Galeria Borderline - O invitație la introspecție și la descoperirea modului în care artiștii contemporani privesc lumea

Vizita de joi, 18 decembrie, la Galeria Borderline Art Space, a încheiat un an 2025 în care zeci de liceeni ai Colegiului Național au răspuns invitației noastre de a descoperi arta contemporană în diverse spații expoziționale ale orașului nostru.

„Salonul 10.0 – o arhivă subiectivă (2015 – 2025) ”, o retrospectivă a primilor 10 ani în care Galeria Borderline a găzduit expozițiile a peste 80 de artiști, români și străini, a oferit adolescenților participanți ocazia de a vedea picturi, fotografii și instalații care reflectă episoade din istoria recentă, căutări de sine și probleme ale societății contemporane. Vizita a fost ghidată de George Pleșu, curatorul acestei expoziții și proprietarul galeriei, explicațiile sale dezvăluind noi sensuri, intenții și mesaje în lucrările expuse.

Mulțumiri lui George Pleșu pentru primire și pentru turul ghidat clarificator, nuanțat și prietenos! Mulțumiri liceenilor din mica, dar frumoasa noastră comunitate, pentru deschidere și participare!

Coordonatori - prof. Lorina Iacob, prof. Lavinia Ungureanu, prof. Anda Boțoiu

Activitate în cadrul Clubului GROW CNI

Din experiențele liceniilor din clasa a X-a E (filologie) care au vizitat galeria:

Rareș Corneanu

O lume mai puțin vizibilă, un substrat profund al realității noastre

Prima mea vizită la Galeria Borderline mi-a deschis orizontul artistic spre o serie de opere vibrante și autentice. Sub îndrumarea domnului George Pleșu, am explorat aceste piese unice care, împreună, alcătuiesc un spațiu extrem de diversificat. S-a construit de asemenea și o imagine a artistului, care deschide lentile spre o lume mai puțin vizibilă, spre un substrat profund al realității noastre.

​O pictură care m-a impresionat în mod deosebit este cea a casei bunicilor, unde artistul surprinde modul în care amintirile se estompează odată cu trecerea timpului. Casa este redată prin tușe ce se suprapun reciproc, rămânând la suprafață doar detalii vagi. Astfel, ceea ce dăinuie este mai presus decat această reprezentare vizual-imaginară; este sentimentul căldurii locului, autenticitatea trăirilor și dragostea față de persoanele care ne-au îmbogățit viața cu lumina lor.

​O altă operă plină de semnificație este ceea ce surprinde un drum de asfalt surpat, aflat în inima unei păduri verzi. Imaginea are un aer aproape mistic, dat de contrastul dintre cele două elemente - copacii vii, eterni și șoseaua gri, degradată de cursul timpului. Astfel, devine vizibilă efemeritatea impactului uman și a omului în fața naturii nemuritoare care străpunge limitele temporale, fiind, în esență, însăși viața.

Pe tot parcursul vizitei, un alt exponat s-a impus prin stranietatea sa - un mecanism înalt, romboid, care se contractă și revine la forma inițială, eliberând un scârțâit metalic, aproape hipnotic. Această lucrare m-a impresionat deoarece nu am mai întâlnit ceva asemănător, fiind pe cât de bizară, pe atât de interesantă. Prezența sa impozantă si sunetul neobișnuit îl urmaresc pe vizitator si în afara galeriei, sunt impactul pe care îl are creația artistica asupra omului, persistând în ființa acestuia.

​ Concluzionând, expoziția de la Borderline a reprezentat doza perfectă de artă, reunind opere originale ale unor artiști care nu doar explorează lumea în care trăim, ci aleg să împărtășească adevărul cu cei din jur.

Andrei Obreja

O invitație la reflecție asupra memoriei colective și personale

Recent, am vizitat galeria de artă Borderline din Iași, cu ocazia expoziției aniversare „10.0 o arhivă afectivă”, care reunește cele mai reprezentative lucrări ale artiștilor români și internaționali expuse în cei zece ani de activitate ai galeriei. Vizita a fost ghidată de George Pleșu, curatorul expoziției și fondatorul festivalului național de artă „Noaptea Albă a Galeriilor”, care ne-a oferit detalii despre modul de organizare a expoziției și semnificația lucrărilor prezentate.

