"E vorba de un departe mult mai tainic și mai plin de promisiuni, care există în fiecare zi, nu doar în cele de sărbătoare. Acel departe pe care îl bănuiește orice ființă, mică sau mare, un loc mai larg, mai cuprinzător decât cel locuit, locul pe care fiecare dintre noi îl simte pulsând înăuntru, deși el, locul, se află în afară." (Veronica D. Niculescu)
Jucându-ne cu gândurile și emoțiile trezite de textul Cum e lumea de Veronica D. Niculescu, ne-am descoperit întrebându-ne serios despre departele fiecăruia dintre noi și poveștile despre lumea la care visăm au început să se depene mai alert sau mai lent, senin sau cu o umbră de tristețe, după un ritm al inimii de copil-adult, spre o mie și unul de orizonturi...
Oana Boamfă
Incertitudinea lasă speranță
"Departe" este, prin definiție, opusul lui ,,aproape", totuși niciunul nu poate fi explicat concret, deoarece fiecare persoană are propria viziune asupra sensului. Totuși, majoritatea păstrează ideea de împrejurimi, lucruri cunoscute pentru "aproape" și incertitudine, distanțe mari spațiale, temporale etc. pentru ,,departe”.
Eu am mai multe interpretări pentru "departe", care îmbinate formează viziunea mea asupra cuvântului. Dacă ar fi să aleg câteva cuvinte pe care le consider înrudite, aș număra: timp, călătorii, noutate, oameni și schimbare. Un peisaj pe care îl asociez cu acest cuvânt este o întindere ce pare fără sfârșit. Nu mă aflu pe un punct înalt, ceea ce nu îmi permite să vad exact ce se află în jurul meu. Pot doar să întrezăresc ce se află înainte și în urmă, dar fără să știu cu exactitate.
Pentru mine, "departe" înseamnă schimbare. Aceasta poate fi benefică sau nu, depinde de ceea ce alegem noi să facem. "Departe" poate fi o continuitate a situației, fie ea bună sau rea, în care ne aflăm aici, acum, în viața aceasta, cu persoanele acestea sau un nou început. Acesta ne oferă șansa de a înlătura răul cu care ne confruntăm, fie el o ființă, un loc, un sentiment, chiar dacă nu promite că nu vom da de altă situație dificilă. Departe se află moartea și lumea de apoi; nimeni nu știe cum, unde, când și de ce se vor întâmpla și vor exista.
Acest gând este atât înfricoșător, cât și reconfortant, faptul că nu este o certitudine mă face să am speranță.
Maia Constantinescu
Clipele ca niște fluturi
Departe este un cuvânt care deține o mulțime de mistere în adâncul său. Iar la întrebarea „Care este departele meu?” nu cred că pot alege un singur răspuns.
Pentru mine, departe este mai mult un sentiment decât un loc. O stare pe care o am atunci când sunt într-un loc necunoscut. E ca și cum ai merge într-o pădure primăvara, înconjurat de păsări și flori, amintindu-ți de momentele în care te jucai cu cel mai bun prieten în acele locuri, care acum par străine. Departe este timpul, trecutul și viitorul. La distanță sunt amintirile și miile de întrebări în legătură cu ce se va întâmpla. Îmi vine în minte o întâmplare în care mergeam cu mama să admirăm răsăritul soarelui, iar ea mi-a explicat că, așa cum soarele răsare în nuanțe calde, așa va răsări și viitorul meu.
Acest cuvânt mă face să mă întreb de multe ori: oare voi reuși să fac ceea ce îmi propun? Privesc cu încredere traseul în care îmi voi întâlni „departele meu” – eroul meu. Poate părea ciudat că l-am denumit așa, dar cuvântul departe a devenit un personaj pentru mine. Oricât de mult aș trăi momentul, știu că odată mă voi uita la el ca la o prețioasă amintire. Pentru mine, departe este gândul. O lume în care sunt înconjurată de momente din viața mea și idei la care mă gândesc atunci când sunt singură. Răsfoitul albumelor cu poze și clipele care par să fugă de mine. Ploile de vară care îmi amintesc de timpul petrecut alături de cei dragi. Este o idee vagă despre viitorul meu care mă ține în suspans. Ceea ce înainte era departe, devine acum aproape. Un fluture care pare să zboare de mine și, oricât aș încerca să îl prind, nu reușesc. Odată și odată știu, în sinea mea, că voi reuși.
