9 aprilie 2023
Bagajele erau făcute și aduse la ușă. Mama părea emoționată din cauza drumului pe care îl aveam de parcurs, deoarece nu știa cum urma să se comporte Filip (frățiorul meu de doi ani și jumătate). Tata era liniștit și a început să ducă primele lucruri la mașină. Eu nu știam cum mă simțeam... Totul era în ceață. Simțeam emoția, dar și bucuria care mă cuprindea cu gândul la excursia spre Arad. Teama de necunoscut, dar și curajul care îmi transmitea că, oricum ar fi, voi ieși învingătoare. Nu voi putea uita ultimul zâmbet pe care l-am schițat privind apartamentul. Am mângâiat-o pe cap pe pisica mea, Dimi, pentru ultima oară, căci la întoarcerea din Arad, știam că voi fi o altă persoană, indiferent de rezultatul meu.
Am pornit! Mașina a început să alerge pe șosele și îmi cam doream, în secret, să se deplaseze mai încet pentru a mai avea timp să privesc încă o dată locurile Iașului. Însă toate acele clipe s-au risipit, iar apoi mi s-au derulat prin fața ochilor serpentine de munte, apoi câmpii sterpe, câte o pădurice, sate... Apoi, totul se repeta, iar și iar și iar...
În cele din urmă, după zece ore de mers cu mașina, am ajuns la Arad, la hotelul unde aveam cazarea. Eram obosiți, dar fericiți că totul a decurs așa cum ne-am dorit și, de asemenea, Filip a fost foarte cuminte.
Seara, ne-am retras cu toții în camere și am adormit cu zâmbetul pe buze, căci începuse o nouă aventură!
10 aprilie 2023
Prima noastră zi la Arad a fost plină. Dimineață ne-am trezit cu toții și am luat micul dejun. Eu aveam emoții mari, deoarece urma ca a doua zi să am proba scrisă.
Prima parte a zilei ne-am petrecut-o vizitând Aradul, care mi-a plăcut foarte mult, fiind un oraș cu o arhitectură interesantă, străbătut de râul Mureș. De asemenea, era programată și ziua deschiderii olimpiadei. Înainte de a participa la acest eveniment, am mers să vedem care este liceul unde urma să susțin probele. Arăta frumos, însă nu mi-a atras atenția neapărat. Apoi, am pornit spre hotelul unde erau cazați copiii din lotul de la Iași. În total eram nouăsprezece și cele două doamne însoțitoare.
Așa că, am pornit cu toții spre Filarmonica din Arad, unde urma să se țină deschiderea. Am pătruns în sala mare de festivități. Ne-am așezat pe rândurile alocate județului nostru. Pe măsură ce trecea timpul, sala se umplea. Din balcoane, ne vegheau părinții care priveau entuziasmați către „micii olimpici”...
În timp ce așteptam să înceapă evenimentul, m-am împrietenit cu niște persoane extraordinare, pe care nu le voi uita niciodată: Sofia, Karina și Erika. Am început să vorbim și să ne cunoaștem mai bine.
După discursurile oficialităților, unele extrem de plictisitoare, iar altele mai interesante, au urmat momente artistice. Prima dată, câțiva elevi de la un liceu de arte din Arad au cântat foarte frumos arii de muzică clasică, ce linișteau orice tulburare. Apoi au fost interpretate patru dansuri sportive tot de către niște tineri foarte talentați, care au avut și ei emoții... stângăciile de pe scenă fiind la unii evidente.
La finalul festivității de deschidere, prezentatorul a ținut să felicite elevii încă o dată și fiecare clasă a fost aplaudată, un moment de neuitat și extrem de emoționant.
M-am despărțit de noile mele prietene și am pornit, alături de părinți și de fratele meu, spre hotel. M-am mai uitat din nou prin caietul de exerciții, iar apoi m-am odihnit cu gândul la proba de a doua zi.
11 aprilie 2023
M-am trezit destul de devreme, deoarece proba începea la ora nouă. M-am pregătit repede și am pornit spre Colegiul Economic. În fața liceului erau adunați mulți copii. Eram emoționată și speriată, dar cumva încrezătoare. Mi-am aflat sala, apoi am intrat. Am fost surprinsă când am văzut că trebuia să ne lăsăm penarul și tot ce aveam la noi într-o sală separată și să luam doar ce era necesar pentru a scrie.