Unul dintre aspectele discutate a fost modul în care operele de artă erau aranjate în trecut, în comparație cu prezentul. Expoziția aniversară este alcătuită din lucrări dispuse foarte aproape una de cealaltă, fără un spațiu mare între ele. Această formă de organizare era specifică celor mai vechi colecții de artă, care, din cauza spațiului limitat, erau nevoite să înghesuie lucrările pentru a le putea expune pe toate. O astfel de dispunere este întâlnită și în marile muzee de artă clasică, precum Muzeul Luvru, unde este expus doar aproximativ 5% din patrimoniu, din lipsă de spațiu, motiv pentru care exponatele sunt așezate foarte aproape unele de altele, pentru a permite afișarea unui număr cât mai mare de lucrări. Această abordare contrastează puternic cu cea a galeriilor de artă modernă și contemporană, apărute în a doua jumătate a secolului XX, unde fiecare lucrare este înconjurată de mult spațiu, pentru a fi pusă cât mai bine în valoare.

O altă idee importantă este păstrarea în timp a trecutului. Pictura și sculptura, considerate formele clasice de artă, se conservă cel mai bine, fapt dovedit de existența picturilor vechi de sute de ani și a sculpturilor vechi de mii de ani, care pot fi admirate și astăzi. În schimb, tehnologia actuală nu este la fel de eficientă în conservarea trecutului, deoarece evoluează constant, iar aparatura nouă nu mai poate citi informațiile stocate pe dispozitivele vechi, din cauza incompatibilității tehnice. Un exemplu este o lucrare realizată de un pictor care a reprezentat un cadru din jocul Doom, lansat la începutul anilor 2000. În acest caz, memoria artistului, transmisă prin pictură, devine singura modalitate de a păstra pe termen lung amintirea acestui joc, întrucât dispozitivele electronice actuale nu îl mai pot rula, iar acesta s-ar fi pierdut, altfel, în trecut.

De asemenea, s-a discutat despre faptul că, deși majoritatea artiștilor doresc să își conserve lucrările cât mai mult și aleg materiale durabile, care să reziste, există și artiști care urmăresc deliberat crearea unei experiențe efemere. Un exemplu este o lucrare realizată pe hârtie igienică, un material care se degradează ușor. Un alt exemplu este cel al unui artist vizual care pictează direct pe podeaua sau pe pereții muzeelor, iar la finalul expoziției se asigură că lucrarea este ștearsă, astfel încât experiența artistică să aparțină unui moment limitat și să nu mai poată fi trăită după încheierea expoziției.

Vizita la expoziția „10.0 o arhivă afectivă” de la Borderline a oferit o perspectivă asupra evoluției modului de expunere a artei, dar și asupra felului în care creațiile artistice păstrează amintiri, le transformă sau le lasă să se piardă în timp și a fost o invitație la reflecție asupra memoriei colective și personale, asupra trecerii timpului și asupra modului în care arta captează emoțiile și experiențele umane.

Miruna Ursanu

Ambiție și iubire de frumusețe

Galeria Borderline este, precum spune și numele, o graniță între două lumi: lumea noastră și paradis.

Această galerie, unde curator este George Pleșu, expune arta în toate formele sale; de la forma cea mai veche, pictura, până la fotografie și chiar film. Fiecare formă este avantajată, iar fiecare temă este explicată și valorificată: de la teme politice până la teme familiale. Galeria Borderline permite artei să se desfășoare, să fie versatilă și să-și prezinte frumusețea în toate domeniile. Universalitatea picturilor, cu pictori de peste tot și stiluri felurite, reliefează paradisul creat în această galerie; o lume cu totul desprinsă de a noastră, dar oglindind esența celei în care trăim, o lume a frumuseții pure, liberă de orice constrângere.

Lucrarea care mi-a stârnit atenția a fost o cutie, precum cea de donații, în care puteai să-ți strecori banii. Înăuntru se aflau diverse bancnote, din diferite țări. Pe cutie erau inscripționate diferite orașe ale artei, printre care și Veneția. George Pleșu ne-a explicat semnificația lucrării, anume că artiștii nu sunt recunoscuți, raportul dintre muncă și răsplată fiind deficitar. A fi artist înseamnă a dezvolta o răbdare aparte, deoarece înaintarea în acest domeniu migălos necesită ambiție și iubirea de frumusețe. Dacă iubești frumusețea și reușești, prin multă muncă și răbdare, să o fructifici și să o expui în toate lucrările, treptat, oamenii o vor observa și o vor răsplăti. Artistul, de fapt, răspândește frumusețea în lume, o introduce minuțios și o lasă să se crească treptat. Deși își face efectul greu, la un moment dat, oamenii identifică această frumusețe și o cinstesc prin contribuții proprii.

