Matei Alexa-Dîrțu
Julieta, înger luminos
Romeo și Julieta este una dintre cele mai cunoscute povești de dragoste, care are la bază o poveste adevărată. Julieta este unica fiică a familiei Capulet, o familie foarte influentă și bogată din Verona. Ea are doar paisprezece ani și este considerată de tatăl ei nădejdea și mângâierea familiei. Crescută de doică, Julieta este foarte atașată de dânsa, considerând-o prietenă, confidentă și chiar mamă. Numele Julieta provine din latină și este un derivat al formei Julia, fiica lui Jupiter și înseamnă ființă plină de viață și tânără.
Julieta și Romeo se întâlnesc la petrecerea familiei Capulet, unde se înfiripă o dragoste la prima vedere reciprocă. Ea descoperă fericirea, îndrăgostindu-se de Romeo și este capabilă sa se sacrifice pentru acesta: ,,Jură-mi că mă iubești și n-oi mai fi o Capulet“. Dragostea nu are limite, deși cei doi sunt conștienți de rivalitatea dintre familii. Romeo o consideră pe Julieta ,,înger luminos“, ,,un mesager înaripat al cerurilor, la apariția căruia muritorii trebuie să cadă în genunchi“. Dragostea bruscă și puternică, pentru Romeo, o transformă pe Julieta dintr-o copilă într-o femeie energică și curajoasă. Cu ajutorul călugărului Lorenzo, cei doi se căsătoresc în taină, declarându-și iubire necondiționată, jertfelnică, până la moarte.
Confruntarea lui Romeo cu Tybalt, care duce la moartea lui acestuia, determină exilarea lui Romeo în afara Veronei. Julieta simte furie pentru Romeo atunci când acesta îl ucide pe Tybalt, dar apoi își dă seama că sufletul său este alături de Romeo. Ea se transformă într-o femeie puternică, împotrivindu-se în fața părinților, atunci când aceștia doresc s-o căsătorească cu Paris. Ea are și un moment de ezitare, atunci când călugărul Lorenzo o sfătuiește să ia o licoare, care să o cufunde într-un somn asemănător morții, pentru a evita căsătoria cu contele Paris.
Atunci când Romeo află că Julieta este moartă, el vine imediat să se convingă de faptul ca Julieta nu mai este vie. Se luptă vitejește cu contele Paris, pe care îl ucide, apoi recurge la gestul disperat al sinuciderii, înghițind otrava cumpărată. În momentul în care Julieta se trezește și realizează ca trupul lui Romeo mu mai are viață, consideră că nici viața ei nu mai are sens fără Romeo. Julieta este capabilă să se sacrifice prin moarte, condamnând astfel ambiția, orgoliul și prejudecățile familiei.
Victor Boghiu
Hamlet cel orbit de revanșă
Personajul meu preferat este Hamlet. Mie mi-a plăcut la el cum este hotărât să își răzbune tatăl, prin omorârea unchiului său, Claudius, cel care este acum pe tron și a comis crima față de tatăl băiatului. Hamlet era și foarte inteligent deoarece el a reușit să facă o strategie prin care nimeni să nu suspecteze ce pregatea si să se asigure despre ce i-a spus fantomă tatălui sau. El nu prea are defecte, dar unul dintre ele este că el este cam nepăsător, injunghiind direct pe cine era după perdea, nepăsându-i de consecințe.
Mi-a plăcut cum Hamlet s-a sacrificat în lupta cu Claudius pentru a fi sigur că dacă el nu va mai trăi, nici unchiul sau să nu mai fie, pentru ca Danemarca să aibă un lider bun și onest, nu un ticălos care vrea numai putere și avere. Mie îmi place că ia lucrurile în serios, prefăcându-se nebun pe lângă toți pentru a face lumea să creadă că că el nu mai este sănătos la cap. Unul din cam singurele lucruri care nu mi-au plăcut la Hamlet este că atunci când el se prefăcea, nu i-a spus nimic iubitei sale, Ofelia, care a suferit din această cauză. Nu înțeleg de ce Hamlet nu a încercat să-i convingă pe servitorii lui Claudius să îl lase pe unchiul său și să se revolte cu toții împotriva lui, cum s-a întâmplat și în Macbeth.
Deși este un prinț și urmașul de drept la tronul Danemarcei, Hamlet, tot păzește uneori castelul ca și cum el ar fi o simplă gardă. Mie mi-a mai plăcut și cum prințul nu și-a pus nimic pe sabia de la duel, el a luat-o simplă fără nimic pe ea, nu ca Claudius care a trișat pentru că și-a pus otravă pe ea. Mie mi s-a părut că Hamlet a avut o idee bună când i-a făcut pe actori să joace crima făcută de Claudius regelui Danemarcei. M-a surprins inteligența lui când a refuzat un pahar de apă de la unchiul său în timpul luptei, bănuiala lui că era otrăvit fiind adevărată. Mi-a mai plăcut cum Hamlet l-a bănuit din start pe Claudius pentru moartea tatălui sau, deoarece mama lui s-a recăsătorit imediat cu unchiul prințului, care nu avea aproape cam nimic în comun cu regele mort.
Probabil cel mai asemănător personaj cu Hamlet este Romeo pentru că amândoi sunt foarte curajoși, iar ei în final se sacrifică pentru a trimite un mesaj lumii și poate pentru a o schimba în bine. În unele cazuri, ei sunt complet diferiți cum ar fi că prințul Hamlet lupta pentru răzbunare și dreptate, în timp ce Romeo lupta pentru iubire și pace între cele două familii rivale. Ei mai sunt opuși și atunci când prințului îi pasă doar de crima făcută tatălui sau, și nu de iubita sa, iar Romeo vrea să o vadă doar pe draga lui Julieta toată ziua. O altă asemănare între cei doi este că înainte să moară amândoi se duelează cu cineva, Hamlet cu Claudius, iar Romeo cu Paris, dar unul moare otrăvit după lupta iar celălalt își ia viață din cauza iubirii.
Ana Maria Burbulea
Othello: umbrele iubirii afectate de gelozie și trădare
Citind cartea „Lumea poveștilor lui Shakespeare”, repovestită pentru copii, m-a impresionat cel mai mult piesa tragică a lui Othello. În această poveste putem observa faptul că este vorba despre: dragoste, trădare și gelozie.
Tragedia aceasta ne prezintă următoarele personaje: Othello, generalul armatei venețiene, Desdemona, soția iubitoare a generalului, Cassio, locotenentul de încredere al lui Othello și prietenul Desdemonei, Iago, cel mai credincios sfetnic al lui Othello, dar și cel mai mincinos, și în cele din urmă îl mai avem pe Roderigo, un tânăr soldat, îndrăgostit nebunește de soția generalului.
Aflând Iago că Roderigo o place atât de tare pe Desdemona, el s-a gândit la un plan care va aduce și consecințe. Planul acestuia mergea așa cum trebuia, l-a putut convinge cu ușurință pe generalul său, spunându-i că soția lui pare să-l simpatizeze pe prietenul ei, Cassio.
Othello gelos mi-a amintit de celebra carte „Micul Prinț” de Saint-Exupéry, atunci când întâlnește o floare unică pe planeta sa, făcându-l să-i îndrăgească frumusețea și să o protejeze de ființele care o pot răni. Însă Micul Prinț s-a dus într-o mică excursie pe planetele celelalte. Ajuns într-un final pe Planeta Pământ, unde găsise milioane de flori ca cea de pe planeta lui. Cei doi se aseamănă prin faptul că pot fi foarte ușor de păcălit.
