De la "Consulatul Lunii" de Matei Vișniec, la "Crocodilii din orașul meu" cu trupa Artwork Junior și Diana Roman - O poveste adevărată despre poezia care salvează frumusețea și libertatea lumii

Foto Colegiul Național: Melania Huzum, X E

Foto spectacol: facebook Diana Roman

Bianca Ababei, VI C

Câteodată copiii reușesc să transmită, prin gesturi simple, emoții pe care adulții le pierd odată cu timpul. Ei ne surprind prin sinceritatea și naturalețea lor, fără să își dea seama de impactul pe care îl au asupra celor din jur. Mergând la piesa de teatru „Crocodilii din orașul meu”, cu trupa de teatru ARTWORK Junior, coordonată de actrița Diana Roman, mi-am dat seama că această simplitate se transformă ușor în artă, iar copiii pot crea momente cu adevărat speciale. Prin felul lor de a fi, ei dau viață unor trăiri autentice și transformă clipe obișnuite în amintiri de neuitat.

       Am fost entuziasmată și emoționată să mă întâlnesc cu câțiva dintre micii actori, care au dat viață spectacolului inspirat din cartea „Consulatul lunii” de Matei Vișniec. Această experiență mi-a oferit ocazia să îi cunosc mai bine și să descopăr câtă muncă, pasiune și curaj se ascund în spatele unui rol. M-a impresionat felul în care vorbeau despre scenă, despre emoții și despre bucuria de a juca, iar entuziasmul lor m-a făcut să privesc teatrul cu alți ochi.

        Fiecare dintre micii actori s-a prezentat cu emoție, povestind cu sinceritate de ce și-a ales rolul, iar în felul acesta am putut să îi descopăr pe fiecare dincolo de personaj. Se simțea pasiunea lor pentru teatru și bucuria sinceră de a juca, iar atmosfera dintre ei era caldă și primitoare, ca într-o adevărată familie. Se susțineau unii pe alții la fiecare pas, se încurajau și râdeau împreună, iar ochii lor străluceau de entuziasm și încântare. Erau atât de uniți încât fiecare gest, fiecare zâmbet sau privire părea să se răsfrângă asupra întregii echipe, iar energia lor transforma totul într-o experiență plină de viață și emoție, greu de uitat.

       Ei ne-au povestit că pregătirea spectacolului a durat șapte luni, mult mai mult decât se așteptau unii dintre noi. Toți eram impresionați de cât de mult au muncit, de răbdarea și dăruirea lor, și abia ne venea să credem cât de mult s-a investit în fiecare detaliu al spectacolului. Piesa de teatru a fost minunată, o adevărată armonie între replici și cântece care ne-au rămas mult timp în gând, purtând cu ele emoțiile și trăirile personajelor. M-a impresionat profund faptul că majoritatea copiilor au interpretat mai multe roluri, arătând cât de expresivi și autentici pot fi, uneori chiar mai mult decât adulții. Energia lor, sinceritatea și curajul de a se transforma în fiecare scenă au făcut ca totul să fie viu, memorabil și plin de emoție.

       Ce m-a impresionat cel mai mult a fost felul în care micii actori au reușit să redea ideile expresive din cartea „Consulatul lunii” de Matei Vișniec: absurdul și umorul subtil, dar și mesajele despre curaj, libertate și visuri. Prin replici și gesturi, ei au adus la viață personajele într-un mod autentic, arătând cum copiii pot fi mult mai expresivi și sensibili decât ne-am imagina, captând atenția și emoția publicului la fiecare moment. Energia lor, sinceritatea și curajul de a se transforma în fiecare scenă au făcut ca totul să fie viu, memorabil și plin de emoție.

Mesajul operei se construiește în jurul confruntării dintre două forțe opuse: pe de o parte, frica și manipularea, simbolizate de crocodili, iar pe de altă parte, imaginația, poezia și gândirea liberă, reprezentate de personajul principal, Adelina. Crocodilii nu sunt simple creaturi fantastice, ci sugerează acele pericole invizibile care se infiltrează treptat în societate, influențând oamenii. Ei aduc cu ei „mlaștina”, adică o stare de confuzie, teamă și degradare morală, în care valorile autentice se pierd încet. În acest context, Adelina devine simbolul copilului diferit, sensibil și curajos, care reușește să vadă adevărul înaintea celorlalți. Deși este considerată „lunatică” și nu este luată în serios, ea este capabilă să înțeleagă pericolul și să caute soluții. Prin legătura ei cu poezia și cu lumea imaginară, Adelina demonstrează că salvarea nu vine din forță sau autoritate, ci din creativitate, cultură și libertate interioară. Astfel, romanul transmite ideea că, într-o lume amenințată de frică și manipulare, oamenii se pot apăra prin puterea cuvântului, prin imaginație și prin capacitatea de a gândi critic.

       Personajul Adelinei a fost jucat de Ecaterina, o fetiță prietenoasă și timidă, dar în același timp plină de expresivitate și curaj. Felul în care a interpretat rolul ne-a uimit pe toți, iar prin gesturile și replicile ei am putut simți frământările și visurile personajului din cartea ,,Consulatul lunii” de Matei Vișniec. Ecaterina a reușit să aducă la viață inocența și sensibilitatea copilăriei, arătând cât de mult poate influența imaginația fiecare scenă. Prezența ei a adus un farmec aparte întregului spectacol și ne-a făcut să simțim mai aproape mesajele și ideile cărții. La întâlnire a venit și profesoara lor, care ne-a vorbit cu pasiune despre munca și răbdarea necesare pentru a pregăti un spectacol. Discuția a fost vie și plină de energie: noi le-am pus întrebări despre teatru și roluri, iar ei, la rândul lor, ne-au întrebat ce părere avem despre spectacol, ce ne-a plăcut și ce ne-a impresionat, făcând ca întreaga întâlnire să fie o adevărată punte între scenă și public.

       Întâlnirea cu micii actori, cu doamna lor profesoară și vizionarea spectacolului inspirat din cartea ,,Consulatul lunii” de Matei Vișniec, m-au făcut să descopăr că, prin sinceritate, curaj și imaginație copiii pot transforma orice scenă într-o experiență vie și memorabilă. Această întâlnire mi-a rămas în suflet, amintindu-mi că teatrul nu este doar despre replici sau cântece, ci despre emoții, vise și legături autentice între oameni.

Alexia Adăscăliței, VI C

Copiii care prezentaseră piesa “Crocodilii din orașul meu” nu erau cu mult mai mici decât noi, dar aveau o încredere și o bucurie care se simțeau în fiecare pas. Zâmbeau larg și priveau sala cu ochi strălucitori, ca și cum scena ar fi fost locul lor preferat din lume. Unul dintre ei a început să vorbească despre experiența lor, despre emoțiile dinaintea spectacolului și despre aplauzele care i-au făcut să simtă că munca lor a meritat.

Apoi, momentul cel mai așteptat a sosit. Ne-au povestit de ce au ales teatrul și ce le place cel mai mult la această activitate dragă lor. Personajele prindeau viață, iar „crocodilii” nu mai păreau doar niște simple roluri, ci ființe pline de energie și expresivitate. Sala a izbucnit în râsete și aplauze, iar pentru câteva minute am uitat că suntem la școală. Era ca și cum am fi fost transportați într-o altă lume, una în care imaginația nu avea limite.

La final, am avut ocazia să le punem întrebări. Ne-au răspuns cu sinceritate, povestindu-ne cât de mult au repetat, dar și cât de mult s-au distrat împreună. Întâlnirea nu a fost doar un spectacol, ci și o lecție despre curaj, muncă și pasiune.

Când totul s-a încheiat, am plecat din sala de festivități cu un sentiment de admirație și cu dorința de a încerca și noi, într-o zi, să urcăm pe scenă. Întâlnirea cu acei copii nu a fost doar o simplă activitate, ci o experiență care ne-a inspirat și ne-a făcut să vedem teatrul cu alți ochi.

Matei Alexa Dîrțu, VII E

Cartea „Consulatul lunii” mi s-a părut interesantă mai ales prin ideile pe care le transmite și prin modul în care este construită. Nu este o poveste simplă, ci una plină de simboluri și semnificații. Putem observa că multe personaje și întâmplări au un sens mai profund, nu doar unul obișnuit. De exemplu, „crocodilii” nu sunt doar niște animale, ci simbolizează lucruri negative, cum ar fi răutatea, lipsa de sensibilitate sau dorința de putere. Acest lucru m-a făcut să înțeleg că autorul a vrut să transmită un mesaj despre lume și despre oameni.

Mi-a plăcut ideea că unele personaje sunt construite simbolic, adică reprezintă anumite trăsături sau idei. De exemplu, există personaje care simbolizează libertatea, frumusețea sau dreptatea. Acest lucru face ca povestea să fie mai interesantă, pentru că te pune pe gânduri și te face să încerci să înțelegi sensurile ascunse.

Un alt lucru care m-a impresionat este felul în care este prezentat visul și imaginația. Se vorbește despre faptul că visul poate arăta forma si starea noastră interioară. Personajele par să descopere lucruri importante despre ele însele prin aceste experiențe. De asemenea, ideea că unii oameni sunt „visători” și au un spirit liber mi s-a părut foarte frumoasă.

Personajul Adelinei este foarte interesant, pentru că este prezentată ca o fată timidă la început, dar care începe să se descopere pe parcurs. Ea învață să își exprime ideile și să își dezvolte imaginația.

În general, cartea mi-a lăsat impresia că este una profundă, care vorbește despre libertate, creativitate și despre lupta dintre bine și rău. Nu este o carte pe care doar o citești și o uiți, ci una care te face să reflectezi. Mi-a plăcut că autorul folosește imagini și simboluri pentru a transmite mesajele, chiar dacă uneori este mai greu de înțeles.

Spectacolul de teatru realizat după această carte mi-a plăcut foarte mult. Actorii au reușit să aducă povestea la viață și să transmită emoțiile personajelor. Decorurile au fost bine realizate și au creat o atmosferă potrivită pentru fiecare scenă. Muzica și luminile au făcut spectacolul mai captivant și mai ușor de urmărit. Chiar dacă unele scene au fost adaptate diferit față de carte, acest lucru nu m-a deranjat, pentru că piesa a fost dinamică și interesantă.

Un moment care m-a impresionat foarte mult a fost întâlnirea cu copiii care au jucat în piesă. Am avut ocazia să discutăm cu ei și să aflăm cum au ajuns să facă teatru. Fiecare avea o poveste diferită, dar toate erau interesante. Un băiat mi-a atras atenția în mod special. El a povestit că a mers într-o deplasare cu echipa de teatru, deoarece fratele lui făcea parte din trupă. Acolo a văzut cât de frumos este teatrul și cât de mult îi place fratelui lui ceea ce face. Din acel moment, a decis să se alăture și el echipei. Mi s-a părut o poveste simplă, dar foarte emoționantă, pentru că arată cum o experiență poate schimba totul.

De asemenea m-a impresionat și faptul că unii dintre copii își doresc să devină regizori. Nu vor doar să joace, ci și să înțeleagă cum se face un spectacol. M-a uimit și modul în care vorbesc între ei: sunt deschiși, vorbesc liber și nu le este teamă să spună ce gândesc, chiar daca știu ca pot fi judecați. În același timp, se corectează între ei atunci când greșesc, dar fără să se supere, ceea ce arată că se respectă.

David Alupoaie, VI C

„Fiecare poveste are o cheie?”, se întreabă Adelina. Cheia sau mesajul ascuns al cărții lui Matei Vișniec este modul cum se instaurează treptat o dictatură. Cum autorul și-a trăit copilăria și tinerețea în România comunistă, este limpede ce reprezintă pentru el crocodilii. Toate acestea ni se lămuresc mai bine în partea a doua, prin vocea motanului Sleepy.

Dictatura se instalează aproape pe nesimțite. Puțini își dau seama că invazia crocodililor este ceva rău și îndrăznesc să ridice glasul împotriva lor. Treptat, apar fracturi în societate, chiar și în sânul familiilor. „Gargara cu cuvinte mari” acaparează tot mai mult discursurile zilnice. Încetul cu încetul, oamenii încep să creadă că „mlaștina este singura formă de normalitate” și totul escaladează, până la nelipsitele tablouri cu preaiubitul conducător Crocodilul din fiecare sală de clasă și detectoarele de plâns care impun obligația de a fi fericit, scopul final fiind ca oamenii să ajungă să se târască asemenea reptilelor, adică să nu mai aibă coloană vertebrală, să fie drepți și mândri. De aceea cartea este o distopie, fiindcă înfățișează o lume absurdă, „crocodelizată”.

Salvarea stă în copii, de aceea pisicile au datoria de a-i veghea și de a le deschide ochii, de a-i face să înțeleagă și alte puncte de vedere, să fie empatici, să gândească. Salvarea vine de la tot ceea ce este frumos pe lume: poezia, poveștile, teatrul, de unde și rolul Consulatului lunii, un soi de ambasadă-bibliotecă, un refugiu pentru cei neînțeleși și care poate fi orice loc care conține artă și literatură, orice carte care are un cititor sau orice minte deschisă, care e liberă să gândească.

Mi-a plăcut felul cum autorul se joacă cu expresiile (de exemplu, „verzi și uscate”, „inima cât un purice” având ca opus „a-i crește inima la loc”, „a uita de la mână până la gură” – de ce uitarea nu se strecoară între genunchi și gât sau între buric și nas?), cum explică anumite cuvinte prin intermediul lui Sleepy, dicționarul explicativ ambulant (precum „fanfaron”, care înseamnă să ai o fanfară în cap, mai mică sau mai mare) și iubirea pe care o simte Adelina pentru cuvinte, pe care le pune „la dospit” în caietul ei, dar și Ervin, care le sădește în grădină și din ele răsar iarbă și flori.

Pot să asociez acest mic roman cu alte cărți: „Aiurea-n tramvai” de Adina Rosetti (datorită expresiilor), „Val și cetatea sufletelor” de Ana Alfianu (prin ilustrațiile asemănătoare și poveștile care ne salvează), „Ferma animalelor” și „1984” de George Orwell (alte două distopii, din păcate cu un final mai trist).

Ana Sofia Amarande, VI C

Întâlnirea cu actorii din spectacolul " Crocodilii din orașul meu", inspirat de cartea "Consulatul Lunii" scrisă de Matei Vișniec, a fost o oportunitate de a le adresa întrebări copiilor care au interpretat rolurile din spectacolul coordonat de actrița Diana Roman. Ei ne-au explicat pasiunea și emoțiile pe care le-au căpătat din momentele în care și-au descoperit plăcerea acesta, de a juca un rol care reprezintă o persoană diferită de ei. Prin acel moment artistic ei încercau să evidențieze adevăratul sens al poveștii.

Este important să stăm la distanță de persoanele rele din jurul nostru, aceasta fiind învățătura pe care micii actori au încercat să ne-o arate. Am aflat astfel că această activitate nu este ușoară și nu poate fi făcută de toată lumea, iar din aceste momente am înțeles că în spatele talentului, al frumuseții și a emoției se află pasiunea, fără de care nu îți poți îndeplini visul. 

Sofia Bodoga, VI C

Recent, am avut ocazia să merg împreună cu clasa la un spectacol de teatru cu totul special, intitulat „Crocodilii din orașul meu”. Piesa are la bază universul fascinant al volumului Consulatul Lunii, opera literarǎ a lui Matei Vișniec.

      Partea cea mai tare a fost că actorii erau copii ca și noi! Mi s-a părut super curajos din partea lor să urce pe scenă și să joace o piesa atât de profundă. Nu a fost genul de piesă „pentru copii mici” cu povești banale, ci au vorbit despre teme serioase, despre orașul în care trăim și despre cum ne simțim noi în lumea asta. Faptul că personajele au fost interpretate de copii de vârsta mea a oferit piesei o notă de sinceritate aparte.

       Mi-a plăcut la nebunie cum au reușit să transmită mesaje despre libertate și imaginație. E fascinant să vezi cum niște copii de vârsta mea înțeleg și explică lumea prin ochii lor.

      Deși e bazată pe un text mai filozofic al lui Vișniec, pe scenă totul a părut foarte real și actual. Faptul cǎ dupǎ vizionarea spectacolului am avut onoarea de a sta de vorbǎ cu actorii m-a fǎcut sǎ realizez frumusețea actoriei chiar si de la o vârstǎ fragedă. Spectacolul a fost o lecție despre curaj și creativitate, arătându-ne că arta este un limbaj prin care orice voce, indiferent de vârstă, poate fi auzită.

Victor Boghiu, VII E

În cartea ,,Consulatul Lunii’’ de Matei Vișniec este prezentat un oraș care ușor, ușor se transformă într-o mlaștină. Această transformare este una puternică și cu reguli foarte stricte, fiind asemănată comunismului. Părerile cetățenilor acestui oraș au fost împărțite dintre cei care doreau să se termine cât mai rapid posibil, iar altora schimbarea adusă de crocodili li s-a părut un lucru bun. Spectacolul mi s-a părut interesant deoarece a fost jucat de către copii, iar asta ne-a dat posibilitatea să vedem cum decurge un eveniment unde actorii nu sunt adulți cu ani de experiență.

Întâlnirea cu actorii a fost una captivantă datorită întrebărilor puse de către audiență, dar și de către actori. Prin acest eveniment am avut ocazia de afla mai multe lucruri despre cum este să fii un elev, dar și un actor.

Ana Maria Burbulea, VII E

Am avut ocazia să aprofundăm lectura cărții „Consulatul lunii”, scrisă de Matei Vișniec, prin intermediul mai multor întâlniri, evenimente și discuții. Este o operă care, la prima vedere, pare o simplă poveste pentru copii, însă ascunde în profunzime teme surprinzătoare și sensibile.

Cartea autorului Matei Vișniec prezintă povestea unei fetițe de 13 ani, Adelina, care provine dintr-o familie ce nu îi este mereu alături. De multe ori, ea nu găsește sprijin atunci când descoperă lucruri noi sau când își dorește să împărtășească propriile experiențe. Această lipsă de susținere o determină să-și găsească un refugiu în animalul ei de companie, Sleepy, un motan care poate vorbi cu aceasta și este pasionat de poezie. Cel mai neobișnuit element al poveștii este apariția crocodililor în satul în care locuiește Adelina. Aceștia nu sunt doar niște simple creaturi fantastice, ci au o semnificație simbolică profundă. Crocodilii reprezintă dorința de putere, amintind de perioada comunismului, când controlul și autoritatea dominau viețile oamenilor. Astfel, autorul reușește să îmbine viața reală cu cea imaginară, oferind cititorilor o perspectivă subtilă asupra istoriei și societății.

Apoi, după ce am aflat despre toate acestea, am participat la un spectacol organizat de trupa ArtWork. Am avut ocazia să vedem cum povestea prinde viață pe scenă, iar personajele devin mult mai ușor de înțeles. Deși actorii erau foarte tineri, au jucat cu multă naturalețe, fără să se încurce deloc, spre deosebire de așteptările mele. Se vedea că sunt niște suflete sensibile și talentate, adevărați actori înnăscuți, care au pus emoție în fiecare replică, făcând povestea și mai vie și captivantă pentru public.

Mai târziu, acești tineri artiști ne-au onorat cu vizita lor, venind să împărtășească experiențele lor din timpul spectacolului. Am avut ocazia să stăm de vorbă cu ei, să aflăm cum s-au pregătit pentru roluri, cum au învățat să intre în pielea personajelor și ce îi motivează să joace cu atâta pasiune, m-a impresionat în mod special să aflu că aproape fiecare dintre aceștia au avut roluri multiple. Ne-au povestit despre emoțiile pe care le simt înainte de a urca pe scenă, despre motivația lor de a începe această nouă poveste artistică și cât de bine se înțeleg între ei la repetiții. A fost fascinant să descoperim cât de mult efort și talent se ascunde în spatele fiecărei replici și gesturi.

Darius Chifan, VI C

Actorii maturi

Mereu mi-am imaginat că piesele în care joacă numai copii actori sunt despre teme care nu sunt așa de profunde și care nu au o însemnătate extraordinară. Dar spectacolul Crocodilii din orașul meu, coordonat de Diana Roman, mi-a dovedit contrariul.

Spectacolul este inspirat după cartea ,,Consulatul Lunii” de Matei Vișniec în care este vorba indirect despre comunism și despre readucerea comunismului ca formă de guvernământ și ca regim. M-a impresionat faptul că tema spectacolului a fost atât de grea și, în același timp, atât de profundă, dar adaptată foarte bine pe înțelesul copiilor.

Fiecare personaj a avut replici copilărești, care puteau fi înțelese foarte ușor, dar gândite in ansamblu, transmiteau un mesaje profunde cu o semnificație importantă. Partea care m-a impresionat cel mai mult din spectacolul Crocodilii din orașul meu a fost aceea când Toți copiii au aruncat cu poezii scrise de ei pe bilețele mici în aer ca publicul să le poată citi. Am luat și eu un bilet de pe jos iar pe el scria o poezie asemănătoare:

Pe scenă sunt mic, dar mă simt mare,

cu lumina în ochi și un rol de jucat.

Uneori uit replicile, oh, ce groază!

Dar publicul râde, și totul e minunat.

Cortina parcă mă ceartă ușor,

lumina mă face să par un super-erou.

Mă împiedic de scaune, cad pe podea,

dar ridic capul și spun: „Asta e ideea!”

În fiecare gest e o lume ascunsă,

în fiecare zâmbet, o magie nespusă.

Chiar dacă tremur și mă încurc câteodată,

spectacolul mă învață să fiu curajos și haios deodată.

La final, aplauzele mă fac să zâmbesc,

și chiar dacă sunt obosit, nu vreau să plec.

Căci teatrul e locul unde poți fi orice,

un copil, un erou… sau chiar un extraterestru care dansează pe scenă!

Am rămas complet șocat când am realizat că un copil chiar a avut puterea de a scrie așa ceva. Nu știu cine și, probabil, că niciodată nu voi ști cine a scris-o dar cea ce am realizat este faptul că fiecare copil este un artist, si că indiferent de vârstă, arta trăiește în noi.

Când am aflat prima oară că actorii spectacolului ,,Crocodilii din orașul meu” vor veni la noi la școală pentru a îi întâlni, mă gândeam că vor fi speriați, timizi, chiar emoționați, doar că mi-am dat seama că m-am înșelat profund.  Fiecare copil vorbea lejer, chiar relaxat, dând răspunsuri calme și înțelepte la întrebările adresate de către elevii Colegiului Național. Mi-a atras atenția maturitatea multora dintre ei, pentru că, la un moment dat, a fost abordat subiectul educației, Întrebarea principală fiind: ,,Cine v-a educat până acum?”  iar ei au dat răspunsurile cele mai oneste: părinții, profesorii, frații. Deși nu pare o întrebare foarte importantă, sinceritatea lor îi face să dea dovadă de  temeinicie si maturitate.

În concluzie, spectacolul ,,Crocodilii din orașul meu”, coordonat de Diana Roman, mi-a oferit o nouă perspectivă asupra capacităților copiilor și a maturității de care dau dovadă.

Ioana Cîmpeanu, VII E

Pe data de 18 martie 2026 alături de colegii mei și clasa a-VI-a C am participat la piesa de teatru ,, Crocodilii din orașul meu'' Adaptată după cartea,, Consultatul lunii" de Matei Vișniec. În această carte se prezintă viața unei fetițe Adelina care este preocupată de literatură, de creație și iubește animalele. Aceasta are un motan, pe nume Sleepy, cu care are o relație apropiată, deoarece poate vorbi cu el orice fără a fi judecată, cum este de părinții ei care o credeau neobișnuită. Numele Sleepy reflectă faptul că în somn se creează visul, iar visul exprimă lumea noastră interioară, exprimând dorințele și fricile noastre.

