Eroii uitați ai justiției și ai filmelor polițiste – Experiența la Clubul de Criminalistică

Ca de obicei, lucrurile nu sunt ceea ce par...

În filmele polițiste, scena unei crime este, de obicei, înțeleasă și explicată până la ultimul amănunt de către detectiv: el analizează petele de sânge, el caută probe ascunse și apoi le interpretează pentru a revela soluția cazului, iar undeva în fundal o echipă de criminaliști, deseori nici măcar îmbrăcați în costumele regulamentare, se agită la locul faptei, iau niște probe de substanțe, spun o replică amuzantă și apoi părăsesc cadrul, dispărând complet.

Contrar acestei imagini construite în media, experții criminaliști joacă un rol esențial în desfășurarea anchetei, iar atribuțiile lor depășesc cu mult colectarea dovezilor și delimitarea perimetrului în care s-a produs crima. Această echipă de experți acționează în contextul unor cazuri dificile și este responsabilă de găsirea tuturor probelor relevante, de conservarea acestora, respectiv de formularea ipotezelor principale pe baza cărora poliția poate să își deruleze ancheta mai departe. Se spune că această profesie, de expert criminalist, necesită un orizont foarte deschis de cunoaștere, munca îmbinând îndatoriri de investigator, om de știință, ofițer de poliție și chiar de medic.

Inițiere în criminalistică

Am avut ocazia, pe parcursul anilor de liceu, să privesc și să intru într-un univers miniatural al lumii investigațiilor prin participarea la Clubul de Criminalistică Iași, organizat de talentata doamnă dr. ing. Irina Obrocea, unde am învățat, pe lângă teoria din spatele tehnicilor aplicabile la scena crimei, și să gândesc, să îmi explic anumite fenomene, respectiv să colaborez cu persoane din jurul meu.

Una dintre cele mai importante lecții dobândite în cursul activităților organizate la Clubul de Criminalistică este că orice detaliu poate face diferența. Îmi amintesc și astăzi scena "crimei" dintr-o dimineață toridă de vară, când poziția manechinului și toate elementele cadrului păreau să indice faptul că nimeni nu a intrat sau a ieșit de acolo, că e vorba de o sinucidere. Singurul lucru care făcea diferența și stabilea că, de fapt, s-a petrecut o crimă organizată, era o bucată minusculă dintr-o mănușă de piele, ce sugera prezența unei persoane care a încercat să își ascundă urmele. Fiecare obiect, fiecare urmă de sânge, fiecare amprentă are o valoare semnificativă în decriptarea dovezilor și poate face chiar diferența dintre un caz clasat și unul rezolvat, dintre trimiterea unui om nevinovat la închisoare și găsirea criminalului. Mă consider "o persoană cu capul în nori", dar recunosc că aceste cursuri m-au format și m-au ajutat să fiu mai concentrată și atentă la micile aspecte din jurul meu.

În labirintul gândirii umane

O altă trăsătură importantă pe care o dezvoltă participarea la cursurile de criminalistică este abilitatea de a înțelege cum funcționează gândirea umană. Activitățile desfășurate m-au ajutat să îmi simplific puțin teoriile și să înțeleg că natura noastră este pe cât de complexă în gânduri și sentimente, pe atât de simplă în acțiuni si gesturi. Ultimele generații au, din proprie experiență, tendința de a se complica și de a căuta "chichițe" acolo unde acestea nu există, în special când vine vorba de comportamentul altor persoane. De multe ori am observat, la cursuri, că uneori eu și colegii mei propuneam ipoteze mult prea complicate pentru o acțiune produsă, până la urmă, spontan și de către cineva care nu știe cum să realizeze "crima perfectă" (un ideal care a devenit, odată cu evoluția tehnologiei și a științelor, unul pur teoretic – oricine, chiar și cel mai talentat asasin, lasă urme ce pot fi înțelese și folosite pentru găsirea lui).

De exemplu, dacă o persoană este împușcată în propria casă și se dovedește că îi lipsesc bani, bijuterii sau alte bunuri, multă lume ar teoretiza că un hoț a intrat prin efracție și, în panica momentului, a atacat proprietarul. În realitate, este puțin probabil ca acțiunea să decurgă astfel, deoarece, în urma unui șoc, puțini oameni se gândesc la faptul că vor fi raportați la poliție și că ar trebui să liniștească persoana care ar putea reprezenta un astfel de pericol pentru ei, iar dacă sunt atacați de proprietar, instinctul nu este să escaladeze conflictul, ci să fugă de la locul scenei. Din acest motiv, multe crime care au fost inițial incluse în categoria "jafurilor în care a mers ceva prost" s-au dovedit a fi fost acte planificate cu sânge rece, în care criminalul a furat obiecte de la victimă doar pentru a înscena o situație care i-ar orienta pe polițiști spre o persoană necunoscută, fără legături emoționale cu decedatul.

Cum interpretăm povestea

Pe de altă parte, în calitate de criminalist trebuie să fii și flexibil în gândire și să nu excluzi posibilitatea unei "complicații" în dinamica unei scene. O scenă spune, până la urmă, o poveste, în cazul celor vizualizate de criminaliști, una brutală, iar avantajul este că aceste povești respectă toate regulile logicii și științelor. Prin urmare, dacă o probă "nu are sens" în ipoteza ta, înseamnă că trebuie fie să îți schimbi teoria, fie să mai verifici o dată credibilitatea sursei. Acesta este un alt lucru important pe care l-am învățat: orice probă, orice circumstanță trebuie explicată până la ultimul detaliu și să aibă logică – motiv pentru care este esențial să cunoaștem cât mai multă fizică, chimie și biologie, pentru a înțelege modul în care funcționează, în fond, lumea din jurul nostru. Am aplicat acest principiu foarte mult în cadrul modulului de psihologie judiciară organizat acum doi ani, în care am simulat, pe lângă interviuri și interogări, procese din sala de judecată unde, în calitate de "experți criminaliști", a trebuit să ne prezentăm punctul de vedere, să îl susținem cu dovezi complete, incontestabile, și să ne justificăm convingerile chiar și dacă suntem contraziși, fără a ne lăsa descurajați.

Interacțiune și echipă

Nu în ultimul rând, munca într-o anchetă nu este un domeniu al individualității, ci unul al cooperării. În absența împărțirii sarcinilor și a schimbului de idei, rezolvarea unui caz devine imposibilă. Lucrul în echipa la Clubul de Criminalistică mi-a permis să îmi dezvolt abilitățile de comunicare, să fiu mai deschisă la opinii diferite de ale mele, să îmi argumentez părerea în așa fel încât să îi conving și pe alții și să gestionez mai ușor dezacordurile cu cei din jurul meu. În cadrul acestor activități am învățat și să prezint aspectele muncii de criminalist persoanelor din afara domeniului și să pot explica mecanismele oamenilor de orice vârstă prin participarea la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022, când eu și colegii mei am învățat pe cei interesați, de la copii până la adolescenți și adulți curioși, cum se iau amprente, cum se izolează scena crimei și ce rol au aceste procedee în viața noastră.

Experiența de cursant la Clubul de Criminalistică a fost una extraordinară, în care mi-am dezvoltat gândirea, creativitatea, spiritul realist și comunicarea, în care am cunoscut oameni plăcuți și am trăit o aventură de neuitat, pe care aștept cu nerăbdare să o reiau și pe care o recomand oricui dorește să îmbine distracția și cunoașterea într-o activitate interesantă, palpitantă și relaxantă deopotrivă.

Anca Damian, clasa a XII-a D

Sursa fotografii:

https://www.clubuldecriminalistica.ro