Departe

"E vorba de un departe mult mai tainic și mai plin de promisiuni, care există în fiecare zi, nu doar în cele de sărbătoare. Acel departe pe care îl bănuiește orice ființă, mică sau mare, un loc mai larg, mai cuprinzător decât cel locuit, locul pe care fiecare dintre noi îl simte pulsând înăuntru, deși el, locul, se află în afară." (Veronica D. Niculescu)

Jucându-ne cu gândurile și emoțiile trezite de textul Cum e lumea de Veronica D. Niculescu, ne-am descoperit întrebându-ne serios despre departele fiecăruia dintre noi și poveștile despre lumea la care visăm au început să se depene mai alert sau mai lent, senin sau cu o umbră de tristețe, după un ritm al inimii de copil-adult, spre o mie și unul de orizonturi...

Raluca Bânțu

Tainicul departe

M-am gândit de multe ori la însemnătatea propriei vieți, la modul în care o simplă alegere deschide automat un nesfârșit șir de lumi diferite și la motivul pentru care facem toate lucrurile pe care le facem, pe care le-am făcut, le-am putea face sau nu le vom face niciodată și am înțeles că răspunsul stă ascuns în spatele unui simplu cuvânt, un ecou tainic, o pată de cerneală lipsită de glas, dar care strigă neîncetat, departele.

Poate că departele reprezintă promisiunea tainică a dezvăluirii adevărului, cunoașterea desăvârșirii, a scopului și însemnătății noastre sau poate chiar regăsirea împăcării cu sinele lăuntric și lumea înconjurătoare. Astfel, poate că pentru a găsi departele trebuie să privesc spre menirea mea înlănțuită în șirul infinit de conexiuni ale umanității, spre propriul sine, atât de aproape și, totuși, atât de greu de atins. Poate că nu voi înțelege niciodată scopul, nu voi vedea niciodată departele.

Dacă suntem doar niște ecouri ce-și pierd urma, suntem oameni, oameni ce pleacă spre un departe derizoriu, drumeții unei perpetue călătorii ce merg atât de rapid, uitând să mai privească în urmă. Trecem prin viață fără a ne întreba ce rost au toate lucrurile pe care le facem, ce sens mai are acest cerc vicios nesfârșit al omenirii orbite de speranța unui mai bine atât de dulce și inexistent, iluzii deșarte ce ne pierd în propria pustietate.... Cum voi putea oare să privesc departe dacă nici măcar nu știu cine sunt sau ce caut aici, care-mi este menirea, care este sensul acestor aspirații?

Mereu am crezut că departele meu este, de fapt, un loc tainic, învăluit în ceața posibilităților infinite și a compromisurilor, dar îmi dau seama că Marele meu Necunoscut constă într-un timp, timpul începuturilor noastre. Privind departe, spre marginea universului, acolo unde totul începe și ia sfârșit, spre toate lumile infinite, invizibile ce ne înconjoară realitățile ignorante, spre toate posibilitățile ce se întind dincolo de propria capacitate de percepere, ce se ascund în spatele unei sclipiri în întuneric, amintire vizibilă a imensității de nevăzut, ce țes firele acestei spirale nemărginite, acestei mări vaste ce le cuprinde pe toate. Așa cum, cu cât călătorești mai departe, cu cât vezi mai departe, cu atât ajungi mai aproape de început, mai departe în trecut, călătoria prin Univers cu o viteză mai mare decât însăși a luminii devine drumul spre Marele Necunoscut, acel departe ce aduce cu sine răspunsul începutului și al sfârșitului, al cauzei și al scopului, al manipulatorului nemanipulat de mărimi metafizice, acel mișcător nemișcat ce declanșează această spirală nemărginită numită viață, acest lanț de mișcări și cauze, această cheie ce pune totul în mișcare, acel reparator de oameni, salvator de suflete.

Poate că găsirea departelui este imposibilă, atât de improbabilă și, totuși, șansele aduse de o asemenea cunoaștere sunt infinite.

Maya Huțanu

Departe...

Cu toate că nu m-am gândit niciodată, cuvântul ,,departe’’ poate avea mai multe semnificații decât cele pe care le găsim în dicționar. Acest ,,departe’’ poate însemna și poate avea o limită extrem de diferită de la persoană la persoană. ,,Departe’’ nu este doar un cuvânt, ci și un mod de a spune că nu este în zona noastră de confort, care de cele mai multe ori trebuie depășită pentru a putea să îți atingi idealul. ,,Departe’’ este și o cale de a-ți exprima sentimentele și emoțiile, printre care se află frica sau bucuria. De asemenea, ne putem exprima și dorințele doar prin acest simplu cuvânt.

Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai expresive gânduri, însemnând faptul că nu este neapărat necesar să explic cu vorbe complicate un lucru. Mai mult decât atât, eu îmi imaginez cuvântul ,,departe’’ ca pe o linie care își va prelungi distanța dacă o depășesc și îmi va fi mai ușor să îmi ating următorul ,,departe’’. Deseori îmi place să îmi reamintesc că, de cele mai multe ori, un om nu își cunoaște propria limită, care ne poate surprinde uneori și de aceea este bine să depunem cât de mult efort putem în lucrurile pe care le realizăm.

,,Departele’’ meu este o lume imaginară, în care mă pot refugia de oricâte ori am nevoie, de oricâte ori simt că viața e nedreaptă. ,,Departele’’ meu este un Univers doar al meu, un Univers plin de stele ce strălucesc, un loc unde pot sta la lumina lunii fără să mă gândesc la ziua de mâine. Aceasta este lumea mea, o lume ireală, una fără jigniri și fără griji.

Pentru a încheia, aș dori să spun că ,,departe’’ este doar o concluzie pe care o trage o ființă înainte să încerce cu adevărat să realizeze ceea ce nu este aproape.

Denisa-Ioana Siminiceanu

Nu mai e mult...

Departele meu nu este despre a avea bani mulți sau despre a sta toată ziua într-un birou confortabil. Departele meu nu este despre a avea zile pline în care să nu am timp liber.

Departele meu este despre a fi fericită indiferent de loc și de ce voi deveni. Să nu existe zi în care să nu zâmbesc, să nu iubesc și să nu fiu recunoscătoare pentru tot ce am. Să nu existe ore în care să nu fiu înconjurată de prieteni și de familie. Să nu existe clipe în care să nu mă simt bine în locul pe care îl ocup în această lume.