Așadar, Galeria Borderline reprezintă un complex menit să adăpostească arta și să o crească, hrănind-o cu interesul oamenilor și devotamentul celui care prezintă fiecare lucrare, fiecare ramură a artei.

Maria Cot

O gravitate apăsătoare

Galeria mi-a lăsat impresia unui spațiu dens, aproape copleșitor, în care istoria, religia și stereotipurile se întâlnesc într-un dialog vizual tensionat. Lucrările nu par gândite pentru a fi privite izolat, ci mai degrabă ca parte dintr-un ansamblu aglomerat, amintind de vechile „salonuri” de artă, unde pereții erau acoperiți aproape integral. Această aglomerare creează o senzație de presiune vizuală, ca și cum fiecare lucrare ar încerca să-și facă loc și să-și impună mesajul.

Tematic, galeria pare să pună sub semnul întrebării repere puternice din memoria colectivă: figuri istorice recognoscibile, simboluri religioase reinterpretate și imagini care ating stereotipuri culturale sau sociale. Unele lucrări provoacă prin ironie sau deformare, altele printr-o gravitate apăsătoare, iar contrastul dintre ele accentuează senzația de neliniște.

Astfel, ambianța galeriei este una intensă și provocatoare. Lumina, densitatea lucrărilor și încărcătura tematică creează o atmosferă aproape teatrală, în care vizitatorul devine parte din expoziție.

Maria Dănilă

Dualitatea ființei umane

Vizita la galeria Borderline a fost ca o plimbare printr-un univers colectiv, care reprezintă atât fisurile, cât și frumusețea umanității.

Unul dintre tablourile care mi-a atras atenția este cel în care este reprezentată o grădină sau mai degrabă delimitările făcute de un gard și o poartă, simbolizând trecerea dintr-o lume cufundată în griji cotidiene și superficialitate în una desăvârșită, apropiată de tainele unei forțe superioare, divine. Ușa supradimensionată, plasată central, sugerează ideea unui portal ce atrage sufletele, fluxul conștiinței umane creând această legătură interdimensională. Contrastul de culori cald-rece ne indică dualitatea ființei umane, faptul că fiecare dintre noi are în interiorul său atât lumină, cât și întuneric, atât bunătate, cât și răutate. Arborele nu are nici început și nici sfârșit, dând astfel iluzia de infinit. El devine un simbol al conexiunii dintre cer și pământ, două elemente contrastante, dar care, prin pomul vieții, se contopesc, se reunesc. Ramurile sale, prin faptul că sunt răspândite și diferite amintesc de ideea de continuitate a cultivării virtuților și valorilor, respectarea diversității și de respectarea strămoșilor și tradiției familiale.

Vizita a fost o adevărată experiență artistică, de vizualizare și de înțelegere mai profundă a condiției umane.

Laura Pintilie

 A deschide noi căi de înțelegere a sinelui și a societății

Recent, am avut privilegiul de a vizita Galeria Borderline, o experiență care mi-a confirmat încă o dată puterea artei de a ne provoca și de a ne conecta cu straturi mai profunde ale existenței. Spațiul galeriei, prin selecția sa, a reușit să creeze un dialog intens între memorie, identitate culturală și emancipare personală. M-am simțit profund atrasă de modul în care artiștii abordează teme universale, folosind atât mediul pictural, cât și cel fotografic, pentru a deschide o fereastră către introspecție.

Una dintre lucrările care m-a marcat cel mai mult a fost un tablou de mari dimensiuni, o compoziție ce pare a fi o reprezentare a casei bunicilor. La prima vedere, culorile, un amestec de ocru, verde închis și galben-muștar, sugerează o patină a timpului, o textură aspră, aproape erodată, dar luminoasă. Reprezentarea nu este una realistă, detaliile sunt estompate, iar formele par să se dizolve în fundal. Această neclaritate intenționată, obținută prin aplicarea unor straturi subțiri care lasă loc transparenței și sugestiei, servește drept un comentariu vizual puternic asupra naturii memoriei umane. Tabloul ilustrează perfect ideea că timpul trece și ne șlefuiește amintirile. Nu ne putem aminti nimic în mod complet și fidel, asemeni unei înregistrări impecabile. Dimpotrivă, procesul de reamintire este unul activ și creativ: ne reconstruim trăirile, adăugând, scoțând sau modificând detalii. Observând poarta de fier forjat, peisajul vag al copacului și pata de albastru ceresc care străbate fundalul, am simțit cum amintirile devin din ce în ce mai încețoșate, mai încărcate de emoția prezentului, pierzând din acuratețea trecutului. Opera devine astfel o meditație vizuală asupra modului în care identitatea noastră este o sumă de interpretări personale ale evenimentelor trecute și a influențelor pe care le-au avut asupra noastră.

A doua lucrare care mi-a plăcut a fost o fotografie cu o compoziție surprinzătoare și plină de simbolism. Scena este plasată într-un spațiu care sugerează un decor tradițional românesc. Draperiile din pânză, covorașul popular cu motive florale roșii și obiectele rustice suspendate pe o bârnă de lemn creează o atmosferă tipică unei gospodării tradiționale, evocând un cadru cultural strict. Acest spațiu tradițional a fost, istoric, cel în care femeia nu avea putere, ci un punct de vedere subordonat. Fotografia de față deconstruiește însă această ierarhie. Femeia, de etnie asiatică, se află exact în centrul compoziției. Ea poartă un body bej care, prin nuditatea sa asumată și culoarea neutră, poate sugera curajul, autenticitatea și faptul că nu îi este frică să fie ea însăși în fața oricărui cadru cultural. Postura ei, cu mâinile pe șolduri, este una de așezare în forță, de stăpânire a spațiului. În contrast izbitor, bărbatul este redus la o prezență parțială, așezat pe un scaun, cu o draperie în jurul capului. Acest gest îl anonimizează și îi sugerează o anumită orbire sau, poate, o supunere voluntară. El este cel care este acoperit de tradiție sa, în timp ce femeia iese din umbrele cortinei direct în lumină. Fotografia oferă o perspectivă modernă, chiar transgresivă, asupra rolurilor de gen, sugerând că emanciparea și redefinirea identității nu țin cont de granițe culturale, iar curajul individual poate rescrie regulile unui mediu tradițional.

În final, vizita la Galeria Borderline a fost o experiență de neuitat care mi-a oferit o perspectivă duală, dar convergentă: arta nu doar că ne obligă să ne confruntăm cu fragilitatea memoriei și a trecutului, oglindită în tabloul casei bunicilor, dar ne și celebrează puterea de a ne asuma prezentul și de a ne defini propriul loc în lume simbolizată de forța feminină din fotografie. Aceste două opere, prin contrastul lor estetic și tematic, subliniază misiunea Borderline de a explora limitele și de a deschide noi căi de înțelegere a sinelui și a societății. Rămân cu o profundă apreciere pentru modul în care arta poate fi, simultan, un registru al lucrurilor pierdute și un manifest al libertății viitoare.

Daria Dobre

Efortul de a rămâne în picioare

Am avut ocazia să mergem la un tur ghidat la galeria Borderline, iar eu am rămas profund impresionată de contrastul operelor de artă, în mod special două dintre ele.

Cele două tablouri m-au atras tocmai prin contrastul lor puternic, dar și prin faptul că par să vorbească, fiecare în felul său, despre supraviețuire și tensiune interioară.

Primul tablou, cu figura masculină suspendată deasupra mesei, sprijinită pe spătarele scaunelor, m-a impresionat prin senzația de efort extrem și vulnerabilitate. Corpul este tensionat, aproape forțat într-o poziție nenaturală, iar spațiul interior pare strâmt, apăsător. Verticalele repetitive din fundal accentuează ideea de constrângere, de rutină sau chiar de închisoare simbolică. Nu vedem chipul clar, ceea ce face ca figura să devină mai degrabă un simbol decât un individ: omul prins într-un exercițiu al rezistenței, al disciplinei sau al autoimpunerii. M-a atras pentru că transmite o luptă mută, fizică și psihică în același timp, o formă de supraviețuire care nu e spectaculoasă, ci dureroasă și solitară.