Mi-am găsit sala de clasă și m-am așezat în banca mea. Așteptam liniștită ca doamnele să facă prezența. Ceea ce a fost stresant era că trebuia să completăm câte o foaie la fiecare subiect, iar emoțiile m-au făcut să greșesc până și propriul nume! În rest, totul a decurs bine. Timpul parcă a zburat, iar cele trei ore mi s-au părut doar o clipă.
Când am ieșit din sală, abia așteptam să mă întâlnesc cu părinții și prietenele mele. Surpriza a fost mare atunci când am ajuns afară. Părinții și profesorii m-au întâmpinat cu aplauze, ceea ce a fost copleșitor. De fapt, toți copiii care ieșeau, primeau astfel de urale din partea celor prezenți în fața școlii.
Am sunat-o imediat pe doamna dirigintă, care îmi este și profesoară de limba și literatura română, dorind să îi povestesc ce am făcut. Apoi, după ce s-a adunat tot lotul, am pornit spre hotel unde urma să mâncăm, iar apoi să mergem în turul Aradului.
Atmosfera a fost minunată! Eu și cu prietenele mele am vorbit despre cărți, filme și mi-am dat seama cât de multe avem în comun. Mă simțeam liberă să fac orice, dar și înlănțuită de gândul că a doua zi urma să am prima mea probă orală.
Seara, m-am revăzut cu părinții și am plecat la hotel împreună, însă emoțiile erau imense și nu puteam să îmi opresc inima să bată nebunește.
12 aprilie 2023
Am fost repartizată în prima grupă de elevi la proba orală. Am plecat de la hotel cu niște emoții tulburătoare. Când am ajuns în fața liceului, răcoarea dimineții m-a înfrigurat și parcă mi-a intensificat trăirile. Eu și Erika am reușit să-l convingem pe domnul portar să stăm înăuntru, deoarece ne era frig.
Au început să se adune tot mai mulți elevi și am înaintat spre sălile noastre. Îmi era frică de discursul din fața comisiei, fiindcă nu știam dacă să gesticulez și nu doream deloc să mă bâlbâi. Cu toate încurajările doamnei diriginte și ale părinților, mi se părea cea mai grea probă.
Ne-am adunat într-o sală patru fete: trei de la Iași și o fetiță din Otopeni, toate de clasa a cincea. Au intrat cele două doamne din comisie. Apoi au desfăcut plicul cu subiecte și le-au întins pe o bancă. Fiecare elevă a tras câte un bilet și s-a așezat la locul ei.
Mie îmi picase un text de Tudor Arghezi și trebuia să vorbesc despre „Rețeta cărții perfecte”. Odată ce am văzut ce alesesem, m-am liniștit și am simțit că totul avea să decurgă bine. Mi-a plăcut mult subiectul și mi s-a părut că cele cincisprezece minute au trecut extrem de repede.
Când mi-a venit rândul, m-am așezat în bancă. Am început să vorbesc, însă ce m-a contrariat a fost faptul că doamnele profesoare din comisie s-au uitat în niște hârtii și mi s-a părut că nu m-au ascultat. După ce am ieșit din sala de clasă și am văzut-o pe mama, care mă aștepta, am izbucnit în plâns. Nu știam prea bine de ce. Dar acum consider că a fost o eliberare emoțională, pentru că trecusem toate probele și îl învinsesem pe balaur, așa cum a făcut Făt-Frumos.
Mi-am petrecut după-amiaza cu prietenele, în librării. Eu, Sofia și Karina am discutat despre școală, despre olimpiade și despre rezultatele pe care doream să le aflăm cu ardoare. Seara, m-am retras în camera de hotel și am început să aștept.
În sufletul meu, credeam și speram că urma să fiu pe podium. Am încercat să îmi aduc aminte de primul meu gând legat de olimpiada de limba și literatura română, de dorința ca o flacără care nu s-a putut stinge...
