Speranța este o rază de soare care luminează un cer înnorat, este o mână care se ridică dintre rămășițele unei case după cutremur, este deschiderea unei noi uși, este visul unui copilaș, este bucuria care învinge suferința.
Speranța ne înconjoară și ne ajută să trecem peste ce este mai rău. Aceasta este cel mai puternic scut, care apără. Ne apără de frici și temeri, ne ajută să învingem obstacolele vieții.
Șansa la viață
Povestea lui Joseph, din romanul Copilul lui Noe de Eric-Emmanuel Schmitt, exprimă speranța, deși acțiunea este proiectată într-o perioadă în care istoria nu permitea să fii diferit, să fii altfel decât ceilalți.
Totul a început atunci când un băiețel de șapte ani a fost lăsat în grija unei familii de nobili din Bruxelles, deoarece părinții lui, evrei fiind, trebuiau să se ascundă de naziști ca să nu fie prinși. Acțiunea romanului se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Copilul nu realiza pericolul la care era expus în acea perioadă. A stat o vreme la acel cuplu bogat, care l-a protejat, până când nu a mai fost în siguranță și a trebuit să fie dus altundeva. Atunci a fost preluat de părintele Pons, care l-a primit la Vila Galbenă, din Chemley, Belgia, locul unde erau adăpostiți mai mulți copii evrei. Acolo, băiatul a descoperit religia catolică și a început să își dorească să nu mai fie evreu, însă părintele l-a învățat foarte multe despre cultura evreiască, iar acesta a început să vadă cu alți ochi contextul războiului și, mai ales, viața lui familială.
Durerile apropie oamenii
Este remarcabilă prietenia dintre Joseph și Rudy, un băiat mai mare decât personajul principal, cu o atitudine nepăsătoare față de școală și alte valori ale societății. Nimic nu îi putea despărți, sprijinindu-se unul pe altul când dădeau de greu și când sentimentele de dor îi copleșeau.
Într-o după-amiază din toamna anului 1943, cei doi prieteni s-au urcat pe creanga unui stejar din apropierea Vilei Galbene. Căutau scorburile unde hibernau veverițele. La un moment dat, Joseph, de pe creanga unde era așezat, a avut impresia că l-a zărit, în depărtare, pe tatăl său, la volanul unui tractor. Băiatul a rămas blocat, deoarece, în sinea lui, nu își dorea să își reîntâlnească părintele, pe care nu îl mai văzuse, de altfel, de foarte mult timp. Când tractorul s-a îndepărtat destul de mult, Joseph și-a mai revenit puțin din uimire și i-a mărturisit totul lui Rudy, care îl observase puțin schimbat pe prietenul lui. Peste ani, băiatul a aflat că ceea ce văzuse în acea după-amiază a fost adevărat, iar sentimentul de vinovăție că a putut gândi lucruri urâte despre tatăl său l-a urmărit până la sfârșitul vieții.
O poveste luminoasă
O secvență care m-a emoționat și m-a făcut să închid cartea pentru a reflecta la semnificațiile ei este: „Nu îți poți regăsi părinții doar îmbrățișându-i.” Distanța dintre Joseph și familia lui, proiectată de-a lungul mai multor ani, l-a adus într-o stare de dorință perpetuă de a sta la discuții, din nou, cu părintele Pons, pe care a ajuns să îl considere tatăl lui adevărat.
Sentimentele de tristețe, de abandon, de iubire, de agonie, se desprind dintre paginile acestui roman și ajung la cititor sub forma unor imagini intense, care zdruncină sufletul celui care pătrunde în poveste. Plină de umor și adevăr, echilibrând momentele întunecate cu cele senine, cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt extrage, dintre ororile războiului, o poveste luminoasă, care sigur va rămâne de acum încolo în biblioteca mea sufletească.
Simt nevoia să mărturisesc faptul că romanul de excepție Copilul lui Noe m-a făcut să privesc altfel viața și mi-a arătat că iubirea nu trebuie căutată sau așteptată, ci trebuie să realizăm că ea este foarte aproape de noi, indiferent unde ne-am afla. De asemenea, m-a impresionat caracterul hotărât al lui Joseph, care se accentuează prin deosebirea față de celelalte suflete speriate din vila unde părintele Pons aduce copiii ca pe o arcă a unui alt Noe, care salvează lumea fiecărui inocent.
Un timp magic
Am citit această carte pentru a deveni părtașă la evenimentele ce transformă orașul Iași într-un spațiu al poveștilor, în fiecare toamnă. Întâlnirea cu autorul romanului , în cadrul solemn și magic al Serilor FILIT, mi-a plăcut foarte mult, dezvăluindu-mi că literatura surprinde experiențe revelatorii, având capacitatea de a transforma cititorul și de a-l face să pătrundă în inima scriitorului.
Eric-Emmanuel Schmitt m-a impresionat cu eleganța vorbelor sale, cu profunzimea cuvintelor simple pe care le rostea, m-a inspirat și m-a făcut să îmi doresc să devin și eu scriitoare.
Sofiana Daraban, clasa a VI-a D
コメント