Othello furios s-a gândit să-i omoare pe așa-zișii îndrăgostiți. Într-un final, Othello, aflând de la soția lui Iago, Emilia, de planul organizat de acesta, a fost ucisă de către Iago de frică să nu fie executat.
Din comportamentul lui Iago mi-am dat seama că de fapt acesta nu o iubea cu adevărat pe soția lui, Emilia, ci doar o folosea pentru a-l ajuta pe el la planurile lui. Deși Othello putea să se răzbune pe Iago, el a stat alături de Desdemona, vărsând lacrimi de iertare, sperând să-i audă cuvintele rostite. Acesta, din suferință și iubire, își împunge o sabie, căzând peste aceasta, reunindu-și buzele cu ale ei într-un ultim sărut.
Acest fragment mi-a amintit de o poveste îndrăgită, „Romeo și Julieta”, tot o tragedie scrisă de către Shakespeare. În „Romeo și Julieta” este vorba despre doi tineri care se iubeau, însă nu puteau să le spună părinților, pentru că familiile acestora erau rivale. Julieta, la un moment dat, trebuia să se căsătorească cu Paris, însă ea nu voia, așa că a preparat o licoare care să o adoarmă timp de două zile, ca familia ei să creadă că e moartă. Romeo veni și el, la rândul lui, să o vadă pe Julieta. Acesta se gândise să se omoare și el, pentru a fi împreună pe cealaltă parte, adică în lumea spiritelor. Când aceasta se trezi și văzu totul, s-a omorât, sacrificându-și viața pentru Romeo, cum și el a făcut-o pentru ea.
În cele din urmă, putem deduce faptul că Othello și-a sacrificat viața din iubire pentru soția lui, la fel ca cei doi tineri din poveste.
Mihaela Ciobanu
Teoriile misterului și vrăjitoarele din Macbeth
În Macbeth apar trei ființe care stăteau într-o mlaștină, la marginea câmpului de luptă, în jurul unui cazan. Aceste creaturi creionate de Shakespeare sunt considerate vrăjitoare, dar, în opinia mea, ele sunt mai mult de atât.
Uitându-ne în mitologia greacă observăm că Cerber, câinele care păzea iadul, are trei capete iar vrăjitoarele sunt și ele tot trei. Acest lucru mă duce cu gândul la alte teorii. Prima ar fi aceea că mlaștina este un loc în care dacă ești plin de păcate și nu îți căiești sufletul te scufunzi în ea, adică în iad, dar dacă te spovedești în timp ce mergi pe cărarea morții, care era câmpul de luptă, poți ajunge să ai sufletul ușor ca o pană și să te desprinzi din mlaștină, plutind spre rai.
O altă teorie ar putea fi aceea ca vrăjitoarele îi puneau lui Macbeth răbdarea la încercare, pentru a vedea cât de loial este față de regele său, și până la urmă, cât de loial este față de Dumnezeu, deoarece regele de drept este un trimis al Său pe pământ. Următoarea teorie ar spune că Lady Macbeth ar fi posedată de unul din sufletele vrăjitoarelor, deoarece după ce citește scrisoarea trimisă de către soțul ei, pare că personalitatea i se schimbă în una mai apropiată de cea a unei vrăjitoare, întrucât încearcă să-l îndemne pe Macbeth, cât mai mult posibil, spre păcat. Acest spirit poate fi chiar sufletul celui rău, care îl împinge de la spate să-i facă voia.
Am impresia că, la un moment dat, bărbatul ajunge chiar să pară că nu se mai gândește deloc la ce face ci, din contră, dă frâu liber răutății. După ce Lady Macbeth citește scrisoarea, reușește să-l supună pe soțul ei după bunul ei plac, ca și cum acesta și-ar fi reluat cursul vieții numai pentru ea. Femeia l-a "modelat" așa cum a dorit, punându-l apoi să se "întărească" precum lutul. Personal, mi se pare ca Lady Macbeth este un intermediar în discuția dintre rău si Macbeth. O ultima teorie spune că cele trei vrăjitoare sunt prezicătoare de viitor, asemenea Oracolului, dar se mai întâmplă ca ele să semnifice și irealul și fantezia, deoarece sunt personaje imaginare. Cazanul lângă care stăteau cele trei vrăjitoare poate reprezenta locul unde se spovedeau oamenii, păcatele lor fiind arse sau fierte pentru ca astfel aceștia să poată fi curățați. Cred, de asemenea, că vrăjitoarele sunt niște personaje misterioase care dau naștere multor speculații.
În "Divina comedie" a lui Dante, omul viu nu-l poate vedea pe Cerber în adevărata lui înfățișare, ci în alte forme, cum ar fi cele trei vrăjitoare. Ele sunt, de fapt, un singur personaj ce se aseamănă foarte tare cu fantoma regelui din Hamlet, amândouă fiind personalități misterioase cu o învăluire magică.
Am ales acest personaj, care este împărțit în trei, deoarece mi se pare unul despre care poți vorbi foarte mult, el dând naștere multor teorii la care-ți poți pune doar întrebările de ce sau cum, cine, ce și deja vei avea un plan mai larg de discuție decât te așteptai.
Andreea Ciubotaru
Hamlet și iubirea nemărginită față de tatăl său
Cunoscuta tragedie a lui William Shakespeare, ’’Hamlet, prințul Danemarcei’’ îl are ca personaj principal pe Hamlet. În această operă este vorba despre sacrificiu, loialitate și iubire. Prințul avea diferite roluri ca într-o piesă de teatru. Acesta era un nobil, un fiu iubitor, un prieten bun, un tânăr îndrăgostit, dar acesta trebuia să joace și sub rolul de nebun. Se consideră, de obicei, că în piesele lui Shakespeare, personajele ciudate sau țicnite spun mereu adevărul. De exemplu, în ’’ Macbeth’’ , paznicul beat spunea că el era paznicul infernului. Acest lucru era într-un fel adevărat, deoarece după ușa pe care el o apăra se afla numai moarte și suferință. Deci, în fragmentul: ’’ Îi spunea că ea putea să se îndoiască de strălucirea stelelor și a soarelui sau să creadă că adevărul este minciună, dar niciodată să nu se îndoiască de dragostea lui’’ se confirmă că presupunerea respectivă este corectă pentru că el o iubea cu adevărat pe Ofelia, fiica lui Polonius. După moartea dragului ei tată, fata a început să înnebunească și, într-o zi, s-a îndreptat către un pârâu unde s-a înecat. Acest lucru poate fi asemănat cu faptul că Ofelia a fost atât de copleșită de apăsarea problemelor ei care au scufundat-o .
Hamlet este un personaj ce are calități deosebite, demne de un prinț. Înțelepciunea sa îl definește. Acesta era pasionat de cititul cărților, el și-a dat seama cum putea afla dacă unchiul său i-a omorât tatăl, a știut despre planurile malefice ale noului rege și cum să le oprească, iar în povestire apare fragmentul: „[...] cântărea atât de mult în mintea lui, deși pentru un tânăr prinț cu minte strălucită era o întorsătura amară și o ofensă dureroasă. ’’ care îi scoate în evidență istețimea. Acesta i-a rămas mereu loial, tatălui său și a avut mereu încredere în el:’’Horatio și Marcellus l-au sfătuit pe tânărul prinț să nu-l urmeze, pentru că le era teamă ca nu cumva să fie un spirit rău și să-l ademenească spre marea învecinată sau spre vârful unei stânci periculoase și acolo să se preschimbe într-o înfățișare îngrozitoare care să-l scoată pe prinț din dreapta lui judecată.