Poate voi fi un medic cunoscut, care va vindeca toți oamenii bolnavi, captivi în celula suferinței unde zâmbetul e doar o amintire de demult. Poate voi fi o profesoară care va ajuta copiii să se dezvolte cât mai armonios și să viseze mereu spre dorințele lor arzătoare. Poate voi deveni un avocat care va face binele să triumfe în fața răului. Poate voi deveni o artistă care prin cântece va îmbrățișa sufletele celor dornici să o asculte. Departele meu e să devin un om din ce în ce mai bun atât pentru mine, cât și pentru cei din jurul meu!

Departele meu este o plajă cu o mare albastră, cristalină precum safirul. Cu valuri care îmi șoptesc o dulce melodie, izbindu-se de stâncile care le strică frumoasa simfonie. Cu nisipul fierbinte și fin ca praful sclipitor de stele. Cu mulți palmieri înalți până la cer și cu frunzele de smarald dansând un vals cu vântul. Privind un apus de soare, simțind cum parcă sunt într-un spectacol al luminilor, un spectacol al naturii. E ca și cum aș fi într-un vis. Un vis care poate deveni realitate.

Departele meu nu e chiar așa departe. Pentru a putea ajunge la el, e nevoie doar de multe zâmbete, curaj și încredere în propriile mele forțe! Departele meu, indiferent de ceea ce a plănuit soarta pentru mine, este să fiu fericită! Și sunt convinsă că NU MAI E MULT PÂNĂ DEPARTE!

Theodor Ciornei Foia

O persoană dragă

Toții copiii au avut câte o persoană dragă în viața lor. Unii ar zice că mamele sunt cele mai bune persoane, ele ajutându-ne la momente grele, dar nu și în cazul meu. Nici frații nu pot spune ca m-au susținut așa de mult cât m-a sprijinit mătușa mea, care m-a îndrumat cu problemele mele și sfaturi în viață.

Este unica mea mătușă, A. S-a mutat în Sydney, Australia pentru că după mult timp de la moartea soțului ei, a început să călătorească foarte mult. În Australia a fost călătoria care i-a schimbat complet viața pentru că și-a găsit iubirea. Îl cheamă Al. și este un spaniol stabilit în Australia. Al. este un om foarte amuzant. Când vin la noi, în România, de câteva ori pe an, el încearcă să vorbească cu noi în română, chiar dacă nu se descurcă așa de bine la pronunție. Cel mai mult apreciez la el faptul că încearcă să ne învețe și pe noi spaniola, așa cum a făcut cu A. EI doi nu au niciun copil, ceea ce este perfect, pentru că atunci când vin în România, ne acordă doar mie și fratelui meu, I. toată atenția dorită.

A. mi-a fost cea mai apropiată persoană până când am împlinit minunata vârstă de opt ani. Ea mi-a dat sfaturi cum să mă împrietenesc cu copiii, iar așa mi-am făcut primul meu prieten, pe care îl am și acum, M. A. m-a învățat să scriu și să citesc de la o vârstă fragedă, m-a învățat să îi fac mâncarea ei favorită, pastele, care în timp au început să-mi placă și mie. Departele meu este de a o revedea pe mătușa mea și cred că toți copiii merită o mătușă ca a mea.

Ingrid Vrabie

Departe este o stare

“Departe” este un cuvânt complicat. Pentru unii poate însemna altă țară. Pentru alții, un alt oraș sau un alt univers. Pentru mine nu este un loc. Este un sentiment, o stare.

“Departe” este momentul când simți că, deși ești undeva fizic, ești departe cu gândul. Este sentimentul că ești deconectat de tot și de toți. Ești departe când te simți mai bine că niciodată, de parcă ce trăiești este ireal sau ești departe când te simți mai rău decât te-ai simțit vreodată. Ambele sentimente ne duc într-o lume a noastră, o lume îndepărtată, unde suntem doar noi, alături de gândurile noastre, sentimentele și așteptările noastre. O lume unde putem sta și medita, unde nimeni nu ne-ar putea deranja.

M-am simțit de multe ori deconectată de această lume, uneori chiar în vara care s-a sfârșit recent. M-am simțit ca într-un paradis îndepărtat atunci când îmi vedeam prietenele. Însă viața nu merge mereu cum vrem noi. Alteori, m-am simțit ca și cum eram singură pe lume și nu era nimeni acolo pentru mine să mă ajute. Sunt sigură că toți am trecut prin astfel de momente, dar sfatul meu este să ieșiți din acea lume monotonă și melancolică pentru a vedea frumusețile vieții.

Lumile noastre îndepărtate sunt incomparabile. Fiecare o are pe a sa, bazată pe propriile experiențe și emoții.

Nu renunțați niciodată la lumile voastre îndepărtate. Ele ne fac pe toți unici!

Andrei Sergiu Balan

O lume în care durerea nu există

Cu toții avem un departe al nostru, fie că e un loc sau o persoană, acesta există în inima noastră.

Departele meu este o lume, o lume în care durerea nu există, o lume unde toți oamenii au șansa la fericire si iubire... totuși, pe zi ce trece, acest loc se îndepărtează mai mult și mai mult de mine, iar cruda realitate se apropie. O realitate unde doar cei norocoși reușesc să întâlnească iubirea, unde doar cei bogați sunt fericiți, iar oamenii buni, ce ar face orice pentru persoana iubită, sunt considerați niște prieteni buni și nimic mai mult.

În lumea ce constituie departele meu, unde toți sunt fericiți, este o singură problemă. Dacă toată viața experimentezi fericirea, nu vei afla niciodată cum e să suferi, cum e să fii nedreptățit, comparat și chiar să fii a doua opțiune în fața persoanei iubite.

Lumea reală te învață durerea, unul din cele mai importante lucruri din viața unui om. Chiar dacă nu mulți sunt de acord cu mine, fără durere nu vei avea regrete. Subconștientul tău nu va ști cum să reacționeze la acest sentiment, iar asta te poate distruge psihic și, mai târziu, fizic.

Totuși, probabil toată lumea se întreabă de ce, după toate dezavantajele ce le poate avea departele meu, încă am ales acest loc? Răspunsul e chiar foarte simplu: în fiecare zi vreau să scap din această lume monotonă, să îmi petrec măcar o zi alături de persoana iubită, într-un loc în care totul va rămâne la fel ca la început, într-un loc în care eu și ea vom rămâne fericiți împreună. Un loc în care nu trebuie să o ajut mereu să uite de durere, să fie fericită...

Sofia Ilinca Sava

Să călătorim...

De mică am visat să călătoresc. În fiecare seară gândul meu zbura peste granițe, prin întreaga lume, prin fiecare țară, la multitudinea de lucruri care mă așteaptă. De prima dată când am ținut o hartă în mână, mi-am dorit să explorez fiecare continent, să surprind peisaje mirifice din toată lumea, să fiu martoră la fenomene fantastice.

