top of page
  • Ilinca Bordea

Cel mai greu drum este întoarcerea acasă - "Nomadland"


Acasă este doar un cuvânt sau este ceva ce duci cu tine? – 108 minute în care avem 13 luni la dispoziție să găsim răspunsul


Nu am putut să nu remarc, pe 26 aprilie, la Gala Premiilor Oscar, filmul Nomadland. Vizionându-l, m-am convins că își merită cele mai importante premii: cel mai bun film, cea mai bună regie (realizată tot de Chloé Zhao, care a intrat în istorie ca fiind a doua femeie care a reușit această performanță) și cea mai bună actriță – Frances McDormand (ce deține încă patru Oscaruri în palmares) interpretând rolul principal.

Fiind bazat pe bestsellerul non-ficțional al Jessicăi Bruder, publicat în 2017, Nomadland: Surviving America in the Twenty-First Century și având-o pe Chloé Zhao nu doar în postura de regizor, cât și de editor, producător, respectiv scriitor, am suprimat ficțiunea din scenariu. Realitatea nu contenește să fie punct de plecare nici în filmele ce i-au dus numele în industria cinematografiei: The Rider (2017) și Songs my Brother Taught Me (2015). La scurt timp după apariție, popularitatea filmului este dovedită prin alte numeroase nominalizări încununate de premii. Festivalurile de film de la Viena, Toronto au reprezentat o altă ocazie prin care publicul s-a extins pe plan internațional.





Schimbarea – formă de refugiu devenită acasă


Marea Recesiune din anul 2008 a fost un punct de cotitură pentru America, pierderile economice aducând regresul a mii și mii de firme ce nu au putut face față după ce bursele de valori s-au prăbușit. Una dintre ele este fabrica minieră USG Mine and Empire. Întregul oraș industrial din Nevada, format din lucrători ai aceleiași fabrici, a devenit un așa-zis “oraș fantomă”, iar codul poștal 89405 a fost retras. Trebuind să părăsească orașul și fiind văduvă, Fern, în vârstă de șaizeci de ani, își începe viața nomadă într-o dubiță poreclită “Vanguard” (Avangardă). Primul loc de muncă sezonier este Amazonul, prin care are posibilitatea, datorită programului Amazon Camper Force, să își asigure șederea în parcul RV (vehicul de agrement). Alegerea Amazonului are și un substrat, chiar fiind un subiect abordat de Jessica Bruder în cartea ei. Una dintre cele mai mari corporații din lume a început din 2008 cu recrutarea nomazilor, ce au posibilități materiale limitate, ca forță consistentă de muncă. Ambalând comenzi, petrecând ore de muncă, dar neavând parte de un duș cald și o pauză mai lungă, ci doar de un loc de parcare asigurat, întâlnirea cu Linda May ce-i devine prietenă, fură zâmbete și dă ocazia unor glume din partea lui Fern.


Actorul este un instrument plastic și poetic

Fern întotdeauna conferă certitudinea că poate susține întregul film singură. Ochii ei albaștri nu o trădează, conținându-și suferința și emoțiile. Ea învață să se cunoască pe sine fără soțul ei Bo și încearcă să clădească amintiri care să-i trezească bucuriile uitate printre pozele de familie. Intimitatea trecutului îi este respectată, căci doar frânturi vagi, cum ar fi aflarea unor locuri de muncă avute (suplinitoare la o școală timp de cinci ani, la USG Mine and Empire pe partea de resurse umane) și prezența familiară, dar trecătoare, a surorii Dolly (Melissa Smith) se regăsesc. Reținerea în fața viitorului devenit incert pare să fie mereu acolo. Conștientizarea că societatea și-a încheiat socotelile cu ea vine după ce la biroul de ocupare a forței de muncă află că nu i se găsește un loc potrivit pentru a lucra și pensionarea anticipată ar trebui să-i devină unica opțiune.



Tirania dolarului și a pieței – cea care a creat o comunitate devenită puternică bazându-se pe sprijin reciproc


Prin intermediul prietenei Linda May, Fern ajunge în Quartzsite, Arizona, acolo unde Bob Wells oferea ajutor nomazilor. Spiritul uman și sentimentul de speranță alimentată de acel vis american erau disproporționale cu o lume materială în decădere. Senzația de documentar în momentul unei seri în fața focului, în care poveștile de viață au debutat, a devenit tot mai puternică. Autenticitatea tuturor scenelor s-a datorat alegerii ca mulți dintre cei prezenți în film, neprofesioniști fiind, să interpreteze versiuni fictive ale lor înșiși. Învățarea celor “10 porunci ale unei parcări în liniște”, necesitatea improvizării unor spații de depozitare precum și conștientizarea faptului că trebuie să aibă mereu o roată de rezervă reprezintă doar o parte din tranziția către un stil de viață în care fiecare zi aducea un nou drum.


Nu, nu sunt fără locuință.

Doar că nu locuiesc într-o casă.

Impresionant a fost modul în care demnitatea lui Fern nu a lăsat compătimirea să cuprindă spectatorul. Mâncarea la conservă, nopțile friguroase petrecute doar la lumina unui felinar sau folosirea unei găleți drept toaletă și povestea ei nu au fost lăsate să se ducă în extrema dramatică. Momentele ce mutau arcul timpului, privindu-și fotografiile, păreau a fi cele în care viața a învins-o, inelul încă purtat fiind legătura ce nu o putea lăsa. A existat mereu un echilibru care, s-a datorat naturii și folosirii cadrelor din diferite ore, locuri. Pe plan estetic s-a optat pentru folosirea tehnicii “cinéma vérité”, un stil specific documentarelor, evidențiind problemele brutal, dar cu un rafinament aparte, chiar poetic pot spune, din care adevărul se conturează, pentru care răspunzător este Joshua James Richards. Pe tot parcursul filmului, munții par a fi singurii evocatori ai stabilității. Stările interioare se reflectă și în același timp înscriu schimbările și evoluția prin sonoritate, prezentă la tot pasul, conferită rafinat de clapele pianului maestrului italian Ludovico Einaudi. Un angajament între Fern și muzică, unul ce a dat, preț de câteva momente, o nuanță romantică prin apariția nomadului Dave (David Strathairn). Încercarea de a o integra în familia sa după ce o îndrăgise datorită ajutorului oferit la nevoie și după un dans ce părea a fi între doi adolescenți stângaci n-a avut sorți de izbândă.




Ne vedem pe drum


Locurile de muncă au variat, de la strânsul recoltei de sfeclă roșie în Nebraska, menținerea curățeniei într-un parc pentru rulote, vânzătoare la un mall “Wall Drug” până la un fast-food în Dakota și din nou la Amazon. În toate acestea s-a confruntat cu nevoia permanentă de a găsi un sens în rătăcirea vestică. Parcursul a fost într-o fluiditate continuă. Strigându-și numele de pe o stâncă a fost modul în care caută să se afirme în propriu-i destin. Neliniștea i-a fost caracteristică în momentele când totul părea să prindă conturul unei vieți frumoase, printre formațiuni stâncoase încercând să se ridice, să fie stăpână pe situație sau privind printr-o piatră zarea. Pe de altă parte, valurile care se izbesc de stânci, marea agitată au dezarmat-o de povara emoțională ce o purta cu sine, dată de un zâmbet forțat. Privind-o cum bea un shot, cum dansează într-un local western fie spunând că “O să fim nenorocitele din pustiu”, făcând un “spa” în deșert și ieșind să sărbătorească Anul Nou cu o coroniță roz, am reușit să-i înțeleg complexitatea și am îmbrățișat-o.

Mulți kilometri parcurși au trebuit pentru ca Fern să ajungă să se întoarcă acasă. Primele lacrimi sunt provocate de revederea fabricii devenite ruină. Am înțeles că ea a avut nevoie de această experiență pentru a depăși acea “frontieră” dintre ea și viața nomadă, gardul din spatele casei după care se întindea deșertul.



Ce este amintit trăiește


Cu un întreg concept care este cuprins în titlu, Nomadland a găsit cheia succesului printr-un oximoron ce pune în lumină doi termeni a căror asociere “nomad” și “pământ”, odată cu vizionarea filmului, devine un compromis pentru frumusețe. Neavând sentimente care să evolueze radical, înțelegem în schimb că cel de iubire față de soț, libertate, se perpetuează. Văzută dincolo de aparențe, de solitudinea în care Fern alege să trăiască, ideea de retrospecție asupra propriei vieți se conturează constant. Steagul Americii concentrează un întreg trecut mânat de dorința materială a oamenilor ajunși la putere și inspiră către un viitor în care libertatea înseamnă mai mult decât o viață trăită în dubă, cea care "poate duce călătorul acolo unde nu este".


Ilinca Bordea, clasa a IX-a C



Sursa imaginilor:

155 views
bottom of page