În romanul de inspirație istorică Printre tonuri cenușii, scris de către Ruta Sepetys și publicat în 2011, este prezentată tragedia unei familii de lituanieni, care în 1941 ajunge să fie deportată în Siberia în timpul anexării Lituaniei de către URSS.
Cartea este un bestseller internațional, fiind nominalizată în New York Times și tradusă în 37 de limbi. A fost ecranizată în 2018 cu titlul Ashes in the snow – Cenușă în zăpadă. Opera este bazată pe mărturiile mai multor supraviețuitori ai represiunii sovietice din statele baltice. În acest context istoric, acțiunea ne poartă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Estonia, Letonia și Lituania au fost anexate de URSS și toți cetățenii care s-au opus noului regim au fost considerați dușmani ai statului și deportați sistematic. Romanul ilustrează sugestiv suferința popoarelor baltice, din perspectiva subiectivă a Linei Vilkas.
Lina, o adolescentă de 15 ani, fiica unui rector universitar, are un singur vis: să devină pictoriță. Toată viața ei este centrată în jurul artei. Dar visul ei se năruie în noaptea de 14 iunie 1941, când NKVD (poliția secretă sovietică) o arestează, împreună cu mama ei, Elena și fratele ei mai mic, Jonas. Despărțită de tatăl ei și fără nici măcar o idee despre ce va aduce ziua următoare, ea se luptă cu disperare pentru viața ei, cu o singură armă: speranța. Speranța că își va reuni familia și că tot chinul va înceta...
Narațiunea are un ritm alert (capitolele au maximum 5-6 pagini), sobru, fiind centrată mai degrabă pe relațiile și experiențele personajelor decât pe descriere. Totuși, stilul narativ marcat afectiv a reușit să mă transporte în inima acțiunii, ca și când aș fi fost eu însămi prinsă în vârtejul evenimentelor. Acțiunea, prezentată din perspectiva Linei, alternează între trecut și prezent, între fericire și durere. Amintirile o ajută să nu se piardă. La început singurul ei refugiu sunt, în sine, amintirile: amintirile cu familia ei completă, amintirile cu ea desenând, amintirea cu ea acceptată la Școala de Arte din Vilnius.
O temă abordată nuanțat este familia, care nu reprezintă doar legăturile de sânge, ci și cea regăsită, prin comuniune. Lina se simte vulnerabilă, are nevoie de înțelegere și ajutor din partea celorlalți. Tragedia prin care trece o aduce alături de oamenii de toate vârstele și din toate mediile sociale. Prin intermediul persoanelor alături de care ajunge să trăiască, Lina evoluează, vede lumea dintr-o multitudine de perspective. Doamna Grybas este profesoara Linei și a fratelui ei, pentru protagonistă devenind un exemplu de voință și altruism. Ea nu renunță niciodată la dorința ei de a-i educa pe copii, indiferent de cât de precare sunt condițiile. Un personaj marcant este și Janina, o fetiță care, fiind deportată la rândul ei, își pierde păpușa. Adeseori, când intră în contact cu Lina, Janina insistă că fantoma păpușii vorbește cu ea. Neînțelegând ce se întâmplă, copila își transmite confuzia și singurătatea prin păpușă, pe care o umanizează, o consideră precum o soră.
Arta în roman este puternică în multe sensuri. Lina se conectează la lume prin artă, comunică adevărul altora prin prisma ei. Acest talent o face unică și îi alină și transmite suferința în cele mai întunecate timpuri: „Era întuneric în cutia noastră de lemn... nu puteam să dorm. Mă întrebam dacă era o noapte cu lună. Papa a afirmat odată că Pământul se vede albastru de pe Lună. În noaptea aceea chiar credeam că era așa. Aș fi desenat Pământul albastru înecat în lacrimi.” Pictura pentru ea nu este o pasiune, este viața. Desenează oriunde, chiar dacă este doar o simplă batistă sau o movilă de pământ. Arta ei o reprezintă atât de mult, încât încearcă să comunice cu tatăl ei lăsând diverse semne pe drum. Ea știa că orice cunoscut le-ar vedea, o va recunoaște imediat. Artistul ei favorit este Edward Munch, în special tabloul lui intitulat Țipătul, care are în prim-plan un om care strigă, cu trupul contorsionat, convulsiv și gestul mâinilor care cuprind capul asemănător unui craniu comunică o spaimă dincolo de lumea materială. Acesta pătrunde în lumea fricii și a singurătății, lucru ce preconizează acțiunea romanului și trăirile Linei, care privește arta ca pe o reflectare în profunzime a lumii reale.
În decursul acțiunii, Lina înțelege importanța obiectelor mărunte, chiar neînsemnate, conferită nu de valoarea materială, ci de cea spirituală. Când este ridicată din casă, prima dată alege o fotografie de familie, o amintire a trecutului luminos care o ajută să treacă peste prezentul întunecat. Un alt obiect cu importanță simbolică este ceasul de buzunar al bunicului Linei, care apare într-un moment zbuciumat, concis, dar care în realitate semnifică salvarea și prețul enorm care trebuie plătit pentru ea: „V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.”
Dar pentru Lina, în inima ei de adolescentă, chiar și în cele mai umbrite clipe poate înflori iubirea. Iubirea față de Andrius, băiatul unui ofițer militar lituanian, care o înțelege, îi înțelege dorul pentru tatăl ei și tortura continuă prin care trece și îi ajută familia să supraviețuiască. Întâmplările prin care trec îi despart, dar întotdeauna îi readuc unul în brațele celuilalt. Un obiect emblematic care îi unește pe cei doi este o banală piatră de chihlimbar. Talismanul oferit Linei în dar de către Andrius conferă protecție divină asupra posesorului, în cele mai critice momente, acesta este purtat de la om la om, în subconștient cu toții cunoscând proprietatea lui ocrotitoare. Chihlimbarul, în adevărata lui putere, este o piatră a norocului, care alungă gândurile negative și greutățile vieții și semnifică găsirea sufletului-pereche. Prin urmare, piatra este în esență soarta, care consolidează apropierea și legătura celor doi, stând alături de ei pe parcursul întregii vieți. De asemenea, mama Linei are un colier de chihlimbar, protejând-o atât pe ea, cât și pe copiii ei.
Titlul Printre tonuri cenușii (în engleză Between Shades of Gray) dezvăluie mintea și sufletul Linei, este o metaforă pentru toate chinurile prin care trece. Griul / cenușiul este o culoare asociată cu sobrietatea, lipsa căldurii și pierderea progresivă. Griul este răceală, răceala naturală, cât și cea spirituală. Termenul tonuri este o trimitere sugestivă la talentul Linei, la faptul că până și titlul cărții face parte dintre trăirile ei. În final, structura titlului, prin termenul printre, sugerează faptul că Lina este blocată într-o rutină forțată, fără posibilitatea de a evada sau a vedea altceva în afară de culoarea anostă de cenușiu, în esență privarea de libertate.
Cartea m-a marcat nu doar prin poveștile personajelor, ci și prin voința și solidaritatea lor. Lina s-a apropiat mult de ceilalți deportați, deoarece împreună erau mai puternici, fiecare putea contribui la sănătatea grupului, prin gesturi mărunte, care unite deveneau însăși esența vieții. În carte accentul nu este pus pe ideea de bun sau rău, de pozitiv sau negativ, dar pe conceptul de cruzime, cruzime care este percepută diferit în funcție de persoană.
Comments