stă la baza existenței ființei umane (văzută prin ochi de copil), și anume aceea că orice om are un rol în lume, așa cum fiecare rotiță a unui mecanism are rolul său. Datorită acestei descoperiri, Hugo a reușit să-și găsească menirea, să-și dea seama de calitățile și talentele sale și să le valorifice. Din acest motiv, el a devenit un expert în mecanisme și a continuat să cerceteze.
Mai mult, fiind atât de sigur de conceptul său, el a ajutat și alte persoane să se întoarcă pe drumul cel bun, să repare cumva trecutul, să își recunoască valoarea și să conștientizeze că munca lor nu a fost în van, că a reprezentat o rotiță foarte importantă, care a adus realizări. Paradoxal, Hugo îl salvează chiar pe cel care se pricepe la repararea jucăriilor, redându-i locul în destinul său excepțional, fiindcă în mecanismul lumii el este chiar stăpânul imaginației - Georges Méliès, regizor și actor în propriile filme, scurtmetraje care au reprezentat începutul visului în cinematografie. Desenul realizat de automaton este chiar imaginea definitorie a filmului lui Georges Méliès din 1902, Le Voyage dans la Lune. Două mecanisme fascinante, deci, care comunică afectiv: cel al sufletului omenesc, de care se ocupă micul Hugo, acolo este magia lui și, respectiv, cel al imaginației creatoare de filme, acolo unde se desfășoară magia lui Georges Méliès. Cele două funcționează simbiotic, legătura este automatonul, o amintire care păstrează trecutul în prezentul memoriei mereu vii.
Încă un aspect care m-a impresionat a fost lecția de viață pe care o dă Hugo atât prietenei sale, Isabelle, cât și celorlalți obișnuiți trecători sau lucrători ai stației de tren Gare Montparnasse. El dovedește nevoia permanentă a ființei umane de a socializa, de a face parte dintr-o familie, și de a se simți iubit. Prin povestea înduioșătoare a vieții sale, este reliefată ideea că o viață izolată nu aduce fericire, că oamenii nu au fost făcuți să trăiască în singurătate. Este imposibil să nu empatizăm cu acest copil solitar, ce tânjește după o viață liniștită, care în fiecare clipă se gândește la tatăl său și încearcă neîncetat să păstreze conexiunea cu acele vremuri. În momentul în care pierzi ceva, realizezi cât de frumos era înainte și faci orice pentru a recupera o fărâmă din acele timpuri. Pentru aceasta luptă cu îndârjire și Hugo, un copil nevoit să se maturizeze prea devreme.
Totodată, este adus un omagiu cinematografiei timpurii, atât prin ilustrarea primelor filme cu efecte speciale, cât și prin povestea impresionantă din spatele acestora. Georges Méliès a fost un vizionar, un visător talentat, care a revoluționat arta filmului. Geniul s-a gândit să îmbine trucurile de magician cu cinematografia și a renunțat la cariera promițătoare de iluzionist pentru a se dedica acestora. Deși a avut un mare succes în perioada interbelică, războiul a schimbat mult societatea. Prin intermediul prezentării vieții lui Méliès, nu se conturează doar portretul personalității sale și evoluția industriei cinematografiei, ci se ilustrează și modul în care războiul a răsturnat lumea din temelii. Astfel, înainte de război, societatea era dornică de divertisment, de distracție, filmele fiind iubite, iar regizorii apreciați. Apoi, lumea s-a confruntat cu o mare criză financiară, dar și de natură emoțională, ceea ce a generat dezechilibrul interior și frica zilei de mâine. În acest context, oamenii nu mai erau interesați de filme, iar acest fapt l-a adus pe Méliès în pragul disperării și al falimentului. Inițial, nu l-am înțeles. Ceea ce a ales el să facă în urma pierderilor suferite consideram a fi nejustificat. Părea o exagerare nepotrivită. Apoi, am început să mă apropii de el, de lumea lui, am pătruns în sufletul său, i-am descoperit amintirile și realizările. Pe când Hugo își cunoștea rolul și era hotărât să repare singurul dar rămas de la tatăl lui, Méliès nu a avut puterea să mai creadă în menirea sa în cele mai grele momente. Această neîncredere, mâhnirea, alături de dezinteresul oamenilor, care parcă îl uitaseră, precum și contextul unor pierderi financiare enorme ce i-au distrus visul, toate au condus la decizia radicală pe care a luat-o, aceea de a ieși din timp.
Hugo nu impresionează datorită unei acțiuni alerte sau efectelor speciale uimitoare, ci prin mesajele profunde pe care le ascunde despre mecanismele lăuntrice ale ființei umane, dar și despre istoria și magia artei filmului. De la viața de orfan în societatea interbelică, nevoia de afectivitate a ființei umane, rolul acesteia în univers, influența războiului asupra lumii, până la evoluția cinematografiei moderne și dorința omului și artistului ca munca și eforturile sale să rodească în ceilalți și să prindă rădăcini în timp – toate acestea fac parte din spectacolul extraordinar al magiei vieții la care ne invită doi visători.