Fotografii: Darius Zaiț
Andrei Obreja Manolache
Voință și inspirație
Atmosfera întâlnirii a fost destinsă, scriitorii au fost călduroși, deschiși la comunicare. Au răspuns cu atenție la fiecare întrebare, căutând să ne lămurească, dar fără să ne împiedice să continuăm reflecția, căutând și noi un răspuns.
Bogdan Popescu a îmbinat perfect neurologia cu poezia, literatura, pentru a-și susține răspunsurile. Plecând de la afirmațiile sale dintr-un interviu din Dilema Veche, potrivit cărora literatura, inclusiv poezia, poate funcționa ca terapie, dar depinde de faptul dacă pacientul are „receptori formați”, poetul ne-a încurajat să citim cât mai multă poezie, cât mai multă literatură, pentru a ne „forma receptori” și ne-a explicat că, din punct de vedere neurologic, sinapsele care se formează prin lectură dezvoltă sensibilitatea în fața versurilor. În plus, Bogdan Popescu ne-a vorbit despre formarea caracterului, tot din punct de vedere neurologic, explicând faptul că, pe măsură ce omul îmbătrânește, neuronii își micșorează capacitatea de a crea sinapse. Astfel, caracterul se poate schimba din ce în ce mai greu, ceea ce are rolul de a defini personalitatea fiecăruia dintre noi.
Și Matei Vișniec ne-a dezvăluit detalii despre viața de scriitor. Ne-a explicat că arta de a scrie este ușoară și necesită doar voința și inspirația, găsită în viața zilnică. Ne-a oferit și un exemplu concret, care ne-a arătat că orice experiență trăită poate fi folosită ca inspirație: câinele neputincios găsit în fântână a fost baza uneia dintre piesele sale. În plus, ne-a încurajat să ne urmăm pasiunile și vocațiile, să facem ce ne place în viață, să ne cultivăm talentele, ideal pentru care este foarte important să ne cunoaștem foarte bine propriul sine.
Întâlnirea a fost un dar pe care cei doi scriitori ni l-au oferit cu generozitate, pentru a împărtăși cu noi gânduri și sfaturi valoroase. A fost o ocazie memorabilă, ce va rămâne în sufletul nostru mult timp.
Diana Drugu
Lupta pentru exprimarea sinelui
Evenimentul "Scriitori printre liceeni" ,din cadrul FILIT, a constat în întâlnirea cu operele fie ele lirice, ori în proză ale celor doi valoroși invitați, Matei Vișniec și Bogdan Ovidiu Popescu, precum și cu autorii în sine, cei din spatele tainicelor măști auctoriale. Pentru mine a fost o onoare să îi pot avea în față pe cei doi desăvârșiți autori dintre care pe domnul Matei Vișniec, cel “cu rădăcinile în România și cu aripile în Franța”, l-am descoperit încă din perioada copilăriei paradisiace prin operele sale dramatice, mai exact cu titlul nostalgic “Omul de zăpadă care a vrut să se întâlnească cu Soarele”. Scrierea sa de o profunzime inefabilă face parte din postmodernism, metafora postmodernistă reușind să combată problema cenzurii din constrângătoarea perioadă comunistă.
Pe domnul Bogdan Ovidiu Popescu l-am lecturat abia în cadrul anului acestuia, prin volume de poezie precum “Poemul de gardă” sau “Cartea războiului”. Opera poetică ce o are ca subiect principal pe supranumita “prințesă Jo”, “infanta de gheață”, creionează o luptă lăuntrică a eului poetic contemplator care se comunică pe sine printr-un limbaj ironic, ludic, cu rolul de a parodia situația sa amoroasă dificilă dezvoltată în urma lipsei reciprocității în cadrul relației. Deși iubirea, de obicei, este un sentiment înălțător, care ne unește cu absolutul, ne metamorfozează dintr-un element al teluricului într-unul al spațiului spiritual. În scrierea lui, Bogdan Ovidiu Popescu ilustrează dragostea precum o suferință profundă, un gol sufletesc ce crește pe zi ce trece, folosind ironia, ceea ce mă fascinează.
Întâlnirea a lăsat o amprentă de o amploare enormă asupra mea, întipărindu-mi-se în memorie. Răspunsurile cu tentă filosofică ale celor doi invitați au fost menite să ne introducă într-o atmosferă de meditație.
Ștefan Ciobanu
Flexibilitate și vocație
Am avut oportunitatea de a cunoaște doi arhitecți ai cuvântului în cadrul întâlnirii „Scriitori pentru liceeni”.
Am rezonat cu ideea lui Bogdan O. Popescu despre superpopescu și minipopescu din poezia „Cu barbă, fără barbă” din volumul „Poemul de gardă”. Minipopescu este latura sa autentică, sensibilă și emoțională, cea care apreciază frumusețea și cea care plânge, în timp ce superpopescu este o fațadă creată pentru a face față dificultăților vieții și pentru a-i crea un mediu prosper lui minipopescu. Mi se pare important acest dualism, această existență a două moduri de a fi care sunt complementare, deoarece subliniază importanța flexibilității unei persoane. Un om poate trăi în armonie și se poate adapta la dificultățile pe care le va înfrunta de-a lungul vieții, folosindu-se de un caracter artificial, fără a se pierde pe sine.
De asemenea, am apreciat îndemnul scriitorului Matei Vișniec de a ne descoperi pe noi înșine, de a afla care ne este vocația și drumul în viață și de a ne urma sufletul. Am admirat modul carismatic și calculat în care a răspuns la întrebări și interesul pe care îl avea față de starea interioară a elevilor. Tinerii de acum nu au motive pentru a avea complexe de inferioritate, ca generația din era comunistă, iar aceasta le dă libertate, făcându-le sufletele să fie asemenea unor fluturi care zboară spre fericire.
Renata Norocea
Despre complexitatea naturii umane
Matei Vișniec a introdus o idee interesantă în discursul său, aceea că sunt trei etape foarte grele pentru a scrie literatură, mai exact procurarea unui pix, a unei coli de hârtie, respectiv a scrie primul cuvânt, prin care sugerează metaforic dificultățile psihologice și emoționale asociate cu începutul procesului creativ. Începutul scrierii poate să însemne înfruntarea anumitor frici, care este, de multe ori, cel mai greu obstacol. Odată scris primul cuvânt, procesul începe, iar restul ideilor curg mai ușor. În același mod, încurajează tinerii să aibă încredere în ei înșiși și să înceapă să scrie povești, profitând de libertatea pe care o au, ca să-și exprime opiniile, construind, pe viitor, o societate civilă puternică. De asemenea, a mai menționat faptul că o societate se sinucide când este vorba de democrație, atât timp cât nu există o astfel de comunitate.