Al doilea tablou pare, la prima vedere, opusul: un peisaj deschis, o insulă cu palmieri care plutește într-o mare întunecată. Totuși, liniștea este înșelătoare. Insula nu este un paradis luminos, ci mai degrabă o apariție fragilă, aproape iluzorie, care răsare dintr-un fundal adânc și neliniștitor. Apa ocupă cea mai mare parte a pânzei și creează o senzație de greutate, de adâncime care înghite totul. M-a atras acest tablou pentru că vorbește despre speranță, dar o speranță izolată, greu de atins, ca un refugiu mental mai degrabă decât unul real.

Împreună, cele două lucrări mi se par legate de aceeași temă: efortul de a rămâne în picioare. Unul o face prin forță, tensiune și confruntare directă cu limitele corpului, celălalt prin vis, evadare și proiecție. M-au atras pentru că nu oferă soluții clare, ci doar stări - oboseală, dorință, rezistență - în care este ușor să te recunoști.

Eliza Brătuleanu

O invitație la introspecție

O galerie de artă reprezintă întotdeauna o invitație la introspecție și la descoperirea modului în care artiștii contemporani privesc lumea. Domnul George Pleșu ne-a oferit, ca un cadou de sărbători, o vizită ghidată a unei expoziții aparte din cadrul galeriei Borderline. "Arhiva afectivă" ne invită să experimentăm asupra sufletului nostru, să ne testăm reacția la diferiți stimuli care pot avea un impact mai mare sau mai moderat asupra noastră.

Ceea ce face galeria diferită de majoritatea celorlaltor galerii din Iași este aranjarea exponatelor, care în loc să aibă propriul spațiu și propria etichetă, acestea sunt așezate astfel încât să se potrivească unele cu altele, să umple pereții de culoare și emoție, să invite privitorul în intimitatea de ansamblu a artei. Tablourile nu mai sunt sortate după artist sau origine, ci formează un mozaic vibrant în care pânzele se completează una pe cealaltă.

Unul din exponatele care au avut un impact semnificativ asupra mea a fost ecusonul de "artist relevant", așezat lângă intrare. Un ecuson care face diferența dintre "arta care contează" și cea care nu. Dar cine stabilește dacă un artist este relevant sau nu? Societatea devine tot mai selectivă în privința exprimării prin artă și, deși libertatea de exprimare a crescut semnificativ, mulți dintre noi aleg să critice prin lentilele esteticului sau al valorii istorice. Arta nu este despre frumusețe și complexitate tehnică, așa cum cred unii, ci despre emoția care a fost depusă în creația acesteia. Artiștii nu ar trebui să fie clasificați, iar acest exponat reprezintă protestul împotriva etichetărilor irelevante ale operelor de artă.

De asemenea, un factor important al declanșării memoriei afective este oferit de anumiți stimuli ce ne ajută să ne întoarcem în momente specifice ale vieții noastre. Deși memoria nu este mereu fidelă, pierzându-și din detalii și intensitate, imagini ascunse în subconștientul nostru ies din nou la suprafață dacă prin supunerea la stimulii corespunzători. Iar pictura poate face acest lucru. Tabloul care reprezintă casa bunicilor artistului materializează amintirile, fiind transpuse pe pânză într-o formă ambiguă, aproape efemeră, ce pare că se va evapora în încăpere odată cu trecerea timpului. Casa albastră înconjurată de un fundal galben, melancolic, trimite la zilele calde de toamnă, dominate de o lumină leneșă, o amintire colectivă, ce trezeste multora dintre noi nostalgia.

Un alt exponat ce mi-a atras atenția în mod special a fost un selfie neobișnuit, în care erau vizibile doar picioarele artistului. Fața și trunchiul îi erau acoperite de rădăcina uriașă a unui arbore răsturnat. Tehnica și alegerea artistică ale fotografiei sunt menite să impresioneze, chiar și prin absența culorii. Exprimă în mod inedit efemeritatea naturii care se transmite, mai departe la om. Astfel, suntem provocați să privim și rădăcinile artei, să explorăm părțile mai puțin vizibile care ne pot ajuta să ne păstrăm o rădăcină în lumea care devine din ce în ce mai sceptică față de arta contemporană.

Astfel, expoziția face o trimitere subtilă la unicitatea și autenticitatea frumuseții și a artistului care, asemenea unui concert, transmite emoții doar dacă e privit în persoană, pierzându-și din intensitate cu fiecare înregistrare, cu fiecare încercare de a fi transpusă în banalul cotidianului.

