Dialog cu Ioana Mădălina Stoian, absolventă de filologie a Colegiului Național, promoția 2019, licențiată în Litere (UAIC, engleză – germană), studentă la Master Studii americane (UAIC), redactor la editura Polirom Iași
Ești absolventă de filologie, licențiată în Litere, acum continui și cu masteratul. Un parcurs care nu pare deloc întâmplător, dacă este să căutăm în urmă semnele acestui drum. Cum s-a născut pasiunea pentru literatură și cine te-a modelat (în familie, în primii ani de școală)?
Pasiunea mea pentru lectură a început din fragedă copilărie. Părinții mei îmi cumpărau foarte multe cărți și întotdeauna îmi plăcea să dezbat cu ei ce citeam și să le pun întrebări. Când mă întrebau ce îmi doresc de ziua mea, răspunsul era același de fiecare dată: cărți. Cel mai mult mă simțeam atrasă de cărțile cu subiecte religioase; îmi amintesc cu drag câteva momente când stăteam în fața bibliotecii lor, gândindu-mă la ce titluri aș mai putea „captura”. După ce am intrat la școală, antologiile de texte literare și cărțile din seria Lecturile copilăriei mi-au devenit bune prietene, prin intermediul cărora începusem să-mi lărgesc orizontul în ce privește literatura română și cea internațională.
Aventurile întâlnirilor literare, interesele tale și experiențele culturale consistente și diverse au făcut din anii de liceu la profilul filologie o treaptă esențială, o etapă relevantă pentru formarea ta ca om, ca lector competent, ca viitor specialist. Să ne amintim de acești ani, cu tot ceea ce implică, atât în cadrul orelor, cât și dincolo de acestea – profesori, scriitori, reviste, concursuri, festivaluri, spectacole etc.
Prin profesionalismul, răbdarea și bunătatea tuturor profesorilor, fiecare materie a contribuit la dezvoltarea mea. Am avut o mare afinitate față de orele de limba română, limba franceză, literatură universală, geografie, muzică, desen și limba engleză. Liceul a constituit etapa în care mi-am definit mai bine termenul de „acasă”, întrucât dintotdeauna m-am simțit în largul meu în sfera umanistă.
Fiind o fire artistică, în clasa a IX-a am fost membră în trupa de teatru a liceului, alături de care am participat la spectacole caritabile și festivale în Iași, Brașov, Botoșani și, nu în ultimul rând în Belgia, în Gent. Am trăit una din cele mai mari bucurii atuncă când am avut ocazia de a juca pe scena Teatrului „Luceafărul” din Iași, loc pe care l-am frecventat alături de părinții mei în copilărie.
Proiectul Alecart a lăsat o amprentă puternică asupra mea prin întâlnirile memorabile cu scriitori și momentele artistice de excepție. Un loc deosebit în sufletul meu îl are cea de-a patra ediție FILIT, din 2017. Câteva amintiri dragi cu care am rămas sunt haikuurile cu iz de ciocolată caldă din romanul lui Care Santos și Francesc Miralles, primul contact cu literatura malteză prin scriitura lui Immanuel Mifsud și sesiunile de autografe oferite de Lisa Strømme, Adriaan van Dis, Dan Coman și György Dragoman, în cadrul cărora am susținut câteva momente muzicale la pian.
Tot datorită revistei Alecart, am aflat în clasa a XI-a de concursul național de dramaturgie „Matei Vișniec”, aflat atunci la a cincea ediție. Până la acel moment, nu mai scrisesem decât o singură piesă de teatru scurtă, de două pagini, în franceză. Din dorința de a explora mai mult spațiul dramaturgiei, am decis particip la acest concurs. Nu mi-a luat foarte mult timp să mă gândesc la un titlu, o temă și o sursă de inspirație: ecourile trecutului, acordarea unei a doua șanse și mitologia japoneză. După două săptămâni în care am umplut pagini peste pagini în carnețelele mele în timpul pauzelor, s-a născut piesa Ecourile unui tumult. Vestea că am fost desemnată câștigătoarea concursului a venit, „întâmplător”, după o oră de franceză (în timp ce mă pregăteam pentru concurs, aflasem că domnul Vișniec trăiește în Franța), iar premiul mi-a fost decernat într-o zi importantă: de Praznicul Înălțării Domnului.
În cazul tău, activitatea de voluntariat s-a îmbinat organic cu celelalte direcții evolutive, venind, probabil, în mod firesc și ca o concretizare a valorilor educației primite în familie. Povestește-ne despre Asociația Tineretul Ortodox Român și activitatea ta în cadrul acesteia.
Activitatea mea în cadrul Asociației Tineretul Ortodox Român a început în urma participării la Paraclisul Maicii Domnului, care se desfășura la vremea aceea la Biserica Vovidenia. Am fost membră a Departamentului Cultural, unde ne ocupam de organizarea de evenimente și concursuri, cum ar fi „Tânărul Șahist” și „Hai să cunoaștem Iașul”.
În vara lui 2018, am făcut parte din echipa de voluntari în cadrul proiectului „Tabăra din Pridvorul Satului”, unde am ținut un atelier de scriere creativă la Scânteia. Pe lângă activitatea de voluntariat, am fost membră în corul „Arhanghelii”, alături de care am participat la recitaluri de colinde în Iași până în 2018.
Cum au fost pentru tine anii de facultate? Cu ce experiențe noi te-ai îmbogățit, cu ce provocări te-ai confruntat?
Din păcate, nu am putut să mă bucur așa cum mi-aș fi dorit de anii studenției, întrucât primul semestru s-a desfășurat fizic, urmând ca următoarele trei să coincidă cu perioada pandemică, iar activitatea să se mute în mediul online. Cât despre ultimul semestru din ciclul de licență, a fost unul foarte aglomerat și solicitant, deoarece redactarea lucrării de licență și pregătirea pentru examenul de susținere au fost o prioritate.
Cu certitudine, în timp s-au conturat anumite preferințe în domeniul literaturii, al muzicii, al filmului, al teatrului, al artelor vizuale etc. Te rugăm să ne dezvălui câteva dintre aceste preferințe.
În ceea ce privește muzica, sunt atrasă în mod special cea clasică, Debussy, Liszt, Chopin și Rahmaninov ocupând o mare parte din playlist-ul meu. Cochetez și cu muzica de calitate din anii ’70 până în prezent, pop-ul japonez (J-POP) fiind în topul preferințelor mele, cu trupe precum Little Glee Monster, Yoasabi și Qyoto. În facultate, am început să ascult și pop coreean (K-POP), iar formația ATEEZ a devenit repede una din favoritele mele.
Cât despre literatură, îmi place să îmi țin paleta literară cât mai diversificată în ce privește spațiile culturale: englez, francez, spaniol, italian, japonez, maltez... În privința filmelor, sunt pasionată de ecranizări ale cărților în mod special. Două din adaptările mele preferate sunt cea din 1992 a romanului La răscruce de vânturi și cea din 2008 a romanului Băiatul cu pijamale în dungi (este filmul la care am plâns cel mai mult până acum). Pe lângă acestea, sunt interesată și de documentare (preferatul meu fiind Gheron Iosif Isihastul, cu Jonathan Jackson în rolul principal), filme cu subiecte religioase (Omul lui Dumnezeu este, din punctul meu de vedere, unul din cele mai bune) și, nu în ultimul rând, cele din spațiul japonez (în mod special de anime).
Dincolo de direcțiile preocupărilor profesionale, există, cu siguranță și alte interese, pasiuni care te completează. Se pare că una dintre aceste pasiuni s-a întâlnit, în mod fericit, chiar cu tema lucrării tale de licență. Despre ce interese, preocupări, pasiuni este vorba?
În timpul liber îmi mai place să cânt la pian, să fac origami și să îmi aprofundez cunoștințele de germană și despre cultura japoneză. Încă din școala primară, am fost pasionată de spațiul nipon, așa că mi-am dorit foarte mult să găsesc o temă pentru lucrarea mea de licență care să îmi permită să scriu atât despre ceva din spațiul literar britanic, dar pe care să îl pot lega de literatura japoneză.
La începutul anului II, în octombrie, a apărut serialul Moriarty the Patriot, un anime creat după manga (banda desenată japonzeă) cu același titlu, în care inamicul lui Sherlock Holmes, Profesorul Moriarty, este protagonistul. A fost fascinant să văd romanele și povestirile lui Conan Doyle transpuse într-o cheie diferită și, mai ales, unul dintre cei mai renumiți răufăcători din literatură ocupând un loc central. Cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o a fost să scriu capitolul despre Moriarty (protagonistul din manga), neavând foarte informații la dispoziție. Dacă despre aceste două personaje s-a scris foarte mult de-a lungul anilor în literatura de specialitate, nu am avut la dispoziție niciun material teoretic unde manga să fie discutată. Așadar, am apelat la cunoștințele mele de cultură generală pentru a explica portretul complex al personajului.
Pot spune că Moriarty the Patriot este una dintre cele mai bune și complexe cărți pe care le-am citit până acum. Fidelă operelor lui Doyle în multe aspecte, a reușit să creeze o poveste memorabilă, unică și prin nuanța de noutate dată textelor originale.
Deși a fost un proces lung și dificil, încununat la final cu nota 10 la examenul de licență, m-am bucurat enorm că am avut oportunitatea de îmbina una dintre cele mai mari pasiuni ale mele cu analiza celebrelor text ale lui Arthur Conan Doyle.
Care sunt oportunitățile pentru carieră pe care le ai în vedere? Lucrezi deja ca redactor la editura Polirom. Ți-ai dori să fii și profesor sau jurnalist sau la ce altceva te mai gândești?
Munca într-o editură nu este deloc simplă, iar acest lucru îmi oferă o nouă perspectivă asupra cărților pe care le am în bibliotecă și celor pe care le văd în librării. Drumul de la manuscris până la produsul finit este unul lung, dar călătoria fiecărei cărți este presărată de provocările ei unice. Faptul că sunt unul din oamenii care ia parte la acest proces îmi aduce o mare bucurie. Îmi place foarte mult ceea ce fac și sper să pot continua să urmez acest drum profesional.
În încheiere, o provocare ludică: să ne imaginăm că poți călători în timp. Alege trei perioade și locuri în care te-ai duce și spune-ne cu cine te-ai întâlni.
În primul rând, aș alege România în perioada interbelică pentru a o întâlni pe Regina Maria. Intelectul și talentul său diplomatic au contribuit, în cadrul negocierilor de după Primul Război Mondial, la împlinirea visului națiunii noastre: România Mare.
În al doilea rând, Parisul începutul secolului XX, când lumea științei a fost acaparată de Marie Curie. Nu a fost doar câștigătoarea a două premii Nobel, unul în fizică în 1903 și unul în chimie în 1911, ci și prima femeie care a predat la Universitatea Sorbona.
Nu în ultimul rând, aș călători în epoca Heian (794-1185), considerată ultima perioadă a erei clasice din Japonia. Shikibu Murasaki a fost o figură marcantă a acestei ere, deoarece romanul ei Genji Monogatari (Povestea lui Genji) este considerat a fi cel mai vechi roman din literatura universală.
A consemnat, prof. Lavinia Ungureanu
Fotografii: arhiva personală Ioana Mădălina Stoian