Rămân totuși persoana visătoare și plină de speranță, cum am fost și până acum. Și voi lucra să fiu cea mai bună variantă a mea și voi încerca să trăiesc fiecare moment din plin. Drumul acesta este văzut de mine în culori alb-negru, dar pe măsură ce mă gândesc la el, capătă culoare.
Ștefana Crețu
O grădină secretă
Ştim noi oare ce este apropierea pentru a putea înţelege ce este depărtarea? Dacă înţelegem ce este depărtarea, oare înţelegem ce înseamnă dorinţa, aspiraţia sufletului?
Dacă încercăm să aflăm sensul din dicţionar al acestui cuvânt, departe, simpla explicaţie este distanţa sau opusul apropierii. Dar distanţa de la ce până ce? Distanţa de unde până unde? Iar aproapele, unde îl putem găsi? Aproapele este o persoană, un sentiment sau o stare? Dacă aproapele este atât de aproape, oare departele este chiar atât de departe?
Departe poate fi locul unde vrei să ajungi sau ceea ce vrei să ajungi, profesia pe care vrei să o urmezi. Departe poate fi o lume nouă, o lume fără durere, tristeţe sau suferinţă, un loc unde doar frumuseţea, pacea, bucuria şi iubirea pot intra, locul unde ne putem retrage şi unde încercăm să aflăm cine suntem noi, cu adevărat. Un loc în care fiecare fiinţă are un rol aparte.
Pentru mine asta înseamnă ,,departe’’... O lume de vis, o lume ficţională, dincolo de zidurile care ne constrâng în fiecare zi... Încerc să nu mă gândesc cât de greu este de creat o asemenea lume. Încerc să nu mă gândesc cât de multe vom avea de înfruntat în viaţa aceasta simplă şi monotonă. Încerc să îmi imaginez frumuseţea care ne aşteaptă pe cea de-a doua lume... O grădină, o grădină secretă în care fiecare dintre noi va putea râde, va putea zâmbi, va putea fugi şi va putea să se bucure de splendoarea care îl va înconjura.
Sofia Crețu
Nu mă voi opri
Este ușor să căutăm în dicționar sensul cuvântului „departe”. Dar oare dicționarul chiar știe ce înseamnă, pentru noi, termenul acesta?
Pentru mine, „departe” va reprezenta, întotdeauna, ceva ce nu am avut niciodată. Dacă cineva vă va spune că „departele” lor reprezintă o țară, probabil că nu a vizitat-o niciodată. Nu am cum să știu, dar un lucru este sigur. „Departele” meu mă definește. Îmi definește călătoria în viață: momentele de bucurie, de tristețe, de mândrie, de durere. Cu toții credem că acel „departe” ne va aduce fericirea de care avem nevoie. Dar lucrurile nu funcționează chiar așa. Știu asta. Fericirea are un preț. Nu, vă rog să nu începeți să scoateți banii din buzunar. Ca să poți simți fericirea, trebuie să suferi, să greșești și să eșuezi. Drumul către „departe” nu va fi ușor. Dar va merita.
„Departele” meu nu este un loc, o slujbă, nici măcar un obiect. „Departele” meu este o emoție. Vreau să simt că am reușit. Că sunt fericită. Ca toți anii de muncă și suferință, care au fost și urmează, să merite. Să mă simt împlinită. Vreau să știu că sunt o persoană bună și nu o greutate pe umerii altora. Însă oricât aș tânji după aceste dorințe, știu că trebuie să aștept. Toate se vor dezvălui la un moment dat. Mai știu că depinde, mai ales de mine, ca acestea să se îndeplinească. Și îmi promit mie și copilului mic din mine care dorea să devină un super-erou că nu mă voi opri până nu voi cuceri „departele” meu.
Alcina Dimitrescu
La un pas de necunoscut
Departele meu nu constă în căutarea undei libertăți pierdute, o dorință arzătoare de a cunoaște lucruri noi. Ca o persoană pe care nu a atras-o vreodată schimbarea, definesc acest termen ca pe un spațiu finit, o întindere anume ale cărei secrete nu sunt atât de tainice încât să pornesc în căutarea lor. Dar dacă acest departe se întinde mai mult decât limitele cunoașterii noastre? Oare de ce simte omul frică atunci când este față în față cu necunoscutul?
Pe „Aproape” îl cunoaștem, însă ne ține departe de ceea ce nu cunoaștem. „Aproapele” ne dăruiește doar o mică parte din lumea întreagă, o singură pană dintr-un stol de păsări călătoare. Ceea ce numim noi „Aproape” s-ar putea să fie ”„Departele” altcuiva, al unei ființe cu aceleași visuri și aceleași dorințe ca noi.