Dar sfaturile și rugămințile lor nu puteau să îi schimbe hotărârea, pentru că lui Hamlet îi păsa prea puțin de viață ca să se teamă că o va pierde. Iar in ceea ce privea sufletul său, zicea el, ce putea să îi facă un spirit care era nemuritor el însuși? Și simțindu-se curajos ca un leu, s-a desprins de cei care voiau să-l rețină, gata să urmeze spiritul tatălui său oriunde l-ar fi condus.’’ În acest fragment prințul se arată foarte viteaz. Tânărul a sacrificat totul pentru dorința tatălui său, de a-i răzbuna moartea, pentru iubirea față de el. Și-a riscat viața, și-a sacrificat dragostea pentru Ofelia, a ucis mai multe persoane doar pentru a-și îndeplini misiunea. Dar, ca orice alt om, prințul a mai făcut și greșeli. De exemplu, acesta l-a omorât pe tatăl Ofeliei, Polonius, în loc de a-l ucide pe unchiul său. Acest fapt a dus la moartea unor alte personaje cum ar fi Ofelia. Hamlet are și defecte, ca orice altă persoană. El era prea înecat de dorința de a-și răzbuna tatăl, acest lucru având consecințe.
Prin secvențele: „Ești regina, soția fratelui fostului tău soț și mama mea. Aș fi vrut să nu fii ceea ce ești.” și „O faptă sângeroasă, mamă, a răspuns Hamlet, dar nu mai sângeroasă ca a ta.” se transmite faptul că tânărul era cel mai afectat personaj de greșelile făcute de mama sa.
Tot când prințul și mama lui vorbeau, fantoma tatălui său a apărut, totuși regina nu o putea vedea, poate pentru că aceasta l-a trădat într-un mod oribil. Mi-a plăcut atunci când Hamlet și-a exprimat admirația față de tatăl lui prin secvența: ”Ce mărinimie se deslușea pe fruntea tatălui meu, cum arăta el ca un zeu! Bucle ca ale lui Apolo, fruntea ca a lui Jupiter, ochi ca ai lui Marte și ținută maiestuoasă ca a lui Mercur. Acest om fusese soțul tău , spunea el.” Acesta își asemăna tatăl cu un zeu care reprezintă perfecțiunea. Presupun că tatăl lui Hamlet era modelul lui în viață, deoarece îl considera o divinitate.
Ioana Cîmpeanu
Prospero - întruchiparea înțelepciunii
Unul dintre personajele care m-au impresionat din piesele lui Shakespeare este Prospero, din opera ,,Furtuna’’. Această piesă este cunoscută ca ultima piesă majoră a scriitorului englez. În poveste, cu mulți ani în urmă, Prospero este detronat de către fratele său și trimis într-o insulă pustie, alături de fiica lui, Miranda.
Am ales să-l descriu pe acesta, deoarece, de-a lungul piesei, Prospero dovedește că este înțelept, prin faptul că nu-și omoară fratele după ce a fost trădat. Totodată, el este și foarte grijuliu în privință cu educația Mirandei. Relația celor doi este bazată pe respect și încredere unul față de altul, ceea ce reprezintă că Prospero este și un tată bun. Acesta se asigură că partenerul ei este potrivit și loial fiicei lui.
O altă caracteristică a lui este faptul că în relațiile cu dușmanii își arată atitudinea tiranică și violentă .ceea ce demonstrează că este viteaz și neînfricat. Însă, atitudinea lui față de duhul Ariel este mai vicleană, deoarece uneori îl tratează ca pe un sclav, promițându-i mereu libertatea. Prospero este și răzbunătoare prin faptul că încearcă să se răzbune pe trădători: îi dezorientează, îi supune mai multor chinuri psihologice, dorind să experimenteze și ei sentimentele izolării, ale pierderii și să sufere mai mult decât a suferit el.
Gândirea lui este una inteligentă, deoarece nu vrea să se răzbune cu moartea, ci doar jucându-se cu sentimentele lor precum frica și despărțirea. Acest lucru m-a fascinat, deoarece noi oamenii căutăm să ne răzbunăm cu aceeași monedă, însă Prospero nu a urmărit acest detaliu, doar să-i facă să vadă cum s-a simțit el în acel moment. Eu cred că relația dintre el și fratele său, reprezintă pentru Prospero un punct sensibil în inima lui, ceea ce-l face să evite des subiectul, chiar și cu fiica sa. Pentru el trădarea reprezintă o faptă nemiloasă ce poate fi cu greu uitată. Însă, în finalul piesei, Prospero ajunge să-i ierte pe cei doi, iar acest lucru îi leagă din nou și ajung să fie toți fericiți și uniți. Prin această faptă, Prospero este milos și iertător.
Pe parcursul piesei, am regăsit o asemănare între Prospero și Shakespeare, deoarece personajul reprezintă în poveste un conducător care decide soarta locuitorilor de pe insulă, la fel și cum Shakespeare scrie istoria personajelor din piesă. Consider că acest personaj poate fi pentru noi un model de urmat în situații în care suntem trădați și că este cel mai bun mod de a te comporta cu un dușman.
Ștefan Andrei Costin
Neînfricatul Lear
Regele Lear este una din operele tragice al scriitorului William Shakespeare, punând în evidență minciuna, iubirea și trădarea.
Prima trăsătură remarcată a fost curiozitatea, deoarece Lear le-a întrebat pe cele trei fete ale lui, cât de mult îl iubesc pe tatăl lor. Fiecare dintre ele au răspuns convingător, ca să primească cât mai mult teritoriu. Regele fiind păcălit, de propriile lui fiice, se lasă convins că, prin discursurile lor, dovedeau iubirea adevărată dintre relația tată fiică. Din aceste fapte, Lear se arată a fi credul deoarece a crezut toate vorbele spuse de cele mai mari fiice.
Regele era și egoist, deoarece nu a ascultat cuvintele Cordeliei, fata cea mai mică, și a alungat-o din regat, pentru că Lear a înțeles din primele cuvinte că nu îl iubește cu adevărat. De asemenea, acesta era și organizat, deoarece își împarte timpul rămas de trăit în mod egal, locuind o lună la Goneril și o lună la Regan. Pe lângă celelalte trăsături morale, Lear a fost un mare patriot, pentru că și-a sacrificat ultimele momente de a fi rege, și a decis să aibă încredere în Goneril, Regan și Cordelia, oferindu-le regatul.
După câteva luni în care a stat la fiecare castel, regele era nemulțumit de condițiile cu care îl tratează fiicele lui, iar el de-abia acum a descoperit cum îl iubeau fetele lui. Ultima trăsătură care s-a conturat a fost puterea, pentru că chiar dacă a fost trădat, și inima i-a fost frântă, a avut puterea să meargă să o caute pe Cordelia care știa că ea îl iubea cu adevărat, și și-a petrecut toată viața alături de ea.
Mi-a plăcut această poveste, deoarece Regele Lear a descoperit că a făcut o greșeală mare, dăruindu-le regatul fetelor și că și-a asumat ce a făcut și nu a răspuns cu moartea. Însă nu am înțeles de ce și-a dăruit puterea înainte de moarte, neștiind cât mai trăiește.
Augustin Fermeșanu
Hamlet-răzbunarea fără granițe
Personajul-model ales de mine din povestirile după piesele lui Shakespeare este Hamlet, din tragedia cu același nume. M-a inspirat foarte mult acest personaj, deoarece a fost foarte ambițios, luptând în numele dragostei pentru tatăl lui până la sacrificiul final. Hamlet nu era speriat de niciuna dintre aceste poveri, ci a luptat cât de bine a putut până la sfârșit.
Băiatul este, de asemenea și foarte inteligent, arătând acest lucru de mai multe ori în poveste, cum ar fi momentul în care se prefăcea nebun cu scopul de a afla mai multe informații despre moartea ciudată și misterioasă a tatălui său. Astfel, el schimbă finalul piesei de teatru cu moartea personajului principal prin otravă turnată în urechea lui, provocându-i reacția neașteptată a unchiului Horațio, care se deconspiră ca fiind ucigașul tatălui său.
Nu am înțeles, însă, de ce a respins iubirea Ofeliei. Deși făcea parte din plan, nu am reușit să văd cum acest lucru l-a ajutat în vreun fel, ba chiar cred că acest lucru i-a îngreunat inima, după ce a aflat că fata, nemaiputând suporta greutatea de a fi respinsă, căreia se adaugă și moartea tatălui ei o făcuseră să își ia viața, aruncându-se într-un lac.
Tânărul avea multe calități, însă și niște defecte, precum setea de răzbunare, care, deși l-a ajutat să îl confrunte pe Horațio în bătălia finală, a fost și un factor care l-a făcut pe tânăr să cugete dacă este bine sau nu ce face sub celebra replică: ‘A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea!’
Țin să menționez faptul că această piesă de teatru este una tragică, în care la final, cele trei personaje principale mor: regina, omorâtă de Horațio prin băutura otrăvită, regele, fiind obligat de Hamlet să bea și el din băutură, iar Hamlet, zgâriat de lama otrăvită a lui Laetres.
În final, Hamlet este un personaj relevant, care a rămas în istorie pentru curajul lui manifestat chiar și în situații foarte dificile, care a pus interesul dragii sale patrii, Danemarca mai presus chiar și de viața sa.
Alexandru Ghilan
Ying și Yang în lumea umană – Lady Macbeth
În tragedia “Macbeth”, scrisă de William Shakespeare, Lady Macbeth este unul din personajele secundare, soția thanului, unul din conducătorii armatei Scoției. Lady Macbeth face parte din înalta societate. O femeie rea și avană care își dorea să ajungă în vârful monarhiei cu orice preț. Își îndemna soțul să-l ucidă pe regele Duncan, pentru a lăsa loc liber soțului ei la tron. Lady Macbeth se arată o gazdă primitoare și grijulie, dar sub zâmbetele sale se ascundeau gânduri ticăloase și o inimă de șarpe.
În noaptea în care regele Duncan i-a vizitat la castelul lor, Lady Macbeth a pus la cale uciderea acestuia, condusă de ambiția neînfricată și mârșavă, deși se gândea că o astfel de faptă stârnește silă „neamului femeiesc”. Când era cu pumnalul deasupra regelui, pe punctul de a-l omorî, în inima ei parcă a apărut o licărire de milă văzând că în somn acesta semăna cu tatăl ei și asta a făcut-o să se oprească din a săvârși crima. Fiind o femeie cu sufletul rău ce nu renunță la idealurile ei, i-a transmis gândurile otrăvite soțului ei, manipulându-l și făcându-l să-i ducă planul la bun sfârșit, transformându-l astfel dintr-un om bun și solidar într-un ucigaș.
Prezicerile vrăjitoarelor se adeveriseră și Lady Macbeth devenise regină, dar cu toate acestea, gândul că urmașii de drept ai tronului, copiii lui Banquo, prietenul lui Macbeth, aveau să-i înlăture de la tron îi făcu să pună la cale alte planuri sângeroase. După toate crimele comise somnul soților Macbeth, a început să fie tulburat de coșmaruri.
Lady Macbeth este o femeie vicleană, dar când consecințele faptelor sale o copleșesc îl lasă singur pe soțul său să le înfrunte și să caute rezolvări. Lăcomia lui Lady Macbeth a atras asupra lor doar răutate, ei neputând să se bucure de puterea pe care le-o oferea poziția de rege și regină. În timp ce soțul ei duce lupta cu ura tuturor, starea de sănătate psihică a lui Lady Macbeth se înrăutățește, trăind cu intensitate amintirea crimelor. Coșmarurile pe care le are ca urmare a faptelor sale o fac să fie cuprinsă de remușcări și în încercarea de a scăpa, își pune capăt zilelor, dând dovadă de lașitate.
Lady Macbeth este un personaj interesant arătându-se sociabilă și primitoare, dar cu o personalitate dublă pentru că în realitate era capabilă de lucruri cu adevărat malefice.
Tudor Holman
Prospero
Unul dintre personajele mele preferate din poveștile lui Shakespeare este Prospero. Pe lângă faptul ca este curajos, dă dovadă de loialitate, respect și iertare, ceea ce îl face un model pentru mulți oameni. Acest om a trecut prin multe, dar ce ajutorul magiei și al ficei lui, rămâne mereu calm și deștept. Mi-a plăcut faptul ca acesta o lasă pe Miranda să se căsătorească cu fiul fratelui trădător al lui Prospero, chiar dacă tinerii se cunoscuseră de foarte puțin timp. Miranda nu mai cunoscuse niciun om până atunci în afară de tatăl său, dar tocmai făcuse cunoștință cu iubirea, când îl văzuse pe tânărul prinț.
Prospero este și un erou, deci poate fi asemănat cu mulți salvatori și curajoși din mitologia greacă, deoarece a salvat-o pe fiica lui și pe el de la moarte, găsind o insulă pe care să poată locui împreună, izolați de toată lumea. În schimb, insula pe care au rămas, era condusă de o vrăjitoare rea, iar toate ființele și spiritele erau supuse acesteia, așa ca Prospero se luptă cu ea și câștigă. După aceea, și-au găsit un adăpost iar spiritele și ființele i-au rămas loiale, ca Ariel, spiritul care îl slujea pe Prospero. Spre finalul poveștii “Furtuna”, fratele care l-a trădat pe acesta ajunge pe insula lui Prospero, după fiul acestuia, logodnicul Mirandei, iar bătrânul înțelept își iartă fratele, iar totul devine frumos. Aceasta ne arată că personajul ales de mine are o inimă mare, este înțelept și este un model de urmat.
Elisa Ioniță
Destinul se poate schimba în câteva secunde
Cel mai mult m-a impresionat povestea celor doi îndrăgostiți, Romeo și Julieta, cea mai vestită piesă a literaturii universale, deoarece această operă literară a demonstrat că dragostea este cea mai importantă pentru un om și fără ea, dacă nu ni se oferă putem rămâne singuri pe drumul vieții. De asemenea, capodopera literară abordează teme precum, iubirea și sacrificiul. Romeo și Julieta se termină astfel cu un mesaj puternic despre consecințele tragice ale urii și despre puterea iubirii. Iubirea și pasiunea dintre Romeo și Julieta sunt extraordinare. Cei doi sunt dispuși să își sacrifice viața, unul pentru celălalt. Pot spune că destinul domină încă de când cei doi s-au cunoscut, iar ghinionul își face și el apariția.
Eu cred că dacă părintele Lorenzo, cel care i-a ajutat să se căsătorească în secret ar fi ajuns la Romeo, întâmplările ar fi decurs normal, chiar dacă cei doi ar mai fi avut unele probleme de rezolvat, ar fi trăit și probabil că ar fi putut să își întemeie o familie. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, călugărul ar fi trebuit pedepsit cumva pentru că acesta a ruinat o căsătorie și o relație. În același timp, am învățat că un mic detaliu poate schimba câteodată, radical, viața unor oameni. Această tragedie ne arată cum trăiau oamenii din vremurile îndepărtate și cum părinții l-e alegeau copiilor săi domnița sau cavalerul potrivit, ceea ce Romeo și Julieta nu au vrut să respecte și s-au sacrificat pentru dragostea lor. Un alt detaliu care mi-a atras atenția a fost atunci când Romeo s-a otrăvit, iar Julieta s-a omorât folosind pumnalul tânărului. În această secvență cei doi au fost loiali unul cu celălalt și într-o ultimă secvență au arătat că se iubeau cu adevărat.
William Shakespeare a fost un scriitor renumit, datorită lui s-au creat aceste piese de teatru cu personalități care l-e întâlnim și astăzi în viața de zi cu zi și în fabule. Eu cred că acest scriitor este părintele literaturii universale. Cât despre acesta a fost discutată, felicitată sau poate chiar judecată în toată această lume. Au existat regizori care au încercat să facă filme în așa fel încât iubirea celor doi să nu fie uitată. Această piesă sunt sigură că va rămâne în sufletele oamenilor și va fi transmisă din generație în generație.
Maximilan Mazilu
Romeo Montague: iubire, impulsivitate și tragedie
Romeo Montague este unul dintre personajele principale din celebrul roman „Romeo și Julieta”, scris de William Shakespeare. El este un tânăr care trăiește în Verona și face parte dintr-o familie bogată și respectată, familia Montague. Romeo este un băiat visător și sensibil, dar și foarte impulsiv, ceea ce înseamnă că acționează fără prea multă gândire atunci când se simte supărat sau fericit. În piesa de teatru, el este îndrăgostit nebunește de Julieta Capulet, o fată care provine dintr-o familie rivală, adică o familie care se ceartă cu a lor.
Romeo este un personaj care poate părea un pic confuz sau chiar ciudat pentru cineva care nu este obișnuit cu stilul său de a gândi și a acționa. De exemplu, la începutul piesei, el este foarte trist din cauza unui alt tip de iubire – o fată pe care o place, dar care nu-l iubește înapoi. Este foarte melancolic și vorbește mult despre iubire, dar nu știe exact ce înseamnă aceasta. De fapt, el pare mai mult interesat de ideea de a iubi, decât de iubirea adevărată. Aceasta arată că Romeo nu este încă matur și nu înțelege pe deplin ce înseamnă dragostea adevărată.
Totuși, când o întâlnește pe Julieta, el se schimbă. Este ca și cum toată tristețea sa dispare și în locul ei apare o mare fericire. Romeo simte că a găsit iubirea adevărată și că Julieta este singura persoană care îl face să se simtă complet. Însă, iubirea lor este imposibilă din cauza războaielor dintre familiile lor, ceea ce face ca relația lor să fie una secretă și periculoasă.
Ce este important de înțeles despre Romeo este că el este un tânăr cu sentimente puternice, care nu reușește întotdeauna să-și controleze emoțiile. De exemplu, când află că un prieten de-al său, Mercuțio, este ucis de Tybalt, un membru al familiei Julietei, Romeo devine furios și decide să se răzbune. Așa că îl ucide pe Tybalt, un act de violență care are un mare impact asupra vieții sale. În acel moment, Romeo nu se gândește la consecințele acțiunilor sale, ci doar la faptul că trebuie să își răzbune prietenul. Acesta este un alt exemplu al impulsivității lui.
La fel ca și în alte părți ale piesei, Romeo pare să ia decizii fără să gândească prea mult înainte. Deși dragostea lui pentru Julieta este pură și adevărată, alegerile sale greșite duc la o tragedie mare. Spre final, când crede că Julieta este moartă, Romeo nu află că ea a luat doar un leac care o face să pară moartă. Romeo, fără să știe acest lucru, decide să își pună capăt zilelor. Astfel, din cauza unei serii de greșeli și din cauza unei lipse de comunicare, amândoi mor. Acesta este unul dintre cele mai triste aspecte ale poveștii.
Deși Romeo este un tânăr cu intenții bune și cu o iubire sinceră, el este prea impulsiv și nu reușește să înțeleagă adevăratele riscuri ale acțiunilor sale. Într-un fel, el este ca un copil care vrea să facă totul rapid, fără să înțeleagă ce se poate întâmpla dacă nu gândește înainte. Chiar și așa, Romeo nu poate fi considerat un „personaj rău”. De fapt, el este mai degrabă o victimă a circumstanțelor și ale pasiunii sale. Dragostea lui pentru Julieta este reală, dar din păcate, este și periculoasă într-o lume plină de conflicte.
În concluzie, Romeo Montague este un personaj tragic, care, deși iubește sincer, ia decizii care nu îl ajută să își atingă scopurile. Dacă ar fi fost mai calm și ar fi gândit mai bine înainte să acționeze, poate că povestea lui și a Julietei ar fi avut un alt final. Romeo reprezintă dorința puternică de a iubi, dar și pericolele care pot apărea atunci când nu reușim să controlăm emoțiile și acțiunile noastre.
Matei Mera
Destinul însângerat a lui Macbeth sau Căderea unui erou
Macbeth este prezentat la începutul piesei ca un general scoțian din armata regelui Duncan. Brav soldat și om puternic, curând ajunge să fie condus la gânduri rele de profețiile celor trei vrăjitoare ce i s-au ivit în cale într-o zi geroasă de iarnă. El va ucide pentru a-și îndeplini ambițiile la tron și, odată ce comite prima crimă și este încoronat rege al Scoției, se angajează în noi cruzimi cu o ușurință din ce în ce mai mare. În aceste momente, de comitere a actelor groaznice, el este părăsit de forța binelui lăsând loc întunericului. Așadar permite răului să îi stăpânească mintea și ia decizii bazate pe dorința de putere și lăcomie.
Ambiția sa nemăsurată, trezită de vrăjitoare, este încurajată de soție, de Lady Macbeth. El este foarte îndrăgostit de ea și astfel devine ușor de manipulat. Sub acest aspect cei doi se aseamănă cu personajele biblice, Adam și Eva. Odată cu preluarea puterii, el devine un tiran și se degradează din punct de vedere moral. Pare că este mai potrivit să conducă oștenii pe câmpul de luptă decât o țară, un popor. Deși deciziile lui l-au dus pe un drum greșit, nu se poate uita faptul că odată a fost un erou nobil. Transformarea sa arată lupta dintre bine și rău ce cuprinde pe fiecare om. În cazul său a învins răul, s-a autodistrus.
Spre final, Macbeth are remușcări și acest lucru m-a impresionat. Deși acționează cu violență, totuși este cuprins de îndoieli, ceea ce îi scoate în evidență umanitatea. Destinul lui Macbeth este unul trist și plin de consecințe tragice.
Maria Mihai
Lady Macbeth și setea de putere
Pe mine m-a impresionat Lady Macbeth pentru că a fost foarte hotărâtă și a dorit putere. În piesa Macbeth, Macbeth și prietenul său se întorc de la luptă și pe drum li se arată trei vrăjitoare care îi spun viitorul lui Macbeth. Acasă, Macbeth îi spune soției sale totul. Lady Macbeth își dorește puterea, așa că plănuiește ca Macbeth să îl omoare pe rege și să-i ia coroana. Lady Macbeth a adormit gărzile cu o licoare și Macbeth s-a strecurat și l-a ucis pe rege. Lady Macbeth este ca o vrăjitoare, a patra vrăjitoare care stă lângă Macbeth. Ea este rea și îl face pe soțul ei să dorească putere și să-l omoare pe rege. El e ca și cum s-a supus să facă tot ce zice Lady Macbeth. Ea se folosea de el mai mult, și în loc să-l omoare ea pe rege, i-a spus lui să facă asta. Lady Macbeth a făcut planul și Macbeth a ascultat-o. Astfel, Macbeth nu a mai fost cinstit și bun.
Macbeth, de frică, a vrut ca prietenul său împreună cu fiul acestuia să fie uciși, pentru că altfel nu va avea liniște. Macbeth s-a dus iar la vrăjitoare, și a văzut viitorul. Macduff venea să-l pedepsească pe Macbeth. Lady Macbeth începu să umble prin somn, ca să-și spele mâinile de sângele pe care și l-a imaginat. Într-un final ea moare, pentru că era măcinată de faptele ei.
Eu cred că Lady Macbeth nu a fost rea la final pentru că s-a gândit la ce fapte a făcut și a și murit din cauza asta. Câteva însușiri pe care Lady Macbeth le are și mi-au atras atenția sunt: a fost foarte hotărâtă și a acționat rapid, fără să se gândească prea mult la ce se va întâmpla după, pentru că ea l-a gândit ca să iasă bine planul de a fi Macbeth regele. Ea este mai iscusită în planuri, dar îl folosește pe soțul ei. Ca să nu-l omoare ea pe rege, i-a spus lui Macbeth să facă asta, care era nevinovat, dar devine lacom de putere. În final, Lady Macbeth este cuprinsă de gânduri oribile, fiindcă se gândește la ce fapte a săvârșit și într-un final moare. Eu cred că acest personaj a vrut să fie rău și să aibă puterea la început, dar apoi și-a dat seama că făcuse ceva rău și nu s-a mai putut gândi decât la asta, și așa a murit.
Și ea a crezut că vrăjitoarele spun adevărul, deoarece într-un fel, Lady Macbeth a vrut ca regele să fie omorât și nu a lăsat lucrurile să se întâmple singure. Aceasta este greșeala și din această cauză ea și soțul ei au murit. De aceea nu e bine să avem încredere în străini sau în orice.
Ioana Mocanu
Salvarea prin moarte, în absența binelui
Lady Macbeth se impune drept unul dintre cele mai puternice personaje feminine, nu doar din opera dramaturgului William Shakespeare, ci și din literatura universală.
Oferind numele tragediei lui Shakespeare, Lady Macbeth se dovedește mai malefică decât soțul ei, care are mustrări de conștiință în urma faptelor sale. Aflând despre profețiile celor trei vrăjitoare, soția generalului Macbeth îi expune soțului ei planul diabolic prin care acesta ar putea ajunge pe tronul Scoției. Astfel, când Duncan, regele Scoției, decide să petreacă o noapte în castelul lui Macbeth, soția generalului îl îndeamnă pe acesta la omor. Personajul dă dovadă de sânge rece în atingerea planurilor, iar dorința de putere o îndeamnă să facă lucruri terifiante. Spre deosebire de soțul ei, Lady Macbeth nu are remușcări și ascunde pumnalul în camera regelui asasinat, calculându-și cu atenție fiecare pas. Bucurându-se de o influență covârșitoare asupra soțului ei, Lady Macbeth nu ezită să-l incite pe acesta la crimă. Ea se simte din ce în ce mai încrezătoare în momentul în care soțul ei devine rege și urmărește să consolideze poziția acestuia pe tron, prin asasinarea generalului Banko.
Regretându-și faptele și apăsat de remușcări, Macbeth începe să aibă halucinații și are un comportament bizar față de oaspeții săi. Urmărit de fantome, el consultă din nou vrăjitoarele pentru a afla ce îi rezervă viitorul. Acestea îl îndeamnă să se ferească de Macduff. La auzul acestor profeții, Lady Macbeth își îndeamnă soțul să ucidă familia lui Macduff și, astfel, soția și copiii acestuia sunt asasinați. Profeția vrăjitoarelor ajunge să se împlinească când, ascunși în pădurea Birnam, soldații conduși de Malcom înaintează spre bătălia finală, dând impresia că toată pădurea se mișcă.
Bântuită de crimele făcute, Lady Macbeth își vede mâinile pătate de sângele vărsat și își pierde mințile. Deși nu este autoarea directă a crimelor, Lady Macbeth este responsabilă moral de acestea. Din dragoste pentru ea și din teama de a nu o pierde, soțul ei dă curs îndemnurilor acesteia de a-l ucide pe regele Scoției și pe comandantul Banko. Personajul feminin se dovedește o manipulatoare prin excelență: ea nu-și murdărește mâinile cu sânge, folosindu-se de dragostea soțului ei pentru a-l determina să facă lucruri cu care nu este de acord. Putem spune că Lady Macbeth dă o mână de ajutor destinului, grăbind împlinirea profețiilor vrăjitoarelor. Mustrările de conștiință apar târziu în cazul ei, determinand-o în cele din urmă să-și pună capăt zilelor. Portretul moral a lui Lady Macbeth evidențiază câteva trăsături definitorii: ambiția, determinarea, stăpânirea de sine, lipsa empatiei, sângele rece sunt tușe care întregesc caracterul personajului.
Incapabilă de sentimente reale față de soțul ei și de empatie față de victimele setei ei de putere, Lady Macbeth rămâne unul dintre personajele tragice ale literaturii universale. Lipsite de sentimente de iubire autentică față de semeni și de ele însele, personajele lui Shakespeare sfârșesc tragic. În absența binelui care să-i salveze de la moarte și a iubirii adevărate, eroii își vor găsi în moarte liniște, adeverind profețiile celor trei vrăjitoare.
Matei Pamfil
Cordelia, simbolul bunătății din familia Regelui Lear
William Shakespeare a fost un mare scriitor englez. El a creat multe piese de teatru, printre care se află și „Regele Lear”. Din această poveste, pe mine m-a impresionat fiica cea mai mică a regelui, Cordelia, care este bună și sinceră. Atunci când regele le-a întrebat pe fiicele sale ”Cât de mult mă iubiți?”, surorile mai mari au început să îl lingușească, însă Cordelia a răspuns cu sinceritate că îl iubește ca pe un tată și nimic mai mult. Din cauza acestui răspuns, ea a fost apoi alungată din palat. Fiica cea mică a regelui Lear este și foarte miloasă, arătând compasiune față de tatăl său, chiar dacă el a gonit-o din regat. Când bătrânul rege a ajuns nebun și sărac, fără castelul și proprietățile sale, Cordelia a fost singura dintre surori care i-a sărit în ajutor, iertându-l pentru greșeala făcută.
În familia regelui Lear, Cordelia este simbolul bunătății, surorile sale fiind viclene și păcălindu-l pe tatăl lor, care a lăsat puterea în mâinile lor sau în mâinile răului. Pese puțin timp, regele a fost alungat, ceea ce a dus la un haos total. Tot așa s-a întâmplat și în piesa de teatru „Macbeth” în care când el a ajuns la conducerea regatului, totul s-a transformat în haos.
Cordelia se aseamănă cu Desdemona prin faptul că amândouă au fost sincere față de persoanele pe care le iubeau: tatăl, în cazul Cordeliei, și Othello, în cazul Desdemonei. Cu toate acestea, ele au fost greșit înțelese și trădate, Cordelia fiind alungată din regatul tatălui ei, iar Desdemona fiind ucisă de propriul soț gelos.