Întotdeauna am vrut să ies din spațiul meu de confort, astfel descoperind oameni și aspecte noi, moduri noi de viață și puncte de vedere diferite, tărâmuri care întrec granițele imaginației și experiențe unice. În fiecare seară îmi place să fac scenarii, să-mi găsesc un loc fericit, într-un cotlon al acestei lumii pline de enigme și să îmi imaginez că într-o bună zi îmi voi împlini visul. De asemenea, un alt departe al meu este lectura. Cărțile sunt ca niște comori, cadouri pe care le pot deschide de câte ori vreau și tot voi fi fascinată. Acestea parcă se joacă adesea cu sentimentele mele, făcându-mă să râd, să plâng, să sper sau să disper.

Cartea este ca un prieten pentru mine, care îmi destăinuie cele mai adânci secrete ale sale și care mă lasă să intru în lumea lui, în sufletul lui, pe care, totuși, nu oricine îl poate înțelege. Lectura este un drum care te poate duce peste tot, prin lume sau prin univers, captivându-te, de asemenea, prin personajele sale curajoase sau malefice, prin relatările amuzante sau triste, prin peisajele care depășesc orice imaginație sau prin cele de temut. Lectura este ca o magie care te atrage din ce în ce mai mult spre lumi fantastice, te îndeamnă să cunoști persoane noi, să le afli poveștile și să descoperi lucruri fascinante despre univers.

Cărțile și călătoriile mi se par a fi cele mai frumoase moduri de a învăța despre viață și de a cunoaște atât lumea, cât și pe tine însuți.

Maia Elena Rînzăscu

Toate viețile pe care le-aș putea salva

Departele meu este o lume în care fiecare om este tratat egal, indiferent de culoare, rasă și religie, o lume unde toți vor avea o viață bună și ar putea să-și permită lucrurile de care au nevoie, o lume unde fiecare copil are dreptul la educație, sănătate și o familie iubitoare care îl poate ocroti cum trebuie, o lume unde femeile din orice colț al lumii pot accesa educația, își pot exprima liber opiniile și unde sunt văzute ca orice altă persoană, cu aceeași putere, inteligență și cu aceleași drepturi, o lume unde nicio comunitate nu va fi percepută ca inferioară și, nu în ultimul rând, o lume în care niciunui lider politic să nu i se dea atâta putere, încât să creadă că poate să atace o țară nevinovată.

Eu îmi doresc să pot face parte din crearea acestei lumi, chiar dacă știu că nu pot schimba întregul Pământ de una singură. Vreau să pot descoperi tratamente pentru bolile incurabile din ziua de astăzi, să pot ajuta și vindeca orice persoană, indiferent de boala pe care o suferă sau de starea lui socială și să mă pot implica în viețile oamenilor nu numai în plan medical, ci și să-i ajut cu problemele pe care le au din cauza societății și care pot contribui la agravarea bolii. De exemplu, dacă pacientul meu este un imigrant, să-l ajut să ajungă la el în țară și să își facă acte, dacă pacientul meu nu are o casă, să îl ajut să își găsească un loc de muncă pentru ca să își permită una, dacă un pacient suferă în urma unor traume, să-l ajut să își revină și, dacă am o pacientă de culoare care trebuie să nască, doresc să o tratez cu toate medicamentele de care are nevoie, fără să gândesc ca unii oameni, că, dacă ea este de o anumită rasă, poate tolera durerea.

Îmi dau seama că drumul până la îndeplinirea acestui scop este lung și greu, dar în fiecare moment în care vreau să mă dau bătută, mă gândesc la toate viețile pe care le-aș putea salva și tot binele pe care l-aș putea face lumii în care trăim acum, poate chiar reușind să o transform în lumea mea ideală, în departele meu.

Alexandra-Mihaela Aramă

Grădina secretă

Toți ne-am imaginat, măcar o dată în viață, că suntem într-un loc ideal, întruchiparea tuturor aspirațiilor noastre. Acest loc este diferit pentru fiecare persoană în parte, toți având o altă perspectivă asupra paradisului. Pentru mine, locul perfect este cel în care totul este posibil, pe care îl simt atât de aproape, dar care, în realitate, este atât de departe... Distanța este doar traseul meu către fericire, este magia care îmi dă aripi să zbor, este departele meu.

Imaginația mea a conceput departele ca fiind grădina secretă a unui conac din provincie. Acolo ar fi plantate mii de flori colorate și parfumate, aranjate într-un tablou abstract, misterios, la fel ca sufletul meu. Florile ar fi înconjurate de statuete ce ar reprezenta cele mai importante amintiri ale mele, frumos pictate în nuanțe intense. În grădină, ar exista un lac plin de nuferi, traversat de un pod din lemn, frumos decorat. Lângă lac, ar fi un leagăn, înconjurat de copaci care adăpostesc păsări cântătoare.

În cel mai îndepărtat cotlon al grădinii, s-ar afla un mic foișor, unde să pot vedea filme împreună cu cei dragi. Acel loc ar fi refugiul meu, plin de liniște și pace, unde m-aș putea deconecta de viața mea obișnuită și să călătoresc cu imaginația în basme și povești.

Departele meu nu este un simplu loc, este o mașină a timpului, o cupolă fermecată care menține amintirile pure, neatinse, neuitate. Până la urmă, paradisul fiecăruia este nostalgia trecutului, împletită cu bucuria prezentului și misterul viitorului...

Ilinca Ciobanu

Să fug printr-un câmp de lavandă

Pentru mine, a merge undeva departe înseamnă să călătorești pe un tărâm necunoscut al propriilor visuri. Să ajungi într-un loc care pare întunecat, veșted, pustiu, dar de fapt este un adevărat paradis, odată ce-l cunoști mai bine, un univers paralel față de lumea în care trăim.

Ca toți ceilalți, vreau neapărat să scap de realitatea tristă și monotonă, măcar pentru o zi. Să alerg, să sar, să mă rostogolesc, să strig, să mă topesc de fericire într-o lume plină de dulciuri și lucruri bune. O lume în care să fiu medic chirurg. O lume în care dorința mea arzătoare de a salva oameni să fie îndeplinită. O lume în care toți oamenii sunt egali, indiferent de rasă, culoare sau religie. Doresc să fug printr-un câmp de lavandă, să râd, să zbor, și-apoi, îmbătată de parfumul suav și îmbietor al florilor, să mă prăbușesc pe iarba umedă, simțindu-mă împlinită.

Departele meu este un tărâm tainic, de care nimeni nu ar trebui să știe, este un larg imens în care mă pot simți liberă.

Lumea în care ne aflăm, da, lumea aceasta în care realitatea constă în acțiuni plictisitoare care se repetă zilnic, în suferință și tragedii, în nedreptate, în plânsete și strigăte de ajutor: ,,Nu mai pot! Simt că mor! Simt cum întunericul se încolăcește ca un șarpe veninos în jurul meu și mă strânge de gât!’’ Lumea în care rareori există bucuria adevărată, sentimentul că, în sfârșit, te simți iubit de întreaga lume și de propriul destin, rareori găsești esența care te face să te simți mulțumit de sine. Ei bine, eu, ca mulți alții, percep acest loc ca pe-o închisoare. Mă simt captivă în propriile probleme și suferințe, iar ce-i mai rău este faptul că nu mă pot destăinui nimănui, nu pentru că n-aș avea încredere, ci pentru că persoanele care îmi receptează mesajul nu m-ar înțelege…

Vedeți voi, e greu să te faci plăcut de cei din jur. Iar celorlalți cu siguranță le e greu să-ți facă pe plac ție. Destinului, la fel.

Departele este ca o cheie ce-mi descuie lacătul greu al închisorii, ce-mi deschide inima spre libertate și lumină. Departele meu este largul în care mă simt ca o pasăre zburând în văzduhul albastru.

Aș da orice ca să ajung acolo, măcar o dată. M-aș simți cu adevărat fericită. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă un departe al său, o lume în care să se refugieze din când în când, unde să se simtă acasă, în siguranță, și unde să-și găsească pacea interioară.

Alexia Iacob

Un loc în suflet

Departe este un cuvânt greu de explicat, care pentru fiecare dintre noi înseamnă ceva diferit. Eu, de exemplu, când aud cuvântul departe, mă gândesc la ceva necunoscut, neștiut de mine. Pentru mine, departe este ca un gol pe care nu îl voi putea umple niciodată, deoarece, chiar dacă vezi toată lumea, tot va exista undeva un departe în lume, fiindcă oricum te vei îndepărta, te vei distanța de locul pe care acum îl consideri aproape sau casa ta.

Totuși, acasă nu este un loc pe pământ propriu-zis, ci este un loc în sufletul fiecăruia pe care și-l clădește singur împreună cu familia sau cu prietenii, deoarece orice societate unită poate fi considerată o familie. Așa că poți să te duci și în capătul lumii, fiindcă, dacă ești împreună cu cei dragi ție, tot acasă se va numi, fără nicio îndoială.

Când spun cuvântul departe, mă cuprinde un vânt rece, care mă face să mă simt puțin melancolică, deoarece am senzația că vorbesc despre ceva ce nu știu exact și pe care nu îl cunosc, dar despre care mi-am format o idee care poate fi adevărată sau nu.

Pentru mine, departe este un loc în care viața mea poate fi complet diferită, în care eu pot fi alta, deoarece oamenii pe care i-aș cunoaște acolo sunt complet diferiți și, de asemenea, locul ar fi diferit. Orice persoană este influențată de locul în care trăiește și de oamenii pe care îi cunoaște, pentru că toți suntem unici și diferiți unul față de celălalt.

Darius Zaiț

O parte din spirit se află în noi

Departele meu este regiunea Laponia din Finlanda, un stat european din peninsula Scandinavă. Laponia este numită și țara lui Moș Crăciun.

Din câte am auzit și văzut pe internet, acolo sunt foarte multe alei decorate cu neaua albă ca varul, igluuri decorative, muzee pline de sculpturi confecționate manual din gheață, unele chiar imitând ființe importante precum Moș Crăciun, cei nouă reni ai săi, Crăciunița și chiar celebrități precum George Clooney, Albert Einstein și mulți alții.

Ziua, poți vizita casa lui Moș Crăciun, atelierul elfilor și fel de fel de muzee foarte interesante. Te poți plimba cu săniile trase de câinii Husky sau te bucuri de zăpada așternută pe tărâmul magic. Seara te poți relaxa savurând o ciocolată caldă sau un ceai fierbinte, privind farmecul și frumusețea Aurorei Boreale.

Mi s-a părut foarte interesant amfiteatrul de unde poți viziona un documentar despre renii lui Moș Crăciun, în care acesta ni-i prezintă, menționând cum îi îngrijește și cum îi hrănește. De asemenea, se mai pot găsi documentare despre orașul Rovaniemi, o zi din viața Crăciuniței și despre viteza elfilor de fabricare a cadourilor.

Am ales acest loc drept departele meu, pentru că, ajungând acolo, aș simți magia Crăciunului mai intens și chiar dacă unii nu cred în spiritul Crăciunului, o parte din spirit se află în noi.

Octavian Coțofrea

Departele meu...

Paris, orașul modei, al romantismului, al artei și al frumosului. De când eram mic, visam să ajung în acest loc extraordinar, plin de monumente și priveliști frumoase. Mereu am dorit să ajung la Disneyland, acolo unde este locul copilăriei, al fericirii, al imaginației și al distracției.

De asemenea, vreau foarte mult să urc în Turnul Eiffel, să văd tot orașul, să observ ce face fiecare om în parte și viața lor, văzându-i pe toți ca pe niște furnici, în timp ce ajung din ce în ce mai sus. Îmi doresc să vizitez și Catedrala Notre Dame, Palatul Versailles, Piața Bastiliei și multe altele.

Pentru mine, Parisul este unul dintre cele mai frumoase orașe, cu o arhitectură foarte frumoasă și cu o grămadă de locuri care merită vizitate. De asemenea, are foarte multe locuri în care te poți relaxa cu prietenii, e la curent cu moda, iar oamenii sunt mai deschiși față de ceilalți, indiferent de gen, culoare și altele, unde țara noastră mai are de lucrat, dar până atunci o să visez la departele meu.

Casandra Deliu

Să mă bucur de fiecare clipă

Departele meu este persoana care vreau să ajung. Vreau să ajung o persoană care poate să îi ajute pe ceilalți. Vreau să fiu cineva în lumea asta mare.

Mă bucur că trăiesc și că pot să mă bucur de viață. Nu consider că am trăit până acum cu adevărat. Cred că am avut doar niște experiențe în viață. Ca să trăiesc, trebuie să mă bucur de fiecare clipă pe care o am. Unele momente au fost grele, altele ușoare, alte momente urâte și altele frumoase și cred că viața o să continue să mă pună la încercări. Chiar dacă nu mă bucur de fiecare moment pe care îl trăiesc, mă bucur că măcar o să am amintiri bune și rele.

Vreau să devin un doctor nu care salvează vieți, ci care, dimpotrivă, le încheie. Vreau să devin medic legist. Mulți oameni văd această meserie ca fiind una sumbră, dar eu vreau să văd oamenii la finalul vieții lor, cât de fericiți erau, cât de triști, cum s-a sfârșit traiul lor. Vreau să aflu oricât de mult pot despre orice.

Departele meu nu este un lucru material, ci mai mult un mod de gândi. Sper că într-o zi voi putea ajunge și eu cineva.

Sofia Călugăru

Un loc așa de aproape

Nu de acum mult timp, am început să dezvolt o pasiune pentru țările străine, pentru gastronomia lor, pentru lucrurile frumoase de acolo, pentru tradițiile lor, pentru mijloacele de transport de acolo, pentru locurile unice și interesante și pentru valorile oamenilor.

Departele meu este un loc așa de aproape, tot ce îmi trebuie este doar muncă și exercițiu. Pentru un loc de muncă plăcut și dorit, pentru o familie fericită, pentru a reuși să încerc lucruri noi zilnic, pentru a călători în cât mai multe locuri trebuie doar să muncesc de acum, conștientă că nimic nu va fi în zadar. Pentru prieteni buni și loiali, pentru a trăi într-un oraș frumos și dezvoltat trebuie doar să nu mă dau bătută. Am auzit odată vorba “Viața zilnică a cuiva este visul altcuiva” și abia acum realizez cât de adevărată este. Însă, dacă nu ar trebui să muncesc ca să fie și viața mea zilnică, atunci cum mă voi putea bucura de visul meu? Acest lucru, atât de nesemnificativ pentru alți oameni, este visul meu, pentru care voi munci. Asta îl face așa de special, faptul că este visul meu și doar al meu, cultivat de mine și pentru care voi munci tot eu.

Oricât de mult trebuie să aștept, prin câte va trebui să trec, câte va trebui să învăț, să înțeleg, cât va trebui doar să visez la idealurile mele, voi aștepta toate aceste lucruri cu mare drag, căci nu renunț la speranțele mele și voi lupta în continuare.

Ioana Diaconița

Fericirea apare subtil

Se spune că fiecare zi are noi oportunități, că trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o avem și să fim mereu dornici să mergem mai departe, într-o altă zi, săptămână, lună, an… Ei bine, uneori nu poți merge după aceste tipare, te întrebi „Ce rost mai are ?”, vrei să te oprești, nu mai poți. Nu mai există necunoscut, orice pare nou este, de fapt, parte dintr-un program, este la fel ca ieri, la fel ca mâine. Gândul la un viitor plin de aventuri pălește încet-încet, nu îți dai seama decât atunci când a dispărut de tot speranța.

Cu siguranță am trecut cu toții prin astfel de perioade pline de monotonie, lipsă de încredere sau de pasiune. Totuși, cum „scapi” de aceste sentimente negative? Un posibil răspuns la această întrebare ar fi refugierea într-o lume interioară, pe care am putea să o rezumăm sub denumirea departele meu.

Eu văd departele ca pe o cale către fericirea personală. Reprezintă toată speranța, sentimentele pozitive ale unui om , adunate la un loc, înăuntrul sufletului, iar cum nimeni nu este complet golit aceste tipuri de emoții, asta înseamnă că fiecare îl are. Acesta poate lua însă diverse forme, căci, până la urmă, suntem unici, nu găsești doi oameni cu exact aceleași idealuri, gânduri, personalități.

Departele meu nu mi-l imaginez ca pe un loc, ci este o stare sufletească de o intensă euforie, fericire, care nu vine dintr-un motiv pe care să îl pot înțelege. De obicei, apare subtil, pe neașteptate, atunci când iau o pauză de la viața obișnuită, nu mai sunt ancorată în realitate și îmi permit ca pur și simplu să visez. Odată ce acestea se întâmplă, mă ridic cu picioarele de pe pământ și ajung în final în departe – în aceasta lume paralelă, ideală, acolo unde pot fi orice îmi doresc, unde nu există trecut, prezent, viitor.

Când simt că nu mai pot rezista în lumea obișnuită, plină de griji și nemulțumiri, gândul meu se duce către departe: însă nu este de ajuns să îți dorești pentru a și reuși să ajungi acolo. Este nevoie de o pauză spirituală și de relaxare. De aceea, încerc să fac ceea ce îmi place: fie să ascult muzică, să citesc sau să visez. Dacă reușesc astfel să renunț la sentimentele negative, calea către fericirea sufletească nu va ezita să mi se arate.

În departele meu, nu numai că mă pot simți bine, ci pot și evolua: este un spațiu al meditării, unde gândesc cel mai limpede și unde pot progresa pe plan personal, cât mai aproape de propriile idealuri. De asemenea, am ocazia să îmi las imaginația să zboare, să creez tot felul de povești cu personaje ale căror caractere ies în evidență. Pot deveni astfel un povestitor, să cunosc totul despre oricine, să am parte de un motiv clar pentru fiecare gest sau comportament, pot înțelege pe toată lumea, așa cum uneori nu reușesc în viața reală.

Departele este ca un refugiu sacru pentru mine, iar tainele lui rămân în adâncul sufletului meu. Deși nu reușesc întotdeauna să îl accesez, amintirea acestuia îmi va fi întotdeauna îndeajuns de aproape pentru a dori să-l vizitez din nou.

Cătălina Ilinca Iov

Poate îmi pun și o pălărie...

Departele meu nu este un loc anume, ci este lumea mea imaginară, o lume minunată, diferită față de cea în care mă aflu acum, pe care o știm cu toții. Acolo învățatul nu pare foarte dificil, este o plăcere. Stilouri colorate scriu singure în culorile curcubeului, doar mă gândesc la temă și ele se pun pe treabă. Cărțile se citesc singure, eu doar le ascult și particip la acțiune, alerg cu prințesele, ajut cavalerii, mă lupt cu zmeii. Și uite așa sfârșitul poveștilor mă prinde adesea obosită, epuizată, dar fericită că încă o dată binele a învins răul. Dar așa am timp să descopăr și mai multe lucruri noi, fie la școală fie după școală, acasă, când îmi fac temele.

În departele meu mă îmbrac după cum simt în fiecare dimineață, cel mai adesea în funcție de cărțile pe care le citesc seara. Într-o zi sunt mai tristă, așa că mă îmbrac doar într-o pereche de blugi și un tricou pe care l-am găsit în dulap, dar poate a doua zi mă simt fericită și plină de entuziasm, așa că mă îmbrac mai extravagant, poate îmi pun și o pălărie, poate o eșarfă sau poate îmi pun niște pantofi mai amuzanți, poate chiar mă îmbrac precum prințesa din poveste. Pe lângă asta, cel mai interesant este că niciodată nu știu ce voi face a doua zi. Totul este mereu diferit și de fiecare dată traseul către școală mă surprinde.

Cel mai important este că, în departele meu, fiecare fată sau băiat, indiferent de meseria pe care o are, este tratat la fel, fără diferențe de înălțime, istețime, culoare, muzica ascultată sau culoarea preferată. În departele meu nimeni nu este judecat după cum arată, după culoarea pielii, după religie sau orice criteriu după care oamenii, în lumea reală, se iau pentru a judeca în mod nejustificat alți oameni. Lumea mea imaginară este armonioasă și nimeni nu este pedepsit pe nedrept, dar având în vedere că este armonie, de fapt nimeni nu este vreodată pedepsit.

Departele meu este o lume minunată, plină doar de iubire, bunătate, înțelegere, pace și fericire.

Cosmin Rizea

Undeva pe drumul misterios

Departele… departele are un număr nelimitat de definiții. Fiecare persoană, animal sau chiar fiecare plantă are o percepție unică a departelui său. Acest ,,departe’’ poate fi interpretat ca un drum. La finalul drumului se află se află dorințele noastre cele mai de preț și chiar varianta lumii în stadiu de perfecțiune. Noi, oamenii, nu știm cât am parcurs din acest drum, dar putem simți începutul și sfârșitul lui. Sfârșitul lui poate fi apariția neașteptată a unor situații sau chiar a unor persoane. Sfârșitul poate fi provocat și de cedarea unor persoane, care nu reușesc să facă față greutăților care sunt adăugate pe parcurs. Ele pot fi constrânse de distragerile care se ivesc foarte des, oriunde ar merge. Pe departele acestei inconștiențe care apare fără voință, cu toții putem simți dacă ne putem regăsi pe traseu sau nu. În cel mai bun caz, persoana ajunge la sfârșitul drumului, astfel găsindu-și fericirea și bucurându-se de reușita sa.

Departele poate fi înșelător. Există mai multe variante ale departelui, dar doar una are beneficii și efecte pozitiva asupra omului. Numai adevăratul departe poate vindeca o persoană rănită și numai acest departe poate restabili rădăcini de mult uscate. Aceste versiuni sunt înșiruite pe parcursul traseului și ne tentează să ne oprim, dând impresia că am reușit și ne aflăm la final. Majoritatea persoanelor reușesc să recunoască aceste abateri și să le evite, pe când unele persoane sunt amăgite de aceste distrageri. Odată ce realizează că se află în locul greșit și că nu asta își doreau, greu mai reușesc să evadeze din capcană. Drumul spre departe este un drum dificil, lung și complex. Cum nu sunt în stare să prezic situațiile celorlalte persoane, voi povesti ideile și percepția mea asupra acestui departe, gândindu-mă la propria experiență și concepție.

Mulți oameni au un scop anume, bine definit și un plan de respectat întocmai pentru a reuși să-l atingă. Se gândesc în fiecare noapte dacă s-au deplasat pe drumul spre departele lor și își închipuie cum ar fi să trăiască acest departe. Își conturează o imagine a vieții trăind-o cu acea persoană pe care o are fiecare în suflet și pe care nu o vor putea uita niciodată. În schimb, eu nu am astfel de visuri. Niciodată nu am visat la un departe anume, dar mai mereu am simțit nevoia unuia. Acum mă simt în deplasare înspre un departe necunoscut, dar cel mai adesea mă opresc.

Este normal pentru fiecare persoană să aibă opriri, dar eu sunt în oprire mai des decât în parcurgerea drumului. Aceste opriri sunt aleatorii, ele fiind atât între versiunile de departe, cât și la ele. Eu nu consider că am un departe anume. Finalul drumului meu este variabil, schimbându-se destul de des. Acest lucru îl privesc ca pe un obicei prost, pe care l-am dezvoltat inconștient și care mă afectează din ce în ce mai tare. Probabil pentru că nu am un departe anume, de aceea nu reușesc niciodată să ajung la final. Începutul traseului este ușor, dar parcurgerea lui până la final este complicată, având în vedere că se schimbă constant și tot se îndepărtează. Deși nu am un anume departe, îmi pot face o idee despre el.

Îmi imaginez departele ca pe un loc apropiat de lumea reală, cea în care trăim, incluzând prietenii mei și lucrurile care mă fac fericit. Mi-aș dori ca această locuință a mea, planeta Pământ, să nu-și modifice aspectul. Deși este puțin murdară, persoanele specializate se ocupă de acest lucru și nu am dubii că pe parcursul următorilor câțiva ani problema se va rezolva. Mi-aș dori ca percepția oamenilor în privința unor aspect ale vieții să se schimbe. Jignirea să nu fie folosită, nici în glumă. Chiar dacă agresorul spune “a fost o glumă, nu ar trebui să o iei în serios” , „treci peste” persoana respectivă nu o va percepe ca pe o glumă și vor rămâne anumite goluri. Aceste goluri vor rămâne în sufletul persoanei și va începe să o intereseze de părerea altora și va căuta mai mereu validarea altora. Două persoane rănite nu se pot vindeca reciproc, iar persoana rănită va răni persoana vindecată.

Acest aspect mi se pare esențial în viață și nu ar trebui să judecăm celelalte persoane. Dacă nu ne convine ținuta sa sau comportamentul său, atunci trebuie să ne concentrăm asupra noastră și să ne străduim să nu ajungem în așa fel. Îmi doresc o lume în care copiii să se bucure de copilărie, să ia școala în serios, dar să râdă împreună când iau note mici, fără a fi stresați în legătură cu întâlnirea cu părinții, acasă. Aș dori ca fiecare să aibă o materie preferată pe care să o aștepte toată săptămâna și să plângă la finalul ei. Să se întâlnească întreaga clasă la finalul orelor și să petreacă timp împreună. Dacă nu se socializează într-un grup, atunci membrii ușor-ușor se vor distanța sau se vor împărți în mai multe grupuri, ambele fiind în dezavantajul tuturor.

Departele meu este schimbător, de aceea nu voi putea completa traseul spre el. Nu știu dacă acest lucru este datorat vârstei mele sau există într-adevăr o problemă care mă împiedică să ajung la final. Câteodată mă întreb dacă sunt și eu blocat la una dintre versiunile departelui care m-au abătut de la drum și îmi dau impresia că am ajuns unde ar fi trebuit să ajung. Dar eu simt că nici pe departe nu am ajuns la final și că doar sunt blocat undeva pe drumul misterios. Sper să reușesc să scap din această capcană în care am picat, dar urez mult succes tuturor persoanelor care se chinuie să parcurgă drumul vieții.

Laura Nechifor

Departele meu…

Mă gândesc de multe ori la acest lucru și de fiecare dată ajung la aceeași concluzie: Am foarte multe dorințe și scopuri în viață. Însă unul singur este foarte important și trebuie neapărat să fie îndeplinit.

Când vine vorba despre cariera mea, vă pot spune ca îmi doresc să devin medic cardiolog. Vreau să îmi pot cumpăra cât mai multe lucruri, precum articole vestimentare, accesorii și dacă ar fi un loc depărtat unde aș vrea să merg acela ar fi America, mai exact New York. Dar înainte de toate dorințele ce țin de partea materială, pe care sunt sigură că toți dintre noi le au, sunt acele dorințe spirituale, pe care de multe ori le uităm și nu le mai oferim importanța pe care o merită, ci le tratăm cu superficialitate.

Departele meu este orice loc de pe această planetă unde pot ajuta, pot face oameni fericiți și îmi pot îndeplini scopul în viață, misiunea mea, aici în lumea noastră. Îmi doresc ca, în orice loc mă voi afla, să am familia și prietenii buni alături, să îi apreciez pe ceilalți și ei să mă aprecieze pe mine. Departele meu va fi acolo unde îmi pot exprima liber părerile, sentimentele, emoțiile și ideile.

Îmi doresc să mă bucur mereu din lucruri mici, să apreciez arta și natura, să pot păstra mereu o parte din sufletul meu de copil, să continui să visez cu ochii deschiși și să țintesc cât mai sus.

Ana Luiza Cojocariu

În taina apei

În ultima vreme mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat departele meu. Nu este un loc, o destinație, o țară sau un continent, ci un sentiment, un sentiment ce nu poate fi definit în cuvinte, un sentiment ce exprimă atât de multe, dar și atât de puține în același timp, un sentiment pe care toată lumea îl trăiește pentru numai o secundă la începutul și sfârșitul vieții, un sentiment de la care iau naștere toate visurile și speranțele de care ne agățăm cu disperare în momentele dificile. Dar ce-ar fi să numim această senzație misterioasă în jurul căreia se învârte viața mea și a voastră? Poate fericire? Pace? Sau... ce ziceți de libertate? Un lucru este clar, pentru fiecare dintre noi, acest sentiment este diferit, deoarece suntem diferiți, avem opinii și concepții asupra lumii diferite. Aici sunt doar impresiile și trăirile mele, în care sper că vă regăsiți și voi.

Frumusețe. Acesta este primul cuvânt la care mă pot gândi atunci când mă uit la natură. Lumea înconjurătoare mă fascinează. Uneori, încep să meditez asupra vieții în cele mai neașteptate situații. De cele mai multe ori se întâmplă în prezența apei. Compoziția ei, aspectul, modul în care se unduiește la fiecare mișcare mă intrigă și mă face să realizez că lumea este cu adevărat o minune. În inima mea, apa va rămâne mereu un mister. Cum poate o substanță ca aceasta să pară atât de vie, de parcă ar avea un suflet, o minte. Apa este aici încă de la începuturi, cunoaște tot și a văzut tot, a văzut infinit de multe vieți ce încep și se sfârșesc, a văzut pe chipurile atât de multor oameni sentimentul la care tânjesc eu. Poate că apa mă va ajuta să găsesc drumul spre departele meu.

Apropo de el, oare cum arată? Știu, am spus că reprezintă un sentiment, dar dacă acest sentiment ar lua înfățișarea unui loc, cum ar fi? Păi, în mod cert ar trebui să prezinte o sursă de apă. Da. Și culoarea dominantă să fie verde. Dar de ce să vă descriu, când pot să vă arăt? Am spus că natura emană, prin prezența sa, frumusețe. Ea nu a fost și nu va fi niciodată creată de mâna omului, poate și de aceea este fără cusur. Însă, nu trebuie să judecăm la fel toate obiectele făurite de către oameni, care, deși nu au toți abilitatea de vedea dincolo de lume materială în care trăiesc, sunt capabili să creeze frumos. Cei cu această înzestrare, pe lângă poeți și povestitori, sunt pictorii. Prin artă, ei construiesc noi emoții, dând dovadă de multă sensibilitate și iubire față de frumusețea interioară, dar și cea exterioară a lumii.

Pictura ce, consider eu, mi-ar reprezenta într-un mod desăvârșit departele este Nymphéas et pont japonais, realizată în anul 1899 de către celebrul Claude Monet. Putem observa cu ușurință faptul că pictorul, în crearea capodoperei, a folosit predominant nuanțe reci de albastru și verde pentru a contura ideea de libertate și armonie. Am ales acest peisaj splendid, deoarece modul în care este pusă în evidență frumusețea apei m-a impresionat, acesta fiind locul unde mi-ar plăcea să trăiesc, locul pe care îl simt cel mai aproape de sufletul meu. Văd acest lac cu nuferi din pictura lui Monet ca un loc ireal, izolat de lume, în care predomină fericirea și pacea, un loc în care aș putea găsi răspunsurile tuturor întrebărilor nerostite ce îmi macină sufletul, un loc în care dragostea nu se sfârșește niciodată.

Andrei Obreja-Manolache

Un sanctuar

Mulți oameni își doresc să ajungă departe. Unii dintre noi reușesc. Alții au neșansa de a se împiedica de câte ceva. Fiecare de ceea ce se nimerește. Un lucru este cert, însă. Cine reușește să ajungă „departe” este un om mare. Oricât de aproape ar fi acel departe, cine ajunge acolo obține împăcarea cu sinele său.

Pentru mine, departe este biblioteca. Aceasta nu este departe doar pentru mine, ci pentru noi toți. Deși sunt convins că toată lumea are posibilitatea de a merge până la bibliotecă, a ajunge departe nu înseamnă a păși în instituție. Eu văd biblioteca precum un cămin, o gazdă, care adăpostește toată cunoașterea omenirii, strânsă, culeasă de-a lungul timpului, de la oameni care au avut curajul de a-și așterne în scris gândurile, sentimentele, opiniile, trăirile, convingerile, contribuind, astfel, mai mult sau mai puțin, într-o manieră mai plăcută sau nu, la lărgirea orizontului intelectual cunoscut de fiecare la vremea sa.

