Pe Nora Iuga (Eleonora Almosnino), a cărei aniversare a fost acum două zile (4 ianuarie), am avut ocazia să o întâlnesc într-o zi de august, la Serile Filmului Românesc de la Iași, ediția a XIV-a, 2023, când festivalul și-a luat buletin. Găsesc aici posibilitatea să exprim speranța că abia aștept să fac cunoștință cu un SFR adolescent. Până atunci însă, privesc în urmă și prețuiesc fiecare amintire dintr-un august melancolic.
În forfota voluntarilor, pe un fundal în care roiau ici și colo vești de peste tot, am găsit câteva momente de liniște și am ascultat-o emoționată, cu ochii mari – așa cum au copiii mici când aud adevăruri de la cei mai mari – și când a spus “mă scriu pe mine” mărturisesc că m-am regăsit întru totul. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Radu Vancu – “poezia pansează, dar fără anestezic” – iată deci, cum scrisul devine un refugiu creator, de (re)găsire în dimensiunea sinelui. Mi-au rămas în minte alte câteva dintre cuvinte tare blânde spuse de Nora Iuga, această doamnă a cailor albi și a jocurilor cu florile de salcâm – “nu poți să înțelegi poezie decât dacă întâlnești o mare iubire”. Poate așa s-ar explica multe... până la urmă, iată un adevăr despre Nora Iuga – iubirea îi este sinonimă cu bucuria de a trăi. Când duci o viață închinată frumosului, nu iese decât lumină, adesea în versuri – versuri atent scoase din (prea)multul sufletului. În repetate rânduri, la SFR, Nora mărturisea că toată viața și-a dorit să fie actriță – și iată! la vârsta de 92 de ani a ajuns pe ecranele din cinematografe.
Câteva luni mai târziu, într-o vineri răcoroasă de noiembrie, la Cinema Ateneu, am văzut, în sfârșit, filmul documentar despre un portret absolut fascinant – De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin. Într-o oră jumătate, regizoarea Carla Teaha, și ea o fire caldă și sensibilă, conturează adevărul biografic cu un umor subtil, alături de momente de o gingășie emoționantă. Am întrebat-o pe Alexandra Mușat, colega mea de la SFR și studentă la Litere, anul III, ce îmi poate spune despre omul Carla Teaha. Așa am aflat că ea nu iubește doar filmul, ci personajul însuși – omul Nora. Altfel spus, “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” este despre adevăr, iubire și oameni – cuvinte ce pot fi chiar sinonime. Dincolo de tot, Carla emană o seriozitate și o stăpânire de sine, care, îmbinate cu spiritul poetic, au făcut posibilă apariția filmului documentar – baladei despre poezie, aș îndrăzni să spun. Pesemne s-a legat o prietenie tare frumoasă între cele două – căldura din suflet se citește prin ochi.
Poezia Norei Iuga este o provocare de a privi din exterior către un interior tulbure. Pentru ca acest lucru să se poată realiza, trebuie să trecem de câteva straturi din categoria subtilității. Cu măiestrie, Nora Iuga a reușit să aducă în același loc prelungiri din mai multe domenii artistice. Dialogului intertextual îi sunt alăturate trimiterile muzicale, astfel că sensul cuvântului capătă o colecție infinită de posibilități. A explora adâncimile textelor poetice înseamnă a trece dincolo de cuvântul artistic, dincolo de semnificația crudă. Granițele devin fluide între idei, emoții și concepte, astfel că suntem puși în fața unui aparent absurd, care își omogenizează sensul pe parcurs, odată cu înțelegerea mai amănunțită a fiecărui cuvânt. Așa se întâmplă cu poezia oci ciornie, din cel mai recent volum al ei, Fetița strigă-n pahar (2023), ale cărei versuri amintesc de celebra romanță rusească purtând același titlu (Ochi negri - în limba rusă), cu trimiteri la adâncimile fascinante ale sufletului feminin plin de pasiune (https://www.youtube.com/watch?v=V6OZKygytyc - aici, în interpretarea lui Ivan Rebroff, iar aici, cu Dmitri Hvorostovski - https://www.youtube.com/watch?v=vv12vxWrd7A). La Nora Iuga, însă, în poezia oci ciornie, ochii devin oglinzi care multiplică imagini ale feminității sensibile, visătoare, uneori ironice față de propria fragilitate în fața timpului, între țipătul pescărușilor și râsul fetiței care se întunecă treptat în silueta damei de treflă, în jocul privirilor către sine:
și iar s-a trezit
ochiul încă-nchis privește sub pleoapă
un ochi larg deschis
începe să plouă
și pe jos cad scame
țipă pescărușii
dimineața-i stinsă
și mă cheamă unu
parcă ne cunoaștem
acolo-n oglindă
plânge cu sughițuri
hohotul de râs
trece carnavalul
trei corăbii albe
trei fetițe slabe
și-o damă de treflă
păsăretul tot
s-a-ncurcat în galbeni
auzi-l cum țipă
auzi-o cum râde
tânără frumoasă
bunica pe scară
În filmul De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, suntem martorii din umbră ai unor adevăruri absolut tulburătoare. Mi-a rămas în minte episodul în care Nora Iuga povestește o întâmplare traumatizantă din facultate. Mai mult decât atât, faptul că își asumă evenimentul drept o etapă în dezvoltarea femeii de mai târziu și nu îl ignoră în străfunduri este dovada puterii pe care o are. Mi se pare incredibil să trăiești atâția ani neumbrit de traumele trecutului. Sunt atinse și straturi subtile ale încercărilor din pandemie – singurătatea, de această dată, nu mai este instrumentul creator, ci apăsare. Dorul de Nino al ei cântă, de fapt, povestea iubirii ca libertate și bucurie, fiecare trăind-o după principiile ce îl definesc. Intimitatea, la ei, s-a stabilit pe coordonate intelectuale – poezia ca adevăr are iarăși un cuvânt de spus. În afară de aceasta, doza de umor a fost binevenită, iar Carla a surprins cu măiestrie glumele dintre ele, care demonstrează, încă o dată, umanul din spatele personajului. Mi-a plăcut și momentul în care a apărut Mircea Cărtărescu, un autor pe care îl admir pentru frumusețea textelor sale. A dezvăluit faptul că Nora Iuga a avut încredere în el de la început, iar acest lucru m-a făcut să mă gândesc la cât de importante sunt încurajările.
Un fragment dintr-o poezie a Norei Iuga va ține locul acestei încheieri:
cum poți să mai exiști
când ți se taie raiul în două
și malurile lui stau față-n față
ca niște armate dușmane
vreau să scriu acum
cât creierul sângerează
(Din când în când era marți)
Teodora Udișteanu, studentă în anul I la Litere – UAIC Iași, specializarea română – engleză, absolventă filologie, CNI, promoția 2023
Surse imagini:
copertă - https://www.facebook.com/photo?fbid=901181618239573&set=pb.100050432292291.-2207520000&locale=ro_RO
foto - arhiva personală Teodora Udișteanu