Când Cordelia a plecat din regat, la conducerea lui au ajuns surorile ei, două femei rele, care au început să se războiască și să se urască reciproc, regatul devenind ca infernul. Din acest motiv, regele Lear a înnebunit, dar Cordelia l-a ajutat și l-a salvat pe moment, iar în final și-a pierdut libertatea și viața luptând să fie alături de tatăl ei.
Cordelia este un personaj care trebuie să fie un model pentru noi toți prin bunătatea și sacrificiul ei!
Sofia Părpăuță
Puterea și răzbunarea în mâinile unui maestru al Magiei
Prospero este un personaj foarte interesant pentru că, deși are puterea să se răzbune, el alege în final iertarea. Aceasta este o lecție importantă pe care Shakespeare o oferă prin această poveste și prin acest personaj. La începutul poveștii, Prospero pare dur și strict. El își folosește puterile magice pentru a controla insula și pe locuitorii săi, cum ar fi Ariel, un spirit al aerului, și Caliban, o creatură pe care o consideră crudă și periculoasă, Prospero își schimbă atitudinea și înțelege că iertarea este mai valoroasa decât răzbunarea.
Ce mi-a plăcut la Prospero este că dă dovadă de înțelepciune și învață că puterea nu înseamnă să-i controleze pe alții, ci și să-ți controlezi propriile emoții. El renunță la furia și dorința de răzbunare pentru binele celorlalți și pentru pacea lui interioară. Prospero alege să renunțe la magia sa, alegând să trăiască fără puteri supra-naturale.
Putem vedea și relația cu fiica sa, Miranda, este foarte frumoasă. Prospero o iubește și o protejează, iar pentru ea era dispus să renunțe la toate conflictele sale. El își dorește ca Miranda să fie fericită, de aceea îi permite să se îndrăgostească de Ferdinand, fiul regelui din Napoli, chiar dacă asta înseamnă să se împace cu cei care l-au trădat.
Prospero este un personaj care ne învață că, indiferent de cât de puternici sau inteligenți suntem, nu trebuie să ne lăsăm conduși de dorința de răzbunare. Este important să fim buni și iertător. De asemenea, Prospero ne arată că uneori trebuie să renunțăm la lucrurile care ne fac puternici, fericiți și speciali pentru persoanele importante și iubite din viața noastră.
Aceasta fiind una dintre ultimele piese a lui Shakespeare, Prospero își aruncă toiagul magic în mare, luându-și adio că și cum ar fi un vrăjitor care iese de pe scenă. Această scenă îl poate indica pe Shakespeare, el a creat operele și noi le citim și le dăm mai departe.
Miruna Timea Sztankovszky
Principiile haosului: Macbeth
Macbeth, personajul principal al piesei cu același nume este întruchiparea omului ce poate fi ușor manipulat și îndrumat spre a face lucruri oribile. Acesta, un om bun la început care lupta pentru victoria Scoției a ajuns să fie urât de propria-i țară, iar mai apoi ucis, cu pânza de tăciune a setei de putere peste ochi.
L-aș compara pe Macbeth cu Lucifer, îngerul care era cel mai de încredere al Lui Dumnezeu, dar inima sa dintr-odată a fost înveninată de dorința de a cauza haos, mai apoi fiind alungat din Rai. Contele de Cawdor s-a întors împotriva regelui Duncan și a ajuns să abuzeze de putere. Regele Scoției, primind profeția de la vrăjitoare, spunând că pădurea din Birnam a venit la Dunsinane nu a avut o gândire abstractă asupra situației și nu a privit-o pe aceasta dinafara cutiei.
După crima săvârșită de cuplu, un străjer beat a venit la ușa lui Macbeth și a spus că el este păzitorul Infernului. Această parte mă duce cu gândul la odaia alăturată în care se aflau cadavrele mânjite de sânge ale regelui și soldaților săi, care era o adevărată întruchipare a haosului și a crimei.
Consider că regele Scoției era „orb”, căci adevărata vrăjitoare era chiar lângă el era chiar Lady Macbeth, soția lui. Ea i-a trezit în inimă această dorință de a obține control absolut, care poate avea urmări tragice. În multe piese shakespeariene bărbatul este cel care râvnește după putere, dar în „Regele Lear” și „Macbeth”, dimpotrivă, sunt femeile. Lady Macbeth dorea să obțină putere prin intermediul soțului ei, modelând din Macbeth un om egoist. Deși el era regele, soția lui controla sforile.
Aș asemăna vrăjitoarele din piesă cu Cerber, câinele cu trei capete al lui Hades. Observăm că cele trei vrăjitoare trăiesc într-o mlaștină pe terenul de luptă, unde mor cei mai mulți oameni. Sunt ca niște ursitoare rele care îndeamnă oamenii la haos și discordie până ce ultima fărâmă de umanitate dispare. Mlaștina în care trăiesc acestea este orgoliul în care se afundă Macbeth.
Două citate pe care le-aș asocia cu această tragedie sunt „Infernul sunt ceilalți” care mă duce cu gândul la răutatea regelui și a soției sale. Iadul nu este neapărat un loc, ci poate fi chiar o persoană apropiată, în cazul lui Macbeth, soția lui. Un alt citat din piesa „Furtuna” de Shakespeare ar fi „Infernul este gol, iar toți demonii sunt aici.” „Demonii” cu care se luptă regele Scoției se află chiar în el însuși: obsesia de control, naivitatea și nesăbuința.
În concluzie, Macbeth era un om cu nenumărate calități, dar, a fost naiv și s-a lăsat manipulat. Consider că, dacă Lady Macbeth nu i-ar fi plantat în suflet trandafirul negru al setei de putere, acesta nu s-ar fi gândit la crimă și la moarte.
Eric Toma
Curaj și empatie în spatele măștii
Pe mine m-a impresionat cum personajele își găsesc ușor dragostea în această operă scrisă de William Shakespeare, dar în special m-a uimit Viola din A douăsprezecea noapte. Aceasta este o fată puternică și ar da totul pentru fratele său, de aceea își asumă o identitate masculină, sub numele de Cesario. Câteva beneficii sunt aduse ca ea să poată să-i înțeleagă mai profund și să le înțeleagă și comportamentul mai profund. Acum își poate înțelege și fratele după ce ajunge la tribunal, iar Olivia se îndrăgostește instant de acesta. Viola are ocazia de a se apropia și de Olivia, și de Orsino. Prin această modalitate ea poate vedea povestea din două perspective total diferite.
Viola are un comportament delicat, deoarece își gestionează sentimentele și le ține sub control față de Olivia și de rege. Ea are deja experiență, exact cum am mai spus, are un frate mai mic și îl iubește și ar face orice pentru el, asta dă dovadă de loialitate și înțelegere profundă. Pentru că Viola oferă afecțiune pentru cei din jur, îi ajută să-și depășească propriile obstacole emoționale, iar acest lucru restabilește echilibrul dragostei față de personaje între ele.
Fata, Viola, este chiar ambițioasă pentru a-și găsi fratele și curajoasă deoarece se aventurează într-o lume nouă, unde întâmplător își găsește dragostea, Orsino. Ea, prin înțelepciunea sa unică, observă comportamentul altora și se integrează în cercul de prietenie a lor și îi ajută să își rezolve problemele prin concluzia care a tras-o pe timp ce observa atitudinea lor. Eu cred că Viola este un exemplu pentru comportamentul omenesc, deoarece mulți nu îi mai ajută pe ceilalți dacă trebuie sa se adapteze situației. Simțul observației a Violei este foarte fin, iar această capacitate o ajută să înțeleagă rapid caracterul celor din jurul ei.
