• Alexia Dorin

... credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (I Corinteni, 13)


Vincent van Gogh – frumosul bătrân în suferință așteptând la poarta Eternității



Despre Scrisorile lui Vincent, într-o scrisoare


Unde se duc inimile arse când se duc? Pentru că sigur au un loc al lor. Se desprind dintre coastele obosite și atât contorsionate de dor și zboară. Iau foc, se transformă în praf de stele și se lasă purtate de vânt. Pe câmpuri aurii, cicatrizate pe aici, pe acolo, printre lanuri de floarea-soarelui și nori albi, pe marea lor, cea mare, arsă în adâncuri, rece și roșie la țărm. Sau poate locul inimilor arse e-n inimile noastre, unde nu există timp sau frig, doar dor. Suferință din suferință și iubire din iubire. Adică inimă în inimă. (Alexia)


Nu ai nevoie de nimic altceva, în afară de infinit și de miracol. Așadar, să mergem liniștiți înainte, fiecare pe drumul său, veșnic cu inima îndreptată spre lumină – sursum corda (sus inimile); precum cei care știu că noi suntem ceea ce sunt ceilalți și că ceilalți sunt ceea ce suntem noi și că e mai bine să ne iubim unii pe alții, cu o dragoste dintre cele mai curate, cu dragostea celui ce crede orice, speră orice și îndură orice. Cu dragostea ce nu piere niciodată. (Vincent)



Intimitatea suferinței e o pictură fără muchii și limite, plină de interferențe și de încâlceli subtile, cu un aer umed și flagelat, făcută cu mâna, cu ochii, cu sufletul și cu tot trupul. Cu greul. Dintr-o cangrenă, mângâiată de vânt și ploi. De furtunile de pe mare. În știința și ființa suferinței, intimitatea și obișnuința ajung totuna. Totei. Van Gogh și inima lui. Căci suferința e în sufletul său mort și nădăjduitor al vieții, în același timp, în țărmurile care sărută marea arsă, în sărutul, mai viu decât viața și mai iubitor de moarte, decât însăși suferința, în soarele care nu pleacă nici când plouă, nici când vine noaptea la el, în împăcarea cu viul și-n îndrăgirea de moartea care va să vie curând. (Alexia)



Sunt convins că dragostea, dacă e lăsată să se dezvolte și să ajungă la desăvârșire, creează oameni mai buni decât ambiția. Tocmai pentru că dragostea este atât de puternică, nici noi nu suntem în stare, de cele mai multe ori, ca în tinerețe, să ne conducem cum trebuie barca. Căci, vezi tu, pasiunile sunt pânzele bărcii. Cine, la douăzeci de ani, se supune întru totul sentimentului său, prinde prea mult vânt în pânze, barca i se umple de apă și se duce la fund, afară de cazul când reușește să iasă din nou la suprafață. Dimpotrivă, cel care înalță pânza ambiției și numai pe aceasta, străbate marea vieții în linie dreaptă, fără a avea să se plângă de vreun accident, fără a umbla în neștire de colo-colo, până când, în cele de din urmă, rămâne fără pânză și ajunge la deznădejde. Atunci începe să chibzuiască și bagă de seamă că poate face apel la o altă forță: își aduce aminte de pânza pe care n-o luase în seamă și pe care o pusese laolaltă cu restul. Și tocmai de la pânza aceasta îi vine salvarea. Pânza DRAGOSTEI trebuie să-l salveze; dacă nu și-o înalță, nu va ajunge în port. (Vincent)



“Tristețea va dăinui mereu”.