Când plecăm de lângă „Aproape”, nu putem decât să privim înspăimântați un chip nou ce ni se arată, cel al „Departelui”. Este atât de pătrunzător, cu o privire care parcă ascunde în spatele ei mii și mii de posibilități, locuri noi, cunoștințe care sunt la doar un pas de a fi dobândite….
Însă, când suntem atât de aproape de a ne avânta în necunoscut, „Aproapele” ne trage îndărăt. Fie cu ajutorul dorului, al fricii, sau chiar al propriei noastre conștiințe, ne îndepărtează de „Departe”, care deodată se preface într-o negură întunecată, rece și înfricoșătoare. Salvați de „Aproape”, cei care nu au avut sufletul gata de o călătorie nouă nu au mai îndrăznit să se întâlnească din nou cu „Departele”.
Unii dintre noi se vor întoarce, vor fi iar față în față cu necunoscutul, care se va preschimba din întuneric în lumină, iar abia atunci vom putea să cunoaștem cu adevărat „Departele”. Pentru unii, despărțirea de „Aproape” poate lua chiar și ani buni, alții s-ar putea să nu plece cu adevărat niciodată, dar „Departele” este veșnic, iar răbdarea lui la fel.
Ilinca Maria Dumitru
Echilibrul meu
M-am gândit de mai multe ori la semnificația lui Departe, Departele meu. Departele diferă de la o persoana la alta. Pentru unii Departe înseamnă să ajungă în locuri greu accesibile, dintr-un cătun uitat de lume în oraș, pe un vârf de munte, pe o plajă pustie, pe un alt continent sau chiar pe alta planetă. Pentru alții, a ajunge Departe înseamnă îndeplinirea visurilor, menirea pe Pământ, căutând să fie cei mai buni în ceea ce fac, un meșter priceput, un cercetător inovativ, un dansator recunoscut.
Un alt sens al acestui cuvânt poate fi dat de punerea în prim-plan a propriilor nevoi, dorințe plăceri, dar și de apropierea, empatia față de cei aflați în suferință prin acțiuni de voluntariat pentru diverse cauze, războaie, calamități naturale, pandemii... alte situații dificile.
Deși, dacă mă gândesc bine, Departe poate avea multe alte înțelesuri, însă pentru mine Departe nu este un loc, este o stare, o trăire, este propriul echilibru. Departe poate fi oriunde, dar este acolo unde mă simt împlinită, fie că vorbim de o vacanță sau de o realizare. Pentru mine, Departele înseamnă depășirea limitelor, fricilor, ezitărilor; înseamnă să evoluez pe zi ce trece, să învăț ceva nou, să ajut, să sprijin printr-o faptă bună, toate pentru dezvoltarea mea, pentru a ajunge independentă, sigură pe forțele mele. Încerc să ating câte puțin din toate sensurile lui Departe, să călătoresc, să descopăr, să mă pregătesc pentru viață, să ajut cât pot oamenii aflați în suferință.
Departele e mereu aproape, noi suntem cei care facem posibil să fie aici, prin speranță, dorință, încredere, putere și timp investit. Indiferent de percepția lui Departe, după atingerea lui, el va fi urmat de o infinitatea de alți Departe.
Daria Huțanu
Aproape de suflet
Pentru mine cuvântul "departe" are mai multe semnificații și mai multe amintiri. Când eram mai mică, departe însemna cinci pași de familie sau lipsa prezenței celor dragi. Acum departe de ei ar fi în altă țară sau un oraș mai distanțat.
Când te urci în avion sau autocar, ești deja departe de casă, pentru că știi că te așteaptă un loc pe care îl vezi doar pe hărți sau pe telefon. Totuși, pădurea din apropiere pare a fi și ea ca țările tropicale de peste glob, oare de ce? Poate pentru că nu o știu la fel de bine cum îmi știu școala sau camera, știind fiecare colț și obiect. Dacă aș sta o zi întreagă în acea pădure mi s-ar părea într-adevăr mai apropiată, aș începe să cunosc fiecare copac și ramură, fiecare urmă și vietate. Astfel, mi s-ar face dor să simt liniștea și misterul din aer.
