A fi voluntar înseamnă a învăța subtilitățile coeziunii într-o echipă. A forma legături și amintiri sunt doar alte privilegii de care ne-am bucurat, noi, motorașele întregului eveniment. În perioada 9-13 august, au lucrat, în același timp, șoferi, organizatori, echipe de PR, logistică, de tehnic și de invitați, fotografi, videografi și colaboratori, toți cu bucuria de a face parte dintr-o experiență atât de bogată.
Când oameni cu inițiativă sunt puși în aceeași încăpere, rezultă evenimente precum Serile Filmului Românesc, festival ai cărui fondatori sunt Corina Giurgia și Andrei Giurgia, aflat la a XIV-a ediție, la care am avut bucuria de a participa ca voluntar în echipa de invitați. Primele noastre interacțiuni se rezumă la următoarele cuvinte: nerăbdare & emoție & implicare & bucurie &-... Pentru că, în fond, asta înseamnă să fii voluntar – bucuria de a bucura, indiferent de posibilele provocări ce apar. Până la urmă, ce e un eveniment fără puțină adrenalină? Oh, și câtă adrenalină a fost! De la programul pe larg până la cele mai mici detalii, unele neplanificate, altele neprevăzute, a trebuit să lucrăm de zor. Am avut un public activ și doritor de film și, până la urmă, asta a fost tot ce a contat. Finalul ediției a fost frumos. Cu multe zâmbete și îmbrățișări. Cu un vârtej de emoții.
Festivalul Serile Filmului Românesc are la bază dorința de manifestare spre cinematografie, astfel că, de-a lungul anilor, om cu om, film cu film, au fost create ediții memorabile, fiecare cu un specific aparte. În 2023 rozul a însemnat prezența unei doamne, pentru prima oară, ca invitat special. Tora Vasilescu s-a remarcat printr-o sensibilitate desăvârșită, atu ce îi pune în evidență jovialitatea și finețea umorului. Fiind la departamentul de invitați, m-am bucurat de prezența ei radiantă, din culise. Discuții de tot felul, multe râsete și voie bună. Plimbări cu mașina până la Ateneu, Brizo sau Casa Mihai Ursachi, sfaturi de viață și glume. Într-un interviu, doamna Tora Vasilescu a spus – Învățați, dragilor, poezii care vibrează cu sufletul vostru, că vă veți îndrăgosti și nu veți avea ce vorbi. Iată, deci, că SFR a îmbinat anul acesta filmul cu poezia.
Nu degeaba una dintre invitate a fost Nora Iuga, care, la fel, a vorbit despre conexiunea care se stabilește între iubire și poezie – Nu poți să înțelegi poezie decât dacă întâlnești o mare iubire. Poate că totul este mai profund decât ne dăm noi seama, poate că până la urmă, absolut nimic nu este întâmplător și fiecăruia i se întâmplă exact ce trebuie, la momentul care trebuie.
O întrebare firească – de ce voluntar la un festival de film? Și un răspuns firesc – pentru că filmul înseamnă imagini & cuvinte & muzică, adică o îmbinare absolut fascinantă. Bineînțeles că abia am așteptat să mă implic. Am cunoscut oameni fascinanți, cu care am legat prietenii strânse. Nu aveam de unde să știu cât poți crește în doar câteva zile, câte poți afla. Fiecare minut petrecut în sala Clio sau în corturi, în Piața Unirii, a însemnat câte o amintire nouă, câte o informație aflată, câte o idee împărtășită. După cinci zile de festival, am adunat atâtea, încât nu aș ști de unde să încep. Omuleții verzi sunt fața poate nevăzută a festivalului, dar am mișunat peste tot, am fost acolo unde era nevoie de noi. În pauze s-a dansat, s-a cântat, s-a îmbrățișat, consolat, ajutat.
Activitatea noastră a început încă de dinaintea zilelor oficiale SFR. A trebuit să facem cunoștință, să ne obișnuim cu fețe noi, uneori ușor dezorientate de marea de informații, dar pe care se citeau entuziasmul și nerăbdarea. A trebuit să ne grupăm și să împărțim broșuri, să ducem postere în locațiile partenere și să stăm la standul cu informații. Cu siguranță că nu tot timpul am fost în zona noastră de confort, dar până la urmă, cu fiecare interacțiune am adunat, învățat și crescut. Pregătirile noastre, ale echipei care îi avea în grijă pe invitați, au avut loc în Sala Clio, de la Hotel Unirea, unul dintre partenerii proiectului, și la Teatru 21, loc pe care l-am descoperit cu această ocazie și care mi-a rămas în minte, cu drag.
Corina Giurgia este una dintre persoanele fără de care acest festival nu ar fi existat. Am descoperit în ea un om atât de frumos și de sensibil și de complex. Am înțeles că anul acesta a fost o provocare și pentru ea, fiind pentru prima oară coordonatoarea departamentului de invitați. Mi-a devenit imediat un model, astfel că în marea de agitație, am învățat încet cât de mult contează emoțiile. Doar că emoțiile mele erau de tot felul, neșlefuite și noi. Și de-a valma. Ea mi-a arătat că e în regulă să ai emoții, că e în regulă să greșești. A lucrat cu mine, fără să își dea seama. Mereu cu treabă, mereu căutată de cineva, Corina este acea persoană de care ai nevoie. La prima întâlnire, la Hotel Unirea, care pentru câteva zile a devenit loc de odihnă & bucurie, Corina ne-a întrebat când am spus ultima oară acel “da” convins? Răspunsurile au fost atât de diverse!
Între timp, ultimul meu da hotărât a fost în ultima zi de Festival, când m-am uitat în urmă și mi-am dat seama câte s-au întâmplat, de fapt. Forfotă, oameni, pași ce urcă și coboară, cameramani, voluntari care întreabă și coordonează, mașini care așteaptă cu motorul pornit: cuvinte care îmi descriu zilele la SFR. A fost un da prin care mi-am arătat, încă o dată, cât de frumoasă este bucuria de a face parte.
Teodora Udișteanu, absolventă CNI (filologie), promoția 2023, studentă la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” Iași
Surse imagini:
arhiva personală Teodora Udișteanu și https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc
Comments