Eliza Prodan

Suflete care au vrut să spună mai mult

Expoziția ,,Salon 10.0-o arhivă afectivă” de la Galeria Borderline nu este o simplă expoziție, nu poți ieși din ea, ci aluneci ca într-o memorie care nu îți aparține în totalitate, dar în care te poți recunoaște. Lucrările de acolo nu cer explicații, ci prezență. Stau acolo ca niște fragmente de viață conservate, nu din nostalgie, ci dintr-o nevoie profundă de a nu uita ce se întâmplă cu emoțiile atunci când sunt supuse presiunii.

Bilele de biliard strivite stau jos, aproape de podea, ca niște ființe obosite care au renunțat să mai pretindă că sunt perfecte. Sunt deformate, dar niciodată distruse. Materialul lor rigid, aproape imposibil de frânt, a cedat nu prin spargere, ci prin îndoire, un gest lent, dureros, ca o presiune care a durat prea mult. Ele ar putea fi niște suflete care au vrut să spună mai mult decât li s-a permis. Au vrut să gândească cu inima, să iasă din traiectoria impusă de joc, dar au fost strivite de regulă, de masă, de lovitură. Faptul că ele sunt diferite, fiecare cu numărul, culoarea și identitatea ei, le apropie inevitabil de oameni. Pe masa de biliard, ca în viață, toate sunt prinse în joc, dar nu toate ajung unde vor. Unele sunt împinse, altele ocolite, unele lovite chiar prea tare. Totuși, deformarea lor nu este un eșec, ci o mărturie. Dovada că au simțit, că au rezistat până când rezistența a devenit sensibilitatea acum vizibilă.

În altă lucrare, insula apare ca un spațiu suspendat între promisiune și izolare. Ea plutește într-o apă grea, închisă la culoare, ca un gând pe care nu-l poți alunga. Palmieri fragili și aproape luminoști cresc dintr-un sol abrupt, tăiat ca o rană. Insula nu este un refugiu, ci un loc al singurătății. Pare un teritoriu interior, acel loc în care ne retragem când lumea devine prea densă, prea zgomotoasă. Acolo nu știu dacă există salvare sau doar contemplare.

Ștefan Ciobanu

Autoritatea și fragilitatea

În cadrul expoziției „Salon 10.0 o arhivă afectivă”, mi-au atras atenția două tablouri prin modul în care interpretează autoritatea și fragilitatea, oferind perspective asupra felului în care alegem să ne amintim sau să onorăm trecutul. Prima lucrare, „Red Noses”, propune o intervenție ironică asupra monumentelor unor figuri istorice. Prin adăugarea nasului roșu de clovn pe chipurile severe, artistul transformă figurile impunătoare și adesea intangibile în entități umane, supuse ridicolului. Acest gest simbolic sparge bariera dintre public și „eroii” încremeniți în piatră, invitându-ne să privim istoria dintr-o perspectivă mai puțin rigidă. Contrastul vizual dintre estetica statuilor și elementul ludic al nasului de clovn subliniază ideea că autoritatea poate fi contestată și că este adesea prezentată prin umor. Prin acest gest, statuia autoritară este pusă sub semnul criticii și contestării, demonstrând că nicio figură impunătoare nu este imună la reinterpretare și judecată.

Cea de-a doua imagine, inspirată din filmul ,,Lista lui Schindler’’, aduce discursul în zona tragediei și a vulnerabilității în fața dezumanizării. Compoziția, dominată de nuanțe de roșu, accentuează dramatismul și suferința evreilor, concentrând atenția asupra copilului. Acesta pășește drept, privirea înainte, într-un gest care îmbină demnitatea cu inocența caracteristică copiilor, în ciuda contextului devastator. Imaginea evocă ororile Holocaustului, transformând fetița într-un simbol al rezistenței umane. În această interpretare, copilul pare „învingător” în fața greutății evenimentelor istorice, iar ceea ce în film era sursa de culoare și speranță ajunge să cuprindă întreaga atmosferă.

Alexandra Timofte

Arta ca legătură sufletească

„Salon 10.0 — o arhivă afectivă" reprezintă un moment de sărbătoare pentru galeria Borderline, aceasta marcând 10 ani de activitate în care a adus arta mai aproape de publicul ieșean. Această expoziție reunește cele mai importante lucrări din proiectele cu semnificație sentimentală pentru cei care și-au dedicat întregul suflet acestei instituții a creativității și artei. Operele sunt expuse într-un stil aglomerat, ușor învechit, dar nostalgic și de un rafinament aparținând unei lumi ale cărei amintiri încă dăinuie. Deși par a se pierde în peretele de culoare și textură, fiecare lucrare poartă un mesaj profund individual, exprimat într-un mod unic, devinind o piesă de puzzle în opera finală: zidul însuși. Acesta înglobează și susține fiecare artist și fiecare tablou, în același mod în care Borderline a promovat persoanele dedicate artei în deceniul său de existență.

Fiecare colț al încăperii spune o poveste diferită, a unui om diferit. Valorile și principiile pe care se bazează acest spațiu sunt bine ilustrate de artiști semnificativi pentru istoria Borderline. Este abordată tema spiritualității în contrast cu materialismul într-un mod ironic, dar punctual, asemenea unei săgeți care își atinge ținta. Bogăția creativității este pusă în balanță cu săracia resurselor la care artiștii au acces limitat, o rugă pentru milă și sprijin. Diferențele sociale și de înfățișare devin o temă serioasă ce critică răutatea celor ce folosesc credința ca pe o cauză a urii. Comuniunea cu natura și caracterul ei sălbatic ce se opune betonului uman apare în diferite lucrări din expoziție, fiind surprinse într-un mod visător, dar în care întunericul a reușit să se infiltreze. Nostalgia și momentele desprinse parcă dintr-un plan oniric rămân prezente și într-un tablou, materializarea unui sentimentului dulce, deși puțin amărât de frică, atunci când încerci, dar nu îți mai poți aduce aminte culoarea exactă a ochilor bunicii, floare de după gard, modelele din fierul forjat al porții sau pata de pe covorul din camera de zi.

Este, de asemenea, esențial de menționat prezența apăsătoare a tablourilor, oglinzi ale războiului. Este ilustrată duplicitatea poate chiar schizofrenică a unei lumi însângerate: un om cu plase de cumpărături în mână îmfruntând tancuri după masacrul din piața Tiananmen, o fată evreică în haină roșie, trimitere la filmul „Lista lui Schindler " și porumbei, întruchiparea păcii, uciși de o cioară și un pescăruș. Forța și determinarea rămân, totuși, omniprezente în expoziție, manifestându-se chiar și în inovația de a folosi materiale rareori considerate oportune pentru a crea artă, precum ceramica. Identitatea devine, de asemenea, un mare semn de întrebare, învelit de încercări de răspuns cu semnificații istorice aduse în plan contemporan.

Borderline a creat încă odată un spațiu primitor, care invită privitorul la conversație și artă. Aglomerația și schimbările care se produc zi de zi par de multe ori copleșitoare, dar aici oricine își poate privi viața din exterior, susținând în același timp artiști contemporani, care sunt și ei, de multe ori, la început de drum. Fiecare expoziție din această galerie, cu „Salon 10.0 – o arhivă afectivă" că piesă de rezistență, reușește ceea ce puțini mai pot înfăptui: creează comunități în care oamenii se ajută reciproc, având arta ca legătură sufletească.

Riana Țuluca

Durerea trecutului și importanța memoriei colective

Vizita la galeria Borderline a fost o experiență emoționantă, care m-a făcut să reflectez asupra suferinței și fragilității umane. Lucrările expuse transmit mesaje puternice, unele fiind legate de istorie, durere și pierdere.

Un tablou care mi-a atras atenția reprezintă o secvență inspirată din filmul Lista lui Schindler. În centrul compoziției se află un copil, surprins printre adulți, sugerând inocența prinsă într-o lume marcată de violență și nedreptate. Folosirea unei singure culori dominante scoate în evidență copilul și accentuează ideea de singurătate și vulnerabilitate. Contrastul dintre siluetele întunecate ale adulților și figura copilului transmite frică, dar și o tăcută dorință de salvare. Tabloul reușește să redea suferința celor nevinovați și impactul profund al războiului asupra umanității.

În ansamblu, vizita la galerie a fost o experiență profundă, care m-a ajutat să înțeleg mai bine durerea trecutului și importanța memoriei colective.