Acasă, de la fereastră, aud vântul șoptind și forfota din oraș sau poate era doar vecinul meu care făcea un grătar sau poate erau valurile mării și muzica de pe litoral. Orice ar fi, știu că distanța le dă un sentiment și o evadare anume: de melancolie, veselie, încredere, tristețe. La persoane, a fi departe de cineva poate însemna două lucruri: ori acea persoană e rece și indiferentă cu tine, ori a părăsit acest pământ. Când ești într-un loc lipsit de orice formă de culoare și de veselie, încerci să faci tot ce poți să scapi. Toate forțele tale se duc în singurul loc care este veșnic plin de libertate și de speranță, întinderea infinită de idei și imaginație. În acel moment încerci să găsești lumina care a fost închisă și să te gândești la destinațiile și persoanele care te fac să te simți tu însăți.
Mi-ar plăcea să călătoresc în fiecare zi către locuri pe care nu le-am cunoscut niciodată, locuri la care mă gândesc că sunt departe și aflu apoi cât de aproape sunt ele de fapt de sufletul meu.
Elena Pojoga
Un puzzle cu momente fericite
Fiecare persoană, fiecare fiinţă are propriul său refugiu, un departe mai bun unde ar dori să îşi petrecă tot timpul. Este unic și deosebit, neavând o definiţie care ar putea să îl cuprindă. Departele meu s‑a schimbat şi consider că o să se schimbe în continuare pe parcursul vieţii.
La vârsta de cinci ani, departele meu era un puzzle gigant pe care era ilustrat un castel de culoare roz aprins înconjurat de prinţese şi zâne. Obişnuiam să îl rezolv în sufragrie, singurul loc îndeajuns de încăpător. Toata camera devenea locul meu de joacă, era transformat în propriul meu castel unde eu eram regina.
La vârsta de opt ani, departele meu erau copacii de lângă casa bunicii mele. Împreună cu două prietene care îmi erau vecine ne jucam "De-a v-ați ascunselea" sau "De-a magazinul", folosind frunze ca bancnote şi pietre ca monede.
La vârsta de unsprezece ani, departele meu era parcul din faţa şcolii. În fiecare zi ieşeam afară împreună cu cel puţin alţi şase colegi. Uneori când eram prea obosiţi ne aşezam în umbra unui stejar unde povesteam orice şi totul ce ne trecea prin minte.
Acum, departele meu nu este chiar aşa departe şi nu ia forma unui loc anume. Este alcătuit din micile momente care îmi produc sentimente în care pot să mă pierd. Sentimentul de satisfacţie şi pace interioară după o vacanţă lungă, când eşti pregătit să te întorci acasă. Începutul unei zile de toamnă răcoroasă când te poţi ascunde în confortul şi căldura păturii sau siguranţa şi aprecierea create de o simplă îmbrăţişare a mamei.
Ilinca Rucsandra Radu
Bucuria în stare pură
Departe. Chemarea aceea inexplicabilă, simțită în adâncul inimii, care nu poate fi transmisă, sau, cel puțin, nu în totalitate, pentru că este unică, aparține fiecăruia dintre noi. Cu toții percepem diferit acest sentiment, însă toți știm, în adâncul inimii, ce înseamnă.
“Departe” este un vis. În copilărie, momentul, plasat în spațiu și timp, la care speră fiecare dintre noi, este atât de îndepărtat.... Și totuși, avem speranță. Odată cu maturizarea, dorința devine mai personală, pentru că, spusă cu voce tare, sună atât de copilăros! Acela este momentul în care începem să percepem distanța. Visul este puternic doar dacă există speranță. Este un tip de curaj, desigur, pentru că nu oricine poate spera la ceva îndepărtat, la ceva aproape imposibil.
“Departele meu” este un moment în timp. Spațiul nu este la fel de important, deși pentru a-i da o formă momentului, mi l-am închipuit, de-a lungul vieții mele, în diverse locuri. Aș putea spune, chiar, că nu mi-am imaginat niciodată un moment, ci o persoană: o altă eu. O persoană diferită de cine am fost până acum, care are toate acele caracteristici pe care eu mi le-am dorit mereu sau, cel puțin, la momentul închipuirii, pentru că acea “eu” din viitor s-a schimbat de-a lungul anilor. “Departele meu” era mereu cea care conducea propria ei muncă, aceea care construise propriul ei vis. Probabil că una dintre cele mai vechi trăsături care încă o mai caracterizează este independența. Încă de când am început să simt chemarea “departelui” meu, toată viața ei trebuia să fie construită de ea însăși. Tot viitorul ei trebuia să fie construit pe baza unei fericiri proprii, dar nu a uneia egoiste, o senzație de împlinire, o satisfacție care construia mici momente de “perfecțiune”, bucuria în stare pură. Toată viața acestui “departe” este un astfel de moment. De fapt, cred că asta este și definiția “departelui”: o imagine perfectă, întipărită în sufletul nostru de la început, o satisfacție pe care fiecare o simte diferit, pentru că nu există două persoane cu aceeași personalitate, cu aceeași imaginație.
