O pereche de poante îngrijit legate într-o fundă, un costum atent decorat și câteva minute de mișcare lină. Aceasta este ceea ce văd spectatorii în momentul în care balerina pășește în lumina orbitoare a reflectoarelor. Ce nu se vede, în schimb, este inima care tresare neoprită de emoții, vânătăile ascunse sub ciorapii sidefați sau lacrimile șterse în spatele cortinei purpurii. Baletul este o artă și în consecință un însemn al frumosului și al pasiunii, dar ce înseamnă, de fapt, toate acestea?
Muzica m-a purtat de mic copil în pași de dans spre scenă. Este locul unde toți ochii se plimbă și se întorc la tine. Scârțâitul lemnului vechi și mirosul pierdut de sacâz mă țin ancorată în realitate, dar cu fiecare săritură simt că mă desprind și zbor ascunsă în fusta sclipitoare. Acolo sus nu poți ghici ce cred oamenii din umbrele sălii, așa că zâmbești după cum ai exersat și continui să te miști mlădios spre următorul pas. Cu cât îți întinzi mai tare mușchii, cu atât ești mai aproape de un vis pe care știi că nu îl poți atinge. Niciodată nu devine mai ușor, poți doar să devii mai bun. Totuși, undeva în adâncul meu știu că fetița care zâmbea cu dinții de lapte la profesoara de balet ce o muștruluia sau care atingea curioasă dantela fină de pe tutu-ul uzat. dorindu-și arzător să aibă și ea unul, ar fi mândră de mine.
Zâmbesc răbdătoare la finalul melodiei catifelate, prind aplauzele ce bat cu inima mea într-un pas de deux armonios și mă scurg înapoi în întunericul culiselor. Acolo așteaptă încântate fetele alături de care treci prin durerea unei accidentări sau exaltarea unui trofeu câștigat. Zâmbesc și ele odată cu mine și mă mângâie încurajator, mă asigură că greșelile nedorite nu s-au văzut, chiar dacă ele s-au simțit și calculul final e deja făcut. Ușor, ușor, începi să distingi zumzetul din jurul tău, urmează altă balerină încărcată de emoție. Urmează să-și pună și ea munca la încercare. Se văd orele petrecute în fața oglinzii perfecționând fiecare unghi aspru, șlefuind și repoziționând materialul dur al unui diamant invizibil, toate ca ea să strălucească pe scenă. Și strălucește în adevăratul sens al cuvântului. De la depărtare pare că plutește cu ușurință acolo unde o poartă muzica, e tot ce și-ar putea dori o balerină. În costumul mătăsos pare un spirit menit să aducă magie și mister în viața celor care îi permit să-și danseze povestea.
Și totuși, ce este baletul, până la urmă? Definiția concretă susține rigid că baletul e un stil de dans figurativ. Se axează pe mișcare și teatru și este, înainte de toate, un sport al limitelor și al grației. Dar pentru a dansa pe lacul lebedelor nu e nevoie de un altlet, ci de un artist. Același artist care se antrenează cu orele la bara decorată cu panglici, încercând să stăpânească anumite momente în centrul scenei, același artist care repetă mișcările fluide, nu până când le știe perfect, ci până când nu mai poate greși sub nicio formă. E o lume dură, în care te zbați și pentru câteva secunde de glorie, secunde care pot fi furate rapid de altcineva. Înveți și pierzi în etape, ca apoi să faci, tot în etape, pașii spre a te urca în dureroasele poante sau a executa de una singură un dans. Totul e antrenat atent de pasiune, fie pentru dans, muzică sau frumos în general. Acel frumos cristalin de pe scenă nu se oprește niciodată din a coexista cu dansatorii obosiți, există o dependență plăcută atunci când scopul balerinilor este acela de a servi o lume mai presus de ei, purtată în vals de povești vechi și muzică impunătoare.
Ca dansatoare, e liniștitor să știi că sala decorată cu panouri pastelate și oglinzi ce deschid drumuri necunoscute așteaptă în pacea ei adormită să intri și să-ți spui povestea, așa cum îți dictează sentimentele și muzica. Nu contează timpul sau locul, dacă simt că trebuie să exprim o trăire, baletul mă va asculta răbdător și atent ca un părinte iertător.