Și “mereu” e un cuvânt fără speranță, care arde și condamnă orice în jurul lui. Însă toată această suferință, scrisorile și picturile nu îl întrupează pe Van Gogh. Sunt cu totul altceva. O parte a sufletului său, mai mare decât suma părților pe care nu le cunoaștem, unde există frig și ploi, care trebuie să ardă și să renască din cenușă. Căci, odată smulsă din adâncul ființei lui, acea parte nu poate fi distrusă. Va dăinui veșnic, după moarte, după suferință și dor, luminând noaptea și iubind ziua. Pentru că, cel ce își căuta Steaua lui pe cer, o avea în suflet. (Alexia)





Am pictat și un studio, o marină, nimic altceva decât un colț mic de plajă, marea și cerul; grisaille și singurătate. Uneori am mare nevoie de liniște, numai marea cenușie, iar pe deasupra-i zburând o singură pasăre de mare; niciun alt glas, niciun alt zgomot, doar vuietul valurilor, ca să mă odihnesc după vacarmul de la Geest sau după strigătele din piața de cartofi.(...)

Simt în mine o mare forță creatoare și știu că va veni și ziua când voi fi în stare să dau la iveală, în mod regulat, lucrări de calitate. Rareori trece o zi fără să nu fac nimic, dar ceea ce iese acum din mâna mea nu este încă la nivelul operelor pe care aș vrea să le creez. (Vincent)



Cel ce și-a eliberat inima prin dragoste scria că un om poartă în adâncul ființei sale un foc imens și nimeni nu vine niciodată să se încălzească la el, iar trecătorii nu deslușesc decât un firicel de fum, sus la gura hornului, și-și văd mai departe de drum. Că trebuie să întreținem focul acesta lăuntric și să ne păstrăm harul în noi înșine, să așteptăm cu răbdare ceasul când va binevoi cineva să se așeze în fața acestui foc. Și să rămână. Să credem în Dumnezeu și să așteptăm momentul, în care, mai devreme sau mai târziu o să se întâmple. Căci cel mai bun mijloc de a ne cunoaște e să iubim din toată inima, cu o profundă și stăruitoare înțelegere sufletească. Asta ne duce către El, asta ne duce spre credința de neclintit. Spre lumină.

Shakespeare spunea că putem să ne îndoim că stelele sunt flăcări, sau că soarele se rotește. Că putem să nu ne încredem în adevăr, atunci când suntem mincinoși, dar nu putem, niciodată, să ne îndoim de dragoste. Dacă am simți, nu ar mai fi nevoie să vedem, cum se dezbină și se adună, deopotrivă, dragostea și ura în artă. Ne-ar ucide într-un punct albastru, făcut cu penița, îmbibată de cerneală pe foaie, sau cu pensula pe pânză. Vom deveni, din nou, astfel, una cu eternul. După aceea, vom învia dintr-un catren sau dintr-o pictură. Am vedea frumuseți semănate și lăsate să rodească în viețile noastre prin artă. Iar dacă o păstrăm în suflet, nu vom fi niciodată singuri sau goi. Vom fi nemuritori. Și poate abia atunci am simți iubirea și L-am cunoaște pe Dumnezeu. Și cunoscându-L, am ști că suntem pregătiți să iubim și să ne lăsăm iubiți de cel ce se va așeza în fața focului imens din sufletul nostru. De cel ce va rămâne. (Alexia)


Orice om pierde-vară seamănă cu orice pasăre pierde-vară. Iar oamenii se află adesea și ei în situația de a nu putea face nimic, captivi în nu știu ce colivie îngrozitoare, îngrozitoare, mai mult decât îngrozitoare. Cred că numai dragostea adâncă și adevărată dărâmă zidurile închisorii, iar cine nu are parte de ea, rămâne în continuare în moarte. (...)

Să nu crezi cumva că mă lepăd de cutare sau cutare lucru, căci sunt un om oarecum fidel în infidelitatea mea și cu toate că m-am schimbat, am rămas același. (...)

Dumnezeule, cât e de frumos Shakespeare! Cine mai este atât de misterios ca el? Cuvintele și felul său de a scrie nu sunt cu nimic mai prejos decât un penel, care freamătă de entuziasm și emoție. (Vincent)



Scrisorile lui Van Gogh erau răni, care îl legau de cer, sângerând slab, din când, în când, în înălțarea sa spre infinit. Spre Dumnezeul lui. Departe de suferință, sau chiar în brațele ei. Îmbrățișarea e dragoste. Inimă în inimă și minunea din urma acesteia. Lumina. Intră lumina în sufletul lui și marea intră și rămân acolo, între două bătăi de inimă arsă. Luminare. Lumină în mare. Adică tot dragoste, fără de sfârșit.

Visând eternități amăgitoare, cel ce și-a zugrăvit neobosit întregul suflet, definind toate nuanțele de suferință din propria paletă, a semănat dragostea, frumusețea, lacrima, viața în cuvinte și culori intense, puternice ca un cutremur, ca o furtună, arzând marea și sărutând țărmurile roșii de atâta dor.

Dar inimile arse unde se duc, când se duc? (Alexia)


Cred că judecăm mult mai sănătos atunci când ideile se nasc datorită unui contact direct cu realitatea, decât atunci când începem să privim realitatea cu scopul de-a descoperi în ea un lucru sau altul. Tot așa se întâmplă cu problema culorilor. Anumite culori merg bine împreună, dar eu fac tot ce îmi stă în putință că să pictez lucrurile așa cum le văd, înainte de-a încerca să redau ceea ce simt. Cu toate astea, calitatea de bază e sensibilitatea, fără ea nu s-ar putea face nimic valabil. (...)

Aici, în atelier, este o liniște și-o pace adâncă, s-a făcut târziu; afară, vântul suflă cu putere și plouă, așa că tăcerea dinăuntru pare și mai deplină. Tare-aș vrea, frate, să fii aici, lângă mine, în ceasul acesta de tihnă; aș avea o mulțime de lucruri să-ți arăt. Zilele astea, m-am gândit mult la tine, frate, în primul rând fiindcă tot ceea ce posed îți aparține ție de fapt, fiindcă ție-ți datorez toată bucuria și întreagă mea energie, căci mulțumită ție am dobândit oarecare libertate de mișcare, iar puterea mea de muncă și-a putut găsi echilibrul. (...)

Uneori, mintea mi-e tulbure, capul îmi este adesea încins, ca un cuptor înroșit, iar gândurile mi-s încurcate. Cum aș putea învăța să trăiesc din nou? Habar n-am. După toți anii aceștia agitați, nu-i ușor să te obișnuiești cu o muncă simplă și să perseverezi pe calea aceasta. Dar eu merg înainte. (Vincent)



Toate particulele din mine s-au desprins din propriile deziluzii și caută să se întoarcă într-un întreg. Ca să îți mulțumească. Din suflet către suflet. Nopțile sunt mai albastre, iar clepsidra e plină de nisip. Mă doare marea. Și se transformă-n lacrimi, pe obrazul universului.

Pentru fiecare furtună necruțătoare, din care ai fost salvat de pânzele dragostei.

Pentru fiecare scrisoare.

Pentru Theo.

Pentru fiecare dor.

Pentru toate necuvintele mele, prea mici, care rămân imprimate în alb și negru.

Pentru tine, Vincent.

Ever yours,

Alexia



Am încredere. Convingerea mea e că viața mi se va schimba iarăși, că setea aceasta mare, pe care o am de El mi se va astâmpăra. Căci eu sunt adesea trist și singur, mai cu seamă, când mă plimb prin preajma vreunei biserici sau vreunui prezbiteriu. Să nu ne pierdem curajul, să nu renunțăm în a căuta blândețea, smerenia, răbdarea. Nu trebuie să te simți prost pentru că ești altfel decât ceilalți, trăiește-ți viața alături de ei, fă deosebirea dintre bine și rău, cu toată grija, chiar dacă nu lași să se bage de seamă. Fă asta doar pentru tine.

Ever yours,

Vincent


Alexia Dorin, clasa a X-a E



Sursa imaginilor: arhiva personală Alexia Dorin

109 views
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now