Alexandra Aramă, 9B
Tragedia „Romeo și Julieta” de William Shakespeare este una dintre cele mai cunoscute scrieri literare ale omenirii, un simbol al iubirii înălțătoare, al sacrificiului de sine, al maturizării și al morții care vindecă ura. Însă, o poveste care reușește să dăinuie de-a lungul generațiilor trebuie să aibă o anumită calitate esențială: libertatea de interpretare. Ce s-ar fi întâmplat dacă scrisoarea părintelui Laurențiu ar fi ajuns la Romeo în timp util? Dar dacă Julieta s-ar fi trezit înainte ca Romeo să fi băut otrava? Niciodată nu vom ști răspunsul la aceste întrebări, dar ne putem imagina variații ale poveștii, ale destinului personajelor și ale intențiilor lor, așa cum s-a întâmplat în cazul spectacolului de balet „Romeo și Julieta” pe muzica lui Serghei Prokofiev de la Opera din Iași.
Această adaptare a operei are trei diferențe cruciale față de original, dintre care două îl au în centru pe Părintele Laurențiu, care în povestea clasică este considerat un binefăcător și un sprijin important pentru relația dintre Romeo și Julieta. Dar, în spectacolul de la Opera din Iași, Părintele Laurențiu devine omniprezent, veghind din umbră cursul întâmplărilor catastrofale, ca și cum ar fi asistat la îndeplinirea voinței divine. Precum moartea, el stă ascuns pe parcursul scenelor, aflându-se constant deasupra celorlalte personaje și având constant un fundal roșu intens în spate, ca și cum ar fi controlat focul iadului.
În această interpretare a originalului, părintele pare chiar să nu aibă deloc intenția de a-i ajuta pe cei doi îndrăgostiți să-și împlinească visul de iubire, ci parcă încearcă să le saboteze fericirea, creând o serie de „coincidențe” nefavorabile care să ducă la moartea lui Romeo și a Julietei. El se comportă de parcă ar ști că singura cale spre renunțarea la ura dintre cele două familii rivale este trecerea în neființă a tinerilor, și îi vede ca pe un sacrificiu necesar pentru atingerea unui scop nobil. Astfel, el îi oferă scrisoarea ce ar fi trebuit să ajungă la Romeo Rosalindei, ci nu fratelui Ioan, pentru ca aceasta să o distrugă, iar băiatul să ajungă la iubita sa înainte ca efectul poțiunii să treacă.
Ultima diferență majoră este scena din cripta familiei Capulet, în care Romeo decide să-și pună capăt zilelor după ce o vede pe Julieta adormită. Deși în original, Romeo moare înainte ca tânăra să schițeze primul gest de trezire, în spectacolul de balet disperarea și drama sunt accentuate, deoarece Julieta începe să se miște imediat după ce Romeo bea otrava, viața sa scurgându-se încet în timp ce sub ochii lui adorata sa iubită dădea primele semne de revenire la viață. El încearcă în ultima clipă să o ia de mână, dar se dovedește a fi prea târziu.
În absența cuvintelor, fiecare mișcare, fiecare gest poartă o anumită semnificație subtilă, pentru a aduce la viață această poveste tragică de iubire. De exemplu, piruetele Julietei sunt grațioase, dar foarte precise, sugerând inocența ei feminină, dar și puterea interioară și siguranța pe care o are în privința sentimentelor față de Romeo. Totodată, tânărul are o coregrafie elegantă și controlată, care se schimbă drastic doar în două momente: cel în care îl omoară pe Tybalt pentru a-l răzbuna pe mult iubitul său prieten, Mercutio, și cel în care o vede pe Julieta trezindu-se imediat după ce a băut otrava.
Muzica joacă și ea un rol important, devenind din ce în ce mai apăsătoare pe parcursul spectacolului. Sunetul viorilor și al tobelor dă glas disperării din sufletele personajelor mistuite de ura irațională a familiilor Montague și Capulet.
Costumele spun propria lor poveste, membrii familiei Capulet fiind îmbrăcați în roșu, în timp ce familia Montague este îmbrăcată în verde. Aceste două culori captează perfect esența celor două case, rudele Julietei încercând constant să alimenteze focul urii, prin Tybalt sau mama Julietei, în timp ce familia lui Romeo este dornică de pace, Benvolio, Romeo și Mercutio ripostând doar când sunt provocați. De la rochiile elegante și prețioase ale domnișoarelor de la curte, până la costumele impunătoare ale tinerilor, costumele oglindesc trăsăturile personajelor într-un mod aparte, accentuând diferențele fundamentale dintre ele.
Astfel, spectacolul de balet pe muzica lui Serghei Prokofiev prezintă o adaptare mai intensă și mai misterioasă a operei clasice „Romeo și Julieta”, încercând să sugereze prin muzică, limbaj corporal și schimbări incitante un destin mai tragic al personajelor care devin parte din dansul morții în încercarea de a-și împlini iubirea.
Sursă imagini:
Fotografii realizate de Luca Iuriciuc pentru Opera Națională Română Iași
Bình luận