Klara – Don’t Be Afraid to Follow Your Dream
”Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri; o inimă în două suflete.”
Regizat de Alexander Moberg, Un cal pentru Klara este un film suedez din 2010, bazat pe cărțile scrise de Pia Hagmar despre Klara.
Pelicula spune povestea unei fete, Klara ai cărei părinți au divorțat și, în urma acestui fapt, a trebuit să se despartă atât de tatăl său, cât și de amintirea unei vieți liniștite. Nevoită să se mute alături de mama sa într-un oraș necunoscut, care impresionează prin priveliștea caldă, blândă, atât de naturală, însă străină Klarei. Doar iubirea față de cai a rămas aceeași. Odată cu întâlnirea cu Stea, calul prin care fata își găsește liniștea și prin care totodată trăiește, Klara își recapătă zâmbetul și acea sclipire din ochi, pierdute după despărțirea părinților săi și, implicit, îndepărtarea sa față de propriul tată, însă nu pentru mult timp. Klara își găsește refugiul în călărit, lucru care, surprinzător, îi dă aripi să zboare, să se desprindă de orice grijă a prezentului. Calul este disprețuit din pricina aspectului său, fata fiind singura care reușește să privească dincolo de orice aparență.
“Nu poți vedea bine, decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” (Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupry)
Schimbul brusc produs în viața Klarei o destabilizează din punct de vedere moral, resimțind singurătatea și lipsa ambilor părinți și, în încercarea de a se integra în noua școală și pentru a nu fi judecată și respinsă de cei din jurul său, este nevoită să mintă. Astfel se înscrie într-o cursă de echitație, însă singura și poate cea mai mare problemă este faptul că nu știe să călărească.
În inima Klarei se dă o luptă între dorințe și neîncrederea absolută inspirată de cei din jur. Este încolțită de atitudinea colegelor sale și de încercarea disperată a tatălui său de a-i fura singura alinare și ultimul vis pentru care luptă, inconștient de efectul asupra fiicei sale, lipsită de ajutor, demoralizată și totodată sufocată de presiunea competiției. Klara se interiorizează, pierzându-și și ultima picătură de speranță. Însă lupta pentru visul său nu se oprește aici.
Rolul principal este interpretat de Rebecca Plymholt, un personaj ce se evidențiază prin inocența și profunzimea privirii, sensibilitatea, ambiția, determinarea, entuziasmul și de multe ori interiorizarea și lipsa de încredere. Mântuirea Klarei vine sub forma lui Jonte, băiatul care reprezintă empatia, speranța și susținerea totală a fetei, care are o viața foarte asemănătoare cu a Klarei, dar care își găsește libertatea prin călătorie. Jonte este interpretat de Joel Lützow, care reușește să întruchipeze un personaj nonconformist, empatic, retras, singuratic, visător, meticulos, hotărât și încrezător.
Un personaj care, dincolo de aparențe, constituie salvarea Klarei și drumul spre adevăratul potențial, în care fata găsește un al doilea sine. Poate chiar Jonte i-a dat această putere, ambiție, încredere de sine și speranță, acest curaj de a-și închide ochii în fața suferinței și a ignoranței și de a visa, de a lupta, de a iubi, de a-și asculta sufletul, de a nu renunța la viitor în favoarea fricii de eșec. Sprijinul neîncetat și timpul dăruit Klarei arată nu doar legătura strânsă dintre cei doi, ci și curajul pe care și-l insuflă reciproc, însă fără a-și da seama. Poate chiar libertatea, pentru care luptă cu atâta disperare cei doi copii, este cel mai important ingredient dintr-o lume a fanteziei și credinței, o lume a copilăriei.
Klara ne oferă ocazia să pătrundem într-o lume născută din speranță, visuri și mai ales iubire, determinându-ne să înțelegem prin călărit libertatea absolută, frumusețea, armonia, naturalețea și nevoia ei de a se desprinde de realitate, de a retrăi în trecut, de a trăi și a simți libertatea. Poate libertatea este sentimentul de care Klara încearcă să se agațe, libertatea care i-a fost luată odată cu părăsirea locului în care își petrecuse copilăria.
Chiar și cei care au împiedicat-o în diverse moduri să-și urmeze visul au avut o contribuție (sau poate dimpotrivă) în alegerile Klarei și în caracterul său, care a devenit mai puternic cu fiecare obstacol înfruntat. Viața este precum călăritul, obstacolele fiind problemele de zi cu zi.
Poate momentul care emoționează cel mai mult este cel în care Klara, realizând greșeala făcută și faptul că era prea târziu pentru a o mai îndrepta, fiind presată de lupta ce se dă în interiorul său, de regretul alegerilor făcute, izbucnește în cele din urmă, distrugând orice amintire legată de cai, încercând să lase totul în urmă. Deși în sfârșit era înconjurată de prieteni, simțea singurătate și o urmă adâncă de regret, căci aceștia nu erau prieteni adevărați. În încercarea de a avea cât mai mult, de a fi precum ceilalți, pierduse esențialul, adevărata prietenie. Acest moment ne arată, de fapt, cât de importante sunt alegerile, care au drept consecință viitorul.
Până la urmă, Klara și-a ascultat sufletul luptând pentru iubire, nelăsându-se influențată de părerile și prejudecățile celor din jur. Poate libertatea este singurul motiv pentru care luptă. Libertatea de a gândi, de a alege, de a iubi... într-o lume în care, dacă nu te acordezi perfect tiparelor societății, ești un nimeni. Într-o societate în care doar aparențele contează, în care orice diferențe sunt aspru criticate, atât Klara, cât și Stea reușesc să se evidențieze în mod surprinzător prin caracterul lor.
Mulți dintre noi ne trăim viața în funcție de modul în care cei din jurul nostru își doresc să trăim și să acționăm. Ne mulțumim cu ceea ce avem, nu ne asumăm riscuri. Facem lucruri conștienți de faptul că sunt greșite doar din cauza fricii de a nu fi judecați și respinși, ne facem rău singuri în încercarea de a ne schimba, de a ne conforma cerințelor societății, de a fi precum ceilalți, dar nu conștientizăm, de fapt, că odată cu acest lucru, ne furăm singuri libertatea.
De aceea, cred că ideea esențială cu care am putea rămâne la sfârșitul celor 80 de minute, cât durează cursa Klarei prin viață, într-un moment crucial al adolescenței ei, este să nu ne lăsăm influențați de cei din jurul nostru și să ne urmăm visurile, ascultându-ne neîncetat inima.
Comments