În orașul în care Adelina trăiește se întâmplă un eveniment strașnic pentru locuitorii din oraș! Niște crocodili invadează orașul creând agitație între orășeni. Aceștia reprezintă agresivitatea si lipsa sensibilității în gândire. Arta, de care Adelina era pasionată, pierde libertatea de a exprima sufletul și gândul liber. Consider că autorul Matei Vișniec a făcut o alegere bună în a întruchipa comportamentele des întâlnite la oameni în trupurile crocodililor, încât povestea să fie reflectată cu lumea noastră, unde se produc infracțiuni sau alte lucruri în care noi suferim.

Când am mers la spectacolul ,, Crocodilii din orașul meu'' jucată de trupa Artwork Atelier coordonată de doamna Diana Roman, am rămas plăcut surprinsă de naturalețea cu care cei mici au jucat pe scenă. Aceștia au atras atenția publicului, încât la finalul spectacolului, alături de colegii mei am dezbătut momente care ne-au plăcut. Un moment care m-a impresionat a fost acela în care locuitorii au descoperit ca poeziile Adelinei pot face crocodilii să părăsească orașul. M-a impresionat acest moment, deoarece la început nimănui nu-i plăcea pasiunea Adelinei pentru artă, însă în final s-a demonstrat că doar arta poate alunga răul din lume, lăsând armonie și iubire.

În final, mă simt extrem de onorată că am avut ocazia să văd atât de mulți copii talentați, dar am și realizat că pentru a avea un spectacol reușit trebuie multă muncă, dar și auto cunoaștere, încât fiecare să aibă un rol potrivit. Felicitări celor mici pentru curaj pe care îl au și felicitări și coordonatoarei lor care a format o echipă frumoasă și talentată!

Eva Coslac, VII E

Experiența de a retrăi mesajul cărții „Consulatul lunii” de Matei Vișniec, de această dată pe scenă, a devenit și mai valoroasă prin întâlnirea cu actorii care au adus povestea la viață.

Din cartea lui Matei Vișniec aflăm despre experiența comunismului, o manieră de control excesiv, unde oamenii nu aveau voie să aibă opinii proprii, trebuiau să se supună regulilor și să își pună „măști” pe față, să nu arate cum se simt de fapt, dar și despre puterea propriilor noastre idei. Un refugiu prezentat de autor este arta, care nu poate fi controlată, prin care ne putem exprima gândurile și emoțiile, care ne oglindește  sufletul.

Frumusețea cărții este conturată de literatură (mai exact poezia) și de inocența și puritatea sufletului de copil. Piesa de teatru a fost captivantă și micii actori și-au luat rolurile în serios, au intrat în pielea personajelor și ne-au oferit cea mai frumoasă interpretare a textului „Consulatul lunii”. Am recunoscut un cântec din povestea trăită pe scenă de copii, dintr-o carte de-a lui Roald Dahl, un autor care îmi e foarte drag, pentru că îi citeam cărțile de când eram mică și acest moment din spectacol m-a purtat cu nostalgie înapoi în copilărie, la toate amintirile frumoase la care vreau să mă întorc.

Întâlnirea a fost cu adevărat specială, am avut ocazia să vorbesc cu actorii și m-a impresionat profund pasiunea lor pentru teatru, sensibilitatea lor artistică, modul  creativ și optimist de a vedea viața și ambiția acestora de a învăța replicile, de a scăpa de emoții pe scenă și de a se implica. Toți copii cu care ne-am întâlnit sunt artiști, care pot transmite emoțiile la public într-un mod inspirațional. Cu profesoara lor de teatru, Diana Roman sunt pe drumul cel bun de a ajunge departe și de a transforma pasiunea lor într-o carieră de succes.

Sunt foarte recunoscătoare pentru că am descoperit această carte, că am avut oportunitatea de a vedea punerea în scenă a acțiunii cărții și de a vorbi față în față cu actorii, toate aceste evenimente mi-au deschis o cale spre lumea creativității, o lume fără „crocodili” în care te poți exprima liber, fără ezitare sau frică.

Maria Sophia Costea, VII E

      Mama mi-a spus încă de când eram mică faptul că în viață va trebui să fac și lucruri care nu o să-mi placă. Nu aveam cum să știu asta de la început, dar lectura  cărții Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină scrisă de faimosul poet, prozator și dramaturg român Matei Vișniec și ilustrată de fiica lui Joela Vișniec, a intrat în această categorie.

       Problemele au apărut încă de la început, pentru că nu e tipul de carte pe care o citesc în mod obișnuit. Modul în care autorul scrie a fost cel care mi-a făcut experiența neplăcută. Din cauza faptului că acesta nu spune lucrurilor pe nume, ci utilizează foarte multe  metafore, cartea, chiar dacă a fost o provocare, iar eu ador provocările, mi s-a părut greu de citit. Pentru a putea înțelege pe deplin ce a vrut să spună autorul, uneori trebuia să recitesc anumite pasaje. Un lucru mi-a fost evident încă dinainte de a deschide cartea, și anume că povestea nu este doar despre crocodili, pisici vorbitoare și fetițe visătoare și iubitoare de poezie. Cartea are un mesaj cu un impact puternic asupra oricărui cititor  versat: este greu să fii tu însuți într-o lume dominată de frică, confuzie și lașitate.

           La finalul cărții, ceva m-a făcut să citesc și alte câteva opere scrise de Matei Vișniec și am fost plăcut impresionată de poezia Despre istorie, lucru care mi-a demonstrat că un alt factor care a determinat problemele mele cu această carte a fost faptul că odată cu trecerea anilor, cărțile pe care le-am considerat minunate altă dată, nu-mi mai plac la fel de mult căci gusturile se schimbă odată ce omul se maturizează. În opinia, mea dacă acea temă ar fi fost îmbrăcată întru-n alt text, mi-ar fi plăcut mult mai mult și ar fi putut deveni una dintre cărțile mele favorite, pentru că mesajul profund m-a pus pe gânduri.          

         Deși a fost o oportunitate pe care foarte mulți copii nu o au, nici piesa de teatru nu a reușit să-mi schimbe părerea despre carte. În opinia mea, faptul că povestea a fost adaptată pentru un public mult mai tânăr ca mine, mi-a amintit că am lăsat în urmă copilăria și perioada în care fantasticul și fantezia dădeau gust bun tuturor lecturilor.

          În schimb, întâlnirea cu actorii mi-a plăcut mult mai mult. Trupa Art Work Junior coordonată de actrița Diana Roman mi-a schimbat perspectiva și m-a făcut să privesc cartea cu alți ochi, văzând câtă muncă a fost depusă pentru ca noi să ne bucurăm de o astfel de piesă de teatru.

           Ce m-a impresionat cel mai mult a fost curajul, dar și naturalețea cu care copii din trupă au vorbit în fața a unui număr destul de mare de oameni, atât pe scena teatrului, cât și pe cea a sălii de festivități a Colegiului Național Iași.

Ștefan Costin, VII E

În ziua de 18 martie, am mers la Teatrul Luceafărul, unde se juca piesa ,,Crocodilii din orașul meu”, adaptată după cartea ,,Consulatul lunii” de Matei Vișniec. Mi s-a părut interesant începutul acestuia, în care doi șefi ai ,,crocodililor” intră în oraș și încep să îl cucerească deoarece Arsenie, actorul care juca un șef al crocodililor, avea o voce puternică, ca de lider, care îi făcea pe toți ceilalți să prindă curaj și să se simtă liber pe scenă. Un alt moment care m-a impresionat a fost acela când toate personajele află că poeziile Adelinei erau singurele care puteau salva și îndepărta crocodilii din oraș. Acest lucru a fost aflat prin intermediul profesoarei de literatură și motanul ei Sleepy, care avea puteri magice, acesta putând să vorbească ca un om normal. În final, totul se termină cu bine, crocodilii fiind alungați din locuințele oamenilor, aceștia trăindu-și viața ca înainte cu bucurie și mândrie.

La nici o săptămână după eveniment, am avut ocazia să-i întâlnim și să vorbim cu fiecare dintre actori, și cu doamna coordonatoare Diana Roman. Când au început interpreții spectacolului să se prezinte, parcă toată sala a început să fie mai veselă și mai entuziasmată. M-a impresionat și momentul colegului meu Matei care a asociat cartea cu perioada comunismului, și chiar a și adus câteva exemplare istorice din acea perioadă. Mai târziu, am aflat ca teatrul nu avea intenția să se refere strict la trecut, ci doamna coordonatoare a modificat scenele astfel încât spectacolul să fie reflectat cu lumea noastră, unde se produc infracțiuni sau alte lucruri care pot produce răul persoanelor.

Pe parcursul evenimentului, nu am dat seama că pentru a avea un spectacol de succes, scenariul trebuie modificat și atribuit corect fiecărui actor un rol căruia să-i placă și să-l facă să se simtă în pielea personajului pe care îl joacă. Mi-a mai plăcut foarte mult și modul în care vorbeau actorii, aceștia simțindu-se liberi lângă noi și cel mai important și în siguranță. Prin urmare, întâlnirea cu interpreții spectacolului ,,Crocodilii din orașul meu” m-a făcut să înțeleg ca orice copil poate să devină în imaginația lui cine vrea și ca teatrul este o activitate care îți poate dezvolta această capacitate, făcând-o mult mai bogată.

 Sophia Crețu, VII E

Arta salvează lumea de pericol

La spectacolul „Crocodilii din orașul meu” am simțit mai multe emoții intense, în care inima îmi bătea tare. La final, actorii au umplut sala de bucurie, iar toată lumea i-a aplaudat. Copiii de pe scenă au prezentat foarte bine contrastul dintre bine și rău. Fiecare moment din sală părea să prindă viață.

La eveniment, actrița Diana Roman ne-a explicat despre crocodilii din lumea noastră. Aceștia sunt cei care fac orice formă de rău, precum: vorbitul urât, lovitul, zgomotul de la radio și așa mai departe. Aceasta ne-a mai spus că sănătatea este pe primul loc, iar apoi trebuie să învățăm să fim educați. O fetiță care a jucat pe scenă ne-a explicat că, atunci când ești pe scenă și interpretezi un rol, îl poți exprima mai mult decât rolul care îl joci în viața de zi cu zi. În acest eveniment am înțeles mai bine ideea că Dumnezeu ne iubește pe toți, cu diferențele noastre, și că avem libertatea de a ne înțelege și de a ne iubi.

În cartea „Consulatul lunii” de Matei Vișniec, o fetiță pe nume Adelina a zărit un crocodil în fața magazinului de jucării. Aceasta s-a apropiat încetișor de el, dar animalul s-a speriat și a luat-o la fugă. Ajunsă acasă, copila nu i-a spus nimănui, de fapt doar motanului Sleepy, despre crocodilul văzut mai devreme, deoarece familia ei o considera lunatică. Adelina era mereu zăpăcită și cu „capul în nori”, motiv pentru care sora ei mai mare, Diana, îi făcea observații în fiecare zi.

La un moment dat, crocodilii au invadat orășelul și au „crocodilizat” limbajul. Adelina salvează orășelul prin slăbiciunea animalelor, aceea fiind poezia.

Acest fapt sugerează că prin orice formă de artă putem salva lumea de pericol. Eu cred că Adelina se aseamănă oarecum cu o artistă, deoarece copila este visătoare și sensibilă la micile secrete și detalii.

Nicolae Dragoslav, VI C

In spectacolul „Crocodilii din oraşul meu" au jucat doar copii, lucru care i-a făcut pe unii spectatori să se amuze. Cu toate acestea, actorii au rămas concentraţi şi implicaţi, fără să iasă din rol în niciun moment. Mi-a atras atenția și faptul că aceştia au improvizat şi s-au susținut ca o adevărată familie.

Am avut şansa să-i întâlnesc şi după piesa de teatru, pentru a-i cunoaște mai bine. Am aflat că majoritatea actorilor au interpretat mai multe roluri. De asemenea, scenariul a fost unul simplu, dar copiii au muncit mult pentru ca efortul depus să se reflecte în reprezentaţie.