Matei Vișniec este unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi și scriitori români contemporani, care și-a construit o carieră remarcabilă atât în România, cât și în Franța, unde s-a stabilit în anii '80. Perioada comunistă din România a avut un impact profund asupra vieții și operei sale, influențând temele și stilul său literar. Accentuând impactul operelor sale din comunism, a făcut o referire la un moment din viața sa în care a văzut un câine blocat într-o fântână, care lătra cerând ajutor. Astfel, câinele a devenit o metaforă a neputinței, așa cum erau și oamenii controlați de dictatură, iar strigătele lor nu puteau fi auzite de nimeni.
Scriitorul a mai afirmat că el caută omul cu toate contradicțiile lui în operele sale, subliniind interesul profund al lui Vișniec pentru complexitatea naturii umane. Contradicțiile omului sunt, în esență, cele care dau autenticitate personajelor sale, făcându-le credibile și relevante, atât în perioada comunistă, cât și în contextul general al existenței.
Bogdan O. Popescu combină experiența sa profesională cu o sensibilitate artistică remarcabilă, creând o punte între știință și artă. Astfel, spitalul devine pentru el un loc de graniță între profesionalism și umanitate. Unele fragmente percutante din discursul său, precum capacitatea creierului, degenerarea neuronilor și reducerea volumului cerebral, sunt nevoite să scadă odată cu vârsta pentru a ne consolida o personalitate.
Experiențele acumulate devin paleta cu care pictăm trăirile, iar fiecare limitare devine o oportunitate de a explora adâncurile emoțiilor și conexiunilor interumane. Astfel, scăderea capacității cognitive devine un drum spre autenticitate și înțelepciune.
Miruna Ursanu
Fiecare dintre noi are o construcție culturală
Literatura este o formă de artă foarte întortocheată, alcătuirea simplă de lexeme are capacitatea de a provoca mii de scenarii/ipostaze. Stimulează o creativitate aparte, dobândită doar de persoanele curioase.
Este o formă de artă incertă, deoarece gândirea superioară a autorului reușește să ascundă esența în detalii infime, pe care doar el le înțelege. Nouă doar ne dă libertate de a gândi, după propriile reguli, adevăratul sens pentru persoana noastră. De fapt, modul în care percepem o idee rezultă personalitatea pe care tot încercăm să o construim.
Libertatea este tema majoră din discuția cu Matei Vișniec și Bogdan O. Popescu.
Poetul-dramaturg a explicat subtil depravarea puterii politice din lume, cum manipulează mintea civililor și îi îndepărtează de gândirea autentică, de ființa proprie. Chiar el a spus: „vrea să vă transforme din cetățeni, adică din oameni care gândesc, în consumatori”. Această idee se împletește elegant cu ideea lui Bogdan O. Popescu, bărbatul cu suflet poetic și minte rațională. Spune că o terapie poate fi cultura, dacă stăpânim acest domeniu. Cum fiecare dintre noi are o construcție culturală, care, ori aduce bucurie și împlinire sufletească, deoarece îmi știu originile, știu cine sunt, sau aduce impasibilitate, poate chiar angoasă, deoarece NU știu cine sunt, nu-mi stăpânesc acest domeniu.
Cele două mari personalități par uneori în antiteză cu imaginea lor, dedusă din creații. Deși tema comună în creațiile lui Matei Vișniec este moartea, caracterul său este unul plin de pasiune pentru viață, pentru poezie. La Bogdan O. Popescu se întâmplă același eveniment: deși în poezie iese omul îmbătat de dragoste, de dorință arzătoare, de a-și descrie viitorul cu ființa dorită, el este, de fapt, un om care trăiește în prezent, nu în viitor, care știe să accepte înfrângerea și știe să treacă peste o dragoste neîmplinită. Bogdan O. Popescu a mărturisit că a fost nevoie să-și prelungească aceste sentimente dureroase ca să transmită, coerent, mesajul poeziilor până la capăt.
În opinia mea, acest fapt intră în contradicție cu vorbele lui Matei Vișniec, care susține, provocându-ne, complexitatea literaturii. Etapele cele mai dificile, după părerea sa, sunt: să-ți procuri un pix sau creion, să-ți procuri o foaie albă, să-ți scrii primul cuvânt. Însă cel mai dificil e să conturezi după aceste faze ideea finală. Deoarece după ce ai început cu o stare, trebuie să o menții până la capăt cu o intensitate constantă.
Laura Pintilie
A înțelege mai bine lumea prin artă
Datorită festivalului de literatură FILIT am avut șansa de a participa pentru prima oară la o întâlnire cu autorii unor cărți pe care le citisem. Deși aveam așteptări mari, experiența le-a depășit, devenind un moment unic și un prilej de a înțelege mai bine ce se întâmplă în jurul nostru, datorită scriitorilor Matei Vișniec și Bogdan Ovidiu Popescu, doi aristocrați ai cuvintelor ce se îndreaptă spre sufletul nostru ca niște săgeți.
Poetul, dramaturgul și prozatorul Matei Vișniec, ,,omul cu rădăcinile în România și aripile în Franța”, m-a făcut să realizez că lucrurile cele mai simple sunt de fapt niște metafore ce ascund printre rânduri unele dintre cele mai importante lecții de viață sau situații mult mai complexe decât par. Autorul a reușit să transmită acest lucru povestind cum, mergând cu bicicleta, a găsit un cățel căzut într-o fântână abandonată. Însă întâmplarea nefericită l-a determinat să asemene bietul animal cu poporul român din perioada comunistă înecat în fântâna infectată a istoriei.
Deși ambii aveau fapte interesante de transmis, atenția mea a fost îndreptată spre poetul neurolog Bogdan Ovidiu Popescu, deoarece volumul său intitulat „Poemul de gardă” care făcea referire la o anumită infantă de gheață, m-a făcut să mă întreb dacă acea figură feminină nu era de fapt un element de autotortură pentru poet, ca șiroaie roșii de poeme să se scurgă din inima sa. Domnul Popescu mi-a răspuns la întrebare spunându-mi că adesea poeții au tendința de a-și prelungi durerea sufletească, de a se otrăvi în continuare cu scopul de a reuși să își aștearnă pe hârtie sentimentele.
