FILIT - Întâlnire Alecart cu Markus Zusak (1) sau Despre cărțile care apropie oamenii

Markus Zusak, autorul celebrului roman Hoțul de cărți, a venit să stea de vorbă cu elevii de la Național în cadrul uneia dintre întâlnirile clubului de lectură Alecart la FILIT. Întâlnirea a fost moderată de profesorii de limba și literatura română Nicoleta și Emil Munteanu, coordonatori ai clubului Alecart.

Dialogul efervescent s-a purtat pornind de la romanele Hoțul de cărți și Podul de lut, iar tinerii cititori au trăit încă o experiență frumoasă a apropierii de literatură, datorită personalității strălucitoare a unuia dintre cei mai iubiți autori. Iată ce își amintesc adolescenții clasei a VIII-a despre duminica de toamnă aurie când au descoperit, ascultându-l pe Markus Zusak, că literatura este mereu printre noi și construiește punți între oameni și timpuri:

Andrei Obreja-Manolache

Un om fascinant

De mult timp mă gândesc la întâlnirea cu Markus Zusak. Cu toții știm că este mare lucru să cunoaștem un scriitor contemporan, să îi înțelegem gândurile și emoțiile care l-au transformat în renumitul autor apreciat la nivel mondial. Deoarece întâlnirea a fost șansa noastră de a descoperi un astfel de om, am avut câteva gânduri care m-au frământat vreme îndelungată și care nu s-au limpezit decât acum, prin reflecție la discuția cu Markus Zusak.

Întâlnirea nu a fost pentru mine doar o ocazie de a înțelege mai bine temele prezente în romanul „Hoțul de cărți”, ci și o șansă de a cunoaște caracterul și personalitatea unui om care ar trebui să fie un model demn de urmat pentru noi toți. Deși a devenit un „fenomen literar” în urma publicării acestui roman, Markus Zusak este un om simplu, precum își și dorește să fie văzut de ceilalți. Am fost fascinat de modestia lui, care reiese din dorința de a fi perceput ca un om obișnuit, dar și de ușurința cu care se autoironizează, subliniind și defectele, nu doar calitățile. Am fost surprins să aflu chiar de la un prozator renumit că a scrie nu este ușor și că procesul de redactare este deosebit de dificil. Pentru mine a fost o bucurie să îl ascult, întrucât a căutat să răspundă la întrebările noastre într-o manieră cât se poate de părintească, oferindu-ne, pe lângă detalii din opera sa, sfaturi și îndrumări care ne sunt utile în viața de zi cu zi. Apreciez dorința lui de a scrie despre dramele petrecute în Al Doilea Război Mondial, deoarece romanul său este un mijloc eficient de a crea exemple și contraexemple, de a ne aminti despre ororile și crimele desfășurate și de a ne învăța să fim buni, mai ales în situații de cumpănă.

Printre cititori

Întrevederea aceasta nu a fost doar un prilej pentru ca noi să îl cunoaștem pe Markus Zusak, ci și ca el să își formeze o părere despre noi. Cu siguranță, unul dintre motivele pentru care a străbătut o distanță atât de mare, venind din Australia pentru a participa la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, a fost interesul pentru cititorul adolescent român. Bineînțeles, dialogurile despre moarte, personaje și arta de a scrie l-au făcut să descopere atât abilitatea noastră de a interpreta textele literare, cât și dorința și interesul nostru de a evolua, de a cunoaște lumea din perspectiva unui om cu mai multă experiență de viață, de la care avem cu toții de învățat.

Am fost plăcut impresionați de evenimentul la care am participat, ce ne-a îmbogățit din punct de vedere spiritual și care ne-a oferit perspective noi asupra activității unui scriitor. Markus Zusak va rămâne pentru noi unul dintre puținii scriitori contemporani pe care i-am întâlnit personal și alături de care ne-am putut bucura de darul neprețuit pe care romanul „Hoțul de cărți” ni l-a oferit. Cu toții ne dorim ca domnul Zusak să se întoarcă la Iași într-o zi pentru a ne putea dezvălui în continuare tainele uneia dintre cele mai frumoase povești din vremurile noastre, literatura.

Ilinca Ciobanu

Muzica și cărțile, o alinare a suferinței

Întâlnirea cu Markus Zusak este un eveniment ce îmi va rămâne întipărit în minte, datorită atmosferei create. La început, atunci când tinerii au cântat ,,Serenadă” și “Lebăda”, melodiile acestea m-au dus cu gândul la Liesel, la povestea sa, aceasta reușind să-și găsească o alinare, cărțile, după toate momentele traumatizante trăite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ritmul calm, cu un ton cald, al acestora m-a transpus într-o stare de visare, amintindu-mi de momentele în care tatăl lui Liesel, Hans Hubermann, a învățat-o să citească, dar și într-o stare de tristețe, din pricina faptului că fata a avut pierderi enorme și dureroase. Prima dată, fratele său moare în tren, în urma unui acces de tuse, în drum spre familia adoptivă de pe strada Himmel, pe urmă se desparte de mama sa biologică, astfel încât aceste două tragedii i-au sfâșiat inima, i-au lăsat un gol imens înăuntru, aproape imposibil de umplut.

Apoi, odată ce i-a cunoscut pe soții Hubermann și pe Rudy Steiner și odată ce a descoperit cărțile, acest gol a reușit să fie umplut datorită iubirii și sprijinului oferit de persoanele dragi ei. Atât cărțile, cât și Rosa și Hans Hubermann și Rudy reprezintă factori importanți în refacerea sufletului lui Liesel, lipind bucățică cu bucățică, ei sunt cei care au reușit să-i ofere un motiv pentru a trăi și de a avea speranța că totul va fi bine. În defavoarea Hoțului de cărți, părinții ei adoptivi și cel mai bun prieten al ei își pierd viața în urma bombardamentelor din Germania, întrucât singurul mijloc de refugiu al fetei este reprezentat de cărți, de la ,,Manualul groparului”, la propriul volum scris de ea însăși în pivniță, scrisul fiind singura formă de salvare pentru aceasta, de aceea este și supraviețuitoarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, Hoțul de Cărți acționează asemenea unei formule magice, care trezește în fiecare dintre noi o emoție, o idee despre momentele crude trăite de acesta.

Portret de scriitor

Un alt lucru care m-a impresionat la această întâlnire este atitudinea calmă și prietenoasă a scriitorului și sinceritatea profundă a sa, a fost foarte drăguț cu publicul, spunând că viața sa fără noi, spectatorii, nu este completă, și a răspuns la aproape toate întrebările adresate. De asemenea, mi-a plăcut ambiția sa: primele trei cărți ale lui Markus Zusak nu au fost publicate, însă autorul nu a renunțat și a continuat să scrie, mai târziu având mare succes cu cărțile ,,Podul de lut”, ,,Mesagerul” și, bineînțeles, ,,Hoțul de cărți”. Un alt lucru foarte frumos despre care a vorbit Markus Zusak este scrisul, care a devenit, în timp, o pasiune pentru acesta. El menționează că, atunci când a început să redacteze cărți, a redevenit copil, regăsindu-se în momentele frumoase petrecute pe vremea când era mic. Pentru acesta, scrisul este ca și cum ai urca pe un munte, iar în vârful său găsești un loc de joacă, cu nisip. Autorul consideră scrisul ca pe-un proces dificil, însă care-i aduce multă bucurie. În ochii lui, cărțile aduc culoare în viața noastră și a lui Liesel. Așadar, scrisul sugerează pentru acesta un loc sigur în care se poate refugia și în care este capabil să-și aștearnă ideile pe hârtie, la fel ca și pentru Liesel.

Moartea ne povestește

Încă un aspect important, din punctul meu de vedere, este alegerea morții drept narator de către Markus. Moartea este un personaj întunecat, sadic, care se bucură de munca sa. ,,Nu te mai gândi că sunt îmbrăcată în negru, cu o coasă în mână, ci uită-te în oglindă” spune aceasta, întrucât ea poate reprezenta piesa lipsă din propria viață. ,,Moartea nu este ceva la care ne așteptăm”, spune scriitorul. De asemenea, domnul Zusak precizează faptul că a avut dificultăți în atribuirea rolului de povestitor morții și că prima dată a eșuat. A încercat să scrie textul din perspectiva lui Liesel, pe urmă la persoana a treia, fiind necunoscută identitatea naratorului, însă nici aceste idei nu i-au adus succes în redactarea romanului. Astfel, a ajuns înapoi la opțiunea ca moartea să se afle în spatele poveștii, privindu-l îndeaproape pe Hoțul de Cărți. Așadar, abia după ce a reușit să-și rezolve aceste probleme, scrisul a început să curgă.

Acest eveniment m-a ajutat să înțeleg mai bine romanul citit și să extrag noi idei, dar am reușit să-l cunosc și pe Markus Zusak în persoană. Acesta, așa cum a spus în interviu, se regăsește în personajele Rosa și Hans Hubermann. Rosa este o fire aprigă, dar afectuoasă, neștiind cum să și-o exprime, de aceea folosește cuvinte nepotrivite sau jignitoare. În contrast cu atitudinea soției sale față de persoanele din jurul său, Hans reprezintă tipul omului blând, bun la suflet, altruist, grijuliu, prietenos și calm, cu care poți fi sincer. Acest cuplu sugerează, din punctul meu de vedere, o îmbinare perfectă ce îl caracterizează pe scriitor. Markus Zusak m-a ajutat, prin intermediul întâlnirii de duminică și cu ajutorul adolescentei care a descris atât de frumos conținutul cărții și impresiile proprii, Ana, să înțeleg un mesaj foarte important: cuvintele nu pot ține de foame, nu îi pot învia pe cei pierduți, nu pot vindeca trupul, ci sufletul, ele reprezintă o alinare a sufletului atât pentru autor, cât și pentru Liesel.

Ana Luiza Cojocariu

Pledoarie pentru speranță

Față în față fiind cu ceea ce se poate considera cea mai marcantă povestire a unei lumi pline de cruzimea și inconștiența umană, o lume a suferinței, a rătăcirii unor suflete printre ruinele vieții de odinioară, de dinaintea războiului, am privit în ochii surâzători ai scriitorului Markus Zusak și am văzut speranță. Dincolo de acele sute de pagini ale unei cărți care transmite, prin esența sa, povestea luptei interioare a fiecăruia dintre noi împotriva suferinței cauzate de nedreptatea și lipsa de compasiune a sorții, a vieții pe care ne-a fost scris să o trăim, se află scriitorul, ființa al cărei suflet a dat naștere unei povești copleșitoare, menite să ne confere capacitatea de a vizualiza propriile probleme neînsemnate în raport cu masacrul războiului.

