top of page

Când clipa se umple de Frumusețe, "Viața-i un lucru bun" (Goethe)

  • 9 A
  • Nov 22
  • 33 min read

Updated: Nov 23


Michelangelo Buonarroti, "The Creation of Adam", 1508 - 1512
Michelangelo Buonarroti, "The Creation of Adam", 1508 - 1512

Pornind de la un text poetic din volumul lui JOHANN WOLFGANG VON GOETHE "Viața-i un lucru bun - O sută de poeme alese de Siegfried Unseld" (ed. Univers, 1999), liceenii de clasa a IX-a s-au întrebat ce înseamnă frumusețea pentru ei. Mai întâi, poemul:


"Născut, pus anume-a

Privi și vedea,

Din turn treier lumea,

Mă bucur de ea,

Mă uit în albastru,

În preajmă disting

Și lună, și astru,

Și ciută, și crâng.

Văd astfel de-a rându-mi

Podoaba din veac;

Și toate plăcându-mi

Eu însumi mă plac.

Tu, ochi preaferice!

Ce-ai strâns, ca prinos,

A fost, orice-ai zice,

Atât de frumos!"



Și gândurile tinerilor...



MARIA ALEXA


În concepția renumitului poet german Goethe, am fost creați tocmai pentru a ne bucura de frumusețea pe care o găsim pe pământ, dar și pentru a o crea. Pentru mine, frumusețea este de două tipuri: cea dată de natura unui obiect, fenomen sau idee și cea dată de amintirile legate de un anumit lucru.

Din prima categorie sunt nenumărate opere deosebite, dar un exemplu emblematic pentru mine este statuia lui David realizată de celebrul sculptor italian Michelangelo, care mă impresionează prin perfecțiunea ei, prin măiestria cu care a fost creată și desăvârșirea anatomică greu de replicat. Munca depusă pentru a o crea îi conferă și ea frumusețe operei de artă. Apusul soarelui este un fenomen încărcat de frumusețe prin armonia culorilor, prin unicitatea sa care îmi stârnește interesul și mă îndeamnă să încerc să-l văd în fiecare zi, ca Micul Prinț. Cărțile au și ele frumusețea lor aparte prin imaginile pe care le creează, prin faptul că îmi dezvoltă imaginația și îmi dau ocazia să mă transpun prin personaje în lumi diferite.


Michelangelo Buonarroti, "David", 1501 - 1504
Michelangelo Buonarroti, "David", 1501 - 1504

A doua categorie este specială pentru mine, deoarece este construită din obiecte foarte diverse, care pentru altcineva n-ar părea decât lucruri simple, dar pentru mine sunt unice. De exemplu, foișorul din curtea bunicilor în care stau în fiecare vară relaxându-mă, ascultând cântecele păsărilor, citind sau vorbind cu cei dragi mie. Spărgătorul de nuci din camera mea este și el un obiect special, care îmi amintește de spectacolul văzut alături de părinții mei în repetate rânduri, fiind de fiecare dată unic prin mișcările grațioase ale balerinelor, dar și prin momentele de după spectacol, în care mă gândeam la cadourile dăruite cu drag de Crăciun. Un alt lucru care pentru mine are o frumusețe aparte este pălăria tradițională vietnameză. Deși simplă, aceasta este legată de foarte multe amintiri din timpul celor două săptămâni petrecute în țara din extremul orient la o competiție internațională de matematică. Aici am văzut locuri deosebite, cum ar fi Ba Na Hills, locul unui vechi sat francez încadrat într-un peisaj splendid, de unde se puteau vedea zgârie-norii impunători, dar și oceanul turcoaz brăzdat de spuma valurilor.

Pentru fiecare dintre noi frumusețea poate însemna altceva, dar ceea ce au în comun părerile noastre este că frumusețea are un rol esențial în viață.


Pierre Puvis de Chavannes, "The Dream", 1883
Pierre Puvis de Chavannes, "The Dream", 1883

MATEI APARASCHIVEI



Pentru mine, frumusețea nu se rezumă la ceea ce putem cuprinde cu privirea, ci se ascunde mai ales în ceea ce reușim să simțim cu sufletul. Ea izvorăște din armonie, din acele clipe rare de liniște interioară, când lumea întreagă pare să se așeze în jurul nostru într-un echilibru perfect. Atunci ai impresia că viața însăși se desprinde dintr-un vis luminos, plin de mister. Și tocmai în acele momente îți pui întrebarea: este oare tot ceea ce trăim real sau doar o iluzie fermecătoare?

Frumusețea este un ideal, o fărâmă de divin care strălucește în lucrurile mici și în oamenii din jurul nostru. Este greu de atins în forma ei pură, pentru că lumea este plină de umbre și imperfecțiuni. Și totuși, chiar aceste imperfecțiuni fac parte din farmecul ei. Un apus de soare, liniștea unei dimineți de primăvară sau chiar și o simplă floare pot fi întruchipări diferite ale aceleiași frumuseți.

Conceptul de frumusețe, așa cum îl percep eu, se regăsește și în poezia ,,Viața-i un lucru bun”, de J. W. Goethe. Poetul surprinde acea privire interioară asupra lumii, capacitate de a descoperi armonia și podoaba universului în lucruri simple: luna, stelele, câmpiile sau crângul. Ceea ce îl încântă nu este doar imaginea în sine, ci sentimentul pe care îl trezește această contemplație. Exact ca în viziunea mea, frumusețea apare aici ca o întâlnire între suflet și lume, ca o emoție intensă care transformă realitatea într-o clipă de miracol.

Sunt de părere că frumusețea nu este un adevăr universal, ci este un fel de oglindă a propriilor noastre trăiri. Ceea ce eu consider frumos poate fi banal pentru altcineva și invers. Tocmai această subiectivitate o face atât de misterioasă și de profundă. Ea devine o reflexie a vieții noastre interioare, o proiecție a sentimentelor pe care le purtăm și a modului în care privim lumea.

Astfel, frumusețea nu se rezumă doar la latura estetică, ci la intensitatea emoției pe care o trezește. Este un vis pătrunzător, o stare care uneori durează o clipă, alteori rămâne în amintire pentru totdeauna. În fond, frumusețea este felul în care sufletul recunoaște că lumea are sens.


Ivan Aivazovsky, "Moon Night", 1885
Ivan Aivazovsky, "Moon Night", 1885

ECATERINA APOSTOAIE


Frumusețea este un concept abstract și subiectiv: pentru fiecare persoană înseamnă ceva diferit. Aprecierea acesteia depinde de mai mulți factori precum contextul temporal și mediul înconjurător. Dicționarul o definește ca fiind armonia liniilor, mișcărilor, culorilor, care are valoare estetică și referitoare la ființe, părți ale lor, natură, obiecte și artă, dar eu cred că este mai mult de atât. Pentru mine, frumusețea nu este doar fizică, o simplă armonie, ci este ambiguitatea vieții și a conștiinței umane. De ce facem noi artă sau de ce existăm?

O operă de artă este mai mult decât ceva ce arată/sună bine, ci dorința artistului de a crea. Chiar dacă acesta nu știe ce a vrut să realizeze, cei care admiră îi pot adăuga sens. Acest fapt face arta artă - libera interpretare. Ea este foarte diversă: muzica, pictura, sculptura, poezia, literatura, teatrul, arhitectura. Fiecare dintre acestea sunt frumoase in felul său. De exemplu, piesa "Claire de Lune" de Claude Debussy îmi oferă o stare de liniște interioară, deoarece mă face să mă gândesc la un lac calm, pe care înoată niște lebede grațioase sub lumina lunii de pe cerul senin, unde toate grijile sunt inexistente sau nesemnificative. Pe de altă parte, muzica din ziua de azi mă ajută să nu mă simt singura care are unele griji, trăiri sau emoții.

Este foarte greu, chiar imposibil să creezi ceva care să fie frumos pentru toată lumea, muzica clasică poate fi considerată plictisitoare sau prea veche, iar cea din ziua de azi - copilăroasă sau nu cum a fost odată.

Standardele de frumusețe există de mult timp, ele definesc dacă o persoană este atractivă, dar este atât de fals! Mie nu mi se pare că un singur fel de înfățișare este mai presus de altele, fiecare persoană este frumoasă în felul său și nu trebuie să atingă niște standarde care au fost create doar pentru vinderea unor produse sau servicii, inutile altfel.

Gusturile sunt subiective și toți suntem diferiți, pe ce fel de lume am fi trăit dacă tuturor oamenilor le-ar fi plăcut aceleași lucruri sau dacă toți am fi arătat identic? O lume lipsită de individualitate, o lume monotonă în care putem fi controlați mai ușor, o lume plictisitoare lipsită de sens.

Astfel, pot asemăna frumusețea cu o carte: coperta (aparențele) poate atrage, dar ce este cu adevărat frumos este povestea pe care o transmite, misterul pe care îl ascunde și diferitele interpretări ale acesteia. Frumosul este misterul vieții și al naturii, iar dacă îl vom desluși, poate că nimic nu va mai avea niciun sens.


Claude Monet, "Impression: Sunrise", 1872
Claude Monet, "Impression: Sunrise", 1872

RAREȘ ASAVINEI


Pentru mine, fericirea este o stare pe care o simți adânc în suflet, atunci când gândurile se liniștesc și totul pare așezat la locul lui. Nu cred că fericirea înseamnă să ai tot ce îți dorești sau să trăiești fără griji. Mai degrabă, ea se ascunde în acele clipe mici și simple, pe care uneori nu le luăm în seamă, dar care dau adevăratul sens vieții.

Fericirea apare într-un răsărit care îți colorează cerul dimineața, într-un cântec care îți trezește amintiri sau într-o plimbare liniștită prin natură. Ea trăiește în zâmbetele celor apropiați, în bucuria unui prieten care îți este alături sau în îmbrățișarea familiei. Chiar și lucrurile aparent banale, cum ar fi o ceașcă de ceai cald într-o zi rece sau mirosul pâinii proaspete, pot aduce o fericire sinceră și curată.

Pentru mine, fericirea mai înseamnă și libertate. Libertatea de a alege, de a spune ceea ce simt, de a merge pe drumul meu fără să fiu constrâns de alții. Este și împlinirea care vine atunci când reușești să îți atingi un scop, să duci la bun sfârșit o muncă sau să vezi roadele eforturilor tale. În acele momente, simți că tot ceea ce ai făcut a avut rost.

Cred că fericirea nu este o stare permanentă, ci mai degrabă o colecție de momente. Vine și pleacă, dar tocmai această trecere o face atât de prețioasă. Pentru mine, fericirea este puterea de a aprecia prezentul și de a recunoaște frumusețea vieții chiar și în cele mai mărunte detalii. Ea înseamnă să știi să te bucuri de ceea ce ai, fără să aștepți mereu ceva mai mare sau mai bun. Înseamnă să privești înainte cu speranță, dar și să trăiești clipa de acum, cu recunoștință pentru tot ce te înconjoară.


Auguste Rodin, "The Thinker", 1904
Auguste Rodin, "The Thinker", 1904

ALEXIE BĂRBIERU


Frumusețea este un concept complex, pe care fiecare om îl descoperă și îl trăiește în felul său. Pentru mine, frumusețea nu se rezumă doar la aspectul fizic, ci se află mai ales în armonia dintre interior și exterior, în felul în care un lucru, un om sau un peisaj reușește să trezească emoții, să mă facă să mă opresc și să privesc cu atenție.

Textul poetic al lui Goethe vorbește tocmai despre această dimensiune a frumuseții: ochiul omenesc, pus „anume-a privi și vedea”, are menirea de a descoperi lumea, de a o contempla și de a se bucura de ea. Frumusețea înseamnă, așadar, puterea de a observa detaliile și de a le prețui. Luna, stelele, cerul albastru, pădurea și câmpiile devin un spectacol al simțurilor, iar omul nu poate rămâne indiferent. Poemul sugerează că frumusețea este prezentă în tot ceea ce ne înconjoară, dar ea prinde viață abia atunci când reușim să o vedem cu adevărat.

Pentru mine, frumusețea se află în natură, în simplitatea unei seri liniștite, în culorile unui apus sau în cântecul păsărilor. Ea nu are nevoie de artificii, ci de sinceritate și de autenticitate. La fel de frumoase sunt însă și momentele în care oamenii își arată bunătatea, când zâmbesc sincer sau când dau dovadă de curaj. Un gest mic, dar făcut din inimă, are o frumusețe mai puternică decât orice imagine strălucitoare.

Frumusețea mai înseamnă și echilibru interior. Un om care își acceptă defectele, care știe să se bucure de viață și care vede partea bună în lucruri emană o frumusețe aparte. Ea nu se ofilește cu trecerea anilor, pentru că nu depinde de aparențe, ci de suflet.

Astfel, frumusețea pentru mine este legată de felul în care aleg să privesc lumea. Ea nu este doar ceea ce se vede, ci mai ales ceea ce simt atunci când privesc: o emoție, o liniște, o tresărire. Frumusețea este, așa cum sugerează și textul poetic, darul pe care ochiul îl strânge din tot ce există, transformând fiecare clipă într-o imagine de neuitat.



Constantin Brâncuși, "Bird in Space", 1923 - 1940
Constantin Brâncuși, "Bird in Space", 1923 - 1940

ANTONIA BESMECIUC


Frumuseţea se reflectă în sufletul empatic şi unic al mamei, în natura ce ne minunează prin culorile şi prin diversitatea ei, chiar şi în tabloul din sufrageria bunicii care atârnă pe perete de o viaţă întreagă. În această lume a superficialităţii, a vitezei, tindem să uităm cât de frumose sunt ridurile care se păstrează de-a lungul timpului şi care arată toate experienţele vieţii noastre, cât de fascinante sunt interacţiunile autentice şi profunde cu oamenii din jur, cât de valoroase sunt momentele petrecute cu cei pe care îi iubim şi care ne umplu inimile cu dragoste, împlinire şi curaj. Pierdem din vedere libertatea, fercirea şi voioşia în încercarea de a ne potrivi, de a ne asemăna sau integra cu lumea din jur. Şi totuşi imperfecţiunile sunt cele care ne fac perfecţi, unici, oameni.

Pentru mine, frumuseţea este bucuria provocată unui copil, conexiunea aparent inexplicabilă dintre persoane, natura care mă uimeşte şi care mă captivează sau împărtăşirea gândurilor şi dificultăţilor cu cel mai bun prieten. Diversitatea gândirilor într-o societate conturează, în ochii fiecaruia, ideile şi concepţiile asupra frumuseţii. Astfel, standardele modelează şi influenţează mentalitatea, iar pentru a ne bucura cu adevărat de viaţă, de propria persoană, trebuie să le depăşim. Este important să înţelegem că experienţele anterioare, trăirile şi emoţiile redau frumuseţea în moduri total diferite şi că învăţăm, mereu, să ne iubim mai mult, exact aşa cum suntem.

Ceea ce face un om, un obiect, un peisaj sau un moment deosebit este modul în care ne facem să ne simţim, iar, de aceea, cred că personalitatea şi caracterul fiecăruia sunt cele care determină frumuseţea. O persoană altruistă, empatică, plină de optimism va fi cea care te va ajuta mereu, care îţi va fi alături şi, cu timpul, reuşim să-i privim pe ceilalţi cu ochii sufletului, fără să-i judecăm. Apusul şi răsăritul, apa care curge mereu, păsările zburând, ne aduc libertatea; amintirea jocului din copilărie, a mâncării făcute de bunica şi a prietenilor ne aduc în suflet pace, resimţind inocenţa şi naivitatea din trecut; coversaţiile cu cei în care avem încredere, destăinuirea durerilor, dialogul cu tata după o zi lungă ne alină, ne liniştesc, iar toate reflectă frumuseţea prin impactul asupra noastră.

Eu văd ceva special în orice peisaj şi orice tablou, în persoanele din jurul meu, în conversaţiile cu ceilalţi, în fiecare experienţă nouă şi activitate, în interacţiuni şi lecţii primite de la Univers, de la oameni, de la Dumnezeu. Sunt recunoscătoare că mă pot bucura de viaţă mereu, că pot să văd lumea şi prin aceşti ochi plini de speranţă, de admiraţie, de optimism. Dar constant am această întrebare - sunt, totuşi, destul de frumoasă?


Joan Miró, "The Harlequin's Carnival", 1924-1925
Joan Miró, "The Harlequin's Carnival", 1924-1925

CĂLIN BUTA


Multă lume crede că frumusețea se găsește doar în aspectul fizic al unei persoane sau al unui obiect. Pentru mine este mai mult de atât. Ea poate fi în interior, cât și în exterior, în momente remarcabile sau în cele mai mici detalii.

Un exemplu clar este natura. Ea este un loc în care fiecare persoană poate „evada” din lumea cotidiană sau un loc pentru a-și găsi liniștea. Peisaje cum ar fi cerul noaptea, păsările ce migrează, transmit fiecăruia diferite emoții și ne fac să reflectăm asupra deciziilor noastre. De asemenea, un alt exemplu poate fi muzica care ne atinge sufletul și care ne relaxează.

Frumusețea o putem găsi și în oameni, mai ales în caracterul lor. O persoană care sare în ajutor, este de încredere, sinceră și care nu vrea să iasă în evidență cu ceva ce nu îi aparține, este mult mai frumoasă decât una care are doar aparențe și nu calități interioare. De multe ori, un zâmbet sau un sfat sunt mai valoroase decât orice aparență.

Momentele din anii de școală, alături de prieteni și colegi, constituie un mediu din care toată lumea reușește să învețe ceva, mai ales să aprecieze fiecare mic ajutor la teme sau diferitele jocuri cu mingea unde fiecare este implicat. Cel mai important, reușim să înțelegem cât de rapid trece timpul alături de persoanele potrivite și că trebuie să ne bucurăm de frumusețea acestuia.

Ea mai poate fi regăsită, pentru mine, când îmi urmez pasiunea. Baschetul, antrenamentele, lucrul în echipă reușesc să mă depărteze de problemele și grijile din adolescență și mă ajută să mă dezvolt atât fizic, cât și emoțional și sentimental. Fiecare antrenament, fiecare meci pierdut sau fiecare clipă de oboseală sau momentele în care am crezut că voi renunța, m-au făcut să reflectez asupra faptului că frumusețea nu este doar atunci când totul ne merge bine, ci când simțim cu adevărat că ajungem la potențialul nostru maxim. În plus, oricare clipă când viața pare că luptă împotriva noastră, ne face să prețuim din plin timpurile când suntem alături de cei dragi sau când ne simțim fericiți.

Astfel, frumusețea, pentru mine, nu constă doar în aparențe, ci în caracterul unei persoane, în jocurile cu prietenii și, cel mai important, în minutele când rămânem singuri cu noi înșine sau în acele clipe când reușim să depășim greutățile vieții.


Albrecht Dürer, "Melencolia", 1514
Albrecht Dürer, "Melencolia", 1514

MAIA CONSTANTINESCU


De mică, mama m-a învățat că orice eveniment din viața noastră reprezintă o oportunitate și un dar oferit universului, pe care avem datoria să îl transmitem mai departe. Orice compliment, orice zâmbet trebuie împărtășit, așa cum spune și vorba „Dar din dar se face Rai”. Frumusețea, pentru mine, nu înseamnă doar chipuri omenești sau opere de artă, ci și bucuria de a trăi, făcându-i pe alții fericiți.

Am învățat să caut bucuria în fapte, nu în vorbe, și am descoperit că adevărata mea fericire este să îi văd pe cei din jurul meu făcând ceea ce le place sau simțindu-se împliniți. Frumusețea înseamnă iertare, acceptare și fiecare început nou. Este minunat să fim noi înșine într-o lume adesea superficială, să nu ne fie teamă să ne exprimăm liber opiniile, să iubim, să ne susținem unii pe alții în momente dificile, să privim peisaje spectaculoase care ne fac inima să tresalte de emoție sau să descoperim lucruri noi și palpitante. Frumusețea nu poate fi definită prin cuvinte exacte, ci mai degrabă prin sentimente, trăiri și fapte. Eu cred că, încă de la o vârstă fragedă, am învățat să prețuiesc fiecare moment, fiecare lucru și fiecare persoană din viața mea.

De asemenea, cred că frumusețea nu există fără opusul ei – și tocmai acest contrast ne face, ca oameni, să privim cu alți ochi tot ceea ce primim. Nu există viață fără moarte, nici frumos fără urât. Acest fapt nu este neapărat trist, ci, dimpotrivă, ne amplifică emoțiile și ne determină să apreciem valoarea fiecărui detaliu, chiar și în clipele grele, pentru că, în final, soarele răsare în fiecare dimineață. Pentru a susține ideea că faptele dau sens frumuseții, mă gândesc la animale. Ele sunt un dar de la Dumnezeu, o întruchipare a iubirii pure și inocente, pe care o simțim prin căldura și bucuria pe care ni le oferă. Animalele ne sprijină necondiționat, iar noi avem datoria de a le răspunde cu toată iubirea noastră.

Pentru mine, frumusețea a însemnat mereu dorința de a-i ajuta pe ceilalți, pentru că bucuria lor este cea mai mare comoară pe care cineva mi-o poate oferi. Sunt recunoscătoare pentru faptul că, aproape în fiecare zi, viața îmi oferă prilejul de a redescoperi minunea de a trăi.


Amedeo Modigliani, "Jeanne Hébuterne with Hat and Necklace", 1917
Amedeo Modigliani, "Jeanne Hébuterne with Hat and Necklace", 1917

SOFIA CREȚU


Ce înseamnă frumusețea? Oare poate fi definită de vreun tablou privit? Sau, poate, de cântecul preferat? Vreo poezie?

Dar dacă acea frumusețe își are originile în elementul din care provin aceste creații personale ale omului? Consider că frumusețea lumii în care trăim sălășluiește în nimic altceva decât sufletul uman, o tainică alcătuire a celor mai profunde trăiri și dorințe proprii, formând însăși esența ființei complexe. Sufletul are un limbaj propriu, înțeles rar de cei din jur sau chiar de purtătorul său. Însă, poate că nu suntem meniți să îl înțelegem pe deplin, ci să îl îngrijim și să continuăm să căutăm acel sens al lui, pentru a-l hrăni cu cât mai multe cunoștințe. Frumusețea sa constă și în valoarea inestimabilă pe care o are datorită unicității sale, iar singurul mod de a-l descoperi este printr-o răbdare deosebită, fiind asemenea unui copil ce trebuie tratat cu blândețe.

Sufletul se află și la baza tuturor creațiilor umane, arta fiind o reflexie a celor mai intense emoții interiorizate și exprimate datorită unicului mijloc de interpretare a sufletului și anume creativitatea. „A thing of beauty is a joy forever”. Afirmația lui Keats evidențiază însăși devenirea frumuseții în fericirea umană, o formă pură a emoției ce conturează viața în toată splendoarea ei. Ființa are abilititatea unică de a regăsi frumosul în ceea ce o înconjoară datorită sufletului viu care dă valoare existenței sale. Astfel, acesta este cea mai importantă parte a omului, fără de care el n-ar fi decât o persoană ce trece de la o zi la alta, fără a reuși să deslușească unicitatea fiecărui moment.

În esență, fumusețea se află în fiecare dintre noi, ieșind la iveală sub forma unei firi în căutarea adevărului propriu, modelată de experiențele și trăirile ce îi alcătuiesc unicul scop pe care dorește să îl descopere.


Man Ray, "Glass Tears", 1932
Man Ray, "Glass Tears", 1932

ILINCA DUMITRU


Frumusețea este unul dintre acele lucruri interpretabile, iar pentru mine este una dintre cele mai puternice si sensibile experiențe pe care noi le putem trăi. Este un cumul de emoții profunde, o lumină interioară care se aprinde atunci când sufletul recunoaște bucuriile mici, simple. Uneori cuvintele nu sunt suficient pentru a defini frumusețea, care poate fi trăită, atât prin intermediul artei, iubirii, cât și al muzicii și al poeziei. Preț de câteva momente, timpul se oprește, iar ochii inimii sunt deschiși să observe detaliile lăsate de alte suflete prețioase, speciale.

La cei cincisprezece ani ai mei nu sunt convinsă dacă am reușit să dezvălui în întregime frumusețea. Întotdeauna mă gândesc că timpul trece în defavoarea noastră, dar chiar și așa, reușește să ne scoată in cale lucruri, toate la momentul potrivit. Descopăr frumusețea în oamenii întâlniți, în persoanele care prind încredere în mine și își scot la iveală acea lumină a sufletului, o taină pe care rar o împărtășim cu cei din jur. Văd bucuria în cele mai mici gesturi sau gânduri, în acea clipă când îmi amintesc de dorințele inocente ale copilăriei. Aștept întotdeauna finalul zilei pentru a-mi spune mie pentru ce sunt recunoscătoare. Zile la rând am rămas cu o imagine spectaculoasă imprimată, aceea a cerului înstelat privit din curtea bunicilor. Chiar dacă pare o simplă imagine, gândurile care m-au măcinat în acele clipe mi-au dat ocazia să înțeleg cine sunt eu, o copilă într-un univers infinit cu o mulțime de povești pe care mi-aș dori din suflet să le cunosc. Frumusețea este pretutindeni, în artă, tablouri și muzică. Fotografia pentru mine este o altă bucurie, este modalitatea prin care simt că pot păstra veșnice propriile mele trăiri. Lumina frumosului vine de la prieteni, de la familie, de la iubirea aproapelui. Frumusețea stă la baza prieteniei, a energiei pe care o transmitem de la unii la alții prin gesturi, precum o îmbrățișare, cel mai sincer si plăcut lucru pentru mine.

Călătoria aceasta a gândului în căutarea frumuseții presupune echilibru, liniște și sinceritate. Îmi recapăt de multe ori forțele atunci când am câteva minute de una singură, departe de zgomotele obositoare si haosul cotidian. Muzica ne pune pe linia de plutire, într-un zbor lin, acela al cunoașterii de sine și al căutării în suflet. Tot ceea ce privim se oglindește în sufletul nostru și ne reamintește de un anumit moment, stârnind emoții inconfundabile, uneori copleșitoare. Așa cum și poezia lui Goethe, ne transmite nouă, cititorilor, este important să iubim lumea ce ne înconjoară, să înțelegem micile detalii, pentru a ne înțelege mai apoi pe noi, cei ce au tendința să-și ascundă lumina și să rămână în necunoscut, un loc întunecat.

Așa privesc eu frumusețea, o forță complicată, recunoștința. Sunt recunoscătoare că sunt aici să lupt pentru a cunoaște, pe zi ce trece, oameni și experiențe noi.


Antoni Gaudí, Casa Batlló, 1904
Antoni Gaudí, Casa Batlló, 1904

FILIP FARCAȘ


Frumusețea se poate găsi peste tot: în persoane, în obiecte, în gesturi, în daruri, în acțiuni, în natură, dar mai ales în sufletul lumii. Cel mai des, frumusețea se găsește în oameni. Orice om are frumusețea în el, care se referă la lucruri mici, precum a zâmbi și în gesturi mărunte prin care se arată bunătatea și afecțiunea cu care aleg să se arate lumii. O persoană devine frumoasă nu prin perfecțiunea trăsăturilor, ci prin lumina pe care o poarte în interior și prin felul în care acesta se reflectă în relațiile cu alții. Frumusețea poate fi o idee din lumea, din imaginație, sau poate fi un obiect real. Ideea frumuseții este să evidențieze scopul de a trăi.

Frumusețea se regăsește și în natură, în culorile unui apus, în liniștea unei păduri, în valurile mării, în farmecul nopții, în stele și în orice lucru viu. Există momente de armonie în care frumusețea devine evidentă, pentru că ne face să ne simțim speciali și să ne recunoaștem pe noi. De asemenea, frumusețea se găsește și în artă, în literatură, muzică și pictură. Atunci când cineva reușește să transmită o emoție prin intermediul artei, aceasta devine un miracol împărtășit care ne face să ne simțim împliniți. Toate relațiile pe care le are omul fac parte din frumusețe, deoarece orice tip de conexiune reprezintă iubire și atașament.

Frumusețea semnifică întreaga viață. În orice moment există frumusețea. Aceasta înseamnă un echilibru între interior și exterior, precum și libertatea și sinceritatea. Ea nu este un ideal fix, ci o energie care se schimbă și se descoperă zilnic în bucurii simple și firești. Frumusețea este, în cele din urmă, o oglindă a sufletului și a scopului vieții, datorită gândirii umane de a vedea într-un mod miraculos întreaga lume. Dacă nu ar exista frumusețea, atunci viața nu ar avea niciun sens, iar totul ar fi plictisitor și lipsit de farmec.


Camille Pissaro, "The Forest", 1870
Camille Pissaro, "The Forest", 1870

CEZAR GHIMICI


Pentru mine, frumusețea nu este doar ceva ce se vede cu ochii, ci mai ales ceva ce se simte în general cu inima. Este acea emoție care mă face să zâmbesc, să mă liniștesc sau să mă bucur de un moment simplu. După părerea mea, frumusețea nu se regăsește doar în lucruri perfecte, ci în tot ce ne înconjoară și ne face viața mai frumoasă.

În primul rând, natura este o componentă semnificativă din conceptul frumuseții, deoarece îți poate oferi ocazia de a admira diverse peisaje. Personal, mie îmi place să privesc cât mai mult timp natura în măreția priveliștii cerului albastru. De asemenea, uneori drumurile prin pădure mă fac fericit,deoarece locurile verzi îți arată prospețimea și cum există în totul o armonie. În plus, este o simplă dovadă de viață, cu începuturi noi care revin și revin.

Apoi, în alt mod, putem defini ideea de frumusețe doar ca pe un sentiment al nostru, pe care îl interpretăm în feluri diferite. Este vorba despre o schimbare de peisaj, care poate fi corelată cu starea noastră actuală. Astfel, pentru mine frumusețea este definită și de natură, o superioritate care nu va dispărea niciodată.

În al doilea rând, pentru mine frumusețea este reprezentată și de gesturile oamenilor. Un zâmbet sincer, o vorbă bună sau o încurajare pot schimba ziua unui om chiar mai mult decât ne imaginăm. În plus, pentru mine frumusețea nu stă în lucruri materiale, ci în fapte, care aduc un echilibru interior,ce mă face să mă simt în siguranță și care îmi oferă ocazia de a înțelege frumusețea reală a oamenilor din jurul meu.

De asemenea, frumusețea reiese și din momentele simple, dar care redau prin intensitatea lor mai multe stări și trăiri frumoase. Frumusețea pentru mine nu este doar ceva ce privești, ci mai ales ceva ce simți. Trebuie să fie o comoară ascunsă în lucrurile simple, pe care fiecare o interpretează cum vrea și reușește să o găsească în ce vrea.


Camille Claudel, "The Waltz", 1905
Camille Claudel, "The Waltz", 1905

ANA IFRIM


Frumusețea este miezul de nucă în formă de inimă dăruit de bunica de la ea din grădină. Este râsul senin al unui copilaș când își privește pentru prima oară în viață părinții, este mesajul de încurajare de la cele mai îndepărtate rude atunci când ai un examen dificil, este floarea înmiresmată ce primește călduros fluturi și albine în micul ei univers colorat. Este semințele de păpădie ce sărută părul ciufulit de vântul primăverii, este zâmbetul micuțului viitor Picasso când își deschide primul lui set de acuarele, cadou de ziua lui.

Este mâna mângâietoare a asistentei ce îi este aproape pacientului suferind, este pierderea dulce în ochii mari, căprui și adânci ai un băiat, este îmbinarea delicată a razelor de soare cu norii rozalii la fiecare apus, este opera greierilor ce cântă la viorile lor verzi si subțirele. Este turnurile de pietre cristaline create de tinerii jucăuși din parc, este muntele maiestuos ce strălucește în zare și îndeamnă spre descoperirea tainelor lui. Este prăjitura de mere făcută din iubire de mama știind că este preferata ta, este gestul grijuliu al domnului care îi compostează biletul de tramvai unei bătrâne ostenite, este gândurile împărtășite la o ceașcă de cafea cu colega de bancă, este pătura groasă ce te îmbrățișează călduros pe timpul iernii, este secretele adânci și uneori stupide dezvăluite cu prietenele apropiate, este admirarea unui tablou al unui pictor mai puțin cunoscut, dar a cărui unicitate o remarci.

Este dansul îndrăgostiților sub luminile galbene ale unei străduțe din Italia, este sclipirea din ochii tinerilor poeți emoționați de cuvintele duioase și profunde ale scriitorului preferat, este încântarea cățelului de companie care în fiecare zi este copleșit de bucuria de a-și revedea stăpânul întors de la serviciu, este iubirea grădinarului pentru roșiile pe care le îngrijește, crește si cu care se mândrește, este stelele care într-o perfectă armonie dansează pe ringul de dans al nopții.

Viața este atât de complexă și plină de responsabilități, dar în același timp atât de simplă. Ce ar fi ea fără memorarea mărcii preferate de ceai a mătușii tale, fără nopțile pline de momente hazlii si neașteptate, fara prezenta umana, cea care aduce valoarea prin simplul fapt ca trăiește-un fenomen minune? Tindem să ne complicăm viața mult prea mult, exagerat chiar, să gonim dupa titluri mari, uneori superficiale, să luam totul prea in serios, toate deși nici nu știm când vom avea ultima noastră suflare. Timpul nostru pe Pământ este limitat, ceea ce îl și face valoros: ne îndeamnă să ne creăm vieți extraordinare, pline de riscuri luate și greșeli făcute, dar care ne fac oameni. Ne inspiră să trăim clipa, să nu rămânem cu regrete, să încercăm de toate, să ne expandăm mintea cât de mult posibil. Pe scurt, carpe diem!

Așadar, vă pot spune că frumusețea adevărată se găsește în aspectele mici, adesea ignorate ale vieții, dar care îți fac inima să bată într-un ritm mai viu. Frumusețea este arta, este firea și spiritul uman, este creația Domnului, este inocența, cultura, iubirea, romantismul, natura, bucuria, oamenii dragi, este ochii ființei, poarta către sufletul lui, este însăși viața.


John Tenniel, "Alice passes through the looking-glass", 1871
John Tenniel, "Alice passes through the looking-glass", 1871


ELENA IORDACHE


Frumusețea este acel cuvânt greu de definit, deoarece ascunde semnificații profunde. La prima vedere, frumusețea se regăsește în artă, în aspecul unei persoane, în unele obiecte, însă aceasta se află undeva mai adânc, dincolo de aparența fizică, în suflet.

Pentru mine, frumusețea este reprezentată de orice ființă, orice obiect care îmi provoacă un fior plăcut, care îmi trezește emoții pozitive, care mă face să zâmbesc fără să știu de ce. Este acel ceva ce îmi luminează toată ființa și mă face să înfloresc din nou și din nou. Poate fi o personă dragă, o carte, un text, un tablou, o casă, un loc, o piesă6 de vestimentație, o floare, un sport și lista continuă la infinit, căci în orice există o picătură de splendoare.

Frumusețea adevărată nu se găsește la exterior, nu poate fi văzută cu ochiul liber, ci o regăsim în profunzime. Ea poate fi văzută prin ochii sufletului, printr-o introspecție adâncă, prin sensibilitate. De aici și proverbul ,,Nu judeca o carte după copertă” care ne îndeamnă să descoperim farmecul ascuns al fiecărui lucru, al fiecărei ființe.

De asemenea, fiecare vede frumusețea diferit, ceea ce conferă unicitate și subiectivitate fiecărei persoane. Ideea că șapte oameni se pot uita la aceeași pictură și pot vedea frumusețea în șapte locuri diferite susține diversitatea umană și face pictura să fie de șapte ori mai specială. Lucrurile pe care le considerăm frumoase nu sunt întâmplătoare, ele spun o poveste despre cine suntem noi cu adevărat, despre personalitatea noastră.

Eu asociez frumusețea cu o oglindă, pentru că ea nu are o singură formă, ci se reflectă diferit de la o persoană la alta. Într-o oglindă fiecare vede altceva, unii caută perfecțiunea feței, alții surprind detaliile subtile: un zâmbet, o licărire în ochi. La fel este și frumusețea, nu are o definiție anume, ci se lasă descoperită de ochii celui care privește.

Așadar, frumusețea este un dar al vieții care ne ține sufletul vesel și plin de speranță. Ea redă zâmbetele, râsetele, bătăile puternice ale inimii fără de care am duce o viață sobră și repetitivă.


Pierre Auguste Renoir, "Young Girls at the Piano", 1892
Pierre Auguste Renoir, "Young Girls at the Piano", 1892

MATYAS KANTOR


Cuvântul “frumusețe” poate avea mii și mii de semnificații, fiecare persoană având o părere diferită. Unii se pot referi la aspectul fizic al unei persoane, alții la natura ce impresionează pe toată lumea, însă pentru mine acest cuvânt înseamnă timp valoros petrecut împreună cu prietenii și familia. Nu mi-aș putea imagina o lume în care să fiu lăsat singur, fără să-i am pe cei dragi aproape de mine pentru a mă ajuta ori de câte ori am nevoie.

Foarte valoroase pentru mine sunt momentele petrecute cu familia, chiar și cele simple. Acum un an am fost devastat de faptul că sora mea s-a mutat pentru a fi mai aproape de facultate. Casa se simțea goală după plecarea ei. Pe patul din camera ei acum stau înșirate hainele mamei mele și mai este folosit doar în cazul în care avem musafiri. Diferența de vârstă între mine și ea este de șapte ani, iar din cauza acestui fapt nu mă înțelegeam prea bine cu ea când eram mic. După ce am început să mă mai maturizez, acum aproximativ doi-trei ani, am devenit extrem de apropiați. Puteam vorbi aproape orice cu ea, iar atunci când nu mă simțeam confortabil să vorbesc cu părinții despre unele subiecte, discutam cu ea. Acum ne vedem aproximativ o dată, de două ori pe saptămână și valorific foarte mult activități precum a lua masa împreună cu ea sau a vorbi despre diverse subiecte.

Alt aspect ce este foarte valoros pentru mine este prietenia adevărată. Consider că am destul de mulți amici, insă prieteni adevărați îi pot numi doar pe câțiva. Ei știu cel mai bine să păstreze secrete și să mă sprijine în momente grele. Cu ei pot avea cele mai sincere conversații, deoarece știu că ce le spun nu va ajunge în urechile altora, ajutându-mă să mă deschid complet față de ei. Cu aceștia am avut și momente foarte frumoase precum excursii sau zile de naștere pe care nu le voi uita niciodată.

Pentru mine cuvântul “frumusețe” înseamnă cele mai strânse conexiuni personale, cu familia și prietenii adevărați ce nu mă vor judeca orice aș face.


Akira Kurosawa, "Dreams", 1990
Akira Kurosawa, "Dreams", 1990

DAN ANDREI LUPU


Frumusețea, pentru mine, nu este doar un aspect vizual, o imagine plăcută ochiului sau o trăsătură fizică deosebită. Ea înseamnă mult mai mult: o stare de spirit, un echilibru interior și o legătură profundă cu lumea din jur. Frumusețea se regăsește în lucrurile simple, în gesturile mărunte care trec adesea neobservate, dar care au puterea de a aduce lumină în suflet.

Pentru mine, frumusețea înseamnă zâmbetul sincer al unei persoane dragi, liniștea unui apus de soare sau bucuria pe care o simt când reuşesc să rezolv o situație dificilă. Este acel ceva invizibil care face ca totul să capete sens și armonie. Nu cred că frumusețea se măsoară în perfecțiune, ci mai degrabă în autenticitate. O persoană frumoasă nu este neapărat cea care se încadrează în tiparele impuse de societate, ea poate fi si cea care reușește să îşi păstreze sufletul curat și să fie ea însăși, indiferent de circumstanțe.

Frumusețea, pentru mine, mai înseamnă și natură. E modul în care florile înfloresc primăvara, cum valurile mării se sparg de țărm sau cum munții își dăruiesc măreția în tăcere. În fața acestor imagini, simt că frumusețea nu are nevoie de cuvinte, ci doar de ochi deschiși și o inimă pregătită să admire.

De asemenea, frumusețea se poate găsi și în imperfecțiuni. O cicatrice poate spune o poveste de viață, o greșeală recunoscută poate arăta dorința de cunoaștere, iar un moment de vulnerabilitate poate dezvălui o frumusețe autentică, mai profundă decât orice imagine idealizată.

Frumusețea pentru mine este o combinație dintre exterior și interior, dintre vizibil și invizibil. Este emoția pe care o trezeşte un lucru, o persoană sau un moment, și felul în care aceasta rămâne în suflet mult după ce clipa a trecut.



Constantin Brâncuși, "Sleeping Muse", 1910
Constantin Brâncuși, "Sleeping Muse", 1910

IULIANA NISTOR


Frumusețea poate lua multe forme, căci fiecare om înțelege lumea în felul său, dar toate versiunile se rezumă la un singur lucru: emoție.

Pentru mine, frumusețea nu înseamnă doar armonia formelor, echilibrul culorilor sau atracția vizuală. Ea este, mai degrabă, o lumină care reușește să dea un sens lucrurilor, să le învăluie și să le facă mai vii. Frumusețea apare atunci când ceea ce simțim, ceea ce gândim și ceea ce trăim se întâlnesc într-un moment de intensitate emoțională. Astfel, orice lucru, orice loc, orice persoană reprezintă frumusețea dacă mă fac să simt mai profund, oferind o importanță momentelor din viața mea.

Frumusețea, din punctul meu de vedere, nu se găsește doar în lucruri perfecte, ci mai ales în ceea ce este fragil și trecător, dar autentic. Ea nu depinde de idealuri imposibile, ci de adevăr. Frumusețea înseamnă adesea să avem capacitatea de a aprecia ceea ce se află în jurul nostru, nu pentru că ar fi lucruri rare, ci pentru că le privim cu atenție și recunoștință. Primul fulg ce se așterne pe pervaz, prima floare dintr-un copac, prima rază de soare sau prima frunză ruginie căzută pe jos, toate reprezintă unicitatea naturii și evenimentele impresionante care adesea ne fac să privim lumea cu alți ochi.

De multe ori, cele mai frumoase clipe din viața mea le-am petrecut alături de cei dragi. Cred că lumea devine mult mai primitoare, mai blândă, atunci când sunt înconjurată de persoanele la care țin. Simt că frumusețea este adusă de oamenii care îmi sunt mereu alături, căci afecțiunea este cel mai bun mod de a împărtăși în jur bucurie și speranță. O simplă îmbrățișare, un gest aparent banal, poate transforma complet ziua unei persoane. Seara, înainte de culcare, gesturile simple, dar atât de emoționante sunt cele care ne apar în gând înainte să adormim. Frumusețea se ascunde în lucruri mici, în momente care, deși trec repede, lasă o urmă adâncă în suflet.

De-a lungul anilor, mi-am dat seama că frumusețea este, de fapt, o atitudine față de viață. E modul în care alegem să vedem partea luminoasă, chiar și în cele mai dificile momente. Clipele grele cred că sunt cele care ne fac să conștientizăm câtă frumusețe ne înconjoară, dar trebuie doar să fim deschiși să o vedem, să privim în profunzime. Astfel, am realizat că deși lucrurile materiale mă încântă prin aspectul lor, nu reprezintă decât o bucurie trecătoare, pe când esența frumuseții lumii stă în gesturi mici, în momente petrecute cu prietenii, cu familia, în momente în care facem activități care ne plac cu adevărat, când ascultăm muzică, când citim, când vedem un film, în orice moment care ne face să trăim sentimente puternice, care ne face să apreciem viața.

Așadar, cred că frumusețea înseamnă mai mult decât aparențe: e un mod de a simți, de a trăi și de a recunoaște valoarea fiecărei clipe. Este acea putere de a găsi un sens în lucrurile simple și de a transforma viața, oricât de complicată ar fi, într-o experiență care merită trăită alături de cei pe care îi iubim.


Caravaggio, "Saint Francis of Assisi in Ecstasy", 1595
Caravaggio, "Saint Francis of Assisi in Ecstasy", 1595


IANIS ORHEI


Frumusețea nu se rezumă la ceea ce vedem cu ochii. Nu este doar despre aspectul fizic sau hainele pe care le purtăm. Adevărata frumusețe se află în felul în care trăim viața, în pasiunea cu care facem fiecare zi să conteze și în bucuria de a nu fi copleșiți de grijile pentru ziua de mâine. Frumusețea sufletului se arată prin bunătate, generozitate și atenția față de cei din jur. Un om frumos sufletește știe să ajute atunci când cineva are nevoie, să încurajeze și să aducă zâmbete acolo unde este tristețe.

Chiar și gesturile mici, cum ar fi un cuvânt cald sau o privire sinceră, pot face lumea mai frumoasă. Această frumusețe nu depinde de vârstă sau de aparențe, ci de modul în care alegem să trăim.La fel, frumusețea gândului este foarte importantă. O minte care gândește pozitiv și curat poate aduce speranță și inspirație. Când sufletul și gândul se completează, apar emoții și fapte care fac viața mai luminoasă. Frumusețea adevărată nu are nevoie de laude sau aplauze; ea se simte în felul în care trăim și în modul în care influențăm oamenii din jur.

Frumusețea nu se măsoară în aspect exterior sau lucruri materiale. Ea este pasiunea cu care trăim, felul în care ne deschidem sufletul și gândul către viață și bucuria pe care o răspândim în jur. Omul care trăiește așa rămâne cu adevărat frumos.


Gian Lorenzo Bernini, "Apollo and Daphne", 1622 - 1625
Gian Lorenzo Bernini, "Apollo and Daphne", 1622 - 1625


ILINCA RADU


Frumusețea este ceea ce caută oricine. Ne oferă siguranță și un scop, un sentiment de împlinire sau poate doar o clipă în care putem simți că universul are o motivație. Ne oferă speranță și putere și ne determină să iubim. Pentru că frumusețea înseamnă iubire și este sursa ei, rădăcina arborelui ale cărui fructe suntem noi și legăturile noastre cu orice: cu ceilalți oameni, cu natura, cu ceea ce este mai presus de noi.

Frumusețea este, pentru mine, un sentiment. Ce este frumos nu trebuie neapărat să fie material sau vizibil: poate fi o idee, un gând ascuns, un sentiment completat de „frumusețea” sa. Omul are șase moduri în care poate percepe frumosul: cu ochii, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu simțul tactil și cu sufletul. Tot ce este astfel perceput ajunge să fie frumos prin trecerea prin „al doilea filtru”, al sufletului și al minții simultan: atât rațional, cât și emoțional, omul încearcă să înțeleagă ceea ce percepe. Frumosul, după ce este înțeles, oferă un sentiment înălțător, sentimentul că omenirea și-a lăsat amprenta asupra lumii, în acest caz omenirea fiind unica ființă care percepe. Puțini sunt cei al căror devotament față de lume trece de granița propriei creații și care pot iubi un obiect pentru ce este el și nu pentru propria lor interpretare – aproape niciunul.

Frumusețea este iubire și iubirea este frumusețe: legătura cu ce considerăm frumos este de iubire și de loialitate. Invers, iubirea este frumoasă: ne face speciali și ne ajută să depășim condiția noastră de efemeritate umană. Deoarece frumusețea reprezintă ceea ce ne face să depășim această condiție, ea este creația care ne duce mai departe existența atât ca rasă, cât și ca individ. Frumusețea este o formă de sacrificiu care ne face să ne simțim mai buni, determinând sentimentul de înălțare.

Sentimentul omului la întâlnirea cu frumosul creează o legătură cu divinitatea, întărind iubirea sa pentru ce se află mai presus de el. Sacrificiul individual făcut pentru a duce mai departe această formă de iubire, conexiunea aparte a frumuseții este dovada unei credințe într-un scop superior omului și se trage din ea, crescând asemenea unui arbore din rădăcina sa.

Frumusețea este sentimentul de înălțare oferit în urma sacrificiului propriu al omului în scopul creației.


Man Ray, "Le Violon d'Ingres", 1924
Man Ray, "Le Violon d'Ingres", 1924

ADELA VASILE


Frumuseţea este unul dintre cele mai subiective lucruri posibile, pentru că, deşi unii ar zice că are mai multă legătură cu aspectul fizic decȃt orice altceva, eu susţin faptul că frumuseţea ţine de interior, de suflet, de ceea ce nu toată lumea poate vedea. Uneori, ceea ce este cu adevărat ȋn sufletul nostru nu poate fi văzut chiar de noi ȋnşine, ci numai de ceilalţi: prieteni, familie, profesori etc.

Domeniul acesta, ce ţine de frumuseţe, este unul vast, ȋntins, ce nu se opreşte la oameni. O putem găsi ȋn lucrurile care ne plac, fără să ne dăm seama. Astfel, odată ce ȋncepem să vedem frumuseţea ȋn ceva sau cineva, opinia nimănui nu ne poate opri. Ea se află şi ȋn gesturile mici, dar semnificative, deoarece acolo se află şi iubirea adevărată, iar orice sau oricine este iubit este şi frumos.

Subiectivitatea frumuseţii este totuşi cel mai bine subliniată prin felul ȋn care toţi o percepem altfel, pentru că toţi suntem diferiţi. Unora le plac florile, altora nu. Unora le place să nu fie singuri, să iasă ȋn oraş, să se vadă cu prietenii lor, pe cȃnd alţii preferă propria lor companie in propria casă. Cu toate acestea, miliardele de diferenţe dintre noi nu ȋnseamnă că unii nu sunt frumoşi sau că unii sunt mai frumoşi ca alţii, dimpotrivă, chiar ne demonstrează că frumuseţea este definită prin diversitatea umanităţii. Deosebirile din această lume ne permit să analizăm, să ne facem propriile păreri, ȋnsă ne şi reamintesc că indifernt de situaţie, fiecare om, fiecare necuvȃntătoare, fiecare obiect are o parte bună şi una mai puţin bună şi că este alegerea noastră ȋn totalitate ce parte dorim să vedem.

Prin urmare, frumuseţea este scȃnteia infinită din sufletul fiecăruia sau din interiorul fiecărui lucru ce ne aduce plăcere. Ea este lumina de la capătul tunelului, ce apare cum şi cȃnd vrea ea, şi nu mai dispare.


Pablo Agüero, "Saint-Exupéry", 2024
Pablo Agüero, "Saint-Exupéry", 2024

MATEI VATRĂ


Ce înseamnă pentru mine frumusețea?

"Frumusețea" este un concept abstract și subiectiv, care nu poate fi ușor explicat. Acest cuvânt poate avea în principiu două înțelesuri. Pe de-o parte, ceva frumos este un obiect, o ființa sau un fenomen care prin forma, culorile și detaliile lui este plăcut sau elegant pentru ochi. Pe de altă parte, "frumusețea" poate fi și un cuvânt atribuit lucrurilor care ne trezesc emoții și sentimente plăcute.

Puterea de a transmite emoții este fascinantă, având-o nu numai lucrurile materiale. Zilnic, văd, aud și simt frumusețea prin ceea ce citesc, ce sunete sau melodii ascult și prin ceea ce se întâmplă în jurul meu. Nici nu trebuie să știi că există un lucru pentru a-i vedea frumusețea, trebuie doar să crezi. Această idee este foarte bine ilustrată în cartea "Micul Prinț" scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, în care este indicat faptul că pentru a vedea frumusețea lumii, nu trebuie să vezi cu ochii, ci cu inima. Tocmai ceea ce nu se vede este mai important și mai valoros, făcând lumea mai frumoasă. Micul Prinț, chiar dacă nu-și putea vedea trandafirul de care a avut atâta grijă pe cerul înstelat, știind că undeva floarea îl așteaptă îl făcea să vadă cerul ca fiind mult mai frumos și misterios.

În realitate, un tablou cu siguranță nu pare a fi o capodoperă la prima vedere, dar dacă ai răbdare și încerci să te uiți la el nu cu ochii, ci cu inima, vei începe să simți mesajul pe care vrea să-l transmită, admirând cu adevărat și arta și artistul.

Mi se pare uimitor să încerc să găsesc frumusețea ascunsă într-o picturi, o melodie, o poezie, o amintire, o poveste, și poate într-o suferință. De asemenea, frumusețea nu se regăsește numai în acestea, ci adesea se remarcă peste tot în jurul nostru, doar trebuie să privim cu inima.

Pentru mine, frumusețea este arta, natura și viața în sine.

Paul Gauguin, "Where do we come from? What are we? Where are we going?", 1897 - 1898
Paul Gauguin, "Where do we come from? What are we? Where are we going?", 1897 - 1898

Maria Văidean


Probabil, definiția exactă a frumuseții nu există. Fiecare dintre noi o percepe diferit, în funcție de experiența sa de viață, de mediul în care trăiește și de persoanele care îl înconjoară. Cu toate acestea, fiecare dintre noi are propria individualitate și propriile sentimente, ceea ce face ca termenul ,, frumusețe “ să aibă o infinitate de sensuri.

La întrebarea ,, Ce înseamnă pentru mine frumusețea? “, pe care cu toții ar fi bine să ne-o adresăm uneori, atunci când simțim că realitatea e cuprinsă în negura tristeții, răspunsul meu ar fi întreaga viață. Întreaga viață, deoarece, fiecare moment, fie el trist sau fericit, fiecare oportunitate către noi orizonturi sau ușă închisă reprezintă piese ale mozaicului pe care îl construim în sufletul nostru și pe care îl vom lua în gând în orice dimensiune. Putem găsi frumusețe în lucruri materiale, precum operele de artă, muzica, piesele de teatru sau simplele daruri atent alese, deoarece, prin natura lor creativă, ele au scopul de a ne atinge sufletul, deci o frumusțe interioară. Orice piesă de artă, fie ea muzică, pictură sau teatru este construită pe baza unei povești, a unei povești are își are rădăcinile în mitologie sau legende, menite să explice, prin literatură, lumea care definește ceea ce numim noi realitate. Așadar, și literatura este o întruchipare a frumuseții, ea împletind sentimentele scriitorului cu cele ale cititorului, fiecare lectură dând o nouă semnificație cărții.

Frumusețea este, pentru mine, ceea ce simțim, iar ea se reflectă in perspectiva prin care privim realitatea, în frumusețea pe care o găsim în lucrurile aparent simple. Frumusețea înseamnă iubire, înseamnă înțelegere, înseamnă liniște, înseamnă timp petrecut împreună cu prietenii sau familia, înseamnă amintri frumoase. Iar toate acestea pot fi îmbinate în cuvântul ,, viață “. De asemenea, aceste elemente se regăsesc în multe dintre picturile valoroase ale artiștilor care au avut o poveste minunată de transmis lumii. Arta, prin simbolistica ei, face referire la diverse percepții legate de frumusețe și de modul în care noi înțelegem această noțiune. Spre exemplu, unul dintre poemele lui Goethe, din volumul ,,Viața-i un lucru bun“ prezintă acest concept ca fiind tot ce ne înconjoară, aducând in prm-plan corpuri celeste, precum luna, soarele, care ne trimit în lumea visului. De aici putem extrage ideea că frumusețea stă în imaginația noastra, în capacitatea noastra de a vedea această latură extraordinară în orice, de a călători cu gândul pe tărâmuri necunoscute, captivante, pentru a trece mai ușor prin furtună.

Frumusețea nu are limite spațiale sau temporale, prin urmare, consider că ea este strâns legată de percepția fiecăruia dintre noi. Poate că unii dintre noi o caracterizează prin lucruri materiale, în timp ce alții înțeleg prin aceste termen frumusețe interioară, sinceritate, iubire și dezvoltare culturală.


Andrei Tarkovsky, "Solaris" 1972
Andrei Tarkovsky, "Solaris" 1972

THEODOR ALEXANDRU VICOL


Frumusețea – poartă către infinit

“Orice lucru are frumusețea lui, dar nu oricine o vede“

Confucius


Lumea e plină de melodii tăinuite, de umbre ce ascund lumini, de clipe ce străbat eternul. Însă adevărata enigmă a vieții este fiorul ce trece și ne înconjoară la fiecare pas în evoluția noastră, frumusețea. Să fie un concept pur estetic? O manifestare a sufletului? Ce reprezintă această taină senzuală?

Prin frumusețe, văd o lume ce se află la granița dintre cea a realității și a spiritualului: lumina ce rămâne după furtună, un echivalent al unei opere de artă zguduitoare, dar și liniștitoare în același timp. Este momentul care naște liniștea interioară, în ciuda simplității: floarea, simbol al trecerii timpului (se ofilește și înflorește din nou), chipul jovial al unui copil (bucuria de a fi), un salut (un mod de a-ți face ziua mai bună). Este un sentiment pe care pur și simplu îl trăim, fără să ne mai întrebăm de ce.

În poezia “Muzica” de Nichita Stănescu, frumusețea depășește limitele efemerității, fiind o forță paradoxală ce cucerește prin misterul întrupării. Muzica nici ea nu reprezintă tiparul sonor lumesc, ci capată forță materială, transformându-se într-o ipostază umană (“și melodia a întins spre tine brațele ei reci”). De asemenea, vocea lirică transformă muzica în imagini vizuale și tactile (repetiția “umbră grea triunghiulară”, epitetul “electric și-ntunecat”), iar portretul ființei iubite reflectă sensibilitatea, sentiment indinspensabil ce vine odată cu fiorul frumuseții. Însă frumusețea nu este redusă doar la plăcut, ci include și partea tragică, devenind o expierență unde lumina și umbra se împletesc. Această idee literară este evidențiată de metafora “un schelet ce-l lustruia nisipul”, care ilustrează fragilitatea oricărui lucru și a oricărei trăiri în fața trecerii ireversibile a timpului. Astfel, instanța poetică creează o nouă “identitate” a muzicii, contopindu-se cu iubirea: muzica nu e doar o melodie cântată, ci o metaforă a vieții trăite la maxim; e felul în care o clipă devine totul, în care existența se transformă în artă iar arta în realitate.

Confucius spunea că “Orice lucru are frumusețea lui, dar nu oricine o vede”, el nefăcând referire la frumusețe ca trăsătură, aspect estetic, ci la perspectiva proprie asupra acesteia. Ceea ce lipsește în realitatea noastră monotonă, plină numai de nuanțe de alb și negru, nu este frumusețea, ci dorința ființei umane de a o descoperi. Dar din goana continuă căreia toți trebuie să-i facem față, nu putem găsi niciodată acea scânteie, acel “roz” al frumuseții, avem nevoie doar de acele momente pe care le tot trecem cu vederea din cauza grabei prin furtuna aceasta de nonculori: un apus, o plimbare în parc, o masă în familie. Însă modul ideal prin care descoperim frumusețea vieții este reprezentat de clipele când suntem doar noi și propria persoană – introspecția. De aceea Aristotel spunea: “Cunoașterea de sine este începutul oricărei înțelepciuni”. Citatul selectat subliniază importanța monologului, ce ajută la înțelegerea propriei persoane. Astfel, drumul frumos spre căutarea și înțelegerea sinelui devine unul mai simplu, lipsit de nuanțe negre.

Frumusețea, până la urmă, nu este ascunsă atât de mult în acest val al monotoniei, ci este mult mai aproape de noi în toate etapele vieții. A o recunoaște înseamnă a trăi deschis oricare clipă așteptată sau nu, a fi pregătiți să descoperim o lume infinită în fiecare detaliu. Frumusețea adevărată nu constă doar în ceea ce e vizibil, ci în sentimentele profunde pe care le trăim, în felul în care o clipă aparent banală devine o poartă către infinit.


Miloš Forman, "Amadeus", 1984
Miloš Forman, "Amadeus", 1984

 
 
 

Comments


bottom of page