Astfel, voi păstra amintirea acestei prime întâlniri datorită faptului că cei doi autori mi-au oferit șansa de a explora mai profund literatura, dar ne-au împărtășit și experiențe de viață proprii, ca niște parabole.
Rareș Corneanu
Despre libertate și modelarea personalității
Am fost surprins de contrastul dintre scriitorul Matei Vișniec și poetul, doctor neurolog Bogdan O. Popescu. Domnul Vișniec m-a surprins prin demnitatea și carisma de care a dat dovadă în fața noastră. Fiecare răspuns la întrebările adresate a fost cântărit atent, la care a adăugat sfaturi de viață. Unul dintre acestea se referea la protejarea cu orice preț a libertății. Ne-a îndemnat să fim uniți și să avem întotdeauna grijă de drepturile noastre, pe care să le întreținem precum o floare. Domnul Bogdan O. Popescu mi-a inspirat profesionalismul și normalitatea. Faptul că dintr-o meserie bazată pe raţiune a înflorit pasiunea pentru scris este demn de laudă. Domnul Popescu a răspuns curiozităţilor noastre în detaliu, adăugând experiență personală. De asemenea, ne-a exemplificat opinia sa despre evoluţia abilităţii de modelare a personalității umane. A precizat faptul că acest fenomen este unul logic, deoarece, dacă oamenii ar fi într-un proces continuu de schimbare, ar deveni instabili.
Poetul Matei Vișniec ne arată care sunt cele trei reguli "dificile" ale scrierii: pixul, foaia și cuvântul. Odată ce îți procuri primele două instrumente, trebuie doar să scrii primul cuvânt, deoarece următoarele vor curge singure. Cei doi scriitori ne-au deschis imaginația prin explicațiile profunde, care au completat atmosfera caldă a întâlnirii.
Daria Bortică
Creativitatea se cultivă prin cultură
Prima întâlnire „Scriitori printre liceeni” din cadrul FILIT 2024 a fost o experiență marcantă atât pentru elevii participanți, cât și pentru cei doi invitați, Matei Vișniec și Bogdan O. Popescu. Atmosfera a fost animată de curiozitatea și interesul tinerilor, care au avut oportunitatea să afle perspective unice despre literatură, libertate și creativitate.
Mi-a plăcut foarte mult modul în care Matei Vişniec a subliniat că aceasta nu este garantată și că trebuie să fim vigilenți pentru a o proteja. Mi-a rămas în minte exemplul Rusiei, unde, în doar 15 ani, libertatea a fost pierdută, ceea ce mi-a arătat cât de fragilă poate fi democrația dacă nu ne implicăm activ în apărarea ei. M-a inspirat să gândesc mai critic și să înțeleg că trebuie să fiu atentă la pericolele din jur, inclusiv la „monștrii” care încearcă să distrugă sensul democrației.
De asemenea, am apreciat perspectiva lui Bogdan O. Popescu despre creativitate și cum aceasta poate fi cultivată prin cultură. Mi s-a părut fascinantă ideea că obiceiurile noastre culturale, cum ar fi cititul poeziei, pot influența modul în care funcționează creierul nostru. M-a făcut să realizez că, prin ceea ce aleg să fac în mod regulat, îmi pot schimba nu doar mintea, ci și stările de spirit. Ideea că suntem atât beneficiarii, cât și victimele propriilor noastre comportamente m-a pus pe gânduri și m-a motivat să investesc mai mult în activități culturale.
Când Matei Vișniec a vorbit despre începuturile scrierii, mi s-a părut amuzant și profund în același timp. Cele trei „reguli” simple – să îți procuri un pix, o foaie și să scrii primul cuvânt – au transmis un mesaj puternic despre importanța acțiunii și despre depășirea blocajelor inițiale.
În ansamblu, întâlnirea mi-a oferit o nouă perspectivă asupra rolului literaturii și al culturii. Mi-a plăcut că discuțiile au fost vii și că am avut ocazia să pun întrebări, să aflu răspunsuri și să reflectez mai profund asupra unor subiecte esențiale. Astfel de evenimente m-au făcut să realizez cât de important este să ne cultivăm gândirea critică și să nu lăsăm valorile esențiale, precum libertatea și creativitatea, să fie uitate.
Alexandra Casiana David
Să ne menținem în apropierea oamenilor frumoși
Această întâlnire cu scriitorii m-a inspirat să văd diferit modul în care ei au scris. M-a impresionat foarte mult cât de deschiși au fost cei doi și de naturalețea cu care au răspuns la întrebările care le-au fost puse. Avându-i în fața mea, am realizat că sunt la urma urmei oameni și nu niște nume importante care să aibă un aer de superioritate. Un alt aspect interesant a fost faptul că cei doi autori au fost de acord că nu plănuiesc să transmită neapărat o anumită semnificație și că sunt plăcut surprinși de opinia cititorilor aflând de la ei ce au scris de fapt.
Matei Vișniec a spus la un moment dat că fiecare dintre noi are un anumit talent, o înclinație pe care e bine să o urmăm și să o explorăm, aceasta fiind ceea ce ne face unici și ne ajută să nu mergem ,,contra curentului" vieții. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult atitudinea sa jovială și aproape părintească atunci când ne-a explicat cât de ușor este să scrii. M-a uimit faptul că trebuie să așterni doar un cuvânt pe foaie și restul vine de la sine și mi-a dat speranța că voi reuși în cele din urmă să scriu și eu poezii. El a spus că absolut orice lucru aparent banal din cotidian poate reprezenta o sursă de inspirație oferindu-ne drept exemplu întâmplarea cu câinele căzut în fântână care l-a făcut să mediteze asupra condiției omului și a neputinței sale în fața valurilor vieții.
De asemenea Bogdan O. Popescu ne-a îndemnat să citim poezii, deoarece cu timpul vom putea să înțelegem mai multe sensuri, vom putea ,,descifra" intențiile și vom găsi semnificațiile mult mai ușor. Argumentul pe care l-a dat a fost că așa cum progresăm când jucăm în fiecare zi jocuri video, dar care nu ne ajută la nimic, ne putem forma obiceiul de a citi poezii, îmbogățindu-ne astfel atât cultura generală, cât și stimulându-ne creativitatea. Totodată, a precizat cât de important este să ne înconjurăm de persoane bune și valoroase, deoarece ne va fi mult mai ușor dacă nu chiar și singura cale de a deveni noi înșine. El ne-a explicat și ce este iubirea și cum în creierul nostru se produce o schimbare majoră ce are drept rezultat gândirea constantă la persoana respectivă.
Ambii ne-au spus că trebuie să deschidem ochii și să privim lumea în ansamblu, să nu ne pierdem identitatea devenind doar consumatorii tuturor conținuturilor online. Ne-au îndemnat să fim curioși, să nu încetăm să căutăm adevărul pentru ca democrația să nu cadă împreună cu libertatea.
Maria Eliza Cot
Întâlnire dezinvoltă ca la Cenaclul de luni
Matei Vișniec m-a impresionat cu sfaturile care ne îndeamnă să ne păstrăm libertatea, cea mai importantă virtute a oamenilor, care, deși pare a fi dobândită cu facilitate, se poate pierde și mai ușor. De asemenea, sunt exemplificate îndemnurile la propria gândire și la a avea capacitatea de a fi sceptici în legătură cu tot ce ne înconjoară și de a nu ne lasă spălați pe creier înainte de a putea reflecta cu propria mentalitate. Blamarea societății contemporane este adesea evidențiată în discursul scriitorului, avertizând pericolele consumării fără creier a știrilor false pe care uneori societatea le vinde, cu scopul de a nu ne pune întrebări, de a nu ridica suspiciuni și de a face cetățenii să fie de acord orbește.
Bogdan Popescu a adus un spirit dezinvolt pe scena pe care se consuma literatura ca la “Cenaclul de Luni”, fiind mai ușor să rezonăm cu perspectiva sa. Împletirea literaturii cu medicina a fost partea mea preferată, explicând anumite experiențe pe care le considerăm ireale, de neconceput, precum iubirea, la care nu știm cum să ne raportăm, cu analiza critică a proceselor care se întâmpla în creierul nostru în tot acest timp, dând un motiv coerent al sentimentului.
Și Bogdan Popescu a venit cu un sfat pentru tinerii pasionați de discuții filosofice, spunând că este important să ne cultivăm și să ne dezvoltam latura care ține de educație. Folosind metafore pentru a îmbrăca o explicație științifică asupra creierului, poetul consideră că abilitatea de a crea dispare pe măsură ce ne maturizăm, devenind mai rigizi în gândire, mai puțin predispuși la schimbare sau la învățare rapidă, comparativ cu perioada adolescenței, când creierul este mult mai exersat și că adolescenții trebuie puși în diferite situații pentru a și-o însuși, deoarece flexibilitatea creierului la o vârstă mai înaintată nu profită de aceeași prosperitate. Această informație a ridicat întrebări în rândul publicului, iar un elev a dorit să afle de ce se întâmplă ca adultul să nu mai aibă această elasticitate, la care scriitorul răspunde: “Capacitatea creierului de a renunța la plasticitate pentru a ne forma identitatea”. Astfel, medicul a avut ocazia să ne prezinte, prin intermediul modului în care lucrează creierul, un mod de a “trișa” pentru a ajunge la sentimente pozitive, la împlinirea personală.
Așadar, mesajul ambilor autori, Matei Vișniec și Bogdan Popescu, este de a ne cultiva nu doar libertatea de gândire și scepticismul, ci și dorința de a învăța și de a crea, indiferent de etapa vieții în care ne aflăm.
Smaranda Nicola Cojan
Să risipim ceața
Întâlnirea cu cei doi scriitori, Matei Vișniec și Bogdan O. Popescu a fost o experiență deosebită și o ocazie de a pătrunde în universul creativ al fiecăruia. Deși fiecare avea stilul său diferit, discuția a dezvăluit pasiunea lor comună pentru literatură și impactul profund pe care cuvintele îl pot avea asupra cititorului. Am perceput întâlnirea ca fiind un soi de motto ce ne evidenția faptul că orice este posibil atunci când ne dorim cu adevărat, iar fiecare dintre noi are un talent și o libertate pe care trebuie să le descopere și să le cultive. Cuvintele domnului Matei Vișniec mi-au rămas întipărite în minte, căci citez : "Cei care veți risipi ceața sunteți voi, cei care vă pregătiți acum, aveți o conștiință a misiunii, v-ați născut și trăiți în libertate și nu aveți complexele de inferioritate pe care le avea generația mea."
De asemenea domnul Bogdan O. Popescu a avut un impact mare asupra mea, prin vorbele sale, citez: "Țineți aproape de oamenii cei mai frumoși pe care îi întâlniți" Aceste vorbe m-au impresionat și m-au făcut să reflectez asupra persoanelor importante din viața mea și faptul că ar trebui să avem mai multă grijă de cei din jur.
Daria Dobre
Căderea de la “etajul dragostei”
Acest eveniment a fost frumos atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere intelectual. M-am simțit profund fascinată și impresionată, nu doar de modul de gândire al celor doi autori, dar și de comportamentul lor, aceștia fiind foarte relaxați și cu un umor specific.
Din operele lui Matei Vișniec putem învăța importanța vieții, mai precis importanța trăirii acesteia și fericirea. În romanul “Un secol de ceață”, autorul ne precizează că râsul este un antidot. Din aceasta afirmație am concluzionat că doar dacă suntem fericiți putem să trecem peste toate greutățile vieții. De altfel, dialogul cu Matei Vișniec a născut în mine o bucurie și o împlinire, deoarece ne-a precizat și ne-a făcut să realizăm cât de norocoși suntem că avem libertate : “v-ați născut și trăiți în libertate și nu aveți complexele de inferioritate pe care le avea generația mea (…) puteți spune că sunteți născuți liberi.”
În legătură cu Bogdan O. Popescu aș vrea să povestesc despre sentimentul profund de mirare și încântare când a precizat cum a început să scrie poezii, deoarece m-am oglindit în dumnealui în totalitate. Acesta a pus prima dată versurile pe hârtie atunci când s-a îndrăgostit, de aceea majoritatea poemelor sale sunt de dragoste, multe dintre ele triste, dar și unele senine. Poezia care m-a marcat cel mai mult este “de dragoste” din volumul “Poemul de gardă”, deoarece ne prezintă cât de dureroasa este pierderea persoanei iubite, mai dureroasă decât rănile fizice. Căderea de la “etajul dragostei” semnifică golul interior și profunzimea durerii sufletești, așa cum simți că ți se taie respirația când cazi în gol.