Ea simte dragoste pentru Orsino, dar reușește să-și mențină rolul destul timp , pentru a fi răsplătită pentru puterea sa, deși totuși e nevoită să se adapteze schimbărilor în bărbat. Ea tratează sentimentele Oliviei cu atenție și reușește să-și mențină iubirea pentru rege, cea ce este un lucru foarte greu, iar Viola face asta numai pentru fratele său posibil înecat, cu speranța că-l va găsi cu ajutorul lui Orsino. Aș putea să asociez comportamentul său cu cel al lui Dumnezeu, fiindcă El menține echilibrul între animale, oameni și natură. Ea seamănă și cu Iisus Hristos, deoarece Viola face un sacrificiu pentru fratele său, iar Iisus S-a sacrificat pentru oameni.
Viola este foarte importantă în poveste, pentru că ne arată cum dragostea restabilește ordinea și echilibrul, iar Shakespeare ne-a arătat prin operele sale ce se întâmplă dacă dragostea nu este echilibrată și nu se fac sacrificii.
Rareș Tucaliuc
Prospero, vrăjitorul bun
Prospero a fost personajul principal din Furtuna, una dintre cele mai frumoase povești scrise de William Shakespeare. Această poveste fiind o comedie, având totuși și puțină intrigă ce poate să-ți dea de gândit că ar putea fi o dramă.
În povestea după piesa Furtuna este vorba despre ducele Milanului , pe care îl chema Prospero , acesta a fost izgonit de fratele său Antonio fără știrea poporului. Acesta a naufragiat pe o insulă împreună cu fiica sa Miranda . Pe insulă a cunoscut un monstru pe nume Caliban și un spirit pe nume Ariel.
Una dintre cele mai mari calități ale sale este înțelepciunea, deoarece este deștept datorită faptului că a fost calm în momentul când a ajuns pe insulă și planificarea lucrurilor, acesta făcându-și o idee de a redeveni ducele Milanului. Prospero mă duce cu gândul la Merlin din Arthur și cavalerii mesei rotunde, dar și cu Dumbledore din Harry Potter. Toți acești trei erau vrăjitori care luptau pentru binele celorlalți având toți aproape aceleași calități fizice, dar și morale.
Prospero a decis să oprească o corabie , făcând valurile mai tulbure , deoarece știa că fratele său împreună cu ceilalți supuși și cavaleri ai Milanului erau acolo. Prospero a dorit ca fiul lui Antonio , Ferdinand , să se îndrăgostească de fiica sa Miranda. Antonio fusese ajutat de către Alonso să îl doboare pe Prospero în momentul când acesta era ducele Milanului. Prospero a despărțit naufragiații furtunii. Erau Alonso și Antonio , aceștia formau un grup. Alt grup era format din Ferdinand și ultimul era format din bufonul și pivnicerul care s-au aliat cu Caliban pentru al omorî pe Prospero . Aceștia nu au reușit , deoarece Ariel l-a avertizat pe Prospero. Și în final Prospero redevine ducele Milanului și Miranda împreună cu Ferdinand se căsătoresc.
Din această poveste reiese că Prospero este un vrăjitor demn de puterile pe care le dobândise în toți anii în care trăise și că acesta nu a renunțat la ce avusese în trecut.
Mihail Van Vliet
Prospero și drumul cunoașterii
"Furtuna" , una dintre cele mai faimoase lucrări scrise de William Shakespeare, este o piese ce discuta lucrurile precum puterea, iertarea, răzbunarea . Unul dintre personajele principale ale acestei piese este Prospero, ducele exilat al Milanului, care se află pe o insulă izolat din cauza trădării fratelui său, Antonio. De-a lungul piesei, Prospero trece printr-o transformare de suflet, iar trăsăturile sale au un rol vital în poveste. Prin urmare, Prospero este esențial pentru înțelegerea mesajului piesei.
Una dintre cele mai evidente trăsături ale lui Prospero este înțelepciunea. El a fost inițiat de tatăl său, ducele, în cunoștințele științei și magiei, iar cunoașterea sa l-a lăsat să creeze o putere extraordinară pe insula în care a fost exilat. În piesă, Prospero este adesea observat ca un om cu putere supraumană, care folosește această cunoaștere pentru a manipula oamenii. Cea mai clară dovadă a înțelepciunii sale este controlul asupra spiritului Ariel și asupra monstruosului Caliban, care îi sunt subordonați. Ariel, un spirit , este obligat să-i îndeplinească ordinele, în timp ce Caliban, o creatură primitivă , este ținut în inferioritate prin forța voinței lui Prospero.
Cunoașterea lui Prospero nu se limitează doar la magia pe care o stăpânește, ci include și o înțelegere profundă a universului si a oamenilor. În această privință, Prospero este un maestru al manipulației , dar și un lider care știe să își îndrume. Această abilitate îi permite să construiască strategii de răzbunare, dar și să ajungă la o cunoaștere finală, evidențiind maturitatea sa.
Prospero este un personaj care nu se ferește să folosească puterea pentru a-și atinge scopurile. La începutul piesei, el se află pe insulă ca un lider, care controlează atât natura, prin magie, cât și pe cei din jurul său. Ariel și Caliban, amândoi fiind forțați să-l asculte, sunt exemple de ființe inferioare ai voinței sale. De asemenea, Prospero reușește să își impună autoritatea asupra celor care l-au trădat ,astfel el aduce pe aceștia pe insula sa. Totuși, în ciuda acestei puteri, Prospero nu este un om rău. El folosește puterea sa mai mult pentru a înfrunta trădarea și pentru a-și răzbuna pierderea , iar la final, această putere se dovedește a fi doar o cale spre iertare și împăcare.
Un lucru important al puterii lui Prospero este că aceasta nu este suprautilizată. Deși ar putea, el nu folosește magia pentru a distruge, ci mai degrabă pentru a crea condițiile unei reuniuni De exemplu, atunci când îi aduce pe cei care l-au trădat pe insulă, Prospero îi testează și îi pune în fața propriilor greșeli din trecut, ceea ce ne arată că puterea sa este înțeleaptă și că nu există dorința de răzbunare. Dar, el vrea ca personajele din jurul său să înțeleagă greșelile făcute și să învețe din ele, de parcă Prospero ar fi Dumnezeu îndrumând personajele spre fericire cu magia sa așa cum Dumnezeu a făcut cu apostoli.
Pe măsură ce piesa continuă, se vede o schimbare Prospero. Chiar dacă a fost trădat și îndepărtat de pe tronul Milanului, el nu vrea răzbunare, ci se așază spre o abordare mai înțeleaptă. În loc să caute răzbunare, el alege să ierte. De exemplu, atunci când îl întâlnește pe fratele său, Antonio, care l-a trădat și l-a înlăturat de pe tron, Prospero ajunge să îl ierte, arătând ideea că adevărata putere nu constă în distrugerea , ci în capacitatea de a înțelege și de a ierta. Această alegere a iertării este o idee principala a piesei. Prospero reprezintă figura unui lider care își depășește propriile dorințe și impulsuri de răzbunare pentru a construi un viitor mai bun realizând că orice om există pentru binele suprem.
Prospero este un personaj foarte complicat, ale cărui calități și trăsături se dezvoltă pe parcursul piesei. Înțelepciunea sa, abilitatea de a controla puterea și, în final, capacitatea de a ierta, îl fac un lider care înțelege că adevărata fericire nu constă în dominare, ci în înțelepciune. Prin urmare, Prospero nu este doar un personaj cu puteri supranaturale, ci este o persoană care înfruntă greutățile vieții cu înțelegere.
Comments