Un alt aspect care mi-a plăcut în mod deosebit a fost energia pe care copiii au transmis-o publicului. Chiar dacă uneori se simţea emoția specifică vârstei, aceasta nu a fost un obstacol, ci mai degrabă un element care a adăugat autenticitate întregii reprezentaţii. Fiecare gest, replică sau mişcare scenică părea sinceră şi plină de entuziasm, ceea ce a făcut spectacolul cu atât mai plăcut de urmărit.

De asemenea, teatrul poate ajuta la depăşirea ruşinii de a vorbi pe scenă sau de a menține contactul vizual. În concluzie, spectacolul mi-a lăsat o impresie foarte bună şi mi-a demonstrat cât de important este teatrul în dezvoltarea încrederii în sine.

Augustin Fermeșanu, VII E

Textul de Matei Vișniec prezintă un context similar cu comunismul prin ochii unei fete de 10 ani, Adelina. Deși cartea a fost foarte emoționantă si m-a marcat, am fost, sincer, mai atras de teatru. Copiii de la trupa ArtWork au pus in scenă evenimentele din carte, însă am simțit și emoția din glasul lor în timp ce își jucau rolurile. Ba mai mult decât atât, m-a impresionat efortul lor uriaș de a fi în acea seară pe scenă, deoarece și ei, ca și noi, poate erau obosiți, plictisiți de după școală, unii dintre ei nici măcar neapucând să ajungă acasă, plus orele lungi si chinuitoare de muncă. Cu toate acestea, copiii nu numai că au avut curajul să joace în fața tuturor din sală, au făcut-o și într-un mod deosebit de frumos.

Un alt moment care mi-a atras atenția a fost la întâlnirea cu micii artiști, când regizorul lor ne-a explicat cum că, în viața reală, crocodilii sunt de fapt persoanele cu intenții rele, precum cele care jignesc, sunt răi cu ceilalți sau care pur și simplu fac ceva greșit în mod repetat. Și în carte, crocodilii, deși mult mai puțini ca oamenii, reușesc să-i amăgească, în special pe copii, care sunt inocenți, că au venit cu intenții bune. Toate acestea se schimbă odată cu conduita tot mai strictă a crocodililor, care încep parcă să le dicteze oamenilor ce să facă și ce nu, controlându-i după propriile interese. Salvarea oamenilor sunt tot oamenii, însă cei învățați, citiți, care știu să facă diferența dintre bun si rău. Adelina este una dintre aceste persoane, și, cu ajutorul artei, reușește să-i gonească pe crocodili, sugerând cum că arma împotriva răului este bunătatea și înțelepciunea, pentru a lupta împotriva corupției și a manipulării.

Dan Fîrțescu, VI C

Întâlnirea cu actorii care au jucat în piesa inspirată din „Consulatul Lunii” de Matei Vișniec a fost o experiență deosebită și plină de emoție. După ce am urmărit spectacolul, încărcat de simboluri și idei profunde, discuția cu ei a oferit o perspectivă nouă asupra modului în care o operă literară poate prinde viață pe scenă.

Actorii ne-au împărtășit din culisele procesului de creație, explicând cum au construit personajele și cum au încercat să redea atmosfera specifică textului lui Vișniec. Am fost impresionat de pasiunea și dedicarea lor, dar și de modul în care fiecare gest, replică sau pauză avea un sens bine gândit.

Un moment interesant a fost atunci când au vorbit despre dificultățile întâmpinate în interpretarea unor scene abstracte sau simbolice. Ne-au explicat cum au lucrat împreună pentru a transmite publicului emoțiile și mesajele piesei, chiar și atunci când acestea nu sunt evidente la prima vedere.

Această întâlnire m-a ajutat să înțeleg mai bine nu doar piesa, ci și munca din spatele unui spectacol de teatru. Am realizat cât de importantă este colaborarea dintre actori și cât de multă muncă se ascunde în spatele unui act artistic aparent simplu.

Tudor Gherasim, VI C

Spectacolul "Crocodili din orașul meu" inspirată din universul creionat de Matei Vișniec în cartea "Consulatul Lunii" m-a făcut să înțeleg adevăratul sens al crocodililor și cât de aproape se află de noi și că uneori nici nu le simți prezența. Crocodili pot fii reprezentați de mai multe lucruri și faptul că acestea pot ajunge treptat să ne conducă într-o zi este evidențiat în spectacol. Piesa „Crocodili din orașul meu” m-a impresionat prin subtilitatea ei, arătând cât de periculoasă poate fi ignoranța. Ignorând azi un detaliu, mâine riscăm să pierdem echilibrul între normal și absurd, cum și în cartea "Consulatul Lunii" crocodilii ajung treptat la un nivel de conducere ajutându-se de naivitatea oamenilor care cred toate iluziile create de ei. Atunci când speranța se stinse în orașul Adelinei, protagonista spectacolului cât și a cărții, atunci când nimeni nu mai voia să lupte împotriva absurdului ce treptat ajunge normal, doar creativitatea și lectura a mai rezistat.

Poezia ce reprezenta libertatea a putut scăpa omenii de regimul comunist impus de crocodili asupra lor. Atât din spectacol, câț și din carte reiese faptul că libertatea este obținută atunci când cu te lași vrăjit de niște iluzii și lupți pentru principiile tale. În concluzie spectacolul a transmis mesajul că nepăsarea zilnică poate duce, treptat, la situații grave și greu de controlat și că lipsa de reacție în fața absurdului îl transformă, în timp, în normalitate.

Teodora Grigorescu, VI C

După citirea cărții „Consulatul Lunii” de Matei Vișniec, am avut ocazia să vedem piesa de teatru inspirată de aceasta, interpretată de o echipă de actori formată din copii talentați și foarte devotați muncii lor. Spectacolul a conținut multe momente muzicale care au creat o atmosferă veselă și interactivă, în timp ce actorii au dat viață personajelor din poveste. Deși recuzita era destul de simplă, îmbrăcămintea crocodililor a adus un zâmbet pe fața spectatorilor și a reprezentat haosul, gălăgia și ignoranța oamenilor.

Adelina, personajul principal al cărții, a fost interpretată de o fată foarte talentată, care a reușit să evidențieze importanța artei și a faptului de a fi „lunatic”. Contrastul dintre răutatea care invadează treptat orășelul și sătenii dornici să riposteze folosindu-se de imaginație transmite spectatorilor importanța literaturii și a oricărei alte forme de artă.

După spectacol, echipa de teatru ne-a făcut o vizită pentru a discuta mai multe despre această reprezentație. Ne-au dezvăluit că nu au vrut doar să facă referire la situația tristă a comunismului, ci și să arate că acesta încă se regăsește în comportamentul zilnic al oamenilor, „crocodilizarea” reprezentând răutatea care persistă peste tot în lume.

Ulterior, am avut șansa să cunoaștem fiecare copil care a jucat în piesă. Aceștia ne-au povestit despre rolurile care i-au scos din zona lor de confort, iar îndrumătoarea lor, Diana Roman, ne-a arătat câtă muncă a fost necesară pentru realizarea spectacolului, comparând-o cu „baza unui iceberg, care aduce roadele străduinței la suprafață”. De asemenea, le-am putut adresa diverse întrebări, iar copiii ne-au vorbit despre sistemul lor de organizare, coordonat de liderul echipei, un băiat numit Arsenie, și despre dragostea lor pentru actorie.

Partea mea preferată din întregul eveniment a fost faptul că am putut descoperi minți și idei strălucite ale tinerilor actori, care ne-au împărtășit experiența lor în lumea teatrului, transmițând emoții precum bucurie și speranță și cucerind întreaga sală de spectatori.

Tudor Holman, VII E

Pe data de 18 martie, am mers la Teatrul „Luceafărul”, unde se juca piesa „Crocodilii din orașul meu”, adaptată după cartea „Consulatul lunii” de Matei Vișniec, piesă care, după așteptările mele, trebuia să fie jucată de oameni mai maturi, actori adulți, care se pot organiza și pot juca teatru mai bine decât niște copii. Dar m-am înșelat, deoarece micii actori care au jucat piesa au arătat grijă și atenție la rolurile și replicile lor, pe care, în timpul lor liber, au fost nevoiți să le învețe, doar pentru a aduce la viață întâmplarea din carte și pentru a ne arăta nouă cum și ce se întâmplă de-a lungul acțiunii, ceea ce mi se pare grozav.

Unul dintre momentele mele favorite din spectacol a fost cel în care toată lumea află că singurul mod prin care puteau îndepărta crocodilii din oraș și salva oamenii erau poeziile Adelinei. Motanul fetiței, Sleepy, convinge oamenii treptat, cu abilitatea lui de a se exprima în cuvinte omenești, că poeziile sunt ca un refugiu, ca un loc sigur pentru toată lumea, care oferă protecție împotriva oricărui pericol. În cazul lor, crocodilii erau cei de care toată lumea era nevoită să se ascundă și să fugă.

Mi-a mai plăcut și faptul că Arsenie, actorul care juca rolul de șef al crocodililor, a intrat pe scenă fără frică, ci cu un zâmbet pe față, pregătit să joace cât de bine poate, ceea ce le-a dat un start bun celorlalți copii și i-a ajutat să joace ca el: calm și fără frică.

Personajul meu preferat a fost motanul Sleepy, jucat de David, care mi s-a părut foarte calm și stăpân pe situație de-a lungul piesei, ceea ce este greu chiar și pentru unii actori adulți, așa că am apreciat foarte mult acest lucru la el.

În încheiere, cred că această piesă a fost ușor de înțeles pentru noi, deoarece este jucată de copii ca noi. Prin urmare, am simțit că toată acțiunea este mai clară și mai ușor de imaginat, ceea ce nu am mai simțit la niciun spectacol până acum. Chiar a fost special!

Această interpretare a cărții „Consulatul lunii” m-a ajutat să înțeleg că, prin poezie, prin cărți și imaginație, putem evada din lumea reală care este câteodată crudă, plină de nedreptăți, și ne putem ascunde în lumea noastră, pe care o construim cum vrem, ca un consulat al lunii în lumea Adelinei.

Mihnea Horhogea, VI C

Cartea „Consulatul lunii” de Matei Vișniec este o lectură diferită, care m-a făcut să gândesc mai mult decât alte povești. Nu este o carte ușor de înțeles de la început, dar, pe măsură ce citești, începi să descoperi idei importante despre viață și despre oameni.

Un element foarte important în această operă este luna. Ea nu apare doar ca un obiect de pe cer, ci ca un simbol al visului și al dorinței de evadare. Pentru mine, luna reprezintă locul unde oamenii își trimit gândurile atunci când nu se simt bine în lumea reală. Este ca un refugiu imaginar, unde totul pare mai liniștit. În același timp, luna arată că visurile sunt uneori departe de noi și greu de atins.

Personajele din carte sunt interesante, dar și puțin ciudate. Ele nu par mereu sigure pe ele și de multe ori nu reușesc să se înțeleagă între ele. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la faptul că oamenii, chiar dacă vorbesc mult, nu comunică întotdeauna cu adevărat. Uneori, fiecare rămâne singur în gândurile sale. Cartea arată că singurătatea nu înseamnă doar să fii singur, ci și să nu fii înțeles.

În multe momente, întâmplările par absurde sau fără sens. Totuși, ele reflectă realitatea într-un mod diferit. Viața nu este mereu logică și nu are întotdeauna explicații clare. Uneori se întâmplă lucruri pe care nu le putem înțelege, iar oamenii încearcă să găsească un sens în ele. Prin aceste situații, autorul ne arată că trebuie să acceptăm faptul că nu putem controla sau explica totul.

Cartea m-a făcut să înțeleg cât de important este să avem imaginație și speranță. Chiar dacă realitatea este uneori dificilă, visurile ne ajută să mergem mai departe. Fără ele, oamenii ar deveni triști și ar renunța mai ușor. Visul nu este o slăbiciune, ci o formă de putere interioară.

De asemenea, am înțeles că fiecare om își caută locul în lume. Nu este un lucru simplu și nu există un răspuns clar pentru toți. Fiecare are propriile întrebări și propriile dorințe. Important este să nu renunțăm la această căutare, chiar dacă drumul este dificil.

„Consulatul lunii” este o carte care, deși pare ciudată la început, transmite idei profunde despre viață. Ne învață despre singurătate, despre importanța visurilor și despre faptul că lumea nu este mereu ușor de înțeles. Este o lectură care ne ajută să gândim mai matur și să privim lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Întâlnirea de după spectacol a fost partea care m-a ajutat cel mai mult să înțeleg sensul piesei „Crocodilii din orașul meu”. În timpul spectacolului, unele momente mi s-au părut neobișnuite și greu de explicat, dar discuția de după, mai ales explicațiile profesoarei de actorie, au făcut ca totul să devină mai clar.

Un lucru care mi-a atras atenția a fost faptul că actorii erau copii, dar au reușit să joace roluri destul de serioase și să transmită idei importante. Chiar dacă nu au explicat foarte mult în detaliu, se vedea că au înțeles mesajul piesei și că au încercat să-l redea cât mai bine pe scenă. Mi s-a părut interesant cum niște copii pot juca situații care țin de comportamentul oamenilor maturi și de probleme reale din societate.

Cea mai importantă parte a întâlnirii a fost intervenția profesoarei lor de actorie, care a vorbit mult mai clar și mai profund despre semnificațiile piesei. Ea ne-a explicat că „crocodilii” reprezintă oamenii needucați sau oamenii care nu gândesc critic și care ajung să facă lucruri greșite fără să-și dea seama. Mi-a rămas în minte ideea că pericolul nu vine doar din răutate, ci și din lipsa de educație și din faptul că oamenii nu își pun întrebări.

Profesoara a făcut și o legătură cu perioada comunismului, explicând că atunci oamenii trăiau cu multe restricții și nu aveau libertatea de a spune ce gândesc. Din această cauză, mulți ajungeau să accepte lucruri nedrepte și să nu mai reacționeze. Ea a vorbit destul de matur despre aceste lucruri și a reușit să ne facă să înțelegem că piesa nu este doar o poveste, ci reflectă situații reale din trecut. Mi s-a părut interesant cum o piesă aparent simplă poate avea un mesaj atât de serios și legat de istorie.

De asemenea, am înțeles că educația este foarte importantă, pentru că ne ajută să gândim singuri și să nu fim influențați ușor. Fără educație, oamenii pot ajunge să accepte orice, chiar dacă nu este corect. Această idee mi s-a părut una dintre cele mai importante din toată discuția.

În concluzie, întâlnirea de după spectacol a fost mai mult decât o simplă discuție. A fost o ocazie de a înțelege mai bine mesajul piesei și de a reflecta asupra unor lucruri serioase, cum ar fi educația și libertatea. Consider că explicațiile profesoarei au fost esențiale și au făcut ca experiența să fie mult mai valoroasă.

Mihai Iarovoi, VI C

Teatrul este spațiul magic în care oamenii se regăsesc, de parcă s-ar privi într-o oglindă.

            Acest sentiment m-a încercat atunci când am urmărit, cu emoție, piesa ”Crocodili în orașul meu”, adaptată după volumul ”Consulatul lunii” de Matei Vișniec. Recunosc, m-a atras de la bun început titlul metaforic, care mi-a dat de înțeles că voi întâlni o lume ieșită din comun. Și așa a fost!

            ”Crocodilii” au devenit simboluri ale răului, care pătrunde discret, viclean în viețile oamenilor, schimbându-le dramatic. Atmosfera creată a fost una plină de suspans, iar decorurile au fost adaptate temei, contribuind decisiv la transmiterea emoțiilor.

            Un aspect care m-a impresionat a fost modul în care au reacționat personajele în fața invaziei crocodililor. Aflate în situații dificile, unele s-au consolat, acceptând ce se întâmplă, iar altele s-au panicat, exact cum se întâmplă și în lumea reală.

            Piesa de teatru mi-a transmis un sentiment de neliniște și m-a pus pe gânduri, determinându-mă să îmi imaginez cum aș reacționa eu în timpuri grele și am ajuns la concluzia că, indiferent de provocări, important este să rămânem OAMENI.

Elisa Ioniță, VII E

Participarea mea la spectacolul „Crocodilii din orașul meu”, realizat de trupa Art Work la Teatrul Luceafărul, a fost o experiență foarte frumoasă și diferită. După spectacol, întâlnirea cu echipa în sala de festivități a școlii noastre a fost la fel de interesantă, deoarece am putut discuta și socializa cu ei.

Actorii sunt niște copii foarte deschiși și talentați. Se vede că iubesc teatrul și că muncesc mult pentru fiecare rol. Mi-a plăcut că sunt ca o familie, se ajută în tot ceea ce le iese mai greu și se susțin unii pe alții. Sunt copii foarte buni și ne îndeamnă și pe noi să fim mai buni, pentru că sunt suflete calde și așa au învățat în trupa lor. Profesoara lor este foarte ambițioasă și nu lasă pe nimeni în urmă. Acest lucru se observă în felul în care fiecare actor are un rol important și contribuie la spectacol. Se vede că îi încurajează și îi ajută să evolueze.

Un moment care m-a impresionat mult a fost când ne-au spus că o parte din scena cu polițistul și pompierul a fost improvizată. Acest lucru arată că sunt actori foarte buni, capabili să inventeze și să se adapteze rapid pe scenă.

Mi-a mai plăcut că ne-au cerut și păreri despre spectacol. Când cineva vorbea, ei erau foarte fericiți și dornici să comunice și să găsească idei noi. Se vede că iubesc interacțiunea cu publicul. Întâlnirea cu trupa Art Work m-a făcut să apreciez mai mult teatrul și munca din spatele unui spectacol. Consider că, deși acum sunt actori mici, pot ajunge departe dacă vor continua să muncească la fel de mult.

În final, vreau să îi felicit pentru munca lor și să le doresc mult succes pe mai departe, deoarece merită pe deplin toate realizările lor. Această experiență m-a inspirat și m-a făcut să înțeleg cât de important este lucrul în echipă și comunicarea. Am observat că fiecare opinie contează și că prin colaborare pot apărea idei foarte bune. Cred că astfel de activități ne ajută să devenim mai încrezători și mai deschiși în fața celorlalți. Le mulțumesc pentru această experiență și sper să îi revedem curând pe scenă din nou.

Maximilian Mazilu, VII E

Spectacolul „Crocodilii din orașul meu”, inspirat din cartea Consulatul Lunii de Matei Vișniec, ne arată o reflecție profundă asupra oamenilor și a modului în care societatea poate aluneca, spre pierderea identității. Textul lui Vișniec, sugerează transformarea oamenilor în „crocodili” ca metaforă pentru dezumanizare, pentru acceptarea fără reacție a unor realități stranii sau chiar periculoase.

În spectacol, această idee este redată printr-o atmosferă tensionată, dar și prin momente de ironie , care amplifică semnificația. dialogurile evidențiază conflictul interior al Adelinei pus în fața unei realități absurde. Mi-a atras atenția modul în care copiii au reușit să pună în valoare textul care subliniază transformarea treptată a personajelor.

Întâlnirea cu actorii a oferit o perspectivă interesantă. Aceștia au vorbit despre dificultatea de a reda un text atât de simbolic, dar și despre provocarea de a transmite emoții autentice într-un cadru absurd. Am aflat că fiecare personaj a fost construit pornind de la ideile copiilor, ceea ce m-a ajutat să înțeleg mai bine evoluția lor pe parcursul piesei.

Impresia generală a fost că spectacolul nu oferă răspunsuri clare, ci mai degrabă ridică întrebări. Consider că „Crocodilii” este un spectacol, care vorbește despre cât de ușor putem deveni indiferenți în fața schimbărilor din jurul nostru.

Matei Mera, VII E

Vocea care schimbă lumea

O poveste este cu adevărat valoroasă atunci când nu rămâne închisă între niște coperți. „Consulatul Lunii” de Matei Vișniec a reușit să iasă dintre pagini, să urce pe scenă și apoi să prindă glas în răspunsurile unor copii-actori care nu doar au interpretat roluri, ci au vorbit despre ele cu pasiune.

Cartea m-a impresionat mai întâi prin povestea pe care o spune, o poveste care ascunde sensuri profunde despre curaj, libertate și puterea cuvintelor. Acestea au uneori o forță capabilă să învingă chiar și cele mai mari primejdii. Cel mai mare pericol este reprezentat de crocodilii cu șase picioare. Ei nu sunt simple personaje fantastice, ci simboluri ale răului. Pentru că acest rău pare prea puternic, locuitorii orașului aleg să nu îl înfrunte, preferând să se ascundă în spatele măștilor. Ei aleg tăcerea în locul adevărului și confortul în locul curajului. Singura care îndrăznește să își folosească vocea este Adelina. Ea refuză să tacă și are curajul de a spune lucrurilor pe nume.

La început, nimeni nu o înțelege pe "lunatica" Adelina, la fel cum nici Constantin Brâncuși nu a fost înțeles la vremea sa. Însă, prin perseverență, Adelina reușește să schimbe ceva în jurul ei și devine astfel întruchiparea libertății și a adevărului.

În piesa de teatru, atenția mi-a fost atrasă de alegerea vestimentației actorilor. Adelina era îmbrăcată în culori mai deschise și mai vii decât ceilalți, devenind astfel o adevărată pată de culoare. Această alegere sugerează că ea este lumina care risipește întunericul lumii și subliniază clar ideea că vocea și acțiunile ei fac diferența. Întâlnirea cu talentații copii din trupa de teatru Artwork a fost la fel de impresionantă.

Discuția nu s-a limitat doar la roluri și replici, ci a mers mai departe, spre sensurile ascunse ale textului. Deoarece cartea abordează ca subiect dictatura, am adus de acasă "o cutie magică" din care am scos  și am prezentat, pe rând, fragmente de trecut – bancnote, medalii, un pașaport, o invitație la parada militara din 1 mai 1969 - toate din vremea unei lumi șterse de timp, comunismul. O realitate pe care au trăit-o părinții și bunicii noștri și pe care noi încercăm să o înțelegem.

În concluzie, răul nu poate supraviețui atât timp cât iubirea, curajul și imaginația reușesc să strălucească în fiecare dintre noi.

Maria Mihai, VII E

În această carte este vorba despre o fetiță pe nume Adelina care iubește literatura și mai ales poezia. Ea este considerată lunatică, adică visătoare și mereu cu capul în nori, de aceea părinții și ceilalți oameni din jur nu o prea înțeleg. Sleepy, motanul ei, este singurul care o înțelege și vorbește cu ea. El i-a vorbit pentru prima oară de ziua ei, când a împlinit 12 ani. De atunci, Sleepy și Adelina stau de vorbă noaptea pe acoperiș. Mi-a plăcut relația apropiată dintre pisică și fetiță, care au devenit prieteni buni. Sleepy știa să prezică viitorul, și i-a spus Adelinei că în oraș se vor întâmpla lucruri uimitoare, iar singura cale de a salva lumea este prin poeziile pe care fetița le scrie. În câteva zile, crocodilii din mlaștina de la capătul orașului invadează străzile. Lumea se refugiază pe acoperișuri și construiesc poduri. Crocodilii par la început prietenoși, iar lumea îi aplaudă și îi hrănesc. Dar Adelina și Sleepy simt că ceva nu e în regulă. Crocodilii încearcă să îi facă pe oameni să creadă că ei sunt niște ființe neajutorate care vor doar să fie iubiți și apreciați de lume, dar de fapt încercând să-i păcălească pe aceștia. Ei îi lasă pe oameni să calce pe ei pentru a se deplasa, iar oamenii încep să capete încredere în crocodili.

În spectacolul Crocodilii din orașul meu, crocodilii apăreau ca niște ființe zgomotoase, dornice de haos și gălăgie. Adelina și Sleepy sunt singurii care nu au încredere în crocodili și sunt singura speranță că lucrurile se vor schimba în bine. Crocodilii reprezintă dictatorii, regimul totalitar care vrea să controleze lumea și să ia libertatea oamenilor. Aceștia iau libertatea lumii de a se exprima prin poezie, artă sau literatură ceea ce le schimbă viețile. La școală, elevii erau nevoiți să citească texte doar despre crocodili și să recite Oda Crocodililor la început și final de oră. Adelina, supărată că trebuie să se supună crocodililor, compune o poezie cu care plănuiește să îi alunge pe crocodili. Ea o recită în fața clasei și crocodilii, îngroziți de acea poezie care nu conținea nimic bun despre ei, au plecat repede și nu s-au mai întors. De atunci, perspectiva oamenilor față de poezie s-a schimbat. Aceștia i-au acordat mai multă atenție și i-au adresat Adelinei multe întrebări legate de poezie. Ea a devenit eroul orașului și oamenii au început s-o admire.

Mi-a plăcut ideea că salvarea este legată de poezie și imaginație. Cartea pare să transmită că sensibilitatea și literatura pot deveni forme de rezistență într-o lume periculoasă. În opinia mea, consider că această carte este profundă și plină de semnificații potrivită atât pentru copii cât și pentru adulți. 

Ioana Mocanu, VII E

În căutarea identității...

Crocodilii sunt printre noi- afirmă doamna Diana Roman. Dar cine sunt, de fapt, acești crocodili? Spectacolul inspirat din Consulatul lunii, sub regia Dianei Roman, ne propune o definiție simbolică: crocodilii nu sunt animale periculoase, ci oameni reali, zgomotoși, lipsiți de empatie, de respect și de educație.

Cartea lui Matei Vișniec, Consulatul lunii, care abordează teme precum critica societății, conformismul și frica, ne prezintă povestea unui oraș liniștit în care crocodilii se instaurează încet, aducând cu ei mlaștina. Treptat, reptilele pun stăpânire pe oraș, iar oamenii, împărțiți în tabere pro si contra crocodili, se refugiază pe acoperișuri și încearcă să le facă față invadatorilor. În acest contex, apare Adelina, o fetiță lunatică care, prin intermediul poeziei, salvează localitatea. O temă de mare anvergură tratată în text este identitatea personală. Cine sunt eu într-o astfel de lume? Întrebarea apare subtil în poveste și este dezvoltată în piesa de teatru a Dianei Roman. Această reflecție asupra individualității și a modului în care ne definim ca oameni se regăsește în piesa de teatru realizată de trupa ArtWork. Tema devine vizibilă, fiind ilustrată prin rolurile copiilor și modul prin care aceștia interpretează personajele, crocodilii și oamenii din jur.

După experiența lecturii și a piesei de teatru, am avut ocazia să mă întâlnesc cu artiștii din trupa de teatru ArtWork. Copiii s-au dovedit extrem de maturi și uniți, o veritabilă familie artistică care a conferit discuției profunzime și anvergură tematică. Dialogul cu tinerii actori a evidențiat maniera prin care fiecare își descoperă limitele, emoțiile și propriile reacții în raport cu ceilalți prin teatru. Astfel, piesa este transformată într-un spațiu sigur și viu de reflecție asupra modului în care ne definim ca oameni, într-o lume zgomotoasă și superficială, și asupra alegerilor pe care le facem în raport cu noi înșine și cu ceilalți.

Piesa de teatru și întâlnirea cu tinerii actori m-a provocat la introspecție, reflectând asupra identității mele într-o lume în care poți întâlni crocodili la fiecare pas, iar riscul crocodilizării  este semnificativ.

Sasha Morărașu, VI C

            Spectacolul „Crocodilii din orașul meu”, inspirat din romanul scris de autorul Matei Vișniec, „Consulatul lunii” mi-a lăsat o impresie puternică și neașteptată. Cântecele performate de crocodili inițial păreau pașnice, însă acestea ofereau o atmosferă misterioasă, ușor apăsătoare, dar în continuare captivantă. Acesta nu a fost un spectacol obișnuit, ci unul care te pune pe gânduri și care te face să privești realitatea dintr-o altă perspectivă.

            În carte mi-a atras atenția alegerea personajelor. Crocodilii nu sunt doar niște simple animale, ci reprezintă viclenia, răul și pericolele ascunse în societate, reprezentând comunismul românesc. Modul în care aceștia apar în spectacol, arătând autoritate și putere, creează un sentiment de tensiune și neliniște.

            Personajele sunt construite într-un mod aparte, uneori chiar ciudat, dar tocmai acest lucru le-a făcut interesante și ne-au atras atenția. Mi-a plăcut felul în care actorii au reușit să transmită emoții puternice doar prin gesturi și mimică, fără a vorbi. Acțiunile lor ne-au făcut să credem că aceștia chiar trăiau sentimentele transmise de actori. Chiar dacă unele replici au fost greu de înțeles, ele au avut un sens profund, lucru care a apropiat mesajul transmis de pe scenă cu cel din carte.

            Decorul și cântecele au fost simple, dar sugestive, contribuind la atmosfera generală a spectacolului. Melodiile cântate de către personaje au făcut un rol important pentru a le oferi spectatorilor emoțiile. Lumina și sunetele au avut un rol important în crearea tensiunii și în evidențierea momentelor cheie. Mi-a plăcut în special modul în care aceste elemente au fost folosite pentru a sublinia ideea de mister și nesiguranță.

            În concluzie, spectacolul „Crocodilii din orașul meu” este unul diferit, care ne oferă multe întrebări despre comportamentul oamenilor și modul de viață al comunismului. M-a impresionat originalitatea și modul prin care le-a transmis spectatorilor modul crud de viață comunism, arătând prin crocodili răutatea oamenilor.

Ștefan Mușat, VI C

Încă din primele momente, după primul cântec, crocodilii ne transmit clar obiectivul lor de a transforma orașul în mlaștină, deoarece orașul în sine era construit pe una. În spectacol, crocodilii erau niște copii îmbrăcați ca adolescenții din ziua de astăzi. Deși, după ce am citit cartea, eu personal am înțeles ca crocodilii sunt dictatorii din această lume, mi s-a clarificat ca ei sunt mai degrabă tineretul din ziua de azi. Aceștia erau gălăgioși și foarte nepoliticoși: scuipau, strigau și chiar se mai și băteau. După ce au acaparat orașul, au impus o regulă: la fiecare oră copii trebuie să recite o poezie, care îi laudă pe crocodili. Adelina, personajul principal, o fată lunatică care nu vorbește foarte mult, a fost singura cu curajul de a critica poezia scrisă de crocodili, spunând ca e de mâl. Aceasta a scris o poezie,  lucru care a adus la salvarea orașului de crocodili. Acest lucru ne transmite puterea adevărat a poeziei și ca uneori persoanele care sunt mai retrase, sunt foarte inteligente și au multe lucruri care le țin doar pentru ei.

Personajul meu preferat a fost Adelina. Mi-a plăcut foarte mult ca a intrat în personaj pe deplin și nu se părea ca urmărește un scenariu. Pe 23 martie 2026, în sala de festivități de la Colegiul Național, am avut întâlnire cu Diana Roman, regizoarea spectacolului și cu micii actori. Am aflat lucruri precum de unde a apărut pasiunea de teatru. Mi s-a părut foarte impresionant câtă dedicație au avut acești copii. S-au pregătit 7 luni pentru un moment de o oră.  În această întâlnire, s-au clarificat multe lucruri, precum faptul ca într-adevăr, crocodilii întruchipează oameni care nu au un comportament adecvat. Mi s-a părut interesant ca doamna Diana a pus-o pe fata cea mai rușinoasă ca Adelina, personajul principal.

Medeea Nechifor, VII E

Cartea ,,Consulatul lunii” scrisă de Matei Vișniec este o operă interesantă care prezintă situații neobișnuite și uneori absurde din viața oamenilor. Acțiunea are loc în jurul unui consulat, unde mai multe persoane vin cu speranță că își vor rezolva problemele. Autorul evidențiază emoțiile oamenilor și modul în care aceștia reacționează în situații dificile. Textul transmite idee că uneori lumea poate fi confuză și greu de înțeles. Un fragment care mi-a atras atenția este cel în care mai multe persoane așteaptă în fața consulatului pentru a fi primite. Fiecare dintre ele are o problemă importantă și speră să găsească o soluție. Cu toate acestea, nimeni nu le oferă explicații clare , iar timpul începe să treacă foarte greu.

Pe măsură ce oamenii așteaptă , oamenii devin din ce în ce mai neliniștiți. Unii încep să vorbească între ei și să-și povestească situațiile, încercând să se încurajeze. Alții devin nervoși și își pierd răbdarea. Atmosfera devine tensionată, iar sentimentul de nesiguranță crește. În aceste fragment se observă cum speranța se îmbină cu teama și confuzia. Personajele nu știu ce le așteaptă, iar acest lucru le face să se simtă pierdute. Mi-a plăcut acest fragment, deoarece arată foarte bine emoțiile oamenilor și creează o atmosferă de mister, făcând cititorul curios să afle ce se va întâmpla mai departe.

 Am avut ocazia să văd această operă și sub formă de spectacol, când am mers cu clasa la teatru. Experiența a fost interesantă, deoarece am putut vedea personajele ,, prinzând viață’’ pe scenă. Actorii au interpretat foarte bine emoțiile, iar atmosfera de tensiune și mister a fost mai puternică decât în text. Mi-a plăcut modul în care au fost prezentate personajele și dialogurile dintre ele, care m-au ajutat să înțeleg mai bine acțiunea. Consider că spectacolul a fost reușit, deoarece actorii au reușit să evidențieze ideea că putem schimba orice din jurul nostru cu puterea voinței.

 Personajele mele preferate au fost motanul Sleepy și Adelina, deoarece sunt niște personaje calde și sensibile. Adelina este o fată curajoasă , care încearcă să înțeleagă lumea din jurul ei și să facă lucrurile bine. Îmi place de ea, pentru că nu renunță ușor și are o imaginție bogată. Motanul Sleepy este liniștit, simpatic și aduce un plus de calm în poveste. Un astfel de animal face atmosfera mai plăcută și îi oferă Adelinei un prieten de încredere.

În opinia mea, cei doi se completează sufletește, formând un duo ce arată multă prietenie, afecțiune și încredere.

  Din fericire, actorii au acceptat invitația de a ne împărtăși diverse opinii la sala de festivități, care se află la noi în școală. Acolo am reușit să îi cunoaștem mai bine și ne-am dat seama că personajele li se potrivesc foarte bine. Ne-au povestit cum și-au învins frica cu ajutorul actoriei, ceea ce ne-a impresionat. De asemenea, am aflat mai multe lucruri despre ei, cum ar fi ce le place să facă în timpul liber și ce sporturi practică. Am observat că au aceeași vârstă ca noi, iar acest lucru ne-a ajutat să comunicăm mai ușor și să ne înțelegem foarte bine.

 Toate aceste experiențe m-au ajutat să înțeleg mai bine cartea și personajele ei. Faptul că am mers la teatru și că am văzut povestea prinsă viață pe scenă a fost ceva special. Întâlnirea cu actorii mi-a arătat cât de multă muncă și pasiune există în spatele unei piese. A fost o experiență frumoasă, pe care nu o voi uita, și care m-a făcut să privesc lectura și teatrul cu alți ochi.

Matei Pamfil, VII E

Crocodilii din lumea în care trăim

„Consulatul lunii” de Matei Vișniec este o carte pentru copii care prezintă o lume distopică în care crocodilii preiau conducerea într-un oraș al oamenilor. Personajul principal,  Adelina, este la început prima care observă crocodilii, dar nu spune nimănui deoarece se simte neînțeleasă de cei din jur și în special de familia sa care o consideră cam lunatică și mincinoasă. Ea vorbește cu motanul ei Sleepy despre schimbările care se petrec în oraș pentru că animăluțul este singurul care o înțelege. Cu timpul, tot orașul descoperă crocodilii însă nu se simt amenințați și încep să vadă prezența crocodililor în oraș ca fiind normală. Treptat, crocodilii preiau conducerea, schimbă orașul, controlează presa și oamenii și impun regulile lor.

Cartea amestecă realitatea cu imaginația, iar autorul îl lasă pe cititor să se gândească la ce reprezintă de fapt crocodilii și să găsească asemănări cu lumea reală. Prima dată când am citit cartea m-am gândit că autorul face referire la România din perioada comunistă, când oamenii nu aveau libertate, erau ținuți în frică și erau controlați de cei aflați la conducere, adică de crocodili, neavând curajul de a se opune.

            La puțin timp după ce am citit cartea, am avut ocazia să văd o piesă de teatru numită „Crocodilii din orașul meu” realizată pe baza cărții. Auzisem de piesă deoarece o prietenă din copilărie al cărei nume este identic cu cel al personajului principal face parte din trupa de teatru, dar nu o văzusem niciodată jucând. Am fost surprins să o văd altfel decât o cunoșteam, intrată în pielea personajului Diana și am simțit nevoia sa îi fac în timpul piesei câteva fotografii pentru a le avea amândoi amintire. M-a impresionat faptul că deși toți actorii erau copii de vârsta mea sau chiar mai mici, nu s-au încurcat deloc și și-au jucat rolurile ca niște adevărați actori.

În piesa de teatru, crocodilii sunt oamenii needucați, gălăgioși, manipulatori. La început erau mai puțini, dar treptat numărul lor a crescut deoarece polițiștii, pompierii și primarul au devenit și ei crocodili. Adelina este opusul crocodililor. Ea reprezintă imaginația, sensibilitatea și dorința de a face lumea mai bună și ea este cea care, împreună cu ceilalți oameni din oraș, câștigă în final în fața crocodililor.

Piesa de teatru m-a făcut să înțeleg mai bine mesajul cărții și anume că întotdeauna în oraș vor exista crocodili, iar oamenii trebuie să aibă curajul să spună ceea ce gândesc și să nu se lase influențați sau manipulați de ei. Autorul arată că poezia, visarea și gândirea liberă sunt importante pentru a lupta împotriva răului și că prin educație putem să alungăm crocodilii dintre noi.

Andrei Pascal, VI C

Când am început să citesc cartea, nu mă așteptam să mă regăsesc atât de mult într-un personaj. Adelina este considerată lunatică de toată lumea din jurul ei, iar eu am simțit cât de dureros trebuie să fie să nu te creadă nimeni, să ai ceva important de spus și să taci de teamă. M-a făcut să mă gândesc la momentele în care și eu m-am simțit neînțeles. Ceea ce m-a emoționat profund a fost că Adelina iubea lectura, dar comunismul — reprezentat prin mlaștina care înghițea orașul — i-a furat tocmai această bucurie. Am realizat atunci cât de norocos sunt că pot citi orice vreau, că nimeni nu îmi interzice să visez prin cărți.

Finalul m-a lăsat cu un nod în gât, dar și cu un sentiment de speranță. Când Adelina a recitat poezia ei și crocodilii au fugit, am înțeles că un singur glas curajos poate schimba totul. M-a inspirat. La spectacol, am simțit aceeași emoție, dar de data aceasta în fața ochilor mei. Actorii copii jucau cu o sinceritate care m-a uimit — nu părea că se prefac, ci că trăiesc cu adevărat povestea.

Întâlnirea cu ei la școală a fost copleșitoare în felul ei. Ascultându-i cum povesteau despre experiența lor, am simțit că și eu aș putea face ceva curajos, că și eu am o voce care merită auzită.

Teodora Pleșu, VI C

După întâlnirea cu actorii din trupa de teatru Artwork și cu Diana Roman, coordonatoarea lor, mi-am dat seama ca nu trebuie să fi un actor matur si profesionist ca să transmiți un mesaj atât de profund așa cum au făcut-o ei. Prin puritatea sufletului lor, ei nu au nevoie de vizite la Mascatecă, ceea ce le-a făcut spectacolul sincer, un lucru pe care unii actori adulți nu îl pot face, aceștia doar practicându-și meseria.

De asemenea, din întâlnirea cu ei, am aflat că membrii trupei Artwork formează o familie și la propriu, și la figurat, din ea făcând parte frați, nași și fini. Ei au format un colectiv în care se susțin reciproc și se ajută între ei fără să se judece pentru greșelile pe care le fac, așa cum, poate fără să își dea seama, unii crocodili din lumea noastră nu îi respectă pe ceilalți si râd de ei atunci când greșesc.

De asemenea, în spectacol, am observat că, în momentul in care mama Adelinei și tatăl ei vorbeau despre cât de greu le era să mai reziste sub presiunea dictaturii crocodililor, în jurul lor au apărut crocodili care păreau ca îi sufocă, așa cum, in comunism, regimul impus îi sufoca pe oameni. Mi-a plăcut felul expresiv in care actorii au arătat aceasta caracteristică oribila a dictaturilor.

Momentele mele preferate au fost cântecele, mai ales cel cu care au încheiat spectacolul, deoarece, prin versul repetat “Un milion”, am înțeles că oamenii și-au pierdut aripile oprindu-se din a mai citi poezie, fix ceea ce voiau dictatorii, care, așa cum se ilustrează în cartea “Consulatul lunii”, au interzis literatura, probabil fiind speriați că, din cauza acesteia, oamenilor le vor putea creste aripi din nou și se vor elibera.

Sofia Popa, VI C

   Cartea „Consulatul lunii” de Matei Vișniec are ascunsă sub copertă o poveste alegorică, ce are în esența sa un mesaj ce ne îndrumă pe noi , cititorii , să înfruntăm pericolele din viața noastră.

    O parte ce mi-a atras atenția este cea cu mascatecile , în care Adelina învață despre măștile vieții. Ea observă că doar adulții pot intra în aceste locuri , iar copii par să nu le observe , trecând pur și simplu pe lângă acestea. Adelina , însă , le putea vedea , ceea ce înseamnă că este mai matură și vedea lucrurile altfel de ceilalți copii. Înăuntrul uneia fetița a descoperit că , înaintând cu vârsta , oamenii simt nevoia de a-și trăi propriile sentimente ascunzând-le sub o „mască”. Fiecare mască , după 3 zile, se evaporă , ceea ce arată că adevărul nu poate fi ascuns pentru totdeauna. Am fost împreună cu clasa mea si doamna noastră profesoară la spectacolul de teatru „Crocodilii din orașul meu” , organizată de echipa Artwork Junior , care a fost inspirat de cartea lui Matei Vișniec. Spectacolul a reușit să surprindă emoțiile autorului prin actorii talentați ce au reușit sa-și interpreteze rolurile perfect. Personajul meu preferat este Sleepy , fiind că acesta a intrat cu totul în pielea motanului, însă toți artiștii au fost minunați.

După ce am vizionat spectacolul, ne-am întâlnit cu echipa Artwork Junior și cu profesoara lor de teatru, Diana Roman. Fiecare copil s-a prezentat și am aflat că unii au jucat chiar mai multe roluri! Mi s-a părut extraordinar cum au trebuit să învețe toate replicile pentru ambele personaje. Au lucrat 6 luni doar pentru un spectacol de o ora!  Diana ne-a spus că, prin aceasta piesă , au vrut sa pună în evidență că „crocodilii” din viața noastră sunt oamenii care nu se poartă cumsecade cu cei din jur si că nu trebuie să învățăm de la aceștia.

    Spectacolul „Crocodilii din orașul meu” surprinde și el o poveste alegorică , precum cartea „Consulatul lunii”, ce încearcă să schimbe răul oamenilor în bine.

Anastasia Scripcă, VI C

,,Consulatul Lunii' este o carte despre curajul de a riposta când o nedreptate se petrece, când totul pare fără speranță, când lumea pare că și-a găsit sfârșitul înecată în lăcomie, ură și abuz de putere. O fetiță de 13 ani, Adelina, reușește să privească lumea cu ochii sufletului, să creadă în puterea poeziei și a imaginației și să înfrunte pericolul făcându-și vocea auzită într-o lume plină de haos, gălăgie, invadată de crocodili. Aceștia semnifică răul din lume, dar mai ales comunismul, cel care a schimbat oamenii. Astfel, s-au format două tabere: una care acceptă situația,  iar una care ripostează pentru drepturile fiecăruia și care nu  voia să înghită nedreptățile lumii. Adelina și-a ales tabăra: să riposteze prin poezii și nu s-a dat bătută până când nu a reușit.

Piesa de teatru ,,Crocodilii din orașul meu" inspirată din cartea ,,Consulatul Lunii" a reușit să pună în scenă cu ajutorul copiilor de la Artwork gălăgia crocodililor, înțelepciunea și umorul motănelului Sleppy, dar mai ales sufletul pur al Adelinei. Pe scena, au reușit să transmită atât amuzament cât și esență într-o emoție frumoasă. S-a văzut că iubesc ceea ce fac, că și-au dat tot interesul și că au muncit pentru asta.

Cel mai mult mi-a plăcut actorul care l-a jucat pe Sleppy, deoarece a intrat foarte bine în rol și a jucat cu talent și pasiune.  Mi-a atras atenția faptul că Adelina a fost singura îmbrăcată în culori vii, pe când, ceilalți erau în culori închise, în special crocodilii în negru. Asta subliniază lumina Adelinei adusă în viața oamenilor, într-o lume tristă și supusă.

Apreciez tare mult efortul copiilor  și sunt recunoscătoare că i-am putut cunoaște în afara scenei!

Ștefan Spiridon, VII E

A fi sau a nu fi crocodil – Între curaj și frică

            Cartea „Consulatul Lunii”, scrisă de Matei Vișniec, m-a impresionat pentru că, deși pare o poveste simplă, are un mesaj foarte important. La început, mi s-a părut o poveste ciudată, în care un oraș este invadat de crocodili, iar o fetiță reușește să-i învingă prin cuvinte. Dar apoi am înțeles că nu este doar o poveste, ci că acei crocodili reprezintă frica și lipsa libertății, supunerea, iar planul lor era să transforme oamenii în crocodili – proces numit foarte inedit crocodilizare. Ideea aceasta mi s-a părut extrem de puternică, pentru că arată cum oamenii pot fi dominați și uniformizați dacă nu au curajul să gândească și să vorbească liber.

            Cel mai mult mi-a plăcut personajul Adelina. Ea este diferită de ceilalți, dar are curajul să fie ea însăși. Prin cuvintele și poeziile ei, reușește să lupte cu răul. Mi-a plăcut foarte mult ideea Adelinei de a avea un insectar de cuvinte. Ea nu colectează insecte adevărate, ci vorbe ciudate pe care le aude la cei mari. Își imaginează că aceste fraze sunt ca niște fluturi păstrați într-o cutie și, când se uită la ele, își amintește exact cine le-a spus. M-a emoționat acest fragment, pentru că arată cât de multă imaginație are Adelina. Chiar dacă ceilalți o cred lunatică, ea vede lumea ca pe o poveste și transformă vorbele într-o mică comoară. Acest lucru m-a făcut să fiu mai atent la felul în care vorbesc oamenii din jurul meu și la cât de interesantă poate fi limba română.

            Spectacolul muzical de la Teatrul Luceafărul mi-a plăcut mult, datorită stilului modern al prezentării. Copiii care au jucat în piesă au reușit să îmbine cântecul cu dansul și cu mesajul piesei, iar culorile costumelor mi-au atras atenția: crocodilii erau în negru, iar Adelina în alb, ca o rază de lumină printre umbre. Această combinație a făcut lupta dintre frică și curaj mai clară și mai emoționantă, iar energia copiilor a transmis cu adevărat ideile despre curaj și libertate. Întâlnirea cu micii actori m-a impresionat și mi-a stârnit curiozitatea să aflu mai multe despre pasiunea lor pentru teatru. A fost fascinant să-i ascult cum povesteau despre experiența lor pe scenă și despre felul în care cântecul, dansul și personajele îi fac să se simtă vii și creativi, cu atât mai mult cu cât am redescoperit printre ei și foști colegi din școala primară, pe care îi știam de la 6 ani și pe care nu mi i-aș fi imaginat niciodată mari actori.

