Albină găsind un mort
S-a prăpădit un nor prost
De râs când îi vedea corpul
Foarte gol și nemișcat.
Sigurul lucru ce-l ancora
Era pământul de sub unghia
Dreaptă și bâzâitul cosmic.
Cu capul lăsat pe spate,
Într-un unghi nefiresc,
Îi intra râsul meu zgomotos
În papuci și-l gâdila
Și albul ochilor rece reflecta
Primul fir de iarbă ieșit
În grădină.
Aburii se înalță din carne
Și au pretenții organice
Să fie culeși ca polenul nou,
Albina-ochi sunt eu.
I-a intrat muzica în papuci,
Dar cum era să îi cânt acum
De când pământu-l săruta
ca de moarte fără miros?
Există limite de viteză
Pe care nu știm să le
descoperim dincolo
Pentru că ne uităm
Prea sus la nori
Sau doar prea dinăuntru.
Kafka
Kafka s-a simțit
Foarte rușinat
Când a aflat
Că ceea ce-l
Ținea departe,
Aproape și
Legat,
Era însăși fața
fără Masca sa.
Viața e un șir de mărgele
Pe o frunte de piele,
Cu un val strălucitor,
Ce doar acasă
Ți-l dai jos cu
Gândul că mâine
Sigur va fi
Mai bine.
Odată ce afli că trebuie
Să porți la orice masă
Opaca, hidoasa Mască,
Ai uitat deja unde
Ți-s ochi
Riduri
Tâmple
Buze,
Unde-s dinții usturători
Și cearcănele moi,
Care ne făceau umani
Care ne completau.
Sunt din carton acum
Plat, 2D și uniform.
Să-ți pui masca în public,
E și asta o formă de
Propagandă a gândului.
Mira Zaharia, clasa a XII-a E
Sursă imagine: