„Nu analiza situația. Știa doar că trebuie să câștige meciul. Nu se putea altfel. Pentru că în spatele lui se aflau forțe mai puternice decât și-ar fi putut închipui cineva din sala ticsită‟- Jack London, „Mexicanul‟1
Robotul va porni...
Sala ticsită de lume, echipe care au venit din toate colțurile țării, oameni peste oameni, într-o agitație continuă, așteptând o rearanjare a lucrurilor, îngrămădiți până la limită, pentru a putea arunca măcar o privire la Terenul de Joc. Acolo, 4 echipe, 4 roboți, 2 alianțe, conștiente de prezența presiunii sufocante. Înveți în timp că nimic nu poate fi preconizat, în timpul meciului tot ce e mai rău trebuie luat în calcul. Baza nu e în tine sau în uralele tinerilor care scandează pentru alianță, ci în robot. În acele 3 minute de meci, pentru care toți s-au pregătit luni, chiar ani la rând, la rădăcina succesului se află robotul, iscusința construcției, speranța că după 3...2...1... Start, incontrolabilul se va preschimba în bine. Robotul va porni, așa cum a făcut-o de nenumărate ori la antrenamentele din laborator, va rămâne conectat, nu se va opri, lucru ce ar costa meciul și viitorul, că în final toate eforturile nu se vor dovedi a fi fost în van.
Și, desigur, doar echipa contează, nu te raportezi la alții și nici alții la tine. Nu îți dorești decât propria reușită, care nu vine cu eșecul celorlalți. Când auzi de competiția FIRST Tech Challenge Romania (FTC) și de una din devizele sale, Gracious Professionalism, prima dată îți vine în minte o provocare, dorința de a te autodepăși. Eu, când am devenit membră în echipa Cyliis, nu înțelegeam pe deplin aceste concept, comunitatea de STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) mi-a devenit din ce în ce mai familiară. Deși, pe dinafară pare doar un meci, o competiție, știi că înseamnă mult mai mult, că de fapt nu totul se rezumă la cele 3 minute în care robotul este pe teren, ci la experiențele trăite. Scopul final al organizatorilor nu este de a crea adversari, ci de a aduce solidaritatea în domeniul roboticii de a ne ajuta să „Ne construim viitorul‟.
Acest format este cel mai potrivit pentru că doar el are rolul de a ne pregăti pentru viitor, pentru o eventuală carieră în orice domeniu unde vom fi nevoiți să colaborăm. Deoarece, este evident că o echipă, un robot nu ar funcționa fără înțelegere reciprocă, fără un scop, fără un sentiment de unitate ce ne leagă pe toți.
Efort și ambiție pentru un vis
Am vrut de la începutul liceului să simt ceva similar, m-a captivat domeniul informaticii, respectiv cel al roboticii. Am aplicat și am fost acceptată în Atelierele Cyliis, echipa Cyliis când am intrat în clasa a 11-a, în septembrie anul trecut, odată cu startul sezonului #7 FIRST Tech Challenge Romania.
Dar a fi acceptată în echipă nu a fost totul pentru mine, lucrurile nu s-au oprit nicidecum acolo. Doar pentru a participa la competiție a fost nevoie de luni de muncă din partea tuturor. Luni de efort care au implicat nu doar construirea robotului, ci și evenimente pentru popularizarea științei în cadrul comunității. Deși, desigur robotul este piesa de rezistență pentru toată lumea, sarcinile în cadrul FTC nu sunt privite de nimeni ca fiind doar din domeniul tehnic, echipele fiind jurizate prin premii specifice și pentru impactul adus în societate.
Precum mecanismele unui robot, de la cel mai mic șurub până la roți, motor și codul scris pentru a le uni pe toate, așa funcționăm și noi. Orice contribuție adusă contează, orice lucru aparent neînsemnat poate ajuta. Departamentele echipei, tehnic (care se ocupă cu proiectarea 3D, construirea, programarea „piesei de rezistență‟) și nontehnic (are rolul de a promova echipa, de a găsi sponsorizări, de a scrie despre proiectele noastre și de a realiza grafica) oricât de diferite ar părea pe dinafară, lucrează îndeaproape pentru a ajunge cu toții departe. Cum iscusința unui om nu iese în evidență dacă nu știe să o prezinte, așa nu contează nici iscusința unei echipe dacă nu știe cum să se promoveze comunității științifice.
Tehnica și creativitatea fac minuni
În doar un singur an, am învățat enorm de multe lucruri, nu îmi imaginam că munca pentru aceasta competiție și pentru susținerea roboticii îmi va deschide atâtea orizonturi și perspective noi. Totuși dintre toate, cel mai tare mi-a captat atenția proiectarea 3D, pur și simplu este un sentiment aparte atunci când fac un lucru de la 0, născut din propria imaginație. În echipă, folosim acest lucru cu ingeniozitate, nu doar pentru a testa cum ar arăta robotul, ci și pentru a face elemente necesare în laborator. Și, desigur, mereu ne ajutăm unul pe altul la nevoie, învățăm sub îndrumarea celor mai experimentați, mentorii. Deși, munca din laborator este desigur vitală, o altă parte pe care o consider ca a defini ce înseamnă „a fi cu adevărat într-o echipă de robotică‟ este relaționarea cu celelalte echipe din țară.
Pe lângă competiția principală, FTC, sunt organizate peste tot evenimente (demo-uri) al căror rol principal este să simuleze condițiile din competiția reală și să întregească legăturile dintre echipe. Am avut oportunitatea să călătoresc prin țară, împreună cu coechipierii mei (firește fiind însoțiți de robot) pentru a lucra la strategia noastră de concurs și a întâlni colegi cu aceleași preocupări din toată țara, ceea ce a constituit de departe una dintre cele mai frumoase experiențe.
Încredere și perseverență
Nu aș schimba absolut nimic din activitatea mea în echipă din ultimul an, tot ce am realizat m-a făcut să îmi dau seama cât de multe lucruri interesante îmi poate rezerva viitorul. Lucrând ca o echipă, dar și fiecare individual, am ajuns să putem participa cu succes la cea mai mare competiție de robotică din România. Am înțeles că doar împreună putem trece peste presiunea sufocantă, peste ceea ce nu poate fi anticipat. Piesa principală în concurs este firește robotul, dar robotul ne reprezintă, deci dacă ne punem baza în robot înseamnă că avem încredere în noi. Deci, știm că după 3...2...1... Start, incontrolabilul se va preschimba în bine, pentru că această siguranță este ceea ce ne-a adus unde suntem. Eforturile nu sunt niciodată în van, nu contează doar rezultatul, contează fiecare pas, oricât de mic până la acel rezultat, comunitatea și inspirația pe care am creat-o. Da, meciul poate fi pierdut dacă robotul nu va funcționa, dar ceea ce învățăm cu toții este că un meci nu definește succesul, un meci nu este ceea ce face o echipă talentată. Mereu există ocazia de a dovedi ce putem și aceasta este cea mai importantă lecție reținută din experiențele tuturor, acesta ne pregătește pentru viitor și ne arată ce contează în orice domeniu, să se construim pas cu pas un drum sigur bazat pe încredere și perseverență.
„În sală mulți puseră rămășag că nu va ține piept mai mult de șapte reprize, poate nici șase. […Dar el…] refuza să se dea bătut.‟ - Jack London, „Mexicanul‟1
1Jack London, „Mexicanul‟, în Jack London, „Dragoste de viață‟, traducere de A. Ghițulescu, Ed. Ion Creangă, ed. 1986.
Alexandra Enăchescu, clasa a XII-a C
Surse imagini: