”Eu sunt Malala”, de Malala Yousafzai
Într-o societate islamică învăluită de incertitudine, în care amenințările teroriste își lasă amprenta profund asupra vieții cotidiene a populației, drepturile omului rămân doar o iluzie, doar o înșiruire de cuvinte lipsite de însemnătate. În ciuda acestui fapt, Malala, o tânără pakistaneză, militează pentru drepturile la educație și egalitate cu o putere covârșitoare.
Provenind dintr-o familie cu un orizont cultural vast, Malala a descoperit de la o vârstă fragedă dragostea pentru educație, deși în firescul patriarhal pakistanez locul femeilor nu era în școli, ci acasă, asigurându-se de bunul mers al gospodăriei: „Discuţiile noastre la cină erau mai degrabă despre lucruri ale minţii: Einstein şi Newton, poeţi şi filosofi”. În valea Swat, locul de baștină al tinerei, „turiştii veneau din toate părţile să vadă munţii înalţi, dealurile înverzite şi râurile cu apă limpede asemenea cristalului”. Nu doar turiștii au fost atrași de potențialul zonei, ci și gruparea talibană. Ascensiunea subită și imparabilă a talibanilor a destabilizat nu doar peisajul politic din Pakistan, ci și statutul femeilor care „nu mai aveau voie să apară în locuri publice”; așadar, accesul fetelor la educație a fost interzis: „După cincisprezece ianuarie, nicio fată, mică sau mare, nu se va mai duce la şcoală.”
Contrariată de această decizie inexplicabilă, Malala s-a agățat de singura soluție ce îi promitea salvarea: activismul. Dar ce putea să facă o adolescentă pentru a evita pagubele provocate de extremiști? Să își facă vocea auzită: „Deci, în 2008, în timp ce valea Swat era atacată, n-am rămas tăcută. Am vorbit pe posturile locale şi naţionale, pe posturile radio şi la ziare – am vorbit tuturor celor care voiau să asculte.” Ulterior, pledările ei în favoarea educației fetelor și împotriva fanatismului religios au ajuns și la urechile jurnaliștilor BBC sub protecția anonimatului, în timp ce școlile de fete au continuat să fie vizate direct de grupurile armate.
La vârsta provocărilor și a nonconformismului, destinul Malalei a cunoscut o întorsătură neașteptată; dorința de schimbare, de a răspândi în lume asemenea vântului praful pe care bombardamentele îl lăsau, aproape a costat-o viața. Atitudinea ei frapantă a condus-o spre lumina amenințătoare a reflectoarelor, motiv pentru care a fost împușcată în timp ce mergea spre școală într-un atac revendicat de talibani, însă nici măcar în ghearele morții nu s-a îndepărtat de idealul pe care voia să îl atingă; după un lung proces de recuperare pe meleagurile englezești, Malala s-a reîntors în lumea activismului mai puternică și mai pregătită ca niciodată să își atingă apogeul. Și a reușit, când, la doar 17 ani, a fost colaureată a Premiului Nobel pentru Pace, chiar dacă adolescența ei a fost dominată de teamă și neputință: „Am crescut tot auzind cuvântul terorism, dar n-am ştiut ce înseamnă. Până acum. Terorismul e diferit de războiul în care soldaţii se înfruntă unul pe altul în bătălie. Terorismul e frica ce cuprinde totul în jur.”
Puternic încărcată emoțional, lectura oferă atât referințe culturale, istorice și geopolitice, urmărind tradițiile paștunilor și conflictele de mare amploare, cât și expresivitatea specifică unei adolescente ce crede cu tărie în cauzele pe care le susține. Într-o lume ce încearcă să închisteze tinerii, să le stăvilească dorința atât de aprigă de a cunoaște, de a descoperi, educația a fost singura armă mai puternică și mai eficientă decât bombele.
Malala a devenit un simbol al rezistenței împotriva eforturilor talibanilor de a priva fetele de educație și de un trai firesc, înlăturând frica și supunerea. Este o dovadă a faptului că tragediile construiesc adesea oameni tenace, care nu se complac în situații dezagreabile, ci le folosesc ca pe o oportunitate de dezvoltare și schimbare. Și, în final, este o experiență de viață exemplară.