Pentru un singur om, o singură persoană, a cărei existență este limitată în timp, este imposibil să cuprindă pe parcursul vieții sale scurte tot tezaurul construit de noi, oamenii, de-a lungul existenței noastre pe Pământ. De aceea, biblioteca, chintesența noastră ca ființe ale acestei planete, este îngrijită de oameni bătrâni, care au văzut, au citit, au scris și au spus o mulțime de lucruri în viața lor, ce i-au ajutat să își clădească o experiență deosebită, care le oferă darul bibliotecarilor de a lucra împreună, uniți, la înțelegerea noastră ca un întreg. Astfel, ei transformă biblioteca dintr-un cub plin cu rafturi întregi de cărți îngălbenite, într-o lume unică, un cadru care îl ajută pe lector atât să se identifice în lectură, să se regăsească în plăcerea de a citi, cât și să își descopere sinele, să înțeleagă rostul său între ceilalți oameni, care, la rândul lor, se zbat să își afle scopul, împăcarea, adevărul, o noțiune subiectivă, înțeleasă de fiecare așa cum poate.

De asemenea, biblioteca este un sanctuar, care promovează diferențele dintre noi. Aici se găsesc atâția oameni diferiți, care au scris o mulțime de lucrări, fiecare atât de diferită de celelalte... Și, totuși, putem găsi asemănări, putem crea asocieri între două opere semnate de două persoane fără nicio legătură. Totul se găsește aici, la biblioteca noastră. Totul pleacă de la bibliotecă și totul se întoarce tot acolo. Desigur, într-un loc atât de vast, în care există atât de multe posibilități, cu toții ne întrebăm cu ce trebuie să ne preocupăm, ce fracțiune minusculă a comorii strămoșilor noștri să ne însușim în perioada infimă de timp pe care o avem la dispoziție. Aceasta este cea mai grea sarcină cu care trebuie să ne confruntăm în călătoria noastră printre rafturile bibliotecii. Să ne alegem o bucățică, ce va fi doar a noastră, unică, ce ne va defini și ne va scoate în evidență în timpul vieților noastre atât de tulburate, care își regăsesc liniștea, ordinea în lectură. Unii oameni, cu toții citiți, ne îndrumă către o parte, un fragment. Alții ne sfătuiesc să alegem ceva fundamental diferit.

Dar nu trebuie să ascultăm decât de noi înșine.

Emilia Florea

Departele meu

“Departele meu” este locul unde aș vrea să merg, dar n-am fost niciodată. La acele timpuri îndepărtate ale căror mistere mi-aș dori să le descopăr sau acele locuri necunoscute din galaxia noastră, unde lumina stelelor creează un adevărat spectacol.

Mă gândesc, de asemenea, la faptul că fiecare om are un ”departe” al său, unde ar vrea să ajungă împreună cu anumite persoane dragi. La fel ca Mara Dumitrescu și ca ursulețul Bianca din textul Veronicăi D. Niculescu, sunt sigură că toți avem momente în care ne dorim foarte mult să ne aventurăm în necunoscut, să evadăm din monotonia programului obișnuit pentru a gusta din farmecul unor locuri noi. Acestea ne vor deschide noi porți spre a cunoaște lumea înconjurătoare, dar, totodată, vor scoate la suprafață sentimente și emoții noi.

Pe mine, cuvântul ”departe” mă duce cu gândul, pe de o parte, la concediile de la mare, la plimbările prin pădure, la lungile șine de cale ferată, la avioane, la autocare, iar pe de altă parte, la școală sau la bibliotecă. În primul rând, acest cuvânt îmi trezește amintiri despre peisajele pe care le-am păstrat în sufletul meu: oglinda mării în care se reflectă luna plină, valurile neobosite ce vin de departe și se sparg de mal, verdele viu al brazilor gigantici și mirosul proaspăt al ierbii, la singurătatea stâncilor înalte unde doar vulturii și norii pot ajunge. Apoi, realizez că pentru a ajunge departe e nevoie să călătorești și atunci îmi răsar în minte lungile ore de drum parcurse cu mașina, cu trenul sau autocarul.

Alteori, ”departele” îmi apare mai aproape la orele de limba și literatura română, la cele de geografie, de istorie, de limba engleză sau franceză. Atunci, mi se pare, uneori, că pot călători cu puterea gândului și a imaginației în alte locuri și timpuri. Cu ochii minții, văd Polul Nord, Asia și Europa, Oceanul Atlantic și pe cel Pacific, văd egiptenii scriind hieroglife în piramida lui Keops, văd soldați luptând în tranșee și tancuri ce strivesc totul în calea lor.

De asemenea, cărțile cuprind povești sau povestiri care mă transpun în diverse situații. E ca și cum aș putea rupe bariera timpului și a spațiului și cu ajutorul imaginației să mă teleportez chiar în miezul acțiunii. De exemplu, citind romane ”fantasy”, cum sunt cele din seria ”Harry Potter”, poți simți cum te pătrunde fiorul magiei și cum, deodată, reușești să devii parcă unul dintre elevii de la Hogwarts, într-un timp și un loc de departe.

Uneori, simpla vedere a unui tren mă poartă cu gândul la faimosul Hogwarts Express și la aventurile prin care trec Harry Potter și Hermione Granger, iar valurile de nestăpânit ale mării îmi reînvie în minte călătoria cu corabia a Lyrei din ”Materiile întunecate”. Ambele romane îmi apar în imaginație atunci când trec pe lângă o școală veche.

Orașele unde mi-aș dori să călătoresc și să le vizitez sunt Londra, New York și Paris. Aceste locuri mi se par extraordinare, niște repere ale civilizației actuale, dar, totodată, pline de mister și încărcate de istorie. Cine poate spune câte povești de dragoste, câte drame sau câte aventuri s-au petrecut pe străzile acestor orașe? Realizez, însă, că un oraș de ”departe” este fascinant, poate și pentru că pare inaccesibil, ca o perlă ce greu poate fi descoperită sau ca un diamant la care nu poți ajunge.

Cu toate acestea, sunt nerăbdătoare să îmbrățișez momentul când am să ajung să îmi îndeplinesc visul de a le putea vizita. Până atunci nimic nu mă poate împiedica însă să mă bucur și de locul în care sunt acum și de oamenii care sunt alături de mine, pentru că fără „azi” și ”aproape” nu poate exista un ”mâine” și un ”departe”.

Imagine copertă: https://www.wikiart.org/en/marc-chagall/the-concert-1957