Mi s-a părut extraordinară atitudinea relaxată a lui Bogdan O. Popescu și vorba lui: “Noi suntem beneficiarii și victimele propriilor noastre decizii și comportamente, fiindcă creierul nostru se schimbă”. Această idee m-a făcut să realizez importanța modului meu de gândire și a comportamentului pe care îl am, deoarece doar din cauza mea sufăr sau doar datorită mie sunt fericită.
Ca un ultim gând, aș dori să adaug că această întâlnire m-a ajutat să mă cunosc mai bine și să fiu mai atentă la personalitatea mea, dar mi-a îmbogățit și cultura generală, având în vedere discuțiile despre ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi, în întreaga lume.
Andrei Balan
Literatura vie se naște din viață
În cadrul FILIT, la "Scriitori printre liceeni", am avut ocazia să îi întâlnesc pe autorii Matei Vișniec și Bogdan O Popescu. Astfel, prin prisma întrebărilor adresate, atât de mine, cât și de colegii mei, am rămas cu unele mistere neelucidate, dar acestea mi-au trezit și noi curiozități. De exemplu, l-am întrebat pe domnul Popescu dacă posibila întoarcere a prințesei Jo, din volumul "Poemul de gardă", i-ar aduce fericirea pe care a căutat-o alături de ea în tinerețe. Răspunsul lui m-a șocat, întrucât modul în care și-a descris sentimentele pentru Jo în poezie m-a făcut să cred că este vorba de o iubire adevărată, o iubire cum numai în filmele clasice putem întâlni. O iubire pură, în care, indiferent de cât rău ne face ființa dragă, găsim puterea să o iertăm. Bogdan Popescu mi-a spus că întoarcerea ei nu ar mai însemna nimic acum, întrucât viața a mers înainte, iar atât, el cât și Jo din trecut, au dispărut. Personalitățile lor s-au schimbat, iar fericirea la care tânjea cândva autorul a fost înlocuită de bucurie primită din reușitele sale în domeniul medical și din pasiunea sa, literatura. Astfel, eu am rămas cu un semn de întrebare: Poate iubirea să supraviețuiască în timp, iar după ani și ani sentimentele și conexiunea să fie la fel de puternice ca la început?
Un lucru pe care l-am observat în prezentarea lui Matei Vișniec a fost concordanța sa cu personajele din romanele scrise de el. De exemplu, el a afirmat că mama lui a crezut că e o persoană de geniu, care trebuie să respecte un anumit program educațional pentru a-și împlini destinul ce i-a fost dat. În romanul său "Negustorul de începuturi de roman", fratele mai mare al protagonistului, reprezentat chiar de el, Victor, a fost tot un copil de geniu, ce avea succesul în față. Viața lui seamănă izbitor de mult cu cea a autorului, astfel am observat că, în ciuda perspectivei fratelui mai mic, adevărata sa experiență se regăsește în fratele mai mare.
O alta temă adusă în discuție este cea a libertății, întâlnită mai ales în romanul lui Matei Vișniec "Un secol de ceață", care evidențiază faptul că omenirea nu a învățat nimic din greșelile proprii. Astfel, autorul a făcut o tranziție la starea curentă din Rusia, în care oamenii și-au pierdut libertatea în doar 15 ani, ceea ce este șocant, având în vedere stadiul în care se afla societatea noastră. De asemenea, un alt lucru care m-a impresionat a fost îndemnul ce ni l-a dat, faptul că noi suntem cei care trebuie să salvăm libertatea și să păstrăm dreptatea ca o valoare fundamentală a lumii.
Daiana Nicoleta Palic-Toma
Blândețe și povești de viață
Experiența întâlnirii a fost una cu un impact semnificativ pentru mine, sfaturile poeților au fost și încă sunt fascinante mai ales venind de la ei. M-am simțit ca şi cum povesteam cu bunicii mei, o căldură şi o blândețe aparte, care şi-au făcut simțită prezența mai ales prin îndemnurile lor față de noi, liceenii.
Totuși, Matei Vișniec, a avut o influență aparte pentru mine, prin vorbele și trăirile sale, ba chiar a povestit la un moment dat despre cum în facultate a avut marea onoare de a-l întâlni pe îndrăgitul poet şi om de literatură Nichita Stănescu, iar atunci, în încercarea sa de a-l impresiona, i-a pus o întrebare foarte complexă și sofisticată, de altfel acesta era foarte emoționat, iar când i-a pus întrebarea autorului, el a răspuns “Nu este o întrebare relevantă”. Această întâmplare m-a dus cu gândul la mine într-un oarecare fel în acel moment, faptul că era chiar în fața mea un autor cu care am copilărit. Îl cunoșteam din anii mei de copilărie datorită desenului animat “Povestitorul Andersen”, unde a fost animată creația lui Vișniec “Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, iar faptul că acum aveam ocazia să îl întâlnesc a fost un vis devenit realitate.
Despre Bogdan O. Popescu pot să spun că am simțit la el o energie cu mult mai dinamică, povestirile lui au avut o vigoare aparte, o energie care nu poate fi uitată cu ușurință. De altfel, ceva ce a rămas cu mine din toate poveștile lui de viață a fost cu siguranță faptul că nu poți falsifica emoțiile într-o operă literară și că totul pornește de la un moment din viața reală. De exemplu, primele lui trăiri semnificative au fost când s-a îndrăgostit de la vârsta de 11 ani, prima lui experiență reală și importantă, unde a simțit nevoia de a scrie poezii și de a se exprima într-o formă literară.
Maria Eliza Prodan
Libertatea și poezia fără cuvinte
Cel mai mult m-au impresionat cuvintele lui Matei Vișniec despre libertate. El spune că lucrurile s-au schimbat enorm de când era tânăr, iar că acum parcă nici nu mai dăm importanță libertății. De asemenea, afirmă că noi nu cunoaștem și nici nu vom cunoaște vreodată complexele de inferioritate pe care le-a trăit generația lui. Noi trăim într-o lume în continuă schimbare, unde a avea libertatea este deja un lucru obișnuit. Iar dacă noi nu învățăm să o apreciem și să o păstrăm, ea ar putea dispărea oricând. Acest lucru m-a făcut să mă simt norocoasă că trăiesc într-o țară liberă, care a trecut deja peste perioadele de criză în care nu aveai voie să ai opinie, dar m-a făcut să mă gândesc şi la faptul că, din păcate, încă mai există țări în lume unde libertatea oamenilor a fost luată cu forța, nereușind să se mai ridice de atunci. Totuși, el mai vorbește despre faptul că libertatea nu înseamnă să facem irațional ceea ce vrem, dar de a putea face o alegere, fără a fi constrânși de nimeni.