Dar, oare, putem ajunge vreodată acolo, departe? Și, dacă ajungem, ce se va întâmpla în continuare? Vom rămâne fără un scop? Sau ne vom găsi un alt ideal? Desigur, viața va merge înainte, dar, dacă ajungem în momentul la care ar fi trebuit să se întâmple, simțind fericirea dorită, toată viața noastră va fi compusă din visuri mici, de scurtă durată? Sau va exista un nou “departe” măreț, iar viața noastră nu se va opri niciodată, existența noastră va fi mereu o întrecere cu variantele noastre din trecut, vom fi mereu în căutarea unor “perfecțiuni” mari, iar ceea ce ar trebui să facem este să căutăm aceste clipe mici, dar care aduc cu ele o fericire adevărată?
Ingrid Tudose
Sufletele noastre se simt
Departe... Un singur cuvânt, dar care poate avea atât de multe înțelesuri... Pentru unii oameni, departele este un loc, o persoană, un sentiment, o vârstă sau un moment la care visează cu nerăbdare să ajungă. Departele meu pot spune că este reprezentat de oamenii pe care nu îi cunosc, dar care sunt ,,ai mei” ca suflet, de care mă leagă conexiuni de umanitate generale, pe care îi simt ca egali, deși nu i-am întâlnit pe fiecare în parte.
Deși fiecare persoană este unică și își poate defini propria aură de calități, diferită de a celor din jur, cu toții ne ghidăm după niște valori și principii care ne conduc fiecare pas din calea vieții, care ne îndeamnă să facem cele mai înțelepte alegeri, să acționăm corect, dar fără a răni, să sprijinim, dar fără a avea interese, să îi înțelegem pe ceilalți, fără a-i judeca. Pe scurt, acestea ne fac să fim oameni dincolo de simpla înfățișare. Iubirea, prietenia, empatia sunt la fel pe fiecare continent, în fiecare țară, în fiecare oraș, în fiecare colț al lumii în care bate o inimă. Astfel, toți cei care păstrăm în suflet aceste valori care dau sens societății, formăm o comunitate, în care suntem interconectați prin gânduri, sufletele noastre se simt, deși poate nu se cunosc. Astfel, fără să ne dăm seama, ajungem să ne sprijinim unii pe alții, prin faptul că împărtășim aceleași idei, prin viziunea comună asupra lumii noastre, care ne găzduiește pe toți, indiferent de naționalitate, rasă sau etnie și care se poate schimba cu fiecare gest pe care îl facem, intenționat sau poate involuntar.
Fiecare om poate face parte din această comunitate unde, fără a ne da seama, prin faptul că, deși avem personalități atât de diferite, cu ajutorul principiilor comune devenim prieteni. Cred că atunci când parcurgi un drum nu doar cu pașii, ci și cu inima, departele tău devine aproapele tău.
Maria Văidean
Un ecou tainic
M-am gândit de multe ori la însemnătatea propriei vieți, la modul în care o simplă alegere deschide automat un nesfârșit șir de lumi diferite și la motivul pentru care alegem toate acțiunile pe care le facem, pe care le-am făcut, le-am putea face sau nu le vom face niciodată... Am înțeles că răspunsul stă ascuns în spatele unui simplu cuvânt, un ecou tainic, o pată de cerneală lipsită de glas, dar care strigă neîncetat, “ departe”.
Cuvântul “Departe” poate avea sensul de obiectiv, un moment la care îți dorești să ajungi, poate avea multiple semnificații pentru fiecare dintre noi . ”Departe” poate însemna un loc, poate însemna mai târziu sau orice ne dorim. Pentru mine reprezintă un sentiment, acela de a fi mândră de realizarea mea atunci când voi deveni medic. Acesta a fost visul meu din copilărie, însă mereu l-am privit ca pe un “Departe”. Acest “departe” poate ajunge prezent doar dacă avem încredere că va fi. Important este să ne încurajăm pe noi înșine până în momentul în care ne atingem obiectivul. În viitor vom înțelege dacă acesta este “departele” nostru sau ne vom seta altul. Ne vom da seama dacă acesta este adevărul sau nu, însă mereu vom ști că în spatele acestuia se află răspunsul multor întrebări legate de lumea înconjurătoare, de noi înșine.