În timp ce meditam la toate acestea, am primit un mesaj pe telefon. Se afișaseră rezultatele! Cu zâmbetul pe buze, am deschis repede fișierul. Mi-am căutat codul. Mama și tata s-au adunat în jurul meu. Însă m-am albit când mi-am aflat nota. Eram pe poziția 61 din 77!
Lacrimile au început să îmi alunece pe obraji. Mă simțeam sleită de puteri. Lumea mea se sfâșiase în mii de bucăți. Un rezultat atât de mic? Nu era posibil...Privirea mi se încețoșa, aveam stări multiple: furie, tristețe, agonie, iar toate acestea erau explozii în mintea mea. Totul se rupsese. Toată iubirea mea pentru limba și literatura română simțeam că pălea și se scurgea ușor. Încercam să îmi revin, dar nu puteam. Corpul meu era sub controlul lacrimilor amare. Mă simțeam rușinată de rezultatul meu, aveam impresia că totul fusese în van și că nu puteam să îmi mai arăt fața nicăieri. Sperasem din tot sufletul meu la o notă bună, însă în acel moment eram distrusă... pur și simplu distrusă.
Totuși, pe lângă sentimentele care m-au acaparat, o parte din mine, una foarte mică, se gândea la ce s-a întâmplat. Nu putea fi rezultatul meu... M-am verificat după barem, iar partea de gramatică ar fi trebuit să fie perfectă, să am punctajul maxim.
Nu știam ce se petrecuse. Însă am hotărât ca a doua zi să merg cu părinții mei la contestații.
13 aprilie 2023
Dimineață m-am simțit goală pe dinăuntru. Ultimele suspine s-au risipit în acea noapte în care nu prea am putut dormi. După ce am eliberat camera de la hotel, am plecat spre liceu, unde urma să depun contestația și să îmi vizualizez lucrarea. Apoi, urma să mergem la Târgul-Mureș, unde înnoptam, iar a doua zi ne propuseserăm să vizităm grădina zoologică de acolo. (Mama ne făcuse program.)
Când am ajuns la Colegiul Economic din Arad, am rămas mirată de mulțimea de copii aflați la contestații. Până la urmă, am scris cererea, iar apoi, ne-au adunat pe toți într-o sală. M-am mai întâlnit cu niște fete din lotul de la Iași care rămăseseră cu părinții, deoarece grupul cu cele două doamne însoțitoare plecase dimineață devreme. Printre ele erau și prietenele mele. Vizualizarea lucrărilor începea la ora 10, așa că ne-am așezat pe niște scaune aflate în sala de clasă.
Timpul trecea repede, iar când s-a făcut și ora mult așteptată, nu s-a întâmplat nimic. La un moment dat, nu mai știu după cât timp, s-au auzit niște pași grăbiți pe hol. În sală a intrat o doamnă care a încercat să facă liniște, însă nu i-a ieșit prea bine. Apoi a anunțat că la clasele a VIII-a și a V-a a fost o eroare informatică și că numele elevilor nu coincideau cu acele coduri primite, iar rezultatele inițiale corecte fuseseră reafișate. Eram prima! Pentru că nu reușeam să o găsesc pe mama în învălmășeala de pe holuri, am sunat-o repede pe doamna dirigintă. La aflarea veștii, a izbucnit în plâns!
A fost cel mai fericit moment din viața mea, când adevărul a ieșit la iveală. Toate prietenele m-au îmbrățișat și am fost recunoscătoare tuturor. Și știu că pare o nebunie, dar numărul 13 mi-a purtat noroc, iar asta m-a făcut să mă simt de două ori mai specială.
Din cauza acestei situații apărute, festivitatea de premiere s-a amânat cu câteva ore. Mai mult, nu a mai avut loc la Teatrul „Ioan Slavici”, unde fusese programată, ci în curtea liceului unde am susținut probele.
M-am bucurat de laudele primite, de îmbrățișări, de premiu și de frumusețea libertății.
Sper din tot sufletul să nu fie ultima mea olimpiada națională de limba și literatura română, pentru că experiența a fost inedită, nemaipomenită, în ciuda a ceea ce s-a întâmplat, și îmi doresc să ajung din nou pe podium.
Sofiana Ioana Daraban, clasa a VI-a D