            Cartea m-a făcut să mă gândesc că poate ar fi interesant să existe și o poveste despre maimuțizare, sau despre cum oamenii își pot pierde omenia, nu doar libertatea. Ar fi o nouă aventură, în care imaginația și cuvintele ar fi din nou singurele arme pentru a lupta împotriva uniformizării. Astfel de idei ne arată că literatura poate transforma frica în curaj și înțelegere, că poveștile nu se sfârșesc niciodată cu adevărat, ci continuă să pulseze în gândurile cititorilor, să zboare și să strălucească, la fel ca un copil de pe scenă care cântă și dansează din tot sufletul, aducând lumina imaginației în fiecare colț de lume.

Miruna Sztankovszky, VII E

Poeții revin la Colegiul Național din Iași, de această dată aducându-ne un nou invitat, pe dramaturgul Matei Vișniec, alături de cartea „Consulatul Lunii”, o poveste absurdă, melancolică ce prezintă instaurarea comunismului văzut din perspectiva unei adolescente de 13 ani, Adelina. Aceasta este privită de familia ei ca fiind „lunatică”, din cauza faptului că își petrece timpul scriind poezii, inventând cuvinte „abracadabrante”. Cu ajutorul darului ei , cel de a scrie, reușește să izgonească dușmanii înapoi în mlaștina lor. Titlul „Consulatul lunii” se referă la sanctuarul oamenilor care cred în arta poetică, adică biblioteca. Adolescenta este subestimată de părinții ei deoarece vede adevărata esență a ființelor și nu doar carapacea goală a acestora și că nu este „la fel ca ceilalți.”

Crocodilii din poveste sunt o metaforă pentru greutățile omenești  prin care fiecare trebuie să răzbată. În carte, aceste greutăți sunt alungate de Adelina, care prin formula poeziei reușește să țină piept invadatorilor. M-a impresionat magazinul de măști, adică Mascateca. Momentul în care Adelina descoperă mascatecile mi s-a părut o maturizare interioară a fetei, în care aceasta înțelege că de la o vreme trebuie să-și ascundă adevărata ființă, adevăratul „ea” pentru a le fi pe plac oamenilor. În magazin nu se găseau măști pentru copii, iar acest fragment accentuează inocența  și puritatea celor mici care nu trebuie să se ascundă de cine sunt.

Odată cu lectura cărții. am fost încântați de o interpretare a poveștii, realizată de trupa Artwork. Spectacolul a conturat lumea Adelinei, irațională și bizară, care este pătată de crocodilii cei necruțători ce aduc distrugere și haos. M-a fermecat emoția cu care fiecare își juca personajul, în special Adelina și Sleepy, motanul ei. Piesa a fost presărată și cu momente muzicale ce completau povestirea.

Erika Timohe Tumac, VI C

Cartea „Consulatul lunii” de Matei Vișniec ne prezintă întâmplările Adelinei, o fată lunatică, care își salvează orașul de crocodilii de mlaștină cu ajutorul poeziei. Acest volum m-a impresionat foarte mult, deoarece scriitorul a abordat subiectul comunismului sub forma unei cărți pentru copii.

  După ce am citit cartea, am mers împreună cu clasa mea la spectacolul de teatru „Crocodilii din orașul meu”. Piesa a fost neașteptat de frumoasă, deoarece nu mă gândeam ca un spectacol în care actorii sunt doar copii să fie mai interesant decât altele în care joacă adulți.

  Scena care m-a impresionat cel mai mult a fost aceea în care doamna de literatură i-a întrebat pe elevi ce este poezia, iar aceștia au dat răspunsuri diferite și creative. Această secvență mi-a plăcut deoarece a fost ca o pauză literară, în care copiii puteau gândi liber, față de restul lumii, care era acaparată de crocodili și obligată să gândească la fel. În piesă au fost două personaje care mi-au atras atenția, iar acestea sunt Adelina și Sleepy. Mi s-a părut că actorii care i-au interpretat s-au asemănat foarte bine cu personajele din carte și că, atunci când erau pe scenă, se aflau în zona lor de confort, iar datorită acestui lucru au adus mai multă frumusețe spectacolului.

  La câteva zile după spectacol, am avut plăcerea să ne întâlnim cu actorii care au jucat în piesă și cu profesoara lor. Am aflat că aceștia au interpretat roluri multiple și am fost mirată când am descoperit că actrița care a interpretat-o pe Adelina era mai timidă, deoarece pe scenă părea foarte naturală și obișnuită cu publicul. Mi-a mai plăcut să aflu că ei au adus cartea în zilele noastre și că nu s-au gândit la un anumit reper în timp, deoarece în orice zi putem întâmpina „crocodili” în viața noastră. Însă ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost cât de multă pasiune aveau copiii atunci când vorbeau despre actorie și despre cum au ajuns să facă acest lucru.

  Mi-a făcut mare plăcere să particip la aceste evenimente legate de cartea lui Matei Vișniec, deoarece am putut descoperi și alte perspective ale poveștii.

Eric Toma, VII E

       Această carte a fost plină de suspans și a fost o experiență unică pentru mine să citesc o poveste din perspectiva a două personaje. Am simțit de mult mai multe ori că am fost de acord cu gândirea critică, directă și sinceră a pisicii Sleepy.

       Aceasta a transmis mai multe idei negative despre oameni în carte și am fost de acord cu ele. Deși aceasta a spus faptul că oameni ca noi sunt plini de lucruri negative si ca avem deprimări nenumărate , neliniștiri, stres mult, îndoieli, coșmaruri și chiar prostia, sunt de acord cu ea. Chiar această carte ne transmite acest lucru. Locuitorii orașului au stat 10 ani la rând nefăcând nimic folositor, uitându-se la televizor zilnic pentru un timp exagerat, ca să prevină această invazie și crocodelizare. Acest lucru arată lenea și nepăsarea oamenilor. Sleepy transmite faptul că pisicile sunt niște ființe divine. Ba chiar, cele mai dintre toate animalele. Cartea transmite că pisicile sunt o sursă de alinare pentru noi și ele aspiră toate lucrurile care ne fac rău. De asemenea, o altă idee pe care cartea o transmite este ceea de faptul că fără poezie, viața nu ar mai avea niciun sens deoarece observăm cum orașul din carte se transformă într-o mlaștină de supunere. Crocodili încercau să pară prietenoși la început, lăsându-i pe oameni să calce pe spinarea lor ca să poată traversa de pe o parte a alta a străzilor, aceștia de fapt distrugeau orașul și literatura în secret prin crocodelizare. Însă orașul este salvat de singura persoană născută pe lună, Adelina, prin poezii.

Rareș Tucaliuc, VII E

Când am vorbit cu actorii piesei de teatru ei păreau foarte deschiși la comunicație , și erau separați în acel moment de personajele pe care le-au avut în spectacol , dorind să afle și părerea spectatorilor , adică a noastră, în legătură cu rolul lor. Pentru că ei poate au observat anumite greșeli făcute, dar totuși au remediat imediat, ca publicul să nu observe nici cel mai mic detaliu greșit.

Unii dintre ei au spus și că rolul acesta a lor a fost o mare solicitare , deoarece personajul era cu totul diferit față de modul lor de a trăi, cum erau crocodilii care în realitate erau foarte calmi și liniștiți față de aceștia din scenă care erau răi , cruzi și necruțători față de oamenii orașului.

 Un lucru m-a impresionat la spectacol și acesta este că aproape toți , dacă nu chiar toți actorii aveau mai multe roluri de jucat. Și un  lucru mai impresionant a fost timpul puțin în care aceștia au repetat , având sub două ore pe săptămână de repetiții făcând totul mai dificil.

O idee în legătură cu cartea, care a fost evidențiat în spectacol ar putea fi cea că familia Adelinei nu o ajuta deloc să se integreze în comunitate și singura persoană care părea mai apropiată de Adelina este învățătoarea acesteia care observă un talent imens în aceasta , fata recitând poeziile cu multă emoție și în carte asta se observă prin cântecele pe care le cântau toți în legătură cu atitudinea fetei, făcând-o să se emoționeze și mai tare, și să nu mai poată continua, fiind chiar mai retrasă din cauza aceasta.

Și în final am mai putea observa că volumul lui Matei Vișniec ar putea să schimbe mulți copii din România sau chiar din toată lumea, deoarece în ea este vorba despre o fată care este lunatică, ea nedorind să vorbească cu cei din jur și totuși ea fiind salvarea acestora ea izgonind crocodilii din orașul lor. Ar putea fi un exemplu pentru copiii care sunt timizi, la fel cum era Adelina, dar totuși la final să fie salvatoarea acestora.

Mihail Van Vliet, VII E

Cartea „Consulatul Lunii” de Matei Vișniec m-a impresionat prin faptul că este diferită de alte povești pe care le-am citit. Autorul folosește idei neobișnuite și creează o lume care pare ca dintr-un vis. Mi-a plăcut cum îmbină realitatea cu imaginația, ceea ce face lectura interesantă și uneori misterioasă.

M-a impresionat mai ales ideea de „consulat al lunii”, care mi se pare foarte originală. Aceasta m-a făcut să mă gândesc la dorința oamenilor de a evada din viața de zi cu zi și de a descoperi ceva nou. Stilul autorului este simplu, dar în același timp plin de sens. M-a emoționat felul în care personajele par uneori singure și confuze. Ele caută un sens și încearcă să înțeleagă lumea din jurul lor. Acest lucru m-a făcut să simt milă și să mă gândesc la cât de important este să avem speranță. Această carte m-a impresionat prin originalitate și m-a emoționat prin mesajul ei despre viață și oameni. Este o lectură interesantă și diferită, care merită citită.

Spectacolul „Crocodilii din orașul meu”, inspirat din opera lui Matei Vișniec, pe care l-am văzut la Teatrul „Luceafărul” din Iași, mi-a plăcut foarte mult și m-a impresionat în mai multe feluri. Piesa prezintă o poveste neobișnuită, în care apar crocodili care invadează orașul, simbolizând frica și problemele din societate, dar și ideea că oamenii trebuie să lupte cu ele și să rămână uniți.

Un lucru care mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că actorii au avut mai multe roluri. Mi s-a părut interesant cum aceiași actori reușeau să interpreteze personaje diferite, schimbându-și comportamentul, vocea și atitudinea. Acest lucru arată cât de talentați sunt și cât de mult au muncit pentru spectacol.

De asemenea, m-a impresionat faptul că actorii se schimbau singuri de costume, fără să fie ajutați de cineva. Ei se îmbrăcau rapid în diferite outfituri chiar în timpul spectacolului, ceea ce nu este deloc ușor. Acest lucru a făcut totul mai dinamic și mai interesant.

Un alt aspect care m-a uimit a fost cât de mult text au reușit să memoreze. Având în vedere că ei sunt elevi și au și școală, mi se pare extraordinar că au putut învăța atât de multe replici și să le spună atât de bine pe scenă. Acest lucru arată seriozitate, muncă și pasiune pentru teatru.

Spectacolul mi-a plăcut foarte mult, atât prin povestea sa interesantă, cât și prin modul în care actorii au jucat. A fost o experiență frumoasă, care m-a făcut să apreciez mai mult munca din spatele unui spectacol de teatru. După spectacolul „Crocodilii din orașul meu”, clasa mea a avut ocazia să se întâlnească cu actorii, iar această experiență mi s-a părut foarte interesantă și utilă. Actorii ne-au povestit cum au reușit să învețe atât de multe replici și cum au descoperit actoria.

Am aflat că pentru a memora replicile, ei repetă foarte mult și le învață pas cu pas. De asemenea, repetă împreună și se ajută unii pe alții atunci când uită anumite replici. Astfel, toate mirările mele legate de cum pot ține minte atât de mult text mi-au fost explicate.

Actorii ne-au mai spus că au descoperit actoria prin intermediul școlii sau al unui instrument muzical, iar acolo au întâlnit-o pe profesoara de teatru, care i-a îndrumat și i-a ajutat să se dezvolte. Așa au început să participe la spectacole și să prindă încredere în ei.

Această experiență a fost una foarte frumoasă și interesantă, deoarece am avut ocazia să învăț lucruri noi direct de la actori, iar toate curiozitățile mele au fost explicate.