Astfel, citind cartea, autorul acesteia devine una cu ceea ce pledează în fața vieții și, în fapt, a întregii lumi, devenind doar o instanță literară, o parte a universului creat care își pierde, pe parcursul lecturii, individualitatea. Atunci când scriitorul reușește să își etaleze geniul țesând firul narativ prin măiestria cuvintelor utilizate, personajele ajung a face parte din caracterul acestuia, asemenea unor transpuneri ale propriilor idei, sentimente, concepții. În momentul săvârșirii lecturii nu mai există autorul, persoana reală, doar ființele literare, fantastice create de către acesta.

Povestea este omul, omul este povestea

Astfel, mărturisesc, am considerat și eu în urma citirii romanului Hoțul de cărți al lui Markus Zusak. Fascinată și intrigată, deopotrivă, de ceea ce presupune povestea lui Liesel, de cruzimea unei lumi aflate sub semnul războiului, nu am acordat suficientă atenție celor ce se află în spatele relatării, corespondenților săi din cotidianul contemporan. În timpul întâlnirii cu autorul australian, cel care a dat naștere tuturor sugestiilor romanului, am fost plăcut surprinsă să descopăr un om onest, plin de bucuria vieții, care, dincolo de aprecierea sa internațională, și-a păstrat umanitatea în suflet, modestia sa caracteristică și sinceritatea răspunsurilor sale la întrebările noastre dovedindu-mi eroarea mea. Autorul, sufletul său, se dovedește la fel de valoros ca și opera sa, acestea fiind un tot unitar, un întreg inseparabil a cărui frumusețe se revarsă asupra cititorilor din întreaga lume.

Povestea este omul, iar omul este povestea, după cum a precizat chiar Markus Zusak în cadrul întâlnirii. Noi nu suntem alcătuiți doar din părți fizice, ci și din povești, cele pe care le auzim, le spunem, le trăim sau, precum, în cazul autorului, le scriem. Astfel, scriitorul provine din carte şi nu invers. Frumusețea şi autenticitatea ideilor, valorilor sale sunt puse în evidență tocmai de creația literară, nu se pierd printre multitudinile de perspective pe care le constituie. Markus Zusak mi-a dovedit, prin intermediul discuțiilor fascinante purtate în cadrul întâlnirii, faptul că scriitorul este cel care dă acel suflu al vieții poveștilor care altfel ar fi doar o înșiruire anostă de cuvinte, în el constă esența trăirilor și sentimentelor transmise.

Literatura apropie oamenii

Fiind de un optimism debordant, scriitorul privește literatura, cuvintele asemenea unui pod între noi toți, o legătură indestructibilă formată de conștientizarea unui adevăr absolut, privit din diferite perspective în care ne putem transpune cu ușurință prin intermediul personajelor diverse, care alcătuiesc un nou univers literar. Aceasta este, după cum o denumește, libertatea romanului, cartea devenind un simbol al acestei variabile din viața oamenilor datorită caracterului său etern, mereu valabil.

Literatura se află în jurul nostru chiar mai mult decât în cărți, fapt care dovedește importanța sa incontestabilă, aceasta spunând o poveste menită să confere alinare celor morți, dar și înțelepciune emoțională celor vii. Cuvintele sunt unica modalitate prin care putem să producem o schimbare în acest ciclu al vieții, ele ne ajută să construim relații, să învățăm din trecut și să ne schimbăm viitorul, destinele. Markus Zusak ne învață despre importanța acestor elemente de limbaj literar atât în contextul actual, cât și în cel trecut, puterea lor reușind să înduplece până și moartea, fiind păstrătoare de adevăr. Un punct al discuției cu autorul Hoțului de cărți care m-a marcat, îndemnându-mă la câteva clipe de reflecție asupra însemnătății celor spuse, este cel în care, fiind întrebat dacă ne pot salva cuvintele în contextul actual de război, acesta răspunde:

„Nimic nu ne poate salva pe noi. Din cenușa a tot ceea ce se întâmplă astăzi vor apărea povești frumoase, iar asta ne va salva.”

Umanizarea morții

Deși o prezență senină, care cu ușurință a reușit să stârnească râsete printre cei aflați în sală, subiectul abordat de Markus Zusak în cartea Hoțul de cărți este pe atât de sumbru și lipsit de frumusețea de a trăi, fiindu-ne prezentate efectele războiului asupra vieților umane, deasupra acestora tronând moartea. Întreaga întâlnire a fost concentrată asupra acestui aspect, autorul vorbind fără reținere despre partea întunecată a existentei noastre, fapt pentru care îl admir enorm. Prin intermediul romanului său, acesta reușește să ne inspire o perspectivă diferită asupra morții, conferindu-i un caracter uman, în care fiecare dintre noi ne-am putea regăsi din anumite puncte de vedere. Astfel, devine doar o piesă esențială care lipsește din viața noastră și alături de care ne vom regăsi la capătul drumului, oricare ar fi acesta în funcție de noroc, soartă. Deși Markus Zusak creează un nou concept al morții, inspirând cititorii cu abordarea sa nonconformistă, mărturisește faptul că încă se simte îngrozit de aceasta, fapt care, consider eu, dovedește caracterul sau modest, plin de sinceritate.

Participarea la un astfel de eveniment precum întâlnirea cu fascinantul autor al uneia dintre cărțile mele favorite, Hoțul de cărți, m-a marcat profund datorită ideilor pe care am avut ocazia să le împărtășesc cu acesta, aflarea perspectivei sale asupra întâmplărilor și personajelor, dar și inspirația pentru acestea îndemnându-mă la a reflecta mai mult asupra conceptelor precum moartea, războiul și lectura. Mă simt onorată de faptul că am cunoscut în persoană un astfel de om remarcabil ca Markus Zusak, plin de modestie și onestitate, un adevărat model pentru orice adolescent pasionat de lectură și de lumile cuprinse de aceasta.

Într-un moment la discuției, scriitorul și-a cerut iertare cititorilor pentru romanul mult prea consistent. Eu consider că tocmai pentru acest fapt ar trebui să-i mulțumim. Dacă volumul ar fi avut un număr mai redus de pagini, atunci cum am fi putut iubi la fel de mult povestea lui Liesel?

Ioana Diaconița

„Hoțul de cărți”, de Markus Zusak este povestirea ce se află cel mai departe de a putea fi considerată o simplă operă literară, căci aceasta este poate singura carte care rămâne în memoria cititorilor chiar și după mult timp, intrigându-i prin abordarea a numeroase teme valorificate prin detalii stilistice aparte.

Complexitatea morții ca personaj nevăzut

Romanul reprezintă întruchiparea suferinței, emoției, fericirii care lasă în urmă o mare tristețe, a vieții care este urmărită de Moarte și mai ales a Supraviețuitorilor acestei avalanșe de trăiri copleșitoare care le acaparează întreg sufletul și prin care ei totuși continuă să trăiască. Protagonista relatărilor, Liesel Memminger, este un astfel de exemplu al unei ființe luptătoare, ce, mai presus de toate, nu se oprește din ceea ce face și își găsește chiar vocația, pasiunea pentru scris, folosindu-se de suferință ca de o flacără călăuzitoare pe drumul său. Parcursul, experiențele fetei, care sunt marcate de tristețe încă de la vârsta de zece ani, momente din care răzbate însă și o lumină orbitoare, a fericirii, se desfășoară într-un fel aparte, ce îi atrage atenția până și naratoarei povestirii. Este vorba de fapt de spiritul ce vine la încheierea călătoriei fiecărui om, alături de care sufletul acestuia plutește lin către un univers necunoscut, inaccesibil cunoștințelor noastre și de care majoritatea persoanelor se tem mai mult decât orice pe lume: Moartea a fost dintotdeauna văzută ca un călău crud și nemilos, întruchiparea răutății, căreia îi place să provoace durere și să stârnească panică, agitație, răspunzând la totul cu un zâmbet tăios, dar în această carte poate fi descoperită o altă viziune asupra intențiilor acestui spirit.

Prin intermediul perspectivei pe care Markus Zusak dorește să o transmită în opera sa, personajul ajunge să fie văzut drept unul complex, care, după masca sa de aparentă nepăsare, de fapt posedă o sensibilitate aparte, este afectat de ocupația de a curma vieți și declară chiar cu sinceritate că oamenii îl bântuie. Prin intermediul descrierii lui Liesel și a Morții, care sunt doar două dintre personajele ce poartă o legătură profundă unul cu altul din cadrul romanului, este scrisă o poveste neconvențională, care, deși este legată mai ales cu trecutul, evenimentele desfășurându-se în Germania nazistă a Celui de-Al Doilea Război Mondial, are o valoare deosebită în conturarea oricărui reper temporal, căci multitudinea de mesaje transmise are un efect inevitabil asupra celor care doresc să le asculte.

O operă precum „Hoțul de cărți”, ce este unică și complexă îi încurajează pe cititori să gândească și să observe fiecare detaliu, lucru care duce la o serie de întrebări pe care aceștia și le adresează, la care nu pot primi un răspuns clar decât de la însăși sursa de informații ce stă la baza alcătuirii întregii povești, autorul care a creat, sau mai degrabă descoperit lumea lui Liesel, a naziștilor, a celor vulnerabili și a oamenilor cruzi, care strigă cu toții în cor „Heil Hitler!” gândindu-se poate și la altceva decât supunerea totală.

Suflete pasionate de literatură

Prin intermediul întâlnirii organizate în cadrul FILIT de clubul de lectură Alecart în incinta Casei Pogor, duminică, 22 octombrie am avut ocazia de a trăi un vis devenit realitate: m-am putut afla în prezența a nenumărate suflete pasionate de literatură, care rezonau prin dorința de a cunoaște lucrurile în profunzime. Cu toate că era dimineață, fiecare om din mulțime era cuprins de o voioșie aparte, căci nu puteau să perceapă cele ce aveau să urmeze în acea zi unică: însuși scriitorul Markus Zusak urma să sosească în acea sală, pentru a împărtăși din viziunea asupra felului său de a fi, de a scrie, a destăinui motivele desfășurării unor anumite evenimente de pe parcursul povestirilor sale și a răspunde la întrebările provocatoare ale pasionaților de cărți. Uitându-mă înapoi la această experiență, pot afirma cu sinceritate că este una dintre cele mai frumoase pe care le-am trăit, căci m-a intrigat până în ultima clipă și m-a făcut să simt cu adevărat că am avut parte de o zi valoroasă dincolo de aparențele înșelătoare marcate de dorința aprigă de a spune mereu: „Azi a meritat!”

Pe lângă operele sale, care sunt în mod evident întruchiparea unor mesaje complexe, puternice, nonconformiste, însuși scriitorul mi s-a părut o persoană foarte bogată în experiențe, dar în același timp apropiată de sufletul unui copil, trăsături care se completează în foarte puține cazuri, în special în cadrul societății actuale. Chiar dacă nu ar fi fost scriitor, sunt sigură că Markus Zusak ar fi lăsat aceeași impresie asupra mea în orice alt context l-aș fi întâlnit. Firea sa amabilă, deosebit de drăguță, amuzantă, care totuși a trecut prin viață și are cunoștințe aparte, însă conștientizează că mereu se poate mai bine și crede că eșecurile sunt, de fapt, un noroc în viața oamenilor, căci prin realizarea acestora fiecare persoană poate evolua, toate m-au făcut să îl văd pe acesta ca un model comportamental, mai degrabă decât doar autorul „Hoțului de cărți”. Consider că aceasta a fost de fapt esența întâlnirii cu scriitorul: în loc să vizionez interviuri, am putut să fiu acolo, alături de el, lucru care mi-a permis, de asemenea, să observ detalii interesante despre oglindirea omului în lucrarea sa.

Jocul cuvintelor și dorul de copilărie

Din cadrul întregului eveniment, unul dintre cele mai memorabile aspecte pentru mine a fost destăinuirea autorului cu privire la plăcerea sa de a se juca cu cuvintele, de a introduce în povestirile sale mici detalii care să contureze, anticipeze acțiunea și să transmită o idee profundă surprinsă prin alegerea unei expresii specifice. Această pasiune a scriitorului mi s-a părut pur și simplu admirabilă, iar ideile sale m-au inspirat deosebit de mult, deoarece și eu am încercat, în trecut, în cadrul unor mici creații literare proprii să integrez anumite detalii care poate nu spun multe pentru unii oameni, dar cel puțin în viziunea sufletului meu posedă o sclipire aparte, pe care nu doresc să o destram nicicând. Din păcate, în urma traducerii operei „Hoțul de cărți”, anumite jocuri de cuvinte specifice modalității de scriere a lui Markus Zusak nu au putut fi păstrate, fiecare limbă având propria însemnătate, care nu poate fi replicată întotdeauna perfect, însă acest lucru m-a făcut și mai curioasă să citesc versiunea romanului ce se află mai aproape de autor, respectiv cea în limba engleză, în care acesta a menționat că a făcut unele greșeli gramaticale intenționate pentru a evidenția anumite nuanțe ale poveștii.

Atât în cărțile sale, cât și în interacțiunile cu cititorii dornici să afle cât mai multe răspunsuri, scriitorul a dat dovadă de o sinceritate rar întâlnită, despre care a explicat că provine dintr-o parte a felului său de a fi. Atunci când se concentrează asupra creațiilor sale, Markus Zusak a afirmat că este capabil și dornic să se întoarcă în timp, către spiritul său tânăr, caracterizat de o puritate sufletească deosebită, lucru care m-a făcut să meditez asupra importanței copilăriei în formarea noastră ca oameni, căci vocea acesteia, tonul său mai vesel sau mai trist ne modelează întreaga existență. Astfel, m-am putut gândi la cum o parte a personajului Liesel s-a oglindit în viziunea lui Markus Zusak, căci experiențele protagonistei i-au modelat spiritul, în vreme ce anumite evenimente reprezentative l-au făcut pe autor să-și găsească vocația deosebită.

De fapt, am putut afla că întregul roman „Hoțul de cărți” este ca o parte a sufletului scriitorului, pe care acesta o împărtășește lumii, căci anumite ocupații de ale sale, precum pasiunea sa pentru fotbal ca tânăr sunt readuse la viață prin evocarea acestora într-o operă nemuritoare, iar întregul mediu al desfășurării acțiunii este inspirat de poveștile despre Al Doilea Război Mondial și atrocitățile acelor vremuri, din care se remarcă însă și acte luminoase de curaj, pe care autorul le-a auzit de la părinții săi de origine germană încă de când era mic.

Despre bucurii și povești ridicate din cenușă

Nenumărate sunt sfaturile și lecțiile de viață pe care Markus Zusak a dorit să ni le ofere nouă, copiilor care se află la început de drum, iar fiecare dintre acestea m-a impresionat deosebit de mult, lăsându-mi o amintire marcantă. Acesta i-a încurajat pe tineri să citească cât mai mult nu din postura de scriitor, ci prin felul în care povestirile îi permit fiecărui individ să se detașeze de lumea înconjurătoare către un univers al frumuseții, având ocazia de a trăi viața din perspectiva unei alte persoane cu sentimente complet diferite, literatura reprezentând astfel un pod dintre oameni, generații, experiențe. Scriitorul a mai evidențiat în dialogul cu cei din jur importanța cuvintelor în societate, acestea fiind cele ce ne fac să iubim și să putem transmite relatări de o frumusețe deosebită.

Un alt îndemn al autorului a fost să ne bucurăm de viață, să petrecem cât mai mult timp valoros alături de familie și să nu ne simțim vinovați dacă nu lucrăm chiar tot timpul pentru a ne îndeplini scopurile. Acesta a valorificat și propria sa experiență, zicând că în unele zile pur și simplu nu se simte în stare să scrie, ceea ce m-a făcut să conștientizez că nimeni nu poate lucra la nesfârșit și este normal să îmi doresc să am parte de câte o pauză din când în când.

Spre finalul întâlnirii, Markus Zusak a fost întrebat în ce măsură literatura ar putea fi în stare să prevină evenimentele dezastruoase ale viitorului, iar răspunsul său de o sinceritate zguduitoare m-a impresionat: nu poate face acest lucru. Autorul a valorificat realitatea ființei umane în cadrul discursului său, evidențiind faptul că nu ne putem controla decât propriile vieți, ceea ce nu poate fi de ajuns în raport cu anumite evenimente ale lumii care destramă universul a milioane de oameni. Acesta a menționat însă, făcând legătură cu „Hoțul de cărți”, că din cenușa unor vremuri grele se pot ridica povestiri frumoase, dătătoare de speranță și lumină, afirmație care m-a emoționat, gândindu-mă la ansamblul de trăiri ale lui Liesel pe care aceasta le-a transformat într-o operă de o frumusețe copleșitoare, în loc să le lase să o distrugă pe interior.

Afirmația lui Markus Zusak care a transmis o putere deosebită în încheierea evenimentului găzduit de Casa Pogor, cu privire la opera sa de suflet, a fost:

“Hitler a distrus oamenii prin cuvinte, dar o fată a furat înapoi cuvintele și a construit o poveste frumoasă”.

Nu ar fi putut exista un mai bun final al întâlnirii cu autorul decât acesta, căci mesajul său transmite întreg ansamblul de trăiri de pe vremea nazismului și felul în care „Hoțul de cărți” evidențiază toată suferința prin care se dezvăluie adevărata valoare a frumuseții.

Nu îmi sunt suficiente cuvintele pentru a spune cât de specială a fost pentru mine această experiență, care mi-a oferit numeroase lecții și mi-a schimbat o parte din viziunea asupra frumuseții lumii și a evenimentelor vieții cotidiene!

Alexandra Aramă

Puterea cuvântului

A citi o carte este o experiență înălțătoare, iar interpretarea mesajului acesteia este diferită pentru fiecare, impresiile noastre despre lectură fiind influențate de propriile gânduri și trăiri. Însă, a avea ocazia de a cunoaște mintea din spatele unui roman de succes ne poate face să vedem acea operă dintr-o altă perspectivă, cea originală, realizând care este, de fapt, esența lecturii, ideea crucială pe care a dorit să o transmită scriitorul publicului prin puterea cuvintelor sale.

Eu am avut oportunitatea de a-l cunoaște pe cel care a scris cartea ce mi-a modelat caracterul și mi-a deschis noi orizonturi de cunoaștere, ce mi-a arătat cât de crudă poate fi viața, dar și cât de blândă poate fi, uneori moartea: romanul „Hoțul de cărți”. În cadrul întâlnirii organizate de clubul ALECART de la Muzeul Pogor, am avut posibilitatea de a-l cunoaște pe autorul Markus Zusak în afara universului ficțional pe care l-a creat. Astfel, nu numai că am deslușit tainele ascunse în lucrarea sa, dar am și reușit să înțeleg omul din spatele cuvintelor ce au răvășit o lume întreagă.

Deși întotdeauna am perceput romanul „Hoțul de cărți” ca o tragedie, vorbele lui Markus Zusak m-au făcut să realizez că, de fapt, această poveste este un omagiu adus vieții, ce prin cuvinte rămâne eternizată pe filele destinului uman. La întrebarea „Cum ar fi viața lui Liesel fără cărți?”, autorul a răspuns ca viața acesteia ar fi lipsită de culoare, de bucurie, de un scop, mărturisind faptul că toate acele cuvinte au salvat-o pe fată de la moarte, aceasta devenind purtătoarea poveștii unui război, unor prietenii, unei familii. Astfel, Liesel învață importanța puterii cuvântului, folosind-o ca un refugiu, iar apoi ca o armă împotriva cruzimii.

Din toate rămâne o poveste adevărată

Dar orice carte de succes are nevoie de o idee inovatoare, de o imaginație bogată, pe care Markus Zusak a mărturisit că nu o deține. Acesta a susținut ca el nu are revelații, ci doar probleme, cărora le caută soluții. Astfel, pe parcursul rezolvării unui inconvenient, imaginația începe să intervină în feluri misterioase. În ciuda succesului fenomenal pe care-l au lucrările sale, scriitorul ne-a împărtășit faptul că nu se consideră un mare intelectual, ci doar o persoană ce-și folosește cuvintele înțelept, cu scopul de a transmite un adevăr crucial societății.

Această întâlnire și această carte m-au făcut să realizez că moartea nu este o cauză a fricii, ci un efect al acesteia și că trebuie să cunoaștem suferința pentru a aprecia fericirea. „Vreți să știți cum arăt cu adevărat? O să vă ajut. Găsiți-vă o oglindă cât timp continui.” este esența acestei opere: moartea este o completare necesară vieții, face parte din fiecare dintre noi și ne veghează constant, apărând ca o consecință a propriilor decizii.

Experiența întâlnirii cu Markus Zusak mi-a lărgit perspectiva asupra lumii, m-a făcut să mă uit cu optimism spre viitor și m-a ajutat să realizez că fiecare dintre noi are un cuvânt de spus în lume, având puterea de a ne salva chiar și de la moarte, prin povestea pe care o lăsăm în urmă...

Denisa Siminiceanu

O zi de toamnă printre cărți

În cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iasi, la clubul Alecart, am avut ocazia să-l întâlnesc pe omul care mi-a adus, pe parcursul lecturii cărților sale, un zâmbet pe chip și în suflet. Markus Zusak ne-a întâmpinat cu două cuvinte spuse în limba română: ,,Sunt onorat!”. Același sentiment l-am avut și eu pe parcursul acestei întâlniri. Înainte de a-l cunoaște, credeam că e ca orice alt scriitor. Cu o poveste de viață de împărtășit, cu care încearcă să schimbe lumea. Ei bine, Markus Zusak nu e deloc așa. Pentru el, scrisul e un joc de cuvinte realizat pe baza problemelor pe care le-a întâmpinat pe parcursul vieții:

,,Problemele sunt de fapt daruri, deoarece atunci când scriem, găsim răspunsuri la orice întrebare. De aici provine imaginația mea.”

Markus Zusak este un om foarte deschis și cu o gândire miraculoasă. M-a făcut să mă simt ca și cum ne știm de o viață!

,,Hitler a distrus oamenii prin cuvinte, iar Liesel a furat înapoi cuvintele și și-a construit propria poveste. Cuvintele sunt armă și un mod de a te simți în siguranță.”

Consider că în carte Liesel era favorizată de moarte, deoarece era ca un seif al poveștilor. A trecut prin multe experiențe, fie ele frumoase sau mai puțin frumoase, dar pe care le proteja cu prețul vieții. Fiind singura supraviețuitoare, m-a făcut să mă gândesc la cartea ,,Singur pe lume” de Hector Malot. Liesel a fost dezrădăcinată de familie, cât și de viața lipsită de griji a unui copil din ziua de azi, precum a fost și Rémi. Ambii trăiesc într-o lume crudă, unde alinările sunt gândurile că cineva este acolo pentru tine în orice clipă. Lipsa unei familii, a unui suflet care îți este aproape, te face să vezi cu alți ochi cât de norocoși suntem. Acești doi copii trăiesc pe parcursul cărților cu teama că ziua următoare vor rămâne singuri pe lume. Markus Zusak susține faptul că singurătatea ne face să apreciem cu adevărat ce avem în jurul nostru. Faptul că avem o familie, un loc numit ,,acasă” și persoane care ne fac viața mai frumoasă.

La un moment dat, Markus Zusak primește întrebarea: ,,Cum reușește moartea pe parcursul cărții să fie umană?”. Acesta începuse să povestească faptul că a încercat să arate că și moartea are temeri, gânduri, sentimente. Că moartea urmărește conexiunile de pe drumul vieții lui Liesel, după care rupe legăturile cu persoanele dragi sufletului ei. Moartea este naratorul poveștii, deoarece privește dintr-o altă perspectivă firul întâmplărilor pline de emoții ale fetei. Autorul a spus că a ales ca moartea să fie cel care prezintă viața lui Liesel, deoarece inițial și-a pus întrebarea: ,,Dacă moartea s-ar teme de noi așa cum ne temem noi de ea?”. Odată ce a început să scrie cartea din această perspectivă, a început să îi placă să se joace cu gândirea morții. Moartea este jumătatea pierdută a vieții, cele două completându-se.

Viața ca poveste și poveștile vii

Mi-a plăcut foarte mult modul în care a răspuns la majoritatea întrebărilor. Totul a pornit de la câte o poveste, o amintire. Consider că viața lui e o continuă poveste, deoarece până a ajunge la succes, a trecut prin foarte multe experiențe. Unele l-au doborât, dar l-au ambiționat pentru a ajunge persoana din ziua de azi. Țin minte cum a spus că atunci când și-a lansat cartea, a fost la bibliotecă. Nimeni nu îl aștepta, dar doamna bibliotecară l-a rugat să îi citească ei, pagină cu pagină toată cartea. Acum, toată lumea îl cunoaște pe Markus Zusak sub numele de Hoțul de cărți, aceste două nume devenind sinonime. Pentru a ajunge departe este nevoie de foarte multă implicare și pasiune. Pe parcursul drumului spre reușită, dai peste două tipuri de oameni. Cei care îți pun piedici și cei care te susțin la orice pas. Trebuie să învățăm să avem încredere în propriile forțe și să luptăm pentru visurile noastre. Orice zi e o luptă și orice vis împlinit, o victorie.

M-am simțit foarte apropiată de Markus Zusak. Consider că ne asemănăm, deoarece și eu sunt pasionată de literatură și îmi place să descopăr lumea alături de un strop de imaginație. De asemenea, a menționat părerea sa despre ecranizarea cărții ,,Hoțul de cărți’’. Acesta a explicat faptul că pentru el cărțile sunt o formă de libertare, de cunoaștere. ,,Îmi plac filmele pentru că am ocazia de a vedea personajele, dar îmi plac mai mult cărțile, deoarece problema e așa de personală, încât ajung să intru in viața lor.”. Și eu am aceeași părere. Filmul poate fi vizionat alături de mai multe persoane, iar evenimentele sunt de scurtă durată. Cartea se citește într-un cadru liniștit, unde te poți concentra strict pe subiectul prezentat. Odată ce citești, se creează o legătură cu personajul principal. Cartea, spre deosebire de film, este ca o punte, un portal între lumea lui Liesel și lumea din care o citim. Un spațiu intim, retras și liniștit prin care comunicăm cu experiențele și sentimentele transmise de aceste ființe magice. Atunci când citesc o carte, simt cum personajele renasc și cum întâmplările au loc chiar sub ochii mei, sufletele lor căpătând aripi și zburând ușor. Pe parcursul evenimentelor, fiecare cititor se atașează emoțional de poveste și de personaje. Spre exemplu, atunci când simt că îmi este greu și totul e imposibil, mă gândesc la Liesel și la soarta crudă pe care a avut-o. După ce am citit această carte, mi-am dat seama de faptul că nimic nu este imposibil și că orice eveniment din viața noastră mai puțin plăcut apare cu un anumit scop.

Îi sunt profund recunoscătoare domnului Markus Zusak pentru frumoasele momente petrecute împreună, și în special, pentru că m-a ajutat să mă redescopăr pe mine ca persoană. După ce am primit autograful de la el, mi-a spus: ,,You have something very special in you!”/,,Ai ceva foarte special în tine!”. Îi mulțumesc și îmi voi aduce aduce toată viața aminte de această zi în nuanțe tomnatice printre cărți!

Raluca Bânțu

Întâlnirea cu Markus Zusak mi-a oferit ocazia de a mă apropia mai mult de cartea pe care a scris-o, de Hotul de cărți, care îi reflectă, de fapt, personalitatea și m-a provocat să reflectez la anumite teme în aparență banale, dar care au prins o însemnătate profundă, aparte odată cu răspunsurile la întrebările care i-au fost adresate.

Creăm legături

Cred că mi-a plăcut cel mai mult faptul că autorul se identifică cel mai bine cu moartea, fiind o postură umană a propriei ființe, bună, caldă, uneori sadică, având probleme și griji. Totodată, nu am putut să nu remarc deschiderea autorului, sinceritatea copilăroasă cu care se dedică publicului său, imaginea modestă pe care o creează asupra propriului sine, simplitatea cu care dă contur poveștilor sale și interesul față de relațiile, conexiunile dintre oameni în jurul cărora se structurează romanele scrise. Markus Zusak pare că, prin tot ceea ce scrie, încearcă să înțeleagă și să ne facă să conștientizăm aceste legături indestructibile dintre noi. Pe de o parte, accentuează repetitivitatea lor, lipsa unui viitor, distrugându-se și reconstruindu-se perpetuu, fără ca măcar să conștientizăm, făcându-ne să ne ridicăm și să ne prăbușim într-un șir continuu al durerii, al dezrădăcinării și al extazului, bucuriei.

Creăm legături, purtăm în noi bucăți din personalitatea oamenilor din jurul nostru, pentru ca apoi să fim din nou rupți în bucăți și remodelați, ajungând la sfârșit să purtăm în noi umbra a mii de personalități, oameni ce s-au risipit, ridicând poate întrebarea ”Oare, cu fiecare ruptură, în încercarea de a ne proteja din fața durerii, conexiunile dintre noi nu devin tot mai superficiale, până când ajungem să nu mai simțim nimic, să ne reîntoarcem la propria singurătate, să ne rupem de lume? Oare legăturile dintre noi nu sunt doar iluzii?”

Să-ți dorești să trăiești

Pe de altă parte, poate că relațiile dintre noi sunt unicul element salvator în fața morții, evoluând pe căi nebănuite și făcându-ne brusc conștienți de lumea care ne înconjoară, de frumusețea necunoscutului, fiind poate unicul lucru care ne face să simțim ceva mai mult decât nimic, să sperăm, să nu ne resemnăm. Tot în acest sens, răspunzând la întrebarea ”Cei care mor sunt privilegiați în contextul războiul și al vieții, în general?”, scriitorul ne face atenți la lucrurile surprinzătoare care ni se pot întâmpla atât timp cât ne dorim să supraviețuim. Și cred ca asta e cel mai important. Să-ți dorești să trăiești, să nu te pierzi, resemnându-te în a fi inuman, ignorant, lipsit de sentimente, iar Liesel pare un exemplu de netăgăduit al celei ce, în ciuda traumelor pe care le poartă, are curajul de a se împotrivi lumii nedrepte, crude, pline de moarte, de a visa, de a gândi, de a se revolta într-o societate care reprimă orice formă de umanitate, de a-și continua lupta.

De asemenea, autorul ne face părtașii a ceea ce ar putea părea niște adevăruri brutale și de care probabil că toți suntem într-o oarecare măsură conștienți, dar pe care nu le acceptăm și anume faptul că ”Toți vom muri cândva” sau că, în ciuda protecției și frumuseții pe care ne-o oferă literatura, nu ne va salva niciodată de la moarte. Cu toate acestea, se observă dragostea scriitorului pentru cuvintele cu care se joacă, emoția cu care își trăiește poveștile, considerând faptul că scrisul dă culoare vieților noastre și explicând modul în care ne salvează cel puțin mental de la impactul ororilor vieții, ale egoismului specific uman. Totodată, de multe ori pe în timpul evoluției Hoțului de cărți apare tema sensului cuvintelor, care salvează și distrug în același timp.

Deși pe parcursul întregului roman Liesel este urmărită îndeaproape de moarte, ajunge la sfârșit pentru a o lua din nou de la început, singură pe lume, reprezentând arhetipul omului care se ridică, apoi se prăbușește într-un ciclu infinit, iar cuvintele rămân unicul sprijin cu ajutorul căruia supraviețuiește, dă viață, eternizează.

Ilinca Sava

Puterea cuvintelor și a umanității

În momentul în care am intrat în sala de evenimente, emoțiile mele erau copleșitoare. Era incredibil să știu că voi avea ocazia să-l întâlnesc pe autorul unei cărți atât de iubite și apreciate ca "Hoțul de cărți". Markus Zusak a intrat pe scenă cu un zâmbet cald și o energie contagioasă. A vorbit despre procesul de scriere, spunându-ne, de asemenea, și câteva povești aducătoare de zâmbete din viața lui.

Unul dintre aspectele care m-au impresionat cel mai mult a fost modestia lui. Ne-a vorbit simplu, ca de la egal la egal. El a subliniat importanța fiecărui cuvânt și modul în care acestea pot avea un impact profund asupra cititorilor. A explicat cum a fost nevoit să găsească cuvintele potrivite pentru a transmite emoțiile și atmosfera din roman. Această atenție la detalii a fost evidentă în fiecare pagină a cărții. În timpul întâlnirii, Markus Zusak a împărtășit și câteva sfaturi pentru posibilii viitori scriitori și detalii fascinante despre romanul "Hoțul de cărți". A vorbit despre modul în care a ales să folosească Moartea ca narator și cum acest aspect a adăugat o perspectivă unică asupra evenimentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Moartea fiind de fapt o ființă iubitoare, curioasă față de specia umană. Am fost captivată de modul în care Zusak a reușit să creeze o atmosferă atât de intensă și emoționantă, cum aproape fiecare personaj era inspirat din viața reală și chiar și de atașamentul acestuia față de ele.

"Hoțul de cărți" de Markus Zusak este o carte care explorează puterea cuvintelor și impactul pe care îl pot avea asupra vieților noastre. Am simțit o conexiune profundă cu Liesel, personajul principal, care descoperă învățămintele și eliberarea pe care lectura și scrisul le pot aduce în mijlocul unui timp tulbure și opresiv. Ea începe să fure cărți și le împărtășește cu alții, oferindu-le speranță și consolare De asemenea, povestea evidențiază importanța prieteniei și a conexiunii umane în situații dificile. Într-o lume plină de nedreptăți și violență, Liesel și cei din jurul ei găsesc alinare și curaj prin sprijinul reciproc. Această carte m-a emoționat profund și m-a făcut să reflectez asupra puterii cuvintelor și a umanității în general.

Cătălina Ilinca Iov

Autograf

Duminica asta o așteptam ca multe altele, dar am fost invitată la o întâlnire, probabil ca multe altele, unde cineva urma să ne povestească despre cum a început să scrie și care a fost inspirația pentru “Hoțul de cărți”. Din momentul în care am intrat în sala unde urma să vină Markus Zusak, am simțit că această întâlnire ar putea fi diferită față de celelalte. M-am așezat lângă cea mai bună prietena a mea și am așteptat în liniște să înceapă evenimentul. Markus a intrat în încăpere și a luat loc pe scenă alături de o traducătoare, deoarece acesta este din Australia.

”Cum voi nu puteți trăi fără cărțile mele, nici eu nu pot trăi fără voi.”

Așa a început.

A scris prima sa carte la doar 16 ani. Când scrie, simte că devine din nou copil și că trăiește din nou vârsta pură și inocentă pe care mulți nu știu să o mai trăiască încă o dată. După ce a răspuns la întrebări legate de cartea “Hoțul de cărți”, o întrebare despre moarte cu tema “Moartea dă sens vieții” s-a auzit. În sală s-a făcut liniște, Markus a râs și a explicat că dacă noi știm ce înseamnă cu adevărat viața, vom înțelege că moartea ne înștiințează că noi trebuie să trăim fiecare moment din viață cât de mult se poate așa cum ne dorim, deoarece la un moment dat, vom muri și nu ne va părea rău de a nu fi făcut tot ce ne-am propus. Explicația lui a fost una foarte clară și m-a făcut să realizez că toți oamenii care au murit din cartea “Hoțul de cărți” puteau să își continue viața și să își atingă fiecare scopul în viață, însă un lucru total neașteptat le-a pus capăt șanselor lor.

Markus a spus că se simte foarte recunoscător că părinții lui nu i-au povestit niciodată despre ororile vieții și mereu încercau să îl încurajeze și să îi explice că nu ar trebui să îi fie frică de moarte, ci să facă tot ce își dorește cât poate, pentru că va veni timpul când va fi prea târziu. De la începutul cărții el a simțit că Liesel va fi singura persoană care va supraviețui războiului și că moartea o va ocoli și o va favoriza. Nu a explicat însă de ce se gândea la acest lucru, așa că am încercat singură să-mi dau seama. Am ajuns la concluzia că lui Liesei îi era predestinat să vadă suferința oamenilor dragi sau a străinilor pentru a înțelege că nu trebuie să lase viața să treacă pe lângă ea și să profite de fiecare moment pe care îl are.

Markus Zusak a spus că adolescenții sunt obsedați de moarte și că dacă ne-am apuca de scris cărți, am crea cele mai frumoase povestiri, deoarece când avem probleme devenim foarte creativi, iar poveștile noastre atrag mult mai ușor alți oameni care sunt în aceeași situație ca noi. A spus că Rudy este cel mai bun personaj pe care el l-a creat vreodată, însă niciodată nu s-a gândit să-l lase în viață. A simțit că îi este predestinat să moară. Acest lucru m-a pus pe gânduri, însă nici până în momentul acesta nu pot să îmi dau seama ce a dorit să spună cu asta.

În final a mai răspuns la câteva întrebări și am reușit să primesc un autograf pe cartea lui. Markus Zusak are un mod foarte captivant și amuzant de a povesti întâmplări. Când vorbește nu ai cum să nu fii atent, este un om deosebit, bun, calm și amuzant pe care aș dori să-l mai întâlnesc.

Olivia Achirei

Lectura ne păstrează vii într-o lume moartă

Prin intermediul întâlnirii organizate de clubul ALECART în cadrul FILIT, duminică dimineață, am avut ocazia să îl cunoaștem pe renumitul Markus Zusak, cel care a scris ,,Hoțul de cărți”, o carte foarte apreciată de mine. Acest autor talentat are o perspectivă unică asupra lumii în care trăim și m-a fascinat prin fiecare răspuns al său, oferit la întrebările cititorilor. Una dintre replicile mele preferate pe care le-a dat scriitorul, a fost: „Hitler a distrus oamenii prin cuvinte, dar Liesel a furat înapoi cuvintele și și-a construit povestea. Cuvintele sunt o armă și un mod de a te simți în siguranță.” Liesel trăia într-o poveste de groază, în niște timpuri crude și oribile (perioada nazismului), dar aceasta a ales să își rescrie povestea și astfel, să scape din acest coșmar, prin lectură. Cititul era scutul ei protector împotriva lumii. Cititul o păstra vie într-o lume moartă. Cuvintele au ajutat-o să își creeze propriul univers, unul mai puțin înfricoșător decât era în acele circumstanțe.

Împreună formăm o mare poveste

O altă afirmație rostită de autor, pe care mi-am notat-o, este: ,,Literatura e în jurul nostru, chiar mai mult decât în cărți. Toți avem personaje în viața noastră și suntem recunoscători să le recunoaștem.” Mi s-a părut foarte interesant modul de gândire al lui Markus Zusak. Consider că fiecare persoană este personaj principal în viața sa, fiind înconjurată de alte personaje secundare, care au și ele povestea lor proprie, în care sunt protagoniști. Suntem scriși, suntem cuvinte, suntem gânduri, roade ale imaginației unui Creator. Suntem niște sfori, care înnodate, formează un șir de povești intersectate. Împreună formăm o mare poveste. Împreună formăm un univers. Dacă fiecare om este o poveste, cum putem citi povestea altcuiva? Cum putem rescrie o poveste? Putem forma o singură poveste cu altă persoană? Putem scrie pagini în povestea altcuiva? De ce nu putem șterge sau rupe, anumite pagini? Când povestea noastră se va termina, oare o va mai citi cineva?

Trăim o singură poveste, astfel încât, ar trebui să ne alegem cu grijă cuvintele cu care ne construim lumea. Să fim atenți cum le folosim. La fel ca Liesel, și Hitler știa să lupte prin cuvinte. Cine vrei să fii în această istorisire?

În final, vă las cu un citat care să vă ofere o privire mai clară asupra lecturii sau măcar asupra modului în care Markus Zusak vede lectura:

„Cărțile sunt simbol al libertății. Îmi place să citesc, pentru că scriitorul inventează vieți pe care eu le cred cu adevărat, trăiesc în ele, e o libertate magică, ieși din tine și trăiești viața altcuiva.”

Andrei Balan

Cărțile ne îmbogățesc lumea

Întâlnirea cu scriitorul Markus Zusak a fost o experiență cu adevărat memorabilă și profund inspiratoare. Cu o personalitate cuceritoare și un simț al umorului irezistibil, a reușit să mă captiveze instantaneu. Atmosfera în timpul întâlnirii era plină de energie și pasiune pentru cuvinte, iar felul în care el vorbea despre procesul său creativ și despre viață în general a fost cu adevărat captivant. Autorul a părut a fi la fel de fascinant și autentic precum personajele sale literare. Cu un umor subtil și o abordare sinceră, el a dezvăluit multe dintre culisele creării romanului. A vorbit despre procesul său de scriere, subliniind importanța detaliilor și a stilului propriu, care i-a conferit "Hoțului de cărți" o voce unică și memorabilă.

Un lucru ce m-a impresionat de la întâlnirea cu Zusak a fost adevăratul mesaj din "Hoțul de cărți", ce era mult mai profund decât cel pe care îl interpretasem eu. Cartea sa explorează teme precum dragostea, puterea cuvintelor, curajul și umanitatea în vremurile întunecate ale celui de-Al Doilea Război Mondial, o perioadă în care adaptabilitatea la realitatea în continuă schimbare și puterea de sacrificiu sunt necesare supraviețuirii. De asemenea, în timp ce discuta despre roman, Markus Zusak a subliniat importanța cititului și a cărților ca mijloace de a ne conecta cu lumea și de a ne îmbogăți viața. Această idee mi-a rămas adânc în minte și m-a determinat să reconsider valoarea cărților în viața mea. În plus, pe lângă talentul său impresionant ca scriitor, Markus Zusak mi-a lăsat o imagine puternică în sens uman. A fost deschis și prietenos cu publicul, răspunzând la întrebări cu sinceritate și pasiune. Am apreciat profund modul în care a tratat fiecare întrebare cu maximă seriozitate, inclusiv pe a mea, despre felul în care literatura face legătura dintre viață și moarte, fapt ce m-a bucurat, deoarece știam că acesta dăduse un răspuns din inimă, nu unul generic sau lipsit de interes.

Timpul petrecut alături de Markus Zusak la Casa Pogor a însemnat un moment atât de învățare, cât și de cunoaștere pentru mine. A fost o experiență de neuitat, ce mi-a oferit o perspectivă profundă asupra gândurilor și inspirației care stau în spatele unui roman tulburător. Am plecat cu un sentiment de inspirație și apreciere pentru puterea cuvintelor și pentru autorul lor talentat și abia aștept să mă întorc la FILIT anul viitor.

Maia Rînzăscu

„The sky who is blue”

Duminica aceasta, în data de 22 octombrie 2023, mi s-a îndeplinit un vis. Dintotdeauna mi-am dorit să am ocazia să discut cu un scriitor cunoscut și să îi aflu opiniile în legătură cu romanele sale, iar Markus Zusak mi-a depășit așteptările!

În cadrul întâlnirii, am reușit să auzim gândurile sale despre două cărți: „Hoțul de cărți” și „Podul de lut”, dar s-a pus mai mult accentul pe prima carte, având în vedere că toate persoanele din sală au citit-o. În majoritatea timpului, Markus Zusak a răspuns la întrebări în legătură cu romanele sale. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost apropierea lui față de noi prin modul în care răspundea la întrebări, făcându-mă să mă simt ca într-o mare familie. A spus că așa cum noi nu putem trăi fără cărțile sale sau fără lectură în general, nici el nu poate trăi fără noi. Am aflat și povestea despre versiunea cărții „Hoțul de cărți” în engleză, ne-a spus că tatăl său voia să o editeze, el editând deja versiunea în germană. În timp ce edita, a observat diferite greșeli în exprimare din carte, pe care nu le putea înțelege. Una dintre ele este „The sky who is blue”. Markus Zusak a explicat că și-a dorit să folosească această variantă pentru a arăta faptul că moartea, naratoarea, vorbește despre restul elementelor din univers ca făcând parte din același întreg, ca și cum sunt vii. El a mai spus că aceste exprimări sunt folosite, deoarece într-o traducere a unei cărți, este greu să surprindă anumite subtilități.

„Din cenușă vor apărea povești”

S-a vorbit foarte mult despre moarte, fiind una dintre cele mai interesante și complexe teme ale cărții. Markus Zusak a afirmat faptul că moartea din carte nu se comportă cum ne-am aștepta: ea are un accent australian, este vulnerabilă și se teme de oameni. Cartea se joacă puțin cu Dumnezeu, moartea spunând la un moment dat: „Oh, God!”. În același timp, moartea dă sens vieții lui Liesel, favorizând-o. Markus Zusak a avut dintotdeauna viziunea că Liesel va fi singura supraviețuitoare, având în vedere că era o situație de război și naratoarea era moartea. Personajele care mor nu sunt norocoase, ba dimpotrivă, Liesel este cea mai norocoasă, având o dorință extraordinară de a trăi. Despre personajul Rudy, el spune că este personajul său preferat din toată cariera sa, dar nu s-a gândit pentru nicio clipă că va trăi. La întrebarea în legătură cu situația de război din Israel și dacă ne poate salva ceva spiritual în situația unui război, Markus Zusak a răspuns sincer că ne poate salva doar scrierea propriilor povești. „Din cenușa a tot ce se întâmplă acum, vor apărea multe povești frumoase”, a declarat el. După toate întrebările puse, scriitorul și-a dat seama că tinerii sunt obsedați de moarte. Scriitorul a spus că cel mai mult se regăsește în Hans și Rosa Hubermann, Hans fiind ca o carte, ca literatura în sine.

Imaginația vine din dezbaterea unor probleme

Markus Zusak a mai dat și multe sfaturi și opinii pentru viitorii scriitori. De exemplu, o idee greșită despre autori este faptul că toți au multă imaginație. Dumnealui a spus că nu are o creativitate bogată, în schimb, are multe probleme, iar imaginația intervine în momentul în care încearcă să le rezolve. O altă sursă pentru creativitatea sa sunt poveștile spuse de către părinții lui, ele fiind amuzante și cu multe învățături.

Alte lucruri frumoase pe care le-a mai spus a fost că principalul lucru pe care îl fac cuvintele e să ne facă să iubim, ele fiind un pod către noi toți, că noi suntem alcătuiți din povești pe care le citim, scriem și pe care le trăim, și asta m-a dus cu gândul la faptul că fiecare persoană trăiește în atâtea realități câte cărți a citit, și că sentimentul pe care îl ai atunci când scrii este asemănător cu cel pe care îl ai atunci când urci un munte, diferența fiind că în vârful muntelui cărții este un loc de joacă, acela fiind momentul în care cartea este publicată și fiecare persoană își exprimă opinia în legătură cu ea.

Poate voi fi scriitor

Mi s-a părut foarte interesantă prima carte care l-a inspirat pe Markus Zusak, aceasta fiind „The Outsiders”, el spunând că, după ce a citit această carte, a știut sigur că vrea să se facă scriitor și că nimic nu-l poate opri. După toate întrebările adresate lui Markus Zusak, a venit și rândul dumnealui să ne pună o întrebare, aceasta fiind situată în acest context: Suntem scriitori și am trimis noua noastră carte la o editură și tocmai am primit răspuns că vor să publice cartea. Cum ne-am simți în acel moment și cui i-am spune prima dată? Ca să-i răspund, eu cred că aș fi foarte fericită și entuziasmată, dar, în același timp, aș fi și speriată, deoarece aș realiza că foarte mulți oameni îmi vor citi cartea, oameni cu păreri diferite, și cel mai probabil aș încerca să le fac tuturor pe plac, eventual eșuând. Sunt sigură că prima dată le-aș spune părinților, după prietenilor și oamenilor care m-au inspirat în scrierea acelei cărți.

Întâlnirea cu Markus Zusak a fost inedită, mi-a arătat alte percepții asupra romanului „Hoțul de cărți” și m-a provocat în a-mi adresa cât mai multe întrebări pentru a mă înțelege și a mă cunoaște mai bine.

Laura Nechifor

Purtătorul poveștii

Întâlnirea cu acest scriitor renumit, autor al cărților „Podul de lut” și „Hoțul de cărți”, a fost o experiență interesantă, emoționantă și plăcută. Pentru că toate formele de artă se completează una pe alta, evenimentul a început cu un moment muzical ce ne-a introdus într-o atmosferă favorabilă discuțiilor profunde pe care urma să le avem cu Markus Zusak.

Prima dată acesta a răspuns la o întrebare adresată de către organizatori, aceasta fiind „Credeți că Liesel ar fi supraviețuit fără lectură?” Dumnealui a spus că sigur nu ar fi reușit să treacă prin toate suferințele fără lectură și că el nu ar putea exista fără noi, publicul său. Declarația aceasta m-a făcut să cred ca Markus Zusak este un scriitor dedicat, care își apreciază cititorii. Răspunzând la o întrebare, autorul a zis că lectura este ca o punte între cele două lumi, mijloc prin care putem împărtăși adevărul și poveștile celor ce nu se mai află printre noi, de aceea i-a fost mângâiere și lui Liesel în durerile simțite. Apoi, a urmat o serie de întrebări despre un subiect sumbru, adică moartea. Aceasta este naratoarea cărții, cea care o înconjoară pe Liesel din toate părțile, îi ia pe rând persoanele dragi, însă niciodată pe parcursul poveștii nu o atinge pe ea. Scriitorul spune că părerea lui este că fata nu moare, deoarece este purtătorul poveștii, este cea care transmite viitoarelor generații ceea ce s-a întâmplat în trecut, astfel încât acestea să nu mai repete greșelile săvârșite în istorie.

„Moartea dă sens vieții”

Un alt lucru evidențiat de acesta în discuție este puterea cuvintelor: ,,Hitler a distrus oamenii prin cuvinte, dar Liesel a furat înapoi cuvintele și și-a construit povestea, le-a transformat în arma sa ce o ținea în siguranță”. În același timp, autorul ne spune: „Cărțile sunt cele care aduc culoare în viața noastră”. Ceea ce m-a făcut să realizez ce rol important au acestea în dezvoltarea noastră și în trăirea unei vieți armonioase, ele adăugând frumusețe întâmplărilor obișnuite sau aducând alinare în momentele triste. Deși trecerea în neființă provoacă suferință, scriitorul Markus Zusak susține că: „Moartea dă sens vieții”. Acesta este mesajul că trebuie să ne bucurăm, să trăim din plin și să apreciem faptul că suntem vii și putem avea parte de experiențe fericite. Scriitorul a ales moartea drept narator, deoarece a avut o revelație și s-a gândit cum ar fi ca morții să îi fie frică de noi. Cum ar fi să percepem acest fapt fără frică, ci ca pe o parte a vieții noastre, care, deși îi este opusă, o completează într-un mod perfect.

A descoperi lumea ca prima dată

După aceea, Markus Zusak a vorbit despre sursele lui de inspirație și a explicat anumite alegeri pe care le face în legătură cu operele dumnealui. Acesta a spus că preferă să scrie cărți în care personajele principale să fie copii, deoarece atunci când relatează simte că este și el la o vârstă fragedă și pentru că aceasta vârstă beneficiază de inocența, onestitatea și sinceritatea care fac povestea mai captivantă și mai frumoasă. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la cât este de important să păstrăm o parte din sufletul nostru de copil pentru ca uneori să vedem lucrurile altfel, ca și cum am descoperi din nou lumea pentru prima dată. Scriitorul susține că nu scrie din inspirație, ci pentru că are probleme, iar acestea îl motivează să scrie și astfel să își aștearnă pe foaie ideile. Mi-a plăcut momentul când Markus Zusak a afirmat că scrie pentru că simte, și de aceea exprimarea lui nu este sofisticată, însă povestea are un impact mare asupra cititorilor. M-a surprins această replică a autorului, deoarece a evidențiat faptul că scrie în mod natural, cu plăcere și pasiune, fără a forța procesul, aspect ce poate face diferența între un scriitor cu adevărat bun si ceilalți.

După această întâlnire am putut înțelege mai bine mesajul operei ,,Hoțul de cărți” și am descoperit nu doar autorul din spatele poveștii, cât și persoana, cu ideile, concepțiile și sentimentele sale.

Emilia Florea

Libertatea de a scrie și a citi

Întâlnirea cu Markus Zusak a fost una inedită, ce mi-a oferit un prilej deosebit de a cunoaște autorul, mai mult decât din prisma naratorului din ”Hoțul de cărți” și de a analiza romanul alături de scriitorul acestuia. Prima impresie pe care mi-a lăsat-o Markus Zusak, ca om, a fost aceea de onestitate, de franchețe, de descoperire a lucrurilor fără ascunzișuri. Nu mi s-a părut deloc arogant sau plin de sine și a creat imaginea unuia dintre acei puțini oameni care au reușit să-și urmeze visul și să câștige bani din el. Un fapt interesant al întâlnirii cu autorul este răspunsul la întrebarea pe care mi-aș fi dorit să i-o pun – Ați creat personajul Liesel după o persoană anume din viața dumneavoastră? – și pe care l-am intuit din alte răspunsuri date de dumnealui.

Una din primele interacțiuni între public și autor a cuprins câteva indicii despre personajele Hans și Rosa Hubermann. Markus Zusak a menționat că aceștia au niște corespondenți în viața reală și ne-a relatat despre o doamnă din satul natal al mamei sale ce era foarte dură cu toți. Aceasta a servit drept model pentru conturarea personajului Rosa. De asemenea, scriitorul a mai declarat că dumnealui și-a petrecut o mare parte a copilăriei sub influența povestirilor spuse de mama sa despre viața pe care a trăit-o în Germania nazistă. Aceste istorioare veneau de la sine, fără să fie spuse ca o lecție de viață – Vezi că acesta ți-e trecutul pe care trebuie să-l cunoști – fapt ce, probabil, a dus la încolțirea pasiunii autorului pentru scris. Punând toate aceste informații cap la cap, și adăugând faptul că în finalul romanului Liesel ajunge să locuiască în Australia, pot să intuiesc că personajul principal din ”Hoțul de cărți” este un fel de portret indirect al mamei lui Markus Zusak. Ea este cea care l-a ghidat spre cunoașterea unor orori inimaginabile ce l-au format și l-au făcut să prețuiască și mai mult libertatea de a scrie și a putea citi ce își dorea.

Astfel, putem vedea romanul ca o punte de legătură, nu numai ca o conexiune între noi cei din prezent și cei din trecut, ci și ca una între Markus Zusak și trecutul său personal. Cartea ne dezvăluie voalat cum a luat contur pasiunea autorului pentru scris, dar și cum putem ieși învingători, ca și Liesel, prin puterea noastră de a ne exprima și cum suntem datori să prețuim acest lucru mai mult decât orice. Totodată, e ca un semnal de alarmă de a nu lăsa acele lucruri teribile să se repete.

Întâlnirea cu Markus Zusak nu numai că a fost prima mea experiență de acest fel cu autorul unei cărți citite și îndrăgite de mine, ci și cea mai captivantă la care am fost. Aceasta m-a făcut să realizez cât de mult din personalitatea unui autor se reflectă în cărțile scrise de el și că fiecare dintre experiențele noastre de viață au un rol major în devenirea noastră ca oameni.

Alexia Iacob

Două inimi, una neagră și una roșie

Cele mai multe întrebări la această întâlnire au fost despre moarte, ceea ce mi se pare normal, deoarece cel mai interesant lucru al acestei cărți este faptul că moartea este cea care relatează povestea. Cum poate moartea însăși să scrie o poveste? Cum poate întunericul să vorbească despre Liesel, o fată simplă cu un suflet pur cum nu s-a mai văzut? Când auzim cuvântul “moarte”, cu toții ne gândim la ceva îngrozitor, care ne face să suferim, să ne gândim la lucruri înspăimântătoare, pe când personajul principal Liesel este exact opusul morții. Ea reprezintă viața, frumusețea, atât interioară cât și exterioară și bunătatea, precum scriitorul nostru.

Mi-a plăcut modul în care Markus Zusak a vorbit cu noi, fiind deschis și comportându-se precum unul dintre noi, înțelegând tot ce vrem să spunem chiar dacă se află deja la o vârstă de maturitate. Zâmbetul lui sincer, pe care îl oferea tuturor celor care veneau să îi ceară autograful, m-a dus cu gândul la Liesel și la ceea ce el a spus: aceea că dacă ea nu ar fi existat, nici el nu ar fi fost cum e acum. Consider că relația scriitor-personaj este foarte importantă, deoarece aceasta îl face pe scriitor să vadă lumea și din altă perspectivă, el fiind cel care îi dă naștere personajului respectiv, dar în același timp dezvoltându-se odată cu el.

Semnătura lui mi s-a părut cel mai interesant lucru: două inimi, una neagră și una roșie, care au o parte comună, pe care le-am asociat cu Hans și cu Liesel, Hans fiind inima neagră, care a trecut prin multe lucruri și care nu mai are mult timp de trăit, iar Liesel fiind inima roșie care încă bate, având o viață întreagă înainte. Chiar și cu atâtea diferențe, cei doi au un element comun în inimile lor, aceea fiind dorința de a citi.

Ingrid Vrabie

Timpul se comprimă în preajma autorului preferat

Întâlnirea cu un scriitor a cărui operă te-a fascinat este ca și cum ai păși într-un labirint de cuvinte, unde fiecare pas este o pagină deschisă a minții sale. Timpul se comprimă, orele devin minute, minutele devin secunde și ne dorim să nu se mai termine vreodată, pentru că odată ce intri în această lume a cărților, nu mai vrei să o părăsești. Conversația devine un dans al cuvintelor, în care fiecare frază este o nouă perspectivă asupra poveștii. Cu fiecare rând pe care îl citești, te afunzi mai adânc în lumea sa, unde personajele iau viață, iar întrebările devin pasaje către mistere nedeslușite. Această întâlnire este o călătorie într-un univers paralel, un loc în care nu poți face diferența dintre realitate și imaginație, un loc în care cuvintele devin fereastra către sufletul autorului.

Totuși, nu cred că există destule vorbe care pot descrie ce am simțit la întâlnirea cu Markus Zusak în cadrul celei de-a unsprezecea ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași - FILIT. Citind cartea pentru prima dată în primăvara anului 2022, perioadă în care am râs, am plâns, m-am bucurat și m-am întristat împreună cu personajele, nu am putut decât să fiu cuprinsă de întrebări: “De ce a avut un final atât de tragic?” “De ce nu a putut Liesel să fie fericită alături de familia și de prietenii săi?”. Gândindu-mă la infinitele posibilități, m-a înconjurat un val de dezamăgire când am realizat că nu voi primi niciodată un răspuns la dilemele mele – sau, cel puțin, așa am crezut. Până la urmă, le-am pus într-un colț îndepărtat al minții mele, neștiind dacă îl voi revizita în curând.

Markus Zusak a fost încântător datorită interesului manifestat asupra întrebărilor noastre. Am observat bucuria acestuia când a remarcat pasiunea noastră pentru lectură și aprecierea tuturor pentru operele sale literare. În cadrul întâlnirii, am avut ocazia de a-mi lămuri curiozitățile și m-am mirat când alți cititori au avut aceleași nedumeriri ca și mine. Conexiunea pe care am simțit-o cu personajele a fost demonstrată prin modul în care am exclamat cu toții când au fost menționate anumite personaje sau întâmplări din carte.

La sfârșitul evenimentului, am avut ocazia să îi adresăm o întrebare în particular și am primit câte un autograf, iar modul în care a stat și a desenat câte două inimi unite, reprezentând-o pe a sa și pe a noastră, pe fiecare carte, în timp ce alți autori și-ar fi făcut semnătura și ar fi trecut la următoarea persoană, demonstrează recunoștința sa pentru cititori, pentru viața de scriitor.

Părăsind sala, am realizat că, în momente ca acestea, îmi doresc, mai mult ca niciodată, să știu cum să le surprind și să le retrăiesc pentru totdeauna.

Sofia Călugăru

Emoție de toamnă în pagini de carte

Duminica aceasta s-a anunțat încă de la început o zi frumoasă, datorită unei întâlniri extraordinare cu autorul unor cărți deosebite, și anume Markus Zusak.

Relația de intimitate dintre cititor și carte nu poate fi modificată de nimic, însă întâlnirea cu autorul, adresarea de întrebări și aflarea sentimentelor, emoțiilor acestuia, care însuflețesc cartea dintr-un unghi nevăzut, pot accentua această relație. Frumusețea lecturii este stimulată de fiecare cititor în parte, însă consider că ea poate fi influențată și de asemenea momente, precum cunoașterea autorului de aproape, în care aflăm procesul de concepere a cărții, lucru care mi se pare atât interesant, cât și provocator astfel încât cititorul să intre în profunzimea operei, pentru a o înțelege mai bine și a întări legătura dintre el și carte.

Această unică ocazie mi-a oferit prilejul de a cunoaște mai bine mintea din spatele unor opere îndrăgite în toată lumea și am aflat faptul că acest om este unul nu numai original, dar și unul cumsecade și foarte deschis. Caracterul lui vesel, zâmbitor și plăcut s-a evidențiat pe parcursul acestei întâlniri, însă mi le-am putut închipui din lectura romanului “Hoțul de cărți”, prin identificarea acestuia cu naratorul, dar m-am bucurat cunoscând de aproape un om care reprezentă atât pentru mine, cât și pentru persoane din toată lumea și de toate vârstele, cel care a dat viață unui roman îndrăgit, care a devenit o parte din mine. O întrebare adresată autorului care mi-a atras atenția și care mi s-a părut foarte interesantă a fost de ce preferă să scrie din perspectiva unui tânăr sau copil. El a răspuns că adolescenții sunt mai sinceri, adăugând faptul că prima lui carte a scris-o la 16 ani și că probabil încearcă să capteze din nou acel moment din tinerețea lui, de a-și simți copilăria sa aproape, lucru care m-a impresionat, deoarece încercarea de a-și regăsi sufletul tânăr se oglindește în operele lui. Acest fapt nu numai că face legătura dintre autor și cartea sa mai profundă, dar și formează o relație mai intimă între cititor și operă, fiindcă fiecare își oglindește frământările, lipsurile, în cele ale autorului, transmise în carte.

“Hoțul de cărți” este o operă care a trezit în mine mai multe emoții decât îmi închipuiam că am. Văzând lumea prin ochii morții, care o avea în centru pe Liesel, o fată care devine adolescentă și descoperă lumea în propriul ei fel, prin furtișaguri, prieteni și lectură. Impersonalitatea naratorului, complexitatea sentimentelor trăite de Liesel și sinceritatea de care dă dovadă, făcând ceea ce își dorește, pe lângă obligațiile din casă, m-au apropiat de acest roman, m-au făcut să văd lumea în alt fel, poate unul pe care nu l-am mai experimentat până acum și m-am bucurat văzând că aceste aspecte se evidențiază și în personalitatea autorului, originalitatea și sinceritatea, lucru care mi-a aprofundat atașamentul față de acest roman.

De asemenea, o altă întrebare care mi s-a părut frumoasă a fost dacă Liesel și soția primarului au reușit să se apropie așa de tare una de cealaltă din cauză că amândouă au pierdut pe cineva drag. Răspunsul a fost da, iar autorul a adăugat faptul că soția primarului a fost un personaj interesant de scris, deoarece era perechea unui nazist, purta mereu un halat cu simbolul nazist, iar eu consider că o așa de mare bibliotecă, plină de povești pe care Ilsa putea să le împartă sau să le citească alături de fiul său, reprezintă atât pentru ea. Cât și pentru Liesel, care își dorea să citească, un mijloc de care s-au folosit pentru a se apropia una de cealaltă. Probabil că Ilsei Hermann îi lipsea un copil pe care să îl îngrijească, de care să aibă grijă, iar Liesel avea nevoie să scape de realitate, simțind nevoia să fie mai aproape de fratele ei, iar din aceste motive, cele două și-au găsit drumul una spre cealaltă pentru a-și umple golurile ființei, pentru a se completa una pe cealaltă.

Această întâlnire mi-a arătat ce frumos poate fi să cunoști mintea din spatele unei cărți dragi, care te face să redescoperi opera, să o cunoști din nou și să te bucuri pur și simplu să discuți despre ceva ce îți place.

Alesia Mihoc

Scrisul ca pasiune

Când am început să citesc acest roman, am crezut că va fi doar o poveste tristă, răvășitoare, despre Al Doilea Război Mondial. Am avut o mare surpriză când, pe măsură ce citeam, lumea aceea inimaginabilă a început să capete culoare, evenimentele devenind din ce în ce mai interesante. Consider că romanul ,,Hoțul de cărți’’ este una dintre cele mai frumoase lecturi cu care am avut prilejul să mă întâlnesc, fiind atât un mod de învățare a istoriei, cât și o poveste despre viață și moarte, bunătate și sacrificiu.

Mereu am considerat interesant faptul că fiecare persoană percepe lucrurile diferit, atât în viața de zi cu zi, cât și din perspectiva literaturii. Cu toții citim aceleași cuvinte, însă într-un mod aparte, astfel încât doar autorul însuși poate ști cu adevărat ce reprezintă unele pasaje. Din aceste motive, atunci când am aflat că scriitorul romanului ,,Hoțul de cărți’’, Markus Zusak, va veni în cadrul festivalului de literatură ,,Filit’’, organizat chiar în orașul în care locuiesc, am știut că trebuie neapărat să ajung să îl cunosc. Tot evenimentul a fost magic, toate impresiile mele despre scriitor spulberându-se pe măsură ce acesta continua să răspundă la întrebări. De obicei, când întâlnim o carte ce abordează un subiect atât de dureros, ne creăm o imagine a unui autor dur, sever, realist. Cu toate acestea, scriitorul Markus Zusak s-a dovedit a fi o persoană incredibil de deschisă și de comunicativă. Acesta a răspuns la întrebările tuturor cu sinceritate și modestie, povestind întâmplări amuzante și momente semnificative din viața sa.

Cel mai interesant aspect a fost, după părerea mea, modul în care vorbea despre viața sa de scriitor. El a precizat că scrie atunci când are inspirație, tinzând să lase totul pe ultima clipă. Felul în care abordează această carieră mi se pare interesant, deoarece tot interviul a vorbit ca și cum aceasta ar fi fost doar o pasiune, un mod de a se elibera de la viața sa de zi cu zi. Un lucru interesant a fost, probabil, faptul că majoritatea întrebărilor au fost despre Moartea ca narator, un element cu adevărat neobișnuit într-un roman de acest fel, totuși, acesta a fost chiar motivul pentru care scriitorul a ales să o pună într-o lumină mai blândă, mai vulnerabilă în fața oamenilor.

Acesta a fost unul dintre cele mai frumoase evenimente la care am participat. Iubesc aceste întâlniri, unde am ocazia să cunosc autori minunați, să aflu multe lucruri despre cărți și semnificațiile lor, dar și despre ei ca persoane. Sper că voi putea repeta această experiență anul următor și abia aștept să cunosc alți autori remarcabili ai zilelor noastre.

Casandra Deliu

În cărți se vede adevăratul sens al vieții

Cred că toți am auzit măcar o dată de cartea „Hoțul de cărți”, probabil prin anii tinereții gimnaziale. Ei bine, acest roman este mai mult decât o carte, este o poveste. În cadrul festivalului FILIT – Iași 2023, Markus Zusak, autorul operei „Hoțul de cărți” a fost invitat la ALECART. Când am văzut cât de multă lume era în sală, știam că voi avea parte de una dintre cele mai frumoase experiențe literare. Am avut oportunitatea de a-i asculta punctele de vedere asupra cărții și de a-l vedea în persoană.

În momentul în care a urcat pe scenă, parcă totul s-a luminat. Markus Zusak emana energie pozitivă, ca un soare în zilele înnorate. Din câte am putut observa, este un om calm, cu simțul umorului, a încercat să răspundă la toate întrebările, cât de sincer s-a putut. Aș fi vrut să am ocazia de a-i pune o întrebare: „V-ați transpus vreodată în Liesel? Dacă da, v-ați considerat vreodată naratorul poveștii?”. În timpul întâlnirii, am apucat să observ limbajul corporal al autorului, acesta fiind un om relaxat, cu multă încredere în sine. La un moment dat, a menționat că, în sinea lui, se aseamănă cu soții Hubermann, părinții adoptivi ai lui Liesel. Consider că am putut să văd în el valori ale acestora, precum grija, dorința de cunoaștere. După înfățișare, la prima vedere nu ai spune că a scris un best-seller internațional, dar are o anume sclipire în ochi, care-l dă de gol. La începutul întâlnirii, intrarea domnului Zusak a fost acompaniată de două piese muzicale: una tulbure, iar alta calmă. Cele două piese reprezintă parcursul cărții, totul începe deodată, brusc, cu totul felul de schimbări, dar spre final există o schimbare, un anume calm înlocuiește atmosfera furtunoasă, totul devine unul.

Pentru mine, mesajul principal din „Hoțul de cărți” este că trebuie să trăiești fiecare zi de parcă ar fi ultima. Liesel își găsea refugiu în cărți, acestea fiind balansul dintre copilăria pe care vrea să o trăiască și maturitatea pe care trebuie să o îmbrățișeze. Chiar dacă Liesel de abia intrase în anii adolescenței, din cauza războiului, aceasta a sărit peste etapa de adolescent direct la cea de adult. Romanul ne arată și cum să trăim într-o lume în care trebuie să supraviețuim. Prin cărți, Liesel vede adevăratul sens al vieții, frumusețea sa, iar prin citit, i le transmite și lui Max. Liesel trebuie luată ca un exemplu, ea fiind dovada vie a curajului; a făcut ceea ce nimeni altcineva nu a îndrăznit pe vremea aceea: să se opună. Liesel a contracarat atacurile naziștilor la adresa ei prin lectură. Cărțile o învățau adevărata față a lumii, faptul că Hitler nu era sfânt, o învățau cum să trăiască.

Dacă mi s-ar îndeplini o dorință, aceea ar fi să pot citi „Hoțul de cărți” din nou, pentru prima dată, să pot simți emoțiile pure ale primei lecturi.

Alexandru Mantu

Cartea unei întregi generații

După întâlnirea cu Markus Zusak, am rămas plăcut surprins de poveștile din viața lui pe care ni le-a dezvăluit. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care acesta a spus că vede scrisul unei cărți, mai exact, ca pe o joacă de cuvinte. După spusele lui, autorul australian nu are un vocabular prea bogat, însă acesta a reușit să scrie „cartea unei întregi generații”, adică, “Hoțul de cărți”. Mare parte dintre întrebările adresate autorului au fost despre moarte, iar din răspunsurile acestuia se poate trage concluzia că nu ar trebui să ne fie frică de moarte, ci de cei care, prin faptele lor, aduc moartea, așa cum, în carte, războiul a luat multe persoane de pe această lume.

Autorul se aseamănă foarte mult cu Liesel, personajul principal din propria carte, deoarece amândoi își găsesc confortul prin cuvinte și literatură. Cărțile l-au salvat pe Markus, acesta știind de la prima lectură că asta va dori să facă în viața sa, la fel cum, în “Hoțul de cărți”, cuvintele au ajutat-o pe Liesel să își deschidă un nou orizont și să treacă mai departe de traumele cauzate de război, ca apoi să-i ajute și pe alți locuitori ai străzii Himmel să își găsească alinarea prin aceeași metodă.

Prin răspunsurile sale autentice, autorul a arătat că este o persoană deschisă, o persoană care dorește să își spună povestea mai departe, oferind o lecție prin asta. Totuși, scriitorul nu a oferit un răspuns la o anumită întrebare, mai exact, ”Cu ce autor contemporan credeți că ar dori Liesel să se întâlnească?”

În multe cărți ale autorului, protagoniștii sunt niște copii, deoarece, scriind povești din perspectiva unor suflete tinere, Markus se simte din nou ca la prima încercare de a scrie o carte, ca la 16 ani. Totodată, acest lucru îl ajută pe autor să creeze întâmplări deosebite, care să îi fascineze, în special, pe tinerii cititori, lucru care îi poate ajuta să descopere frumusețea literaturii, la fel cum și Liesel, ajutată de tatăl său adoptiv, Hans Hubermann, dezvoltă o pasiune pentru cuvinte, ajungând să iasă casă, unde războiul se desfășoară chiar în fața ei, pentru a fura cărți din biblioteca personală a primarului orașului sau din alte locuri, precum unele case abandonate.

Trebuie să căutăm o cale de a ne salva

“Hoțul de cărți” este una dintre cele mai apreciate cărți din ultima vreme, deoarece Markus Zusak transformă realitatea dură, care poate reveni în orice moment chiar și în zilele noastre, într-o povestire ce ilustrează importanța familiei, altruismului, și, mai ales, a literaturii, într-o situație mai puțin favorabilă, într-o lume unde nu poți avea siguranța că mâine vei mai trăi. Scriitorul a pus accent pe necazurile aduse de război prin moartea membrilor familiei lui Liesel, prin nenumăratele provocări prin care fata, alături de familia Hubermann a trecut, și prin multe alte întâmplări de care nimeni nu și-ar dori să aibă parte pentru a preveni o altă întâmplare asemănătoare, arătând că lupta dintre oameni nu poate aduce altceva decât suferință.

Markus Zusak m-a făcut să văd literatura ca pe o experiență deosebit de plăcută, ca pe o lecție transmisă printr-o întâmplare, care, în cazul cărții acestuia, a avut loc chiar și în viața reală. Această lecție este că, oricât de grea ar fi situația în care te afli, mereu este ceva care te poate salva sau, cel puțin, te poate face să te simți mai bine și să uiți măcar pentru un moment de răul din jurul tău. Tu trebuie doar să cauți acel lucru.