Afirmația lui Bogdan O Popescu „Poezia nu are neapărat nevoie de cuvinte" este foarte puternică, se referă la faptul că poezia, în esența sa, este o expresie a emoțiilor, a stărilor interioare și a unei înțelegeri subtile a lumii. Poezia poate fi simțită, trăită, transmisă prin gesturi, priviri, sentimente uneori fără a apela la cuvinte. Este un mod de a spune că poezia e mai mult despre vibrația trăirii, decât despre limbajul formal. Îndemnul „ca să ajungeți voi înșivă, țineți aproape de oamenii cei mai frumoși pe care îi întâlniți” ne arată convingerea lui Bogdan Popescu că influențele pozitive din jurul nostru sunt esențiale pentru dezvoltarea personală. Aceste idei transmit, în ansamblu, un mesaj despre autenticitate, frumusețe interioară și forța relațiilor umane de a modela drumul nostru în viață.
Alesia Mihoc
Am simțit poezia fără să o aud și fără să o văd
Pot spune că am asistat la numeroase întâlniri, ori în cadrul școlii, ori în special al festivalului FILIT, cu diverși autori, de proză, teatru sau poezie. Cu toate acestea, cred că a fost prima dată când am reușit să descopăr lucrările scriitorilor prin vorbele lor. Am putut vedea modul lor de exprimare și temele cărților pe chipurile și în gesturile lor. A fost un moment emoționant pentru mine, deoarece am simțit poezia fără să o aud și fără să o văd. Ambii autori au prezentat subiecte importante, cum ar fi libertatea, iubirea, dar și moartea fizică sau sufletească. Mă bucur că am avut prilejul de asculta autori importanți ai literaturii contemporane vorbind atât de liber despre ideile și părerile lor în raport cu lumea modernă, deoarece s-a putut vedea autenticitatea gândirii, ce se impune și în operele dumnealor.
Cred că momentul care m-a fascinat cel mai mult a fost cel în care autorii au vorbit despre cunoașterea sinelui, despre dezvoltarea gândirii și a personalității noastre. Probabil acest fapt se datorează calității mele de licean. În ultimul timp am început să meditez din ce în ce mai mult la lucrurile pe care le fac sau spun și cum afectează acestea modul în care mă percep eu însămi, dar și ceilalți oameni. La un moment dat, domnul Bogdan O. Popescu a menționat faptul că omul se dezvoltă până la treizeci de ani, când ajunge să se descopere cu adevărat. Nu cred că afirmația este neapărat adevărată, însă formează o bază stabilă a ideii de autocunoaștere, lucru foarte important pentru adolescenți în general. Consider că omul nu trebuie să se oprească din a se descoperi la treizeci de ani, așa cum se poate cunoaște cu adevărat mult mai devreme. Mintea umană este complicată și ține de fiecare dintre noi cum ne folosim de ea pentru a trece fericiți prin viață.
Au fost dezbătute multe subiecte pe care le-am putea discuta la nesfârșit, însă acesta este ideea care mi-a rămas întipărită în minte, datorită relevanței pe care o are în viața mea de zi cu zi.
Bianca Elena Hrib
Căutăm încă o “Floare a Nemuririi”
Întâlnirea cu scriitorii Matei Vișniec și Bogdan O. Popescu a fost ca o vizită în spatele cortinei. Am putut vedea gândurile autorilor cu privire la operele literare. Mi-a plăcut că am avut ocazia de a asculta cum autorii au povestit despre problemele lor, cum ar fi iubirea neîmplinită a domnului Popescu sau dublarea personalității acestuia necesară pentru a putea rezista la locul de muncă. Perspectiva lor asupra vieții, opiniile lor m-au făcut să realizez cât de apropiate sunt generațiile la nivel spiritual, pornind de la Ghilgameș până în zilele noastre, când căutăm încă o “Floare a Nemuririi”.
Romanul “Un secol de ceață”, de Matei Vișniec, și discuția ce a urmat după prezentarea operei m-au făcut să doresc să citesc cartea. Pe lângă aceasta, am realizat cât de fragilă este libertatea și chiar viața însăși. Autorul ne-a îndemnat la cercetare și vigilență, spunându-ne că noi suntem “generația care va risipi ceața” care s-a așternut peste țară. Ne-a spus că el, chiar dacă a plecat în străinătate fără vreun gând de întoarcere, a reușit să aducă un plus de cultură României. Ne-a spus să nu abandonăm țara natală, chiar dacă nu ne-a dat aripi și a trebuit să le căutăm în altă parte. Domnul neurolog Bogdan O. Popescu a definit creativitatea ca fiind unul dintre cele mai valoroase atribute pe care un om le poate avea. Mi se pare interesant cum un doctor care operează pe creier a reușit să îmbine meseria și poezia în ceva atât de frumos. A scris volumul de poezie “Poemul de gardă”, în care a pus accent pe poeziile dedicate unei anume Jo, o persoană “cât se poate de reală”, sau pe viața lui personală, cum ar fi poemul “Cu barbă, fără barbă”, care apare la finalul volumului.
Dublarea personalității proprii el a definit-o ca fiind necesară pentru ca el să poată trăi și să poată profesa în domeniul medicinei. Faptul că, la final, cele două personaje în antiteză intră fiecare în rolul celuilalt, astfel MiniPopescu cumpărându-și un costum, iar SuperPopescu plimbându-se prin Wonderland cu Alice, mi se pare fascinant. A fost o întâlnire interesantă, cu perspective și idei noi asupra vieții. Cei doi autori au deschis ochi și suflete.
Ștefan Căciulă
Talentul se regăsește în fiecare dintre noi
Așteptam de ceva vreme să particip la această întâlnire printre liceeni. În timp ce citeam cărțile domnului Popescu și pe cele ale domnului Vișniec, întrebările deveneau din ce în ce mai palpitante. Am avut oportunitatea de a participa la această întâlnire, care m-a impresionat din toate punctele de vedere. Totuși, Matei Vișniec a ieșit în evidență datorită simplității și originalității. Cred că cel mai captivant moment a fost când a oferit răspunsul la o întrebare esențială: Cum devii, de fapt, autor?