“Departe” poate fi ca o evadare din lumea reală, asemănătoare cu ceea ce a simțit ursulețul din textul Veronicăi Niculescu, lumea sa limitându-se la cușca din grădina zoologică. Ne putem da seama pe parcurs că aceea nu este de fapt menirea noastră, astfel reușind să ne găsim adevăratul scop ascuns în spatele acestui cuvânt.
Cu toții simțim o chemare din partea acestui “Departe”, care ne îndrumă către a afla adevărul, cărarea până acolo având obstacole mai greu sau mai ușor de depășit. Chiar dacă găsirea „Departelui” pare imposibilă, uneori, oportunitățile aduse de o asemenea cunoaștere sunt infinite.
Theodor-Alexandru Vicol
Un sanctuar al creativității
Cu toate că nu m-am gândit niciodată, cuvântul “departe” poate avea mai multe sensuri decât cele finite dintr-un dicționar. Pentru mine, cuvântul “departe” nu înseamnă o proiecție a mea într-un viitor, nu se mărginește la o dorință sau la un vis.
Departele meu este o lume inocentă, în care mă pot refugia oricând e nevoie, un loc în care pot fi eu însumi, depășind realitatea cotidiană mărginită ca loc și timp. Este un sanctuar al creativității. Aici pot desena, picta și scrie sau crea în orice mod îmi doresc. Este un spațiu în care ideile prind viață, fie că e vorba de o pictură, un poem sau o piesă muzicală, departele meu este locul nedefinit de granițe sau de timp, în care pot să mă exprim liber și să împărtășesc cu “aproapele meu” ceea ce simt. În departele meu îmi găsesc inspirația. Fie că este vorba de o carte bună sau o melodie frumoasă, visuri, sentimente, emoții, îmi pot hrăni mintea și îmi pot deschide orizonturile neîngrădite. Departele meu este, de asemenea, un “sine” în care mă pot regăsi, în care pot alerga pe câmpuri de lavandă, mirosind florile suave, în care pot medita, în care pot profita de momentele de tihnă.
Sunt “departe” dar totuși ‘cel mai aproape de mine”, cu tot ceea ce reprezint eu.
Departele meu este un colț al meu personal unde pot fi autentic, în care sunt doar eu însumi, în care pot explora, crea și mă pot regăsi. Departele meu este un refugiu în care pot să mă dezvolt și unde descopăr tainele existenței.
Annette Welther
Fight or flight
Departe poate avea multe definiții, motiv pentru care este un cuvânt complex. Primul lucru la care te gândești când auzi “departe” poate să difere datorită personalității tale, stimei de sine, opiniilor tale și experiențelor tale, deoarece asta ne formează imaginea sufletului nostru. Oamenii sunt complecși, pentru că ne gândim rațional, dar în situații dificile unii se comportă irațional.
Noi gândim irațional, de obicei, când experimentăm ce ar fi numit instinctul de supraviețuire (fight or flight). Un individ nu luptă și nici nu fuge, ci este înghețat de frică. Tu începi să te îndepărtezi din ce în ce mai mult de ceilalți și ajungi în lumea Departe, unde ești în constantă durere agonizantă. Când ești în lumea Departe, ești strivit de cele mai mari frici ale tale. Departe este un loc trist, întunecat, din care se scapă foarte greu, dar poți să te eliberezi din lanțurile reci și grele. Numai dacă respiri adânc, închizi ochii și te gândești la ceva pozitiv. Așa o iei de la capăt. Poate fi dificil să te întorci, dar acel întuneric înghițitor va fi învins de lumina puternică. Acea lumină va topi lanțurile de metal, iar tu va trebui să fugi cât de repede poți spre lumină. Vei fi adus în lumea fizică, unde poți să miroși parfumul florilor, să apreciezi natura și să te bucuri de momentele petrecute cu cei apropiați.
Toți am ajuns în locul Departe, dar am putut scăpa de acolo. Lanțurile pentru unii pot fi mai strânse și pot lăsa urme pe mâini, dar cu cât sunt mai apăsătoare, cu atât este lumina mai mare. Și oricât de greu este să atingi strălucitoarele căi ale libertății, o să reușești să fii salvat.
Sursă imagine: