Mândră de noua uniformă, plină de emoții și entuziasm, am pășit pentru prima dată, pe 16 septembrie 2013, în Colegiul Național în calitate de elevă, cu visul de a deveni studentă la matematică, la Universitatea Oxford. Opt ani mai târziu, simțind aceleași emoții în mod exponențial, am intrat pentru prima dată în Colegiul Balliol, casa mea pentru următorii patru ani, locul unde îmi depășesc limitele, unde descopăr laturi surprinzătoare ale matematicii și unde cunosc oameni extraordinari.
Teama fetiței de 11 ani de a-și întâlni noii mentori, am retrăit-o într-un cadru desprins parcă dintr-un roman al lui J. K. Rowling, la cina formală dedicată studenților de anul I, unde mi-am cunoscut noii profesori. Șansa de a cunoaște tutorii într-un context informal mi-a oferit prilejul să construiesc o relație cu aceștia dincolo de sala de clasă, încă de la început, urmărind preocupări comune dincolo de sfera matematicii. Am înțeles că temerile mele erau nejustificate și că profesorii erau călăuzitorii mei, suportul meu, inspirația mea!
Un moment copleșitor prin încărcătura emoțională a fost ceremonia de înmatriculare. Urmând o tradiție veche de secole, prezentați în latină Vicecancelarului universității, am devenit în mod oficial membră Oxford, în Teatrul Sheldonian.
În orașul-campus, rutina cotidiană nu reprezintă o amenințare. În fiecare zi există un nou eveniment, șansa extraordinară de a întâlni, spre exemplu, un laureat Nobel, de a explora una dintre sutele (nu exagerez) de biblioteci, oportunitatea de a încerca un nou sport și lista poate continua cu multe alte tentații de ordin intelectual și spiritual, în primul rând. De la întâlniri la societatea celor care joacă Quidditch, la dezbateri științifice, cursuri, tutoriale și lungi ore petrecute în bibliotecă, ziua e prea scurtă pentru tot ce poate oferi universitatea. Cu toate acestea, pe lângă activitatea academică, sunt membră a Societății numismatice, a Societății de Matematică și merg adesea la Oxford Union pentru a urmări dezbateri sau pentru a întâlni personalități din cele mai variate domenii.
Dorul de casă, de familie, de țară, se mai alină vinerea, la întâlnirile Societății de români, când, măcar pentru câteva ore, fiecare se poate simți ca acasă, vorbind în română, degustând bucate tradiționale și celebrând românismul.
Ca membră a Colegiului Balliol, aparțin unei comunități din care fac parte atât studenți actuali, cât și alumni și profesori. În cadrul ei, am legat prietenii care, sunt sigură, vor dura toată viața. Mergând la cursuri, clase și tutoriale împreună, învățând, locuind, mâncând și petrecând împreună, am devenit o familie, ajutându-ne și având grijă unul de altul. Astfel, din dorința de a contribui la bunăstarea colegiului, din acest trimestru sunt parte a comitetului studențesc ca reprezentantă a studenților internaționali, promovând multiculturalitatea, aducând mai aproape de colegii mei ceea ce numește fiecare “acasă”.
Provocatoare, dificilă, aglomerată, frumoasă, emoționantă, derulându-se printre clădiri din secolul al XI-lea și construcții moderne, futuriste, între banchete elegante și petreceri tinerești, între dorința de a acumula cât mai multe cunoștințe matematice și activitățile extracurriculare ofertante, experiența mea la Oxford este un vis devenit realitate, care ar fi rămas doar o aspirație în lipsa profesorilor dedicați care m-au sprijinit necondiționat în timpul anilor petrecuți la Colegiul Național, doamnele profesoare Gabriela Zanoschi și Valerica Bența, care au avut încredere în abilitățile mele și mi-au cultivat dragostea pentru matematică.
Deși am petrecut doar un trimestru la Oxford, sunt convinsă ca sunt în locul perfect pentru dezvoltarea mea, având inima împărțită între “acasă la Iași” și “acasă la Balliol”.
Comentários