FILIT 2025 - Premiul liceenilor: Poveștile construiesc punți între oameni

Anul acesta am avut oportunitatea de a fi jurată a Premiului liceenilor din cadrul FILIT, pentru care a trebuit să citesc cele 5 cărți nominalizate: „Vreau să aud numai de bine” de Tudor Ganea, „Regii gunoaielor” de Ruxandra Cesereanu, „Clandestin” de Marin Mălaicu, „Castelul din orașul meu” de Ioana Bâldea Constantinescu și „Drumul spre Soare-Răsare” de Ioana Nicolaie. După lecturare, am realizat că fiecare fir narativ are un farmec aparte, datorită poveștilor de viață ale personajelor care se întrepătrund pentru a forma țesătura de aur a literaturii contemporane românești. În postura de cititor, dar și de licean, am rezonat diferit cu fiecare operă și, evident, am anumite preferințe, însă un lucru e clar: oricare dintre ele poate să inspire, să ajute sau chiar să vindece generația tânără, dacă aceasta se deschide lumii fabuloslui.

Voi începe cu romanul câștigător, „Castelul din orașul meu” de Ioana Bâldea Constantinescu. Cartea prezintă povestea cartierului evreiesc din București, care în ciuda trecerii timpului, are mereu o constantă: Castelul Galben. În fiecare zi se plimbă un domn vârstnic, Hanno, alături de câinele său, Spatzi. Însă, deși promenada rămâne aceeași, lumea din jurul lor se schimbă constant. Hanno, pe numele său complet, Johannes Schell, în ciuda visurilor sale mărețe de a deveni un mare scriitor, nu pare să găsească niciodată împlinirea desăvârșită, din cauza singurătății sale acute. Nicio femeie nu rămâne lângă el, însă aceasta este cauza geniului său creator. Romanul prezintă și microistoria comunității săsești din Transilvania, cu folclorul și legendele specifice. Impactul comunismului din România este mereu prezent, fie prin evenimente istorice, cum ar fi cutremurul din 1977, fie prin activități cotidiene cum ar fi cozile la alimente. Este o poveste despre literatura și legendele populare care unesc generații, iar eu consider că mesajul transmis de carte este foarte potrivit pentru contextul Premiului liceenilor: povestea nu cunoaște noțiunea de vârstă fizică, ci doar cea sufletească și de aceea, tinerii se pot regăsi în cărți, indiferent de perioadele istorice pe care le relatează.

Următoarea operă este „Vreau să aud numai de bine” de Tudor Ganea, care prezintă viața unui arhitect bucureștean, Toma. Acesta a schimbat unsprezece joburi în zece ani, nu pentru că a fost concediat, ci pentru că demisionează mereu. Nu suportă să fie umilit sau să vadă cum principiile lui sunt încălcate la locul de muncă, deci preferă să părăsească acel mediu toxic. Însă, acum depind de el soția și copilul lui nenăscut, așa că nu mai poate să-și pună el disconfortul pe primul loc. În această perioadă complicată, primește un email neașteptat de la mama unui prieten de liceu, care a murit, în care sunt scrise o locație și o oră pentru o reîntâlnire a grupului. Totul se dovedește a fi o farsă, însă vechii amici își reconstruiesc relația, dezvăluind secrete ce păreau îngropate de ani de zile. Punctul culminant al serii este reprezentat de momentul în care este scoasă la iveală trădarea lui Toma față de prietenul decedat. Când erau în liceu, protagonistul a fost prins de director motivând absențe în cancelarie și a mărturisit mincinos că Mihail ar fi fost făptașul. Pe acesta îl aștepta exmatricularea, însă fix în acea zi a fost diagnosticat cu o boală gravă. Această poveste ne arată cum moartea îi poate aduce pe oameni mai aproape de fericirile vieții, precum familia și prietenia.

Romanul „Clandestin” de Marin Mălaicu-Hondrari prezintă viața a doi frați, care încearcă să se descurce după moartea tatălui lor, ce a fost omorât în timpul Mineriadei din 1990. Fiica, Iustina, a devenit o figură publică în domeniul marketingului, în timp ce fiul lucrează ca pușcaș. Mult timp cei doi s-au întrebat cum a murit tatăl lor sau dacă a fost ucis, dar abia după mulți ani află că părintele a fost omorât cu sânge rece la Mineriadă, de către un bărbat devenit parlamentar după revoluție. Fratele, criminal plătit, decide să devină mesagerul morții pentru cel care i-a luat tatăl, răzbunându-l astfel pe răposat. Cartea ne face să înțelegem cum tragediile postdecembriste au decimat oameni și familii întregi, oferindu-le tinerilor oportunitatea de a afla mai multe despre istoria țării lor. Mineriada se poate repeta oricând, dacă nu învățăm din greșelile trecutului și noi, liceenii, suntem datori față de părinții noștri și față de martirii țării, să nu lăsăm să se producă alte orori în viitor.

În continuare, opera „Regii gunoaielor” de Ruxandra Cesereanu are ca centru o minoritate care nu este suficient reprezentată în literatură, respectiv travestiții. Cartea este structurată sub forma unei emisiuni TV săptămânale, „Jos masca!”, în care este prezentată povestea unui travestit și motivul pentru care vrea să câștige premiul cel mare. Fiind difuzată după revoluție, oamenii sunt profund deranjați de această emisiune și își prezintă opinia tuturor. Astfel, cei care-și dau masca jos sunt telespectatorii, ci nu concurenții. Povestea arată încet, încet, cum s-a transformat mentalitatea românească în ultimele decenii și cum au fost acceptați travestiții în societate, odată cu adaptarea la viața de după comunism. O firmă de salubritate decide să sponsorizeze emisiunea, arătând cum în acele vremuri travestiții erau văzuți ca gunoaie, nu ca ființe umane. Cartea promovează diversitatea și toleranța și condamnă disprețul față de semeni, ceea ce rezonează cu valorile tinerilor de astăzi.

Am păstrat pentru final preferata mea dintre operele nominalizate: „Drumul spre Soare-Răsare” de Ioana Nicolaie. Povestea prezintă drumul protagonistului, Radu, în lumea de dincolo. Acesta se află la granița dintre rai și iad și trebuie să reviziteze momente cruciale ale trecutului său și să se căiască în două zile, pentru a ajunge în paradis. Dacă nu învață lecția ce i-a fost hărăzită de Dumnezeu în timpul alocat, va rămâne pentru eternitate în iad. În viziunea autoarei, aducerea aminte este esențială pentru mântuirea sufletului, iar Radu, care la finalul vieții s-a refugiat în amorțeala alcoolului, este nevoit să-și redeschidă rănile pentru a și le putea vindeca. Retrăiește clipele de fericire pe care le-a trăit cu iubirea sa, Helga, certurile cu familia și conflictele interioare de care n-a putut scăpa în timpul vieții. Trecând prin vămile văzduhului, rămâne blocat la cea a lăcomiei, în cazul lui a beției, care l-a adus în purgatoriu. Acest viciu a fost marea lui pierdere, i-a îndepărtat familia, ce-l credea dement și l-a înstrăinat de fericirile pure ale vieții. Însă Radu reușește să termine călătoria spre Soare-Răsare, care se dovedește a fi doar începutul drumului spre paradis. Cartea ne arată cât de strâns legate sunt viața și moartea, cum depind una de alta și ne învață să fim recunoscători pentru fiecare om care ne-a fost alături, pentru fiecare moment când soarele ne-a scăldat în lumina lui și pentru fiecare lacrimă pe care am vărsat-o, deoarece astfel ne-am format ca persoane.

Aceste cărți m-au îmbogățit atât cultural, cât și sufletește. Premiul liceenilor oferă literaturii contemporane atenția cuvenită, aducând-o în fața tinerilor care au nevoie de forța modelatoare a poveștilor. Sunt recunoscătoare pentru că există FILIT, ce păstrează vie ficțiunea și accentuează rolul ei în viețile noastre, dar și pentru că există scriitorii și cititorii care păstrează vie magia cuvântului, construind punți între oameni.

ALEXANDRA ARAMĂ, 10 B