Începând cu anul 2019, Colegiul Național Iași este partener în proiectul Erasmus+. Acțiunea Cheie 2, „EURopean hEroes of Knowledge: Argonauts (EUREKA)”, componentă a Parteneriatului Strategic al cărui obiectiv principal este conștientizarea rolului literaturii și al miturilor greco-romane în construcția culturii europene. Coordonatorul de proiect este I.I.S.S. ”ORIANI-TANDOI”, din Corato, Italia, iar ceilalți parteneri implicați sunt Gymnasio Sofadwn, din Sofades, Grecia, și Mughala Sehit Altug Pek Anadolu Lisesi, din Mugla, Turcia.
Proiectul EUREKA este profund ancorat în conceptul descoperirii și al aprecierii patrimoniului cultural european și pune accent pe dezvoltarea conștiinței culturale, a gândirii critice și a celei creative, obiective urmărite sub semnul predării și al învățării limbilor străine. Cooperarea dintre cele patru țări participante, România, Grecia, Italia și Turcia are la bază studierea rădăcinilor comune europene, prin intermediul cunoașterii miturilor și legendelor antice, opera principală vizată de proiect fiind epopeea lui Apollonius din Rodos, Argonautica.
Argonautica, scrisă în secolul al III-lea î.Hr., reprezintă unica operă epică ce a supraviețuit timpului și urmărește mitul călătoriei eroului Iason și al Argonauților în încercarea acestora de a obține Lâna de Aur, aflată pe îndepărtata insulă Colchida. Opera pornește de la premisa aventurilor eroice ale Argonauților și a relației dintre Iason și vrăjitoarea Medeea, care, în interpretarea lui Apollonius din Rodos, dobândesc un accent erudit, menit să satisfacă interesele și estetica unei audiențe elene. În această lucrare atent elaborată, autorul utilizează drept inspirație precedentele tradiții literare ale epicului (Homer), liricului (Pindar) și tragediei (Euripide), dar creează o narațiune complexă și inovativă ce încorporează cunoștințe din domeniul geografiei, al etnografiei, al religiei, al mitologiei și al psihologiei, având în prim-plan inițierea lui Iason și povestea de dragoste dintre acesta și Medeea.
Primul eveniment din cadrul proiectului a avut loc în octombrie 2019, în Corato, și a constat într-o activitate de învățare pentru profesori, mobilitate care a implicat participarea tuturor țărilor partenere. În cadrul acestei întâlniri, au fost efectuate studii asupra unor autori antici și a operelor acestora, precum Odiseea (Homer), Argonautica (Apollonius din Rodos) și Eneida (Vergilius), a fost stabilită modalitatea de realizare a produselor finale ale proiectului (un festival de teatru pe baza scenelor din lucrările amintite) și a fost consolidată platforma online a proiectului, anume pagina de e-Twinning a acestuia, blogul EUREKA.
În luna decembrie a aceluiași an, elevii participanți ai Colegiului Național și-au demonstrat entuziasmul și cunoștințele referitoare la mitul Argonauților, când, sub îndrumarea doamnelor profesoare Ana Belcescu și Mihaela Țurcănașu, coordonatorul de proiect, au realizat un panou de prezentare a proiectului, în cadrul căruia se regăseau numeroase materiale, precum harta călătoriei Argonauților, imagini și texte privitoare la aceștia și la proiect, dar și unele decorațiuni realizate manual. Activitatea a constituit o împrejurare oportună legării de prietenii între elevi și aprofundării informațiilor pe care aceștia le dețineau despre tema proiectului.
Desfășurarea proiectului era planificată pentru perioada 2019-2020, cu prima mobilitate având loc în mai, în Sofades, însă ca urmare a pandemiei, acesta a fost prelungit cu 12 luni. Comunicarea dintre țările participante a continuat în mediul online, prin intermediul platformei e-Twinning.
Evenimentele din cadrul proiectului și-au reluat activitatea în iarna lui 2020, când, pe data de 10 decembrie, a avut loc prima întâlnire dintre toți elevii și profesorii din țările participante, în cadrul unei conferințe realizate online. Activitatea desfășurată a fost atractivă, constând într-un joc competitiv pe tema „Eroii antichității”, organizat pe Kahoot. Acesta era alcătuit dintr-o serie de întrebări de tip grilă, iar în funcție de corectitudinea răspunsului și de durata în care acesta era acordat, participanții primeau un număr de puncte. Cu ocazia întâlnirii, elevii au avut posibilitatea de a-și consolida cunoștințele, de a socializa și de a-și susține speranțele de revedere.
Anterior întâlnirii, au fost realizate materiale pe subiectul „Femeia și eroii antici”, iar elevii Colegiului Național au primit sarcina de a compune o prezentare a complexului personaj feminin Medeea, raportându-se la maniera în care aceasta apare atât în interpretarea lui Apollonius din Rodos, dar și în tragedia lui Euripide. Sub monitorizarea profesorilor îndrumători, elevii au realizat un material bogat în conținut, acesta fiind direcționat spre a deveni parte componentă a unei cărți electronice, ce se va alătura produselor finale propuse spre a fi îndeplinite în cadrul proiectului.
În cele din urmă, privim cu nerăbdare spre viitoarele etape ale proiectului și așteptăm cu speranță momentul întâlnirii dintre Colegiul Național și țările partenere.
Comments