• Spre lumină

Întâlnire cu scriitoarea Simona Popescu


Impresiile și gândurile liceenilor


În cadrul Zilelor Colegiului Național, aniversând 193 de ani de existență ai instituției, elevii claselor a IX-a C și D au avut ocazia de a se întâlni, marți 26 ianuarie 2021, cu scriitoarea Simona Popescu. Dincolo de romanul Exuvii, discuțiile s-au extins atât în domeniul literaturii române și mondiale, cât și la oglindirea reciprocă viață – ficțiune, dezvoltare personală, dilemele adolescenței, importanța copilăriei, valoarea prieteniei, iubirea, muzica, libertatea, comunicarea cu misterul de dincolo de noi, timpul de aur al memoriei, conturând puzzle-ul devenirii umane și amintind astfel de marea întrebare a lui Alice, personajul lui Lewis Carroll: Who in the world am I? Ah, that’s the great puzzle!

Vă oferim în continuare câteva dintre impresiile și gândurile liceenilor, în urma întâlnirilor cu scriitoarea Simona Popescu.



Îi mulțumesc din suflet doamnei scriitoare și profesoare Simona Popescu pentru că a acceptat să se întâlnească cu noi și să ne vorbească de la egal la egal despre viziunea ei asupra lumii copilăriei și trecerii prin etapele vieții. Felicitările primite pentru parcurgerea ( în cazul meu integrală) a romanului complex Exuvii m-au bucurat nespus.

Mi-a rămas întipărită în minte ideea, inspirată din romanul lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, că omul se află într-o continuă explorare a cotloanelor minții, prin intermediul amintirilor, în scopul recâștigării ființei sale interioare, care a fost dată într-o mare parte uitării pe parcursul trecerii anilor. Autoarea romanului Exuvii ne-a mai destăinuit faptul că are, sub stratul superficial, un suflet de adolescent, ceea ce a și convins-o că va avea parte de o experiență plăcută alături de noi. M-a impresionat sinceritatea de care a dat dovadă scriitoarea în discursul ei, în special într-un moment evocat, din anii de liceu, referitor la cititul pe furiș din Kant în timpul orelor de limba română, ce a fost determinat, pe de o parte de lipsa de interes fată de tema ,,țăranului român”, depărtată de realitatea pe care o cunoștea ea și, pe de altă parte, de dorința de a-l impresiona prin cunoștințele despre opera lui Kant pe cel de care era îndrăgostită și care era inițiat în acel domeniu. Implicarea puternică din punct de vedere emoțional în cadrul discuției ne poate sugera tuturor seriozitatea ei în ceea ce privește sfera cultural-ludică.

Teodor Munteanu, clasa a IX-a D



Dincolo de ecranul calculatorului, de restricțiile impuse de pandemie și distanța dintre orașele diferite în care ne aflăm, s-a conturat, precum un fir al Ariadnei, o legătură puternică, atât prin emoții, cât și prin ceea ce ne-a unit, literatura, acestea trecând de orice barieră digitală, căci universul cărților este infinit, sacru și are o putere aparte.

Înconjurată de cărți răsfoite, fiecare ascunzând o poveste, un motiv pentru care s-a identificat în ele, mi-a creat un prim impact puternic, cumva de sfială, în viziunea mea conturându-se Regina de Cupă din aventurile lui Alice, a cărei coroană noi nu am putut-o vedea, dar a cărei putere am regăsit-o în cuvintele cărții. Așezată pe un fotoliu, cu un zâmbet larg, abia așteptând încântată să ne cunoască, am simțit cum opera și-a identificat creatorul, cum personajul-narator, ce până atunci a fost doar o plăsmuire în gândurile mele, a devenit un tot, precum un androgin ce s-a întregit, Simona Popescu, scriitoarea și omul. Energia ei mă acapara și atrăgea ca un magnet, tinerețea biruind în fața anilor, datorită sufletului ei, care s-a revitalizat cu fiecare carte, cu fiecare cititor. Deschisă la dialog și oferind răspunsuri sincere, vrând să ne cunoască atât gusturile în materie de muzică, dar și de cărți, mărturisindu-ne amănunte din perioada cea mai frumoasă – copilăria, am descoperit o exploratoare de universuri ficționale, o persoană care, la rândul ei, a avut pasiuni ce au ajuns să fie valorificate prin intermediul scrisului.

Noi în sine reprezentăm o comuniune a ceea ce am fost, suntem în prezent și vom fi, a fost o lecție importantă, iar eurile de la diferite vârste se întâlnesc și ajută la formarea celui ce va coexista cu ele. Precum o păpușă matrioșka ce se deschidea cu fiecare răspuns, o mutare din aventurile lui Alice, una făcută de noi și una de ea, am creat, împreună, "un joc de șah" din care noi am ieșit câștigătorii, căci ni s-au oferit, rând pe rând, trăiri ce nu le-am fi putut experimenta cu altcineva mai apropiat ca spirit de vârsta adolescenței la care ne aflăm. A fost de-a dreptul încântător să constat că amintirile îi erau atât de vii, precum niște flăcări ce mocneau în sufletul ei cu atâta patos, parcă retrăindu-le după atâta timp, întreținute de lectură, de cărți, cărți la care am aflat că a lucrat în perioada pandemiei pentru a publica, ceea ce mi-a arătat, în continuare, că indiferent de vremurile prin care trecem, un scriitor modelează universuri care să ne fie refugiu. Destăinuirile ei au fost precum o briză a mării și, odată ce am aflat cum este ca profesoară, mi s-a deschis o nouă speranță în ceea ce privește modul în care profesorii lucrează cu studenții, un cadru didactic ce se dedică și creează un mediu cât mai plăcut, transmițând atâta căldură ce își are originile în iubirea pentru carte, lectură.


Ilinca Bordea, clasa a IX-a C


Mă consider o cititoare norocoasă, deoarece romanul Exuvii m-a inițiat într-o căutare al cărei sens nu îl înțelegeam pe deplin, însă experiența lecturii, odată completată prin întâlnirea Simonei Popescu, însăși creatoarea traseului evolutiv al eurilor ființei mele, mi-a luminat viziunea. Scriitoarea a apărut cu un zâmbet blajin, care nu și-a pierdut căldura în niciun moment, cu ochii săi ce păreau să privească parcă înspre mine, poate chiar dincolo de ai mei, acolo unde se ascundea o ființă timidă, tot mai copleșită de intensitatea clipelor. Îmi remarcam reflexia în ecran, modul în care părea să se suprapună cu cea a artistei, îmbinându-se astfel și două ipostaze, ce au devenit un întreg. Acestea se armonizau în special datorită unei dorințe comune de a ne trăi viața bucurându-ne de frumos, într-un prezent rupt din realitatea visului. Pe parcursul întâlnirii, fluxul de povești al Simonei Popescu se revărsa cu un efect tot mai puternic asupra mea, tocmai prin prisma harului creator, ce părea să fie transfigurat într-o ecranizare a operei autobiografice Exuvii.

În momentul în care am conștientizat venirea momentului în care urmează să-și ia rămas bun de la noi, m-am simțit ca un cititor acaparat de o multitudine de sentimente, ca atunci când acesta își închide coperta cărții, care l-a înclinat spre un altfel de destin, iar din acel punct, viața va începe să îi aparțină din nou și este pregătit ca, prin propriile-i forțe, să și-o valorifice cu tot ce a acumulat de la autor, cel care i-a fost un ghid spiritual.


Smaranda Cîrțu, clasa a IX-a D



Dialogul cu autoarea Simona Popescu a reușit, în măsura în care cadrul virtual în care s-a desfășurat a permis acest lucru, să-mi transmită emoții care sunt greu de comparat cu altceva ce am simțit de-a lungul vieții. Indiferent dacă este vorba de respectul pe care îl port față de o persoană care și-a dedicat și încă își dedică întreaga viață literaturii, de impactul pe care creațiile acesteia l-au avut asupra mea sau simpla conștientizare a faptului că un schimb de idei cu un scriitor pe care îl admir și, în special, față de care simt o conexiune profundă prin ideile exprimate în textele sale în care m-am regăsit, este o oportunitate ce nu se ivește de multe ori și, cu siguranță, nu tuturor, impactul pozitiv pe care acest eveniment l-a avut asupra mea, a gândurilor mele, este extraordinar.

Tocmai pentru că, precum în multe cazuri, cum este cel de față, cuvintele nu pot reuși să descrie îndeajuns stările sufletești în complexitatea lor, mă voi încumeta doar să-i mulțumesc doamnei Simona Popescu pentru prezență, pentru ideile împărtășite, pentru sinceritate și, îndeosebi, pentru încrederea insuflată unor adolescenți care au nevoie ca de aer de cuvinte de încurajare și de exemple din viețile oamenilor pe care îi admiră și care să le ofere impulsul necesar pentru a înfrunta viitorul și obstacolele sale.

Mihai Chirilă, clasa a IX-a C


A întâlni un scriitor după ce i-am citit creația înseamnă să ridici cortina poveștii unei opere, spre a descoperi culisele spectacolului literar.

Întâlnirea cu doamna Simona Popescu mi-a oferit o perspectivă cu totul originală asupra cărții Exuvii și mi-a deschis noi orizonturi ale identității creatoarei, dar și ale literaturii. M-a surprins umanitatea din spatele unui scriitor. Am fost înclinată, înainte de întâlnire, să percep autorul unei cărți ca fiind o ființă inaccesibilă, aproape fictivă, iar doamna Simona Popescu a fost atât de comunicativă și de naturală, astfel încât am putut-o privi ca pe o persoană apropiată mie. I-am simțit vorbele aproape de sufletul meu, părând tot mai vii, ca și cum eram cu toții părtași la momentele importante ce ni le destăinuia. Probabil acesta este harul scriitorilor, de a ne putea face să ne transpunem trup și suflet în trăirile lor imprimate în opere.

Atunci când a vorbit despre Exuvii, cartea părea că îi este atât de proaspătă în minte, de parcă ar fi scris-o ieri. M-a făcut să consider că o carte reprezintă cu adevărat o parte din sufletul celui ce a scris-o, chiar un copil al său, care crește odată cu viziunile cititorilor.

Am rămas cu prețioase sfaturi despre viață, oferite cu multă căldură, împreună cu o nouă perspectivă asupra literaturii și asupra actului creației, iar în mintea mea, ipostaza scriitorului a fost puternic umanizată. A fost o experiență într-adevăr minunată, cu un impact important asupra mea, de care sunt convinsă că niciun elev sau cititor nu ar trebui să se lipsească.

Maria Baltag, clasa a IX-a C



Așa cum se spune într-un citat pe care obișnuiesc să mi-l amintesc de fiecare dată când mă atrage o carte: „Ceea ce mă impresionează cu adevărat este o carte care, după ce ai terminat-o de citit, te face să-ți dorești ca autorul să fi fost un minunat prieten de-al tău, pe care să-l fi putut suna oricând îți doreai” (J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară). De data aceasta, se pare că visele au devenit realitate, având ocazia de a putea contacta un minunat prieten și de a ne conecta cu el, prieten care s-a apropiat de publicul său, devenit treizeci de prieteni, cu multă căldură și naturalețe.

Pot spune că cel mai mult am apreciat simplitatea pe care a emanat-o doamna Simona Popescu, dar și personalitatea ei, care se regăsea în toate răspunsurile oferite și mai ales energia pozitivă pe care o răspândea în sufletul fiecăruia dintre noi. A fost o legătură ce a creat-o cu fiecare dintre noi, precum într-un cerc al creatorilor, care împart din mărul cunoașterii, acest lucru datorându-se și faptului că, până la urmă, toți suntem la fel: niște copii, fie cu sufletul, fie prin vârstă.

Am rămas plăcut surprinsă să văd că a fost deschisă în a răspunde la toate întrebările, până și la cele care invadau într-o oarecare măsură aceea intimitate spirituală a fiecăruia dintre noi, având, cu toate acestea, cuvintele potrivite mereu. De asemenea, am învățat de la dumneaei diferența dintre entitate și identitate, faptul că noi suntem încă acum o entitate, care, încearcă să-și găsească pe parcursul vieții o identitate care să-l definească, identitate ce poate fi conturată de cărți, de oameni ce ne împărtășesc diferite experiențe. Consider, de asemenea, că ne-a instruit în ceea ce presupune a fi un adult, fără a fi deocamdată unul, conviețuind, totodată, cu eul-nostru-copil, așa cum ea păstrează încă vie amintirea fetei de 17-18 ani, deși copilăria provoacă, odată cu trecerea timpului, o ruptură.

Din punctul meu de vedere, această întâlnire ne-a deschis tuturor mai multe orizonturi, abordând nu doar subiecte ce țin de literatură și artă, ci și pe cele ce țin de existență și regulile acesteia în general.


Ioana Bîlha, clasa a IX-a C



Nu m-am gândit niciodată că voi avea șansa să o întâlnesc, chiar și în mediul online, pe doamna Simona Popescu, autoarea unei cărți care m-a făcut să îmi iubesc mult mai mult copilăria și să devin conștientă, recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiesc în prezent. M-au impresionat naturalețea și sinceritatea ei.

Mi-au rămas întipărite în minte ultimele cuvinte, referitoare la libertate și probabil că toată întâlnirea s-a învârtit în jurul acestei idei, deși noi nu ne-am dat seama. Fiind o fire foarte deschisă și comunicativă, încă de la răspunsul ce a fost dat primei întrebări, observând cum ne-a putut împărtăși aspecte și întâmplări din viața ei, din trecutul ei și din experiențele trăite, am devenit tot mai dornică să port un dialog cu ea. Faptul că și-a putut deschide sufletul în fața noastră, niște adolescenți încă netrecuți prin experiența liceului, m-a făcut să o admir și mai mult. Datorită ei, am realizat că pot să descopăr viața chiar și din cărțile ce nu au o complexitate mare, dar care sunt relaxante și ne sunt specifice, fiind având aceea tentă de nou, abordând subiectele zilelor noastre.

Ascultând-o, mi-am reamintit ce înseamnă să ai posibilitatea de a încerca lucruri noi și am realizat că în viață trebuie să am alături oameni care, deși au partea lor de libertate, să fie în stare să mi-o ofere la rândul lor și mie.

În final, pot spune că Simona Popescu m-a ajutat să mă redescopăr și să îmi schimb viziunea ce o aveam asupra timpului, asupra libertății de a gândi și de simți. Și toate acestea au putut fi realizate prin intermediul unei singure cărți și al unei discuții de câteva zeci de minute.

Adela Rusan, clasa a IX-a C


Doamna Simona Popescu a fost încântătoare prin entuziasmul și sinceritatea ei, însă ceea ce m-a captivat au fost dezinvoltura și spontaneitatea ei. Dumneaei a reușit să imortalizeze în întâlnirea de doar 40 de minute, spiritul copil-bătrân ce era scris în carte, dar fără a se depărta de adolescenții de 15-16 ani pe care îi avea în fața ecranului și cu o ușurință pe care doar un caracter deosebit, modelat de schimbările aduse de viața cotidiană, o putea avea. Ea ni s-a deschis sufletește, povestind, asistând parcă la un sfat al tuturor celor 55 de Simone, formate de-a lungul timpului de toate eurile, iar noi i-am primit povețele, lecțiile, percepându-le și realizând că ele reprezintă scurtături spre a putea „economisi” timpul care nu stă în loc, în toată încercarea noastră de a „rezolva” problema procesului de maturizare.

Teodora Borș, clasa a IX-a C



Conexiunea pe care am simţit-o în momentul lecturii s-a oglindit şi în timpul discuţiei noastre, întrucât am devenit parte dintr-o clipă de sinceritate pură şi profund umană. Pe tot parcursul întâlnirii, am zâmbit datorită felului părintesc în care autoarea ne-a împărtăşit din experienţele trăite pe parcursul vieţii. Astfel, mi-am putut da seama cum m-am apropiat din ce în ce mai mult de ea, ca într-o îmbrățișare, simţind acea iubire dintre oameni pe care Simona Popescu o descrie atât de profund în romanul autobiografic.

Nu în ultimul rând, viziunea scriitoarei asupra copilăriei m-a făcut să meditez la “ciudăţenia“ acestei vârste, imposibil de desluşit, idee pe care mi-am însuşit-o la rândul meu. Consider că frumuseţea întâlnirii a fost dată tocmai de întrebările pe care discuţia le-a animat, trezind în noi emoţii, modelându-ne.

Da, copilăria este “ciudată”, dar acest motiv este suficient pentru a o păstra cu noi pentru totdeauna, deoarece complexitatea înseamnă și frumuseţe .


Ioana Costuleanu, clasa a IX-a D


Am așteptat cu nerăbdare întâlnirea cu scriitoarea Simona Popescu, conștientă fiind că aceasta constituie o oportunitate în dezvoltarea mea personală. Gândurile mele iscoditoare au început să năvălească, dorind să afle răspunsuri despre culisele înfăptuirii cărții Exuvii, o carte care m-a determinat să-mi lărgesc orizonturile despre tot ceea ce mă înconjoară. Am fost surprinsă să constat emoția transmisă de autoare, care ne-a învăluit și care a depășit barierele tehnologiei, ajungând nealterată până la noi. Am fost cucerită de sinceritatea ei și am descoperit un sufet plin de candoare.


Teofana Slabu, clasa a IX-a C



O bibliotecă încărcată cu cărți, o voce caldă, matură și copilăroasă deopotrivă, un joc de cuvinte, un îndemn la ,,a ne duce să ne jucăm în parc cu copiii mici" pentru a ne redescoperi copilul din noi, așa aș descrie eu întâlnirea cu Simona Popescu.

Acest eveniment mi-a intensificat fascinația pentru scriitoare, înțelegând cât de sinceră și de curajoasă este, atunci când am realizat că naratorul-personaj, navigând pe apele tulburi ale tinereții, este una și aceeași ființă cu profesoara jucăușă, mama cu spirit modern care încă se dezvoltă, așa cum afirmă ea însăși, sub semnul metaforei unei păpuși matrioșka.

Întâlnirea cu Simona Popescu a reprezentat mai mult decât un simplu interviu cu o scriitoare, această experiență a fost despre un om cald, care știe și care ne-a învățat, prin cartea ei, limba ,,ciudată" a copilăriei și care ne-a vorbit, dintr-o cameră plină de cărți, despre cum să ne descoperim și să ne înțelegem pe noi înșine.

Anca Damian, clasa a IX-a D





Sursele imaginilor:

Imaginea 1: literaturadeazi.ro

Imaginea 2: librariaeminescu.ro

Imaginea 3: elefant.ro

Imaginea 4: printrecarti.ro

Imaginea 5: Salvador Dali - Alice în țara minunilor: mymodernmet.com

Imaginea 6: roxanab.ro

165 views