Răspunsul a surprins mulți adolescenți, care credeau că o poezie trebuie gândită îndelung și cu multă grijă. Cu toate acestea, Matei Vișniec a subliniat că inspirația poate veni din orice ne înconjoară, chiar și din „o simplă lingură pe o coală de hârtie.”
Încă o perspectivă interesantă a autorului Matei Vișniec este că talentul se regăsește în fiecare dintre noi, însă trebuie să îl descoperim cu atenție și să ne simțim liberi în calea proprie.
Ana Eliza Brătuleanu
Suntem născuți cu datoria de a risipi ceața care acoperă sufletele și mințile
Sunt onorată că am avut ocazia să îi întâlnesc pe domnii scriitori Matei Vișniec și Bogdan O. Popescu. Această experiență autentică îmi va rămâne mult timp întipărită în suflet, deoarece am avut ocazia să aud niște cuvinte de care aveam nevoie de mult timp.
În primul rând, cel mai mult m-a impresionat discursul despre libertate al domnului Vișniec. Cu toții am fost născuți în libertate, prin urmare aceasta curge prin venele noastre, este o parte din noi. Dar exact din această cauză este mai ușor de pierdut, neștiind să o prețuim și să o conservăm. Într-o țară și o perioadă plină de oportunități, dar și de corupție, este nevoie să ne educăm în privința libertății, trebuie să știm să avem grijă de aceasta și să o creștem mai puternică. Dacă dispunem de toată libertatea de care avem nevoie, vom începe să abuzăm de ea, îngrădind-o pentru ceilalți. Pentru a nu trăi în nefericire și neîncredere, este necesar să ne impunem limite.
În acord cu romanul său, "Un secol de ceață", Vișniec face apel către elevi, spunându-le că "Cei care veți risipi ceața sunteți voi". Astfel, aceasta implică faptul că suntem născuți cu datoria de a risipi ceața care acoperă sufletele și mințile oamenilor, fiind singurii care putem lupta pentru libertatea și viitorul țării. Unul dintre colegi i-a pus domnului invitat întrebarea dacă se îndoiește de viitorul următoarelor generații, la care acesta a răspuns prompt și cu o urmă de speranță în voce că nu, are încredere că vom schimba țara și numai în mai bine.
Cel de-al doilea invitat, Bogdan O. Popescu, a atins niște subiecte foarte importante în formarea caracterului, și anume păstrarea autenticității, descoperirea de sine și creativitatea și sufletul artistic pe care fiecare dintre noi îl are. Acesta explică, din punct de vedere medical, despre legăturile interneuronale, care au rol în asimilarea informațiilor. De la o anumită vârstă, sinapsele își pierd elasticitatea, fiindu-ne tot mai dificil să memorăm. Dar acest fapt nu este neapărat un lucru rău, deoarece bătrânețea este perioada în care dezvoltarea noastră este completă, avem cele mai consistente trăsături de personalitate, pe care cu greu le mai putem pierde. De asemenea, mi s-a părut fascinant modul în care domnul Popescu a vorbit despre ușurința cu care se poate scrie o poezie, fiecare având un poet interior care îi dictează versurile din propria imaginație și propriul suflet.
Astfel, această experiență culturală a avut un impact important asupra mea și, probabil, și a celorlalți tineri, cu toții având ocazia să medităm asupra propriei ființe și să asimilăm câte ceva din înțelepciunea celor doi distinși invitați. Modul prin care autorii au răspuns la întrebări și și-au exprimat încrederea față de speranța pe care o purtăm noi, tânăra generație, ne-a înduioșat pe toți și ne-a îndemnat să fim mai aproape de noi înșine.
Ilaria Maria Toader
Adolescenți pe valuri, în picioare
Cuvintele scriitorilor au fost ca o trezire la realitate. Subtilă, așa cum au fost obișnuiți încă din vremea comunismului, dar cu impact, amintindu-ne câtă libertate avem în propria palmă, la care ne uităm uneori cu neputință când nu ne iese exact cum am vrut noi. "Nu. Nu consider că literatura va muri." Matei Vișniec rostește ferm răspunsul după ce este întrebat dacă el consideră că în secolul nostru suntem morți pe dinăuntru și dacă literatura ne mai poate salva, privindu-ne cu ochi sclipitori, poate admirativi, îndreptați spre o speranță. Un neurolog filosof și un dramaturg-poet spectaculos priveau viitorul în ochi, susținând cu fermitate și încredere, ca și cum ar ști mai bine ca noi, că noi putem. Noi putem și știm, și că vom fi, ceea ce numim noi, schimbarea. Valul împotriva acestei noi instaurări politice, "societatea consumeristă" cum o numesc ei. Este oare mai diferită decât cea de ce au fugit scriitori care se aflau în fața noastră?
Desigur, pentru că un nou-născut nu va învăța să vorbească decât dacă crește într-un mediu în care se vorbește, cei doi autori, indivizi activi ai societății din care fac parte, și la finalul zilei, oameni, ne iau de mână, ridicându-ne spre autocunoaștere și libertate. Ne iau de mână și ne arată cum să facem primul pas. Spun ei "Sunt trei pași extrem de grei: să găsești un pix, să găsești o foaie și să scrii primul cuvânt." Sfat cu adevărat abstract pentru unii, pentru că domnii, de fapt, nu ne-au arătat cum să pășim. Desigur că nu - ne-au arătat cum să stăm în picioare. Pășitul depinde de noi. De noi și de ceea ce suntem noi. Aceasta include, desigur, cuvintele domnului Vișniec: "Cel mai important este să deveniți voi înșivă." pentru că nu putem păși ca altcineva. Altfel am deveni un pluton de soldați, dar cu lipsa de disciplină în minunata societate consumeristă, care a ajunge aproape un Wonderland dus la extrem, nu am fi decât o turmă de oi, supusă, desigur, celor care ne-au spus cum să pășim.
Sofia Elena Donici
Spațiul cultural aparține tuturor
Această întâlnire a fost o experiență minunată, care a deschis noi perspective și idei în legătură cu autorii și scrierile lor. Atât Matei Vișniec, cât și Bogdan O. Popescu au dat dovadă de înțelepciune și interes față de nelămuririle cititorilor.
O idee foarte interesantă menționată de Matei Vișniec este faptul că Franța aparține francezilor, însă Parisul ca spațiu cultural aparține tuturor și că acesta curge prin sângele nostru. Acest lucru m-a făcut să înțeleg cât de special este Parisul pentru autor și de câte experiențe minunate a avut parte acolo. Un lucru care mi-a plăcut este modul expresiv în care își transmite mesajele și tonalitatea calmă a vocii chiar dacă discută aspecte dureroase, revoltătoare.
Bogdan O. Popescu a ieșit în evidență prin faptul că are o fire energică, o personalitate dinamică. În poezia lui intitulată “Cu barbă, fără barbă” a fost impresionantă ideea celor doi Popescu: Mini-Popescu și Super-Popescu, care sunt laturile diferite ale autorului: pasionatul de artă, visătorul, latura rănită și neurologul, specialistul în medicină, latura puternică. Aceste două laturi îmbinate construiesc numeroasele lumi imaginare, deschizând perspective fantastice pe parcursul lecturii.
Sofia Elena Butnariu
Gândurile curg prin noi către foaie
În urma întâlnirii cu cei doi autori am reușit să văd operele lor dincolo de sticla transparentă ce stătea între mine și lumea creată de către ei. Poveștile întemeiate au prins cu totul alt contur în mintea mea; am observat pentru prima dată rădăcinile realității din spatele cuvintelor lor.
La prima vedere am observat diferența clară dintre cei doi autori, modul în care fiecare este unic. Este fascinant faptul că deși cei doi au aceeași meserie, scrisul, sunt caractere cu totul speciale. Bogdan Popescu este un om ce a fost nevoit să-și creeze o nouă personalitate pentru a supraviețui în lumea adesea tristă și dureroasă a medicinei, o lume în care suferința este atât de prezentă și chinuitoare, încât poate ajunge și înăuntrul tău doar privind în jur. Astfel, deși Bogdan Popescu pare un om dur, are un suflet sensibil și plin de emoție, un suflet din care rupe, bucată cu bucată, și ne oferă nouă, cititorilor, o parte din viața sa.
Pe de altă parte, domnul Matei Vișniec, un om cu zâmbetul pe buze, este o persoană ce își împărtășește emoțiile deschis, atât prin scris, cât și prin discurs captivant. Unul dintre răspunsurile sale mi-a lăsat o puternică amprentă în suflet; a spus că tot ce avem nevoie pentru a începe să scriem sunt trei lucruri: un pix, o foaie și primul cuvânt, după ce facem rost de toate trei, gândurile nu vor mai trebui căutate, ci vor curge prin noi către foaie, se vor așterne pe ea și ne vor crea o lume doar a noastră.
Cuvintele lui Matei Vișniec și poezia citită de către domnul Bogdan Popescu au pătruns în mine și m-au făcut să scriu din propria plăcere după o lungă perioadă în care uitasem câtă bucurie îmi pot aduce poveștile create înăuntrul sufletului meu.
Adrian Florescu
Să ne păstrăm curiozitatea
La întâlnirea cu Matei Vișniec și Bogdan O. Popescu, în cadrul evenimentului “Scriitori printre liceeni”, personalitățile domnilor scriitori emanau calm și un spirit artistic aparte, trăsături asemănătoare sensibilității poeziei. Având în vedere profesiile diferite ale celor doi, a am remarcat totuși o chimie care ținea publicul în priză.
Discuția, o mare oportunitate pentru cei înzestrați cu așa-ziși receptori culturali, după cum spune Bogdan Popescu, a reușit să exploreze anumite neclarități existențiale prin intermediul textelor celor doi poeți. Iubirea si moartea, teme recurente în operele celor doi scriitori, reprezintă pentru spiritele adolescentine teme misterioase și, în ciuda interesului de care dau dovadă, intangibile, fapt care catalizează această dorință și o entuziastă curiozitate perpetuă.
Maria Dănilă
Poveștile sunt vii și vin din propria lor lume
Aceasta a fost prima întâlnire pe care am avut-o cu doi scriitori faimoși: Matei Vișniec și Bogdan O. Popescu. Am fost extrem de încântată să am ocazia să văd doi autori, ale căror opere le-am citit și admirat, că sunt aici pentru noi și că ne răspund la întrebări.
Ceva interesant ce a spus domnul Vișniec a fost: ,,Cuvintele sunt vii pentru că ies din creiere vii, din ființe vii". Aceasta este o dovadă a faptului că poveștile sunt vii și vin din propria lor lume. Trec printre noi pentru a ne învăța ceva, dar nu se murdăresc de noroiul lumesc, de răutățile umane. Altceva ce a spus domnul Vișniec a fost faptul că libertatea se poate pierde oricând. Oamenii dintr-un stat sunt cu adevărat liberi atunci când există libertate în cultură, în presă și în justiție. Cu alte cuvinte, libertatea de a te exprima liber, fără să fii constrâns de ceilalți. Domnul Matei Vișniec a mai menționat faptul că atunci când scriitori creează o operă, lucrurile nu sunt chiar atât de complicate cum le facem noi. Scriitori află mai multe idei, poate mai multe detalii de la critici literari. Din punctul de vedere al lui Matei Vișniec cele trei etape pentru a deveni scriitor sunt: întâi să îți găsești un pix sau un creion, apoi să îți găsești o foaie pe care să scrii și, în cele din urmă, să scrii primul cuvânt. Dacă ai trecut de aceste trei etape, care sunt cele mai grele, restul devine ușor. O parabolă poetică, desigur, cum ne-am obișnuit la Matei Vișniec.
O poveste interesantă pe care am ținut-o minte de la domnul Bogdan Ovidiu Popescu a fost atunci când acesta a ajuns să studieze medicina în străinătate și că era singurul român de acolo. Era într-o cafenea, iar la știri au apărut doi români care au furat o mașină și toți ceilalți s-au întors către el. Cu toate că este amuzantă, ne dezvăluie și prejudecățile inevitabile cu care ne putem confrunta atunci când vizităm sau studiem într-o țară străină. Altceva care mi s-a părut interesant a fost faptul că domnișoara din poeziile lui chiar era o ființă reală și că el scria poezii încă de la vârsta de 11 ani, când era îndrăgostit.
Sunt multe alte lucruri fascinante despre viața celor doi, despre cum au descoperit arta, dar acestea au fost cele care mi-au atras atenția cel mai mult și pe care, cu siguranță, peste ani, mi le voi aminti.
Comments